Curs I

Introducere in stiinta materialelor

Inca de acum 3 milioane de ani, din Paleolitic( grecul, paleos- vechi si lichios- de piatra).De cand omenirea
a inceput sa foloseasca unelte din piatra cioplita.
Materialele nemetalice sau diversificat si sau dezvoltat continu astfel incat astazi asistam la o adevarata
explozie a descoperirilor de noi materiale nemetalice care sa satisfaca exigentele tot mai ridicate ale
industriei.
Pe alta parte in prezent otelul este principalul material utilizat , deci omenirea traieste inca in epoca fierului
care a inceput in perioada 1400-1200 inaintea erei noastre, care a aparut dupa epoca bronzului, despre care
sunt dovezi din anul 3800 inaintea erei noastre.
Se poate afirma ca de aproximativ 6 milenii omul se ocupa cu producerea si utilizarea concomitent atat a
materialelor metalice si nemetalice.
Cand se proiecteaza un nou produs, specialistii sunt interesati in producerea componentelor, cu forme
adecvate si propietatii care sa le permita indeplinirea solului functional, de-a lungul perioadei de viata
planificata.
Termenul de propietate are un sens diferit pentru fiecare ramura a ingineriei astfel:
- Inginerul mecanic este preocupat de rezistenta, duritatea, maleabilitatea, si permeabilitatea
metalelor.
: de ex consideram ca acestea sunt cele mai importante caractere ale metalelor
- Inginerul electronist este interesat de conductibilitatea electrica, permeabilitatea magnetica sau alte
caracterististici electromagnetice,ale metalelor considerate pe acestea cele mai importante
- Inginerul chimist si cel din domeniul ingineriei mediului sunt preocupatii de alte caracteristici
specifice, alte materiale precum forta electromotoare, rezultata la oxidare, reactii chimice etc.
Pornind de la aceste considerente nu este corect sa fie evidentiate si studiate , unelte din propietatii specifice
materile, ca fiind mai importante decat altele fara a asocia domeniul specific de utilizare a acestora.
O problema de o importanta deosebita este alegerea optima, a materialelor, conform principiului obtinut
maxim de performante tehnice cu minim de cheltuieli , din acest motiv este necesara a buna cunoastere a
propietatiilor, straturile componentilor chimici, sa relatiei dintre acestia.
Def: Stiinta materialelor- poate fii definita ca ramura a stiintei tehnice, care studiaza raportul dintre
componenta chimica structurala si propietatile materialelor utilizate in diverse ramuri industriale.
In ingineria mediului, important pentru intelegerea corecta a desfasurari proceselor industriale , sunt atata
materialele anorganice, cat si cele organice.
O prima clasificare a meteriei anorganice cuprinde componente metalice si nemetalice.
Materialele metalice cuprind totalitatea componentilor metalici, utilizati in forma pura ( singulara) sau in
amestec cu alte metale ( aliaje) importante pentru domeniul ingineriei mediului sunt:
- Fe si aliajele sale
- Al si aliajele sale
- Cu si aliajele sale
Materialele nemetalice cuprind materiale:
- oxidice - materiale ceramice - sticlele
- materiale abrazive - lianti
-materiale refractoare
- -polimerice- masa plastice , adezive, cauciucuri
O categorie speciala de materiale o formeaza materialele composite care pot contine fie numai material
nemetalice, fie numai materiale metalice sau mixte.
In aceasta ultima categorie poate fi inclus si lemnul ca meterial compozit cu fibre.
















Curs II
Materiale metalice. Introducere
Metalele sunt elemente chimice cu luciul caracteristic, opace, maleabile, bune conductoare de caldura si
electricitate
O problema remarcabila- cresterea rezistivitatii electrice cu temperatura, aceste propietati ale
materialelor metalice sunt confierite de:
- legtura dintre atomi ( leg metalica)
- structuri policristalina
Legatura metalica
Prin diferite metode fizice sa constatat ca metalele au o structura cristalina.
Majoritatea metalelor cristalizeaza astfel incat.
Fiecare atom sa fie inconjurat de nr maxim de atom pe care il permite geometria cristalului
Intreg ansamblul a cristalului ocupa cel mai mic volum posibil
Astfel in cristalul compact de circa 50 metale, fiecare atom este inconjurat in imediata vecinatate de alti 12
atomi.


La solodificarea topiturii unui cristal, procesul de cristalizare incepe din mai multe puncte numite centre de
cristralizare.
Cristalele cresc in toate directiile libere pana intalnesc alte cristale , vecine. Astfel rezulta microcristale cu
forme neregulate numite cristalite.
Metalele uzuabile sunt in general conglomerate de asemenea cristalite orientate in directii diferite. Asadar
ca metalele au o structura poli cristalina aceasta poate fi pusa in evidenta prin tratarea suprafetei unui metal
cu un acid, cristalele find dizolvate, cu viteze inegale, ruperea , dizolvarea cu un microscop apare ca un
mozaic.
Prin tratamete termice si mecanice se pot imprima metale, propietati potrivite scopului dorit.
Operatiile folosite in industria metalurgica ( procesare, laminare, forjare) determina modificari controlate a
stratului poli cristaline, a metalelor, cristaline, modificand, forma, orientarea, si dimensiunile.
Aceste schimbari structurale, arata ca la temperaturi inalte atomii difuzeaza suferind rearampari in reteaua
cristalina.
Studiinduse, legatura metalica sa ajuns la concluzia ca ea nu este nici ionica si nici covalenta. Deoarece
forma unumai ionii pozitivi toate metalele au caracter electropozitiv.
Dupa cum se stie legatura ionica, se formeaza prin cedare acceptare e, intre ionii de semn contrar.
Asadar legatura metalica nu este tot una cu cea ionica.
Pentru a se putea forma o legatura , intre 2 sau mai multi atomii, acestia trebuie sa dispuna de un numar de
e, neparticipanti (v).
In cazul metalelor, pentru formarea celor 12 legaturi ( in cazul cristalului de 50 atomi), acestea ar trebuie sa
aibe un numar mare de electroni, neparticipanti, care practic nu exista.
Prima teorie care incearca sa explice formarea, legaturii metalice, este teoria gazului de electron, a lui
Dotuary Petit. Aceasta teorie considera ca intrun metal exista ioni metalici pozitionati care sunt in
compozitie eu mai mult sau mai putini e.



Aceasta teorie explica in mare masura multe din propietatiile metalelor, ex conduct electrice, insa conform
teoriei lui D.P metalele ar trebui sa aibe mai multa caldura atomic decat nemetalele cu6,4 Kilo mol.
O alta teorie care incearca sa explice, legatura metalelor este teoria rezonantei, a lui Sinus Pauling, conform
acestei teorii intre atomi met, a unui metal se stabilesc o serie de legaturi covalente care sunt in permanenta
schimbare.


Conform acestei teorii nici una din aceste structure, nu este reala ci reprezinta structure mezomere intre mai
multe structuri limita.
Teoria mecanica cuantica considera ca legatura ce ia nastere intre atomii unui metal se formeaza prin
intrepatrunderea orbitalilor atomic.

De exemplu in vapori de Li sau gasit combinatii de tipul, Li e, insa daca se vor lega 3 atomi, de tipul Li-Li
iar aceasta legatura nu este posibila paentruca formarea ei ar fi nevoie de electroni pusi in comun iar n real
exista doar 3.
Se presupune ca, cu 3 e, a ice lor 3 atomi sunt delocalizati intre acestia astfel.

Asadar aceste legaturi sunt deficitare in e. Deficitul este si mai pregnant cand reprezinta o structura plana,
de genul urmator.



In acest caz ar trebui sa existe 24 de e, de legaturi in timp , dar in realitate avem doar 9.
In cazul unui cristal in spatiu deficitul este si mai mare, de accea se considera ca legutura metalica, ia
nastere prin e,orbitalii atomici formand un orbitital deficitar in e, numiti banda de energie care explica
multe din propietatiile metalelor.






















