Ce este plagiatul şi cum poate fi prevenit (dacă se

doreşte)*
Dr. Robert CORAVU, redactor-șef
Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării
Romanian Review of Library and Information Science
Bdul Unirii Nr. 22, Cod 030833, Sector 3, Bucureşti
e-mail: infoabr@gmail.com
Director Departamentul Publicații – Resurse Electronice, ROMDIDAC S.A.
Print and Electronic Resources Department ROMDIDAC S.A.
Str. Sfânta Vineri Nr. 32, Cod 030205, Sector 3, București
Tel. +40 21 3212575; Fax: +40 21 3234280
e-mail: robert_coravu@romdidac.ro
e-mail personal: coravu@gmail.com

BIBLIOTECA  §  repere profesionale

Evoluţia formelor de proprietate asupra ideilor şi a
expresiei lor scrise
Conform Dicţionarului de neologisme, a plagia înseamnă
„a lua, a fura ideile, expresiile, invențiile cuiva și a le prezenta
drept creații proprii; a publica pe numele său fragmente din
lucrarea altuia; a comite un furt literar”. Cuvântul a pătruns
în limba română prin intermediul franţuzescului plagier.1
Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită
în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
defineşte plagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori
metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără
a face trimitere la sursele originale”.2
Originea termenului se regăseşte în latinescul plagium,
care în dreptul roman desemna răpirea unui sclav sau a unui
copil.3 Plagiatorul (plagiarius) era un răpitor, un jefuitor, un
Sursa: http://go45.sd45.bc.ca/schools/sentinel/library/
Pages/Plagiarism-and-Copyright.aspx
tăinuitor de obiecte furate, cel care ajuta persoanele urmărite
de lege să se ascundă.
Primul care a utilizat termenul de plagiat în accepţiunea
lui actuală a fost poetul latin Marțial, în secolul I d.H., pentru
a denumi gestul rivalului Fidentius de a-i fi recitat operele în
public ca şi cum ar fi fost ale sale.4 Conotaţiile negative ale
termenului arată că Marţial a considerat fapta lui Fidentius
foarte gravă, deoarece era de natură să-i afecteze, să-i
răpească prestigiul auctorial.
Reacţia lui Marţial este una dintre puţinele de acest gen
care au fost înregistrate înainte de apariţia tiparului. Cum
mesajele nu erau fixate pe un suport, proprietatea asupra
cuvintelor nu era un subiect foarte discutat în cultura orală.
Resentimentele faţă de plagiat şi plagiatori au început să
apară în cultura scribală, dar fără ca multiplicarea textelor
sau protecţia acestora ca produse ale intelectului să fie
reglementate. Reproducerea manuscrisă a textelor era
văzută cel mai adesea ca un pretext pentru a face adăugiri,
pentru a îmbogăţi textul la fiecare copiere, ca un proces cu
final deschis, al cărui scop nu era imitaţia fidelă.5 Concepte
precum „auctorialitate” (authorship) şi „originalitate” nu
apăruseră încă, deoarece formularea într-un mod original a
unor idei cunoscute era mai apreciată decât exprimarea unor
idei originale.6 Multă vreme, imitaţia, pastişa, compilaţia au
fost metodele preferate de elaborare a operelor scrise, fără ca
scriitori şi gânditori precum Aristotel, Virgilius, Shakespeare,
Montaigne şi mulţi alţii să fie acuzaţi de plagiat.7
După apariţia tiparului, simţul proprietăţii asupra ideilor
şi a formei lor de exprimare a devenit din ce în ce mai puternic.
Una dintre cauzele cele mai importante ale acestei schimbări
a fost interesul comercial asociat producţiei de carte. Astfel,
încă din epoca timpurie a tiparului, un editor putea obţine
un decret regal sau privilegium pentru a interzice tipărirea
de către altcineva a unei cărţi pe care el o publicase primul.
