Chimia compusilor cu importanta farmaceutica Curs nr 7

Tabelul periodic al elementelor cuprinde într-o formă tabelară toate elementele chimice, aranjate
în funcție de :
•numărul lor atomic (adică după numărul de protoni dintr-un atom)
•configurația electronică
•unele proprietăți chimice recurente.
Acest aranjament conduce la identificarea anumitor „tendințe periodice”, astfel că elementele din
aceeași grupă au proprietăți chimice asemănătoare.
În general, în aceeași perioadă elementele din partea stângă sunt metale, iar cele din extremitatea
dreaptă sunt nemetale.
Rândurile tabelului periodic se numesc perioade, iar coloanele se numesc grupe.

Grupa este coloana verticală din tabelul
periodic.
Grupele sunt considerate cea mai comună
cale de a clasifica elementele.
În unele grupe, elementele au unele
proprietăți similare sau chiar identice
(acestor grupe le sunt date nume care se
folosesc destul de des).
ex. metale alcaline, metale alcalino-
pământoase, metale tranziționale etc.
GRUPA A IV-a principala
Numarul grupei arata electronii de pe
ultimul strat .
O perioadă este un rând orizontal din tabelul
periodic.
Deși grupele sunt cel mai comun mod de a
grupa elementele, există regiuni ale
sistemului periodic unde similaritățile
orizontale sunt mai semnificante decât cele
verticale.
De ex. metalele tranziționale, și în special
lantanidele șiactinidele.
Numărul perioadei arată și numărul
straturilor ocupate cu electroni
 Este formata din: Nemetale:
⬤Nemetale: •sunt puternic electronegative
•câștiga electroni de valență de la alți atomi
⬬ C (carbon) mai ușor decât îi cedează.
• pot forma legături ionice cu metalele prin
atragerea electronilor
•pot legături covalente cu alte nemetale prin
punerea în comun de electroni
• Există doar 22 nemetale cunoscute
• nemetalele alcătuiesc marea parte a
Pământului, în special în straturile superioare.
•Organismele sunt compuse aproape in totalitate din
nemetale
⬤semimetale:
Semimetalele sau metaloizii sunt elemente chimice
care au proprietăți atât ale metalelor, cât și ale
⬬Si (siliciu) nemetalelor.
•pot câștiga sau pierde electroni în timpul reacțiilor
⬬Ge (germanium)
chimice.
•ex ; bor , siliciu , germanium , arsenic .antimoniu (
stibiu ) ,telur ,poloniu,
•elementele mai grele tind să fie toxice (Poloniul,gr
a vi-a, de exemplu, este periculos datorită toxicității
și radioactivității sale.)

⬤metale post tranzitionale:

Metalele de post-tranziție sunt acele metale situate
⬬Sn (staniu) în tabelul periodic al elementelor între metalele de
tranziție și metaloizi. Metalele de post-tranziție se mai
⬬Pb (plumb)
numesc și metale pământoase, deoarece se găsesc în
⬬Fl (flerovium) scoarța terestră.

Acestea sunt mai moi decât cele de tranziție și au

punct de fierbere mai scăzut.

Carbonul si compusii sai cu importanta farmaceutica

Raspandire
•Carbonul este al patrulea cel mai abundent element din univers după masă,dupa hidrogen,
heliu si oxigen.
•Este răspândit în Soare, stele, comete și în atmosfera majorității planetelor.
•Unii meteoriți conțin diamante microscopic
•În combinație cu oxigenul, mai exact în dioxidul de carbon, carbonul este răspândit
în atmosfera terestră (aproximativ 810 gigatone de carbon) și dizolvat în toate elementele
hidrologice
•hidrocarburile (precum cărbunele, petrolul și gazele naturale) conțin carbon.
•este de asemenea întâlnit în hidrații de metan din regiunile polare și de pe fundul mărilor
•Carbonul este un constituent a cantității extrem de mare de roci cu conținut de carbonat
(aproximativ 12% în procente de masă , printre care se numără:calcarul, dolomitele și
marmura. Cărbunele este foarte bogat în carbon (de exemplu, antracitul conține 92–98%
carbon)[ și este cea mai mare sursă comercială de carbon mineral
In ceea ce privește alotropii carbonului;
•grafitul este întâlnit în cantități mari în Statele Unite (în majoritateîn New York Și Texas)
Rusia, Mexic, Groenlanda și India.
•Diamantele naturale sunt întâlnite în roca numită kimberlit, din vulcani. Majoritatea
depozitelor de diamante sunt răspândite în Africa, în special în Africa de Sud, Namibia,
Botswana, Republica Congo și Sierra Leone. Au fost întâlnite depozite de diamante și
în Arkansas, Canada, zona arctică rusă, Brazilia și Australia de nord și de vest. În prezent,
diamantele mai sunt extrase de pe fundul oceanului în zona Capului Bunei Speranțe.

