Metale prețioase

Aurul este un metal de culoare galben- strălucitoare, prezintă cea mai mare maleabilitate si ductilitate (
dintre toate metalele) , este foarte bun conductor de căldură și electricitate. Din punct de vedere chimic
este puțin activ; se folosește mai puțin in stare pură(pentru acoperiri și practica medicală) și mai mult în
aliaje cu argintul, platina și cuprul- în tehnica dentară, la fabricarea bijuteriilor, în industria
electrotehnică, industria fotografică, în medicină și la fabricarea vâscozei. Aurul a fost etalon monetar
până în 1973. Cantitățile de aur extrase anual au oscilat în ultimul deceniu între 2200 tone și 2800 tone.
Din cantitățile anuale de aur, 34% devin monede, 32% bijuterii, 24% lingouri și piese pentru tezaurizare,
10% sunt folosite în industrie.

Argintul se foloseşte la confecţionarea bijuteriilor, instrumentelor medicale, fabricarea oglinzilor, în

tehnica fotografică, tratarea monedelor,medaliilor, în industria chimică, electrotehnică. Producţia
mondială de argint este în jur de 15000 tone. Aproximativ 50% din consum este absorbit de industria
fotografică.

Platina este un metal extrem de rar care formează aliaje naturale cu osmiu, paladiu, rhodiu şi rhuteniu.
Se utilizează în industria chimică (creuzete, capsule, catalizatori, electrozi, sârme), în tehnica dentară,
aliaje pentru tehnica de laborator, bijuterii, tehnica aerospaţială

Metalele rare

Beriliul conferă aliajelor rezistenţă, duritate şi stabilitate faţă de agenţii fizico-chimici.

Cadmiul este folosit la obţinerea unor aliaje rezistente la coroziune, ca absorbant de neutroni în
reactoarele nucleare şi la prepararea culorilor.

Zirconiul, cesiul, seleniul conferă aliajelor rezistenţă şi duritate.

Mercurul este folosit la umplerea termometrelor, barometrelor, la lămpile cu cuarţ pentru raze
ultraviolete, la întrerupătoarele automate pentru curent electric, la pompele cu vid, catalizatori în chimia
organică, la extragerea aurului şi argintului.

Metalele radioactive (energetice)

Sunt peste 100 de minereuri de uraniu, dar cel mai utilizat pentru obţinerea uraniului este uranitul (UO 2).
La începutul secolului al XX-lea se întrebuinţa la producerea oţelului cu rezistenţă înaltă. În timpul celui
de-al doilea război mondial şi în perioada care i-a urmat, a fost intens folosit în scopuri militare, dar,
totodată, a apărut şi a luat amploare energetica nucleară.