Studii si cercetari privind îmbunătățirea parametrilor apei rezultate de

la instalația de depoluare aferentă uzinei de tevi sudate din Arcelor

Mittal Galați
 Capitolul 1. Tipuri de instalații de depoluare existente pe plan mondial

1.1 Poluarea și pericolele ei

Solul poate fi considerat un mediu fragil, deoarece acesta suportă toate activitățile
umane, de la habitat până la mijloacele de transport etc. Bineînțeles, solul este foarte important
pentru oameni, animale, dar și pentru sursele vegetale. Flora extrage din sol toate substanțele
care-i sunt necesare pentru a produce materie vie și oxigen. Este și asemeni unui filtru în ceea
ce privește alimentarea apelor cu pânzele freatice. De aceea, solul este vulnerabil, pentru că
este supus zilnic rezultatelor activităților umane, de la poluare, până la tăierea pădurilor etc.

Poluarea poate proveni din surse difuze sau punctuale, care sunt localizate și
concentrate. Sursele de poluare ale solurilor sunt diferite și depind de originea poluării. Atunci
când există un poluan în sol nu este neapărat un lucru periculos, riscul de poluare apare doar
când acest poluant interferează cu elementele din mediu, respectiv: fauna, flora și omul.

Atunci când stabilim pericolul care apare în urma poluării, trebuie să ținem cont de
îndeplinirea a trei condiții: trebuie să existe o sursă (poluantul), un vector (o plantă de exemplu)
și o țintă (omul sau o comunitate etc). Spre exemplu, zonele miniere au parte de o contaminare
de tip sistematic, deoarece prin activitatea minieră sunt aduse la suprafață pietre care sunt
oxidate și eliberează sulfuri care oxidează și ele și ajung să producă sulfați.

Datorită acestei reacției sunt produși acizi care la rândul lor eliberează niște metale
naturale grele care ajung în sol, iar atunci când sunt difuzate, poluează și solurile din
împrejurimi. Dacă nu ar exista intervenția umană, solurile care sunt contaminate s-ar remedia
în mod natural în câteva sute de ani.
 Surse de poluare

9%
14% 36%

18%

23%

Deșeuri industriale Dispersarea deșeurilor animale Circulația rutieră Nămoluri Altele

Fig. 1. Surse de poluare

1.2 Proceduri de depoluare

În vederea remedierii unei zone poluate, trebuie să fie urmați mai mulți pași:

 Implementarea unor măsuri de urgență;

 Stabilirea unui diagnostic prin efectuarea unui studiu geologic și hidrologic, realizarea
unui istoric al activităților zonei, cartarea și analiza propriu-zisă;
 Evaluarea tuturor riscurilor;
 Determinarea obiectivelor și a mijloacelor de depoluare;
 Realizarea lucrărilor de depoluare;
 Monitorizarea și restricționarea folosirii terenului.

Pentru a se realiza depoluarea unui teren, este nevoie de un buget foarte mare, care
începe de la câteva mii și care poate ajunge la milioane de euro. De aceea, este necesar să fie
determinate obiectivele depoluării. Nu se acordă, așa cum este și normal, același buget pentru
o zonă destinată parcării cu o zonă ce va deveni o grădiniță pentru copii. Așadar, deși depoluată,
o astfel de zonă nu este destinată oricărui tip de utilizare, de aceea se vor implementa niște
restricții și vor exista anumite monitorizări ale acelui spațiu recent depoluat.
1.3 Metode de depoluare fizico-chimice

Înainte nu se foloseau biotehnologii, iar metodele de depoluare erau unele fizico-

chimice prin natura lor. Aceste metode însă duc la costuri foarte mari și este costisitor să fie
implementate. Dar, în general, acestea rezolvă problemele de poluare mult mai repede și pot fi
folosite ca și metode în cazul în care termenul de realizare este urgent și mai important decât
bugetul acordat depoluării. Se vor aminti, prin urmare, următoarele metode:

