Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, datorită importanţei şi rolului jucat în
existenţa şi funcţionalitatea societăţii, oamenii s-au preocupat atât teoretic
cât şi practic de viaţa economică, făcând pe marginea acesteia numeroase
aprecieri, opinii, reflecţii. În strânsă legatură cu acest fapt, s-a născut şi
impus un bogat şi divers limbaj economic de la termeni generali ca
părerea, ideea, opinia până la noţiuni complexe ca gândirea economică,
ideologie, doctrină etc. În fond, viaţa economică reprezintă suportul
material al vieţii sociale, esenţa şi acţiunea sa facând posibilă prezenţa
celorlalte sisteme sociale ale societăţii.

Gândirea economică este cel mai general şi cuprinzător termen, ea

reprezintă ansamblul reflecţiilor cu privire la viaţa economică a societăţii
(idei, opinii, teorii, concepţii, doctrine).

I. Doctrina economică - Generalităţi

Termenul de doctrină provine din latinescul “doctrina” şi înseamnă
învăţătură sau, într-o accepţiune mai largă, concepţie despre societate.
În dicţionarul explicativ al limbii române noţiunea de “doctrină” este
definită ca “totalitatea principiilor unui sistem politic, economic, ştiinţific,
religios” etc.
Din punct de vedere politic doctrina este definită ca fiind “Un sistem
închegat de concepţii şi principii prin care se exprimă o anumită orientare,
un curent de gândire filozofică, politică, economică, juridical, religioasă.
Doctrina economică reprezintă o concepţie închegată, structurată,
sistematizată şi coerentă de idei, teorii, raţionamente care pe baza unor
principii unificatoare reflectii şi interpretează realitatea economică, sau o
componentă majoră a acesteia în funcţie de aspiraţiile şi opţiunile unei
comunităţi social politice al cărei exponent şi purtător este, punându-i
totodată la dispoziţie metodele şi măsurile practice de realizare şi evoluţie a
acesteia.
În cadrul unei doctrine economice se regăsesc două elemente
esenţiale:
 teoria economică;
 practica economică;

II. Obiectul doctrinei economice

Viaţa economică este extrem de complexă, dinamică şi cu o mare
diversitate şi varietate de problematici. Ea este studiată atât în ansamblul ei
de o serie de ştiinţe, în special economia politică, cât şi a domeniilor şi
segmentelor sale de ştiinţele economice de ramură.
Pe de altă parte, această studiere a vieţii economice poate avea în
vedere faptele, procesele, categoriile şi instituţiile economice sau studiul
ideilor, gandirii economice. De acest ultim aspect, adică al studiului ideilor
şi a gândirii economice se ocupă istoria gândirii economice sau altfel spus
doctrinele economice.
Dacă economia politică şi celelalte ştiinţe economice au ca obiect de
studiu cercetarea faptelor economice reale, a raţionalităţii activităţii
economice, istoriia gandirii economice, prin specificul ei, are ca obiect de
studiu diferitele concepţii, teorii ideologii şi doctrine care reflectă în chip
diferit nuanţat sau direct partinic aceiaşi realitate economică.
Studiul realizat de doctrinele economice se fundamentează pe
principiul istoricităţii care are în vedere analiza, cercetarea ideilor,
concepţiilor economice încă din cele mai vechi timpuri până în prezent,
corelat cu fiecare formaţiune şi perioadă istorică începând cu sclavagismul
până în epoca contemporană.
De asemenea doctrinele economice au în vedere modul în care
teoriile şi ideologiile elaborate au influenţat viaţa economică, au condus-o
spre progres sau au conservat elemnte şi aspecte contrare necesităţilor şi
legităţilor sociale, sau chiar au jucat un rol retrograd.
În acelaşi timp, istoria gândirii economice are în vedere fixarea şi
evidenţierea de elemente, aspecte perene, statornice progresiste şi care au
influenţat mersul ideilor economice.
Doctrinele economice nu se pot limita numai la prezentarea şi
constatarea unor fapte, fenomene, procese ci menirea ei este să înfăţişeze
căile şi metodele utilizate pentru îmbunătăţirea sau ridicarea calitativă a
întregii activităţi economice.