Consilierea educațională

Delimitări conceptuale ale domeniul Consilierii Educaționale

Consilierea educațională în înţelesul său clasic, se rezumă la o perspectivă triplă:
psihologică, pedagogică şi socială, asupra unor activităţi cu valenţe etice pe care consilierul le
întreprinde pentru a-l ajuta pe client să se angajeze în acel tip de comportament care să-l conducă
la soluţionarea optimă a propriilor sale probleme. Altfel spus, acţiunea de consiliere educațională
este destinată să-l ajute pe elev să înţeleagă şi să clarifice confuziile sau percepţiile eronate
asupra propriei vieţi, să înveţe să-şi atingă scopurile pe care singur le-a stabilit, să identifice
soluţii la problemele sale existenţiale şi să fie capabil să ia decizii pe baza unor analize pertinente
a resurselor şi posibilităţilor de care dispune elevul.
Consilierea educațională este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de
intervenţii care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul
de consilierea educațională descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată
consilierul educațional, şi elevul care solicită asistenţă de specialitate. Relaţia dintre consilier şi
elev este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă.
Consilierea educaţională este un tip de intervenţie prin care se urmăreşte sugerarea unui
mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat într-o situaţie dată sau, în
general, în viaţa şi activitatea cotidiană.
Consilierea psihopedagogică realizează obiective de natură psihologică şi pedagogică
concomitent. Ea se mai numeşte şi consiliere educaţională, deoarece presupune abilitarea
oamenilor cu capacităţi de rezolvare independentă a problemelor prin învăţarea modului de a-şi
modifica cogniţiile şi comportamentele pentru a se adapta solicitărilor, pentru aşi gestiona trăirile
afective, a-şi rezolva conflictele interioare, a-şi îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi, a lua decizii şi a-şi
asuma responsabilităţi.
În sinteză, consilierea educațională are ca scop să înveţe omul a dobândi deprinderi de
viaţi sănătoase, pentru a atinge un nivel optim de funcţionare a propriei personalităţi.
Consilierea educațională constituie un proces de dezvoltare; are un rol de prevenire şi este
proactivă; optimizează modul în care elevul relaţionează cu părinţii, colegii şi şcoala; abordează
variate probleme ale subiectului consiliat, care pot fi de tip personal, educaţional, social, de
orientare şcolară şi profesională, inclusiv, cele care apar în situaţii de criză.

