Florence Nightingale

12 Mai 1820-13 August 1910

S-a născut în Florenţa- Italia, la 12 Mai 1820.
S-a întors în Anglia în 1821.
A fost educată acasă, de către tatăl ei , absolvent al Universităţii Cambridge. La
vârsta de 16 ani era convinsă că Dumnezeu o cheamă spre a-i ajuta şi îngriji pe
ceilalţi aflaţi în nevoie. Vizita spitalele din Londra şi din împrejurimi. Ii făcea
plăcere să-i îngrijească pe muncitorii bolnavi de pe moşia tatălui său. Părinţii ei
nu erau de acord ca ea să muncească în„acele” spitale insalubre, într-o vreme
când îngrijirea bolnavilor nu era considerată a fi o îndeletnicire onorabilă pentru
o doamnă de societate.
Războiul din Crimeea (1854) a izbuncit când Florence avea 34 de ani.
Ministrul de război a rugat-o pe Nightingale să supervizeze o echipă de nurse în
spitalele de război din Turcia.
Printre primele schimbări introduse de Nightingale a fost spălarea/dezinfectarea
hainelor tuturor răniţilor; apoi cu banii proprii a cumpărat bandaje, mese de
operat şi alte ustensile de bază necesare funcţionării unui spital.
Nursele ei au făcut curat în întreg spitalul astfel încât să se reducă la minim
numărul germenilor, fapt ce a dus la oprirea răspândirii bolilor în spital. Inainte
de venirea ei în Crimea, 42% dintre soldaţii ajunşi în spital
mureau din cauza infecţiilor, însă după munca depusă de ea acest procent a
scăzut la 2%.
In 1860 a pus bazele Şcolii de Nursing Nightingale în cadrul Spitalului Sf.
Thomas din Londra.
Pentru a omagia memoria lui Florence Nightingale - fondatoarea primei şcoli
laice de asistente medicale din lume, cea care a dat o identitate acestei nobile
profesii şi a făcut ca ea să fie respectată şi valorizată de comunitate, a decretat ca
ziua ei de naştere – 12 MAI să devină Ziua Internaţională a asistenţilor medicali
din întreaga lume.
In timpul războiului, a dezvoltat o boală care a lăsat-o semiinvalidă pentru tot
restul vieţii sale.
A rămas imobilizată la pat timp de 55 de ani.
A murit în 1910, la vârsta de 90 de ani.
Nu a fost căsătorită niciodată.
A fost îngropată alături de părinţii ei în Hampshire
In memoria ei, în Anglia, bacnota de 10 L, a fost imprimată cu chipul Doamnei
Florence Nightingale
VIRGINIA HENDERSON (1897 – 1996) – a pus bazele nursingului
modern. S-a afirmat cu putere în instruirea şi formarea în nursing şi mai ales în
cercetare. Este creatoarea primei teorii ştiințifice a nevoilor de îngrijire a omului
sănătos şi bolnav.
Din opera VIRGINIEI HENDERSON sunt foarte cunoscute
1
POSTULATELE, considerate astăzi temelia instruirii în şcolile de nursing.
Cităm, între altele:
Tot omul tinde spre independenţa sa şi o doreşte;
Omul formează un tot – omul holistic, având 14 nevoi fundamentale;
Când o nevoie nu este satisfacută, individul nu este complet, întreg şi
independent;
Modelul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului:
1. a respira;
2. a se alimenta şi hidrata;
3. a elimina;
4. a se mişca, a păstra o bună postură;
5. a dormi, a se odihni;
6. a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;
8. a fi curat, a-şi proteja tegumentele;
9. a evita pericolele;
10. a comunica;
11. a acţiona după credinţele sale şi valorile sale;
12. a se realiza;
13. a se recreea;
14. a învăţa.
LUCREŢIA TITIRCĂ n. 1930, la Borşa – Maramureş, este personalitatea
română contemporană cea mai proeminentă a profesiei noastre. Din anul 1964 a
devenit profesoară de Tehnica Ingrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la
Şcoala Sanitară din Baia Mare;
conform OMS: nursingul este o parte integranta a sistemului de
ingrijire a sanatatii cuprinzand promovarea sanatatii, prevenirea
bolii, ingrijrea persoanelor bolnave de toate varstele, in toate
unitatile sanitare, asezarile comunitare si in toate formele de asistenta
sociala
SPITALUL– functioneaza pe doua sisteme, existand spitale tip pavilioane (ex.
Spitalul de Neuropsihiatrie) si spitale tip bloc (ex. Spitalul Judetean, Spitalul
Municipal)
• destinatia: rezolvarea urgentelor medicale, chirurgicale, etc; a se ocupa de
bolnavii care suporta amanare si de cazurile acute, cronice, indiferent de stagiul
bolii
Organizarea:

2
• camera de primire: (in multe cazuri, camera de primire = UPU) trebuie sa fie
acreditata de DSP indeplinind anumite conditii de igiena, calitate, spatiu; este
necesara existenta apei potabile accesibila persoanelor in asteptare, grupului
sanitar, existenta unui anumit grad de luminozitate.
Camera de primire pentru copii este dotata cu boxe
• camera de consultatii: aici se afla medicul de garda care va consulta pacientul
si va decide daca
pacientul se interneaza sau poate fi tratat si in ambulator
• camera de baie: este obligatorie pentru igienizarea pacientului proaspat
internat
• garderoba: aici pacientul isi lasa obiectele personale si se schimba in haine de
spital
• sectiile de spital: exista multe specialitati in spitale, atat medicale cat si
chirurgicale.
Sectia propriu-zisa, trebuie sa aibe: un coridor suficient de spatios pentru
plimbarea si manipularea bolnavilor, sala de tratament/sala pentru asistente, un
oficiu de vase (care e impartit in doua parti, partea pentru vesela curata si partea
pentru vesela murdara), camera separata pentru asistente, toaleta pentru
personal, grup sanitar pentru bolnavi (in spitalele vechi;in cele noi fiecare salon
e dotat cu grup sanitar propriu), camera pentru lenjerie unde e depozitata
lenjeria curata si alaturat un spatiu pentru lenjeria murdara, saloane (fiecare
sectie are o capacitate de aproximativ 40 – 45 de paturi)
• laboratoare: pentru analize hematobiochimice, pentru imagistica (radiologie,
PET, RMN, CT), pentru explorari (EKG, teste de efort, teste ventilatorii, holtere
de tensiune si glicemie), pentru bronhoscopie, sala de transfuzii, bloc operator,
serviciul de sterilizare
• la subsol: serviciul de anatomie patologica, centrala telefonica, iar in functie de
capacitate trebuie sa existe o farmacie si un serviciu administrativ
POLICLINICA / AMBULATOR: are aceleasi specializari ca spitalul si are
datoria de a face tratamente atat pentru boli cronice cat si pentru boli acute. In
cadrul ambulatorului se exercita activitati curative si activitati profilactice (de
prevenire). Totodata se fac controale regulate ale pacientilor
DISPENSARUL MEDICAL: este o unitate in care se are in vedere individul,
familia lui, comunitatea intreaga, atat in caz de boala cat si in sanatate. Are
activitate nonspitaliceasca, atat de preventie cat si curativa. Cabinetul medical
serveste un numar bine delimitat de pacienti si are responsabilitati speciale
pentru ca se ocupa de preventie. Trebuiesc facute vizite la domiciliu, discutii cu
pacientii si cu familia
acestuia cu scopul educarii populatiei. Mai exista si alte institutii care fac parte
din domeniul medical: leaganele de copii, caminele de batrani, cresele,
gradinitele si cabinetele scolare