Rol biologoc
Carbonul este un element esențial pentru toate formele de viață cunoscute, fiind un
micronutrient. Fiind atât de răspândit în aproape toți compușii cu importanță biologică majoră
(exceptând sărurile, apa și restul compușilor bioanorganici), carbonul poate fi considerat cel
mai important element pentru existența vieții așa cum este ea cunoscută.
De la dioxidul de carbon expirat de animale și utilizat de plante și până la
macromoleculele complexe, carbonul este elementul de bază, fără de care acești compuși nu ar
exista.
Formele alotrope ale carbonului sunt ; grafitul, diamanul si fuleronele
Alotropia reprezinta proprietatea unor elemente de a prezenta doua sau mai multe forme
cristaline, cand atomii sunt asezati diferit , in functie de legaturile chimice
constituente;acestea se numesc forme alotropice ale aceluiasi element.
La alte elemente alotropia este determinata de numarul diferit de atomi din molecula;ex. -
oxigenul cu molecula diatomica (O2) si ozonul ,cu molecula triatomica (O3) sunt forme
alotropice ale elementului oxigen

In cazul cristalului de diamant;

-fiecare atom de carbon pune in comun cei 4
el. de valenta cu alti 4 atomi vecini ;celula
elementara a diamantului este un cub ,cele 4
covalente ale atomului de carbon sunt orientate
in spatiu,realizand astfel o inconjurare
tetraedrica.De asemenea aceste legaturi sunt
rigide sunt puternice,facpt ce explica
proprietatile acestuia;densitate mare, punct de
topire ridicat, insolubilitate in apa si in alti
solventi, rau conducatoare de caldura si
electricitate, recativitate chimica mica.

In cazul grafitului;
-reteaua stratificata a grafitului este o retea
atomica hexagonala, formata din plane
paralele de atomi de carbon.
-atomii de carbon dintr-un plan ocupa colturile
unor hexagoane regulate si fiecare atomse
leaga covalent de alti 3 atomi de c
arbon, unul dintre electroni ramanand liber si
mobil si de aceea este conducator de curent
electric.Lasa urme pe hartie datorita faptului
ca legaturile dintre planurile paralele sunt
slabe .Grafitul este mai reactiv decat
diamantul.

Fulerenele reprezintă o clasă de compuși

de atomi de carbon, care prezintă per
ansamblul structurii fie forme sferice de
tip dom geodezic (C60, C540), fie forme
cilindrice de "tip cușcă" (nanotuburile).
Structura este extrem de asemănătoare cu
cea a unei mingi de fotbal moderne.
C60 este cea mai mică fulerenă stabilă
In compusii organici ,carbonul (C) formeaza legaturi covalente
 Compus organic Compus anorganic

Definiție Orice compus al cărui element Orice compus al cărui

principal este carbonul și are legături element principal nu este
covalente de carbon și hidrogen. carbonul și care nu prezintă
legături între carbon și
hidrogen

Caracteristici Pe lângă carbon, hidrogenul este un Nu este sintetizat de ființele

element important în componența sa.
Poate fi sintetizat de ființele vii.
Majoritatea nu se dizolvă în apă.
Reactivitatea este lentă. Volatilitate și
combustibilitate ridicate. Puncte
scăzute de fierbere și topire.
Conductor slab de electricitate.
Majoritatea compușilor cunoscuți
sunt organici.
vii. Este solubil în apă sau
medii apoase. Reactivitatea
sa este rapidă. Volatilitate și
combustie reduse. Puncte
ridicate de fierbere și topire.
Bun conductor de
electricitate. Există mai puțini
compuși anorganici decât
compuși organici.

Tipul Covalent În cea mai mare parte ionică

legăturii și, într-o măsură mai mică,
covalentă.

Exemple Zaharuri, acizi nucleici, alcool, lemn, Amoniac, apă, bicarbonat de

proteine, lipide, hemoglobină, metan. sodiu și dioxid de carbon.