Excurs istoric în evoluţia conceptului de consiliere

În baza analizei mai multor surse şi accepţiuni ale cercetătorilor din domeniul psihologiei,
putem conchide că conceptul de consiliere, mai era numit proces de sfătuire. Istoria sfăturii
reflectă în mod fidel pe aceea a civilizaţiei umane, a conceptelor religioase, a celor ştiinţifice şi a
dezvoltării instituţiilor. Sfătuirea apare ca un mecanism social reglator şi de reducere a influenţei
negative a psihotraumelor şi a consecinţelor lor, a suferinţei şi chiar a devianţei sociale, necesară
multor persoane care au avut nevoie de susţinere în situaţii de conflict, pierderi, conflicte
familiale şi divorţ, de boli, naşteri, dificultăţi cotidiene etc., din aceste necesităţi a apărut
fenomenul sfătuirii-consilierii, care a purtat diferite nume de-a lungul istoriei, fără a-şi înceta
pentru vre-o clipă existenţa.
Iniţial persoana competentă, investită cu îndeplinirea acestui rol social era: înţeleptul,
preotul sau marele preot, şamanul, medicul şi alte persoane cu experienţă de viaţă. Folosirea
sfătuirii ca mijloc de destăinuire şi eliberare de sub povara păcatelor, ne orientează spre
caracterizarea sfătuirii ca fiind un fenomen cu rădăcini creştine. Aceasta a devenit o formă
fundamentală de reechilibrare psihică, prin furnizarea poveţelor moral-etice şi spirituale
creştinilor, deoarece perioada creştină timpurie se caracterizează printr-o dezvoltare ideologică
relativ rapidă, care îl impunea pe Dumnezeu ca autoritate supremă şi atotputernică. Marii
filosofi: Socrate, Cicero, Seneca, Confucius, M de Montaigne, Bacon F., Pascal B., Kant I.,
Shopenhauer, Tolstoi L. etc., au contribuit la consolidarea fenomenului consilierii, prin
promovarea ideilor sale psihopedagogice şi a temelor filosofice care au contribuit la formarea
moralităţii şi educarea eficientă a copiilor.
Revenind la retrospectiva istorică a consilierii psihologice, evidenţiem faptul că ca
fenomen social, consilierea psihologică, s-a conturat şi s-a consolidat la începutul secolului XX,
în SUA şi a fost preluată apoi în Europa. Ea a avut ca scop realizarea orientării şi selecţiei
profesionale.
În 1908, Parsons Frank înfiinţează la Boston primul serviciu de orientare profesională,
unde utilizează o metodologie proprie de consiliere individuală, descrisă în lucrarea Alege-ţi
cariera. Programul de orientare profesională propus de Parsons Frank prevedea identificarea
aptitudinilor şi capacităţilor unei persoane cu ajutorul testelor psihologice (diagnoza), discuţia cu
subiectul despre meseriile disponibile şi solicitările acestora (informarea), sfătuirea persoanei în
legătură cu meseriile corespunzătoare aptitudinilor şi intereselor sale (plasarea). Principalele
contribuţii aduse de Parsons Frank în domeniu vizează fundamentarea sfatului de orientare pe
baze psihologice şi necesitatea existenţei unei corelaţii între fiinţa umană şi munca sa. Ulterior
din ideile lui Parsons Frank, Griffin Edmund Williamson, student în cadrul Universităţii din
Minnesota, a dezvoltat ceea ce este considerat a fi prima teorie cuprinzătoare de consiliere (spre
deosebire de teoria lui Freud – psihanaliza), numită Teoria trăsă- tură – factor de dezvoltare a
carierei. Deşi iniţial teoria prevedea orientarea profesională, abordarea a fost modificată şi, în
curând a fost văzut ca o abordare generică pentru consiliere şi psihoterapie.
Teoria trăsătură – factor prevedea respectarea a cinci etape:
1) analiza: examinarea problemei, obţinerea informaţiilor iniţiale şi testarea
beneficiarului,
2) sinteza: realizarea unui rezumat şi înţelegerea problemei,
3) diagnosticarea: interpretarea problemei,
4) consilierea: orientarea individului în a găsi soluţii,
5) monitorizarea: monitorizarea individului, după ce consilierea s-a încheiat, pentru a
atinge scopurile prestabilite.
 Teoria trăsătură – factor de dezvoltarea a carierei este utilizată până în prezent de
specialiştii în domeniu, sub forma iniţială, sau modificată în consilierea carierei. Astfel apariţia
consilierii a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei profesionale.
Începând cu deceniul al cincilea al secolului XX, consilierea este recunoscută ca profesie.
Anume în perioada 1951-1956 apare necesitatea de a diferenţia statusul psihiatrilor, a
consilierilor psihologi şi a asistenţilor sociali. La acel moment profesia de consilier psihologic,
era considerată inferioară celei de psiholog clinic, astfel în acea perioadă au avut loc multe
conflicte privind statutul consilierului psihologic. Prin urmare, în acea perioadă scade numărul
candidaţilor pentru a se perfecţiona în domeniul consilierii (studenţii ce studiau consilierea
psihologică erau cei respinşi de programul pentru psihologia clinică).
În cele ce au urmat în 1955 psihologul Hahn Milton Edwin, elucidează funcţiile
consilierului psiholog:
1. Preocuparea majoră a consilierului este către beneficiar şi nu către pacient;
2. Consilierul este angajat în posturi independente, care nu-l plasează pe acesta sub supervizarea
specialiştilor din alte domenii sub nici un aspect politic sau economic;
3. Consilierul ajută beneficiarii să-şi schimbe atitudinile, sistemul de valori, rareori fiind
implicaţi în reconstituirea personalităţii individului;
4. Consilierul se confruntă cu stările de anxietate şi frustrare nu cu tulburări de personalitate;
5. Consilierul este mai abilitat specialist în evaluarea şi aprecierea trăsăturilor umane în vederea
orientării profesionale şi şcolare.
Mai târziu în 1968, psihologul Jordan J. emite o definiţie amplă şi distinctă a profesiunei de
consilier psihologic. Definiţia prevedea faptul că: consilierul psiholog oferă asistenţă individuală,
sau de grup şi serviciile de consiliere în şcoală, colegii şi universităţi, spitale, clinici, centre de
reabilitare pentru a reabilita indivizii să fie mai eficienţi în realizarea şi dezvoltarea personală,
socială, educaţională şi profesională. Adună date despre subiecţii umani folosind interviul, studii
de caz şi tehnici observaţionale. Selectează, administrează, cotează şi interpretează testele
psihologice desemnate pentru a evalua inteligenţa, aptitudinile, abilităţile şi interesele oamenilor,
precum şi a aplica tehnicile de analiză statistică. Evaluează datele pentru a identifica cauza
problemei şi a determina intervenţia consilierului sau pentru a face o recomandare către alţi
specialişti şi instituţii. Oferă informaţii profesionale, educaţionale sau alte informaţii pentru a
ajuta oamenii să-şi formuleze planuri educaţionale şi profesionale realiste. Urmăreşte apoi
rezultatele consilierii pentru a determina fidelitatea şi validitatea serviciului oferit. Se poate
angaja în cercetare pentru a dezvolta şi îmbogăţi tehnicile de diagnoză şi consiliere. Abordarea
psihologului Jordan John Packard privind profesiunea consilierului psiholog, este complexă şi
redă însăşi activitatea psihologului de astăzi. Luând în consideraţie cele expuse anterior,
concluzionez că fenomenul social de consiliere şi profesiunea de consilier – psiholog, s-a
modificat în unele aspecte, devenind mai amplă, s-a consolidat, servind interesul şi necesităţile
persoanelor aflate în dificultate.

