Sunteți pe pagina 1din 2

8.

Comunicarea paradoxala
-Conceptul cheie al scolii de la palo alto este dubla constangere, care ia nastere din observarea
comportamentului uman in situatii paradoxale.

-Exista, spun Watzlawick si colaboratorii sai, trei tipuri de paradoxuri: paradoxurile logice (sau
antinomiile), definitiile paradoxale (sau antinomiile
semantice) si paradoxurile pragmatice (sau injonctiunile si previziunile paradoxale),
corespunzând palierelor logic, semantic si pragmatic ale teoriei comunicarii.

-Paradoxurile logico-matematice= celebrul paradox: claselor tuturor claselor care nu sunt


membre ale lor insele. Adica exista clasa tuturor conceptelor, care este la randul ei un concept,
deci face parte din ea insasi si nu face parte din clasa „non conceptelor” = exista clase care
sunt membre ale lor inselor si clase care nu sunt membre ale lor inselor.

-B Russell, prin teoria tipurilor logice, spune ca ceea ce cuprinde toate elementele unei colectii,
nu poate sa fie un element al colectiei

(-Poveste de spus-Povestea bibliotecarului meticulor


Într-o zi, plimbându-se printre rafturi, bibliotecarul descoperã o colectie de cataloage. Este vorba
de cataloage separate pentru romane, poezie si asa mai departe. Bibliotecarul remarcã faptul
cã unele dintre cataloage se înscriu în ele însele, în timp ce altele nu. Pentru a simplifica
sistemul, bibliotecarul mai alcãtuieste douã cataloage, unul care se autoinclude pe el însusi si,
ceea ce e mai interesant, altul care include toate cataloagele ce nu sunt înscrise în ele însele.
Dupã ce ºi-a îndeplinit sarcina, bibliotecarul îsi pune urmãtoarea problemã: ar trebui înscris în
catalog si catalogul care include toate cataloagele ce nu sunt înscrise în ele însele? Dacã e
înscris, prin definitie el ar trebui sã nu fie înscris. Totusi, dacã nu e înscris, prin definitie ar trebui
înscris. Bibliotecarul va rãmâne oricum în impas“)

Russel propune o axioma care a rezolvat, de altfel, multe dintre impasurile in care se afla
matematica la inceputul secolului trecut: Nici o clasa nu poate fi membra a ei insesi

-Definitiile paradoxale: au drept exponent celebru propozitia „Sunt un mincinos“. Paradoxul


constã în faptul cã persoana respectivã fie este mincinoasã si atunci ar trebui sã mintã inclusiv
despre faptul cã minte, asadar nu are cum sã afirme cã este mincinoasã, fie spune adevãrul si
atunci ar trebui sã spunã adevãrul inclusiv despre faptul cã nu minte, asadar nu poate spune cã
este mincinoasã.

Paradox: para= diferite de, dox=opinia noastra

(-Paradoxurile pragmatice:
Povestea barbierului: Pentru a putea întelege paradoxurile pragmatice, sã trecem în revistã un
ultim paradox semantic, de asemenea celebru: paradoxul bãrbierului. În esentã, paradoxul este
urmãtorul: într-un sat trãieste un bãrbier care îi bãrbiereste pe toti oamenii din sat care nu se
bãrbieresc singuri. Paradoxul constã în imposibilitatea de a-l clasa pe bãrbierul însusi,
presupunând cã se bãrbiereste, la rândul lui: face parte dintre cei care se bãrbieresc singuri sau
dintre cei bãrbieriti de el? O deductie riguroasã ajunge la concluzia cã un astfel de bãrbier nu
poate exista. )
9. Teoria dublei constrangeri
-Teoria dublei constrângeri a luat nastere în urma unei cercetãri privind efectele paradoxurilor
pragmatice în interactiunile umane.

(-Conturarea dublei constrângeri are ca punct de pornire teoria tipurilor logice a lui Russell
(discutatã mai sus în cadrul paradoxurilor logice), care afirmã cã existã o discontinuitate între
clase si membrii lor: clasa nu poate fi membrã a ei însesi, dupã cum nici unul dintre membrii
unei clase nu poate fi clasa în sine, deoarece termenul folosit pentru clasã nu se situeazã la
acelasi nivel de abstractizare precum cel folosit pentru membrii sãi.)

-Ingredientele necesare:
Doua sau mai mult persoane: X si victima
Experienta repetata: presupune un model comportamental recurent
Un prim ordin negativ: “Nu face asta, sau o sa te pedepsesc!”
Un al doilea ordin care intra in contradictie cu primul: „Nu o lua ca pe o pedeapsa!”
Un al treilea ordin care ii interzice victimei sa scape: cuprins la nivelul celor 2 ordine

(Poveste de spus: Un copil îsi vede pãrintele nervos. Pãrintele neagã cã ar fi nervos si insistã
ca si copilul sã nege la rândul lui. Ce ar trebui sã facã în acest caz copilul? Sã îsi creadã
simþurile sau pãrintele? Practic are de ales între douã „rele“: fie îsi pierde simtul realitãtii, fie îsi
pierde relatia cu pãrintele. Iesirea dintr-o astfel de situatie se poate face numai
metacomunicând; de pildã, un enunt de genul „Îmi transmiti mesaje contradictorii?“.
Schizofrenicul, însã, este cel care si-a pierdut capacitatea de a metacomunica, el se vede prins
într-o situaþie paradoxalã fãrã iesire. )