STUDIU DE CAZ

I. Prezentare generală

Doamna A, mama băiatul C în vârstă de 14 ani, se prezintă în cabinetul psihologului

îngrijorată de schimbarea comportamentală și rezultatele școlare în scădere ale băiatului.
Doamna A, era o femeia în vârstă de 40 de ani, cu o bogată experință profesională în
domeniul informatic, absolventă de studii superioare, provenind dintr-o familie bine
organizată. Singurul „proiect” nereușit de aceasta era propia căsnicie, care se destrămase în
urma cu 8 luni.
C. era ,” până acum puțin timp”(relatează mama), “copilul perfect, de care orice părinte
putea fi mândru că îl are”.
Comportamentul copilul s-a schimbat însă într-o perioadă scurtă de timp, acesta refuzând
să mai învețe, chiar să meargă la școlă, devenind obraznic, libertin.

II. Prezentare detaliată

Căsnicia doamnei A se terminase în urmă cu 8 luni, cauza fiind infidelitatea soțului.

Femeia nu își poate explica gestul soțului, susținând faptul că a fost permanent dedicată
căsniciei, casei, relației de cuplu, însă nu aceasta a fost problema pentru care ea a cerut
ajutorul specialistului.
Problemele lui C par să fi debutat aproximativ în preajma momentului divorțului. Mama
relatează că băiatul se ceartă din ce în ce mai des cu ea, nu răspunde rugăminților și
solicitărilor ei, refuză să-și mai facă temele cu greu, convingâdu-l să meargă la școală.
Totodată, mama a precizat faptul că băiatul o amenință ori de câte ori apare o nouă
neînțelegere între ei că va pleca la tată pentru că acolo i se fac toate poftele și nu are un
program strict.
Mama consideră că este responsabilitatea ei să-i faca un program copilului, să-i
stabilească anumite limite și consecințele atunci când nu ascultă.
Tatăl nu are un program fix cu copilul, după divorț își petrece puțin timp cu acesta.
Părinții nu mai comunică, doamna A refuzând orice fel de dialog cu fostul soț,
considerând că singurul vinovat al acestei situații este el.

III. Demersul terapeutic

Complexitatea cazului a făcut necesară elaborarea unei strategii de terapie adecvate. Am

optat pentru aplicarea terapiei de familiei de tip comunicațional, multe studii demonstrând că
învățarea unei comunicări sănătoase între membrii familiei poate produce modificări
surprinzătoare în dinamica unei familii.
 Pentru a evalua problemele familiei ( relaţia disfuncţională a familiei , dificultăţi de
relaţionare şi problemele copilului - determinate de disfuncţiile familiei ) – am urmărit pe
parcursul şedinţelor de consiliere, următoarele :
1) structura familiei;
2) flexibilitatea paternurilor de funcţionare ;
3) rezonanţa familiei ;sistemului familial, reflectând senzitivitatea lui la nevoile fiecărui membru;
4) contextul de viaţă al familiei , factorii de stres care o influenţează ,

Obiective

Mi-am propus următoarele obiective :

- îmbunătăţirea dinamicii familiale pentru obţinerea unui mediu familial –funcţional ;
- facilitarea interacţiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil fiecărui
membru;
- restabilirea rolurilor copilui în raport cu părinţii săi;
- depăşirea momentului de criză pentru ca familia să poată funcţiona în continuare

A. Abordarea psihologică
Terapii de familie de tip comunicațional

Scop: Restructurarea interacţiunii psihologice dintre membrii cuplului sau familiei cu scopul
funcţionării mai bune a relaţiilor dintre ei.
Obiective:
Obiectiv principal: Imbunatatirea dimamicii familiale pentru obtinerea unui mediu familial
functional;
Obiective secundare:
a) Depășirea momentului de criză pentru ca familia să poată funcționa în continuare intr-un
climat confortabil;
b) Restabilirea relației cu fostul soț în vederea unei bune comunicări și relaționări atât cu ea
cât și cu copiii, așa cum este firesc pentru a acorda amandoi suportul necesar unei
dezvoltari armonioase a personalitatii acestora;
Strategii:
1. Identificarea stărilor afective negative și cauza acestora la copil;
2. Deprinderea pacienților cu utilizarea unor metode de depășire a momentului crizei.
3. Restabilirea relațiilor de comunicare ale părinților.
 B. Plan terapeutic. Desfășurarea terapiei eșalonată în sedințe