 Metoda excavării- atunci când pământul care este poluat este extras în vederea tratării
acestuia și apoi este pus la loc. Metoda aceasta este foarte costisitoare din punct de
vedere al transportului și al stocării.
 Metoda injectării (venting)- atunci când este injectat azot, aer sau abur care are rolul
de captare al poluanților. Acest lucru se realizează astfel: aerul va fi aspirat cu ajutorul
unui puț de tragere și va fi filtrat apoi prin biofiltre sau prin filtrele de cărbune. Se
recomandă și încălzirea solului pentru ca această metodă să funcționeze la capacitate
maximă.
 Metoda plutirii- după ce este realizată extragerea, pământul trece printr-o sită, apoi
este adaugată apa și agenții tensioactivi. Apoi, aerul care se injectează în amestecul
format are rolul de a capta poluanții.
 Metoda extragerii electrice- pentru realizarea acestei metode este necesar ca solul să
aibă o conductibilitate bună. În cadrul acestei metode este creat un câmp electric cu
ajutorul unei perechi de electrozi. Contaminantul trebuie să conțină o moleculă mică,
moleculă care să poată migra în interiorul câmpului electric spre unul din poli, acolo
unde este fixat. Prin această metoda se asigură limitarea riscurilor de contaminare a
muncitorilor cu acei poluanți. Acest tip de procedeu se mai folosește și la extragerea
acidului acetic, fenolului și a metalelor (zinc, plumb, cupru) în soluții.
 Metoda extragerii prin încălziri- acest procedeu se poate aplica la componenții ușori
care pot fi apoi transformați în apă și dioxid de carbon, spre exemplu hidrocarburile. În
zona ce urmează a fi depoluată, se realizează excavări, tamizări și tocări ale pământului.
Apoi, pământul urmează să fie încălzit la 600-800°C. Ulterior, gazele care ies sunt
retratat, deoarece acestea pot conține anumite componente din sulf sau NOX care sunt
toxice.
 Metoda spălării cu solvenți- această metodă este indicată atunci când există o poluare
datorată hidrocarburilor grele (gudron, pesticide). La modul general, se merge „hors-
 site” sau este folosită o platformă multimodală care este folosită în mod special pentru
realizarea depoluării solurilor. În acea zonă, pământul se excavează și se spală cu
ajutorul unui solvant special pentru extragere, poluantul fiind separat prin distilare.
Apoi, solvenții care au încărcat solul, sunt extrași din acesta prin încălzire. În final,
solventul este readus într-o stare lichidă pentru a putea fi refolosit, iar poluanții se
recuperează și se stochează.
 Metoda spălării cu apă- această metodă este destinată solurilor care sunt poluate cu
metalele grele și cu uleiurile minerale. Apa funcționează ca un solvent, iar poluanții de
natură solubilă sunt dizolvați. Apoi, apa este și ea depoluată și reutilizată, uzina
ajungând să funcționeze asemenei unei bucle închise.
1.4. Metode biotehnologice de depoluare

Se cunoaște de mulți ani faptul că microorganismele, dar mai ales bacteriile pot trata
substanțele, de aceea, multe stații de epurare a apelor uzate din Europa funcționează pe acest
principiu, unde bacteriile glutone digeră poluanții spre a îi reduce sau pentru a-i elimina
complet.

Și în prezent, efluenții minieri se tratează cu ajutorul acestor metode. De asemenea,

deșeurile menajare care sunt duse la groapa de gunoi, au capacitatea de a degaja gazul metan
datorită activității bacteriene anaerobe care poate fi considerată o sursă de energie și exploatată
în sensul ăsta.

Este cunoscut în momentul actutal că bacteriile au rolul de a degrada fenolul,

hidrocarburile, pesticidele și faptul că acestea contribuie la eliminarea arsenicului, dar și a
metalelor grele. Se dorește deschiderea și a altor perspective pentru a se reduce impactul de
CO2, în modul acesta, hidrocarburile care sunt extrase prin forare sunt expuse contaminării cu
CO2 și H2S și necesită separe prin niște metode mai scumpe.