În 1557, la Londra ia naştere The Stationers Company,
societate care avea drept scop să urmărească respectarea
drepturilor autorilor, tipografilor şi tipografilor-editori.8

2013 februarie | 39
 La sfârşitul secolului al XVI-lea - începutul secolului al
XVII‑lea este atestată folosirea pentru prima oară în limba
engleză a termenilor plagiarism şi plagiary, derivaţi din
etimonul latin menţionat mai sus.9
În perioada romantismului, în secolul al XVIII-lea,
apar în Europa Occidentală primele legi privind dreptul de
autor. Noţiunile de auctorialitate şi originalitate se impun ca
valori culturale semnificative, iar operele artistice şi literare
încep să fie văzute drept o expresie a personalităţii specifice
fiecărui creator.10 Ele îşi pun amprenta şi asupra mediului
ştiinţific, unde recunoaşterea paternităţii unei opere asigură
consolidarea prestigiului celor care contribuie la progresul
cunoaşterii.
Plagiatul în contextul culturii informaţiei
Toate definiţiile recente ale culturii informației fac
referire la problematica utilizării informaţiilor în mod etic
și/sau legal.
Chartered Institute of Library and Information
BIBLIOTECA  §  repere profesionale
Professionals (CILIP) din Marea Britanie consideră că a fi
educat în domeniul informaţiei înseamnă „să ştii când şi de
ce ai nevoie de informaţii, unde să le găseşti şi cum să le
evaluezi, să le utilizezi şi să le transmiţi mai departe într-o
manieră etică” [subl. noastră].11
O definiţie asemănătoare propune şi Hannelore Rader,
care arată că o persoană instruită în domeniul informaţiei
este una care ştie, printre altele, să utilizeze informaţiile
în mod etic şi legal, înţelegându-le aspectele economice şi
sociale.12
Conform ghidului intitulat Information Literacy
Competency Standards for Higher Education (2000),
elaborat de Association of College and Research Libraries
(ACRL) din SUA, una dintre abilităţile pe care trebuie să
le dobândească studenţii este aceea de a folosi informaţia în
limitele eticii şi ale legalităţii.13
Pornind de la cele trei definiţii de mai sus, putem afirma
că prevenirea plagiatului este unul dintre scopurile educaţiei
pentru informare, a procesului de dobândire a culturii
informaţiei. Utilizarea informaţiilor în mod etic şi legal
este o competenţă care trebuie dobândită. Dacă o persoană
ştie cum să se informeze, cunoaşte diversitatea surselor de
informare, cum să-şi construiască o strategie de căutare,
cum să regăsească informaţiile necesare, să le acceseze, să
le evalueze, să le sintetizeze şi să le organizeze, condiţia
pentru a produce o lucrare care să fie acceptată şi validată de
comunitatea ştiinţifică este menţionarea surselor consultate.
Cu alte cuvinte, acel pas înainte, mai mic sau mai mare,
faţă de contribuţiile ştiinţifice anterioare trebuie făcut cu
onestitate.
Căutând surse de informare pentru elaborarea articolului
de faţă, ne-a atras atenţia un interviu cu prozatorul Lucian
Dan Teodorovici, a cărui atitudine faţă de lucrările pe care
le-a folosit în procesul de documentare pentru scrierea unei
cărţi poate fi, paradoxal, dată drept exemplu de onestitate
ştiinţifică, deşi îi aparţine unui autor de beletristică: „[...] am
vrut să ofer, la finalul romanului, o bibliografie. Sigur, n-am
preluat citate din diversele volume citite, ci doar informaţii,
dar aş fi vrut, chiar şi-aşa, să le mulţumesc celor care mi
le-au oferit în felul ăsta. Nu se practică însă aşa ceva când
e vorba de o carte de literatură - s-a împotrivit editura, dar
m-au sfătuit şi unii prieteni, scriitori la rându-le, să renunţ
la acea bibliografie (care exista în varianta trimisă iniţial
40 | februarie 2013
acestor prieteni spre lectură): mi s-a spus că sună emfatic,
de parcă aş vrea să arăt cât de mult am citit pentru a scrie
romanul. Scopul, evident, nu era să arăt cât am citit, ci,
repet, acela de a le mulţumi autorilor care au scris cărţile
respective [subl. noastră]. Dar fiindcă exista o asemenea
posibilă interpretare, am renunţat”.14 Deşi inadecvată în
raport cu practica uzuală în domeniul literaturii, atitudinea
scriitorului exprimă nevoia de a recunoaşte că nicio operă
nouă nu se naşte din neant sau, cum se spune, „cărţile din
cărţi se fac”.