Obiective şi funcţii esenţiale ale consilierii:

 Scopul fundamental al consilierii educaţionale este asigurarea unei funcţionări optime a
individului sau grupului, scop care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii:
 promovarea sănătăţii şi a stării de bine;
 dezvoltare personală;
 prevenţie.
Consilierea trebuie să ofere asistenţă în formarea, dezvoltarea şi aplicarea următoarelor
capacităţi:
 rezolvarea unor sarcini concrete ;
 rezolvarea unor crize existenţiale;
 optimizarea relaţiilor interumane;
 învăţarea unor modele comportamentale precum: stabilirea unor scopuri în viaţă,
ascultarea activă, conversaţia, autoafirmarea, concentrarea atenţiei, dezvoltarea
capacităţilor intelectuale, relaxarea, opţiunea şcolară/profesională, rezolvarea de
conflicte, dezvoltarea creativităţii, menţinerea sănătăţii, petrecerea timpului liber.
Problema educaţională este o situaţie educaţională dificilă pentru subiectul care se
adresează consilierului (educaţional) având caracteristici cognitive (neclaritate, ceaţă
psihologică, ambiguitate), afective (tensiune, nemulţumire, nelinişte), volitive (indecizie,
îndoială) conducând spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva singur problema).
Ca urmare el se adresează unui specialist – consilierul educaţional - care să-l ajute să rezolve
această situaţie dificilă.
Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă
a persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor
procesului de consiliere; acestea sunt în număr de trei, şi anume:

(1) PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE: funcţionareoptimă din punct de

vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social şi spiritual.
(2) DEZVOLTARE PERSONALĂ: cunoaştere de sine, imaginea de sine,capacitatea de decizie
responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învăţare
eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste.
(3) PREVENŢIE - a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, acomportamentelor de
risc, a conflictelor interpersonale, adificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a
disfuncţiilor psihosomatice, a situaţiilor de criză.

Tipurile de consiliere educațională

- informaţională: oferirea de informaţii pe domenii / teme specific;

- educaţională: repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială
şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor;
- de dezvoltare personală:formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală
şi socialăflexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine;
- suportivă: oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material;
- vocaţională: dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
 - de criză: asistarea psihologică a persoanelor în dificultate;
- pastorală: consiliere din perspectivă religioasă.

 Consiliere educațională poate fi:

