EVALUAREA RESURSELOR DE SOL DIN LOCALITATEA

GAVOJDIA

Gavojdia (germană Gawoschdia, maghiară Gavosdia) este o comună în județul

Timiș, Banat, România, formată din satele Gavojdia (reședința), Jena, Lugojel și Sălbăgel.
Se situează în partea de sud-est a județului Timiș, în câmpia Lugojului, la confluența râului
Spaia cu râul Timiș. Este străbătută de drumul național DN6 (E70) și se află la o distanță de 71,6 km
de municipiul Timișoara și de 11,6 km de municipiul Lugoj, orașul cel mai apropiat. Are stație de cale
ferată la linia Caransebeș - Lugoj - Timișoara.

Prima atestare documentară a satului Gavojdia datează din 1363.

Gavojdia în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Primele știri despre existența localității le avem din prima jumătate a secolului al XV-lea in
anul 1447, când guvernatorul Ioan de Hunedoara donează jumătate parte a bunurilor din
Gavojdia de Jos si de Sus, din districtul Lugoj, lui Dan si Vlad Temesely, cealaltă parte fiind
în posesia lui Petru si Ioan, fii defunctului Denes.

În unele documente ungurești Gavojdia apare sub denumirea de Cuvejdul de Jos si de Sus,
între anii 1514 – 1516 apare cu numele de Gavojdioara. Are în administrare localitățile:
Lugojel, Jena, Sălbăgel și centrul– Gavojdia.
Comuna Gavojdia, cu satul Gavojdia ca resedință a comunei, se află așezată în partea de sud –
est a judetului Timiș și face hotar cu judetul Caraș-Severin, fiind la distanța de 12 km. de
municipiul Lugoj, dealungul șoselei si căii ferate Timisoara – Bucuresti. Ca asezare pe glob se
afla pe urmatoarele coordonate : meridianul 22 grade longitudine estica si paralela 45,7 grade
ca latitudine nordica.

La poalele acestor dealuri, la mică distanță se află valea râului Timiș, cu lunca sa lată de cca.
1 – 2 km. Până la localitatea Gavojdia vatra satului are o altitudine de 20 – 30 m. în formă
vălurată de deal cu denumirile locale de: dealul de lângă Caragea, dealul de lângă Buca,
dealul de lângă Vasii, Blidariu si dealul de la Trându.
Comuna are o cultură și tradiție însemnate, care înglobează obiceiuri din timpuri foarte
îndepărtate. Acestea sunt puse în practică în special cu ocazia marilor sărbători creștine.

La muzeul „Banatul” există chiar un coif vechi de 2000 de ani, iar cele câteva monumente
istorice sunt o altă mărturie a valorii culturale locale.

Populația manifestă deschidere spre ideea de agroturism, fiind dornici să-și prezinte
localitatea celor interesați să o cunoască.

În 4 februarie 1536, are loc procesul dintre nobilul Andrei de Bizere și locuitorii Lugojului,
pentru stăpânirea asupra satului Găvojdia și împrejurimi. Acest proces a continuat și în anii
următori, din moment ce în 1657, nu era încă delimitat hotarul dintre cele două așezări.

1. Cartarea solurilor
Cartarea solurilor, este o operaţie complexă de examinare sistematică, descriere şi
clasificare a profilelor de sol, precum şi delimitarea unităţilor cartografice dintr-un anumit areal.
Unitatea cartografică de sol este o suprafaţă de teren omogenă, reprezentată de acelaşi tip,
subtip, variantă de sol, formată în aceleaşi condiţii de mediu (rocă, relief, climă, vegetaţie etc.).

În ţara noastră, cercetările pedologice sunt concretizate pe hărţi la diferite scări (mică,
mijlocie, mare şi foarte mare). În 1964 respectiv 1970 a fost elaborată prima hartă pedologică
a României, de către Institutul de Studii Pedologice, la scara 1:1000 000 (scară mică).

Operaţiunea de cartare se desfăşoară pe parcursul a mai multor faze şi anume: de

pregătire, de teren, de laborator şi de birou.