Dincolo de definiţii: ce este plagiatul?
Aşa cum am subliniat mai devreme, utilizarea
informaţiilor în mod etic şi legal este o competenţă care
trebuie dobândită, implică un efort de asimilare a unor
cunoştinţe şi practici specifice.
Plagiatul ia multe forme şi nu toate sunt evidente pentru
percepţia comună. Mai mult, legislaţia care face referire
la plagiat, în mod direct sau indirect, poate fi ambiguă.
De pildă, dacă în legislaţia americană se consideră plagiat
utilizarea repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea
sursei originale15, legea românească menţionează dreptul de
a utiliza „scurte citate” (?) dintr-o sursă, „în scop de analiză,
comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în
măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului”.16
Cu toate acestea, putem vorbi de o cutumă unanim acceptată
în societatea contemporană cu privire la respectarea
proprietăţii intelectuale asupra operelor scrise, de nişte
puncte de reper la care putem să ne raportăm chiar atunci
când legislaţia lasă loc unor interpretări nedorite. Dincolo de
aspectul legal, plagiatul este și o problemă de etică ştiinţifică,
iar lumea academică şi-a dezvoltat propriile metodologii şi
instrumente care o ajută să lupte împotriva acestui fenomen.
În opinia noastră, un autor de literatură ştiinţifică, pentru a
nu fi acuzat de plagiat, trebuie să îndeplinească două condiţii
esențiale. Înainte de toate, el are obligaţia de a delimita
foarte precis propriile idei, interpretări şi formulări de cele
care aparţin altor autori, ale căror opere le-a consultat în
timpul procesului de documentare. A doua condiţie este cea
a originalităţii: lucrarea trebuie să reprezinte rezultatul unui
efort de sinteză şi reflecţie novatoare, nu doar o concatenare
de formulări şi idei preluate din alte surse, chiar dacă acestea
sunt citate corect.
Sursa: http://blogs.globeuniversity.edu/2012/05/15/
plagiarism-and-the-pronouncement-of-ignorance/
 Cazuistica de care suntem interesaţi în mod deosebit aici,
din perspectiva problematicii culturii informaţiei, nu este
cea a hoţului, a celui care plagiază fiind pe deplin conştient
de frauda pe care o comite. Un subiect mult mai complex
este plagiatul involuntar, rezultat al lipsei de informare cu
privire la practicile care încalcă etica ştiinţifică.
Iată o posibilă tipologie a plagiatului:
Plagiatul calificat (cvasitotal). Autorul prezintă o lucrare
(o carte, un articol etc.) elaborată de altcineva drept propria
lui lucrare17 (l-am numit plagiat cvasitotal deoarece, chiar şi
în acest caz, apare un element care diferă față de original:
numele autorului...).
Plagiatul comis prin falsa parafrazare. Autorul modifică
unele cuvinte dintr-o frază (de exemplu, înlocuindu-le cu
sinonime), dar în rest o copiază integral, fără a menţiona
sursa din care a preluat-o.18
Plagiatul comis prin nerespectarea obligaţiei de a
cita. Autorul foloseşte ideile sau formulările altcuiva, fără
a preciza cui aparţin şi de unde le-a preluat sau utilizează
citate din lucrările consultate, fără a le pune între ghilimele
(de reţinut că sunt exceptate de la regula citării cunoștințele
comune, care ţin de cultura generală).19
Plagiatul comis prin respectarea parţială a obligaţiei
de a cita. Autorul citează în mod adecvat sursele consultate,
dar nu pentru toate ideile şi argumentele pe care le preia din
sursele respective: pe unele dintre ele doar le parafrazează,
fără a le mai cita, şi în acest fel le prezintă, incorect, drept
rezultatul propriei sale analize.20
Plagiatul comis prin citarea inexactă. Autorul furnizează
informaţii incorecte sau incomplete cu privire la sursa
consultată: de exemplu, menţionează cine a elaborat-o, dar
nu furnizează informaţii care să permită localizarea precisă a
pasajului folosit (nu precizează la ce pagină se găseşte, ceea
ce face dificilă sau imposibilă identificarea lui în interiorul
sursei)21 sau nu include referinţa imediat după citatul sau
ideea pe care a preluat-o.