3
Circuite intr-un asezamant sanitar : exista doua tipuri principale de circuite,
si anume, circuitul septic / murdar si circuitul aseptic / curat. Alte circuite in
cadrul unui spital sunt:
• circuitul primire – externare
• circuitul vizitatorilor
• circuitul lenjeriei curate
• circuitul lenjeriei murdare
• circuitul alimentar
• circuitul sterilizarii
• circuitul medicamentelor
• circuitul personalului
Repartitia pe sectie la standarde europene:
• un asistent cu pregatire superioara va lucra zilnic, 8h / zi, de dimineata, 5 zile /
saptamana
• asistentul cu studii postliceale va asigura turele
Programul echipei :
• asistenta se prezinta cu 30m inainte de inceperea programului de lucru si isi
preia serviciul; la fel fac si asistenta cu studii medii si infirmiera. Timp de 15m,
asistenta cu studii superioare stabileste sarcinile pentru ingrijitoarea de
curatenie, infirmiera, asistenta cu studii si medii si organizeaza transportul
pacientului care are investigatii medicale programate. Asistenta cu studii medii
trebuie sa verifice starea de curatenie si sa execute procedurile indicate.
Infirmiera face toaleta zilnica a
bolnavului, ajuta pacientii la nevoie si schimba lenjeria de pat
• 7,30 – 8,00: asistenta cu studii superioare se uita in aparatul de urgenta (stocul
medicamentelor) si verifica decontarile medicatiei luate din aparat (intocmeste
condica pentru completarea aparatului medical). Asistenta cu studii medii trece
in foaia de observatie datele necesare (diureza, temperatura, tensiune arteriala,
scaun, etc)
• 8,00 – 8,15: echipa medicala participa la raportul de garda, alaturi de medic
8,15 – 8,45: asistenta cu studii superioare preia materialele necesare pentru tura;
asistenta cu studii medii trebuie sa ajute la administrarea tratamentelor.
Repartitia personalului se face in functie de pacienti. Tot dimineata se face si
gestionarea materialelor si medicamentelor (registru de decontari pentru
medicamente, foaia de observatie cu parafa medicului). Solutiile sterile necesita
si ele o evidenta (glucoza, NaCl, arginina, etc) si o gestionare precisa
• 8,45 – 9,00: asistenta cu studii superioare transporta si depoziteaza materialele
sanitare in dulapuri. Asistenta cu studii medii pregateste instrumentarul si
materialele moi (comprese, vata, etc). Medicamentele ramase pacientilor se
returneaza. Infirmiera dezinfecteaza mijloacele de transport pentru pacientii
programati la investigatii
9,00 – 9,30: se preiau bolnavii pe fiecare sectie in parte. Se informeaza pacientii
programati la interventii chirurgicale cu privire la procedura interventiei,

4
riscurile interventiei si se pregateste psihic bolnavul pentru interventia
respectiva. Pacientii trebuie sa cunoasca regulamentul de functionare al sectiei.
Asistenta trebuie sa supravegheze si procedurile de decontaminare. In cazul
pacientilor proaspat internati care nu au avut timp sa se schimbe la garderoba, se
preiau lucrurile personale ale acestuia si se depoziteaza in siguranta la garderoba
• 9,30 – 10,00: vizita cu medicul si asistenta cu studii superioare preia indicatiile
medicului si stabileste sarcini pentru asistenta cu studii medii. Asistenta cu studii
superioare completeaza , la nevoie, biletele de trimitere pentru investigatii.
Infirmiera alimenteaza bolnavii
10,00 – 10,30: asistenta cu studii superioare completeaza condica. Infirmiera
pregateste pacientii pentru externare, le aduna obiectele personale si le asigura
transportul
• 11,00: supravegherea pacientilor, asistenta cu studii medii pregateste
perfuziile. Infirmiera pregateste patul, salonul pentru primirea noilor internati
• 12,30 – 13,00: dieta bolnavului, foile de regim pentru internati. Asistenta cu
studii medii aduce la zi registrul de medicamentatie. Se prezinta recoltarile
pacientilor la laborator
13,00 – 14,00: se imparte masa si se administreaza tratamentele de pranz
• 14,00 – 14,45: preluarea medicamentelor de la farmacie si evaluarea
necesarului de materiale medicale. Asistenta cu studii superioare continua
inregistrarea codurilor de procedura si completeaza caietele de predare a turei si
de primire a serviciului. Infirmiera pregateste predarea turei
Functiile asistentei:
• asigurarea conditiilor optime de ingrijire multilaterala a bolnavilor: tratamente,
prelevari, pregatirea instrumentelor
• in dispensar exista obligativitatea unor vizite in comunitatea in care se lucreaza
• intocmirea documentelor medicale legate de aparat, de condica, de evidente
administrative si medicale ale bolnavilor
• recoltarea produselor biologice (punctii venoase, endoscopii, explorari
functionale, pregatirea pentru interventii chirurgicale, sondaje, etc)
• beneficierea de sistemul de educare continua

ASEPSIA SI ANTISEPSIA
(metode de realizare a dezinfectiei)
ASEPSIA: termenul provine din doua cuvinte, "a" (fara) si "sepsis"
(putrefactie), si cuprinde
ansamblul de masuri prin care se impiedica contactul dintre germeni patogeni si
plaga operatorie.
Este o masura profilactica.
Parintele asepsiei moderne este considerat Louis Pasteur (1822 – 1895). Alti
savanti in acest

5
domeniu ar fi Elie Metchnikoff (1845-1916), Victor Babes (1854-1926).
Se realizeaza prin anumite metode:
• dezinfectia mainilor intregii echipe operatorii
• folosirea manusilor sterile
• dezinfectia campului operator
sterilizarea instrumentarului chirurgical si a materialului moale
• gesturi aseptice asupra plagii post-operatorie
STERILIZAREA: totalitatea metodelor fizico-chimice prin care se distrug toti
germenii, atat patogeni (intotdeauna produc anumite patologii) cat si saprofiti
(sinonim comensal = o anumita flora care exista in mod obisnuit in anumite
parti). Este forma cea mai completa de dezinfectie si distruge chiar si germenii
in forma sporulata.
Sterilizarea poate fi efectuata prin mijloace fizice (mecanice, caldura, radiatii
UV, radiatii ionizante) si mijloace chimice (formol, oxid de etilen,
glutaraldehida)
1. mijloacele fizice:
1.1 mijloace fizice mecanice: spalarea cu apa, detergenti si sapun. Se utilizeaza
pentru instrumentar, camp operator, material moale, mainile chirurgului
1.2 mijloace fizice care utilizeaza caldura: mecanismul este precipitarea
proteinelor din membrana bacteriana la temperaturi mai mari de 50 de grade
Celsius. Sensibilitatea la caldura a microorganismelor este direct proportionala
cu continutul in apa al celulei.Microorganismele au doua forme, sporulate si
vegetative. Cele sporulate au un continut redus de apa, fiind astfel mai rezistente
la caldura decat cele vegetative.
1.2.1 caldura uscata: metodele sunt flambarea (procedeu vechi si imperfect
folosit in conditii de urgenta si consta in trecerea prin flacara a instrumentelor
metalice sau aprinderea alcoolului turnat peste instrumente), incalzirea la
incandescenta (sterilizarea ansei bacteriologice) si fier de calcat (temperaturi
pana la 200-300 de grade, distruge germenii de pe tesaturi)
1.2.2 aer cald:se utilizeaza aparatul Poupinel, la temperaturi de 160-180 de
grade
Celsius si pot fi sterilizate instrumente metalice, obiecte din sticla, din ceramica
si unele pulberi
1.2.3 caldura umeda: exista doua metode, vapori de apa sub presiune
(procedeul se
numeste autoclavare si se folosesc autoclavele. Se utilizeaza pentru materiale si
instrumente chirurgicale, dar si pentru material moale, seringi, tuburi de dren,
instrumentar chirurgical) si fierberea (se folosesc fierbatoare speciale la
temperaturi de 100 grade Celsius, timp de 30-40 minute. Metoda este folosita
pentru sterilizarea seringilor)
1.3 mijloace fizice care utilizeaza radiatii UV: sursa de raze este reprezentata de
lampi cu mercur sau cadmiu si au actiune directa pe virusuri, germeni anaerobi,

6
cu o actiune de 1,5 – 2 m si o durata de eficienta de 30-40 min. Se poate folosi
pentru sali de pansamente, sali de operatie sau pentru diverse suprafete.
1.4 mijloace fizice care utilizeaza radiatii ionizante: sunt numite si radiatii
gama; avantaje:
penetreaza foliile de plastic sau hartia, nu incalzesc obiectele de sterilizat, are
durata mare de sterilizare (2-3 ani). Se utilizeaza pentru solutii perfuzabile,
pulberi, manusi, halate, sonde, tuburi, instrumentar, materiale de sutura.
2. mijloacele chimice:
2.1 formolul: este un bactericid extrem de puternic si este iritant pt ochi si caile
respiratorii. Se utilizeaza pt infectia periodica a incaperilor. Se utilizeaza sub
forma de solutie de formaldehida 40%
2.2 oxid de etilen: este un gaz cu mare penetrabilitate, incolor, inflamabil si
penetreaza plastic, cauciuc, lemn, hartie, textile. Este folosit in etuve speciale, la
40 de grade Celsius, timp de 4h, la 1 – 1,5 atmosfere. Se utilizeaza pt
instrumentele chirurgicale metalice sau din plastic, tuburi, catetere, ace,
materiale de sutura.
2.3 glutaraldehida: sterilizarea se face astfel prin imersie si este o sterilizare la
rece. Substantele folosite sunt cidex, deconex. Aceste substante au actiune
bactericida, fungicida, virucida/virulicida, tuberculocida, chiar si in prezenta
sangelui, urinii sau plasmei. Se utilizeaza pt instrumentar endoscopic,
laparoscopic si anumite instrumente din plastic, solutie de 1% timp de 30 de
minute cu valabilitate 14 zile
PASTEURIZAREA: aseptizarea unor lichide la temperaturi mai mici de 100 de
grade urmata de racire brusca. Se utilizeaza pentru lapte, bere, medii de cultura
si asigura o distructie de 90- 95% din germenii patogeni.

