1. La data de 14 martie 2013 a intervenit un contract între SC X.Y. SA şi A.B.

, prin care
aceasta din urmă se obliga să execute în mod independent lucrări de consolidare a
clădirii ce constituie sediul central al societăţii, cu materiale proprii. Preţul lucrării
urma a fi stabilit ulterior recepţiei, părţile făcând o preţuire provizorie pe articole. La
10 august 2014 s-a recepţionat lucrarea şi s-a considerat a fi corespunzătoare, însă au
intervenit neînţelegeri în legătură cu stabilirea şi primirea preţului.
La 14 noiembrie 2016, A.B. a chemat în judecată SC X.Y. SA, pentru a fi obligată
la plata sumei reprezentând contravaloarea muncii prestate şi a materialelor folosite.
La cererea sa, A.B. a ataşat şi dovada unei notificări prealabile rămase fără rezultat.
Pârâta a formulat întâmpinare şi o cerere reconvenţională arătând că nu este de acord cu
plata muncii prestate, ci doar a materialelor utilizate, întrucât consolidarea nu s-a făcut
corespunzător, având o serie de fisuri chiar la o săptămână de la efectuarea recepţiei.
Instanţa constată din probatoriul administrat că există vicii, dar că nu au fost
ascunse cu viclenie şi că este posibil să se datoreze altor lucrări independente de cele
executate de A.B.
Q1: Care este natura juridică a contractului încheiat între părţi?
Q2: În speţă care este termenul de prescripţie şi de când curge acesta? Acest termen poate fi
modificat?
Q3: Dacă descoperirea viciilor s-a produs prin constatări succesive când se naşte dreptul
de acţiune?
Q4: Dacă în contract ar fi fost stipulată o clauză de limitare sau de înlăturare a obligaţiei de
garanţie pentru vicii, A.B. ar mai răspunde?
Q5: Cui revine sarcina probei?
Q6: Ce tip de preţ a fost stabilit prin contract?
Q7: Ce soluţie va pronunţa instanţa?

2. La 14 mai 2014, A.B. s-a angajat, printr-o convenţie de prestări servicii, faţă de C.D. să
execute o lucrare de mansardare a vilei acestuia. C.D. i-a pus la dispoziţie lui A.B. toate
materialele necesare, depozitate într-o latură a unei barăci de lucru. De asemenea, i-a
predat lui A.B. lacătul şi cheia de la aceasta, deşi se afla în curtea vilei. În privinţa preţului
s-a stabilit printr-o clauză ca plata să se facă pe măsura executării lucrării.
La 15 septembrie 2015, C.D. s-a adresat instanţei, solicitând obligarea lui A.B. la plata sumei
de 100.000 lei, reprezentând costul materialelor puse la dispoziţie acestuia în vederea
executării lucrării. În cererea lor, reclamantul arată că la mijlocul executării lucrării, într-o
noapte, din cauze necunoscute, baraca de lemn a luat foc. Incendiul a distrus materialele
şi, în special, cheresteaua, care a ars în totalitate. Reclamantul invocă faptul că materialele
se găseau în detenţiunea lui A.B., care era obligat să-şi ia toate măsurile de prevedere
pentru menţinerea lor în starea iniţială.
A.B. s-a apărat prin întâmpinare, arătând că C.D. este cel care au vrut să depoziteze
materialele într-o baracă de lemn şi că riscul incendiului putea fi previzibil. Mai mult, el
nu locuia în apropiere şi nu avea de unde să prevadă incendiul, însă C.D. locuia în curtea
cu baraca şi apare suspect că nu a depus suficiente diligente pentru a preveni sau a stinge
incendiul chiar de la izbucnirea lui. Pârâtul a formulat şi o cerere reconvențională prin
care solicită obligarea reclamantului-pârât la plata prestaţiei executate până la momentul
incendiului.
Instanţa, analizând dovezile administrate, constată că materialele au pierit
independent de culpa părţilor implicate şi respinge atât acţiunea, cât şi cererea
reconvenţională.
Q1: Care este natura juridică a contractului încheiat de părţi?
Q2: Cine suportă riscul pieirii materialelor în speţă, dacă acestea au fost procurate de
client şi se aflau în detenţiunea lui A.B.?
Q3: Cine suportă riscul contractului?
Q4 : A.B. va primi plata pentru prestaţia executată până la pieirea materialelor?

3. La 14 decembrie 2016, A.B. a chemat în judecată Filarmonica Moldova din Iași,

pentru a fi obligată la plata unei sume de bani, constituind contravaloarea unei haine
de nurcă ce i-a fost furată din garderobă.
Reprezentantul instituției a formulat o întâmpinare, arătând că nu există garderobier şi
nu se eliberează cartonaşe cu numere, iar cel care îşi lasă haina la garderobă o face pe
propria-i răspundere.
A.B. a susţinut, însă, că filarmonica şi-a asumat implicit obligaţia de a răspunde pentru
lucrurile lăsate de spectatori la garderobă, odată ce aceştia şi-au achitat biletele şi au
intrat în sala de spectacol. De asemenea, s-a probat cu martori existenţa obiectului
reclamat şi a faptului că a fost lăsat la garderobă.
Q1: Ce fel de contract există în speţă?
Q2: Care va fi soluţia?
Q3: Într-o altă ipoteză, dacă instituţia ar fi avut garderobier: a) angajatul din culpa
căruia s-a produs pierderea răspunde faţă de instituţia sa? b) ce datorează depozitarul
deponentului în caz de neexecutare a obligaţiei de restituire?