 Consilierea individuală
Consilierul furnizează o situaţie de învăţare, iar consiliatul este ajutat să-şi cunoască
situaţia prezentă şi să anticipeze situaţii viitoare, când îşi va putea valorifica mai bine calităţile
propriei personalităţi şi potenţialul de care dispune
În cazul consilierii individuale a elevilor, accentul cade, de regulă, pe problemele personale ale
elevului, pe dificultăţile sau eşecurile sale în încercarea de a se adapta la cerinţele familiei, şcolii,
societăţii. De cele mai multe ori, acesta găseşte răspunsuri adaptative reuşite, dar uneori nu,
ajungând la devieri comportamentale de diferite niveluri de gravitate. În aceste situaţii, procesul
“reinvestirii” cu semnificaţie şi valoare a sinelui şi normelor sociale, devine subiect de
(re)negociere, (re)acceptare etc. declanşându-se fenomenul (re)construcţiei identitare şi a diluării
progresive a sentimentului de alienare.
Menţionez că unele chestiuni “descoperite” în cadrul consilierii în grup, problemele speciale,
suplimentare sau particulare ale unor elevi, au făcut obiectul unor consilieri individuale
ulterioare. În acest cadru, implicarea participanţilor la actul schimbului de informaţii este mai
profundă şi detaliată, iar soluţiile oferite în favoarea clientului sunt mai punctiform direcţionate.
Intensitatea şi profunzimea schimbului de informaţii în cadrul dialogului dintre consilier şi
beneficiar sporesc treptat de la o şedinţă la alta. De cele mai multe ori, în acest context al
consilierii individuale, nu se dau doar informaţii, instrucţiuni şi recomandări puternic
personalizate; procesul consilierii este şi prilejul unei relaţii interpersonale relativ structurate, de
învăţare, de transfer de experienţă. Concluzia orientărilor sau modurilor de abordare a clientului
în cadrul consilierii individuale poate fi sintetizată în regula celor trei i:
 a întrerupe (derularea comportamentelor neproductive),
 a interveni (sprijinind, sfătuind, analizând, stimulând),
 a influenţa (în scopul ameliorării imaginii de sine şi comportamentelor orientate către o
reuşită personală şi socială).
Consilierul interacţionează cu elevii cu cerinţe educative speciale pentru a le oferi ajutor şi
suport fără a lua decizii în locul lor. Această formă de interacţiune între consilier şi consiliat
implică asumarea şi respectarea unor principii:
- respectarea dreptului persoanei consiliate de a decide singură în rezolvarea propriilor probleme
şi în alegerile care-i vor influenţa viitorul;
- ajutarea consiliatului în procesul decizional;
- încurajarea clientului să evolueze pe coordonatele pe care şi le-a ales;
- explorarea atentă a situaţiei sau problemei, din perspectiva persoanei consiliate;
- negocierea obiectivelor relaţiei de consiliere şi acordul reciproc;
- furnizarea de informaţii utile pentru consiliaţi.
Consilierea persoanelor cu dizabilităţi sau a elevilor cu C.E.S. se desfăşoară în
colaborare cu alţi specialişti (medic, psiholog, asistent social, psihopedagog, etc), implicând şi
familia. Consilierul obţine de la specialişti informaţii despre conduita consiliatului şi le pune la
dispoziţia acestuia, cu evidenţierea aspectelor pozitive şi a posibilităţilor, oportunităţilor de
integrare, de maximizare a potenţialului consiliatului pentru asumarea de roluri sociale realiste,
care oferă perspectiva unor performanţe bune
 Consilierea de grup
Scopul pentru care se derulează consilierea în grup este acela de a facilita şi întări
învăţarea, a practica şi exersa acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltării
personalităţii, inserţiei socio-profesionale reuşite. Acest lucru se realizează prin prezentarea
experienţei personale (pozitive sau negative) legate de aceste subiecte şi, important, ascultarea
sentimentelor, beneficiul personal al fiecăruia, observarea impactului, a nivelului de înţelegere şi
atitudinilor declanşate de mesaje în rândul (co)participanţilor. În cadrul consilierii în grup,
trebuie încurajată expunerea experienţei personale, îndoielilor, modurilor particulare de reacţie,
eşecurilor etc. şi aşteptate atitudini, soluţii şi trăiri în plan afectiv ale celorlalţi.
Consilierea de grup oferă avantajul că individul are posibilitatea să ofere ajutor şi nu
numai să-l primească. Faptul de a acorda sprijin cuiva este un act terapeutic în sine. Ca urmare,
în cadrul grupului de întâlnire individul poate atinge un echilibru matur între acţiunile de a da şi
acţiunile de a primi ajutor, între starea de independenţă şi starea de dependenţă.
 Consilierea familiei
Practica modernă a consilierii şi orientării nu poate lăsa în afara acţiunii sale şi implicarea
în activitate a părinţilor. Specialiştii cu experienţă în consilierea şi orientarea şcolară şi
profesională ştiu deja că derularea de astfel de acţiuni în şcoală fără a implica sau ţine cont de
familie au o valoare limitată. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de
învăţare, de sprijin afectiv şi securitate. Familia poate fi sau deveni pentru copii un factor al
dezvoltării personalităţii, un model de imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o
zonă a dogmatismului agresiv, a inflexibilităţii şi totalitarismului.