ANTISEPSIA: se refera la masurile prin care se distrug germenii prezenti fie

intr-o plaga sau pe tegumente sau in mediu. Este o masura curativa (presupune
distrugerea germenilor). Joseph Lister este considerat promotorul antisepsiei in
chirurgie.
Se realizeaza prin mijloace chimice (antiseptice = substante cu actiune
bactericida sau bacteriostatica care se aplica pe tesuturi vii; dezinfectante =
substante folosite pentru distrugerea germenilor de pe diverse obiecte, produse
septice sau din mediul extern).
Antisepticele si dezinfectantele trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
• actiune rapida si durabila
• sa distruga cat mai multi germeni in concentratii cat mai mici
• sa nu actioneze toxic pentru tesuturi

7
• sa nu tulbure mecanismele de aparare
• sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele
• sa fie usor solubile in apa
• sa isi mentina proprietatile antiseptice in orice mediu

DEZINFECTIA: totalitatea mijloacelor fizico-chimice, biologice si

farmacologice, prin care se indeparteaza, se inactiveaza sau se distrug germenii
patogeni din mediu.
Exemple de solutii dezinfectante si antiseptice:
1. iodul = tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu), betadine,
septozol. Se foloseste pentru dezinfectia tegumentelor. Nu se pun in contact cu o
plaga sau cu mucoase. Poate provoca alergii
2. alcool 70%: nu se aplica direct pe plaga si nu actioneaza pe formele sporulate
si pe bacilul Koch
3. substante pe baza de clor = cloramina, hipoclorit de sodiu, clorhexidina
4. substante care degaja oxigen = apa oxigenata (solutie apoasa care contine
3% peroxid de oxigen). Se foloseste pentru asepsia plagilor si mucoaselor si are
tripla actiune: mecanica (indepartarea resturilor tisulare si corpilor straini),
hemostatica (oprirea hemoragiei) si citofilactica (favorizeaza aparitia tesuturilor
de granulatie).
= permanganat de potasiu: sub forma de cristale de culoare violet. Se foloseste
pentru mucoasa vaginala, bucala, pentru plagi infectate cu anaerobi
5. acizi si baze = acid boric: ca pulbere pentru antisepsia plagilor fiind activ si
pe bacilul Piocianic
6. derivati ai metalelor grele (mercur si argint) = fenosept: rar folosit pentru
dezinfectia mainilor, plagilor si instrumentarului= nitratul de argint: solutie
folosita pentru instalatii vezicale in urologie (tumori vezicale)
7. detergenti anionici si catioanici = bromocetul: cel mai folosit in chirurgie,
pentru plagi, arsuri, tegumente si dezinfectia instrumentarului
8. alte substante = formol, violet de gentiana (in dermatologie), rivanolul
(eficacitate antiseptica indoielnica)
Pregatirea pre-operatorie in vederea diminuarii riscului deaparitie a unei
infectii post-operatorii
Echipa medicala:
• nu se panseaza plagi septice
• nu se efectueaza tuseul rectal / vaginal
• unghiile trebuie taiate scurt
• fara plagi la nivelul mainilor
• in filttru isi schimba incaltamintea si echipamentul
• dezinfectarea atenta a mainilor
Pacientul:
• baia inainte de operatia pacientului

8
• radearea regiunii respective
• dezinfectarea regiunii

INJECTIA
calea parenterala
Este modalitatea de a introduce o substanta in tesuturi cu ajutorul seringii in
scop terapeutic.
Avantaje:
• dozarea precisa a substantei
• actiune rapida
• absorbtie completa
• administrarea substantelor desitruse de sucul gastric
• la bolnavi in stare de inconstienta
Materiale:
• seringa + ac (de unica folosinta)
• solutie dezinfectanta / antiseptica
• substanta injectabila (fiole, flacoane)
Cai de administrare:
• intravenos (IV)
• intramuscular (IM) – in cadranul superoextern
• intradermic (IDR) – testari pentru antibiotice (formarea papulei)
• subcutan – insulina, anticoagulantele

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI
Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale
asistentei medicale. Ea trebuie să raporteze medicului tot ce observă în timpul
zilei la un bolnav, într-un mod sistematic:
- comportamentul bolnavului
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului
- apariţia unor manifestări patologice.
Urmărirea comportamentului bolnavului
Asistenta trebuie să urmăreasca: poziţia în pat, expresia feţei, mişcările
active, mersul, apetitul, somnul.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care suferă.
- dacă starea e mai puţin gravă, are o atitudine asemănătoare cu a unei
persoane sănătoase.
- dacă starea e gravă, el devine adinamic; musculatura îşi pierde tonicitatea,
mişcările active nu se mai pot efectua = atitudine pasivă
- în afecţiunile însoţite de dureri, bolnavul caută să menajeze partea dureroasă: în
caz de fractură costală, va sta pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric, se aşeaza în
decubit ventral sau lateral stâng (poziţie antalgică).

9
- poziţia în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale
organismului: în pleureziile cu lichid abundent, bolnavul stă culcat pe partea
bolnavă, pt. ca partea indemnă să facă mişcări respiratorii mai ample
- uneori poziţia pacientului este patognomonică: în meningita tuberculoasă
poziția „în cocoș de puşcă”
Expresia feţei bolnavului poate arăta gradul de inteligenţă, dar şi anumite stări
psihice: durere, spaimă, agitaţie, oboseală, bucurie, depresie.
- faţa este anxioasă şi cianotică la pacienţii cu insuficienţă circulatorie gravă
- în peritonită – faţa este acoperită cu sudori reci, ochii sunt înfundaţi, privirea e
anxioasă
- în boala Basedow - hipertiroidism - ochii sunt ieşiti din orbite, faţa trădează
spaima (exoftalmie)
Starea psihică/de conştienţă a bolnavului
- asistenta observă dacă pacientul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat
sau complet inconştient, dezorientarea în timp şi spaţiu, iluziile şi halucinaţiile.
- apatia se manifestă printr-un dezinteres faţă de mediu şi persoana proprie
- somnolenţa se manifestă prin necesitatea de a dormi îndelungat, dar
pacientul poate fi trezit; dacă el nu poate fi trezit şi nu reacţionează nici la
excitaţii puternice, este vorba de comă

Pofta de mâncare - apetitul bolnavului

- asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală, dacă există
alimente preferate sau evitate, dacă inapetenţă este reală sau doar declarată.
- bolnavii cu neoplasm (cancer) gastric au inapetenţa faţă de carne; cei în faza
preicterică a hepatitei virale au un dezgust faţă de alimente grase
- bolnavii în faza de debut a diabetului zaharat au un apetit exagerat, manâncă
mult - polifagie.
Somnul bolnavului
asistenta va urmări somnul atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ,
precum şi din punct de vedere al orarului.
- somnolenţa de imediat după alimentaţie arată un oarecare grad de
insuficienţă hepatică, iar somnul de dimineaţa se constată la cei cu hepatita acută
virală.
- somnul poate fi liniștit sau agitat, cu întreruperi sau nu; unii pacienţi au
insomnie de adormire (nu pot adormi), alţii au insomnie de trezire (se trezesc în
toiul noptii şi nu mai pot adormi).

Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în

cursul oricărei boli, căci modificarea lor reflectă starea generală a pacientului,
precum şi evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor
asupra acestor funcţii se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.
FOAIA DE temperatură
este un document medical, ştiinţific şi medico-legal.

10
- se completează de asistenta medicală cu foarte mare seriozitate şi ordonat.
- cuprinde datele personale ale bolnavului şi parametrii legaţi de internarea
acestuia
- este formată dintr-un sistem de coordonate în care pe abscisă (orizontală) se
noteaza ziua de boală - împărţită în două: dimineaţa şi seara, respectiv se
notează timpul în care evoluează boala iar pe ordonată (verticală) se notează
valorile funcţiilor vitale: temperatură, puls, tensiune arterială, respiraţie şi
diureză.
- în partea inferioară există nişte rubrici în care sunt notate şi alte date ale
pacientului:
- greutate
- prezenţa şi nr. scaunelor
- prezenţa vărsăturilor
- dieta
- pe foaia de temperatură se mai pot nota cu săgeţi în diferite culori
convenţionale (de obicei roşu), diferite evenimente ca: intervenţia chirurgicală,
transfuzia de sânge sau plasmă, sedinţa de hemodializă
Tipuri de foi de temperatură:
a adultului
de pediatrie, care cuprinde de exemplu date despre alimentaţia sugarului (lapte
de mamă, de vacă, piure de legume)
foaia de temperatură din secţiile de Terapie intensivă are particularităţi: ziua de
boală se împarte în ore - 24 h, cuprinzând în plus planul complet de îngrijire şi
tratament, precum şi analizele de laborator.

