Alina Nicolae

Despre educație

în cei 6 ani de străbătut parcuri, locuri de joacă, străzi am observat următoarele: copiii, mai ales cei

mici, au o cruzime mult mai mare față de animale decât au acestea față de ei. cu câtă forță plesnesc

melcii de pe aleile parcurilor care se plimbă după ploaie, cu câtă ură calcă cu talpa sandalei

gândăcei, râme, buburuze și tot ce le mai iese în cale, cu câtă satisfacție trec din mână în mână, mai

ales unde sunt mulți copii, câte un pui de câine sau pisică, care abia mai respiră. Părinții, după

margini, îi încurajează și nici gând de vreun semn de empatie sau ceva de genul acesta. Totul este la

dispoziția copilului, pentru că, la urma urmei, ce este o buburuză și ce este un copil, lasă copilul, să

se bucure și el de copilărie. Dacă nu omoară acum, atunci când? Să nu ne mirăm când copiii noștri

îi vor lovi pe alții mai lipsiți de apărare decât ei, care aleargă mai greoi, care nu reușesc să prindă o

minge, care nu înțeleg ce le spunem, care arată altfel decât noi...

Empatia se învață, se dezvoltă, se educă. Dar cine să mai facă asta, când pe toți ne interesează să

reușească copilul, chiar zdrobindu-și adversarul, așa cum făcea în copilărie cu câte o râmă

amărâtă...

Toți ne plângem de educație, fiecare dă vina pe celălalt, dar nimeni nu vrea să facă mai

nimic...așteptăm de la ceilalți, de la cei în măsură...și așa ne cresc copiii și vor deveni părinții unor

copii care plesnesc melci, care prind porumbei prin parcuri sau chiar mai rău...