Curs III
Propietatiile metalelor
-fizice
-mecanice
-chimice
-tehnologice
Propietatiile fizice
1. Cu exceptia Hg care este lichid toate celelalte metale sunt solide
2. Datorita reflexiei luminii metalele prezinta luciu in suprafata proaspat taiata.
3. Dupa culoare metalele se impart in:
a) Argintii: Al, Sn, Ag
b) Colorate: i) galbene, Au
ii)rosiatice, Cu
4. Dupa densitate
a) Usoare, desn < 5g/cm3
b) Grele, dens > 5 g/cm3
5. Fuzibilitate ( propietatea de a se tipii usor,) metalele greke au punctele de topire mai ridicate ca cele
usore astefe:
Hg este metalul cel mai usor asadar cu ce mai scazut punct de topire in schimb W(wolfram) este metalul cel
mai greu, cu cel mai ridicat punct de topire.
6. Dilatare termica de asa 10 la -3, grad la -1, -10 la -6, gr la -1
7. Conductibilitate termica foarte buna
8. Conductibilitate electrica foarte buna
9. Majoritatea metalelor sunt para magnetice: putine sunt diamagnetice
Paramagnetismul- este o forma de magnetism ce se manifested oar in prezenta unui camp magnetic exterior.
Diamagnetismul- este propietatea unui obiect care se manifesta prin aparitia unui camp magnetic in
opozitie, cu un camp magnetic aplicat din exterior.
Un camp magnetic extern modifica viteza de rotatie a e, in jurul nucleului atomic, astfel se schimba ,
momentul magnetic al dipolului magnetic, intra directia opusa directiei campului magnetic exterior.
Feromagnetismul- propietatea unor metale de a fi atrase puternic de campul magnetic si de a capata astfel o
magnetizare permanenta interna.
Propietatiile mecanice ale metalelor indicamodul de comportare a acestora, sub actiunea diferitelor forte
exterioare. Cele mai importante caracteristici metalice ale metalelor.
- Rezistenta nemecanica
- Elsticitatea si plasticitatea
- Duritatea
Rezistenta mecanica este propietatea de a se opune deformarii sau ruperii, sub actiunea fortelor exterioare.
Solicitarile emcanice la care pot fi supuse materialele.
a) Intinderea
b) Compresiunea
c) Incovoierea
d) Rasucirea
e) Forfecarea
Din punct de vedere al rezistentei metalele pot fi casante sau tenace.
Metalel casante se rup brusc in momentul in care tensiunea depaseste valorile limita iar cele tenace
inmagazineaza lucrul mechanic inainte de rupere motiv pentru care opuse apar deformatii importante si
gutuiri accentuate rupere ductiva.
Tenacitatea este propietatea metalelor de a rezista mult timp la diferite eforturi, deformanduse mult inainte
de rigori.
Cea mai mare tenacitate o au in ordine descrecatoare urmatoarele metale.
- W (wolfram) > Mo (moliden) > Ta (tantal) > Zr (zirconiu) > Nb (niobium) > Ti (titan) > Th (toriu)
> Co (cobalt) > Ni (nichel) > Pd (paladiu) > Fe (fier) > Cu (cupru) > Ag (argon) > Au (aur) > Al (
aluminiu) etc:
- Bi (bismut) > Tl (taliu) > Pb ( plumb) > In ( indium) > Ga (galiu) > Sn (staniu).
Flujul propietatiilor de a se deforma la temperaturii inalte sub sarcina constanta, daca sunt solicitate
perioade indelungate.
*Rezistenta la soc capacitatea unui metal de a absorbi o cantitate de energie inainte de rupere, cand este
lovit brusc de un corp solid.
*Rezistenta la oboseala- capacitatea unui metal de a rezista unor solicitarii variabile in timpul intinderii (
intindere urmata de compresiune) ea este mare atunci cand stratul interioara a materilului este mai omogen.
Determinarea rezistentei la oboseala se realizeaza pe epruvete de forme speciale montate in masini de
incercare care reproduc ciclul de solicitare si il repeta de cateva sute de mii, sau de milioane de ori.
*Flasticitaea este propietatea unui metal de a revenii la forma si dimensiunile initale dupa indepartarea fortei
deformatoare.
*Plasticitatea este propietatea materialelor, de a putea suferii deformarii fara a se rupe.
i) maleabilitatea- propietatea materialelor de a fi trase in foi
ii) ductibilitatea propietatea materialelor de a fi trase in fire
*Duritatea metalelor este propietatea de a se opune patrunderii in masa lor a altor solide, care se exprima in
raport cu duritatea diamantului, 10 pe scara mox, finf diferit, in functie de aceasa metoada, se clasifica in :
-metale moi ( metale alcaline,I, II gr)
-dure (Cr, W)
Propietatiile chimice
Comportarea chimica a metalelor este deosebita fata de cea a nemetalelor, datorita configuratiei invelisului
electronic al atomilor constituienti.
Atomii celor mai multe metale contin maxim 3 atomi pe stratul de valenta ( -metalele alcaline 1e, grI,
- metalele alcalino pamantoase 2e, grII,
- metalele din gr III, 3 e), datorira numarului mic de e de pe ultimul strat, metalele au un puternic
caracter electropozitiv caracterizat prin forma de ioni pozitivi, in urma cedarii e de valenta.
Caracterele electropozitive, capacitatea atomilor de a ceda e.







Caracterul metalelor creste in grupa de sus in jos, iar in perioada de la dreapta la stanga.


Metalele, sunt insolubile in apa, si in solventi organici,
In topitura ele se dizolva unele in altele, prin racire, formand aliaje ( amestecuri de metale in stare
solida).
Propietati tehnologice:
Capacitatea de turnare
Fluiditatea in stare topita
Deformabilitatea la cald
Sudabilitatea
Prelucrabilitatea prin aschiere

Din seria de activitate chimica a elementelor=> urm prop:
1. Fiecare metal este substituit din compusii sai de metalele care il proced ( care sunt situate inainte in
seria activitatii)
2. Fiecare metal poate substitui din compusii sai metalele situate dupa el in seria activitatii chimice.





















Curs IV
Structura cristalelor
1. Generalitati- starea normala a materiei solide este cea cristalina, aceasta este o stare de ordonare (
aproape perfecta) a particulelor componente ( atomi, molecule sau ioni) in tipare geometrice regulate
constatand cu starea de, dezordine din lichide sau gaze.
In stare solida, subtantele se prezinta sub forma de cristale propiuzise, posedand forme geometrice, vizibile
microscopic sau macroscopic, agregate policristaline, cum sunt gheata marmura si majoritatea metalelor a
caror structura cristalina nu poate fi recunoscuta decat cu ajutorul razelor X. sau cu metale fizice.
Se cunosc insa si substantele sau materialele solide amorfe ( fara forma, sunt sticlele, si rasinele , ale caror
particule componenete se gasesc intr-o stare de dezordine avansata sau completa.
Substantele amorfe sunt compuse din molecule sau ioni de dimensiuni uriase, in comparatie cu moleculele
obijnuite ( macromolecule, macroioni)
Prin structura lor dezordonata, materialele amorfe se aseamana cu lichidele insa, particulele in care sunt
compuse, nu dispun de aceasi libertate de miscare, ca in lichide macro moleculele fiind unite prin lagaturi
slabe dar numeroase materiale amorfe se comporta ca niste lichide cu vascozitate foarte mare.
Cristalele se formeaza din, lichide( topituri, prin racire sub punctul de topire,)
Solutiile saturate prin racire ( solubilitatea micsoranduse de obicei in timp).
Vaporii prin racire in mediu omogen ( zapada) sau prin condensare pe suprafete reci,( sublimare)
In toate cazurile, cristalele mici la inceput cresc prin depunere de material pe fete.
2. Notiuni de cristalizare
Cristalele au forme polimedrice marginite prin fete plane care se intretaie in muchii ce la randul lor se
intalnesc in colturi.
Formele observabile microscopic ale cristalelor sunt foarte variate, nefiind in tot deauna prefect regulate.
Fig 4.1
a) Este un cristal ideal din, sistemul Hexagonal
b) Un cristal deformat din, sistem Hexagonal
c) Blenda ( sulfura de zinc, sulf) ,sist Cubic
d) Wartita( sulfura de zinc), sis Hexagonal
e) Argonita,( carbonat de calciu) sis Rombic
f) sulf ,sis Monociclic
g) sulfat de cupru cu apa, sis Triclinic
Forma cristalelor unui substante, asa numitul habitus, poate varia in functie de conditiile in care a avut lo
cristalizarea unle fete, dezvoltanduse mai mult decat altele. Fig 1.4
Unghiurile dintre fete sunt centrate la toate cristalele, apartinand aceleasi specii cristaline.
Un cristal se caracterizeaza, iar identitatea dintre 2 cristale se recunoaste dupa unghiurile dintre fetele
echivalente.
Masurarea unghiurilor dintre fetele unui cristal( efectiv, cu goneometre, speciale) este una din operatiile
importante ale stiintei despre cristale se numeste cristalografie.
Repetarea regulata in spatiu a elementelor formelor polimedrice fete, muchii , ale unui cristal se numeste
simetria cristalului.
Exista 32 de clase de simetric ale cristalelor care la randul lor se grupeaza in 7 sisteme cristaline, acestea se
caracterizeaza prin.
- Unghiurile dintre axele lor cristalografice ( axele de simetrie ale cristalelor)
- Unghiurile solide intre fete
- Raportul intre intercepte ( distanta masurata de la intersectia axelor pana la fete)
Sistemul cristalin caruia ii apartine un cristal se determina prin masurarea unghiurilor, dintre fete, cele mai
importante: propietatiile ale diferitelor sisteme cristaline. Tab 4.1
1. Sistemul cubic ( regulat) are cele 3 axe perpendiculare cu toate interceptele egale)
2. Sietemul patratic- cele 3 axe perpendiculare cu 2 intercepte egale si una diferita.
3. Siatemul rombic- ( orto rombic) are cele 3 axe perpendiculare cu toate interceptele diferite.
4. Sistemul monoclinic- 2 dintre cele 2 axe perpendiculare a, 3-a fiind perpendiculara numai pe una din
primele 2 si toate interceptele diferite.
5. Sistemul triclinic- nu are nici una din cele trei axe perpendiculare, una pe alta avand toate
interceptele diferite.
6. Sistemul romboidric- are cele 3 axe egal inclinare dar nu perpendiculare, cu toate interceptele egale.
7. Sistemul hexagonal- are 4 axe intre 3 din ele existand un unghi de 30 grade, in acelas plan, a4-a find
perpendiculara pe acest plan, interceptele pe axele coplanare sunt egale, cel pe a4-a axa find diferita.
Cu exceptia cristalelor apartinand sistemului cubic toate celelalte au unele propietati care variaza cu directia.
Aceasta se numeste anizotrope pantru a le deosebi de cristalele cubice ( si de substantele amorfe) care se
numesc izotrope, ale caror propietati sunt identice in toate directiile.
Una din propietatiile dependente de directii este viteza lumini ,cand o raza de lumina patrande intr-un cristal
anizotrop ea se separa in doua raze, distincte polarizate in doua planuri perpendiculare.
Cele doua raze se propaga cu viteze diferite si urmeaza drumuri diferite.
Fenomenul se numeste dubla refractie sau birefrigerenta si poate fi observat la la toate cristalele cu exceptia
celor cubice.
3. Structura cristalina a metalelor
a) Structura cristalina ideala si reale in descrierea diferite tipuri de straturi cristaline sa admis ca
acestea sunt compuse dintrun foarte mare numar de celule elementare identice si identic orientate in
tot cuprinsul cristalului.
Masurarea intensitati razelor X, reflectate de diferite planuri ale unui cristal, indica insa faptul ca majoritatea
cristalelor, nu au o asemenea structura ideala, ci sunt cuprinse din cristale, foarte mici, sau cristalite, lipite
unele de altele, ca pietricelele, intr-un mozaic ( str mozaic).
Metale obijnuite sunt cu putine exceptii conglomerate de asemenea cristaliti.
Structura policristalina a metalului se recunoaste prin atacare suprafetei lor bine lustruite , cu un acid.
Cristelele de la suprafata avand orientari diferite sunt atacati, cu viteze inegale, si pot fi priviti la
microscopul metalografic ( in lumina refrectata) ca un mozaic, de felul celui prezentat in fig, 4.1