1. Măsurarea, notarea şi interpretarea temperaturii

Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare de
caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea – este funcţia organismului care menţine echilibrul dintre
producerea de caldură = termogeneza şi pierderea de caldură =termoliza; astfel
se păstrează valori constante (homeotermie).
Există variaţii fiziologice ale temperaturii între dimineaţă şi seară:
- 36,7 - 37 gr. Celsius dimineaţa
- 37 - 37,3 gr Celsius seara
Temperatura se măsoară pentru descoperirea unor valori patologice din
organism.
Locuri de măsurare:
- cavităţi semiînchise: axila, cavitatea bucală, plica inghinală
- cavităţi închise: vagin, rect
Materiale necesare:
- tava medicală pe care se pune termometrul
- casoleta cu tampoane şi comprese sterile
- prosop individual

11
- săpun
- pahar umplut 1/3 cu soluţie de cloramină 5%
- ulei de vaselină
- alcool medicinal
- foaia de temperatură
- pix albastru
Pregătirea materialelor:
- verificarea integrităţii termometrului
- se verifică dacă Mercurul este coborât în rezervor
- se scoate din soluţia dezinfectantă
- se şterge cu un tampon uscat
Pregatirea fizică şi psihică a bolnavului: poziţia sezândă/ decubit dorsal
Tehnica:
- în axilă – se face toaleta cu apă şi săpun a regiunii axilare, se şterge prin
tamponare, se introduce bulbul termometrului în centrul axilei, se îndoaie
membrul superior pe torace; se menţine 10 minute, se scoate, se şterge, se citeşte
şi interpretează.
- în cavitatea bucală - termometrul ţinut ca un creion se lubrefiază cu apă, se
introduce în cavitatea bucală sub limbă; bolnavul închide gura aproximativ 5
minute, fără să-l spargă cu dinţii; apoi se scoate, se citeşte, se interpretează.
- în rect – este indicată la bolnavii gravi, comatoşi, inconştienţi, la sugari şi copii
mici; se lubrefiază vârful termometrului cu ulei de vaselină; poziţia pacientului
este decubit dorsal sau lateral; cu mâna stângă se vizualizează rectul, iar cu
dreapta se introduce bulbul termometrului prin mişcări blânde de rotaţie; se
menţine aproximativ 3 minute, până când coloana de mercur nu mai urcă: se
scoate, se şterge şi se dezinfectează cu alcool medicinal, se citeşte şi se
interpretează.
Notarea cifrică
- valorile obţinute se notează într-un carnet al asistentei medicale, iar ulterior în
foaia de temperatură, menţionând numele, prenumele, salonul, nr.patului.
Notarea grafică
- fiecare pătrăţică a foii de temperatură corespunde la două zecimi de grade
Celsius (două subdiviziuni); prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară se obţine
curba termică
Interpretarea rezultatelor:
- sub 36 gr.Celsius - hipotermie
- 36 – 37o = afebrilitate
- 37 - 38o = subfebrilitate
- 38 - 39o = febră moderată
- 39 - 40o = febră ridicată
- 40 - 41o = hiperpirexie.
2. Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei

12
Respiraţia este funcţia importantă a organismului prin care se realizează aportul
de oxigen în organism (inspiraţia) şi eliminarea bioxidului de carbon (expiraţia).
Evaluarea acesteia se face cu scopul de a obţine informaţii despre anumite
afecţiuni ale aparatului respirator. Respiraţia normală este suplă, amplă, pe nas,
lentă, profundă.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar
- foaia de temperatură
- pix albastru
Tehnica: se pregătesc materialele
- pregătirea bolnavului se face în poziţia de decubit dorsal; nu se anunţă
bolnavul, cel mai bine fiind evaluarea în timpul somnului
- se pune podul palmei pe cutia toracică; se numără frecvenţa mişcărilor
respiratorii, mai exact numărul de inspiraţii (mişcări de ridicare a toracelui) pe
un minut, sau pe un sfert pe minut - daca respiraţia e regulată - şi se înmulţeste
cu patru.
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei numele, prenumele, salonul, nr.
patului
Notarea grafică: pentru fiecare pătrăţică a foii de observaţie corespund 2
respiraţii pe minut.
Interpretarea rezultatelor
- valori fiziologice:
nou născut – 30 -50 respiraţii/min
la 2 ani – 25 - 35 resp/min
la 12 ani – 15 - 25
la adult – 16 - 18
la vârstnici – 15 - 25
- valori patologice:
accelerarea ritmului respirator = tahipnee
reducerea - rărirea ritmului respirator = bradipnee
 perturbarea ritmului respirator, lipsa, setea de aer = dispnee
oprirea completă a respiraţiei = apnee
- dispneea poate fi de mai multe feluri, de exemplu: dispneea Cheyne –
Stokes,dispneea Kussmaul.
- dispneea Cheyne - Stokes – este o respiraţie cu amplitudine crescătoare, până
se atinge amplitudinea maximă; apoi amplitudinea scade până la apnee – care
durează 10 - 15 sec; apoi tot acest ciclu se reia.
- dispneea Kusssmaul – apare atunci când pH-ul sângelui scade sub 7,2; apare
frecvent în unele come; este o bradipnee accentuată, cu o inspiraţie profundă şi
zgomotoasă, urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi
inspiraţia.
- dispneea de efort – indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în
timpul efortului; poate apare în boli ale aparatului cardiovascular sau respirator.

13
- dispneea de repaus – este o dispnee permanentă; pacientul nu poate sta în
decubit dorsal, el va sta în poziţia șezândă (ortopnee).
- în dispnee se notează orarul, intensitatea, evoluţia în timp
 Wheezing – la pacientii cu astm, expir suierator

Tiraj = retractia spatiilor intercostale sau a spatiului suprasternal in timpul

inspirului

3. Măsurarea, notarea şi interpretarea pulsului

Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere
superficiale incomplet comprimată pe un plan dur.
Formarea pulsului arterial: - este sincronizarea cu sistola ventriculară, pereţii
arteriali fiind destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul
stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana de
sânge sub forma de undă pulsatilă.
Calitatile pulsului:
frecvenţa (rapiditatea)
ritmicitatea (regularitatea)
amplitudinea (intensitatea)
volumul (tensiunea).
Calităţile depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic,elasticitatea
vaselor şi presiunea arterială.
Evaluarea pulsului se face pentru a culege informaţii despre anumite afecţiuni
ale inimii şi vaselor sanguine.
Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu şi foaia de
temperatură.
Pregătirea bolnavului:
- pregatirea psihică - se explică bolnavului tehnica, pentru a preveni emoţiile.
- pregatirea fizică – bolnavul se menţine în repaus 5 - 10 min, cu brațul în
extensie, confortabil.
Tehnica:
- spălarea pe mâini; cu cele 3 degete palpatoare (arătător, mijlociu şi inelar) se
reperează şantul radial, iar cu degetul mare se îmbrăţisează încheietura
bolnavului; se exercită o uşoară presiune (apăsare) şi se numară nr. de pulsaţii
(zvâcnituri) pe minut, sau pe un sfert de minut – dacă ritmul e regulat şi se
înmulţește cu patru.
Cele mai importante artere unde se măsoară pulsul:
- a. carotidă
- a. humerală
- a. cubitală
- a. radială
- a. femurală
- a. poplitee

14
- a. tibială posterioară
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei medicale nume, prenume, salon,
nr. patului.
Notarea grafică:
- fiecare pătrăţel al foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii pe minut.
- prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară și a zilelor de boală cu creion roşu se
obţine „curba pulsului”
Interpretarea frecvenţei pulsului:
- în mod fiziologic, frecvenţa este în funcţie de vârstă, sex şi starea
emotională.
- tot din punct de vedere fiziologic, există tahicardie în ortostatism, efort fizic şi
psihic, emoţii, stress/ şi bradicardie în stare de repaus absolut fizic, psihic.
Valori fiziologice ale pulsului:
- nou-născut: 130 - 140 b/min
- copil mic: 100 - 120 b/min
- copil sub 10 ani: 90 - 100 b/min
- adult: 60 - 80 b/min
- vârstnic: 80 - 90 b/min
Tahicardia = accelerarea bătăilor inimii peste 100 b/min
Bradicardia = reducerea numărului de bătăi ale inimii sub 60 b/min.
Modificările patologice ale pulsului:
- modificări ale frecvenţei:
puls tahicardic (mai rapid)
puls bradicardic (mai rar)
- modificări ale ritmicității:
puls ritmic
puls aritmic
- modificări ale amplitudinii:
puls cu amplitudine mică – filiform
puls cu amplitudine crescută
- modificări ale volumului- tensiunii:
puls dur
puls moale
- modificări ale celerității:
puls săltăreț = creştere rapidă a tensiunii pulsului, urmată de o scădere
bruscă
puls tard (tardus) = se caracterizează printr-o undă pulsatilă lentă (apare în
stenoza aortică).

4. Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant
asupra pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi ai tensiunii arteriale sunt:

15
- debitul cardiac
- forţa de contracţie a inimii
- elasticitatea şi calibrul vaselor sanguine
- vâscozitatea sângelui
Valoarea tensiunii arteriale este determinată de forţa de atracţie a inimii şi va fi
mai mare în sistolă – aceasta este tensiunea arterială maximă (sistolică),
având valoarea între 110 - 140 mmHg/, iar în diastolă valoarea este mai scăzută
–aceasta este tensiunea arterială minimă (diastolică), având valoarea între 70-
90 mm Hg.
Diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi cea minimă se numeşte tensiune
diferenţială, având rol în diagnosticarea unor boli.
TA este variabilă, în functie de starea de sănătate a glandelor endocrine, de
tonusul neurovegetativ, etc.
Scopul evaluării TA – este pentru a pune în evidenţă starea de sănătate a inimii,
vaselor sanguine şi întregului aparat circulator.
Materiale necesare:
- tava pentru tensiometru cu mercur Riva-Rocci şi sfingomanometru;
- stetoscop biauricular;
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Pregătirea materialelor:
- starea de buna funcţionare a tensiometrului
- pregătirea bolnavului:
a) pregătirea psihică:explicarea
b) pregătirea fizică: bolnavul trebuie să fie într-un repaus de cel puţin 15
minute înainte de măsurare şi 3 ore după masa de prânz.
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- se aşează aparatul cu spatele la bolnav pentru ca acesta să nu vadă
modificările
- se aplică manşeta pe braţul bolnavului puţin deasupra cotului; cu mâna
dreaptă se palpează artera humerală şi se introduce membrana stetoscopului sub
manşeta (marginea inferioară a manşetei) şi olivele în ureche.
- se închide ventilul de la pară cu mâna dreaptă şi se începe pomparea aerului în
manşetă până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă uşor manşeta, se deschide foarte încet ventilul şi se
urmăreşte cadranul manometrului pe de o parte iar prin stetoscop se aude primul
zgomot al trecerii undei pulsatile, memorându-se = tensiunea arterială maximă
sau sistolică, continuându-se decomprimarea foarte încet, memorându-se în
acelaşi timp atât vizual cât şi auditiv ultima undă pulsatilă= tensiunea arterială
minimă sau diastolică
Notarea cifrică în caiet: nume, prenume, salon, pat

16
Notarea grafică: în foaia de temperatură, cu culoare albastră, pentru fiecare
pătrăţică orizontală a foii de temperatură, corespund 10 (o unitate) milimetri
coloană Hg. Deasupra liniei îngroşate a foii de temperatură se notează TA
maximă iar dedesubt, TA minimă.
Interpretare din punct de vedere fiziologic
VÂRSTA TA maximă TA minimă
1- 3 ani 75 - 90 mm Hg 50 - 60 mm Hg
4 - 11 ani 90 - 110 mm Hg 60 - 65 mm Hg
12 - 15 ani 100 - 120 mm Hg 60 - 75 mm Hg
Adult 115 - 140 mm Hg 75 - 90 mm Hg
Vârstnic > 150 mm Hg > 90 mm Hg
Interpretare din punct de vedere patologic:

Hipertensiune arterială:
- creşterea valorilor TA sistolice peste 140 mmHg şi a celei diastolice peste 90
mmHg
- HTA uşoară (gradul I): TA sistolică = 140 - 159, TA diastolică = 90 - 99
mmHg
- HTA moderată (gradul II): TA sistolică = 160 - 179, TA diastolică = 100 -109
mmHg
- HTA severă (gradul III): TA sistolică peste 180, TA diastolică peste 110
mmHg
- HTA sistolică izolată = creşterea numai a TA sistolice peste valorile normale
Hipertensiunea arterială poare fi primară (esenţială sau idiopatică), atunci când
nu se cunoaşte cauza creşterii valorilor TA, şi secundară, dacă se găseşte o
cauză, principalele afecţiuni care pot genera HTA fiind boli renale, endocrine,
neurologice, cardiovasculare.
Hipotensiunea arterială = scăderea valorilor TA sistolice sub 100 - 105
mmHg, cu caracter cronic. Hipotensiunea arterială ortostatică apare în cazul
scăderii tonusului vascular după imobilizări prelungite, unele afecţiuni
neurologice, sau la pacienţii diabetici cu tulburări vasculare.

6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei

Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinii din organism pe o
perioadă de 24 de ore.
Urina – este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substanțele rezultate din
metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice organismului; ea este formată
şi excretată de aparatul renal.
Micţiunea este actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinii.
Scopul evaluării diurezei este de a obţine diferite informaţii despre starea

17
morfofuncţională a aparatului urinar şi a întregului organism; se poate urmări
evoluţia bolilor aparatului reno-urinar, se poate stabili bilanţul hidric (ingerare şi
eliminare).
Observarea diurezei: valori fiziologice:
- ritmul normal al micţiunilor este: 5-6/24 ore la bărbaţi, 4-5/24 ore la femei, iar
noaptea mai puţin sau deloc
- cantitativ:
nou-născut = 30 - 300 ml/24h
copii = 500 - 1200 ml/24h
adult = 1200 – 1400 - până la 2000 ml/24h
- pH-ul urinei este 4,5 - 7,5 = uşor acid
- densitatea urinei este de 1015 - 1025 la 15 grade, temperaturile mai mici sau
mai mari modificând densitatea urinii.
Patologic:
A. Tulburări de micţiune:
- polakiuria = micţiuni frecvente, în cantităţi mici
- ischiuria = imposibilitatea de a urina
- disuria = durerea sau usturimea resimțită în timpul micțiunii
- enurezis nocturn = pierderea involuntară de urină în timpul nopţii (mai
frecvent la copii cu tulburări nevrotice după vârsta de 3 ani)
- nicturia = inversarea sau egalarea raportului dintre numărul micţiunilor
şi cantitatea de urină ziua faţă de noapte (micțiuni nocturne)
B. Tulburările de volum:
- poliuria = eliminarea unei cantităţi de urină de peste 3 litri/ 24h
- oliguria = eliminarea unei cantităţi mai reduse de urină, <500 ml/24h
- anuria = eliminarea unei cantităţi de urină <50 ml/24h

C. Tulburări legate de calitatea urinii:

- albuminuria = prezenţa albuminei în urină
- proteinuria = prezența proteinelor în urină
- glicozuria = prezența glucozei în urină
- hiperstenuria = urina concentrată
- hipostenuria = urina diluată
- piuria = prezenţa puroiului în urină
Materiale necesare pentru evaluarea diurezei:
- vase cilindrice gradate, cu gâtul larg sau borcane spălate, curate
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Se curaţă riguros vasele; ele vor fi etichetate cu nume, prenume, nr.
salonului, nr. patului.
Pregătirea bolnavului:
- pacientul să urineze numai în urinar sau în vasele dinainte pregătite
Tehnica:

18
- spălarea pe mâini
- colectarea începe la 7-8 dimineaţa; recoltarea se face până a doua zi la 7-8
dimineaţa (24 de ore)
- prima urină se aruncă, ultima se adaugă la cantitatea de urină emisă;se
totalizează cantitatea pe 24 de ore, se măsoară, se determină densitatea cu
urodensimetrul;
- se face buletinul de analiză cu numele, prenumele, cantitatea de urină şi se va
trimite la laborator
- spălarea pe mâini
Notarea diurezei:
- se notează cifric în carnetul asistentei
- din punct de vedere grafic, pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură
se socotesc 100 ml de urină; se notează în grafic cu creion (pix) albastru, sub
forma unei coloane haşurate, care să corespundă în partea superioară cu
cantitatea de urină a zilei respective
Interpretarea rezultatelor:
- din punct de vedere fiziologic:
la femei = 1000 - 1400 ml/24h
la barbaţi = 1200 - 1800 ml/24h
- frecvenţa micţiunilor:
copii = 4 - 5/zi
adulţi = 5-6/zi
vârstnici = 6 - 8/zi
- ritmul: de 3 ori mai mult ziua decât noaptea
- modificări în funcţie de alimente:
cu cât urina este mai diluată, ea este mai deschisă la culoare şi invers
în regimul bogat în carne – culoarea este închisă
în regimul vegetal – culoarea este deschisă
- modificări în funcţie de medicamente:
tratamentul cu Aspirină, Chinină – modifică culoarea în cafeniu, roşu, brun
tratamentul cu Piramidon – modifică culoarea în roz, cărămiziu
- aspectul urinii: este clar, limpede la început, apoi devine uşor tulbure datorită
coagulării mucinei, prezenţei celulelor epiteliale în căile urinare şi mucusului
din organele genitale
- densitatea urinii: - se determină imediat după emisie (pentru că prin răcire se
modifică densitatea); se face cu urodensimetrul.

