UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA:ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

ECONOMIE
NEOFACTORI DE PRODUCȚIE

lector dr. CARAUS MARIAN

Student : BOHM (GRECU) ANDREI-VICTOR

Anul: I
 NEOFACTORI DE PRODUCȚIE

Producţia este activitatea depusă de oameni cu scopul de a transforma

resursele disponibile din societate corespunzător nevoilor lor, uramărind crearea
de bunuri şi servici menite a intra în consum, în vederea satisfacerii diferitelor
categorii de trebuinţe.
Factorii de producţie reprezintă totalitatea elementelor care participă, într-un
fel sau altul, la producerea de bunurii şi servicii.
Nu mai puţin importantă este analiza neofactorilor, care capătă o pondere tot
mai mare odată cu creşterea complexităţii activităţilor economice.
Pe măsura dezvoltării tehnici şi tehnologiei alaturi de aceştia se mai folosesc noi
factori de producţie numiţi neofactori în rîndul cărora intra capitalul uman,
resursele informaţionale, progresul ştiinţifico-tehnic, capitalul uman desemnează
potenţialul de cunoştinţe productive obţinute prin investiţii în factorul muncii.
Resursele informaţionale reprezintă cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice incorporate în
om şi utilizate în diverse activităţi. Progresul ştiinţifico-tehnic desemnează
totalitatea realizărilor prin care activitatea economică devine mai eficientă. Toţi
aceşti factori au ca punct de plecare cei trei factori tradiţionali : munca, pămîntul,
capitalul.
Neofactorii de producţie măresc eficienţa factorilor de producţie tradiţionali.

Antreprenoriatul sau spiritul antreprenorial.

