Sunteți pe pagina 1din 1

AVIZ!

Aducem la cunoştinţa studenţilor anului I (ciclul I, II) că pot beneficia de Bursă socială care se acordă, la
cerere depusă semestrial, înmatriculaţi la locurile cu finanţare bugetară, precum şi în bază de contract cu
achitarea taxei, cu susţinerea integrală a sesiunii, care provin din familii socialmente vulnerabile, în funcţie de cota
venitului ce revine unui membru al familiei.
Conform p.47. al Regulamentului privind acordarea burselor studenţilor pot pretinde la bursa socială
următoarele categorii de studenţi/elevi:
 studenţii ciclului I, II care fac studii superioare integrate cu dizabilitate severă, dizabilitate accentuată;
 studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate invalizi de gradul I şi II;
 studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate cu deficient fizice şi senzoriale;
 studenţii ciclului I, II,care fac studii superioare integrate ambii părinţi ai cărora sunt invalizi sau pensionari;
 studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate ai căror părinţi au participat la acţiunile militare
pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan, la lichidarea
consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl sau militarii participanţi la operaţiunile militare postconflict cu
caracter umanist în Irak;
 studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate cu trei şi mai mulţi copii la întreţinere;
 studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate familişti cu copii.
Pentru a candida la bursa socială, studenţii ciclului I, II, care fac studii superioare integrate din categoriile
menţionate urmează să prezinte semestrial, acte care certifică situaţia familială. Studenţii ciclului I, II, care fac
studii superioare integrate care beneficiază de bursă socială pot candida şi la bursa de studii, în condiţii generale.

Administraţia FCIM

S-ar putea să vă placă și