7. Observarea şi notarea expectoraţiei

Expectoraţia reprezintă eliminarea prin tuse, prin cavitatea bucală, a produselor
formate (provenite) din căile respiratorii. Produsul eliminat se numeşte spută.
Scopul evaluării expectoraţiei este de a obţine informaţii despre afecţiunile
căilor respiratorii superioare, inferioare şi bolile pulmonare.
Materiale necesare:

19
- scuipătoare, tampon pe port tampon, vase gradate, tăvița renală
- foaia de temperatură
- creion roșu
Observarea calităţilor sputei:
- culoarea:
roşie, sanguinolentă, aerată, spumoasă = hemoptizia, apare în tuberculoza şi
cancerul bronho-pulmonar
ruginie (culoarea sucului de prune) – apare la debutul pneumoniilor
albă, albă - cenuşie – apare în bronşite, astm bronşic
roz – apare în edemul pulmonar acut
neagră – apare în infarctul pulmonar
- mirosul:
fetid – apare în dilataţii bronşice (bronşiectazii), caverna tuberculoasă
mirosul pamântului sau al paiului umed – o fetiditate penetrantă – apare în
supuraţiile pulmonare (abcese)
- consistenţa:
spumoasă,
aerată,
gelatinoasă,
vâscoasă,
- forma:
perlată: în astmul bronşic
numulară, dând aspectul unor mulaje bronşice – apare în caverna pulmonară
- compoziţie:
mucoasă – apare în astmul bronşic
purulentă – apare în supuraţiile pulmonare
seroasă
pseudomembranoasă – apare în diferite laringite şi difterie
sanguinolentă
- cantitatea:
50 - 100 ml/24 h - apare în bronşite catarale, faza incipientă a pneumoniilor
cantitatea de spută creşte mult în bronșiectazii, abcese pulmonare, caverne
tuberculoase.
- hemoptizia – reprezintă sângerarea la nivelul căilor respiratorii şi eliminarea
prin expectoraţie; sângele este roşu, aerat şi foarte puţin coagulabil; cantitatea de
sânge poate varia, fiind uneori abundentă. Cauze posibile: tuberculoza
pulmonară, cancerul (neoplasmul) bronhopulmonar, abcesul pulmonar,
traumatismele toracice.
Notarea grafică se face ca şi la diureză, dar cu creion (pix) rosu.

8. Observarea şi notarea vărsăturilor

Voma este actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gură,

20
conţinutul gastric sau intestinal. Este precedată în mod normal de senzaţia
neplăcută de greaţă.
Scopul evaluării este obţinerea de informaţii despre conţinutul gastrointestinal şi
despre anumite afecţiuni ale stomacului, colecistului,
pancreasului, intestinului subţire sau gros. De asemenea, vărsăturile apar în
condiţiifiziologice (sarcină) sau alte afecţiuni ale organismului, în afara tractului
digestiv (diabet zaharat dezechilibrat, insuficiență renală severă, tumori
cerebrale cu hipertensiune intracraniană, etc).
Materiale necesare evaluării:
tăviţa renală, pahar cu apă
creion sau pix albastru
foaia de temperatură
Observarea vărsăturilor:
- din punct de vedere al frecvenţei:
vărsături ocazionale, ce apar în intoxicaţii alimentare sau boli
infecţioase acute
vărsături frecvente – în stenoza pilorică, când vărsăturile sunt după
mese, la câteva ore sau chiar a 2-a zi
vărsături incoercibile (continue, ce par a nu putea fi oprite) – în
graviditate, unele afecţiuni psihice
- din punct de vedere al orarului:
vărsături matinale – dimineața pe stomacul gol – la gravide, alcoolici
vărsături postprandiale – după mâncare sau chiar în timpul alimentaţiei
la neuropaţi
tardive – la 24 de ore după alimentaţie – în ulcer sau cancer gastric
- din punct de vedere al cantităţii: - se face bilanţul pe 24 de ore
- din punct de vedere al conţinutului:
vărsături alimentare
mucoase – apoase – apar la etilici, gravide
fecaloide – apar în ocluziile intestinale, mai ales localizate pe
intestinul gros
biliare – în colecistopatii
purulente – în gastritele flegmonoase
sanguinolente sau cu sânge pur
- din punct de vedere al culorii:
vărsătura cu sânge roşu, proaspăt sau parţial digerat, ”în zaţ de cafea” =
hematemeza = hemoragie digestivă superioară, apare în ulcerul gastric /cancerul
gastric, gastrite, ulcer duodenal
galben- verzui = vărsături biliare
gălbui – murdare – apar în ocluziile intestinale
incolore – cu suc gastric – apar în gastrite, ulcere
- din punct de vedere al mirosului:
cu miros fad, acru – în hiperclorhidii

21
cu miros de unt rânced – în procesele de fermentaţie gastrică
cu miros de materii fecale - fecaloid – în ocluziile intestinale
- simptome care însoțesc vărsăturile:
greaţă, hipersalivaţie, cefalee, tahicardie
dureri abdominale
semne de deshidratare şi dezechilibrare hidroelectrolitică şi
acidobazică, prin pierderea din organism a ionilor de Na, K, Cl.
Notarea vărsăturilor se face cu un cerculeţ însoţit de data şi ora când s-a
produs, în rubrica specială:
cerc albastru - semnifică vărsătură alimentară
cerc verde – semnifica vărsătură bilioasă
cerc roşu – semnifică vărsătură sanguinolentă
Captarea vărsăturilor: - se captează şi se păstrează într-un recipient până la
venirea medicului; la indicaţia acestuia se trimite la laborator, însoţit de biletul
de trimitere.

9. Observarea şi notarea scaunului

Scaunul reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecaţiei. El este alcătuit din: reziduurile
rămase în urma digestiei alimentelor, produsele de excreţie ale tubului digestiv
şi glandelor anexe, precum şi un număr mare de microbi. Defecaţia este actul
fiziologic de eliminare a materiilor fecale prin anus.
Observarea scaunului: elemente fiziologice:
- frecvenţa:
normal, la adult – 1-2 scaune pe zi, sau unul la 2 zile
1-2 scaune pe zi la nou-născut
- orarul: ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
- cantitatea: zilnic 150-200 grame de materii fecale
- consistenţa: păstoasă, omogenă
- forma: cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă
- culoarea:
brună, la adult, dată de stercobilină
la nou-născut: - verde brun în primele zile după naştere (meconiu)
sugarul alimentat la sân: galben-auriu, devine verzui sau verde
sugarul alimentat artificial: galben-deschis
DIAREEA
Accelerarea tranzitului intestinal, cu emisia unui număr mare de scaune în 24 de
ore, poarta numele de diaree. Când numărul scaunelor este prea mare, au loc
pierderi importante de apă şi electroliţi, producând deshidratare, hipopotasemie,
etc.
Elemente de observare:

22
- frecvenţa:
3-6 scaune pe zi în enterocolite
20-30 scaune pe zi în dizenterie
80-100 scaune pe zi în holeră
- consistenţa: - scăzută; scaunele pot fi moi, păstoase, semilichide, apoase
- cantitatea: - crescută – în diareea ce apare în boli ale stomacului
- scăzută – în dizenterie
- culoarea:
galben-aurie, verde
albicioasă, gri- murdară – în ictere mecanice, pancreatite cronice
negru lucios, ca păcura = melenă – în hemoragii digestive superioare
scaun amestecat cu sânge proaspăt – hemoragii în porţiunea inferioară a
tubului digestiv
- mirosul:
acid – semnifică fermentaţie exagerată
putred – putrefacţie exagerată
- prezenţa de elemente patologice:
mucus, puroi, sânge – apare în boli inflamatorii intestinale, cancer
colorectal, dizenterie, diverticuli, polipi
ţesut muscular nedigerat = creatoree, apare în pancreatita cronică
scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi (ascarizi, oxiuri etc.)
- simptome însoţitoare:
colici abdominale, febră, greţuri, vărsături
semne de deshidratare: tegumente şi mucoase uscate, oboseală, slăbiciune
musculară.

