„Enigma Otiliei”, George Călinescu

- situat între tradiție și inovație

- tragedie umană

- „Zeul la care se închină toți este banul” (Honore de Balzac)

Critic și istoric literar, dar și romancier, poet, eseist, publicist și

dramaturg, George Călinescu este o personalitate remarcabilă a literaturii române.
El s-a diferențiat programatic de scriitorii epocii sale, devenind autorul primelor
romane citadine de factură clasică, nu analitice, nici psihologice, așa cum au scris
Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban. Această personalitate
proteică este supranumită de Geo Bogza „una dintre cele mai fertile și inspirate
minți de cărturar de la Dimitrie Cantemir până în zilele noastre”.

Romanul „Enigma Otiliei” este publicat în 1938 și inaugurează în

literatura noastră romanul citadin de factură clasică. Scriitorul își fundamentează
propriile idei, respingând proustianismul; el consideră că acest tip de literatură își
are originea într-un mod mult prea particular de a percepe viața și de a surprinde
trăirile cele mai intime și că, în consecință, valoarea unei asemenea scrieri este
efemeră.

Viziunea despre lune este de tip balzaciană, scriitorul preluând elemente

din proza lui Honore de Balzac- tema familiei, motivul moștenirii și al paternității,
notarea amănuntului semnificativ, descrierile minuțioase, lipsa de idealizare- pe
care le adaptează la realitatea socială și economică românească din epoca sa. Din
punct de vedere tematic, romanul redă imaginea micii burghezii bucureștene de la
începutul secolului al XX-lea, antrenate în activități ce urmăresc interese
preponderent economice, fapt ce determină profunda degradare morală a indivizilor
ce se închină la zeul banului.

Structură- 20 de capitole, numerotate cu cifre, fără titluri

1
Romanul cuprinde cea mai bogată galerie de tipuri umane și caractere din literatura
română.

Planuri narative- 1. Familia Tulea- Otilia (moștenirea lui Costache Giurgiuveanu)

2. Felix

 Cupluri, majoritatea sortite eșecului

- Otilia- Felix

- Otilia- Pascalopol

-Stănică- Olimpia (anticuplu)

- Aurica și Tita trăiesc drama singurătății

Relația incipit-final

 Incipitul (captatio benevolentia)

– spațiu: „Strada Antim”

- timp: „într-o seară de la începutul lui iulie 1909”

Casa lui Costache Giurgiuveanu denotă trăsături morale și comportamentale ale

proprietarului :

- geamurile erau acoperite cu hârtie translucidă, „imitând un vitraliu de

catedrală” => zgârcenie
- statuia de ipsos => prost-gust
- zidărie crăpată +buruieni => delăsarea proprietarului
Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin.
 Finalul

Trecerea timpului lasă amprenta asupra casei lui Giurgiuveanu, care este acum
„înnegrită”.

- simetre incipit- final

2
Semnificația titlului- inițial intitulat „Părinții Otiliei” (Toate personajele pot fi
considerate „părinți” ai Otiliei în sensul că vor să aibă „grijă” de viitorul ei- motivul
paternității).

„Enigma Otiliei” sună mai atractiv și susține ideea de mister feminin (ambiguitate).

Perspectivă narativă

- obiectivă

- narator anonim

- ton neutru

Secvențe semnificative

1. Mediul își pune amprenta asupra evoluției individului => personaje tipice:

 Avarul- Costache Giurgiuveanu

 „baba absolută”- Aglae
 Fata bătrână- Aurica
 „eternul feminin”- Otilia

Acestea sunt construite progresiv, pornind de la detalii exterioare:

descrierea locuinței, a fizionomiei, a gesturilor, în ideea de a sugera faptul că
detaliile oferă posibilitatea de a înțelege întregul. (ex: odaia Otiliei- gustul
pentru frumos)

2. Incipitul

- situarea exactă în timp și spațiu

-veridicitatea

Intrarea în universul cărții se realizează printr-o tehnică a cercurilor

concentrice prin care ne apropiem, prin mișcări succesive, de un spațiu și un orizont
existențial din ce în ce mai îngust.

- secvența reuniunii familiale din salonul casei Giurgiuveanu.

3
Personajele

Romanul nu demonstrază, ci constată, reconstituie tipuri și experiențe umane.

Fiecare personaj este bine conturat, având câte o dominantă de caracter.