În componența solului se găsesc foarte multe microorganisme, fiecare gram de sol poate
adăposti mii de specii de microbi, de la bacterii, la ciuperci și alge. Dintre acestea, doar 5%
sunt specii cunoscute și pot fi aduse în laborator pentru a fi izolate și cultivate. Biomasa aceasta
se găsește în general la o adâncime de până la 500 de m și este percepută ca o mașină de spălat
biologică și naturală, care are capacitatea de a trata și recicla, dar și de a elimina elementele
nocive, cum sunt hidrocarburile și metalele grele.1 Prin folosirea bacteriilor, se poate reduce
caracterul nociv al metalelor, ori prin fixare, ori prin recuperarea acestora. Pentru a porni
întregul proces de biodegradare, bacteriile se vor hrăni cu compușii organici, minerali sau cu
lumină. Astfel, în stare naturală, microorganismele reușesc să reducă impactul poluării, dar
într-un timp mai îndelungat. Aici intervine forța umană.

Se realizează niște analize care constau în izolarea familiei de bacterii active și de

procese bacteriene, stabilirea metodelor de implementare și în final extrapolarea principiului

1
Les enjeux des Geosciences, Noiembrie 2006
de la scara laboratorului la cea semi-industrială pentru a se facilita implementarea procesului
de tratare propriu-zis.

Metalele grele care sunt prezente în apele freatice constituie o problemă foarte gravă,
deoarece afectează sănătatea populației. De aceea, s-au realizat numeroase cercetări în domeniu
pentru a se implementa tratarea apelor cu bacteriile sulfo-reductoare, care au rolul de a
transforma sulfatul în sulfuri care precipită metalele grele în ape, în modul acesta putându-se
iniția procesul de recuperarea și eliminare a lor.2

Făcându-se diverse cercetări s-a ajuns la concluzia că trebuie să se implementeze niște

proceduri pentru a se trata cromul și arsenicul cu ajutorul bacteriilor, care au rolul de a modifica
starea de oxidare a metalului (de exemplu, cromul), acesta trecând din starea Crom 6- poluant
solubil, care este extrem de periculos pentru sănătatea populației și cancerigen, la o stare Crom
3 care este puțin solubilă, mult mai puțin toxică și în doze mici, necesară pentru sănătate.

În prezent, există peste 450 de situri poluate de Crom în Franța, spre exemplu. 3 Pe locul
fostelor ateliere de cromare din Bois-Colombes, de pe lângă Paris, s-a implementat un proiect
pilot de tipul «în situ». În ceea ce privește arsenicul, cu ajutorul unor procese de tip bacterian,
Arsenicul 3, forma toxică a metalului, poate fi transformată în Arsenic 5, care este prezent și
într-o formă naturală și este mult mai puțin toxic.

1.5 Epurarea apelor uzate

Proveniența apelor uzate este din încărcarea apei existente în natură cu anumite
materiale și substanțe care duc la modificarea indicatorilor de calitate, datorită poluării. Apa
este încărcate cu diferite materii poluante și astfel devine uzată, deoarece este utilizată de om
în tot felul de scopuri practice, dar și datorită contactului cu apele meteorice (ploaie sau
zăpadă), cu anumite produse existente în urma activităţilor umane, care se pot găsi atât în aer,
cât și pe sol. Deoarece apa este folosită în foarte multe domenii, de la apa potabilă care este
consumată de populație, la alimentarea industriei cu apă, alimentarea agriculturii cu apă, a

2
Cu ajutorul programului european Metalbioreduction.
3
Conform datelor oficiale- http://www.basol.ecologie.gouv.fr
pisciculturii, la scopurile de natură urbanistică sau de agrement, nivelul de poluare a acesteia
crește semnificativ.

Cantități masive de ape uzate au proveniența în unitățile industriale. Așadar, pentru a

se obține o tonă de hârtie se ajunge la aproximativ 100-200 m3 de ape uzate, iar pentru
obținerea unei tone de cauciuc rezultă 150 m3 de ape uzate, cât pentru prelucrarea unei tone de
fructe se ajunge la 10-20 m3 de ape uzate. Apa menajeră rezultată din consumul casnic (apa
uzată) este și ea în cantitate foarte mare.

