ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,EUGEN NICOARĂ,,

REGHIN

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE

FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist:

ABSOLVENT:

2011

1
 SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE
FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist:

ABSOLVENT:

2011

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I 1
I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV 1
1.1. Anatomia aparatului digestiv 1
1.2. Fiziologia aparatului digestiv 7
1.2.1. Digestia bucală 7
1.2.2. Digestia gastrică 10
1.2.3. Digestia intestinală 13
1.2.4. Absorbţia intestinală 13
CAPITOLUL II 15
II. BAZE FIZIOPATOLOGICE 15
II. 1. Diareea 15
II.1. 1. Definiţie 15
II. 1. 2. Forme de diaree 15
II. 2. Funcţia motorie a intestinului gros 16
II. 3.Tipuri variate de activitate motorie ale colonului 16
II. 4. Funcţiile de digestie şi absorbţie a colonului 17
II. 5. Defecaţia 18
II. 6. Constipaţia 18
II. 7. Investigaţii 21
CAPITOLUL III 24
III. BAZE FARMACOLOGICE 24
III.1. Definiţie 24
III.2. Mecanism de acţiune 24
III. 3. Clasificare 24
III. 3. 1. Clasificarea antidiareicelor 24
III. 3. 1.1. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune 24
III. 3. 1.1.A. Antidiareice simptomatic- patogene 24
III. 3. 1.1.B. Antidiareice de substituţie 24
III. 3. 1.1.C. Antidiareice etiotrope 25
III. 3. 2. Clasificarea laxativelor şi purgativelor 25
III. 3. 2. 1. Clasificarea după mecanismul de acţiune 25

3
III. 3. 2. 1. 1. Laxative de volum 25
III. 3. 2. 1. 2. Purgative osmotice 25
III. 3. 2. 1. 3. Purgative de contact, stimulatoare, iritante 26
III. 3. 2. 1. 4. Laxative lubrifiante şi emoliente 27
III. 3. 2. 1. 5. Laxative pentru uz rectal 28
III. 4. Farmacoterapie 28
III. 5. Farmacocinetică 29
III. 6. Farmacoepidemiologie 29
IV. REPREZENTANŢI 30
IV. 1. Antidiareice 30
IV. 1.1. Antiinfecţioase intestinale 30
IV. 1.1.1. Rifaximinum 30
IV. 1.1.2. Nifuroxazinum 31
IV. 1.1.3. Furazolidonum 32
IV. 1.1.4. Chlorquinaldolum 33
IV. 1.2. Adsorbante intestinale 34
IV. 1.2.1. Carbo medicinalis 34
IV. 1.2.2. Diosmectita 35
IV. 1.3. Antipropulsive 37
IV. 1.3.1. Loperamidum 37
IV. 1.4. Antiinflamatoare intestinale 39
IV. 1.4.1. Budesonidum 39
IV. 1.4.2. Sulfasalazinum 39
IV. 1.4.3. Mesalazinum 41
IV. 1.5. Microorganisme antidiareice 43
IV. 1.5.1. Saccharomyces boulardii 43
IV.2. Laxative –purgative 44
IV.2.1. Emoliente, lubrifiante 44
IV.2.1.1. Parafinnum liquidum 44
IV.2.2. Laxative de contact 44
IV.2.2.1. Bisacodylum 44
IV.2.2.2. Senna 45
IV.2.3. Laxative osmotice 47
IV.2.3.1. Lactulosum 47
IV.2.3.2. Macrogolum 49
IV.2.3. Alte laxative 50
IV.2.3.1. Glycerolum 50
V. CONCLUZII
VI. BIBLIOGRAFIE

4
 CAPITOLUL I

I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1.1. Anatomia aparatului digestiv

Aparatul digestiv este constituit din totalitatea organelor care au ca funcţii principale
digestia şi absorbţia principiilor alimentari şi totodată eliminarea reziduurilor neasimilabile
ale alimentelor ingerate.
Organele aparatului digestiv formează un tub de calibru diferit în diferitele sale segmente-
tubul digestiv şi glandele anexe [15].

Fig. nr. 1 Tubul digestiv

5
Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gură, faringe (cu dublă apartenenţă),
esofag, stomac, intestinul subţire şi intestinul gros.
Gura este porţiunea iniţială a tubului digestiv, alcătuită din organe şi diverse ţesuturi.
Superior este limitată de bolta palatină, inferior de plaşeul bucal, lateral de obraji, anterior de
buze şi posterior se continuă cu faringele.
Cavitatea bucală este căptuşită cu mucoasa bucală.
În cavitatea bucală se află cele două arcade dentare, superioară şi inferioară, situate pe maxilar
şi respectiv pe mandibulă.
Dinţii sunt în număr de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari.
Limba, organ muscular situat posterior, prezintă pe faţa superioară nişte formaţiuni numite
papile: filiforme, fungiforme şi circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre rădăcina
limbii şi formând ”V”- ul lingual. În cavitatea bucală glandele salivare, parotide, submaxilare
şi sublinguale, excretă salivă [10,15].
Faringele este un organ care aparţine atât aparatului digestiv cât şi aparatului respirator. El se
află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi înaintea coloanei vertebrale cervicale, loc
de încrucişare a căilor respiratorii şi digestive, realizează legătura dintre fosele nazale şi
laringe, precum şi dintre cavitatea bucală şi esofag.
Este căptuşit cu o mucoasă, este bogat în ţesut limfoid.
Musculatura faringelui, constituită din fibre musculare striate cu dispoziţie circulară
(constrictori) şi longitudinală (ridicători) deţine un rol important în deglutiţie [15].
În faringe se găsesc amigdalele palatine, amigdala faringiană pe peretele posterior şi amigdala
linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin numeroase vase limfatice şi formând inelul
limfatic Walderyer.