2. Bonitarea terenurilor
Bonitarea terenurilor agricole reprezintă operaţiunea complexă de cunoaştere
aprofundată a condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor şi de determinare a gradului de
favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă şi cultură, prin intermediul unui sistem
de indici tehnici şi note de bonitare (Teaci şi colab, 1985).
 Deoarece capacitatea de producţie a terenurilor este determinată atât de factorii
naturali cât şi de factorul antropic prin lucrări ameliorative, este necesar a se realiza bonitarea
terenurilor atât pentru condiţii naturale cât şi pentru condiţii de amenajare şi ameliorare a
acestora (potenţare).

„NOŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA CARTAREA ŞI BONITAREA TERENURILOR AGRICOLE”

sunt prezentate clasificarea cartărilor în funcţie de scara la care au fost executate, fazele cartării
solurilor, importanţa cartării, bonitarea terenurilor în funcţie de scopul ei, indicatorii, coeficienţii,
notele şi clasele de bonitare precum şi gruparea terenurilor în funcţie de pretabilitatea la diferite
folosinţe şi amenajări.

Cartarea solurilor este o operaţie complexă de examinare sistematică, de descriere şi de

clasificare a profilelor de sol şi de trasare a limitelor între unităţile cartografice de sol dintr-un anumit
areal.

Unitatea cartografică de sol este o porţiune de teren acoperită omogen cu acelaşi sol
determinat ca tip, subtip, variantă, etc. (tipul de sol este unitatea sistematică de bază în sistemul român
de clasificare a solurilor).

Operaţiunea de cartare a solului se face în strânsă legătură cu cunoaşterea condiţiilor mediului

înconjurător (rocă, relief, vegetaţie naturală, climă etc.).

Prezenţa mai mult sau mai puţin amănunţită a tipurilor de sol (şi subtipurilor sau alte
subdiviziunii) depinde de scara hărţii care, de obicei, este în strânsă concordanţă cu scopul practic
pentru care este întocmită. În România, cercetările pedologice sunt concretizate pe hărţi la diferite
scări, deosebindu-se cartări la scară mică, mijlocie, mare şi foarte mare.

Pregătirea unei lucrări de cartare pedologică se face atât sub aspect ştiinţific, cât şi tehnico –
organizatoric; de reuşita ei depinde în mare măsură randamentul pedologului în teren.

De obicei, faza de teren începe cu recunoaşterea generală a teritoriului. Baza topografică se

confruntă cu situaţia din teren, de preferinţă, fie pe un itinerariu dinainte stabilit, sau prin metoda
traverselor (în cazul unui relief relativ uniform), fie prin metoda circuitelor (în cazul unui relief
accidentat şi, deci, cu un înveliş de sol mai complex), sau prin ambele metode.

Cercetarea solului în laborator este necesară pentru completarea sau precizarea observaţiilor
din teren, în vederea identificării orizonturilor genetice şi a stabilirii unităţilor taxonomice de nivel
superior (tip, subtip) sau inferior (varietate, familie, specie şi variantă).
 După terminarea lucrărilor de teren şi a celor de laborator, se trece la elaborarea “în birou” a
materialelor (studiilor) pedologice definitive. Aceste materiale (texte, fişe, buletine de analiză, hărţi,
grafice, cartograme etc.) se concretizează prin întocmirea hărţii pedologice şi a altor hărţi corelative
(relief, litologic, eroziune, poluare etc.) şi în memoriul sau raportul ştiinţific.

Bonitarea terenurilor agricole reprezintă operaţiunea complexă de cunoaştere aprofundată a

condiţiilor de creştere şi rodire a plantelor şi de determinare a gradului de favorabilitate a acestor
condiţii pentru diferite folosinţe şi culturi, prin intermediul unui sistem de indici tehnici şi note de
bonitare.

Prin lucrarea de b o n i t a r e se stabileşte o valoare relativă a unui teren, respectiv folosinţele

şi culturile cele mai potrivite, adică cele mai rentabile. În urma acestor lucrări, prin care se pot stabili
în mod curent nivelul producţiilor şi eficienţa economică, rezultă şi datele necesare pentru
fundamentarea tehnologiilor, investiţiilor, retribuţiei muncii în agricultură etc.