CONSTIPAŢIA
Constipaţia se caracterizează prin încetinirea tranzitului intestinal,
eliminările de materii fecale fiind o dată la 2-4 zile, sau mai rar, uneori la
intervale neregulate. Constipaţia poate avea cauze funcţionale (accidentale sau
habituale), mecanice (stenoză intestinală, cancer - neoplasm de colon) sau alte
afecţiuni (ginecologice, endocrinologice).
Factori favorizanţi:
sedentarismul, hidratarea insuficientă
alimentaţia săracă în fibre alimentare
emoţii, stres, medicamente, etc.
Absenţa completă a tranzitului pentru gaze şi materii fecale se numeşte
ocluzie intestinală sau ileus.
Există 2 tipuri de ileus:
- ileus dinamic – apare în afecţiuni care produc paralizia pereţilor intestinali, de
ex. pancreatita acută
- ileus mecanic – apare în afecţiuni care produc obstrucţie mecanică a
intestinelor: tumori

23
Elemente de observare legate de constipaţie:
- frecvenţa:
scaun la 2-4 zile din cauza tranzitului încetinit
absenţa completă a eliminării de gaze şi materii fecale = ileus
- cantitatea:
redusă, în constipaţie
mare, în anomalii ale colonului (megadolicocolon = intestin lung şi larg)
- forma şi consistenţa:
bile uscate, de consistenţă crescută (schibale, coproliţi)
masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- culoarea: închisă
- simptome de însoţire:
crampe abdominale, tenesme (senzaţia dureroasă de defecare, fără
eliminarea de materii fecale)
meteorism (acumulare de gaze în intestin, balonare), flatulenţă (eliminare
frecventă a gazelor din intestin)
anorexie, cefalee, iritabilitate
fecalom = acumularea unei cantităţi mari de fecale în rect, indurată, dificil de
eliminat.
10. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului
Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări
patologice la nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinta
medicului permit stabilirea diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.
Elemente de observare:
- A. Transpiraţia = un proces fiziologic prin care organismul pierde caldură în
cantitate excesivă; are semnificaţie patologică şi poate conduce la deshidratare;
Poate fi:
- localizată – de exemplu transpiraţia palmelor
- generalizată
- continuă
- periodică – în cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue, în
criza pneumonică
- B. Culoarea tegumentelor:
- paloare permanentă – în anemie
- paloare instalată brusc – în hemoragii, colaps, șoc
- cianoză sau coloraţie albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor – apare în
afecţiuni ale aparatului respirator, circulator, boli cardiace congenitale
- coloraţie galbenă a tegumentelor se numește icter – apare predominant în boli
hepatice, dar poate fi datorată şi unor medicamente (acidul picric);
culoarea galben ca paiul apare în cancere sau anemii pernicioase
- culoare bronzată – apare în boala Addison
- culoare brună – apare în ciroza hepatică
- culoare cenuşiu - murdară – apare în supuraţii bronhopulmonare

24
- C. Edemul = reprezintă acumularea de lichid seros în ţesutul celular
subcutanat; semnele clinice sunt: creşterea în volum, piele palidă, lucioasă,
ştergerea pliurilor cutanate naturale, pierderea elasticităţii ţesuturilor. La nivelul
membrelor inferioare, (care sunt localizarea cea mai frecventă a edemelor), prin
comprimarea ţesutului edematiat pe creasta anterioară a tibiei, rămâne urma
degetului în tegumente („semnului godeului”).
- D. Descuamările = reprezintă desprinderea celulelor superficiale din
epidermă - ele pot fi furfuracee, sau de tip pitiriazic, lamelar sau sub forma de
lambouri
- E. Erupţiile cutanate – pot fi determinate de boli infecţioase (scarlatina,
rujeola) sau pot reprezenta semne de alergie (urticarie).
Ele pot fi:
maculoase
papuloase
veziculoase
pustuloase
- F. Hemoragiile cutanate – pot fi cauzate de tulburări de coagulare, de
fragilitatea vaselor; ele sunt de mai multe tipuri:
- peteșii – sunt hemoragii punctiforme, ovalare, rotunde
- echimoze – sunt pete hemoragice extinse, pot fi însoţite şi de hemoragii ale
mucoaselor
- epistaxis - reprezintă sângerarea din cavitatea nazală
- gingivoragia – reprezintă sângerarea de la nivelul gingiilor
- hematemeza – reprezintă vărsatura cu sânge roșu sau în „zaţ de cafea”
- rectoragia – reprezintă eliminarea prin anus a sângelui roşu, singur sau
amestecat cu materiile fecale.
11.Eliminarea menstruală şi vaginală neadecvată
Menstruaţia reprezintă activitatea fiziologică, lunară, de eliminare a
sângelui de provenienţă genitală, la femeile aflate în perioada fertilă (de la
pubertate la menopauză).
Manifestări fiziologice:
- prima menstruaţie = menarha, apare la 11-12 ani
- ciclurile menstruale sunt regulate, apar în medie la 28 de zile interval,
durează în medie 3-4 zile, sunt moderat dureroase, sângele este roşu-închis, cu
miros fad.
Manifestări patologice:
- amenoreea = lipsa menstruaţiei, din cauze fiziologice (sarcina) sau
patologice (tumori)
- dismenoreea – se referă la durerile intense asociate menstruaţiei
- menoragiile = menstruaţiile prelungite
- metroragiile = hemoragiile exteriorizate vaginal, între menstruaţii (fibroame
uterine)
- polimenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile

25
- oligomenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mari de 28 de zile
Secreţiile vaginale sunt produse de către glandele situate la nivelul colului
uterin, cu rol în lubrefiere, umectare, transport (al spermatozoizilor).
- de la pubertate, secreţia este prezentă permanent, fiind mai abundentă la
ovulaţie
- aspectul normal este de albuş de ou, transparentă sau alb-lăptoasă (leucoree
fiziologică)
Manifestări patologice:
- hidroree = secreţie vaginală abundentă, 200-400 ml/ 24h
- candidoza vaginală = secreţie vaginală alb-gălbuie, brânzoasă, pruriginoasă
- trichomoniaza vaginală = secreţie alb-gălbuie, spumoasă, aerată,
pruriginoasă
- neoplasmul (cancerul) genital = secreţie cafenie

Internare, transfer si externare

INTERNAREA:
 Este cazarea unui pacient care are nevoie de ingrijiri medicale
permanente, 24 / 24, intr-un spital
Scopuri:
 Stabilirea diagnosticului
 Urmarea unui tratament de specialitate (in general, pe cale parenterala)
 Evaluarea unei boli cronice (periodic)
 Rezolvarea fenomenelor de decompensare
 Efectuarea unei interventii chirurgicale
 Asistenta la nastere
Pasi:
1. UPU – decizia de internare este luata de medicul de garda. Asistenta
medicala are rol in: comunicarea cu pacientul / apartinatorii, obtinerea
actelor pacientului (C.I, bilet de trimitere de la medicul de familie, dovada
ca este asigurat medical), trecerea datelor pacientului in registrul de
consultatii
2. Intocmirea F.O (foaie de observatie)
26
 3. Garderoba – dezinfectia si deparazitarea pacientilor cu probleme
(persoanele homeless)
4. Transport pacient + F.O pe sectie
5. “foaia de miscare” a bolnavului (salonul, numele, regimul) -> este preluat
de asistenta de salon

TRANSFERUL
 Exista doua tipuri de transfer: transfer interspitalicesc si transfer
intraspitalicesc (de pe o sectie pe alta)
1. In cazul transferului interspitalicesc, pacientul se externeaza din primul
spital si se intocmeste biletul de iesire + biletul de trimitere catre cealalta
unitate
Rolul asistentei medicale:
 Anunta garderoba pentru hainele pacientului
 Comunica cu pacientul / apartinatorii, explicand procedura de transfer
 La nevoie, anunta serviciul de ambulanta pentru a se efectua transferul
2. Transferul intraspitalicesc
 Se vorbeste si se preda pacientul asistentei medicale de pe sectia
respectiva
 Transferul se face cu ajutorul caruciorului cu rotile, insotit de brancardier
 Se merge cu aceeasi foaie de observatie

EXTERNAREA – este stabilita de medicul curant

Epicriza:
 Esenta biletului de iesire din spital
 Medicul completeaza epicriza in care sunt mentionate: motivele internarii,
tratamentul efectuat, etc
Foaia de observatie:

27
  Aici se noteaza felul externarii: vindecat, ameliorat, transferat, decedat
Rolul asistentei medicale:
 Anunta pacientul de transfer
 Anunta familia in caz de dementa a pacientului
 Anunta garderoba pentru evidenta hainelor
 Preda pacientului toate documentele de externare cu conditia sa fie
parafate / semnate de medic
 Educa pacientul asupra regimului alimentar, medicamentos si de viata

Predarea si preluarea serviciului

Def.: interventia autonoma a asistentei medicale => preluam pacientii de la
colega/colegul de pe tura anterioara
Condica de preluare si predare a serviciului cuprinde:
 Nr salonului
 Datele pacientului
 Varsta
 Regim alimentar
 Tratamentul indicat / ore
 Rubrica de recomandari speciale (ex: investigatii speciale – urina,
monitorizare, TA)

 Asistenta care vine trebuie sa vina cu 15 min mai devreme

 Nu se paraseste locul de munca pana la venirea colegei
 Pentru orice problema grava a pacientului trebuie anuntat medicul de
garda
Salonul:
 4-6 paturi

28
  Rezerve speciale: 1-2 paturi
 Orientare SE / SV
 Peretii zugraviti in culori deschise, impregnat in ulei
 Ferestre mari
 Sistem de incalzire
 Temp de 19 grade la dulti si 20-22 la sugari
 Noptiere
 Paturile prevazute cu saltele cu panza usor lavabila
 Peste saltea se pune o musama
Igiena bolnavilor in salon:
 Pentru pacientii imobilizati => baie personala la pat
 Protezele dentare se scot din cavitatea bucala se se pastreaza in solutie
antiseptica
 Atentie la pacientii imobilizati cu leziuni de decubit
 Tusitori
 Pacientii imobilizati vor fi mobilizati prin saltele pneumatice si colace
contra escarelor