6
Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legătura între faringe şi
stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicală (C7) în dreptul cartilajului cricoid, şi se
termină în dreptul vertebrei a-11-a toracale la cardia; este lung de 25-32 cm şi are un calibru
care variază între 10 şi 22 mm.
Are trei strâmtori fiziologice: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea de la nivelul încrucişării cu
artera aortă şi cea de la nivelul cardiei.
Esofagul este situat în mediastinul posterior, venind în contact cu formaţiunile situate aici.
Datorită acestei situări , afecţiunile esofagului se pot răsfrânge asupra organelor cu care vine
în contact, iar pe de altă parte, leziunile acestora pot provoca suferinţe esofagiene.
Ca structură, esofagul este alcătuit din trei straturi: la interior se află mucoasa, cu un epiteliu
pavimentos stratificat; urmează tunica mijlocie, care este musculară şi are două straturi- unul
intern cu fibre circulare şi unul extern, cu fibre longitudinale; tunica externă este formată din
ţesutul conjunctiv lax, care se continuă cu ţesutul de susţinere mediastinal.
Există două zone anatomice prevăzute cu activitate sfincteriană: una situată la joncţiunea
faringo-esofagiană şi alta în vecinătatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis şi
vestibulul gastro-esofagian [11,16,18].
Stomacul, situat în abdomen, în loja gastrică, este segmentul cel mai dilatat al tubului
digestiv, este un organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat între
esofag şi intestinul subţire.
Forma lui este asemănătoare cu a unei pere, cu vârful uşor îndoit şi îndreptat în sus: la
examenul radiologic apare ca litera ”J” sau ca un cârlig. Forma lui este variabilă în funcţie de
conţinut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziţia individului
şi volumul organelor vecine.

Fig. nr. 2
Stomacul

Stomacul începe de la cardia, care face legătura între esofag şi stomac; porţiunea situată
deasupra cardiei şi care este adaptată cupolei diafragmatice, se numeşte marea tuberozitate
(fornix sau fundus); segmentul verical este corpul stomacului, care se confundă cu mica
tuberozitate şi apoi cu antrul piloric şi se termină cu orificiul piloric. Între cardia şi pilor se
află două margini: marginea externă sau marea curbură şi marginea internă sau mica
curbură.Prin orificiul cardia comunică cu esofagul şi prin orificiul piloric este asigurată
legătura cu duodenul.
Din punct de vedere structural, stomacul este alcătuit din patru pături: la interior se află
mucoasa, apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este învelit de seroasa peritoneală.
Mucoasa gastrică prezintă numeroase cute care îi măresc suprafaţa şi este alcătuită dintr-un
epiteliu cilindric unistratificat, care secretă mucus, şi din glandele stomacului: glandele
fundice, secretoare de acid clorhidric şi pepsină, glandele pilorice şi celulele mucipare,
ambele secretoare de mucus.
Musculoasa este formată dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu
fibre circulare şi un strat extern cu fibre longitudinale.
Stratul circular, la nivelul pilorului este foarte puternic, constituind sfincterul piloric [3].

7
Inervaţia stomacului este constituită din fibre parasimpatice provenite din nervii vagi şi fibre
simpatice, din plexul celiac. În peretele gastric există două plexuri vegetative.
Secreţia gastrică este declanşată mai întâi printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin
mecanisme neurochimice cu punct de plecare în mucoasa gastrică (faza gastrică, cu secreţie
de gastrină) şi intestinul subţire (faza intestinală).
Intestinul subţire, segmentul cel mai lung al tubului digestiv (peste 4 m), se întinde de la
pilor la valvula ileo-cecală, prin care se deschide în intestinul gros. Intestinul subţire este
diferenţiat în trei segmente: duodenul, jejunul şi ileonul.

Duode
n

Intesti
n
liber

Fig. nr. 3
Intestinul subţire

- duodenul, porţiunea iniţială, fixă a intestinului subţire, are lungimea de 25-30 cm, formă de
potcoavă şi cuprinde în concavitatea sa capul pancreasului [11,16,18].
Duodenul are patru porţiuni: prima porţiune, bulbul duodenal, urmează imediat după pilor şi
este uşor mobilă; porţiunea a doua, descendentă, este situată în dreapta coloanei vertebrale şi
în ea se varsă secreţia biliară şi cea pancreatică; porţiunea a treia este orizontală, iar porţiunea
a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul, formând unghiul duodeno-jejunal.
Din punct de vedere structural duodenul este alcătuit din patru straturi: mucoasa, apoi
submucoasa, musculoasa, (cu fibre musculare circulare şi longitudinale), iar la exterior este
seroasa peritoneală, care îl acoperă numai pe faţa anterioară.
Mucoasa duodenală, cu vilozităţi, conţine glande asemănătoare celor pilorice, dar şi glande de
tip intestinal.
Jejunul şi ileonul, porţiunile mobile ale intestinului subţire, se întind până la valvula ileo
cecală, fără a se putea face o delimitare precisă între jejun şi ileon.

8
La acest nivel mucoasa formează cute circulare (valvule conivente) şi prezintă un număr de
vilozităţi intestinale, care măresc mult suprafaţa, favorizând procesul de absorbţie, precum şi
glande [10,15].

Fig. nr. 4
Vilozităţi intestinale
La suprafaţă, vilozitatea intestinală are un strat epitelial ale cărui celule prezintă la polul
apical o membrană cu microvili, dispozitiv structural care măreşte suprafaţa de resorbţie. Sub
epiteliu se găsesc o bogată reţea capilară sangvină şi chiliferul central limfatic. În vilozitate se
găsesc ţesut conjunctiv, precum şi fibre musculare netede, care prin contracţia lor, împing
sângele şi limfa, împreună cu substanţele resorbite din lumenul intestinului.
În porţiunea terminală a ileonului se găsesc numeroşi foliculi limfactici, formând plăcile
Payer.
Inervaţia intestinului subţire este asigurată prin ramuri simpatice şi parasimpatice provenite
din plexurile celiac şi mezenteric superior şi din cele două plexuri intrinseci, care asigură un
automatism intestinal.