Bonitarea se face, iniţial, pentru condiţiile naturale, iar ulterior, în urma aplicării lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare are loc potenţarea notelor de bonitare naturală – bonitarea potenţată. (D. T e a
c i, 1980)

La bonitarea terenurilor agricole pentru condiţiile naturale, fiecare dintre cei 17 indicatori
participă la calcularea notei de bonitare, care permite diferenţierea influenţei indicatorilor prin cifre.
Coeficienţii de bonitare au valori de la 0 la 1, după cum însuşirea (indicatorul) este limitativă (total
nefavorabilă) sau optimă faţă de exigenţa diferitelor folosinţe şi culturi agricole, notate cu simbolurile:
PS – păşuni; FN – fâneţe ; MR – măr; PR – păr; PN – prun; CV – cireş – vişin; CS – cais; PC- piersic; VV –
vie vin; VM – vie masă; GR- grâu; OR – orz; PB – porumb; FS – floarea – soarelui; CT – cartof; SF – sfeclă
pentru zahăr; SO – soia; MF – mazăre – fasole; IU – in – ulei; IF – in – fuior; CN – cânepă; LU – lucernă;
TR – trifoi; LG – legume; AR – arabil.

Pretabilitatea terenurilor se referă la gruparea sau clasificarea acestora în clase, subclase, şi

subdiviziuni într-un anumit scop. Gruparea terenurilor în clase de pretabiltate pentru diferite folosinţe
şi amenajări se face conform „Metodologiei de Elaborare a Studiilor Pedologice” partea a doua
publicată de I.C.P.A. Bucureşti în anul 1987. Gruparea reprezintă o reunire a terenurilor şi o ordonare
în funcţie de aptitudinile ce le reprezintă pentru diferite folosinţe şi amenajări, cu precizarea
deficienţelor ce limitează folosirea lor intensivă sau amenajarea în diferite scopuri. Gruparea se
realizează în clase, subclase, grupe şi subgrupe, în raport cu natura şi intensitatea factorilor restrictivi
de producţie. Restricţiile se referă la condiţiile existente ce diminuează recoltele, cât şi la pericolul
apariţiei prin exploatare a unor degradări cu aceleaşi efecte. Din analiza factorilor restrictivi rezultă
cerinţele ameliorative şi măsurile necesare optimizării exploatării. Terenurile se încadrează în 6 clase
de pretabilitate la diferite folosinţe, notate cu cifre romane, clasa I-a fiind fără nici o restricţie, iar clasa
a VI-a cu restricţii extrem de severe. Limitările pot fi de sol, climă, relief sau drenaj.