Apele uzate din orașe reprezintă o combinație între apele uzate menajere și cele de la
nivel industrial. Apele de suprafață și calitatea acestora este redată de calitatea apelor uzate, iar
această calitate este influențată de măsura în care sunt tratate în stațiile de epurare. De aceea,
pentru a se stabili compoziția apei uzate și de suprafață se realizează niște analize în
laboratoare, prin care se testează caracteristicile fizice, chimice, biologice și bacteriologice ale
acestora. Scopul acestor analize este de a:

 furniza informații despre gradul de murdărire a apelor uzate și de suprafață, dar și

despre condițiile în care are loc tratarea și folosirea acestora;
 stabili gradul de eficientizare ale stațiilor de epurare, dar și să se observe condițiile de
producere a autoepurării;
 determina influența deversării apelor uzate în emisari.

Aceste determinări se grupeză în cinci categorii importante (Negulescu, 1978):

 se stabilește cantitatea și starea materiilor pe care le conțin apele, dar și aspectul

acestora (materii solide totale, care se pot separa prin decantare, dizolva, culoarea,
turbiditatea) ;
 se definește cantitatea, starea și condițiile materiilor organice, de la materiile solide
aflate în suspensie, dar care se pot separa datorită decantării-organice, la materiile
solide dizolvate-organice, consumul biochimic al oxigenului pe o perioadă de cinci zile,
consumul chimic al oxigenului etc;
 se stabilește existența materiilor care sunt specifice pentru apele uzate, respectiv al
azotului în toate formele sale, oxigenului, grăsimilor, clorurilor, sulfurilor și pH-ului.
 este indicat nivelul de descompunere al apei uzate sau a celei de suprafață cu ajutorul:
CBO5, oxigenului, azotului în toate formele sale, H2S, mirosului și al temperaturii;
 este stabilită prezența, dar și felul organismelor existente în apă pentru a se cunoaște
stadiul de epurare în treptele diverse din cadrul stației de epurare, necesarul de clor etc.
 Apele uzate de la nivel industrial reprezintă o parte foarte importantă a apelor uzate de la
nivel orășenesc și sunt admise în cadrul rețelei de canalizare, doar dacă îndeplinesc anumite
condiții. Se recomandă epurarea la comun a apelor uzate menajere cu cele de la nivel industrial
de câte ori amestecul rezultat din unirea acestor ape nu degradează sau împiedică în vreun fel
buna funcționare a stației de epurare (Muntean, 2004). Se pot identifica următoare avantaje ale
evacuării apelor uzate industriale în rețeaua de canalizare orășenească, respectiv epurarea în
comun a celor două (Negulescu, 1985):

 este asigurată o cooperare eficientă între industrie și oraș, deoarece ambele

urmăresc scăderea costului rezultat din epurarea apelor uzate;
 existența unor materii nutritive în cadrul apelor uzate industriale care sunt necesare
pentru dezvoltarea optimă a întregului proces de epurare, iar în caz de epurare
separată acestea trebuie să fie adăugate în mod artificial;
 existența unei singure stații de epurare care este comună facilitează un cost de
epurare al apelor uzate diminuat;
 existența unui singur om responsabil cu procesul de epurare a apelor uzate dintr-un
oraș determină o răspundere mai eficientă în cadrul acestui proces.

Fig. 2 Schemă stație de epurare orășenească

Printre principalele principii în cadrul procesului de epurare a apelor uzate din industrie
putem aminti totalitatea ansamblului de procedee fizice, chimice, biologice și bacteriologice,
în cadrul cărora se obține reducerea încărcării cu substanțe poluante, fie ele organice sau
anorganice și bacterii, pentru a se putea proteja mediul înconjurător. Scopul epurării este de a
obține ape curate, care au diverse grade de purificare, acest lucru depinzând de tehnologia și
de echipamentele care sunt utilizate, dar și de amestecul de nămoluri.