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv; el începe de la valva ileo-cecală şi se
termină cu anusul. Are o lungime de aproximativ 1,7 m- 3 m şi un calibru superior faţă de
intestinul subţire.

Fig. nr. 5
Intestinul gros

Intestinul gros este împărţit în următoarele segmente: cecul (segmentul situat sub valvula ileo-
cecală şi terminat într-un fund de sac, prezentând apendicele vermiform), colonul ascendent,
colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid şi rectul.

9
Cecul este situat în fosa iliacă dreaptă; legătura dintre ileon şi cec se realizează prin sfincterul
ileo-cecal (formaţiune musculară). Pe partea internă a cecului se află apendicele, a cărui
poziţie este variabilă. Cecul are un grad de mobilitate.
Colonul ascendent este situat în flancul drept şi continuă cecul, urcând vertical până la faţa
inferioară a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se continuă cu colonul
transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers se întinde de la unghiul hepatic până la unghiul splenic (unghiul stâng) şi
este situat orizontal sau în forma literei ”V”.
Colonul descendent este situat în flancul stâng şi se întinde de la unghiul splenic până la
nivelul crestei iliace, unde se continuă prin colonul sigmoid.
Colonul sigmoid, în continuarea precedentului, situat în fosa iliacă stângă şi în pelvis, are
forma unui ”S” şi se întinde până la unghiul recto-sigmoidian.
Rectul este porţiunea terminală: se întinde de la unghiul recto-sigmoidian până la anus şi este
situat în pelvis. Rectul comunică cu exteriorul prin canalul anal, care continuă ampula rectală.
Din punct de vedere structural este alcătuit din patru straturi: mucoasă, apoi submucoasă,
musculoasă şi seroasă. Mucoasa este foarte bogată în celule mucipare, musculoasa se
caracterizează prin cele trei benzi musculare şi prin benzile transversale, care alcătuesc
haustrele intestinului gros [10,15].

Glandele anexe
În tubul digestiv se găsesc numeroase glande, unele în pereţii săi, altele constituind organe
glandulare anexe. Glandele din pereţii tubului digestiv sunt răspândite îndeosebi în tunica
mucoasă şi în unele segmente (esofag şi duoden), acestea pătrund până în tunica submucoasă.
Glandele mari dinafara pereţilor tubului digestiv, numite glande anexe, comunică cu cavitatea
segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare.
În această categorie intră glandele salivare- parotide, sublinguale şi submaxilare, ficatul şi
pancreasul.

1.2. Fiziologia aparatului digestiv

Tubul digestiv asigură aportul continuu de apă, electroliţi şi substanţe nutritive necesare
organismului.
Pentru realizarea acestor funcţii este necesară:
 Deplasarea alimentelor prin tractul alimentar;
 Secreţia sucurilor digestive şi digestia alimentelor;
 Absorbţia produşilor de digestie, a apei şi a electriloţilor;
 Circulaţia sângelui prin segmentele tubului digestiv în vederea transportului
substanţelor absorbite.
Funcţiile îndeplinite de segmentele tubului digestiv sunt: secreţie, excreţie, absorbţie şi
motilitate.
În procesul de digestie intervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv şi
glandele anexe ale acestuia.
Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care se secretă enzime
specifice şi anume în cavitatea bucală (digestia bucală), în stomac (digestia gastrică) şi în
intestinul subţire (digestia intestinală).

1.2.1. Digestia bucală

Digestia bucală reprezintă totalitatea transformărilor mecanice şi chimice pe care le suferă
alimentele în cavitatea bucală.

10
Prin actul de masticaţie se realizează transformările mecanice, iar cele chimice prin acţiunea
enzimelor existente în salivă.
Digestia bucală se caracterizează îndeosebi prin procese mecanice, datorită cărora alimentele
sunt fărâmiţate şi amestecate cu saliva. Saliva uşurează actul masticaţiei şi formarea bolului
alimentar, contribuind astfel, prin enzimele pe care le conţine, la transformările chimice ale
alimentelor.
Saliva este secretată de glandele salivare mari (parotida, sublinguala şi submandibulara) şi de
glandele salivare mici, situate în grosimea mucoasei bucale [10,15].
Masticaţia: este un proces complex prin care alimentele solide şi semisolide sunt prelucrate
mecanic prin tăiere, zdrobire şi triturare, datorită mişcărilor mandibulei, concomitent cu
mişcări coordonate ale buzelor, limbii şi obrajilor, care împing fragmentele alimentare între
arcadele dentare.
Masticaţia contribuie la formarea bolului alimentar, intervine în declanşarea secreţiei
glandelor salivare şi stimulează receptorii gustativi şi olfactivi care vor declanşa, la rândul lor,
secreţia altor glande digestive.
Masticaţia favorizează procesele de digestie propriu-zisă, deoarece prin fragmentarea
particulelor alimentare măreşte suprafaţa lor de contact cu enzimele digestive.
Reglarea masticaţiei se realizează prin mecanisme reflexe necondiţionate şi condiţionate.
Alimentele introduse în cavitatea bucală, stimulează receptorii de la acest nivel şi declanşează
impulsuri aferente, transmise prin ramuri senzitive ale nervilor V, VII, IX şi X, la centrii
nervoşi bulbo-pontini. Impulsurile eferente ajung la muşchii masticatori prin nervii V-ramura
motoare, prin nervii VII la buze şi obraji (muşchii mimicii) şi la musculatura limbii prin
nervul XII.
Datorită conexiunii dintre centrii bulbo-pontini ai masticaţiei şi cortexul cerebral, masticaţia
devine un act reflex voluntar care se automatizează treptat [10,15].