Ședința 1 – discuție cu mama

Am început ședințele de consiliere cu mama, deoarece aceasta solicitase ajutorul, prin

investigații anamnestice amănunțite.
După anamneză, am discutat despre terapia de familie de tip comunicațional și despre
modul în care, prin aceasta aș putea interveni în ajutorul restabilirii relațiilor familiale.
După perioada de acomodare, timp în care pacienta a început să se deschidă față de mine,
aceasta a menționat faptul că preferă suportul psihologic pe bază de comunicare, știind că acest
lucru o ajută să dezamorseze tensiunile acumulate și aceeptă relaxarea, ca tehnică de detașare.
Mi-a relatat faptul că se simte neputincioasă în fața situației, frica de a-și pierde copilul
este cea care o macină cel mai tare.
Am hotărât împreună cu aceasta ca la următoarea ședință să participe împreună cu
băiatul, pentru a clarifica sentimentele acestuia.
S-a fixat contractul terapeutic și am fost de acord ca următoarea ședință să aibe loc peste
3 zile, timp în care îl poate pregăti pe băiat

Ședința 2
Pacienții vin la timp la întrevederea stabilită. La prima vedere ambii par încordați, însă
după etapa în care am făcut cunoștiință cu băiatul, lucrurile par să se îndrepte.
Băiatul este deschis spre comunicare, însă prezintă un comportament ezitant când vine
vorba despre despărțirea părinților săi.
Se uită fix la mama sa și ezită să răspundă clar la întrebările pe care i le adresez. Am
înțeles atunci faptul că el nu dorea să-și mărturisească starea emoțională în fața mamei, invitând-
o pe doamna A să ne lase pentru câteva momente singuri.
Am avut drepate, dupa plecarea mamei, copilul s-a eliberat. Mi-a explicat că războiul
început între părinții săi este un subiect căruia nu-i face față.
Avea impresia că el este motivul pentru care cei doi și-au separate viețile și se simțea
profund vinovat. Recunoaște că abaterile sale comportamentale sunt pentru a atrage atenția,
crezând că părinții săi vor relua legăturile pentru remedierea problemei.
L-am rugat să-i transmită mamei în mod direct ceea ce el simte și a acceptat. ( Am
înțeles în acest moment care este principala problemă a familiei, interesul terapiilor se vor axa pe
restabilirea relațiilor de comunicare între părinți.)
Am rugat-o pe doamna A să participle din nou cu noi la discuție, cerându-i să-l asculte pe
băiat fără să îl întrerupă. Este într-adevăr șocată de cele auzite și începe să se autoînvinovățească
pentru lipsa de înțelegere față de copil.
Am stabilit împreună faptul că la următoarele ședințe ea se va prezenta la cabinet
împreună cu fostul soț, spre dobândirea unui acord între aceștia.
 Ședințele 3-9 au fost tensionate, celor doi părinți fiindu-le foarte greu să comunice
amiabil. Ședințele au urmărit deprinderea, de către ambii părinţi, a consecvenţei, a
predictibilităţii, şi stabilirii unui cadru comun de disciplinare şi creştere a copilului.
Părinţii au ajuns să agreeze de comun acord un program pentru C, atât pentru zilele de
şcoală cât şi pentru weekend, iar tatăl a înţeles importanţa implicării lui în alte activităţi care nu
se bazează doar pe “spontaneitate” înţeleasă şi prin lipsa regulilor în relaţionarea cu băiatul şi a
stabilit câteva ore în care îl susţine pe băiat in efectuarea temelor.

Ședința 10 ( Evoluția pacienților) s-a desfășurat împreună cu cei 3 membrii, evoluția

acestora fiind un adevărat success. Băiatul mi-a destăinuit faptul că acasă lucrurile începuseră să
se evolueze și acest lucru îl încânta foarte mult. C prezenta din nou interes față de școală, iar
comportamentul lui începea să vină la normal. Mama, este mulţumită de această schimbare şi de
faptul că acum poate împarti responsabilităţile de educare şi creştere a lui C cu tatăl, ceea ce o
face să fie mult mai răbdătoare şi calmă în relaţia cu copilul.