Comuna Gavojdia, cu satul Gavojdia ca resedinta a comunei, se afla asezata in

partea de sud – est a judetului Timis si face hotar cu judetul Caras-Severin, fiind la distanta
de 12 km. de municipiul Lugoj, dealungul soselei si caii ferate Timisoara – Bucuresti.
Ca asezare pe glob se afla pe urmatoarele coordonate : meridianul 22 grade
longitudine estica si paralela 45,7 grade ca latitudine nordica.
Fiind asezat in zona de campie, are o priveliste frumoasa a delurilor Criciovei, cu
denumirile vechi care-i face decorul, ca : dealul Catinos de cca. 300 m., dealul Cucuiova de
150 m., dealul Mare de 500 m., dealul Cuca de cca. 150 m. si dealul lui Arbocoane de 500
m. Aceste dealuri strajuiesc comuna Criciova cu satele Ciresul Vechi, Ciresul Nou, Criciova
si Jdioara, care invecinesc Gavojdia inspre nord si nord-vest.
La poalele acestor dealuri, la mica distanta se afla valea raului Timis, cu lunca sa lata
de cca. 1 – 2 km. Pana la localitatea Gavojdia vatra satului are o altitudine de 20 – 30 m.in
forma valurata de deal cu denumirile locale de : dealul de langa Caragea, dealul de langa
Buca, dealul de langa Vasii, Blidariu si dealul de la Trandu.
Printre aceste dealuri mici se strecoara paraul Sudriasului, numit de Salbageni si de
Gavojdeni „Vana” , care are deseori obiceiul de a se revarsa si de a inunda gradinile
oamenilor din cele doua sate.
In cadrul hotarului comunei Gavojdia, la vest de vatra satului se afla paraul Stiuca,
care de asemenea , in timpul ploios face dese revarsari, inundand multe suprafete de teren
arabil.
Atat apele paraului Vana cat si ale paraului Stiuca sunt culese de raul Timis.
Hotarul comunei Gavojdia cuprinde o suprafata de 2250 ha., din care cea mai mare
parte este teren arabil, restul fiind pasune, fan, vii, livezi si alte folosinte.
Vatra satului are o suprafata de 187,30 ha., fiind starabatuta in directia est-vest de
soseaua si calea ferata Timisoara-Bucuresti.
Din gara C.F.R. Gavojdia se ramifica o linie ferata industriala spre centrul industrial
Nadrag.
In mod stiintific se afirama ca satul Gavojdia este situat in zona de contact dintre
campia aluvionara a Timisului si piemontul Poganisului. Trecerea se face printr-o terasa de
piemont larga de 1 – 1,5 km. care a luat nastere prin actiunea de erodare executata de apele
Timisului in depozitele conului de dejectie, format in perioada marailor glaciatiuni.
Terenul are un aspect plan cu inclinarea spre nord si nord-vest, in aceasta directie
fiind orientate si talvegurile vailor de eroziune ce o fragmenteaza, dintre care se remarca
vaile Vana si Stiuca.
Fata de talvegul vaii Timisului terasa piemontana are are o diferenta de nivel de 8 –
12 m. Panta din fruntea terasei are o inclinare de 10 – 14 grade. Pe podul terasei se
remarca din loc in loc prezenta unor rare microdepresiuni, unde apa stagnata determina
slabe procese de inmlastinare periodica a solului.
Vaile de eroziune au o largime ce variaza de la cativa m. pana la 200 - 300 m.
 Limita terasei piemontane catre sud se suprapune cu hotarul teritoriilor Olosag si
Stiuca, se continua in dreptul teritoriului Jena, pe teritoriul satului Salbagelul Nou.
Pe aceasta terasa este asezat 1/3 din teritoriul Gavojdiei si 1/8 din Jena. Dealungul
raului Timis se delimiteaza doua subunitati bine distincte : lunca propriu zisa a Timisului si
terasa aluvionara locala sau actuala.
Lunca este strabatuta de viroage, brate moarte, meandre parasite si e prevazuta cu
balti de dimensiuni reduse.
Limita de trecere dintre lunca propriu zisa si terasa actuala are fruntea terasei de 1 –
5 m.
Terasa piemontana, lunca si terasa actuala sunt asezate la suprafata in timpul
piocenului.
In perioada diluviala, torentii din topirea ghetarilor, din masivul Godeanu au
transportat si depus aci uriase depozite de roci faramitate si rotunjite sub forma unui con de
dejectie.
Urmand drumul milenar, Timisul a transportat si depus materialele desprinse din
cursul superior, creind depozite aluvionare ; a format terasa actuala si lunca propriu zisa din
materiale heterogene.
Aceasta actiune continua si in zilele noastre.
Toate teritoriile de mai sus se afla in bazinul hidrografic al Timisului, in zona punctului
de varsare a afluientilor Stiuca si Vana. Debitul Timisului este continuu, dar variabil. Viteza
de scurgere a apelor este de 0,3 – 2 m/sec.
Apa Timisului este lipsita de saruri nocive si alte substante fertilizante in suspensie si
in solutie, buna pentru irigarea culturilor si adapatul vitelor.
Paraul Stiuca are izvorul pe teritoriul satului Stiuca, cu debit intermitent. Lunca
acestui parau poate da fanete excelente, daca se curata de spini. Paraul Vana are debit
continuu, nu prezinta insa importanta pentru irigat. Apa lui este buna pentru adapatul vitelor.
Vana isi are originea pe teritoriul satului Salbagel si ofera terenuri pentru fanete si
arabile
Panza de apa freatica se afla la adancimi ce variaza intre 0,5 – 3 m. in lunca, intre 3 –
6 m. pe terasa actuala si intre 10 – 12 m. pe terasa piemontana.