Cristalitele iau nastere datorita faptului ca la solidificarea materialului topit , cristalizarea incepe simultan, in
multe puncte sau centre de solodificare pornind de la aceste centre, cristalitele cresc in toate directiile pana
ce suprafata lor vine in contact cu ale cristalitilor vecini.
Din cauze nelamurite inca, dar inerente, la,legaturile metalice aderenta dintre suprafata cristalelor este
perfecta.
Racita incet in tuburi capilare, unele metale cristalizeaza in monocristale, , in acestea toate planurile
echivalente ale retelei sunt riguros paralele.
Monocristalele mari ( pana la greutati de mai multe Kg) se obtin prin initierea cristalizari intrun singur
punct, al metalului topit, care se raceste apoi incet si progresiv, pornind din puntele unde a inceput
cristalizarea.
Dupa alte procedee se introduce se introduce in monocristaline (germeni de cristalizare) in metalalul topit
punctul deasupra de punctul de topire, racind incet, atomi din topitura, se depun pe fetele monocristalului in
straturi regulate ce aceasi orientare ca atomilor la aceste fete.
Cristalizeaza monocristalin ,metalul cu punct de topire scazut, ca ( Rb, C, K, Na) . De asemenea sunt
monocristaline sarmele de wolfram, foarte lungi utilizate pentru farbricarea filamentelor lampilor electrice.
Acestea se obtin prin aglomerarea cu un liant, pulbere de Wolfram, sub forma unui fir lung care trece incet
printrun cuptor la 2500 grade C.La aceasta temperatura are loc reamenajarea sub forma de mono cristal al
atomilor din pulberea cristalina.
Spre deosebire de cristalele celorlalte substante monocristaline, metalele nu au habitus geometric regulat cu
fete paralele si adopta forma intamplatoare a recipientului in care a avut loc cristalizarea.
Find un simplu agregat de un ion retinut la olalta, prin atomi de electron,care plutesc mono cristale ( Fe,Cu,
etc) sunt surpinzator de moi si de ductile.
Ductibilitatea mare se datoreaza, orintari perfect paralele a planurilor de atomi, din cristalul intreg, acestea
se pot de plasa usor, unele fata de altele ( planuri de alunecare sau elivaj) prin solictari mecanice energia
(prelucrata la rece, lovire, indoire) sau chiar prin simpla conservare, imbatranire, monocristalizare se
tranforma in conglomerate , policristaline.
Din motive inca nelamurite acestea sunt atomo dinamic mai stabile decat monocristalinele.
4. Structurile cristaline metale pure
Spre deosebire de legatura covalenta si asemanator , celei ionice , legatura metalica nu este orientata in
spatiu.
Ioni metalelor presupusi sferici sunt retinuti, la olalta de o atmosfera de e, care constituie ligandul dintre ei.
In consecventa se poate prevedea ca metalele vor forma cristale cu straturi compacte.
Majoritatea metalelor, cristalizeaza intradevar in una din urmatoarele 3 retele.
a) Reteaua cubica compacta (cuburi cu fete centrate)
b) Reteaua hexagonala compacta
c) Retaua cubica centrata intern
In primele doua retele fiecare atom, este inconjurat la distante egale de alti 12 atomi, in schimb reteaua
cubica centrata, intern este putin, mai afanata, fiecare atom avand cate 8 vecini echidistanti, si alti 5 cu
15%mai departati decat primi. In acest fel nr de coordinatie a fiecarui atom din reteaua poate fi considerata
14. Fig.4.3
Piolimorfismul metalelor
Numeroase metale crisrtalizeaza pe diferite metale de temparaturi, in urma sau alta din cele trei forme
cristaline, obijnuite.
Polimorfismul metalelor, este reversibil ( enantiotropie) transformarea are loc la temperaturi fixe, astfel
fierul cristalizeaza in 3 forme poliforme.
- Forma alfa-retea cubica centrata intern, statala pana la 906 grade
- Forma gama- cubica compacta, stabilita intre 906-1401-C
- Forma delta- cubica centrata intern stabila la 1401 grade C pana la punctul de topire.
Curs V
Aluminiul si aliajele sale
Raspundire in natura
Al- este cel mai raspandit metal in natura si cel de al 3lea element in ordinea raspandiri elementelor chimice
,are 7,45% din litosfera, el nu exista in stare lativa, si sub forma de minerale ci in combinatii cu alte
elemente.
Cele mai importante minerale de orl sunt:
- Micele- alumino silicati de Fe si Mg sau alte metale alcaline

- felspatii- alumino silicati de K si Na si produsi de alterare ale acestora.


- Coalinul
- Argila
- Corindonul- trioxidul de dialuminiu si varietatiile lui
- Bauxita oxihidroxidul de AL
- Criolitul- hexa floroaluminatul de trisodiu

Preparare: farbricarea aluminiului are doua etape:
a) Fabricarea aluminei- trioxidului de AL
b) Obtinerea Al din alumina
Propietati fizice
Al este un metal:
- Alb argintiu
- Cristalizeaza in sistemul cubic cu fete centrate
- Usor
- Mai putin dur decat Cu
- Foarte maleabil si ductil putand fi laminat in foi foarte subtiri si tras in darme fine
- Foarte bun conductor de caldura si electricitare
- Conductibilitatea terminca si electrica find aproximativ pe jumate decat ce a a Cu
Propietati chimice
Al este un element activ din puncte de vedere chimic, desi are un puternic caracter elentropozitiv, la
temperaturi obijnuite, Al pur devine stabil din aer, deorece este proetejat de o pelicuta subtire si adeverenta
se trioxid de AL format la suprafata lui.
Formarea peliculei de trioxid de Al care protejeaza metalele de actiunea aerului, si a umezeli poate fi
impiedicata prin amelgamarea suprafetei metalului, de aceea o bucata de tabla de Al amalgamata prin
tratarea suprafetei de solutie concentrata de Hg2Cl, clorura de mercurII, sau cu acid de mercurOO sau direct
cu mercur, expusa la aer se acopera cu eflorescente albe datorate formarii hidroxid de Al ( sub influenta
actiuni din aer)
Eflorescenta- tranfomarea in pulbere a unor saruri cristalizate prin pierderea apei de cristalizare)
- Incalzit pana la 700grade C al in pulbere arde in aer cu lumina strabatuta, formand trioxidul de Al

- Din cauza afinitatii mari de catre O, AL il scoate din oxizi metalului mai putin active


- Reatia sta la baza procedeului alumino termic, aplicat la extragerea unor metale Mn, Cr, V, Ti, Zn,
din oxizi lor
Al reactioneaza cu Cl si cu Br, la temperatura obijnuita iar cu I la incalzire.

Cu, N si C se combina la temperaturi foarte inalte, de asemenea la astfel de temperaturi Al metalic
descompune vaporii de apa

Cu acizii minerali reactioneaza la cald formand sarurile corespunzatoare:


Datorita prezentei peliculei protectoare la suprafata, AL este positiv fata de acidul azotic, din aceasta cauza
aacidul azotic poate fi transportat in sare de Al.
Acizi organici- acetic, citric nu aduce Al la rece, la cald, 100grade C acidul citric il ataca.
Cu hidroxizi alcalinii, Al reactioneaza energetic in urma reactiei formaduse hidroxo aliminale cu eliberare
de H.



Aliajele Al
- Al pur fiind moale nu poate fi valorificat tehnic, ca a tare ci trebuie aliat cu alte metale: Cu mareste
rezistenta la rupere, dar ii scade rezistenta la coroziune:
- Mg mareste rezistenta chimica la coroziunea agentiilor alcalini si apei de mare
- Si mareste rezitenta chimica dar micsoreaza conductibilitatea eletrica etc.
Aliajele AL cu circa4% Cu si cantitati mici de Mn ( 5% ) si Mg (0,5) au o mare duritate, ele sunt foarte
intrebuintate in tehnica moderna sub denumirea de DUR ALUMINIU.
Aliajele cu procent ridicat de Cu ( bronzurile de Al sunt aliaje grele)
Hidromoliul- este un aliaj de Al cu 3- 12% Mg rezistent la actiunea apei de mare.
Magnaliul- 70-98% Al,3-30% Mg si mici cantitati de Cu, Cr, Ni, se poate suda, nichela aurii si lustruii
foarte bine avand o buna rezistenta la rupere. Cl este folosit in diverse domenii: - Obtinerea oglinzilor
incarabile pentru diferite aparate optice, in industria automobilelor si electrotehnica.
Aliajele Al cu 10-14% Si cunoaste sub numele de silinim , se poat trage foarte usor in fire care sunt mici
rezistente la actiunea acizilor decat Al pur.
Intrebuintari
Impreuna cu aliajele sale Al cuonstituie unul din cele mai uzate metale, ca urmare a faptului ca la
temperaturi obijnuite conductibilitatea electrica a Al este de aproximativ jumatre din conductibilitatea
electrica a Cu, iar densitatea sa este aproximativ de 3 ori mai mica decat a Cu exista din ce in ce mai mult,
tendinta de a se inlocui, cablurile, electrice de Cu cu Al.
Conductibilitatea termica a Al si rezistanta sa fata de agentii chimici il fac apt pentru confectionarea de
recipiente, serpentine, refrigerente , cisterne etc.
In stare topita Al poate fi pulverizat prin procedeul de metalizare cu flacara oxiacetilenica, si astfel depus pe
suprafata altor metale pe care le protejeaza.
Acet procedeu este utilizat ca protectia stalpilor de fonta ( contra ruginiri metalizarea , rezervei de otel a
unor instalatii industriale , mai des a celor pastrate in aer liber,etc.
Al depus prin vaporizare pe sticla, formand o oglinda cu putere buna de explozie, intrebuintata mai de intre
telescoape.
Foarte des Al se foloseste pentru alitarea pieselor se fonta sau de otel, pentru protectia impotriva coroziunii
caz in care patrunde la suprafata piesei formand o solutie solida cu Fe.
In amestec cu azotul de aminiu, si carbune, Al este folosit drept exploziv,( amonal).
Prin alumino termice si obtinerea metalelor foarte pure , lipsite de e, cea ce este foarte important pentru
folosirea lor in fabricarea otelurilor speciali.