Secreţia salivară
Este produsul celor trei perechi de glande salivare mari şi al numeroaselor glande diseminate
în mucoasa bucală.
Saliva secretată la om în cantitate de 1-2 l/ 24 h, este uşor acidă (pH 6-7).
Compoziţia chimică a salivei:
Saliva conţine 99,5% apă şi 0,5% substanţe solide organice şi anorganice.
Substanţele anorganice sunt reprezentate de cloruri, fosfaţi, carbonaţi şi bicarbonaţi de sodiu,
calciu şi magneziu.
La acestea se mai adaugă sulfocianura de potasiu sau rodanatul de potasiu care rezultă,
probabil, din metabolismul proteic. În salivă se mai găsesc cantităţi mici de fluor, clor şi gaze
dizolvate.

Reglarea secreţiei salivare

Se realizează pe cale exclusiv reflexă şi este condiţionată, cantitativ şi calitativ, de natura
excitantului care o declanşează [13].
Reflexul salivar este declanşat de stimularea receptorilor din mugurii gustativi şi a
receptorilor de tact, temperatură şi durere din cavitatea bucală.
Impulsurile de la nivelul receptorilor gustativi din partea anterioară a limbii sunt trimise la
nucleul salivator superior din punte, iar cele din partea posterioară a limbii, la nucleul
salivator inferior din bulb.
Stimularea centrilor salivatori este urmată de declanşarea unor impulsuri, care ajung prin fibre
parasimpatice ale nervului facial (VII) la glandele submaxilare şi sublinguale, iar prin fibre
parasimpatice ale nervului IX, la parotide.

11
Inervaţia simpatică provine din primele două segmente toracice. Stimularea parasimpaticului
produce o secreţie abundentă (cu conţinut enzimatic redus), iar stimularea simpaticului
provoacă o secreţie redusă (bogată în enzime).
Deglutiţia
Constă dintr-un lanţ de reflexe prin care bolul alimentar, format în cavitatea bucală străbate
faringele şi esofagul, ajungând în stomac.
Deglutiţia se desfăşoară în trei timpi:
 Timpul bucal, parţial voluntar, constă în colectarea conţinutului bucal pe faţa dorsală a
limbii, urmată de împingerea bolului din gură în faringe, prin contracţia musculaturii
limbii şi a planşeului bucal.
 Timpul faringian, involuntar, asigură împingerea bolului alimentar în esofag, în
condiţiile închiderii celorlalte căi ce se deschid în faringe.
 Timpul esofagian, involuntar, constă în deplasarea bolului alimentar, prin mişcări
peristaltice, de-a lungul esofagului până la orificiul cardia şi apoi la stomac [11,16].

Gura

Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sunt: funcţia de masticaţie pentru formarea bolului
alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acţiunea ptialinei salivare, funcţia de fonaţie,
funcţia receptoare, funcţia de apărare şi funcţia fizionomică.

Faringele

Funcţiile faringelui sunt: funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag şi funcţia de
apărare împotriva infecţiilor, care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie.

Esofagul

Din punct de vedere fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre
faringe şi stomac.Prin reflexul de deglutiţie, bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin
coordonare nervoasă, musculatura formează unde contractile care împing bolul spre cardia;
sfincterul cardiei se desface, împiedicând şi refluarea conţinutului gastric în esofag.

Stomacul

Primeşte alimentele şi datorită funcţiei sale motorii, le frământă, le amestecă cu sucul gastric
şi apoi le evacuează în duoden. Prin funcţia secretoare, stomacul intervine în digerarea
ţesutului conjunctiv şi a proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric şi a pepsinei. Mucusul
gastric are rol protector de prim ordin, apărând mucoasa de acţiunea sucului gastric.
Secreţia gastrică este declanşată mai întâi printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin
mecanisme neurochimice cu punct de plecare în mucoasa gastrică (faza gastrică, cu secreţie
de gastrină) şi intestinul subţire (faza intestinală).

Duodenul

Din punct de vedere fiziologic, duodenul are două funcţii principale: motorie şi secretorie.
Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte repede în jejun (în câteva secunde).
Secreţia duodenală elaborează secretină (cu rol în stimularea pancreasului şi a intestinului),
enterochinază (care transformă tripsinogenul în tripsină) şi mucus. La nivelul duodenului

12
începe să se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila şi sucul
pancreatic.
Din punct de vedere fiziologic, jejuno-ileonul are trei funcţii: motorie, secretorie şi de
absorbţie.
Funcţia motorie este reprezentată de mişcările pendulare, cu rol de frământare şi amestecare a
conţinutului intestinal, şi de mişcările peristaltice, cu rol de propulsare a chimului intestinal.
Funcţia secretorie se manifestă prin elaborarea unor fermenţi: erepsina şi nucleo-tidaza, cu rol
în digerarea proteinelor şi a acizilor nucleici; lipaza intestinală, cu rol în scindarea grăsimilor
neutre; dizaharidele (maltaza, izomaltaza, zaharaza (invertaza), lactaza), cu rol în digerarea
glucidelor până la monozaharide.
Funcţia de absorbţie se exercită pe o foarte mare suprafaţă, datorită vilozităţilor intestinale.
Odată cu principiile alimentare amintite se mai absorb şi apa, sărurile minerale şi vitaminele
[15].
Intestinul gros

Din punct de vedere fiziologic, intestinul gros are funcţii de motricitate, secreţie şi absorbţie.
Motricitatea asigură progresia bolului fecal prin contracţii peristaltice, segmentare şi prin
contracţii masive. Bolul fecal se adună în sigmoid; trecerea materiilor fecale în rect duce la
expulzarea lor prin actul fiziologic al defecaţiei.
Secreţia intestinului gros se rezumă la mucus. Funcţia de absorbţie este mai redusă şi se
exercită, mai ales la nivelul cecului şi al ascendentului; se absorb apa, sărurile, vitaminele,
glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substanţe medicamentoase şi apă, acestea ajungând
în vena cavă inferioară.
Un rol extrem de important în fiziologie şi în patologie îl joacă flora intestinală [10].