CLIMA.

Satul
Gavojdia beneficiaza de conditii de clima adecvate specificului de climat banatean, cu
influentele lui mediteraneene. Dupa datele statistice meteorologice ale statiei Lugoj, in
perioada dintre anii 1941 – 1951 temperatura medie anuala era de 11,1 grade celsius.
Temperatura medie lunara, in Ianuarie era de minus 1,3 grade C., iar cea maxima de minus
21,6 grade C.
Pe anotimpuri : Iarna era de minus 0,5 gr.C., si vara de plus 20,4 gr.C. ; primavara
11,4 gr.C. si toamna de 11,7 gr. C.
 Temperatura medie in perioada de vegetatie (intre 1 martie si 31 octombrie) pe anii
1941 – 1951 era de 15,6 gr. C.
Temperatura maxima absoluta a fost de 41,5 gr. C. la 20 aug. 1948. Temperatura
minima absoluta a fost de minus 30,3 gr. C. la 24 ian 1948.
Numarul mediu anual al zilelor de iarna era de 88,8 zile cu temperaturi sub zero
grade.
Numarul mediu anual al zilelor de vara cu temperaturi peste 25 grade a fost de 106,9
zile.
Media anuala a zilelor cu bruma a fost de 37,4 zile in lunile I, II, III, IV, V, IX, X, XI,
XII.
Media anuala a precipitatiilor pe o perioada de 20 ani (intre anii 1931 – 1951) a fost
de 639,9 mm. Lunile cu cele mai mari cantitati de precipitatii au fost : V, VI, XIII, X, XI.
Lunile cele mai sarace in precipitatii au fost : II, I. Maximul de precipitatii in 24 ore a fost in 2
sept. 1949/88,8 mm. numarul zilelor acoperit cu zapada este redus si plantele sufera de ger.
Grosimea stratului de zapada in medie anuala pe 10 ani (1941 – 1951) a fost de 32,5
cm. Media anuala a umiditatii relative a aerului in perioada 1941 – 1951 a fost de 71,2 %, iar
in perioada de vegetatie a fost de 66,25%.
Vantul dominant sufla din sud-est cu o frecventa de 20%. Lunile cu cele mai
frecvente vanturi au fost : martie si aprilie. Perioada de calm reprezinta 44,70 %. Taria
vanturilor in general este scazuta.
In prezent, pentru stabilirea apelor vanei in timpul revarsariilor (incepand cu 1969) s-
au efectuat lucrari de protectie pentru apele excedentare.

NOTA

Cf.datelor publicate in monografia judetului Timis 1981 se dau urmatoarele date climatice :

- temperatura medie anuala, intre 9 si 10 gr.C

- temperatura medie a lunii ianuarie : 0 - minus 1 gr.C.
- temperatura medie a lunii iulie : 18 -20 gr.C.
- minima absoluta ; - 29,2 gr.C.
- nr. zilelor mediu de inghet : 91 /Timisoara/
- zile de vara : 100 „
- zile tropicale : 40 „