Curs VI
Fe si aliajele sale
Raspandire in natura.
Fe a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri. Este cel mai raspandit in natura alcatuind,4,7% din Litosfera.
In ordinea abundentei, este al 4lea element din scoarta pamantului.
Desi poate exista si in stare nativa, cantitatile cele mai insemnate de Fe, se cunosc sub forma de combinatii.
Cele mai importante minereuri de Fe, sunt:
- Hematitul- care este Fe2O3 ( oxid de fier 3) de culoare rosie cu structura fibroasa.
- Ligistul- care este ( oxid de Fe3) Fe2O3, cristalizat , culoare rosie.
Cand Fe2O3 este amestecat cu argila, se numeste ocru rosu.
*Simonitul este oxihidroxid de Fe3 , FeO(OH) care amestecat cu argila formeaza ocrul galben..
*Magnetitul - esteFe2, Fe4( tetra oxid de Fe) cristalizeaza ca octaedre negre stralucitoare.
*Sideroza ( carbunat de Fe2) Fe2O3 cristal in ramboedre cenusii brune.
*Pirita ( sulfura de Fe) Fe S2 cantitati mari de Fe se gasesc sub forma de silicati in diverse ape minarale,
ape raurilor, marilor, precum si in celulele vegetale( clorofila)


Preparare
*obtinerea Fe chimic pur se realizeaza prin:
- reducerea de Fe2O3 pur cu H2
- electroliza unei solutii apoase de sare Fe2 ca de ex Fe Cl2
- deschiderea terminca a pentacarbonului de Fe, Fe(CO)5 in absenta aerului
In prezent dezvoltarea tehniic moderne este strans legata de folosirea Fe si a aliajelor sale cu mici cantitati
de C in diferite proportii care este mult mai importanta din punct de evedere economic.
Propietatile fizice
Fe chimic pur este un metal:
-alb lucios
-cu duritate mica
-cu densitate mare (7,86g/cm3)
In functie de temperatura la care se gaseste Fe, prezinta doua forme structurate .
-pana la 906grade C, fe are o retea cubica centrata intern
-intre 906- 1401 g C,cubul elementare din reteaua cristalina a Fe are fete centrate
-peste 1401 gC, reteaua cristalina revine la forma de cub centrat intern.
Principalele propietati caracteristice a Fe pur este feromagnetismul propietate pe care I pastreaza pana la
768g C, cea in care Fe isi pierde brusc propietatiile magnetice (feromagnetismul, trecand in paramagnetism)
este cunoscuta sun denumirea de punct sau temperatura curic.
{ Feromagnetismul este propietatea unor metale de a fi atrase puternic de campul magnetic, si de a capata
astfel o magnetizare permanenta intensa si de acelas sens cu campul magnetic.
Paramagnetismul este o forma de magnet ce se manifesta doar in prezenta unui camp magnetic existent }
Prin Fe se noteaza modalotatea Fe de aceasi structura ca Fe alfa, dar fara propietatea feromagnetica.
Mod structruri a Fe stabila intre 906g C si 1401g C se not cu gama. Fig 6.1.





Spre deosebire de Fe care contine C, Fe pur isi pierde magnetismul de indata ce este indepartat din campul
magnetic, pe aceasta propietate se bazeaza folosirea lui in electrotehnica.
Propietatile chimice
- La temperaturi obijnuite Fe este rez la aer uscat
- Incalzit in aer la temp inalte si oxideaza si trece in Fe3O4
- Fe se combina usor la cald cu Cl ( FeCl3) cu sulful ( cand rezulta sulfura de fe), cu fosforul.
- El are o accentuata tendinta sa se combine cu carbonul formand carburi care se dizolva in masa
metalului, imprimandui calitati speciale
- De asemenea se poate combina cu Fe formand silicati de fier 3, silicati de fier, silicati de fier 2.
- La temperaturi obijnuite in absenta aerului, Fe nu este atacat de apa pura intrucat se formeaza un
stras de Fe(OH)2, care are actiune protectoare.
La temperaturi ridicate ( peste 700 C)Fe reactioneaza cu apa, formand Fe3O4, si punand in libertate H.
Hidroxidul de sodiu, diluat nu ataca Fe in absenta erului , intrucat ioni hidroxil micsoreaza solubilitatea
hidroxidului de Fe, format superficial. In schimb hidroxidul de sodiu concentrat, ataca Fe, chiar in
absenta aerului, la temperaturi ridicate, deoarece formeaza o combinatie complexa care find solubila
permite, continuarea reactiei asupra metalului.
Conform pozitiei sale in seria tensiuni electro chimice, Fe reactioneaza cu acizi minerali neoxidati,
diluati.
In absenta de aer se formeaza saruri de Fe2 si H2

In prezenta de aer o parte din Fe,trece in Fe3.
Acidul sulfuric concentrat ca si acidul azotic concentrat pasivizeaza , Fe asa se explica se acesti acizi se
pot transporta in cisterne de otel.
Prin pasivizare se intelege operatia prin care I se ofera unui metal popietatea de a fi pasiv chimic.
Fe inlocuieste metalul mai putin actiunea din combinarea lor.

Aliajele Fe-C
Fe topit dizolva la racire si solidificare aceasta raspandinduse sub diferite forme, combinatii chimice
solutii solide grafit.
In sistemul Fe-C se pot deosebii, urmatorele componente distincte mai importante:
- Ferita : Fe pur mai exact Fe delta, care poate dizolva pana la 0,03%C.
- Cimentita: combinatia chimica deFe3C.
- Austenita: solutie solida de C, in F3 gama.
- Maetensita : solutie suprasaturata de C in Fe alfa
- Ledeburita: este un eutentic de cimentita- austerita
- Pertita: este un eutectoid de cimentita si ferita fig 6.2
Acesti compusi por aparea in functie de compozitie si conditile de racire a Fe termic.
Prin eutectoid se intelege un amestec rezultat prin separare in stare solida similar forma unor eutectic la
racirea unei topituri.
Pe langa C, Fe termic mai cintine si alte elemente ( Si, Mn, K, etc) care pot midifica propietatile aliajelor
FeC, dupa continutul de FeC, dar tinand seama si de continutul altor elemente, se deosebesc urmatoarele
calitati,tehnice de Fe.
- Fontele: care contin peste2,3% C
- Otelurile: care cintin de obicei intre 0,5-1% C
- Fierul forjabil: 0,5%C
Obtinerea si prelucracrea varietatii tehnice de fice, formand obiectul siderurgiei.
Principiul de baza a prepararii Fe reducerea oxizilor de Fe de catre C, si oxid de C.
Continutul de Fe al minereurilor de Fe, variaza intre 25-70%, considerate sarace, minereurile cu sub 45%.
Preparare Fe termic se realizeaza in doua etape:
1. Denumierea metalurgiei feroase se procedeaza la reducerea minereului la metal brut si se obtine
fonta.
2. ( convertizarea) se urmareste obtinerea unor calitati speciale de oteluri; Pentru aceasta se
indeparteaza o parte din C, si impuritatile daunatoare si se adauga compusi necesari pentru
perepararea otelurilor.
Fontele
Fonta contine pana la 8-10% subst straine din care 2-5%C, iar restul catitati mici de Si, P S etc provenite
din minereuri si care nu au fost retinute in zgura, Si si Mn intrebuintesc calitatiile fontei, in timp ce S si P o
fac mai casanta.
Exista 3 categorii de fonte:
-fontele de turnatorie ( cenusie) care contine
Continutul mai mare de Si ( 1,25- SI %) mareste fluiditatea fontei topite si micsoreaza contrctia la racire.
-fontele de afanare (albe) contin sub forma de cimentina din care contribuie la formarea concetrati si
indepartarea S.
Acest tip de fonta sunt dure si casante fiind folosite pt fabricarea otelurilor.
-feroaliajele servesc la fabricarea otelurilor unele ca dezoxidanti , altele pt a introduce anumite componente
in aliaje. Dupa elementele pe care le contin se deosebesc.
-fonta oglinda cu pana la 22% Mn
-feromanganul cu pana l 80% Mn
-ferosiliciul cu pana 75% Si
-ferovolfranul cu pana la 80% V
-ferovanadiul cu pana la 50% vanadium
-ferotitanul cu pana la 15% Ti
Otelurile se deosebesc de fonta prin contionutul mai mic de C si alte elemente ( Si, P, S, Mn) .Ele se obtin
din fonta prin redurecea continutului procentual de elemente, straine , prin oxidarea acestora. Operatia se
realizeaza sulfand aer sub presiune prin fonta topita. Dupa componenta chimica exista 2 lat de:
-oteluri C
-oteluri speciale
Otelurile C sunt aliajele de Fe cu C care mai pot contine si MN, si S, P in anumite limite admisibile. Ele au
un continut de S si P de maxim 0,1%.
Otelurie special contin in afara de compozitia otelurilor C si alte elemente de Ni, Cr, V, Ca, Be, sau un
continut mai ridicat deS sau MN.
Ni, mareste rezistanta mecanica a otelurilor cele cu mai mult cu 22% Ni sunt mai rezistente la coroziune,
aceste oteluri fiind adecvate pt ventile.
Cr imprima otelurilor o duritate mai mare dearece el formeaza cu C o curbura de Cr care este un compus
foarte dur. Oteluriile speciale cu continutul de Cr sunt folosite la confectionarea pieselor inoxidabile.
Va face ca structura otelurilor ca structura otelului, sa fie mai mica si mai densa decat a otelurilor C ,
cantitati infine de Va mareste 50% elasticitatea si rezistenta la rupere a otelului. Din aceste oteluri se
confectioneaza parti ale masinilor sau instalatiilor mai solicitate.
Dupa proportia in aer este introdus Mn imprima otelului diferite calitati otelurile cu 2-6% Mn sunt casante.
Daca in sc otelul are un continut foarte scazut de C devine ductile si poate fii folosit la conf organelor de
masa ce sunt supuse la eforturi mari.
Otelurile cu 5,7% Mn sunt folosite la piese ce trebuiesc sa aiba o mare duritate dar o mica rezistenta.
W in propotie de 3-7% imprima otelurilor calotati pt a fi Intrebuintate otelului si micsoreaza pericolul de
fisurare in timpul forjarii.















