ALIAJE CU EFECT DE MEMORIA FORMEI

ALIAJE CU MEMORIA FORMEI Cu-Al-Ni

Metalele, mai ales în tehnică, nu se folosesc în stare pură, ci sub formă de amestecuri,
numite aliaje.
Alierea metalelor se face cu scopul de a schimba unele proprietăţi fizice şi chimice ale
lor, pentru a obţine produse cu o anumită duritate, cu puncte de topire mai scăzute, cu un aspect
mai plăcut şi mai rezistente faţă de agenţii chimici.
Un aliaj este un amestec omogen cu proprietăți metalice a două sau mai multe elemente
chimice, din care cel puțin unul este metal și de obicei se află în cantitatea cea mai mare.
Proprietățile fizice și chimice ale aliajelor sunt în general diferite de cele ale substanțelor
componente, uneori semnificativ. Majoritatea metalelor de folosință zilnică sunt de fapt aliaje.
De exemplu, ceea ce numim în limbaj uzual „fier” este aproape întotdeauna un oțel cu conținut
redus de carbon, iar aurul folosit pentru bijuterii este un aliaj în care mai intră cupru și argint.
Există o clasă de aliaje (bazate în special pe faze intermetalice) care au o abilitate
deosebită de aşi reaminti trecutul lor. În general, efectul de memoria formei manifestat de
aliajele de metale nenobile este corelat cu dependenţa dintre tensiunea de deformare şi
transformarea martensitică. O mare parte din aceste aliaje au o structură de tip CsCl sau Fe3Al,
la temperaturi înalte şi suferă transformarea martensitică cu obţinerea fazelor cu o simetrie mai
mică.

O altă grupă de aliaje cu efect de memoria formei sunt pe bază de metale de tranziţie,
dintre care cel mai mult cercetate fac parte din sistemele Ni-Ti şi Ni-Ti-Cu.
Efectul de memorie a formei este rezultatul direct al transformării martensitice termoelastice.
Transformarea fazei primare în fază martensitică se poate realiza fie prin scăderea temperaturii,
fie prin creşterea tensiunii de deformare. Revenirea fazei martensitice la faza primară este
însoţită, la nivel microstructural, de fenomenul invers primului. Un punct caracteristic pentru
aliajele cu efect de memorie a formei este Ms — temperatura la care se formează o cantitate
perceptibilă de martensită.