Parmezanul e un soi de brânză. Singura brânză care poate purta numele de
„parmezan” e Parmigiano Reggiano. Există chiar o lege care spune că numele „parmezan” e protejat în Uniunea Europeană și e rezervat doar pentru Parmigiano Reggiano. Pot să fiu de acord cu asta (nu că ar conta), nu pot să fiu însă de acord cu confuzia apărută cu ocazia legii. Cum ar veni, sunt mulți oameni pe planetă, care cred că „parmezanul” e un Parmigiano falsificat, în vreme ce „ăla bun” se numește „parmigiano”. Propun să ne calmăm cu toții, să bem un pahar cu apă, să citim puțin și să nu ne mai strofocăm când, români fiind, mai scăpăm câte un „parmezan” în loc de „parmigiano”. În același timp, e bine să reținem că dacă întâlnim în magazin o brânză vândută drept „parmezan” dar vânzătorul nu are cum să demonstreze că e vorba despre Parmigiano Reggiano, e posibil să fim victimele unei tentative de păcălire, cu sau fără intenție. Buuun. Acum, să mai și mâncăm, că altfel se vede o dispută, fie ea și neimportantă, dacă ai mâncat puțin înainte. Cum ajungi la pastele din imaginea de mai jos? Simplu: fierbi pastele cât scrie pe ambalaj. Pui într-o cratiță o ceapă tocată, doi căței de usturoi zdrobiți cu latul cuțitului, cinci rondele de ardei iute, o lingură de ulei. Lași ceapa să se înmoaie pe foc mic, adaugi o cană mare de roșii fără pieliță, zdrobite. Condimentezi cu sare și piper, adaugi o pișcătură de zahăr. Pui pastele în cratiță, cu tot cu două-trei-patru linguri din apa în care au fiert. Saltă pe foc iute, 2-3 minute. Ia de pe foc și rade niște parmezan peste paste. Frunzele de busuioc sunt opționale. Pot fi de pătrunjel.