Abordarea domeniului consilierei educaționale la nivel mondial și național

Consilierea educațională la nivel mondial se bucură de o înflorire frumoasă a domeniului,

ca de exemplu în S.U.A există o metodologie teoretico- practică voluminoasă, Asociația
Americană Pentru consiliere educațională cuprinde 4 componente: fundamental, sistemul
aplicativ, sistemul administrative și responsabilitatea. În S.U.A există un ansamblu de programe
și proiecte, organizații care conlucrează active în domeniul consilierii educaționale. Un exemplu
frumos în domeniul respective ne arată și alte țări, ca de exemplu în Spania, la nivel de legislație
formarea profesională constituie o prioritate în politica educațională a guvernului spaniel, aici
exită echipe specializate la cel mai înalt nivel ce ține de domeniul consilierii educaționale, în
România bugetul de timp alocat consilierii educaționale reprezintă o oră pe săptămână și
beneficiază de programe școlare proprii pentru toate ciclurile de învățământ, în Rusia funcția de
psihopedagog este obținută de un specialist ce are pregătire în psihologie, pedagogie și
psihopedagogie, pedagogii trebuie să dețină 120 de ore la facultate și cursuri de formare continuă
în domeniu psihologiei copilului și psihologiei educației, specialistul operează cu diverse metode
de diagnosticare, corectare, consiliere etc., Danemarca este una dintre puținele țări din Europa cu
legislație specific pentru consilierea educațională, care oferă un cadru general pentru instituțiile
educaționale, servicii publice de ocupare a forței de muncă și ale alte autorități și agenții
relevante.
La nivel național exită Legea cadru în art. 24 cu privire la serviciul de consiliere
psihopedagogică, avem și multă informație teoretică regăsită în suporturi de cursuri, manual,
ghiduri, lucrări științifice, însă din păcate nu există funcția de consilier educațional, activitățile
specific funcției de diriginte sunt prevăzute în curriculum pentru dirigenție ele include și
activități de consiliere, ceea ce reprezintă o problem deoarece este nevoie de un specialist cu
studii în domeniul consilierii educaționale pentru a putea efficient conlucra cu elevii care se află
în situații dee risc sau se confruntă cu diverse problem și crize.
Bibliografie:

1. Consiliere Educațională, Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şiconsiliere, Prima

ediţie, Adriana Baban (coordonator) ;
2. Consiliere Educațională, Prof. consilier Olariu Anca Mirabela, CJRAE Hunedoara;

4. Consiliere și orientare. Curs pentru uzul studenților. Alexandra Silvaș, 2008;

5. Harts Zeibert, Învățare autodirijată și consiliere pentru învățare;

6. Suport de curs, Consiliere și orientare, Simona Glavanu;

7. Goraș- Postică V. – Provocări și deschideri pentru consiliere educațională, ecurs în baza teorii
și practice americane, Didactica Pro.- Nr 54 (92) , 2015, pag 31- 35;
8. Valeriu Pascaru- Goncear. Abordări practice ale activității de consiliere psihopedagogică, pag
22- 26;
9. Consiliere și orientare școlară și profesională în U. E. , Tribuna învățământului, 2003, nr. 623.
Pag7;
10. Bazele Consilierii, Ghidul metodologic a fost aprobat pentru editare de Senatul Universităţii
de Studii Europene din Moldova Autori: Micleuşanu Zinaida, Cuzneţov Larisa, CHIŞINĂU,
2015;
11. Galina Bespalava. Orgaziționîi formî obrozovania, nr. 7 (2007) ;
12. Elena Zolotoriov, A vedea cu inima, Manual suport pentru promovarea valorilor spiritual și
morale în școala post- modern, Vol I și II;
13. ,,Consiliere și orientare” Mihail Jigău, Ghid, București 2000;
14. Laurențiu Șoitu. Dimensiuni ale Consiliere educaționale, Institutul European, 2014.
15. Educație integral și curriculum de consiliere școlară, Analele Științifice ale USM, Seria ,,
Științe socioumanistice” , Vol. III, 2004;
16. Abordări practice ale activității de consiliere psihopedagogică, Revistă științifică a
Universității de Stat din Moldova, 2014, nr. 5 (75) ;