Plagiatul comis prin neutilizarea ghilimelelor. Autorul
citează corect o sursă, dar nu pune între ghilimele textul care
a fost copiat integral sau aproape cuvânt cu cuvânt. În acest
fel, deşi menţionează sursa consultată, el lasă impresia că
modul de prezentare a ideilor îi aparţine.22
Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiţiei de
originalitate. Autorul copiază numeroase paragrafe sau
idei din sursele consultate, astfel încât acestea alcătuiesc
majoritatea lucrării redactate.23 Aici nu se mai ia în discuţie
citarea surselor consultate, deoarece ea este o condiţie
necesară, dar nu suficientă. Întrebarea care apare, în această
situaţie, este următoarea: care e contribuţia personală a
autorului lucrării? Se poate spune că a creat o operă originală?
Acest tip de plagiat poate fi greu de descoperit, deoarece
se prezintă sub forma unei lucrări bine documentate.24
După cum remarcă Rodica Zafiu, folosirea abundentă a
ghilimelelor nu transformă un asemenea text într-o lucrare
ştiinţifică, ci „într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi
citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în şir,
cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără
comentariu, fără evaluare şi punere în ramă”.25
Autoplagiatul. Legea nr. 206/2004 defineşte
autoplagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori
metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona
Sursa: http://www.sussex.ac.uk/s3/?id=35
acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.26
Definiţia din codul de etică al Universităţii de Medicină
şi Farmacie din Cluj-Napoca face trimitere la motivaţia
autoplagiatului, explicând implicit de ce acest procedeu este
BIBLIOTECA  §  repere profesionale
blamat în mediul academic: „prezentarea sau publicarea
aceluiași material personal publicat anterior, având modificat
titlul, pentru evaluări diferite”27 [subl. noastră]. Aşadar, un
autor se face vinovat de autoplagiat atunci când publică
din nou, sub alt titlu sau într-un alt context, un text sau
fragmente dintr-un text care a văzut deja lumina tiparului,
prezentându-le drept creaţii inedite. Scopul acestui procedeu
este de a obţine, fără un efort suplimentar, o creştere a
prestigiului ştiinţific, în condiţiile în care, în lumea întreagă,
nu doar calitatea, ci şi numărul contribuţiilor ştiinţifice sunt
importante criterii de evaluare a activităţii cercetătorilor şi
cadrelor didactice universitare.
Cum poate fi prevenit plagiatul
Discuţiile aprinse care s-au purtat în această vară pe
tema plagiatului au scos la suprafaţă o problemă gravă a
sistemului de învăţământ românesc de care, ca în povestea
„Hainele cele noi ale împăratului” a lui Andersen, toată
lumea era conştientă, dar nimeni nu îndrăznea să vorbească.
Din nefericire, dezbaterile au fost orientate intenţionat
spre zone obscure, iar argumentele folosite au fost de cele
mai multe ori parazitate de conotaţiile politice ale cazului,
când nu de-a dreptul jignitoare pentru inteligenţa oricărui
intelectual care se respectă - a se vedea falsa dilemă a
semnalării în subsol sau în bibliografia finală a lucrărilor
consultate sau justificarea neutilizării ghilimelelor pe motiv
că, la momentul respectiv, acest lucru n-ar fi fost obligatoriu.
Nu ştim dacă vom asista la un „moment zero” pentru
şcoala şi ştiinţa românească, dacă în urma acestei furtuni
atitudinea faţă de plagiat se va schimba în mod fundamental.