În condițiile naturale de pe Pământ, conversia unui element într-altul este un fenomen

foarte rar întâlnit.
De aceea, cantitatea de carbon care se află pe Pământ este efectiv constantă. Astfel,
procesele care utilizează carbon trebuie să procure de undeva elementul, iar apoi să-l depună
într-un anumit loc.
Totalitatea acestor schimburi ale carbonului sunt cunoscute sub numele de circuitul
carbonului în natură.
De exemplu, plantele fotosintetizatoare extrag dioxidul de carbon din atmosferă (sau
din apa de mare) și îl folosesc pentru a construi biomasă printr-un proces numit fixarea
carbonului.
O parte din această biomasă este consumată de către animale ca parte a lanțului trofic,
iar o altă cantitate de carbon este eliminată înapoi în atmosferă prin expirarea dioxidului de
carbon de către acestea. Totuși, circuitul carbonului este mult mai complicat decât atât, deoarece
în transportul acestui element sunt implicate și elementele abiotice.
De exemplu, o parte din dioxidul de carbon se dizolvă în oceane, iar dacă bacteriile nu îl
consumă, atunci plantele sau animalele moarte se pot transforma în timp în petrol sau cărbune,
care eliberează carbonul prin ardere
Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format dintr-o serie de schimburi de substanță,
care antrenează carbonul, între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă. Cea mai mare parte a
carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în special ca dioxid de carbon.
Intre atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot timpul elimină prin
respirație dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu
ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totuși, limitată.
Intre atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în atmosferă sub formă de
CO2 prin activități antropice (arderea combustibililor fosili). Se consideră că în ultima jumătate
de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin efectul de
seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală.

Cu tot consumul mare de carbon asimilat de organisme, cantitatea sa în atmosferă se menține

constantă de-a lungul timpului. Aceasta presupune că în natură mai există un alt rezervor
important de CO2 care se găsește în Oceanul planetar.
 Siliciul si compusii sai cu importanta farmaceutica

Siliciul este un element chimic cu simbolul chimic Si și numărul atomic 14. Este un
element metaloid tetravalent și semiconductor, cristalin, solid, cu luciu metalic albastru-gri. Face
parte din grupa 14 a tabelului periodic, aflându-se sub carbon și deasupra elementelor; germanium
(Ge), staniu(Sn), plumb( Pb)

Siliciul formeaza o retea cristalina atomica , asemanatoare diamantului.

In reteaua cubica ,fiecare atom de Si pune in comun cei 4 electroni de valentacu 4 atomi de siliciu ,
dispusi tetraedric in jurul lui.

Cei patru electroni care orbitează nucleul la nivelul energiei extreme sau "valenței" sunt dat,
acceptați sau împărțiți cu alți atomi.

Electronii orbiteaza nucleul la diferite distanțe și acest lucru este determinat de nivelul lor de
energie;de ex, un electron cu mai puțină energie ar orbita mai aproape de nucleu, în timp ce unul
din energia mai mare orbitează mai departe.

Acești electroni sunt cei mai îndepărtați de nucleu care interacționează cu cei ai atomilor vecini
pentru a determina modul în care se formează structurile solide.

Există două forme alotrope de siliciu la temperatura camerei: amorf și cristalin. Siliciu amorf
ia forma unei pulberi maro, în timp ce Siliciu cristalin are un luciu metalic și o culoare cenușie
Cristalul de siliciu și conversia energiei solare în energie electrică

Deși atomul de siliciu are 14 electroni, aranjamentul lor orbital natural permite ca doar cele patru
din ele să fie date, acceptate sau împărtășite cu alți atomi. Acești patru electroni din exterior sunt
numiți electroni "valenți" și joacă un rol extrem de important în producerea efectului fotovoltaic.

Efectul fotovoltaic este procesul fizic de bază prin care o celulă fotovoltaică convertește energia din
soare în energie electrică utilizabilă.

Soarele în sine este compus din fotoni sau particule de energie solară. Și acești fotoni conțin
cantități diferite de energie care corespund diferitelor lungimi de undă ale spectrului solar.Atunci
când siliciul este în forma sa cristalină, transformarea energiei solare în energie electrică poate avea
loc.

Un număr mare de atomi de siliciu se pot lega împreună pentru a forma un cristal prin electronii
lor de valență. Într-un solid cristalin, fiecare atom de siliciu împarte în mod normal unul dintre cei
patru electroni de valență într-o legătură "covalentă" cu fiecare dintre cei patru atomi de siliciu
vecini.

Compusi ai siliciului
Siliciul este puțin reactiv.
Acesta arde in oxigen la 600oC: Si+O2→SiO2.
Dintre halogeni;
Siliciul se combină la temperatura camerei numai cu F.
Cu Cl și Br reacționează la 500oC formând tetrahalogenurile respective: Si+2F2 →SiF4,
Si+2Cl2 →SiCl4.
La încălzire, Siliciul reacționează lent cu vaporii de apă la temperatura de 800 oC:
Si+2H2O→SiO2+2H2↑.
Este rezistent față de acizi, cu excepția acidului fluorhidric (HF), dar reacționeaza la cald
cu hidroxizii alcalini formând silicați și degajând hidrogen.