Regulamentul de ordine interioara a spitalului

Sarcini ale asistentei medicale
Exista un program de zi al spitalului:
 7.00 – trezirea
 8.00 – 9.00
 8.00 – 10.00 – se efectueaza analize de laborator
 10.00 – gustarea, vizita medicului sef de sectie
 12.00 – 13.00 – pranz
 14.00 – 16.00 – vizitatori

29
  18.00 – 19.00 – contravizite
 19.00 – 20.00 – cina pacientilor
 Dupa 21.00 – culcarea
Asistenta medicala are ture de 12h, 8h.
 Supravegherea lenjeriei din sectie (lenjerie de corp, lenjerie de pat,
lenjerie de investigatii si tratamente)
 Asigurarea alimentelor
 Curatarea veselei
 Curatarea saloanelor
Transportul bolnavului:
a. Transport primar (de la medicul de familie, de la accident, de la domiciliu
la spital) – este important din punct de vedere al duratei.
b. Transport secundar – atunci cand pacientul este in spital (transport de la
spital la domiciliu, de la un spital la altul, de pe o sectie pe alta) – este
important sa se faca in conditii de siguranta. Se efectueaza cu ajutorul
unui carucior sau cu targa.

Injectia
administrare parenterala (pe langa partea digestive) => injectii, perfuzii

SERINGA:
 Cap de pompa cu diferite volume ( 1ml, 5 ml, 10 ml, 20 ml, etc)
 Pistonul
ACELE:
 Sunt de diferite dimensiuni in functie de administrare
IDR (intradermic):
 Lungime: 10-25 mm

30
  Grosime: 0.4 mm
 Bizoul scurt
SC (subcutan):
 Lungime: 25-30 mm
 Grosime: 0.6-0.8 mm
 Bizoul lung
IM (intramuscular):
 Lungime: 50-80 mm
 Grosime: 0.7-0.8 mm
 Bizoul lung
IV (intravenous):
 Lungime: 30-40 mm
 Grosime: 0.8-1 mm
 Bizoul scurt

SUBSTANTELE INJECTABILE: sunt livrate in fiole, flacoane, pungi, in stare

lichida sau sub forma de pulberi insotite de solvent, continutul fiind steril. Este
obligatoriu de specificat: denumirea substantei, cantitatea, concentratia, data
fabricatiei, valabilitatea, calea de administrare.
Substantele uleioase se injecteaza IM, profund. Solutiile isotone se pot inject
ape orice cale. Solutiile hipotone se pot administra IV sau IA (intraarterial).
Cantitatile mari (perfuzii, sange sau derivati de sange) se administreaza IV sau
IA.
Unele substante pot da reactii de hipersensibilitate, ceea ce necesita testarea
prealabila.
Pregatirea seringii: sa se respecte regulile de asepsie si antisepsie
Pregatirea regiunii: tegumentul trebuie sa fie indemn (sanatos, fara leziuni sau
infectii). Se face dezinfectia locului de injectare. Este de preferat ca pacientul sa
fie in clinostatism (culcat), pentru a se evita pericolul de lipotimie.
CAI DE ADMINISTRARE:

31
 1. IDR: se utilizeaza pentru testarea sensibilitatii la diverse substante (ex:
antibiotic) si pentru testarea alergolocica.
Locul de electie: pe fata anterioara a antebratului
Se folosesc seringi de 1 ml si ace mici, subtiri, cu bizoul scurt.
Se face dezinfectia zonei si se introduce varful acului paralel cu suprafata
pielii, strict intradermic, injectandu-se 0.1-0.3 ml pana la aparitia unei mici
papule si pielea ia aspect de coaja de portocala.
2. SC: se utilizeaza pentru administrarea substantelor anticoagulante si a
insulinei.
Zone de electie: peretele antero-lateral abdominal (periombilical); fata
posterioara a bratului; fata antero-externa a coapsei.
Tehnica: se dezinfecteaza tegumentul. Se prinde pielea cu inelarul si
policele pana la formarea unei cute la baza careia se introduce acul paralel cu
suprafata zonei.
3. IM: zone de electie: cadranul supero-extern al regiunii fesiere; regiunea
deltoidului; fata anterioara a coapsei
Tehnica: se dezinfecteaza tegumentul. Se introduce acul profund in masa
musculara printr-o miscare brusca si se aspira putin cu seringa pentru a verifica
daca nu s-a intrat in vas de sange, dupa care se injecteaza substanta, lent.

RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE

 Recoltari de sange si urina

 Se fac dimineata intre orele 7 – 10
 In situatii de urgenta, recoltarea se poate efectua oricand
 Se fac a jeun (pe nemancate), la cel putin 8h dupa ultima masa
Tehnica:
 Se completeaza buletinele de analiza (nume, prenume, CNP, sectie, salon,
numar foaie de observatie, data recoltarii, toate analizele)

32
  Se eticheteaza produsul recoltat
 Pastrarea si transportarea produsului recoltat (sunt anumite substante care
trebuie duse urgent la laborator, chiar dupa recoltare)
PUNCTIA VENOASA:
 Scop explorator / diagnostic: pentru analize de laborator
 Scop terapeutic: administrarea unor substante IV, flebotomie (scoaterea
sangelui la pacienti cu policitemia vera / poliglobulie
 Materiale necesare: tava medicala, seringi sterile, tampoane, comprese,
garou, material dezinfectant, musama/aleza, vacutainerele, holder + ac
 Pacientul trebuie pregatit fizic si psihic
 Zona de electie: plica cotului, unde se anastomozeaza vena cefalica cu
vena bazilica
 Tehnica: se aplica garoul in treimea inferioara a bratului. Cu ajutorul
degetelor palpam venele, punandu-se in evidenta cea mai vizibila vena. Se
dezinfecteaza zona cu spirt sau tinctura de iod. Pacientul trebuie sa
inchida pumnul si sa ramana cu el inchis. Punctia incepe dedesubtul
venei. Dupa scoaterea acului nu se indoaie cotul si se tine apasat 3-5
minute tamponul pentru a nu aparea hematoame.
 Incidente: aparitia hematomului (vena sparta); lipotimie (stare de lesin);
sincopa (pierderea starii de constienta)
 VACUTAINERELE:
Negru (VSH) – se agita printr-o miscare lenta
Mov (hemoleucograma) – se agita lent
Albastru (fibrinogen + probe de coagulare: TQ, INR, TP, APTT) – se agita
ușor
Rosu (biochimie – glicemie, colesterol, TGL, TGO, TGP, uree, creatinina)
– nu se agita
Portocaliu (probe speciale – TSH sau biochimie) – nu se agita
 SANGELE CAPILAR: se determina hemograma, TS (timp de

33
 sangerare), glicemia. Se inteapa pulpa degetului (inelar sau mijlociu), in
partea spre lateral. Se evita congestionarea (inrosirea).

Recoltarea probelor pentru examene bacteriologice:

1. Hemocultura: introducerea sangelui pe un mediu bacteriologic. Sangele
trebuie recoltat in plin puseu febril si inainte de administrarea
antibioticelor. Insamantarea sangelui se face in eprubete cu medii de
cultura
2. SNF (secretie nazo-faringiana) / exudat faringian: se recolteaza la
nivelul faringelui. Pacientul trebuie sa fie nemancat si sa nu fi inghitit,
deasemenea sa nu fie sub tratament antibiotic. In timpul recoltarii nu
trebuie atinsa limba sau cerul gurii pacientului. Recoltarea se face printr-o
miscare rapida de la nivelul amigdalelor.
3. Materiile fecale: recoltarea materiilor fecale se face din scaun spontan sau
din rect prin tuseu rectal (se introduce o sonda sterila la o distanta 10-15
cm)
 Coproparazitologic (pentru paraziti). Analiza se foloseste pentru
diagnosticarea unor boli infectioase intestinale
 Coprocultura / coprobacteriologic
 Hemocult (analiza Gregersen) – se foloseste pentru sangereri
microscopice
 Examinari pentru digestie
4. Recoltarea urinii: cel mai frecvent se cere examen urina sumar +
sediment. Se poate recolta prin sondaj vezical. Se poate face si recoltare
pe 24 de ore (se aduna toata urina emisa in 24h; trebuie mentionata
cantitatea de urina totala)
 Biochimie: pentru observarea proteinelor, leucocitelor, nitriti, pH-ul urinii,
densitatea urinara, pigmenti biliari, etc
 Ionograma

34
 Amilaza urinara (amilazurie => pancreatite acute)
 Sediment: determinarea florei bacteriene, nr de hematii
 Urocultura: pentru aceasta examinare trebuie respectate conditiile de
asepsie perfecta

35