BOGATII NATURALE

`Din suprafata de cca. 2062 ha. cea mai mare intindere de pamant este arabil.
Dupa numele fostilor proprietari, dupa numele felului solului, ori a localitatilor care au existat
acolo, suprafata de pamant din hotarul Gavojdiei afara de vatra satului poarta urmatoarele
denumiri : a/ catre Olosag avem urmatoarele loturi de pamant : Pusta lui Giloane /
Biricescu /, Pusta lui Fekete , Pusta Mica / loc de pasune /, Ocol si Dambovita . b/
spre Lugojel : Dambovita / inconjurata de raul Stiuca / Bongila, hotar. c/ spre Maguri
: Saliste, Drumul Mare si raslau.
d/ spre Ciresu : Conet, Tabaraste, Zavoi, Zavoiul Mare.
e/ spre Criciova : Filipaz, Bucovintoane.
f/ spre Jena : Pusta Jenei /pasune/, Filipaz, Pusta lui
Bucovinchi, Pusta lui Ranghel.
g/ spre Salbagel ; pusta Salbagelului, Drumul Salbagelului,
padurea / Mlastina/.
h/ spre Stiuca : pusta lui Fekete si Pusta lui Pechol.
Vatra satului prin secolele XVI - XVII se afla cu cativa km. mai spre nord la Gudacea
si mai spre sud la valea Magazinei /unde se afla domeniul CAP Gavojdia/ Pe atunci era
denumirea de Galavgeaza de Jos si de Sus. Tot pe atunci era in toi emigratia cetatenilor din
satul Dambovita spre cele doua asezaminte ale Gavojdiei.
In secolul al XVII-lea vatra satului este cea actuala, dar cu strazile nedrepte, cu multe
cotituri si fara terminare.
Prin secolul XVIII numarul asezarilor omenesti in localitatea Gavojdia fiind mare, se
face impartirea sistematica a satului pe numere de case, cu intravilane si gradini, aproape in
forma de azi a satului. Dintre familiile mai vechi al caror urmasi se mai afla si azi in Gavojdia
amintim pe urmatorii : Micaiantu, Condu,, Vlaicu, Blidariu V., Secosan Ion, David, Vladimir,
Ianas Neamtu, Moise Floare, Pusconi, Hornau, Mon Blidariu, Cojocaru, etc.

SOLUL

In hotarul satului Gavojdia in anul 1969 exista pamant arabil 951 ha., pentru pasune
erau 263 ha., pentru fanete naturale 83 ha., pentru livezi 22 ha. si alte terenuri 119 ha.
/constructii, curti, sosele, drumuri, santuri, etc./
Pe o suprafata de 80 ha., se identifica podzolul secundar cenusiu, slab hleizat, lutos-
malos pe argile diluviale. Acestea s-au format pe terasa piemontana, in locuri plane, cu
posibilitati reduse de scurgere a apelor de suprafata. Roca mama este alcatuita din argile
diluviale grele. Este un sol cu productivitate scazuta folosita aproape complet ca teren
arabil. Are un continut bogat in humus si azot, dar sarac in fosfor si mediocru in potasiu.
Podzolul secundar galbui ocupa o suprafata de 509 ha. din care 406 ha. pe teritoriul
Gavojdiei si 103 ha. la Jena. Este situat tot pe terasa piemontana pe locul din apropierea
pustelor ori pe locurile cu slaba inclinare. Solul are reactia slaba acida, continutul in humus
si azot total este bogat iar continutul in fosfor nobil si in potasiu este sarac. Are nevoie de
amendamente calcaroase si de ingrasaminte chimice fosfatice si potasice.
Podzolul secundar foarte puternic hleizat periodic inmlastinat ocupa o suprafata
foarte mica de 4 ha. in Gavojdia, format pe terasa piemontana in locuri microdepresioniste,
pe argile diluviale. Este sol care necesita executarea de santuri pentru evacuarea rapida a
excesului de umiditate.
Solul brun de padure ocupa o suprafata de 167 ha. in Gavojdia pe terasa piemontana
si pe alocuri pe plane. Este sarac in potasiu si fosfor nobil.
Solul brun pe terasa actuala ocupa 562,5 ha. din care 213 ha. la gavojdia si 349,5 ha. la
Jena, e foarte bogata in humus si azot total si este sarac in fosfor nobil si potasiu.
Lacovistea Larigata ocupa 30 ha. din care 19 ha. la gavojdia si 11 ha. la Jena. Lacovistea
bruna ocupa 31 ha. la Jena. Solul aluvional mediu ocupa 204 ha. din care 145 ha. la
gavojdia si restul la Jena. Solul aluvional slab humificat ocupa 232,5 ha. din care 165,5 ha.
la Gavojdia si restul la Jena.

SUBSOLUL

In trecut subsolul Gavojdiei era necunoscut. In anii1957-1960 s-au facut sondari spre
hotarul catre comuna Stiuca. Cu acest prilej s-au descoperit zacaminte insuficiente de :
lignit, carbuni, de piatra, si ceva minereu de fier, facandu-se sondari pana la 1200 m. unde s-
a dat de un strat de granit, renuntandu-se in continuare.
In cursul anului 1968 s-au facut sondari la marginea Gavojdiei spre cale a ferata,
unde s-au aflat perspective de gaz la 800 m. si granit la cca. 1000 m., cand s-a renuntat in
continuare.

