MODERNISMUL

- înnoire a literaturii
- desprindere de trecut
- modalitate inovatoare de exprimare
- lirism subiectiv
- ambiguitatea limbajului
- metafora
- renunţarea la prozodia tradiţională
- relaţia poet- lume şi poet- creaţie
- tehnica ingambamentului
- sentimentul absolutului
- interiorizarea şi spiritualizarea peisajului
- tensiune lirică
- raportul interrelaţional stabilit cu cosmosul

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, Lucian Blaga

Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii

române, remarcându-se ca poet, dramaturg şi filosof. El aparţine perioadei
interbelice a literaturii, deschizând calea noului curent literar promovat de
Eugen Lovinescu, anume modernismul, prin intermediul cenaclului şi al
revistei „Sburătorul”. Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii,
prin desprinderea de trecut şi prin crearea unei modalităţi inovatoare de
exprimare. Poetica blagiană prezintă elemente de factură modernistă:
subiectivismul viziunii asupra lumii, puternicul dramatism interior,
ambiguitatea limbajului, prin utilizarea metaforei (studiul „Geneza
metaforei şi sensul culturii”), cultivarea versului liber şi a ingambamentului.
Universul liric blagian se deschide cu poezia programatică „Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii”, publicată în volumul de debut, intitulat
sugestiv „Poemele luminii”, apărut în 1919. Ea sintetizează conceptele
exprimate de filosoful Blaga , redându-le într-un limbaj artistic
impresionant. De altfel, întreg volumul se axează pe metafora luminii, a
cunoaşterii prin iubire, cea mai importantă cale către definirea poetică a
misterului universal.
Viziunea despre lume a poetului reflectă dorinţa de potenţare a
misterului cosmic. Prin iubire, omul poate restabili corespondenţe între
1
Univers şi sine, simţindu-se un fragment dintr-un mister ce se
autoregenerează continuu. În centrul universului, Blaga plasează noţiunea
de mister, asupra căruia se exercită două tipuri de cunoaştere: paradisiacă şi
luciferică. Cea paradisiacă se fundamentează pe raţionamente logice, fiind
de factură ştiinţifică, pe când cea luciferică are drept scop potenţarea
misterului. Spre deosebire de omul de ştiinţă, poetul pătrunde mai uşor în
miezul tainei, cu ajutorul imaginaţiei, sporindu-i farmecul şi semnificaţia.
Poezia este o artă poetică, constituind o meditaţie confesivă
modernistă, exploatând idei filosofice asupra destinului privilegiat al
creatorului. Sunt evidente influenţele expresioniste prin afirmarea deplină a
eului poetic, prin întoarcerea către mit şi simbol, către spiritualitatea
originară, prin cultivarea manifestărilor sufleteşti plenare. Lirismul obiectiv
se manifestă prin redarea în manieră lirică a ideilor filosofice integrate în
„Trilogia cunoaşterii”. Imaginarul poetic blagian se axează astfel pe
pătrunderea pe calea imaginaţiei în lumea miturilor şi a simbolurilor
omenirii, sporindu-le misterul şi farmecul, prin iubire.
Titlul operei este o metaforă revelatorie, care sintetizează artistic
noţiunea filosofică de cunoaştere luciferică. Este definit universul ca o mare
taină, ca o mare taină, ca o entitate desăvârşită: „corola de minuni” trimite la
ideea de perfecţiune, prin raportarea la forma circulară, dar şi la mister, prin
conţinutul semantic al substantivului „minuni”, fenomene inexplicabile pe
cale raţională.
Poezia este alcătuită din trei secvenţe lirice, care compun un
discurs subiectiv, interiorizat, exprimând sensibilitatea exacerbată a eului.
Incipitul este o reluare a titlului, fapt care accentuează ideea deja enunţată.
Sensul verbului „nu strivesc” se amplifică prin forma negativă a verbului „a
ucide”, conturând atitudinea protectoare a creatorului în raport cu taina
desluşită cu mintea, simbolul imaginaţiei. „Calea” eului liric, metaforă
pentru drumul vieţii, este presărată cu miracole, precum „flori”, „ochi”,
„buze”, „morminte”. A doua secvenţă lirică este mai amplă şi explică sursa
dublei antiteze între noţiunile de „eu” şi „alţii”, „lumina mea” şi „lumina
altora”. Modalitatea de cunoaştere a oamenilor de ştiiţă, numită metaforic
„lumina altora”, distruge misterul, „vraja nepătrunsului ascuns”. Pe de altă
parte, cunoaşterea poetică, cel de-al doilea termen al antitezei, introdus prin
conjuncţia adversativă „dar”, care marchează o schimbare totală a planului,
defineşte individualitatea poetică, specifică celui care potenţează progresiv
„taina lumii”. Demersul poetic este asemănat cu efectul de semiobscuritate

2
produs de lună, o sursă a misterului. Acest motiv literar nu mai reprezintă
astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantică, ci un simbol care
amplifică „taina nopţii”, în acelaşi fel în care creatorul sporeşte misterele
universului. Ultima secvenţă lirică are rolul unei concluzii explicative
introduse prin conjuncţia „căci” şi reia parţial versuri- cheie ale poeziei:
„căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”; „a potenţa” misterul
este echivalent cu „a iubi” la modul ideal, profund, întreaga „corolă de
minuni a lumii”, singura capabilă de a deschide căi nebănuite cunoaşterii.
Din punct de vedere formal, poezia are o structură compactă,
fiind alcătuită dintr-o strofă polimorfă, caracterizată prin asimetrie. Măsura
versurilor este variată, scopul fiind acela de a sublinia o sintagmă sau un
cuvânt, redând în mod direct ideile şi sentimentele poetice. Sunt cultivate
versul liber şi ingambamentul. Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere,
al căror ritm interior redă fluxul ideilor şi frenezia sentimentelor. La nivel
morfosintactic, se repetă de şase ori pronumele „eu”, ceea ce denotă
subiectivismul creaţiei şi caracterul confesiv. Sunt utilizate verbele la
prezent, verbele antonimice pentru a surprinde relaţia eu poetic- lume,
conjuncţia „şi”, care oferă cursivitate discursului liric şi conjuncţia
adversativă „dar”.
În opinia mea, „corola de minuni a lumii” este, de fapt, o
metaforă pentru măsura binelui, a frumosului, a misterului vieţii şi al morţii.
Scopul poeziei lui Blaga este de a întreţine şi amplifica sentimentul
absolutului încărcat de mistere şi nu de a descoperi adevărurile lumii.
În concluzie, opera poetică a lui Lucian Blaga se situează, de la
sine, în patrimoniul fondului de aur naţional de literatură ce poartă bogate
lumini şi valori universale: reconstituirea vetrei mitice autohtone,
instrument de regenerare a culturii româneşti şi element esenţial al
specificului naţional.