„BALTAGUL” , MIHAIL SADOVEANU

Tema și viziunea despre lume într-un roman interbelic

Mihail Sadoveanu este considerat „Ceahlăul literaturii

române’’(Geo Bogza ) sau ,,Ştefan cel Mare al literaturii române” şi a
recreat în opera sa atât condiţia socială a individului, cât şi condiţia istorică,
în opere precum ,,Neamul şoimăreştilor” , ,,Fraţii Jderi” sau ,,Creanga de
aur”. În cei peste 65 de ani de activitate literară, el creează o operă
impresionantă de peste o sută de titulari, cu teme variate: copilăria, natura,
călătoria.
Publicat în 1930 , romanul ,, Baltagul ’’ reprezintă o capodoperă a
operei sadoveniene şi dezvăluie o problematică profundă, conturând
monografia satului şi a țăranului din spaţiul moldav de la începutl secolului
al XX lea. Acţiunea este structurată pe două planuri narative: unul realist şi
unul mitic. Coordonată realistă se referă la călătoria pe care o face Vitoria
Lipan pentru aflarea adevărului şi la descrierea satului românesc. Cel mai
important mit care stă la baza structurii acestui roman este mitul mioritic,
fapt subliniat şi de motto-ul din incipit : ,,Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ş-un
câne...”. Acesta include modul de întelegere a lumii de către personaje, dar şi
comuniunea om-natură.
Viziunea despre lume pe care o propune scriitorul porneşte de la
întrepătrunderea aspectelor realiste cu cele mitice. Coordonată realistă se
referă la călătoria pe care o face Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului şi la
descrierea satului românesc. Cel mai important mit care stă la baza structurii
acestui roman este mitul mioritic, fapt subliniat şi de motto-ul din incipit:
,,Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ş-un cane...”. Acesta include modul de
întelegere a lumii de către personaje, dar şi comuniunea om-natură. Tema
prezintă drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului şi pentru
pedepsirea vinovaţilor, cât şi monografia satului moldovenesc cu obiceiuri
legate de transhumanţă şi alte evenimente importante-ritualurile de nuntă,
botez şi înmormântare.
Tema romanului prezintă drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru
aflarea adevărului despre moartea satului ei, urmată de săvârşirea dreptăţii
prin pedepsirea vinovaţilor, cât şi monografia satului moldovenesc de la
munte, cu obiceiurile legate de transhumanţă şi de alte evenimente
importante , cum ar fi ritualire de nuntă, botez şi înmormântare. Naraţiunea
se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent şi omniscient
reconstiuie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului şi observaţiei, lumea
satului de munteni şi acţiunile Vitoriei. Secvenţele narative sunt legate prin
înlănţuire şi alternanţă . Ca modalităţi de expunere, naraţiunea este
preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului
sau elemente de portret fizic, individual şi colectiv, repere temporale:
,,aproape de Sf.Andrei” , ,,în Postul Mare ”, ,,10 martie”. Spaţiul în care se
desfăşoară acţiunea este la început satul Măgura Tarcăului. Fiind roman
realist, pentru a sublinia veridicitatea, autorul introduce toponime care există
pe hartă: Piatra-Neamţ, Sabasa,Fărcaşa.
Acţiunea se desfăşoară cronologic, urmărind momentele
subiectului. Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă uneori
de Nechifor la nunţi şi cumetrii, care pune în relaţie destinul individual al
acestuia reprezentat de munteni cu destinul altor neamuri, comform căreia
Dumnezeu le-a hărăzit o viaţă aspră. Cuvintele ,,rânduială” şi ,,semn” sunt
frecvent folosite, ele fiind considerate cuvintele cheie ale romanului. Prin
dispariţia lui Nechifor Lipan, ,,rânduiala”, adică ordinea cosmică, a fost
distrusă. În opera sadoveniană, natura se reflectă în om, deoarece tragedia
este anunţată de mai mari decât de obicei, vremea se tulbură, iarna vine mai
repede. Un alt element care confirmă moartea lui Nechifor Lipan este visul
Vitoriei, în care îl vede pe soţul ei călare cu ,,spatele întors către ea”. Intriga
cuprinde frământările personajului principal, dar şi pregatirile pe care le face
pentru călătorie: Vitoria se supune unui ritual de purificare- ţine post negru
douăsprezece vineri, merge împreună cu fiul ei la biserică pentru a se
închina la sfânta Ana, vinde lucrurile pentru a face rost de bani de drum, care
îi va aparţine lui Gheorghiţă. Desfăsurarea acţiunii prezintă călătoria Vitoriei
şi a fiului ei, Gheorghiţă,în căutarea adevărului despre satul ei-
Aceasta incepe în luna martie şi străbate invers linia transhumanţei. Vitoria
reconstituie traseul şi evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei,
ceea ce simbolizează o dublă aventură, a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii de
sine. Primul semn legat de trecerea lui Nechifor pe acel traseu apare la
Bicaz. Urmele sunt găsite şi la Călugăreni şi la Farcaşa. La Vatra-Dornei
ciobanul cumpărase în noiembrie trei-sute de oi. La hanul din Broşteni aflăm
că ciobanii au trecut spre gura Negrei. Urma acestora este găsită la Borca,
apoi la Sabasa.
După popasul de la Crucea Talienilor, Vitoria coboară pe celălalt
versant al muntelui, în satul Suha. Misterul labirintului este rezolvat aici,
deoarece ea ştie cu certitudine că asasinii sunt Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui,
dar o şi demonstrează. Femeia îşi îndeplineşte datoria, realizează ritualurile
de înmormântare; Nechifor Lipan reîntorcându-se în locul ce i se cuvine în
acest univers arhaic. Punctul culminant al textului este plasat în scena
parastasului, unde se dezvăluie şi sunt pedepsiţi vinovaţii. Deznodământul îl
prezintă pe Bogza,recunoscându-şi vina şi cerându-i iertare Vitoriei. Acesta
îi răspunde foarte rece: ,,Dumnezeu să te ierte”, apoi restabileşte ordinea
firească a lucrurilor. Cuvintele Vitoriei din finalul romanului se leagă de
povestea lui Nechifor de la începutul operei: muntenii nu au noroc în viaţă,
dar au o ,,inimă uşoară” care îi ajută să treacă peste marile necazuri şi să-şi
ducă mai departe viaţa.