1.2.2. Digestia gastrică

Constă în transformarea bolului alimentar în chim gastric (pasta omogenă). La realizarea

acestui proces participă cele două funcţii ale stomacului: motorie şi secretorie.
Funcţia secretorie constă în secreţia sucului gastric, produs de glandele gastrice. Sucul
gastric este un lichid incolor, limpede sau uşor opalescent, în funcţie de conţinutul său în
mucus, şi foarte acid (pH cuprins între 1,5 şi 2,5).
Sucul gastric este constituit din :
 99% apă
 1% - substanţe organice (enzime, mucus);
- substanţe anorganice (acid clorhidric, clorură de sodiu, clorură de potasiu, fosfat
de calciu, fosfat de magneziu etc.)
Acidul clorhidric exercită următoarele acţiuni:
 Activează enzimele proteolitice din sucul gastric şi creează un mediu optim pentru
acţiunea acestora
 Acţionează asupra proteinelor alimentare, făcându-le mai uşor digerabile
 Stimulează evacuarea gastrică
 Împiedică dezvoltarea germenilor introduşi în stomac o dată cu alimentele ingerate
(acţiune antiseptică).
Principalele procese chimice gastrice se desfăşoară sub acţiunea următoarelor enzime:
 Pepsina, principala enzimă a sucului gastric, este secretată sub formă inactivă
(pepsinogen) şi este activată în stomac de către acidul clorhidric. Acţionând optim la
un pH foarte acid, pepsina hidrolizează legăturile peptidice din interiorul moleculelor
de proteine, rezultând peptide de dimensiuni variate;

13
  Labfermentul, secretat mai ales la sugari şi probabil absent în sucul gastric al
adultului, produce coagularea laptelui prin transformarea cazeinogenului solubil în
paracazeină care, în prezenţa ionilor de calciu se transformă în paracazeinat de calciu;
 Gelatinaza lichefiază gelatina;
 Lipaza, importantă mai ales la sugari, scindează hidrolitic grăsimile emulsionate
(lapte, frişcă).
Mucusul gastric are rolul de a proteja mucoasa gastrică de diverse acţiuni nocive, în
special de autodigestie, sub acţiunea pepsinei şi a HCl.
Rezultatul digestiei gastrice este formarea unui produs semilichid, acid- chimul gastric
[16,18].

Reglarea secreţiei gastrice

Se realizează prin mecanisme nervoase şi umorale şi este condiţionată de cantitatea şi
calitatea alimentelor ingerate şi se realizează în trei etape: cefalică, gastrică şi
intestinală.

Faza cefalică este declanşată de gând, vedere, gust şi miros.

Se realizează exclusiv prin mecanisme nervoase necondiţionate şi condiţionate.
Mecanismele nervoase necondiţionate sunt declanşate la contactul alimentelor cu receptorii
gustativi din cavitatea bucală. Impulsurile ajung la centrii gastrosecretori bulbari şi la nucleul
dorsal al vagului de unde, pe cale eferentă vagală, pornesc comenzi spre glandele gastrice,
declanşând secreţia de suc gastric.
Mecanismele condiţionate se declanşează la simpla vedere, gust, miros sau chiar la gândul
consumului unui aliment dorit. În aceste mecanisme, cortexul cerebral are rol esenţial.

Faza gastrică se realizează prin mecanism nervos şi umoral.

Mecanismul nervos, de mică importanţă, este declanşat de distensia stomacului produsă prin
ingestia alimentelor. Efectul constă în stimularea secreţiei de suc gastric.
Mecanismul umoral este principalul mecanism de reglare. La contactul alimentelor cu
mucoasa gastrică se eliberează gastrină, un hormon care, transportat de sânge până la nivelul
glandelor gastrice, stimulează secreţia de suc gastric.

Faza intestinală se realizează prin mecanism nervos şi umoral. La contactul chimului gastric
cu mucoasa duodenală se eliberează enterogastron şi gastrină, hormoni care inhibă secreţia de
suc gastric şi motilitatea stomacului. Drept urmare, alimentele stagnează în stomac şi apare
indigestia.

Funcţia motorie a stomacului este asigurată de musculatura netedă din pereţii săi, care
exercită două tipuri de mişcări peristaltice şi tonice.
Activitatea motorie constă în:
 Depozitarea temporară a alimentelor ingerate
 Amestecul alimentelor cu secreţiile gastrice
 Evacuarea conţinutului gastric în duoden.
Când alimentele trec din esofag în stomac, activitatea fundului gastric este inhibată permiţând
depozitarea a 1-2 l de conţinut. Acest proces are la bază reflexe vagovagale.
Peristaltismul: contracţiile peristaltice, iniţiate la graniţa dintre fundul şi corpul gastric, se
deplasează caudal, determinând propulsia alimentelor către pilor. Forţa contracţiilor
peristaltice este controlată de către acetilcolină şi de gastrină.

14
Retropulsia: cuprinde mişcările de dute-vino ale chimului, determinate de propulsia
puternică a conţinutului gastric către sfincterul piloric închis. Are rol important în amestecul
alimentelor cu secreţiile gastrice.
Reglarea evacuării conţinutului gastric în duoden se face prin: reflexe locale şi acţiunea unor
hormoni eliberaţi din stomac şi intestinul subţire [16,18]

1.2.3. Digestia intestinală

Transformă chimul gastric în chim intestinal. Se realizează sub acţiunea sucului pancreatic, a
bilei şi a sucului intestinal.
Intestinul subţire îndeplineşte două funcţii: secretorie şi motorie.
Funcţia secretorie constă în eliberarea sucului intestinal, principalele enzime, peptidazele,
lipazele şi zaharidazele, sunt asociate cu microvilii enterocitelor şi nu sunt secretate în
lumenul intestinal.
Reglarea secreţiei de suc intestinal se face prin mecanisme nervoase vegetative şi umorale.
Alături de sucul intestinal, un rol important în buna desfăşurare a proceselor chimice de la
nivelul intestinului subţire îl au sucul pancreatic şi bila.
Sucul pancreatic, produsul de secreţie al acinilor pancreatici, este un lichid incolor, inodor,
cu pH alcalin şi care conţine un echipament enzimatic complex. Reglarea secreţiei de suc
pancreatic se face în principal prin mecanisme umorale, prin intermediul a doi hormoni,
secretina şi pancreozimina, cu rol stimulator. Există şi un mecanism nervos, secundar, prin
fibre vegetative: simpaticul are rol inhibitor iar parasimpaticul, stimulator.