Curs VII
Cu si aliajele sale
Raspandire in natura
Cu se gaseste in natura mai rar in stare libera, crestat in cuburi sau octaedre.
De obicei gaseste sub forma de combinatii:
Ca sulfuri:-calcozina, Cu2S
-calcopirita CuFeS2
Carbonatii bazici:-melachitul CuCO3(OH)2
-azunitul 2CuCO3(OH)2
Oxizi:-cupritul Cu2O
In minereurile de Cu sunt amestecate de obicei minerale care contin: arsen, antimoniu, plumb, zinc, nichel,
argint, aur , etc, ( minereuri polimetalice)
De asemenea Cu se gaseste si in diferite plante si animale, au fost ezolate, diverse proteine, incluzand
enzime care contin Cu.
Preparare:
In majoritatea cazurilor de Cu se obtin din minereuri sulfuroase deoarece acestea sunt mai raspandite.
Datorita faptului ca minereurile au un continut mic de Cu ( de obicei 2-4%) minereurile se pun in prealabil
unor operatii de concetrare prin flatatie se apoi se prelucreaza dupa unul din urmatoarele procedee.
- Procedeul: Pirometalurgie- care se aplica minereurilor bogate in Cu respectiv concentratia de Cu.
- Procedeul: topiri auto termice -care este un procedeu modern care foloseste sulfuri de Cu drept
materii prime.
- Procedeul: Hidrometalurgice- care se aplica minereurilor, respectiv concentrate sarace in Cu si
deseurilor care contin Cu.
- Procedeul: Biologic- care se aplica minereurilor sarace, avand un continut de numai 0,2% metal.
Propietati fizice
-Cu este un metal de culoare rosie caracteristic se cristalizeaza in reteaua cubica cu fete centrate, in foite
fortate subtiri, apoase in transparenta albastru verzui.
In stare pura Cu este moale cu duritate 3 pe scara mox ( diamantul 10), maleabil, fin. Din Cu se pot trage
fire cu diametrul 0,03 mn, 1000 de asemenea fire, au 7 gr.
De asemenea Cu este foarte tenace. Un fir de Cu , cu diametrul de 2mm, poate sustine 140 Kg.
Cu este caracterizat printr-o deosebita conductie electrica, si termica, din acest punct de vedere fiind intrucat
doar de Ag.
Propietati chimice
La temperaturi obijnuite Cu nu este atacat de aerul incat si lipsit de CO2. La temperatura mare se combina
cu O2, formand CuO de culoare neagra care la peste 800g C, trece in Cu2O de culoare rosie.
In atmosfera umeda si in prezenta de Co2, Cu se acopera cu un strat de carbonat bazic. Asfel in atmosfera
razelor, industriale unde in aer exista o serie de gaze poluanti de H2S, provenite din combustia benzinei si
ca carbunilor Cu se acopera cu un strat protector, de hidroxi saruri CuSO4, Cu(OH)2, de culaore verde
cenusie, care formeaza patina dand aspectul de vechii acoperisurilor,si obictelor vechii.
La temperaturi, obijnuite Cu este atacat de halogenii de asemenea, are o mare afinitate pt sulf si seleniu.
Cu, N nu se combina nici la temperaturi mari, in schimb reactioneaza cu oxizi de azot, rezulta Cu2O, Cu, Ca
nu se combina direct doar poate forma cu acetilena un produs de substitutie, in care este alcalin in.
Cu2 nu este atacat de acizii minerali HCl in absesnta aerului. Cu reactionaza insa cu acizi oxidanti fiind
atacati de acidul azotic, HNO3, cu degajare de oxid de azot.H2So4
Acidul aclorhidric un stare gazoasa ataca Cu, cu formare de clorura de Cu. CuCl
In urma reactiei cu solutie concetrata de aminoac se formeaza amine.

Iar in urma reactiei cu solutia unei cianuri alcaline formaza o cianura complexa de Cu.

Cu poate fi inlocuit din solutie de catre metalele mai active. Propietatea de a si inlocuit de Fe, fiind aplicata
chiar la obtinerea Cu prin procedeul cimentarii.
Cu nu este otravitor dar combinatiile lui sunt toxice atunci cand sunt luate in doze mai mari 2-3 gr.
Pentru a nu se forma combinatiii toxice cu acizi vasele din Cu utilizate din industria alimentara sunt
cositorite in interior.
Aliajele Cu
- Cele mai importante aliaje ale Cu sunt bronzurile, alamele.
Bronzurile- aliaje Cu- Sn 2-65% staniu care uneori mai pot contine si alte metale, ex: Zn, Pb, etc.
Avand in vedere probabilitati deosebite privind duritatea, rezultata find bune pentru turnatorie, bronzurile
sunt folosite pentru construirea multelor aparate si utilaje lagare, piese masini etc.
Bronzul de fosfor, cel mult 0,5% K, numele lui provine de lafaptul ca pt a reduce oxizi de Cu si Sn rezultat
la turnarea bronzului lichid i se adauga ca dezoxidant un Cu, Sn fosforos.
Daca se foloseste ca dezoxidant Si, bronzul se numeste bronz siliocios.
Printre bronzurile speciale mai importante sunt:
- Bronzurilede Al, aliaje Cu Al, 2-20% Al folosit pentru benzi, in electrotehnica.
- Bronzurile de Mn, 5-6% Mn, care au o rezistenta si duritate mare.
- Bronzurile de Pb, 6-30% Pb, care sunt folosite pentru lagare.
- Bronzurile de Be, 2-10% Be, care se aseamana otelurilor speciale in cea ce priveste rezistenta
duritati.
Alamele si tombacurle, aliaje Cu Zn uneori mai contin si Sn,Pb, Fe, Al, Mn, etc cu cresterea cantitati de Zn
in compus, culoarea se deschide si rezultatul la coroziune scade,
-astfel la un continut pana la 18% Zn, culoare roscata(tombac)
-continut mai mare (50%Zn), culoare galbena (alama)
Tombacurile ca si alamele cu 70% Cu, se prelucreaza la rece, pe cand cele cu circa 60% Cu , la cald.
Aliajele Cu-Ni sau Cu-Ni-ZN ( constan) tonul, nichelina, argentanul se caracterizeaza prin stabilitate fata de
acizi , rezulta electricitate mare, bune propietati pentru prelucrare.
Aliajul Dewarde 50% Cu, 45% Al, 5% Zn, este folosit in laboratoare drept agent de reducere.
Intrebuintari
- Datorita conductibilitati electrice marite Cu este intrebuintat in industria electrotehnica
- Datorita conductibilitati temice si pentru marea sa maleabilitate , el este folosit in constructii de vase
si caldari, apt pentru cercetari stintifice, recipiente industriale, tevi etc.
- Cate o data acoperisul cladirilor mari se realiaza din Cu.
- In chimia preparativa este intrebuintat drept catalizator mai ales pentru oxidare.
- Ce mai mari contitati de Cu sunt pentru prepararea aliajelor sale.