Construcţia personajului principal

Vitoria Lipan, personajul principal al romanului, este o figură

reprezentativă pentru lumea tradiţională descrisă în roman, întrunind
calităţile fundamentale ale omului de la ţară care respectă legile strămoşeşti,
putând fi considerată o ,,fiinţă de hârtie” ( R.Barthes ) care capătă o alură
mitică.
În caracterizarea eroinei autorul foloşeşte atât mijloace directe, cât
şi indirecte. Portretul fizic este conturat direct: la cei aproape ,,patruzeci de
ani ai săi, ochii ei răsfrângeau lumina castanie a părului”. Scriitorul adaugă
încă un amănunt menit să sublinieze frumuseţea caldă a femeii: ,,nu mai era
tânară dar avea o frumuseţe neobisnuită în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o
uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfirate în cârligaşe”. Portretul moral
reiese din faptele şi gândurile eroinei. Fiind o femeie credincioasă şi cu frică
de Dumnezeu, Vitoria merge la părintele Daniil Mileş pentru sfat şi refuză să
creadă că soţul ei întârzie la petreceri atât de mult. Îngrijorarea ei ne
subliniază dragostea puternică pe care i-o poartă soţul care era ,,dragostea ei
de douăzeci şi mai bine de ani”. Datorită acestui sentiment puternic, vrea să
afle cu orice preţ ce s-a întâmplat cu soţul ei şi nu crede prezicerile babei
Miranda cum că acesta a părăsit-o pentru o femeie cu ,,ochii verzi”. Are
deplină încredere în soţul ei că respectă sfânta taină a căsătoriei, aşa că
devine tot mai sigură că s-a întâmplat o nenorocire. Vitoria respectă datinile
strămoşeşti, se ghidează în presupunerile ei după semne ale credinţei
străbune, precum şi după valori morale, acţionând în funcţie de acestea.
Naratorul dezvăluie indirect frământările eroinei, care alcătuiesc
labirintul interior, care trece de la nelinişte la bănuială, apoi la certitudinea
că ceva rău i s-a întâmplat soţului ei. Inteligenţă dârză şi cu o voinţă
puternică,Vitoria se hotărăşte să plece în căutarea lui Nechifor pe acelaşi
drum pe care plecase şi acesta (drumul poate fi considerat şi un labirint
exterior ). Înaintea călătoriei, protagonista săvârşeşte un ritual de purificare
sufletească, tine post negru, dăruieşte mănăstirii Bistriţa o icoană, o lasă pe
Minodora, fiica ei, la mănăstire; acţiunile subliniază credinţa neînfrântă în
puterile divine. Are în vedere şi partea materială a existenţei, punând în
ordine gospodăria, dând dovadă de hărnicie şi de spirit practic. Lucidă şi cu
un spirit organizatoric deosebit, vinde din bunurile agonisite ca să aibă bani
de drum.
Hotărâtă să afle adevărul şi să răzbune moartea soţului ei, Vitoria
se opreşte în locurile unde poposise şi Nechifor, respectă şi onorează
tradiţiile şi obiceiurile; participând la o ,,cumetrie” şi la o nuntă.
Superstiţioasă, consideră că şi acesta este un semn rău, pentru că mai întâi