Bila, produsul de secreţie al hepatocitelor, este un lichid verde sau galben, cu pH alcalin, care
conţine apă, pigmenţi biliari, colesterol, lecitină. Sărurile biliare reduc tensiunea superficială
şi favorizează emulsionarea grăsimilor, activarea lipazelor şi formarea de micelii cu lipidele.

Funcţia motorie este asigurată de musculatura intestinului subţire, care exercită trei tipuri de
mişcări: peristaltice, segmentare şi pendulare [15].

1.2.4. Absorbţia intestinală

Este procesul prin care produşii simpli, rezultaţi din digestie, străbat mucoasele digestive,
trecând în circulaţie.
Absorbţia anumitor constituienţi se poate realiza la nivelul stomacului (apă, cloruri, alcool,
CO2) precum şi la nivelul colonului (apă şi electroliţi), dar absorbţia principiilor alimentari
are loc în special în intestinul subţire; de aceea lichidul care trece prin orificiul ileo-cecal este
practic lipsit de substanţe nutritive.
Nutrimentele se absorb la nivelul intestinului subţire prin două tipuri de mecanisme:
 Pasive, prin difuziune sau osmoză în sensul gradientului de concentraţie
 Active cu ajutorul transportorilor specifici

Absorbţia glucidelor se face activ- hexoze (glucoză, fructoză, galactoză) sau pasiv, prin
difuziune (unele pentoze ca riboza etc.).
Absorbţia proteinelor se face sub forma aminoacizilor prin mecanisme active. Intrând în
celulele mucoasei intestinale, aminoacizii trec apoi pasiv din aceste celule în sânge prin
difuziune.

15
La sugar, unele proteine nedigerate pot fi absorbite din intestin (anticorpii din colostrul
matern).
Absorbţia lipidelor se face sub formă de acizi graşi şi glicerină, fără a necesita consum
energetic. Glicerina se absoarbe uşor în sânge şi limfă, fiind hidrosolubilă. Absorbţia acizilor
graşi este posibilă numai după ce aceşti constituienţi se combină cu sărurile biliare, formând
micelii hidrosolubile. În urma contactului cu celulele mucoasei, aceste micelii eliberează
sărurile biliare, care trec mai departe în ileon unde vor fi reabsorbite, iar acizii graşi sunt
transportaţi în celulele mucoasei intestinale. Din aceste celule, absorbţia acizilor graşi se face
diferit, în funcţie de lungimea lanţului de C.
Absorbţia vitaminelor se face diferit, în funcţie de solubilitatea lor. Vitaminele hidrosolubile
se resorb rapid, dar absorbţia vitaminelor liposolubile este deficitară, dacă lipsesc sărurile
biliare sau enzimele pancreatice din intestin. Cele mai multe vitamine se resorb în segmentele
superioare ale intestinului subţire.
Absorbţia ionilor şi a apei: Na+ se absoarbe activ în intestinul subţire şi colon, antrenând şi
absorbţia pasivă a Clˉ şi, probabil, a altor anioni.
Ionii de calciu se absorb activ, în special în segmentele superioare ale intestinului subţire,
absorbţia fiind controlată de vitamina D, dar şi pasiv în restul intestinului.
Fierul se absoarbe activ, în cea mai mare parte în duoden, cantitatea resorbită depinzând de
necesităţile organismului.
Apa se mişcă pasiv prin mucoasele digestive, în funcţie de tonicitatea conţinutului intestinului
subţire şi gros, până ce presiunea osmotică din lumen o egalează pe cea plasmatică [10,15].

CAPITOLUL II
II. BAZE FIZIOPATOLOGICE

II. 1. Diareea

II. 1. 1. Definiţie

16
Diarea consta in scaune(eliminare de materii fecale) cu consistenta scazută (moi sau
apoase)consecinţă a: tranzitului intestinal accelerat şi/sau hipersecretiei gastrointestinale
datorate iritaţiei mucoasei şi stimularii terminaţiilor parasimpatice vagale şi plexurilor
intramurale[1,2].

Diarea reprezintă manifestarea chimica a dezechilibrului fizio-patologic intre cantitatea de apa

si electroliti secretată digestiv şi cantitatea absorbită [3].

II. 1. 2. Forme de diaree

-diaree acută apoasă

-diaree persistentă sau cronică

Starea de sănătate depinde de buna funcţionare a organelor digestive şi este influenţată de

factori externi, interni, precum şi respectarea regulilor elementare de igienă.
Aspecte patologice apar la toate nivelurile sistemului digestiv.
Fiziologic, intestinul gros are functii de motricitate, secretie si absorbtie. Motricitatea asigura
progresia bolului fecal prin contractii peristaltice, segmentare, si prin contractii masive. Bolul
fecal se aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect duce la expulzarea lor prin actul
fiziologic al defecatiei. Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie
este mai redusa si se exercita, mai ales, la nivelul cecului si al ascendentului; se absorb apa,
sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substante medicamentoase si
apa, acestea ajungand in vena cava inferioara.
Un rol extrem de important in fiziologie si in patologie il joaca flora intestinală[5, 10].