Epurarea apelor uzate se bazează pe următoarele procese, care sunt denumite în funcție
de procesul efectuat:

 epurarea mecanică – în cadrul căreia au loc procese de epurare de natură fizică;

 epurarea chimică – în cadrul căreia au loc procese de epurare de natură fizico-chimică;
 epurarea biologică – în cadrul căreia procesele de epurare sunt și de natură fizică, dar
şi biochimică.

Ape uzate industriale Ape menajere

Ape meteorice
Separare
corpuri grosiere

La haldă
Desnisipare

Floculare
Nămol chimic activ

Nămol excedentar
Decantare
primară
Produse uleioase
La incinerare

H2SO4 Apă de nămol

Control reglare Îngroșare
NaOH pH diluare

NH3 Stabilizare pe batal

Omogenizare
U.S.G.
(preepurare)
Na3PO4 Nămol activ recirculat

NH3 Decantare
secundară Tr. I
aerare Epurare Nămol activ regenerat
biologică cu
Na3PO4 nămol activ
 Decantare
secundară Tr. II

Regenerare nămol activ

Evacuare la râu

Fig. 3 Principiul constructiv al unei staţii de epurare a apelor uzate

1.6 Tehnologii de depoluare a apelor uzate în lume

La fiecare etapă a ciclului apelor uzate există și altfel de alternative tehnice sau sociale,
fiecare dintre variantă implicând anumite costuri. La început, comunitățile pot alege între
standardul de tratare a apelor uzate dorit (primară, secundară sau terțiară). În ceea ce privește
tratarea parțială, aceasta oferă niște avantaje bune la un cost mic și este favorabilă pentru
comunitățile mai sărace.

Multe dintre orașele din întreaga lume au observat că există avantaje în procesul de
tratare avansată a apelor uzate realizat pe parcursul a câteva etape, în loc să se treacă din prima
la varianta cea mai avansată. În țările cele mai sărace în apă din lume este important să se
reutilizeze efluentul, deoarece acolo au loc foare multe progrese în legătură cu recuperarea și
reutilizarea apelor uzate. Dintre aceste țări se pot aminti Australia, țările din Orientul Mijlociu,
țările mediteraneene și cele din vestul și S-V SUA.

Luăm ca exemplu Windhoek din Namibia, unde s-au realizat foarte multe cercetări, mai
ales în 1968, datorită condițiilor deosebit de secetoase care există acolo și s-au realizat și studii
epidemiologice pentru a se face evaluări în ceea ce privește sănătatea consumatorilor de apă
recuperată. Apa uzată care a fost tratată a fost alăturată celorlalte surse de apă potabilă.

În prezent există tot felul de tehnologii noi, cum ar fi bioreactorii cu membrane, filtrarea
cu membrane și dezinfecția realizată cu ajutorul ultravioletelor fiind esențiale pentru a se
asigura recuperarea apei la potențial maxim. În general, în toată lumea, procesele de reutilizare
a apei sunt folosite pentru apa nepotabilă, cum ar fi irigarea în domeniul agriculturii și a
terenurilor, dar și în cazul reciclării și reutilizării industriale. În Winhoek și în Singapore există
excepții, deoarece au adoptat procese de reutilizare a apei potabile printre cele ale reutilizării
apei uzate.

Instalaţia de Regenerare a Apei, Windhoek’s Goreangab. Această instalație de

regenerare a apei din capitala Windhoek este folosită pentru o populație de 220.000 de
locuitori. Primele care sunt tratate sunt apele uzate menajere din oraş cu ajutorul unei staţii de
epurare biologică de tip convențional. Apele uzate care au parte de tratare ajung să treacă prin
niște bazine de dezvoltare, ajungând către instalaţia de regenerare a apei. În 2002 a fost
construită cea mai nouă instalație de regenerare a apei în Goreangab și se numește WRP, având
o capacitate de de 2100x103 m3 . Această instalație este cunoscută la nivel mondial ca fiind pe
primul loc în lume în ceea ce privește regenerarea apelor uzate municipale, datorită calității
apei potabile care suplimentează sursele de apă care sunt extrem de sărace în Windhoek.

