Indiferent de momentul la care se încheie bilanţul, menţinerea egalităţii între sumele

totale înscrise în activul şi pasivul bilanţului, constituie o regulă ce trebuie strict respectată la
întocmirea bilanţului, ea reprezentând, de fapt, principiul finaciar fundamental care susţine
constituirea patrimoniului unei întreprinderi. Egalitatea bilanţieră este necesară deoarece activul
şi pasivul sunt două reprezentări ale aceleaşi mărimi economice. Pasivul reflectă sursele
fondurilor întreprinderii, iar activul constituie utilizările cărora le sunt alocate aceste fonduri,
deci nici o sursă nu poate rămâne fără alocare, după cum nici o nevoie de finanţare nu poate
exista fără surse de fonduri.
Bilanţul contabil asigură sintetizarea şi generalizarea datelor cu privire la situaţia
patrimoniului şi rezultatele obţinute, fiind o oglindă economică a activităţii unităţilor
patrimoniale, care asigură prezentarea în formă generalizată, la un moment dat, a elementelor
patrimoniale şi a rezultatelor activităţii. Pentru a îndeplini funcţia de prezentare generală a
activităţii, bilanţul trebuie să fie real, sincer, clar, corect, complet şi întocmit la timp.
În conformitate cu prevederile legii contabilităţii nr. 82/1991, bilanţul contabil se
întocmeşte obligatoriu anual, precum şi în situaţii de fuziune sau încetare a activităţii,
respectându-se următoarele reguli:
 posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
 nu se admit compensări între posturile ce se înscriu în bilanţ şi nici între veniturile
şi cheltuielile din contul de profit şi pierdere;
 bilanţurile contabile anuale se supun verificării şi certificării atestând astfel
autenticitatea, veridicitatea, precum şi respectarea normelor de întocmire a acestora.
Bilanţul contabil este un tablou de informaţii, un model economic şi un instrument de
control al gestiunii, conţinând un bogat material pentru analiza şi studierea situaţiei
întreprinderii. În acest sens sunt relevante cele câteva funcţii fundamentale pe care le
îndeplineşte bilanţul contabil în procesul decizional şi anume:
 funcţia de generalizare a datelor contabilităţii care se realizează prin însăşi modul
său de alcătuire şi tehnica contabilă însăşi;
 funcţia de informare, cunoaştere şi apreciere a modului de desfăşurare a întregii
activităţi, pe perioada la care se referă bilanţul;
  funcţia de previziune, ca rezultantă a analizei şi menirii fundamentale a bilanţului
în condiţiile economiei moderne, când conducerea previzibilă pe baza cunoaşterii evoluţiei
fenomenelor din trecut devine cheia absolută a eficienţei.
Toate informaţiile contabilităţii izvorâte din bilanţ constituie suportul analizei acestuia şi
stau la baza elaborării şi fundamentării deciziilor. Bilanţul contabil reprezintă deci cea mai
completă şi exactă sursă de caracterizare a activităţii trecute, dar şi de elaborare a prognozelor
pentru întreprindere.
Bilanţul contabil răspunde unor multiple cerinţe de ordin juridic, contabil şi fiscal, dar nu
răspunde exact la exigenţele analizei financiare. De aceea este necesar ca plecând de la bilanţul
contabil să se efectueze o serie de regrupări a datelor pentru a se obţine bilanţul financiar.
Bilanţul financiar grupează datele contabile după criterii financiar-contabile de lichiditate şi
exigibilitate. În construcţia bilanţului financiar clasamentul posturilor de activ şi de pasiv se face
exclusiv după criteriile de lichiditate şi exigibilitate.