Curs VIII
Materiale nemetalice. Sticla
Cu toate ca printre starile fundamentale recunoascute, nu se gaseste si starea vitroasa. Utilizarea acestui
termen este ratioanal, deoarece se refera la una din stariile in care se intalnesc o parte din corpurile solide
naturale, si din ce in ce mai multe substante artificiale.
a)Clidul necristalin
Nr substantelor solide care sunt obtinute si utilizate in stare necristalina este in continua crestere.
La aceasta contribuie atat propietatile lor utile in numeroase domenii cat si tehnicile si metodele se obtinere
din ce in ce mai eficiente.
Desi termenul de solid necristalin este destul de elocvent in literatura de specialitate se intalneste si o
incercare de definire conform caruia, expresia descrie acea clasa de materiale, in care desii atomii sunt
apropiati unii de altii ca in cristale si lichide, aranjarea lor nu este regulata ca in cristale prezentand doar
ordinea apropiata, la fel ca lichidele.
Aceste materiale nu curg ca lichidele si isi pastreaza forma la fel la solide.
Prin tranzitie sau din diferite alte motive unele solide necristaline, sunt denumite sticle, iar altele materiale
amorfe, fara a se delimita suficient sfera notiunilor respective.
b)Obtinerea radiatiilor necristaline
Dezordonarea structurala, caracteristica solidelor necristaline, se obtin cu ajutorul energiei, in functie de
modul cum se introduce energia in structura solidului, pot deosebite metode care folosesc una din energii
termica, mecanica, chimica, radiante etc.
Cu cresterea nivelului, energiei termice se altereaza ordinea la distanta specifica, solidelor cristaline oana ce
o data cu topirea dispare complet. Gradul de ordonare a lichidelor scade si el cu cresterea temperaturii pana
ce prin evaporare se obtine dezordinea totala, caracteristica gazelor. Obtinerea solidelor necristaline din
lichide sau vapori implica racirea acestora pana la temperatura ordinara fara a se produce cristalizarea. Acest
rezultat se obtine printro racire suficient de rapida pentru a prevenii procesul natural la ordonare.
Racirea sub temperaturi de topire fara a avea loc cristalizarea se numeste sub racire.
Acest produs depinde in mod esential de structura topiturilor, cele cu o structura complexa se sub racesc
usor la viteze de racire moderate.
Cele cu o structura simpla necesita viteze foarte mari de racire pentru a evita cristalizarea.
c)Tranzitia vitroasa
In cazul solidelor necristaline, nu se poate vb de I temperature de topire la care propietatea se modifica
brusc si de o varietate continua a acestora pe largi intervale, pana la o anumita temperature la care au la asa
numita, tranzitie vitroasa.
De la aceasta temperature in jos topitura, se comporta ca un solid vitros, mobilitatea sa structurala devenind
suficient de mare pentru a devenii posibile transformari structural, private in general ca procese de relaxare.
Daca se considera, drept model al unei topituri simple, in ansamblu de particule asimetrice intre care se
manifesta anumite interactiuni, atunci se masura scade temperature aranjarea lor dezordonata va include din
ce ince mai putine goluri. Volumul liber micsorarea, pozitiei oriantaea, si forma la un moment dat l parti
componente, definesc o anumita stare configurationala in continua schimbare o data cu temperature.
d)Sticla
Conform uneia din cele mai complete dif prin sticla se inteleg toate solidele, necesita linii, obtinute prin sub
racirea topiturilor, indiferent de compozitia lor chimica si de domeniul de temperaturi in care are loc
rigivizarea.
Datorita mariri treptate a vascozitatii, ele capata propietati mecanice ale corpurilor solide, procesul de
trecere din stare lichida in stare vitroasa trebuind sa fie reversibil.
Desi cuprinzatoare diferite de mai sus poate fi completata cu noi idei, trebuie subliniata calea de obtinere,
prin dezordonare cu ajutorul energiei termice si prin sub racire, insa nu pare necesara limita numai la topire.
Pe aceasi cale, etape de obtinere solide necristaline, si din vapori. Asadar principalil criteriu in def sticlei
este metoda de obtinere- sun racirea topiturilor.
Sticlele pot avea componente variate, diferite, exista 7 grade mari de sticle.
1. Oxidice
2. Educenidice
3. Halogenidice
4. Alinogenidice
5. Argonice
6. Metalice
Fiecare din aceasta poate fi sub impartita necesitatea unor asemenea sub diviziuni poate resimtita
deocamdata numai in grupa structure oxidice in care se incadreaza majoritatea absoluta a sticlelor
anorganice produse industrial.
In prima subdiviziune se poate indica termenul structural care contribuie la formarea structure polimerice.
Astfel se deosebesc:
- Sticle silicatice
- Sticle boratice
- Sticle fostafice
- Sticle borasilicatice etc.
Intro a2a etapa a subdiviziuni se pot indica asa cum se obijnuieste si ind, principali compusi ai sticlei.
- Sticle silicato sodice
- Sticle silicato- calco- sodice
- Sticle silicato0 boro- sodice etc.
1. Sticlele silicatice- au ponderea cea mai mare in cadrul sticlelor produse industrial, continu in SiO2,
depasind de obicei 70%. Din acest motiv acest tip de sticle au fost tot timpul in centrul atentiei
autoritatilor.
2. Sticlele boratice- sticlele cu continut de B2O3, cu propietati interesante are le fac deosebit de
pretioase pentru numeroase, utilizari, desi cantitatile fabricate sunt mult mai mici decat in cazul celor
silicatice.
Pentru intelegerea si interpretarea propietatilor acestor sticle este utila cunoasterea structure sticlei din
treasva de bor, desi aceasta sticla lunata nu are importanta industriala.
3. Sticlele fosfatice, K2O5 , intra in componenta unor sticle industrial in proportii nu prea mari,
conferindule, unele propietati, interesante. Unele sticle optice cu mult K2O5, sunt deosebit de
pretioase.
4. Alte structure oxidice , dominant sticlelor oxidice este in continua expansiune chiar daca majoritatea
sticlelor bazate pe alte formatiunii par lipsite de importanta practica.
De mare interes pentru domeniul sticlelor optice sunt sticlelel teluridice bazate pe Telor O2 despre care se
crede ca formeaza tetraedre [TeO4] destorsionate catre o perioada trigonala.
Sticlele cu TeO2 au intice de refractive mai mari decat 2 si dispersii foarte reduse.
Ar3O2 poate fi obtinuta in stare vitroasa si se comporta ca un formator de retea pe baza de sare tetraedica de
observa la Sb2O3.
Sticlele gemanatice bazate GeO2 sunt studiate cu interes si prezentate particularitati legate de modul relative
usoara a coordonatelor de la 4 la6.
Au fost obtinute si sticle aliminatice cu retele de [AlO4] si de asemenea sticlele pe baza deGh2O3, si BeO.
In cazul alimentelor cu orbital s si f cresterea aciditatii mediului determina trecerea lor facuta de nr de
coordinare superioara si pierderea propitati deformator din cauza ca octaedrele se pot lega mai usor prin
muchii sau fete(2,3 varfuri) formand straturi rigide care se ordoneaza rapid la racire.
Pe de alta parte scade acdiul mediului respective, creste bazicitatea, poate determina scaderea nr de
coordonare si comportare ca formator.
Un caz aparte il formeaza sticlele inversate in care continutul de SiO2 este de sub 50% procente molare dar
sunt prezenti 3 alcalini si alcalino pamantosi: KO-CaO-BaO sau Na2O-K2O-BaO
5. Sticlele caleogenidice- nu sunt produse in cantitati mari, totusi ele se bucura de atentia cercetatorilor
in special datorita unosr propietati electrice si optice.
Cele mai studiate pentru propietatiile lor binare cu arsen, precum si sticlele Polinari, germanice si alte
elemente.
6. Sticlele caleogenidice si salinogenidice- acest tip de sticle, puntile care leaga diferite elemente
structural sunt formate din elemente din grupa aVII-a.
Sticlele pe baza de BeFl2 sunt cunoscute de mult fiind utilizate drept structure model , pentru sticlele
silicatice se considera ca se formeaza tetraedru [BeF4] care se aranjeaza intro structura spatial asemanatoare
celei a dioxidului de Si.
O alta sticla simpla cu puntii de halogen se obtine din declorura de zinc, tot pe vaza unei coordinate
tetraedrice, spre deosebire de F, in cazul celorlalti halogeni [Cl, F, Br,I ] structura stratificata, sau de tip lant
sunt mai frecvente.
Sticlele salinogenidice se obtin din diferite saruri azotati, sulfati, carbonate sau amestecuri din care intra si
diferite cloruri.
Cele mai studiate sunt sticlele pe baza de azotati al metalului alcalin, si alcalino pamantoase, tendinta
acestora se sub racire este in general mica, dar putine component putand fi obtinute in stare vitroasa in
cantati mari.
7. Sticlele organice
Domeniul acestor sticle poate incepe cu stare vitroasa, in a carui structura se considera ca exista 2 specii de
atomi unei coordinate tetraedrice, pe baza unui hidroze Sp3, iar altii avand o hibridizare S1, 2 formand,
bidimensionale, ( cu o structura grafit) legate intre ele prin atomi tetra coordonatii.
Numeroase substante organice iscand cu polimeri si obtinuti in stare vitroasa, multe din materialale plastice
uzuale sunt sunt in stare vitroasa sau reprezinta un amestec de sticla si cristale putand fii comporatae cu
material vitro ceramice.
Datorita temperaturii mai joase de lucru, si a conditilor de sinteza ce pot fi mai bine controlati, sticlele
organice au permisiunea acumularii unor informatii pretioase privind structura si propietatiile utilizate, si in
domeniul sticlelor anorganice.
8. Sticlele metalice
Reprezinta o categorie relative recenta, de substante anorganice (1960) obtinerea lor, a devenit posibila in
momentul cand sau imaginat posibilitatea de racire foarte rapida a topit, cu viteze de ordinal 10la 5 la
kelvil/sec.
Un dispozitiv adecvat, acestui scop este formarea din 2 cilindri metalici ce se rotesc cu mare viteza si sunt
raciti putin intre care se toarna o suvita subtire de topitura mecanica. Se obtin benzi de matal vitros cu
grosime de 25- 150 micrometri, latime de 1-170 mm.
Aceste conditii de racire, extreme sunt necesare , latimea structure simple a topiturii metalice, care
determina viteza de nucleatii, si cresterea a cristalelor, foarte mari. Pentru a reduce intro oarecare masura-
viteza de crestere, compozitiei uzuale, obtinute in stare vitroasa,continut pe langa circa 80%,( procente
atomice din unul sau mai multe metale, apartinand prin de transformari.
circa 20% procente atomice, 1-2 elemente, dintre elementele C, B, K, Si.


Curs IX




















Propietatile chimice ale sticlei
Sticla este cunoscuta ca un material rezistent chimic fiind pozitionati, utilizati ei, in contact cu cele mai
variate substante. In mod evident nici o sticla indiferent de compozitie, nu este inerta, in unele domenii de
utilizare, ind chimica, farmaceutica, alimentara etc.
Interactiuni chimice chiar de mica intensitate putand determina efecte nedorite.
Din aceste motive propietatiile chimice ale sticlelor au fost si sunt studiate in intensitate , datele accumulate
evidentiind complexitatea, proceselor ce au lor in functie de:
- Component variata a sticlelor
- Substantele care vin in contact
- Temperature, etc.
Propietatiile chimice ale lichidelor intereseaza in urmatoarele puncte de vedere:
- Reactiile suprafetei sticlei
- Corodarea sticlei
- Atacarea sticlei de catre acizi, baze.
- Interactiunea sticlei topite cu refractrarea.
Reactiile suprafetei sticlei.
- Particulatiitatiile structurale ale sticlei, determina faptul ca in mod practice, toate sticlele au un mod
obijnuit , puncte active de pe suprafata aceptate cu gr OH.
- Acestea nu inseamna ca suprafata tuturor sticlelor sunt identice din punct de vedere chimic, pentruca
gruparea OH, se deosebesc uneori, substantial prin bazicitatea lor, determinat de atomii de care sunt
legati.
Atunci cand, datorita interactiuni cu apa, suprafata sticlelor silicatice, este acoperita cu o pelicula de gel de
SiO2, bazicitatea gr OH, este influentata de diferiti ioni de gel.
Gr OH, pot reactiona cu numeroase substante determina, modificareri importante, a propietatiilor chimice a
suprafetei sticlei astfel pot avea loc ratii de substitutie a gr OH

Suprafata clorurata este deosebit de reactiva , facand, numeroase reacti de substitutie.
De asemenea este posibil substantele doar a protonului de gr OH.