2
Antreprenoriatul este motorul economiei, pătura populaţiei care îşi asumă riscurile
pe care alte categorii de persoane nu le acceptă.
În epoca moderna, procesul de amplificare şi diferentiere a resurselor atrase şi
utilizate în activitatea economică a continuat, celor trei factori clasici adăugîndu-li-
se alţii noi. Pornind de la rolul întreprinzătorului în economie se menţionează
abilitatea acestuia ca factor distinct al activităţii economice. Abilitatea este
apreciată ca un tip special de resursă umană, care se reflectă în capacitatea de a
combina în modul cel mai eficient natura, munca şi capitalul, în creativitatea şi
iniţiativa de a produce bunuri şi de a găsi noi căi de comercializare a acestora, în
asumarea riscurilor calculate în cadrul activităţii economice. Întreprinzătorul este
acel care are iniţiativa de combinare a resurselor, de producere a bunurilor şi
serviciilor. Este cel care dirijează politica firmei, cel care încearcă introducerea de
noi produse, tehnologii şi instrumente, de noi forme de organizare a întreprinderii
şi totodată purtătorul riscului. Răsplata pentru timpul, efortul şi abilitatea sa poate
fi sub formă de profit, dar şi de pierdere sau chiar faliment.
În prezent, la nivel mondial se configurează un nou model de creştere economică
- economia bazată pe cunoaştere, al cărui pion microeconomic principal este
firma mică şi mijlocie. Modelul economic are drept fundament revoluţia
cunoştinţelor, care marchează trecerea de la economia bazată predominant pe
resurse fizice la economia bazată pe cunoştinţe.
Rolul propulsor în progresul economic contemporan îl deţin neofactorii de
producţie ce cuprind noile tehnologii informatice şi de comunicaţii, precum şi
metodele manageriale moderne. Aceşti neofactori de producţie, împreună cu
factorii de producţie "clasici" asigură dezvoltarea economică de tip intensiv,
creşterea productivităţii muncii, precum şi diversificarea calitativă şi sortimentală a
produselor şi a serviciilor în concordanţă cu nevoile complexe de consum.
Coordonată definitorie a economiei bazate pe cunoaştere, informatizarea
activităţilor economice are un impact favorabil asupra întreprinderilor mici şi
mijlocii. Dacă în trecut, costurile echipamentelor şi a programelor informatice erau
ridicate, fiind inaccesibile multor organizaţii, în prezent acestea pot fi achiziţionate
şi de firmele de dimensiune mică sau mijlocie. Totodată, în contextul informatizării
3
societăţii, în general, şi a economiei, în special, întreprinderile mici şi mijlocii se
pot conecta la surse externe de informaţii comerciale, financiare, juridice,
manageriale etc. şi îşi pot dezvolta relaţiile cu comunităţile de afaceri din care fac
parte. Un alt efect pozitiv al fenomenului de informatizare rezidă în diminuarea
considerabilă a decalajelor dintre firmele mari şi cele mici şi mijlocii în ceea ce
priveşte accesul la informaţii şi, respectiv, utilizarea tehnologiilor şi a
echipamentelor informatice. Internet-ul, microprocesoarele, computerele
personale şi comunicaţiile prin satelit flexibilizează sistemele tehnice şi
accentuează substituirea muncii prin capital, favorizând apariţia şi dezvoltarea
întreprinderilor mici şi mijlocii. Utilizarea tehnologiilor informatice în aceste
organizaţii conduce la amplificarea gradului de fundamentare a deciziilor
manageriale şi la adoptarea acestora în regim operativ, cu implicaţii favorabile în
planul performanţelor organizaţionale.
Creşterea complexităţii activităţii economice, informatizarea şi ritmul accelerat al
schimbărilor tehnice şi tehnologice necesită un grad înalt de instruire a resurselor
umane. În acest context pregătirea continuă a personalului devine o coordonată
fundamentală a economiei bazate pe cunoaştere.
Aburdene afirmă că "în noua societate informaţională, capitalul uman a
înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică". C.H. Besseyre consideră că
resursele umane ale unei firme trebuie antrenate şi dezvoltate în permanenţă
întrucât "sunt primele resurse strategice ale organizaţiei".
În unele ţări dezvoltate, învăţământul universitar a dobîndit o dimensiune
antreprenorială, în sensul că studenţii (care în viitor pot activa în firme mici şi
mijlocii) sunt instruiţi în ideea de a avea spirit întreprinzător, de a identifica
oportunităţile de pe piaţă şi de a le transpune în practică, fie prin crearea unei
întreprinderi mici, fie prin implicarea în activitatea unei organizaţii deja existente.
În perioada actuală, viziunea oamenilor despre economie şi afaceri este tot mai
flexibilă, dinamică şi creativă, fapt care favorizează înclinaţia resurselor umane de
a-şi pune în valoare potenţialul de care dispun în cadrul întreprinderilor mici şi
mijlocii. Contribuţia decisivă a resurselor umane la obţinerea avantajului
competitiv este dată de capacitatea acestora de a produce şi de a combina toate
4
celelalte resurse ale firmei - tehnologice, materiale, financiare, informaţionale,
manageriale, juridice, etc.
Dezvoltarea economică regională reprezintă o expresie a descentralizării
economice şi, în acelaşi timp, o componentă a dezvoltării durabile. Întreprinderile
mici şi mijlocii au un rol important în implementarea politicilor economice regionale
şi locale, asigurînd o dezvoltare echilibrată şi armonioasă a unei ţări.
În prezent, tehnologiile informaţionale şi de comunicare reprezintă factorul
strategic de bază al ţărilor dezvoltate, permitînd obţinerea profiturilor şi
multiplicarea avantajelor economice. Astfel, ţărilor mai puţin dezvoltate le rămine
să urmeze exemplul acestora, imbunătăţindu-l şi adaptindu-l la specificul naţional.
În acest context, se cere evidenţiată apariţia unor fenomene şi procese care
supun modificărilor conţinutul economic al societăţii actuale, determinind
amplificarea diversităţii şi a complexităţii problematicii ce caracterizează lumea
contemporană. Aceste procese şi fenomene pot fi sintetizate astfel:
noua revoluţie tehnologică prin internet şi e-mail asigură mediul de
activitate al
agenţilor economici şi extind lumea afacerilor;
creşte rolul neofactorilor de producţie ca surse inepuizabile în activitatea
economică;
cunoaşterea şi informarea devin surse primordiale pentru economia unui
stat, iar
persoanele care lucrează în acest domeniu vor reprezenta grupul dominant al
forţei de muncă;
necesitatea formării continue a membrilor societăţii se datorează vitezei
de înnoire tehnologică şi cerinţelor competitivităţii care necesită o actualizare
continuă a cunoştinţelor şi adoptarea noului concept de formare continuă.
Racordarea ţărilor în curs de dezvoltare la tendinţele menţionate, care se
manifestă
în lumea contemporană, le-ar permite acestora să beneficieze de rezultatele
implementării tehnologiilor informaţionale şi de comunicare (TIC) şi să edifice o
nouă economie, diferită de cea anterioară.
5
 Progresul tehnico-ştiinţific.
După cum a remarcat încă Joseph Schumpeter (economistul care primul a
analizat inovaţiile şi antreprenoriatul ca factori de producţie), anume progresul
tehnico-ştiinţific (PTŞ) este generatorul de profituri în economie. Fără procesul
permanent de inovare a tehnologiilor şi a liniilor de produse, concurenţa între
producători ar împinge preţurile în jos, iar concurenţa pentru factorii de producţie
ar creşte costul lor, astfel încât peste un timp profiturile agenţilor economici s-ar
diminua la zero. Însă procesul inovativ permanent duce la posibilitatea unei
utilizări mai raţionale a factorilor de producţie (deci, la reducerea cheltuielilor sau
creşterea productivităţii) şi la diversificarea gamei de produse (deci, la
departajarea produselor şi la crearea unor noi debuşee pe piaţă).
Astăzi nimeni nu mai pune la îndoială importanţa PTŞ pentru economia
contemporană.
Deşi am vorbit deja foarte mult despre acest factor de producţie, mai sunt
câteva lucruri de remarcat privind îmbunătăţirea calităţii lui:
păstrarea şi extinderea studiilor economice superioare şi de specialitate,
pentru îmbunătăţirea calităţii antreprenoriatului;
întreprinderea măsurilor legislative pentru o mai amplă separare a
antreprenoriatului de management, de regulă apariţia managementului
independent îmbunătăţeşte cu mult calitatea administrării afacerilor;
creşterea calificării şi corectitudinii ramurii judiciare a puterii în cazurile
legate de antreprenoriat şi, respectiv, dezobişnuirea antreprenorilor de protecţia şi
implicarea din partea statului, ei fiind forţaţi să-şi apere singuri interesele în
instanţele de judecată, ceea ce le va spori calitatea şi motivarea.

6
 Informaţia. Acest factor a căpătat o importanţă decisivă în ultimele două
decenii, odată cu dezvoltarea tehnicii de calcul şi a capacităţii de stocare şi
procesare a informaţiilor de către agenţii economici. Deşi încă nu sunt înţelese
până la capăt mutaţiile grandioase ce se petrec în economia mondială în legătură
cu aceste noi capacităţi de operare a informaţiei, pot fi uşor trase câteva concluzii:
a) datorită reţelei informaţionale globale, pieţele au devenit mult mai
„apropiate” între ele, iar procesul de negociere şi încheiere a tranzacţiilor
– mult mai rapid;
b) asistăm la apariţia şi dezvoltarea unei noi specializări în activităţile
umane, specialistul în tehnologii informaţionale, care va ocupa locul
similar fermierului, inginerului sau consultantului în perioadele anterioare;