Funcţia intestinului gros este determinată de constituirea bolului fecal, stocarea acestuia şi în
fine evacuarea materiilor fecale . În acest scop, colonul drept îndeplineşte rolul de constituire
a bolului fecal, prin absorbţie şi reduce a volumului, pe când colonul stâng are rol de stocare
şi evacuare

II. 2. Funcţia motorie a intestinului gros

Motricitatea intestinului gros

Este funcţia principală care asigură constituirea, stocarea şi formarea bolului fecal.

Mişcările de segmentare

Apar la distanţe regulate, ca expresie a contracţiilor muşchiului circular şi sunt staţionare,

realizând doar de deplasări ale conţinutului intestinal pe distanţe mici, în ambele direcţii,
favorizând reabsorbţia hidrosalină.

Mişcările peristaltice

Sunt lente, mai puţin frecvente şi mai atipice, realizând contracţii în valuri şi favorizând
transportul conţinutului colic pe distanţe mici.

Mişcările antiperistaltice

17
Sunt rare, predominând la nivelul cecului.

Mişcările în masă

Apar de două, patru ori pe zi, după micul dejun sau sub impulsul unor emoţii sau stresuri, sunt
specifice colonului şi interesează contracţia a peste 2 cm de colon [10,15].

II.3.Tipuri variate de activitate motorie ale colonului

Cecul

Prezintă o activitate antiperistaltică în cicluri, imediat ce primeşte conţinutul ileal. În condiţii

fiziologice, aceste mişcări nu produc reflex în ileon şi au scopul de a favoriza brasajul
reabsorbţiei hidrice şi saline.

Colonul proximal

Prezintă mişcări de segmentare, ritmice, asimetrice, staţionare, mişcări de transport care sunt
rare. Se inregistrează şi funcţii de stocare, metabolism, bacteriene şi absorbţie.

Colonul distal

Prezintă o intensă activitate motorie sub forma mişcărilor de segmentare, nu atât în scopul de
reabsorbţie, ci cât mai mult de continenţă. Propulsia se face datorită mişcărilor de transport
iniţiate în colonul proximal.

Rectul

Prezintă în porţiunea superioară, contracţii care au ca scop să întârzie trecerea conţinutului

colic în rect. În general, funcţia colonului sigmoid şi a rectului este de continenţă şi în foarte
mică măsură de reabsorbţie. Timpul de tranzit al colonului arată că, în toate segmentele
colonului, se produc toate tipurile de activitate motorie menţionate. Factorii de care depinde
timpul de tranzit sunt:

-ingestia alimentelor,

-volumul şi constituţia alimentelor,

-activitatea fizică,

-factorii psihoemoţionali.

II.4. Funcţiile de digestie şi absorbţie a colonului

Colonul nu este adaptat pentru un proces important de digestie sau activitate de absorbţie.
Totuşi sub acţiunea enzimelor bacteriene continua degradare a unor reziduuri, glucide
neabsorbite în insuficienţe pancreatice, deconjugarea sărurilor iliace neabsorbite în intestinul
subţire, etc. Flora microbiană a colonuluiare ţi o proprietate de sinteză: permite absorbţia unor
substanţe medicamentoase.

18
Funcţia secretorie - a colonului se referă la mucus care are multiple roluri:

-adunarea particolelor ţi formarea bolului fecal;

-protecţia mucoasei faţă de agenţi chimici şi fizici;

-lubrefiant pentru deplasarea conţinutului colic.

Funcţia de absorbţie

Predominantă în colonul proximal se exercită asupra apei şi a electroliţilor (Na, K, Cl, etc.),
datorită acestei proprietăţi , în colonul proximal are loc o intensă activitate de absorbţie
hidrică şi salinică cu scopul de a modifica progresiv consistenţa conţinutului colic şi
transformării acestuia în materii fecale.

II.5. Defecaţia
Reprezintă procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin [10]. Unele miscari in masa
propulseaza fecalele in rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia
musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul anal.
Urmează relaxarea sfincterelor anale intern si extern.

II.6. Constipaţia

Generalitati

Majoritatea persoanelor considera ca sunt constipati atunci cand, de fapt, activitatea tubului
digestiv este normala, impresia generala a oamenilor este aceea de a avea un scaun in fiecare
zi. In mod obisnuit, numarul de scaune considerat a fi in limitele normalului variaza intre un
scaun la una sau doua zile. Aproape fiecare individ poate avea scaune mai rare decat in mod
obisnuit, in majoritatea cazurilor constipatia fiind temporara si nu este grava. Intelegand
cauzele producerii ei, prevenirea si tratamentul vor ajuta pe multi sa gaseasca ameliorarea.

Cauze

Pentru a intelege ce inseamna constipatia, trebuie explicat mecanismul prin care functioneaza
colonul (intestinul gros). Pe masura ce alimentele semilichide trec din intestinul subtire spre
capatul terminal al colonului, se absoarbe foarte multa apa pana la formarea scaunului.
Contractiile musculare din colon imping deseurile inspre rect. In momentul in care deseurile
ajung la rect, ele sunt solide pentru ca majoritatea apei a fost absorbita. Scaunul tare si uscat,
caracteristic constipatiei apare atunci cand colonul absoarbe prea multa apa sau cand
contractiile musculare ale colonului sunt prea lente, facand ca fecalele sa stagneze prea mult
timp in colon si astfel sa existe timp indelungat in care apa sa fie extrasa din materiile fecale.

Cauzele cele mai frecvente ale constipatiei sunt:

Insuficiente fibre alimentare in dieta - Fibrele alimentare se gasesc in mod obisnuit in

legume, fructe si cereale sau derivate ale acestora. Fibrele - atat cele solubile cat si cele

19
insolubile - reprezinta partea fructului, legumei sau a cerealelor pe care organismul nu o poate
digera. Fibrele solubile se dizolva in apa cu usurinta si devin in intestine o textura moale, fina,
asemanatoare cu un gel. Fibrele insolubile trec prin intestine aproape neschimbate. Cantitatea
si textura fina a fibrei impiedica aparitia scaunelor tari si uscate care sunt dificil de eliminat.
Persoanele care consuma multe alimente bogate in fibre sunt mai putin probabil sa ajunga
constipati.

