În ultimii 20 de ani producția de oțel la nivel mondial a avut o creștere semnificativă,

dublându-se practic capacitatea de producție.

Cererea tot mai mare de oțel, cerințele crescânde cu privire la caracteristicile fizico-
chimice, mecanice, calitatea și puritatea oțelului, cât și necesitatea creșterii productivității
cuptoarelor de elaborare, au impus în prezent ca procesele de tratare și rafinare a oțelului în stare
lichidă să se desfășoare în afara agregatului primar de elaborare. Acestă nouă abordare constă în
transformarea agregatului primar de elaborare, care a atins progrese importante în ceea ce
privește puterea de topire, în agregat de topire rapidă, iar restul proceselor specifice rafinării
avansate a oțelului să aibă loc în oala de turnare, concept denumit generic metalurgie secundară
(sau metalurgie în oală).
Separarea agregatului primar de elaborare de agregatul de tratament secundar a avut ca
efect creșterea capacității de producție, diminuarea timpului de topire a încărcăturii agregatului
de elaborare primară, dar și influențe pozitive asupra aspectelor tehnico-economice.
Gazele inerte sunt utilizate în metalurgia secundară pentru realizarea unor procese cum ar
fi flotația incluziunilor nemetalice, degazare, omogenizarea termică și compozițională,
accelerarea reacțiilor de rafinare etc. Realizarea acestor procese depinde de modul practic de
introducere a gazului inert și de sistemul de injecție.