Felix Sima

- definit „martor și actor” (George Călinescu)

- orfan

- absolvent al Liceului Internat din Iași

- vine la București pentru a urma Facultatea de Medicină

- fața „juvenilă și prelungă”

- „culoarea măslinie a tenului”

- evoluție profesionala – ascendentă (devine profesor universitar)

- calități intelectuale

- tenacitate

- voința de a reuși

- sensibilitate, nevoie de afecțiune (de când a rămas fără mamă)

- simț de disciplină înnăscut

- apariția Otiliei „îi dădu un sentiment inedit”

- îndrăgostit

- visător

- reflexiv

Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele conturează indirect, încă de la

primele pagini ale romanului, o fire rațională, lucidă, cu o mare nevoie de
certitudini, o fire analitică și un spirit de observație foarte dezvoltat.

4
Comportamentul imprevizibil al Otiliei îl derută. Felix se întreabă unde e „Otilia de
altădată”, considerând că nu numai ea fusese o enigmă, „ci și destinul însuși”.

Otilia Mărculescu

- „eroina mea lirică” (George Călinescu), proecția scriitorului în afară

- îmbinarea fericită între puritatea și farmecul natural al vârstei cu o maturitate

surprinzătoare

-„Otilia e oglinda mea de argint...” (George Călinescu)

- „Eu am un temperament nefericit, mă plictisesc repede, sufăr când sunt

contrariată”

- „eu sunt zăpăcită, nu știu ce vreau”

- „o femeie nu trăiește decât cinci-șase ani”

- orfană

- fiica vitregă a lui Giurgiuveanu

- pericol pentru clanul Tulea

- Otilia este fascinată de majoritatea celor din jur. Ea este expansivă, capricioasă,
dar onestă. Îi declară lui Felix că îl iubește, dar oscilează între acest sentiment și
nevoia de echilibru.

- om liber => se apucă de curățenie, dar lasă totul baltă ca să meargă desculță prin
iarbă.

- Otilia poartă o mască, dincolo de care nimeni nu trece.

- femeie frumoasă, lipsita de strălucire (Felix)

- „enigmă” (Pascalopol)

Numeroase pagini descriu cu luciditate stările fizice și psihice prin care trece Felix:
neliniște și incertitudine, adorație și deznădejde, gelozie și fericire. Neînțelegând
modul de a gândi al Otiliei, Felix o consideră o enigmă. El va studia cu seriozitate,
5
va deveni medic și profesor universitar, făcând o căsătorie strălucită. Otilia va
rămâne o amintire, o imagine a eternului feminin. Fotografia cu Otilia pe care
Pascalopol i-o arată lui Felix în finalul operei surprinde o „figură străină”, „o Otilie
maturizată”.

Stănică Rațiu= expresia elanului de parvenire.

- se aseamănă cu:

1. Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”, Nicolae Filimon

2. Gore Pirgu din „Craii de Curtea-Veche”, Mateiu Caragiale

3. Lică Trubadurul din „Concert de muzică de Bach”, Hortensia Papadat- Bengescu

În opinia mea, arta călinesciană reprezintă sinteza unor formule, de unde

impresia de tradiție și de inovație, în același timp. „Enigma Otiliei” este o operă
pe care Mircea Cărtărescu o consideră metaroman și care anticipează
portmodernismul. Așa cum afirmă însuși George Călinescu, „Orice scriitor
trăiește veșnic prin opera lui”, romanul doric reprezintă o prelungire a existenței
sale enciclopedice.

sau

În opinia mea, în cuplul Felix- Otilia femeia estea cea care, plecând cu
Pascalopol, dovedește că are puterea de a decide pentru amândoi și de a face un
sacrificiu din iubire, dând tânărului posibilitatea de a-și împlini visul: să devină
un medic foarte bun, cu atât mai mult cu cât acestuia nu i s-ar fi potrivit o viață
aventuroasă. În schimb, nici ei nu i s-ar fi potrivit o viață modestă, plină de
privațiuni la început, pe care ar fi fost obligată să o ducă alături de studentul
Felix. Incitanta „enigmă a Otiliei” ia naștere mai ales în mintea lui Felix, care o
iubește sincer, dar se simte în permanență derutat de reacțiile ei.

În concluzie, „Enigma Otiliei” este un roman realist, dar depășește

modelul realismului clasic; este, după cum s-a spus, de un balzacianism fără
Balzac, prin spiritul critic și polemic, prin valorificarea unor elemente ale
modernității: ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice

6
deviante, tehnicile moderne de caracterizare- comportamentism, reflectarea
poliedrică, realizarea scenică a capitolului al XVIII-lea. George Călinescu
închide astfel șirul de scriitori prolifici de tip enciclopedic din literatura română,
cuprinzând prin realizări notabile toate câmpurile de creație: istorie și critică,
literatură, proză, poezie, dramaturgie, publicistică.