12/13 ani de școală (profesională/liceu) par mulți, poate chiar sunt, mai ales când nu te gândești

deloc la școală.
Însă anii nu se pot comasa, nu se pot îmbina, nu poți face 3 în 1. Sau oricum altcumva.
Școala nu poate fi accelerată.
Medicina se face, de ex., în 6 ani, de ce nu s-ar face în 2, 3?
În fine, ideea e că școala durează, nu se face într-o zi, nu e un concert de Crăciun.
Și nici nu poți să te arunci în cap în prima lecție și să ieși ca rața la ultima lecție.
Fără să citești și să scrii e imposibil. Zi de zi, an de an.
Pas cu pas. România educată.
Uzură, studiu, vremuri tulburi, plictiseală, pedanți profesori, Pisa grele, r ă b d a r e.
E ciudat, avem mii de exemple în jur, handbal, fotbal, tenis, teatru, muzică.
Exemple de muncă, răbdare, responsabilitate, modestie, colaborare.
Hai să citim, să încercăm un bun simț rezonabil și, ce să zic, succes în următorii 10 ani școlari.
Cine are o variantă de a accelera școala, de a face școala fără citit, vorbit, scris, socotit să-mi spună
și mie.
Cel mai demn lucru e să nu te plângi, profesor, elev, părinte, atâta vreme cât nu faci nimic, ci
dimpotrivă.
E mult absurd în școală, sunt mulți nervi, însă nu poți să vii croit, elev, profesor, părinte, să sari la
gâtul celuilalt, să hărțuiești, să subminezi orice încercare a oricui de a face o brumă de carte.
Și, dacă nu mai merg istoria, geografia, filosofia, logica, trebuie schimbată paradigma.
Nu, nu avem nevoie de trecut.
Nu, nu avem nevoie de prezent, spațiu, lume.
Nu, nu argumentăm, dialogăm, comunicăm.
Nu, nu gândim, nu reflectăm, nu filosofăm.
Îmi este cu neputință să înțeleg cum se poate desfășura o lecție de logică sau de filosofie.
Unde să mă duc să văd?
În America, în Anglia, în Germania, în Franța, la Nae Ionescu, la Liiceanu, la Flonta, la Marga, la
Codoban?
Ce să faci la logică?

Vali Nicolae

Azi am vorbit cu o fată care mâine împlinește 14 ani. La o școală de la țară. O fată care a
zâmbit amar când am vorbit de viitor și mi-a spus că viitorul ei este de maxim câteva ore, pentru că
orice i se poate întâmpla și tot ce contează este prezentul. Fără bani, tată alcoolic, 5 surori, niciun
părinte nu lucrează, scandaluri, bătăi și restul. Acest copil își dorește să fie liniștită să învețe, să aibă
haine cum au colegii ei, să aibă mâncare. Pare banal, nu, pentru noi, care nu știm cu câte feluri de
mâncare să-i mai rugăm pe copiii noștri, doar-doar să mănânce ceva, care le comandăm haine pe
net, care îi plimbăm prin locuri exotice...și nu sunt cazuri singulare...este al doilea copil săptămâna
asta cu care vorbesc eu, dar câți copii nu sunt în această situație...și știți ce este mai rău? Că nu mai
au nicio speranță. Cu greu a acceptat să primeasca ceva, privindu-mă trist, foarte trist, de parca ar fi
vrut să spună...cu o floare nu se face primăvară...și are dreptate. Acest copil are perfectă dreptate.
Cu ce a greșit ea că s-a născut într-o asemenea familie, sat, țară? Ce să-i spun eu? Să aibă răbdare?
Păi ea nu știe ce se întâmplă până mâine...acești copii, nedoriți și neiubiți de părinți, sunt copiii
nimănui. Această țară nu-și iubește nici ea copiii. Pentru că foarte rar văd să facă ceva concret să-i
ajute. De ce să-i ajute? Pentru că, așa cum mi-a povestit acest copil astăzi, ei sunt într-un impas
zilnic, sunt ca o pasăre rănită, care depinde de ceilalți. Știți, uneori acești copii sunt mult, mult mai
profunzi și mai plastici decât mulți dintre noi.

Alina Nicolae