întâlneşte botezul, apoi nunta. Punând cap la cap cele aflate, cu o logică
impecabilă, descoperă trupul lui Nechifor în râpa de sub Crucea Talienilor.
Vitoria respectă datinile şi obiceiurile înmormântării. În pedepsirea
vinovaţilor dă dovadă de tărie de caracter, dar şi de viclenie, amintindu-şi în
acelaşi timp legile nescrise conform cărora nimeni nu rămâne nepedepsit
după ce a înfăptuit o crimă. Gheorghiţă, precum şi cei doi ciobanim, sunt
surprinşi de intuiţia şi inteligenţa femeii, caracterizând-o în mod direct:
,,Mama asta cunoaşte gandurile oamenilor, trebuie să fie fermecată...”. După
ce îşi împlineşte datoria şi reuşeste să facă dreptate, se întoarce la viaţa ei,
fiind hotărâtă să-şi asume noile responsabilităţi de femeie văduvă devenită
cap de familie.
În relaţie cu celelalte personaje, Vitoria se dovedeşte a fi
echilibrată şi echidistantă. Faţă de Nechifor nutreşte un puternic sentiment
de iubire, căci reface cu răbdare întreg traseul pentru a-l găsi. Pe Minodora,
fiica ei, încearcă să o modeleze şi să o formeze ca păstrătoare a ritualurilor
străvechi, împiedicând-o să pătrundă în lumea oraşului şi să uite de modelul
românesc autentic. Gheorghiţă se dovedeşte a fi mâna ei dreaptă în căutarea
lui Nechifor. Pentru el, Vitoria este iniţiatorul care îl ajută să depăşească
stadiul de neofit, încredinţează baltagul şi îl supune unor încercări pentru a-
şi dovedi bărbăţia.
Portretul moral este puternic conturat, Vitoria fiind înzestrată
cu spirit justiţiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament şi
neclintire în împlinirea tradiţilor şi datinilor străvechi. De asemenea,
alegerea numelui eroului este una simbolică, care sugerează natura de
învingătoare a acestei femei puternice
Pe lângă modalităţile tradiţionale de caracterizare, scriitorul
foloşeşte şi mijloace artistice ale introspecţiei psihologice, şi anume ,
labirintul interior, memoria afectivă, credinţele strămoşeşti, mentalitatea
ancestrală, superstiţiile, semnele rău-prevestitoare, care determină
comportamentul exterior al eroinei. Sadoveanu îşi pune personajul în
anumite situaţii-limită, îl încadrează într-un anumit mediu social sau îl
raportează la natura înconjurătoare.
În opinia mea, moartea lui Nechifor constituie un efect al
capitalismului sălbatic şi nu este învăluită într-o alegorie in ,,Mioriţa”. În
spatele fiecărei realităţi desemnate, subzistă o taină,un secret al lumii
pastorale, care ilustrează o filosofie şi un nod de viaţă ancestrale.
În conculzie, ,,Baltagul” este o scriere despre vechile norme de
civilizaţie despre confruntarea dintre modern si arhaic, cu triumful acesteia
din urmă. Romanul are semnificaţii adânci de mit şi legendă, cu structură
baladească, în care se întâlneşte o societate păstrătoare a unor tradiţii ce au
supravieţuit în vârful muntelui, încă de pe vremea lui Burebista.