Este evident, însă, că este un moment bun să milităm
pentru creşterea importanţei acordate culturii informaţiei în
învăţământul românesc. Dobândirea competenţelor care ţin
de cultura informaţiei poate contribui la scăderea în timp a
acestui fenomen, extrem de condamnat de lumea ştiinţifică
occidentală, care, în România, se poate spune că a dobândit
proporţiile unui flagel. Plagiatul, repetăm, atunci când nu
este rezultatul unei intenţii, este cauzat de ignoranţă, iar
cea mai realistă soluţie pentru a-l preveni este educaţia, aşa
cum se subliniază și într-un document elaborat de Comisia
pentru probleme juridice, etice şi disciplină universitară a
UMF Craiova: „În primul rând trebuie să ne gândim dacă
2013 februarie | 41
 termenul plagiat este cunoscut şi înţeles în comunitatea
noastră academică. Este uşor de sancţionat un plagiat, dar
în acest caz trebuie să fii sigur că autorul respectiv ştie ce
înseamnă acest lucru. [...] Cea mai simplă metodă este de a
începe educaţia etică cât mai devreme, încă din primii ani
de studiu”.28
Pentru a nu cădea în capcana plagiatului, un autor trebuie
să fie foarte bine informat cu privire la regulile alcătuirii
unei lucrări ştiinţifice, să cunoască modalitățile adecvate de
citare, de parafrazare, de prelucrare a informaţiei extrase din
sursele consultate. În acest scop, este nevoie de o educaţie
specifică, care să înceapă încă de la nivelul şcolii şi al
liceului. Un profesor care le explică elevilor de ce nu este
acceptabil să se prezinte cu comentarii sau referate copiate
de pe un site şi, în plus, îi învaţă cum să prelucreze şi să
citeze informaţiile extrase din sursele consultate contribuie
la formarea unor viitori studenţi care stăpânesc bazele eticii
ştiinţifice. În schimb, practica închiderii ochilor, absenţa
sancţiunilor, toleranţa faţă de furtul intelectual în şcoală şi
liceu nu fac decât să perpetueze aceste practici neoneste
BIBLIOTECA  §  repere profesionale
până la nivelul studiilor universitare.
Tot prin educaţie poate fi corectat un anumit tip de
raportare la performanţa şcolară de natură să creeze presiune
suplimentară asupra celui care elaborează o lucrare. Elevilor
şi studenţilor trebuie să li se transmită ideea că o lucrare mai
puţin reuşită, dar originală, este totdeauna de preferat unei
fraude, că nu se aşteaptă de la ei să reinventeze roata, ci să-şi
exercite capacitatea de analiză şi sinteză asupra informaţiilor
din sursele consultate, pe baza cărora să-şi formuleze
propriile concluzii.
Transferul cunoştinţelor şi competenţelor necesare
pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice nu este, însă, un
instrument care să asigure prin el însuşi succesul unui
demers de schimbare a mentalităţilor. Este nevoie de mult
mai mult decât atât. E nevoie ca România să nu mai fie o
ţară în care furtul, oricare ar fi el şi la orice nivel se produce,
este o infracţiune pasabilă, cel mai adesea nepedepsită. E
nevoie ca prevederile din codurile etice ale universităţilor să
fie aplicate, nu să rămână literă moartă. E nevoie ca sistemul
de învăţământ să nu mai favorizeze reproducerea mecanică
de către elevi şi studenţi a unor informaţii prezentate ex
cathedra, ceea ce le insuflă încă de la cea mai fragedă vârstă
sentimentul că originalitatea şi gândirea liberă nu sunt
apreciate. E nevoie, în cele din urmă, de voinţa de a impune
o altă ierarhie a valorilor şi de a reforma astfel o ţară care, la
început de secol XXI, încă se bălăceşte în noroiul formelor
fără fond.
În concluzie, e nevoie de o minune.