Răspândie
Siliciul este foarte răspândit în natură, însă nu în stare liberă, deși masa sa alcătuiește 27,5 % din
cea a scoarței Pământului prin constituția silicată sub forma silicei (dioxidului de siliciu)
și silicați (cum ar fi mica, feldspatul, ș.a. )

Dioxidul de siliciu Feldspatul; mineral din gr.

Mica ;mineral din gr .silicatilor Silicatilor
Este al doilea element ca răspândire pe Pământ, după oxigen.
Cuarțul este forma cristalină stabilă a bioxidului de siliciu, prezentându-se în stare pură sub formă
de cristale incolore (cristal de stâncă), precum și varietăți colorate: ametistul—violet, citrinul—
galben etc.
Siliciul se găsește în graminee, în scheletul multor animale marine (diatomee și infuzori); după
moartea acestor animale, scheletele se depun pe fundul mărilor formând kiselgurul sau pământul
de infuzori.

Siliciul este un mineral important pentru piele, păr și unghii sănătoase și este cunoscut pentru
proprietățile sale de întărire a țesuturilor conjunctive, precum colagenul și elastina. Astfel, el
stimulează producția de colagen, conferind pielii, părului și unghiilor fermitate, elasticitate.

Este un element structural important în keratina, care este principala proteină din compoziția
unghiilor și a părului. De asemenea, previne apariția infecțiilor la nivelul unghiilor, menținând pH-
ul natural al pielii și protejând împotriva bacteriilor și fungilor.

Pentru sănătatea articulațiilor, țesutului conjunctiv, ligamentelor, cartilajelor colagenul este de

nelipsit. Acest mineral conferă rezistență și elasticitate colagenului, scăzând astfel riscul de entorse,
prin creșterea flexibilității articulațiilor.

Siliciul contribuie la capacitatea organismului de a asimila calciul.

Studiile recente arată că siliciul este responsabil de eliminarea aluminiului din organism, metal ce
poate contribui la apariția Alzheimerului.
Printre cele mai vizibile semne ale deficitului de siliciu din organism se numără afectarea pielii și
a părului, fragilitatea unghiilor, scăderea densității osoase și încetinirea vindecării rănilor.

Una dintre cele mai bogate plante care conține siliciu este coada calului, însă este de menționat
faptul că posibilele cure cu această iarbă trebuie să se desfășoare pe perioade scurte de timp,
deoarece acționează ca un diuretic, eliminând potasiul din organism, ceea ce poate interfera cu
anumite medicamente sau poate duce la dezechilibre cardiace. În plus, coada calului conține o
enzimă, tiaminaza, care distruge vitamina B1 și poate provoca simptome de toxicitate neurologică
în cazul persoanelor cu deficit de tiamină.

Staniul sau cositorul este un element chimic din grupa a XIV-a și perioada a V-a a tabelului
periodic al elementelor.
Staniul si compusii sai:

• Simbol chimic: Sn
• Număr atomic: 50
• Masă atomică: 118,7 uam
• Densitate, (la 20 °C): 7,28
g/cm³
• Electronegativitate (pe
scala Pauling): 1,96
• Punct de topire: 231,8 °C
• Punct de fierbere: 2362 °C
• Stare: solidă (metal)
• Culoare: alb-argintiu

Staniul sau cositorul este un element chimic din grupa a XIV-a și perioada a V-a a tabelului
periodic al elementelor.
Prima menționare a acestui metal, care, după cum credeau oamenii înainte, avea chiar și unele
proprietăți magice, poate fi găsită în textele biblice.
Staniul a jucat un rol decisiv în îmbunătățirea vieții în timpul epocii bronzului. În acel moment,
cel mai durabil aliaj de metal pe care îl poseda omul era bronzul. Bronzul se poate obține prin
adăugarea staniului în cupru. Timp de câteva secole, obiectele se făceau din acest material, de
la unelte la bijuterii.

]
Extracția și utilizarea staniului pot fi datate la începuturile epocii bronzului în jurul anului 3000
î.Hr., când s-a observat că obiectele de cupru formate din minereuri polimetalice cu conținut
metalic diferit aveau proprietăți fizice diferite.

Cele mai vechi obiecte de bronz aveau un conținut de staniu sau arsenic mai mic de 2 % și, prin
urmare, se consideră a fi rezultatul alierii neintenționate datorită conținutului de metale din
minereul de cupru.