FAUNA SI FLORA

Varietati de vietuitoare salbatice pe teritoriul Gavojdiei.

a/ Clasa insectelor : albine, viespi, muste, fluturi de matase, ochiul paunului, libelula,
bou de balta, carabus, fluture rosu, radasca, coropisnita, albilita, lacuste, tantari, furnici, etc.,
ulterior intervenind gandacul de colorado si alti gandaci daunatori plantelor.
b/ Clasa pestilor : tipari, salau, lin, platica, crapi, mreana, somni si stiuca.
c/ Clasa pasarilor : ciocanitoare, porumbel salbatic, bufnite, acvila, sticlete, sturzi,
privighetoare, ciocarlie, cuci, cocostarci, pitigoi, etc.
d/ Clasa mamiferelor : lupul, vulpea, iepurele, popandaul, cartita, soarecii, sobolanii
de camp si de casa, dihorul, nevastuica, etc.
Animale domestice si pasari de casa.
a/ Clasa pasarilor : gaini, rate, gaste, curci, prichita, porumbel,
b/ Clasa mamiferelor : boi, vaci, cai, oi, capre, iepuri de casa, porci,
Alte clase.
Clasa reptilelor : serpi de casa, soparle
Clasa batracienilor : broasca, brotacelul
Plantele cultivate si crescute liber pe sol si in apa.
Permanent printre fanete se aflau urmatoarele plante cultivate ori crescute libere ;
obsiga, iarba enghezeasca, ovasciorul, meisorul, firuta, piciorul cocosului, trifoiasul marunt,
sulfina, pojarnita, garofita, etc.
 Pe ogoare, pe haturi si pe miristi se gaseau : trei frati patati, trasta ciobanului, urda
vacii, scanteiuta, augelul, urzica moarta, urzica vie, vinetica, papadia, cucurbetica, rapita
salbatica, ridichea salbatica, macul de camp, alabastreaua, neghina, bozul, palamida,
nemtisorul, piciorul cocosului, mazarichea, rochita randunelei, rugina graului, romanita,
ciubotica cucului, coada soricelului, cucuta, iarba sarpelui, nalba, troscotelul, etc.
Plante cultivate.
Cereale ; graul, porumbul, orzul, ovazul, secara ; plante textile, inul si canepa ; plante
industriale : sfecla de zahar, rapita, ricinul, floarea soarelui, dovleacul ; plante de nutret :
trifoiul, lucerna, mohorul, etc. ; legumele si zarzavaturile.
Pomi roditori : marul, parul, prunul, visinul, ciresul, nucul, caisul, gutaiul, si mai putin
piersicul.
Dupa primul razboi mondial, cetatenii din Gavojdia care aveau pamant la dealul
dinspre Pusta Mare si-au plantat aci vita de vie. Dupa al doilea razboi mondial mare parte
din aceste vii au fost lasate in paraginire, in locul lor fiind plantati pomi fructiferi.
Teritoriul satului Gavojdia este asezat in zona padurilor – etajul stejarului.
In zona de trecere catre piemont isi face aparitia etajul cerului. In lunca Timisului si
pe terasa se afla resturi de stejarise, iar langa ape sunt zavoae cu salcii si arini. Pe unele
pante se afla plantatii de salcami.
Semanatul cerealelor de toamna se poate face in urmatoarele date :
- intre 20 – 30 oct. la grau
- intre 10 – 20 oct. la orz
- intre 20 – 30 sept. la secara

Productia anului 1957 fiind socotit printre cei mai buni ani productivi a fost :

- grau de toamna 1200 kg/ha

- secara 1500 „

- orz 1400 „

- ovaz 1100 „

- floarea soarelui 430 „

- porumb 1900 „

- cartofi 6000 „

- sfecla zahar 8000 „

- in de samanta 400 „

- fasole 600 „

- vie 5000 „

- pruni 30 kg/prun