Ca și etape ale tratării putem aminti:

 flotaţia aerului dizolvat;

 sedimentarea;
 filtrarea nisipului într-un ritm rapid;
 ozonificarea;
 adsorbţia carbonului (granular, dar şi pudră);
 ultrafiltrarea;
 dezinfecţia cu clor.

După ce este realizată tratarea, apa care este recuperată este amestecată cu restul apei
provenită din alte surse, astfel încât apa recuperată să comenseze aproximativ 35% din totalul
de apă potabilă din oraș. Această reutilizare a apei uzate este un element de care sistemul de
apă din Windhoek nu se poate despărți și este și singura opțiune care conferă siguranță și
sustenabilitate și a demonstrat lucrul acesta de mai mult de 36 de ani încoace.

În Florida, ca și tehnologie de reutilizare a apei putem aminti de Water Conserv II, care
este și unul dintre proiectele cele mai importante și în care se combină irigarea în agricultură
și bazinele cu infiltrare rapidă, care se numesc RIB-uri. Mai mult decât atât, este chiar primul
proiect în care se reutilizează apa din Florida care are autorizația de la stat, cu ajutorul
Departamentului de Protecție a Mediului ca să poată să irige recoltele care sunt produse pentru
consumatori cu apă recuperată.
 Prin utilizarea acestei tehnologii, s-a asumat o anumită răspundere, și anume: efluentul
a fost descărcat în apa de suprafață care a fost transformată în apă recuperată, de care
beneficiază atât orașul, cât și județul, dar și comunitatea agricolă. Acest sistem are la bază două
facilități prin care se recuperează apa care este conectată prin 34 de km de conducte de
transmisie care ajung la un centru de distribuție. De acolo, de la centru, apa este distribuită
printr-o rețea de 78 de km către 76 de clienți comerciali și agricoli, care obțin apă recuperată.

Această rețea a RIB-urilor constă în site-uri cu 74 de RIB-uri care se întind pe o

suprafață de peste 809 hectare. Rețeaua de distribuție, dar și rețeaua de site-uri RIB au parte de
monitorizare și control care se realizează printr-un sistem de control central computerizat.

Tehnologia Water Conserv II a reușit să elimine descărcările efluentului de ape uzate

în apele de suprafaţă, site-urile RIB furnizând o prezervare pentru speciiile ameninţate şi
periclitate, atât pentru plante, cât și pentru animale. De asemenea, Water Conserv II este
responsabil cu reumplerea acviferului din Florida cu ajutorul descărcării apei recuperate in
RIB-uri. În final, a fost redusă și cererea pentru acvifer, eliminându-se nevoia de apă calitativă
penru irigare.

Bibliografie

1. ASANO, T. , LEVINE A.D. 1995. "Wastewater Reuse – A Valuable Link in Water

2. GWP–TAC. 2000. ‘Integrated water resources management’, Background paper No
Global Water Partnership – Technical Advisory Committee
3. IWMI (International Water Management Institute), 2003 - Confronting the Realities
of Wastewater Use in Agriculture, Water Policy Briefing, Colombo
4. KRAUSS G.D. şi J.J. Boland. 1997, Water and sanitation services for megacities,
WQI, May/June
5. MUNTEAN, V., L.C. ŞTEF, M. DRĂGAN-BULARDA, 2004, Cercetări
microbiologice şi enzimologice asupra unor sedimente din râul Mureş, Romanian
Biological Sciences, I
6. NEGULESCU, M., 1985, Municipal Wastewater Treatment, Ed. Elsevier
7. NICOLESCU, C., 2002, Microbiologia apei şi a produselor acvatice, Ed. “Cetatea de
Scaun”, Târgovişte.
8. OPREAN, LETIŢIA, 1995, Analiza microbiologică a factorilor de mediu, Ed. Univ.
Lucian Blaga, Sibiu Resources Management", Water Quality International, No. 4
(1995).