Note:
* Comunicare prezentată în cadrul întrunirii secţiunii
Cultura informaţiei din cadrul celei de-a XXIII-a Conferinţe
Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (Galaţi,
29-31 august 2012)
1. Florin Marcu, Constant Maneca. Dicţionar de neologisme.
Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1986
2. Lege nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare :
[online], art. 4, lit. d. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil
pe Internet la adresa: http://www.ancs.ro/uploads/legislatie/
legislatie-aferenta-ancs-mects/lg-206.doc.
42 | februarie 2013
3. Stuart P. Green. Plagiarism, Norms, and the Limits of Theft
Law: Some Observations on the Use of Criminal Sanctions
in Enforcing Intellectual Property Rights. In: Hastings Law
Journal, vol. 54, nr. 1, November 2002, p. 170.
4. Ibidem, p. 177.
5. Stephen G. Nichols. Introduction: Philology in a
Manuscript Culture. In: Speculum, vol. 65, nr. 1, 1990, p. 8.
6. Luke Tredinnick. Digital information culture: the
individual and society in the digital age. Oxford: Chandos
Publishing, 2008, p. 64.
7. Samuel P. Green. Op. cit., pp. 175-176.
8. Walter J. Ong. Cuvânt rostit, cuvânt scris, cuvânt tipărit.
În: Alexandru Duţu (ed.). Dimensiunea umană a istoriei.
Direcţii în istoria mentalităţilor. Bucureşti: Meridiane,
1986, pp. 291-292.
9. Online Etymology Dictionary : [online]. [Citat 19
februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://
www.etymonline.com/index.php?term=plagiarism.
10. Samuel P. Green. Op. cit., p. 176.
11. Chartered Institute of Library and Information
Professionals (CILIP). A definition of information literacy
: [online]. [2004]. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe
Internet la adresa: http://www.cilip.org.uk/get-involved/
advocacy/information-literacy/pages/definition.aspx.
12. Hannelore Rader. Information literacy - a global
perspective. In: Allan Martin, Hannelore Rader (eds.).
Information and IT literacy enabling learning in the 21st
century. London: Facet Publishing, 2003, p. 27.
13. Apud Angela Repanovici. Ghid de cultura informaţiei.
Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2012, p. 19.
14. Virginia Costeschi. Lucian Dan Teodorovici despre
„Matei Brunul“, un roman excepțional inspirat din destinul
unui fost deținut: [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.elefant.ro/
bookmag/lucian-dan-teodorovici-interviu/
15. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Comisia pentru probleme juridice, etice şi disciplină
universitară. Plagiatul și dreptul de autor : [online], p. 1.
[Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa:
http://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf.
16. Lege nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe : [online], art. 33, alin. 1, lit. b. [Citat 19 februarie
2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.legi-
internet.ro/lgdraut.htm. Este o trimitere indirectă la plagiat, în
condiţiile în care acest cuvânt nici nu apare în textul legii…
17. What is plagiarism? : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
plag_article_what_is_plagiarism.html.
18. Ibidem
19. Ibidem
20. Types of plagiarism : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
plag_article_types_of_plagiarism.html.
21. Ibidem
22. Ibidem
23. What is plagiarism? : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
plag_article_what_is_plagiarism.html.
24. Types of plagiarism : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
plag_article_types_of_plagiarism.html.
25. Rodica Zafiu. Stilistica plagiatului. În: Dilema veche :
[online], 9 iulie 2012. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil
pe Internet la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-
line/articol/stilistica-plagiatului#.
26. Lege nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare :
[online], art. 4, lit. e. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil
pe Internet la adresa: http://www.ancs.ro/uploads/legislatie/
legislatie-aferenta-ancs-mects/lg-206.doc.
27. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”
Cluj-Napoca. Anexa 1 la Codul de Etică al Universităţii de
Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Aspectele legate de plagiat : [online], p. 1. [Citat 19 februarie
2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.umfcluj.
ro/Document_Files/Rectorat-Structuri-de-conducere-ale-
Universitatiii/00000071/mna0c_4.%20Anexa_1_la_Codul_
de_Etica_plagiatul2008_2.pdf.
28. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Comisia pentru probleme juridice, etice şi disciplină
universitară. Op. cit., p. 4.