Pe aceasta cale este posibila alaxilarea suprafetei putand avea loc si reactiii cu compusiiorganici, metalici,
cu cloruri, oxicloruri valtili ec.
De asemenea sticlele pot participa la reactii de tip desociativ cu punctele, Si-O-Si tensionate.

In care X poate fi, Cl, OH, OCH3, OC2H5, X, poate fii H, OH, NH3, OR, iar R esrte un radical organic.
Pe baza acestor reactii sa ajuns la utilizarea sticlelor mai ales a celor poroase, drept catalizator la unele
reactii.
Un loc important il ocupa reactia de pe suprafata sticlei si diferite gaze.
In prima etapa se produce adsortia acestora pe suprafata, fiind posibila mai apoi, reactii cu compusii sticlei.
O, determina cresterea cifrei de oxidare, a elementelor polivalente, de pe suprafata, iar la termaraturi
mai ridicate si din straturile mai profunde.
N, reactionaza la tempartura mai ridicata cu sticla topita in atmosfera reducatoare, formand nitrura
de Si.
CO2 se adsoarbe fara sa eactioneze, iar la temperature mai ridicate se dizolva in sticla formand
carbonati.
SO2 dezalcalinizeaza suprafata sticlei.
HF acidul florhidric, reactionaza intens, actionand un timp scurt , inlatura gruparea OH, si hidrofob,
suprafata sticlei.
Pe baza reactiei chimice prezentate,propietatile. Pot fi modificate in limite largi cu efecte interesante
pentru practica.
Astfel tratarea suprafetei cu organo silicate , permite hidrofizarea lor inlesnind aderenta unor pelicule,
metalice, sau fotografice pentru optica.
Unii organo silani si polimeiri, maresc rezistenta mecanica a sticlei.
Sticlele poroase tratate cu organo silani, sunt utilizate in cromotografie, ca suporturi pentru catalizatori si
enzyme ca medii de cultura in biologie.
Clorurile metalice si compusi organo metalici, depusi chimic din vapori, permit obtinerea de pelicule
conductoare refractorizante etc.
Corodarea sticlei
Distrugerea suprafetei si apoi a structuri interioare a sticlei prin corodare chimica, include cateva procese
care pot decurge succesiv si simultan.
- Adsorteste din faza gazoasa sau lichida care este de obicei forma initiala a reactiei sau un schimb
de ioni difuzional.
- Dizolvarea chimica a structurii formate prin difuzie une sau reatie, dar si eventual adsortie a
produsilor de reactie.
In functie de comportarea lor la corodare, sticlele silicatice, pot fi grupate in 5 categorii.
O prima categorie consta in sticlele pe suprafata carora in urma atacului chimic se formeaza o pelicala foarte
fina de circa 2 nano m de neoformatiuni care nu difera, prea mult din sticla de baza, si au de obicei un rol
protector , atacul neprogresand, in acest fel se comporta sticla de SiO2 in solutii neuter de saruri.
La cealalta extrema este cazul cand, sticla este corodata in structuri successive, proportional cu timpul in
acest fel se comporta sticlele silicatie, fata de HF, sau fata de solutiile puternic alicaline, si sticlele
calcogenidice, fata de alcalii.
Modul cum decurge corodarea depinde de temperatura.
Atacarea sticlei de catre apa , acizi si baze.
Apa pozitionata peste tot sub forma de vapori sau lichid, stocata intro masura mai mare sau mai mica, toate
sticlele.
Atacul incepe prin adsortia la suprafata continua, prin schimbul unic difuzional fiind urmata apoi de
hidroliza, silicatilor si altor compusi de solubilizarea unor compusi si eventual de reactie.
Cantitatea de apa adsorbita pe suprafata sticlei depinde de compusi acestuia, sticlele cu continut mai ridicat
de oxizi alcalini, fiind mai higroscopice si adsorbind mai repede, cantitati mari de apa.
Protonii din pelicula superficial astfel formata difuzeaza in sticla , inlocuind cationii, alcalini, care o
parasesc transformarea pelicuta in solutii alcaline.
Conform teoriei lui Weyl, protoni se indreapta spre atomi, de O2 polarizabil, patrunzand in norul electronic,
usor deformabil al acestuia, dezlocuind din aceasta cauza din structura sticlei, mai intai atomii alcalini.
Cantitatea de apa fixate pe suprafata sticlei , creste cu cresterea umiditatii aerului, iar pelicuta mai groasa
determina intensitatea schimbului ionic.



















Curs X
MATERIALE NEMETALICE
Materiale ceramice i refractare
Materiale ceramice
Materialele ceramice sunt o clas de solide anorganice, nemetalice, obinute la temperaturi nalte.
Natura materialului ceramic, compoziia lui chimic i arderea sunt factorii principali care definesc o
ceramic, indiferent de aplicaie.
Conform Dicionar-ului Explicativ al limbii romne (DEX, ediia 1984) substantivul feminin
"ceramic" este definit ca "tehnica i arta prelucrrii argilelor pentru a se obine, prin omogenizarea
amestecului plastic, modelarea, decorarea, smluirea, uscarea i arderea lui, diverse obiecte; obiect
confecionat prin aceast tehnic". Termenul provine din cuvntul grecesc keramos = argil.
Ceramica este reprezentat printr-o gam foarte variat de materiale:
ceramica de construcii (igle, crmizi, plci de faad i de pardoseli, ceramica sanitar etc.)
ceramica de menaj (porelan, faian, gresie etc.)
materiale refractare pentru construcia instalaiilor termice
ceramica pentru industria electrotehnic, electronic, nuclear
ceramica cu nalte proprieti termomecanice
ceramica de uz biologic
alte tipuri de ceramici (inclusiv cea cu funcie abraziv, catalitic etc.).
Diversitatea funciilor de utilizare ale produselor ceramice arat, ntr-o oarecare msur, evoluia
noiunii de ceramic i las s se ntrevad noi posibiliti de mbogire a acesteia.
n nelesul actual, materialele ceramice reprezint o clas de solide anorganice, nemetalice (dei,
mai rar, pot avea i constitueni metalici), obinute la temperaturi nalte, la care are loc sintetizarea,
vitrificarea sau topirea lor, urmate de rcirea i consolidarea produsului, corespunztor pentru utilizare.
Natura materialului ceramic (compoziia lui chimico - mineralogic), reprezint unul din factorii
eseniali, care difereniaz materialele ceramice ntre ele. n funcie de procesul termic aplicat la formarea
lor (prin ardere), materialele ceramice se pot deosebi ntre ele.

Clasificarea materialelor ceramice dup procesul termic de formare:
a. Materiale obinute prin sinterizare, vitrificare:
- cu formare de faze vitroase:
- ceramici nerefractate, tradiionale
- ceramici refractate (excepie cele crbunoase i de grafit)
- liani hidraulici din care se obin:
- produse nefasonate
- produse fasonate
- fr formare de faze vitroase:
- oxizi ceramici (puri) i compui oxidici (pigmeni)
- refractare din carbon i grafit
- boruri, azoturi, siliciuri, crbuni etc.
b. Materiale obinute prin topire:
- sticle, glazuri, frite
- vitroceramici
- emailuri
- refractare electrotopire
- fibre ceramice
Dup comportarea la temperatur, materialele i produsele ceramice sunt nerefractare
- cu refractaritatea sub 1500
o
C
- refractare a cror refractaritate depete 1500
o
C.
Dup natura materiilor prime i destinaia produselor exist:
- ceramice tradiionale, bazate pe materii prime naturale, relativ ieftine, i cu utilizri convenionale
(teracot, faian, gresie, porelan, refractare obinuite etc.);
- ceramice moderne, de regul ceramice tehnice, bazate pe materii prime de puritate nalt, oxidice
sau neoxidice (carburi, azoturi, siliciuri, boruri, oxiazoturi etc.), cu utilizri n construcia de maini,
electronic, tehnica nuclear i medical, tehnologia spaial etc.
Aflate n faze diferite de dezvoltare, compozitele ceramice din fibre (formate dintr-o matrice
ceramic i fibre metalice sau ceramice), cele cu particule dispersate (de exemplu, cermei) sau cu
distribuie lamelar a componenilor etc. sunt considerate materiale pentru viitor i de nalt performan.
O serie de materiale i produse ceramice (mai ales tradiionale) pot fi considerate ca avnd aceleai
surse de materii prime. Compoziia oxidic a acestora include: SiO
2
, Al
2
O
3
, Na
2
O (sau K
2
O), cu sau fr
proporii relativ mici de alte adaosuri (de regul, impuriti care provin din materii prime).
Materialele ceramice prezint, n general, o structur mai mult sau mai puin poroas, care depinde
de tipul de produs i de tehnologia de fabricaie. Din cauza acestei structuri, anumite materiale ceramice
(mai ales cele de menaj i sanitare, pentru aparatura chimic etc.) trebuie s fie acoperite cu o pelicul
vitroas impermeabil (glazur), care este cerut fie din motive de cerine practice (de exemplu
impermeabilitatea la lichidele pe care le conin sau cu care vin n contact), fie pentru a satisface unele
exigene estetice i decorative.
Datorit capacitii lor de a rezista la temperaturi nalte, materialele i produsele refractare oxidice
sunt, din punct de vedere compoziional, mai simple; n alctuirea lor intrnd, n proporia cea mai mare,
unul sau doi oxizi refractari.
Exist unele materiale oxidice cu proprieti particulare termo - mecanice, electrice, magnetice
etc., a cror compoziie fie se ncadreaz n sisteme oxidice monocomponente (cu eventuali dopani), fie
este asociat unor compui cu structuri speciale (de tipul: titanai, niobai, tantalai n combinaie cu PbO,
ZrO
2
etc.; diverse tipuri de ferite - MOFe
2
O
3
, n care M = Mn, Ni, Zn, Co etc., respectiv MO
6
Fe
2
O
3
, n care
M = Ba, Sr, Pb, Ca; zeolii cu funcie de schimbtori de ioni, catalizatori i suport de catalizatori; materiale
cu structuri fosfatice pentru bioceramic etc.)
O alt serie de materiale i produse ale acestora sunt pe baz de: carburi, azoturi, boruri, siliciuri de metale
tranziionale (Ti, V, Cr, Zr, Nb, Mo, Hf, Ta, W), sau alte tipuri de carburi sau azoturi (SiC, B
4
C, NB, Si
3
N
4
).
Ele sunt mult folosite n domeniul tehnologiilor avansate, la fabricarea pieselor abrazive pentru prelucrarea
metalelor, iar unele dintre ele servesc drept elemente de nclzire pentru temperaturi nalte etc.
Exist, de asemenea, unele produse ceramice, care ncearc s mbine proprietile valoroase a dou
sau mai multor tipuri de materiale. Aa este cazul compuilor de tip SIMON (SiAlON - uri, sialonuri de
magneziu, sialonuri de ytriu etc.).
SiAlON urile sunt silicai sau aluminosilicai n care oxigenul este parial nlocuit prin azot. Se
obine astfel oxiazotura de siliciu i aluminiu.
n aceeai categorie intr i compoziiile ceramo - metalice de tip: WC - Co, TiC - Ni, Al
2
O
3
-Cr
2
O
3