Adăugarea unui al doilea metal la cupru îi mărește duritatea, scade temperatura de topire și
îmbunătățește procesul de turnare prin producerea unei topituri mai fluide care se răcește la un
metal mai dens, mai puțin spongios. Aceasta a fost o inovație importantă care a permis formele
mult mai complexe turnate în matrițele închise din epoca bronzului.

Obiectele de arsenic din bronz apar pentru prima dată în Orientul Apropiat, unde arsenicul se
găsește frecvent în asociere cu minereul de cupru, dar riscurile pentru sănătate s-au descoperit
rapid și căutarea surselor mult mai puțin periculoase de minereuri de staniu a început încă din
epoca bronzului.

Aceasta a creat cererea de staniu rar și a format o rețea comercială care a legat sursele
îndepărtate de staniu de piețele culturilor din epoca bronzului.
Plumbul si combinatiile sale

Plumbul este elementul chimic cu numărul 82 în tabelul periodic al elementelor.

Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare. Datorită densității
ridicate, plumbul și-a găsit utilizarea la protecția contra radiației ionizante.

De asemenea, plumbul este folosit la fabricarea de greutăți cu volum mic dar cu mase mari.

Acest metal este toxic pentru organismul uman, intoxicația numindu-se saturnism.

Oxizii de plumb (miniu, litargă) se utilizează la fabricarea vopselelor protectoare și a chiturilor

de miniu și de litargă. De asemenea, plăcuțele de plumb se utilizează la fabricarea acumulatorilor
pentru autoturisme. În trecut, plumbul era folosit la tuburi pentru alimentarea cu apă potabilă,
lucru grav, din cauza toxicității sale ridicate.

Plumbul metalic, pur, apare și el în natură, dar este foarte rar. În schimb, plumbul sub formă de
minereuri apare frecvent, împreună cu alte metale cum ar fi zincul, argintul (cel mai adesea) și
cuprul, și este extras împreună cu aceste metale.

Cel mai răspândit mineral în care apare plumbul în natură este galena, sau sulfura de plumb
(PbS), care conține 86% plumb în greutate (raportul atomilor este însă 1:1).

Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul, sau carbonatul de plumb (PbCO3) și anglezita, sau sulfatul
de plumb (PbSO4).

Un strop de plumb ultrapur proaspăt solidificat (din plumb topit).

În România printre cele mai importante mine de extragere a minereurilor de plumb au fost minele
de plumb de la Baia Sprie și Cavnic de lângă Baia Mare.

Germaniul si compusii sai

Germaniul este un element chimic, notat cu simbolul Ge, al cărui număr atomic este 32. Este un
metaloid lucios, dens, de culoare gri, ce posedă proprietăți chimice similare cu staniul și siliciul.
Germaniul pur este un semiconductor, având un aspect similar cu siliciul. Germaniul reacționează
cu oxigenul, formând numeroși compuși, fiind astfel mult prea reactiv pentru a fi găsit în stare
nativă pe Pământ. Principalele minerale ale germaniului sunt germanit, argirodit, renierit si
canfieldit, toate fiind foarte rare.

Datorită concentrației sale reduse în componența mineralelor, descoperirea germaniului a avut loc
târziu. Germaniul ocupă locul 52 ca și abundență în compoziția scoarței terestre
Cativa compusi artificiali ai germaniului sunt reactivi si pot prezenta un pericol imediat pentru
sanatatea umana, in urma expunerii. De exemplu, clorura de germaniu si german (GeH4) sunt un
lichid si un gaz ce sunt foarte iritanti pentru ochi, piele, plamani si gat.

Studiile pe animale indica faptul ca germaniul, in forma anorganica si organica, sunt absorbiti
rapid si aproape complet in tractul respirator si gastrointestinal. Distributia este relativ uniforma in
cadrul organelor, insa exista o predispozitie pentru depozitarea acestuia in rinichi si ficat, fiind
urmata de o excretie urinara rapida si acumulare pe termen lung in oase.

Tetraclorura de germaniu este un iritant puternic pentru sistemul respirator, piele si ochi, posibil
datorita hidrolizarii.

Nu exista totusi informatii privind toxicitatea germaniului in organismul uman, cu exceptia

tetraclorurii de germaniu si a suplimentelor pe baza de germaniu; in teste clinice, spirogermaniul
(agent antitumoral pe baza de germaniu organic), a fost demonstrat ca avand un efect neurotoxic.

Desi germaniul este un component prezent in toate organismele vii, acesta nu prezinta o functie
structurala (cum prezinta siliciul in cadrul unor exoschelete) si nu a fost dovedit ca fiind un
element esential pentru plante sau animale.