BIBLIOGRAFIE:
Information and IT literacy enabling learning in the 21st
century. London: Facet Publishing, 2003, pp. 24-42.
12. REPANOVICI, Angela. Ghid de cultura informaţiei.
Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2012.
13. SHAFIR, Michael. Reguli antiplagiat Harvard : [online].
20.06.2012. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet
la adresa: http://www.romaniacurata.ro/reguli-antiplagiat-
harvard-2942.htm.
14. TREDINNICK, Luke. Digital information culture: the
individual and society in the digital age. Oxford: Chandos
Publishing, 2008, p. 64.
15. Types of plagiarism : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
plag_article_types_of_plagiarism.html.
16. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
DIN CRAIOVA. COMISIA PENTRU PROBLEME
JURIDICE, ETICE ȘI DISCIPLINĂ UNIVERSITARĂ.
Plagiatul și dreptul de autor : [online]. [Citat 19 februarie
2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.umfcv.
ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf.

BIBLIOTECA  §  repere profesionale

17. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
1. CHARTERED INSTITUTE OF LIBRARY AND „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA. Anexa 1 la
INFORMATION PROFESSIONALS (CILIP). A Codul de Etică al Universităţii de Medicină şi Farmacie
definition of information literacy : [online]. [2004]. [Citat „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Aspectele legate
19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http:// de plagiat : [online], p. 1. [Citat 19 februarie 2013].
www.cilip.org.uk/get-involved/advocacy/information- Disponibil pe Internet la adresa: http://www.umfcluj.ro/
literacy/pages/definition.aspx. Document_Files/Rectorat-Structuri-de-conducere-ale-
2. COSTESCHI, Virginia. Lucian Dan Teodorovici Universitatiii/00000071/mna0c_4.%20Anexa_1_la_Codul_
despre „Matei Brunul“, un roman excepțional inspirat de_Etica_plagiatul2008_2.pdf.
din destinul unui fost deținut: [online]. [Citat 19 februarie 18. What is plagiarism? : [online]. [Citat 19 februarie 2013].
2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.elefant. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.plagiarism.org/
ro/bookmag/lucian-dan-teodorovici-interviu/. plag_article_what_is_plagiarism.html.
3. Educational tips on plagiarism prevention : [online]. 19. ZAFIU, Rodica. Stilistica plagiatului. În: Dilema veche
[Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa: : [online], 9 iulie 2012. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil
http://www.plagiarism.org/plag_article_educational_tips_ pe Internet la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-
on_plagiarism_prevention.html. line/articol/stilistica-plagiatului#.
4. GREEN, Stuart P. Plagiarism, Norms, and the Limits
of Theft Law: Some Observations on the Use of Criminal
Sanctions in Enforcing Intellectual Property Rights. In:
Hastings Law Journal, vol. 54, nr. 1, November 2002, pp.
167-242.
5. Lege nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe : [online]. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe
Internet la adresa: http://www.legi-internet.ro/lgdraut.htm.
6. Lege nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare :
[online]. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet
la adresa: http://www.ancs.ro/uploads/legislatie/legislatie-
aferenta-ancs-mects/lg-206.doc.
7. MARCU, Florin; MANECA, Constant. Dicţionar
de neologisme. Bucureşti: Editura Academiei Republicii
Socialiste România, 1986.
8. NICHOLS, Stephen G. Introduction: Philology in a
Manuscript Culture. In: Speculum, vol. 65, nr. 1, 1990, p. 8.
9. ONG, Walter J. Cuvânt rostit, cuvânt scris, cuvânt tipărit.
În: Alexandru Duţu (ed.). Dimensiunea umană a istoriei.
Direcţii în istoria mentalităţilor. Bucureşti: Meridiane,
1986, pp. 281-301.
10. Online Etymology Dictionary : [online]. [Citat 19
februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://
www.etymonline.com/index.php?term=plagiarism.
Sursa: http://cattechie.blogspot.ro/2011/07/plagiarism-is-
11. RADER, Hannelore. Information literacy - a global
taught-philosophy.html
perspective. In: Allan Martin, Hannelore Rader (eds.).

2013 februarie | 43