(NiO) - Ni .a, n care se regsesc att o parte din proprietile de ductilitate, rezisten mecanic,
conductivitate termic, specifice metalelor, ct din cele de stabilitate la temperatur nalt, stabilitate
chimic .a. - specifice materialelor ceramice
Dup - poroase: crmida, faiana, gresia, igla
- compacte: porelanul
structur i porozitate se disting materiale ceramice:
Dup domeniul de utilizare ceramicele se clasific n materiale:
- pentru zidarii: crmizi, BCA, ciment etc.
- pentru nvelitori i acoperiuri
Alte materiale ceramice: tuburi de drenaj, materiale de instalaii sanitare (faiana, gresia, porelanul
etc.
Materiale refractare
Materialele refractare sunt materiale care indiferent de compoziie se topesc doar (rezist) la
temperaturi mai mari de 1450 grade Celsius.
Unele materiale refractare sunt compuse dintr-un singur element chimic:
metalice: Wolfram, Platina , Cromul
nemetalice: carbonul sub forma de grafit, etc,
n timp ce altele, sunt sub forma de aliaje cum sunt oelurile refractare cu coninuturi ridicate de crom si
wolfram.
Cele mai diversificate i utilizate sunt cele formate dintr-un oxid , compui oxidici i amestecuri de
compui oxidici, cum sunt bioxidul de siliciu, trioxidul de aluminiu, mulitul, oxidul de magneziu, oxidul de
calciu, oxidul de crom, bioxidul de zirconiu, toate n stri cristaline stabilizate n structuri bine definite.
O categorie mai nou este aceea a refractarelor pe baz de compui anorganici cum sunt nitrurile,
carburile , etc.
Ca form de prezentare unele produse refractare sunt fasonate sub form de blocuri, crmizi, tuburi,
tije, sau diverse forme complexe, n timp ce altele se prezint sub form de materiale pulverulente sau/i
granulare (refractare monolitice) care amestecate cu apa sau alte lichide se aplic n diverse straturi sau
forme, unde se toarn sau se stampeaz (bttoresc), dup care se ntresc la temperatur normal sau n
urma unui tratament termic adecvat.
Materiale abrazive
Materialele abrazive sunt materiale dure, aglomerate sau pulverulente, naturale (caz n care au
origine mineral) sau sintetice, cu ajutorul crora se pot desprinde, prin frecare, achii mici dintr-un alt
material. Se ntrebuineaz la prelucrarea suprafeei pieselor de metal, sticl etc., a pietrelor preioase, a
mineralelor i a altor materiale. Poate fi folosit sub form de pulbere uscat sau amestecat cu ulei (ex. praf
de mirghel), de pulbere lipit pe hrtie ori pe pnz (ex. hrtie sticlat) sau de unelte (abrazoare).













Curs XI
Materii prime pentru produse ceramice i refractoare.
Ca urmare a diversitatii accentuate a produselor ceramice a solicitarilor cantitativ , componentele din ce in
ce mai pretentioase datorita fiind ca pentru ceramicele moderne sunt necesare in masura tot mai mare,
materiile prime oxidice i neoxidice natural dar mai ales sintetice de inalta puritate, asigurand materii prime
nemetalifere, necesare dezvoltarii, industriei ceramice i refractoare a devenit in ultimii ani, mai importanta.
Conditiile de calitate a materialelor prime stabilite in standarde, normale interne, sau calti de sarcini privesc:
- conditiile procentuale in component utila (ex: procente caolin,fosfati, cuart etc).
- componenta chimica
- componenta mineralogical
- granulozitatea
- umiditatea
Caracteristicile tehnologice inainte dupa ardere,plasticitatea.
- comportarea la fasonare
- refractaritatea
- culoarea dupa ardere
- ambalarea i transportarea
- metalele de analiza
Pentru aducerea materiei prime silicatice necesare caramizilor fractarea traditional la conditiile de calitate,
epurare se supun unor operatii de preparare.
Spre deosebire de acestea, metalele prime oxidice celor neoxidice, necesare ceramicilor modern tehnice, li
se impugn conditii de inalta puritate, ele fiind in general sintetice.
Din punc de vedere a criteriilor fizico chimice de preparare, propietatiile materiilor prime ceramice se
clasifica in trei grupe.
1. Propietati fizice ale masuri metalelor
2. Propietati fizice ale suprafetei metalelor
3. Propietati chimice sau biologice ale materialelor
Din cate propietati fizice ale materialelor fac parte:
- duritatea materiilor prime
- forma particulelor
- culoarea
- radioactivitatea
- densitatea
- magnetismul
Propietatiile fizice ale suprafetei materialelor sunt:
- rezistanta electrica superficiala
- adsortia
Propietatiile chimice sau biologice ale materialelor include calcinarea sau solubilitatea in prezenta unor
substante chimice sau bacteria.
O clasificare generala avand drept criteriu provenienta si modul lor de obtinere, imparte materiile prime in:
- materii prime natural. Reprezentate de diferite roci in stare bruta sau preparata, inmobilate.
- materii prime sintetice( din fabricatie-somata, oxid de Al, carbora de i, etc)
Dupa comportarea in contact cu apa, la formarea materiei prime pentru produsele refractoare si ceramice se
clasifica in.
- materii prime plastice : caolinul, arejile, bentonitele.
- materii prime neplastice sau degresanti: cuart, fosfatii, bauxite, alumine etc.
Dupa comportarea la foc , materiile prime se impart in:
- materii prime nerefactare: feldspati, argine detrifiabile.
- materii prime refractare : coalinul argilele refactare ( carbuni, nitruri etc)
Dupa criteriul minerealogic ale importantei lor tehnologice utilitare , materiile prime ceramic refractare
se impart in 3 mari grupe:
1. Materii prime din categoria silicatiilor
2. Materii prime din categoria oxiziilor-hidroxi
3. Materii prime nesilicatice i neoxidice
Pe langa materiile prime de baza utilizeate in general la prepararea maselor in industria ceramic se
utilizeaza, i o serie de materii prime ajutatoare, in vederea imbunatariri, propietatiilor tehnologice, ale
maselor sau la fabricarea materiilor de acoperiire, (glazuri, smalturi, emailuri) i a celor de decolorare.
Materii prime auxiliare se pot imparti in:
- materii organice
- materii anorganice
Constituentii principali ai materiei prime pentru sinteza glazurilor, smaltu in:
rilor, emailurilor etc, fac parte din categoria materialelor organice ele se pot impartii la randul lor in:
- formator de retea sau vitrifianti cu continut de oxid de siliciu, oxid de brom, oxid de fosfor.
- intermediar sau stabilizator de retea cu continut de,PO, TO2, ZnO, Al2O3, ZeO2, CdO, CaO, BaO.
- modificator de retea care sunt i fondant deoarece coboara punctul de topire al amestecului vitros cu
continut de (NaO2, KO, SiO, MgO, CaO, BaO, PbO, StO).
Unii dintre componentii intermediari i modificatorul de retea sunt opacizanti pentru slamturi, frite i
emailuri,( StO2, TO2, ZnO).
Constitutia substantelor colorate, care cuprind componentele elementelor de tranzitie, saruri de Au, Ag, Pt,
defloculanti,: NaS( silicato de sodiu) i Na C ( carbonato de Na)
Ca materii org intrebuintate in special la fabricarea ceramicelor modern se fol: liantii( pulberi vegetale i
animale, alcooli, amidon, gume, polimeri polivinilici etc)
Aditivi org ai maselor ceramice cu plart redusa ce au ca scop imbunatarirea , preluccrabilitatii i
creste rez mecanica a produsilor in stare cruda.
Plastifiantii: o data pentru imbunatarirea plasticitatii, i caracteristica de curgere a liantiilor.
Acestia sunt o specie de substante organice cu greutate moleic redusa care se dizolva in acelas solvent ca i
liantul.
Dupa uscare, liantul i plastifiantul sunt intim amestecati formand un singur material , glicerina,
polietilenglicolul, propilenglicolul, polipropilenglicolul, etc).
Solventii aditivii de macinari Al2Cl3, etilen glycol etc)
Lubrifiantii ( emulsii de ceara, ceara dizolvata in solvent organic). Alcool polivinilic, acidoleic,
polietilena etc): aditivii care au rolul de a micsora frecarea dintre partea masei ceramic, dintre
acestea i matrita.
- Defloculanti: acizi humici, i saruri acizilor sulfonici tanantii etc.
- Medii fluide ( diverse uleiuri terebutina, benzina, glicerina, alcooli, sol de zahar etc).
Pentru propietatiile utilizate i fixeaza partea de culoare.
- Poroforii ( drojdie i rumegus de lemn, praf de turba sau carbine, diferiti spumantii):
- Material auxiliare pentru fabricarea produselor termoizolatoare
- Anti spumanti: emulsii de silicon alcoli cu masa moleic mare.