Cea mai frecventa cauza de constipatie este dieta saraca in fibre alimentare si bogata in
grasimi provenite din branza, oua si carne. Populatia consuma in medie o cantitate de 5-14 gr
de fibre pe zi, insuficient in comparatie cu 20-35 gr, cantitatea recomandata. Atat copii cat si
adultii consuma o cantitate prea mare de mancare rafinata si gata preparata din care fibrele
naturale au fost indepartate. Dietele de slabire sunt, de obicei, foarte sarace in fibre
alimentare. O dieta scazuta in fibre joaca, de asemenea, un rol cheie in aparitia constipatiei la
adultii in varsta, care aleg din comoditate o hrana saraca in fibre. De asemenea, dificultatile cu
mestecatul si inghititul mancarii pot forta oamenii mai in varsta sa consume mancare moale,
gata preparata dar saraca in fibre.

Alimentatie cu prea putine lichide - Lichidele de orice fel (apa, supele, ciorbele, sucurile,
etc.) cresc fluiditatea continutului colonului si dau volum materiilor fecale, facandu-le mai
fine si mai usor de eliminat. Oamenii care au tendinta spre constipatie, ar trebui sa bea
suficienta lichide in fiecare zi - minimum 2l. Lichidele care contin cofeina, ca bauturile tip
cola, cafeaua dar si alcoolul nu au rol de a accelera eliminarea materiilor fecale.

Lipsa de exercitiu fizic "leneveste" activitatea colonului si poate duce la constipatie prin
incetinirea activitatii intestinale. Constipatia apare adesea după un accident sau în timpul unei
boli, cand persoana respectiva trebuie sa stea imobilizata la pat.

Medicamentele care incetinesc miscarile colonului si pot genera sau accentua tendinta la
constipatie si alte afectiuni care pot determina constipatie sunt:

- medicamentele pentru durere (in special narcoticele)

- medicamentele antiacide gastrice care contin aluminiu si calciu
- medicamentele antihipertensive (blocante de calciului)
- medicamente antiparkinsoniene
- medicamente antispastice
- medicamente antidepresive
- suplimente cu fier
- medicamente diuretice
- medicamente anticonvulsivante
- schimbari in viata obisnuita cum este cazul calatoriilor
- abuzul de laxative
- stari fiziologice - graviditatea sau imbatranirea
- amanarea repetata a nevoii de a merge la toaleta
- bolile obisnuite cu repaus prelungit la pat
- boli ale colonului sau rectului – inclusiv cancerele
- constipatia cronica idiopatica (de cauza necunoscuta).

Sindromul intestinului iritabil (SIB) - Unele persoane cu SIB au constipatie sau diaree,
deseori alternate, crampe abdominale, balonari dupa mese. Cu toate ca SIB poate produce
simptome care se pot intinde pe tot parcursul vietii, afectiunea nu este grava. Ea se

20
accentuează adesea datorita stresului.

Schimbarile din viata de zi cu zi - Pe parcursul graviditatii, femeile pot fi constipate din

cauza schimbarilor hormonale sau datorita compresiunii exercitate de uter asupra colonului.
Inaintarea in varsta poate de asemenea sa afecteze activitatea colonului, pentru ca un
metabolism mai lent conduce la o scadere a motilitatii intestinale. De asemenea, constipatia
poate apare si in timpul calatoriilor datorita modificarilor dietei si rutinei zilnice.

Abuzul de laxative - Miturile constipatiei au condus la folosirea abuziva a laxativelor. Acest

obicei este mult mai comun printre oamenii care sunt preocupati sa aiba scaun zilnic.
Laxativele nu sunt de obicei necesare, utilizarea lor putand deveni efectul unei obisnuinte. In
timp, laxativele pot sa afecteze celulele nervoase din colon si sa altereze capacitatea naturala
de contractie a colonului. Pentru acelasi motiv, folosirea regulata a clismelor poate de
asemenea sa conduca la o pierdere a functionarii normale a intestinelor.

Ignorarea nevoii de a merge la toaleta - Ignorarea pe moment a acestei necesitati poate

conduce, in timp, la constipatie.

Afectiuni si boli tipice

Afectiunile care pot determina constipatie sunt disfunctiile neurologice, metabolice si

endocrine si afectiunile sistemice care includ si organele digestive. Aceste dereglari pot
incetini miscarea materiilor fecale prin colon, rect sau anus.
Printre bolile care pot cauza constipatie se numară:
- Scleroza multipla
- Boala Parkinson
- Pseudo-obstructia intestinala idiopatica cronica
- Accidentele vasculare cerebrale
- Traumatisme ale coloanei vertebrale
- Diabetul zaharat
- Bolile glandei tioride - hiper- si hipotiroidia
- Hipercalcemia
- Uremia
- Sindromul Down.
Bolile sistemice cu afectarea tubului digestiv care pot determina constipatie sunt:
- Lupusul eritematos sistemic
- Sclerodermia
- Amiloidoza.

Boli ale colonului si rectului care includ obstructii intestinale, aderentele, diverticuloza,
tumorile, stricturile colorectale, boala Hirschprung sau cancerul care pot comprima, torsiona
sau ingusta intestinul si determina constipatie.

Disfunctiile intestinale (constipaţia cronică idiopatică)

Unele persoane sufera de constipatie cronica, care nu raspunde la tratamentele standard.

Aceasta situatie rara, cunoscuta sub denumirea de constipatie idiopatica cronica (de origine
necunoscuta), poate fi asociata cu tulburari functionale intestinale, cum ar fi cele determinate
de alterarea controlului hormonal sau a activitatii nervilor si musculaturii colonice, rectale sau
anale. Constipatia functionala este intalnita atat la copii cat si la adulti si este mai frecventa la

21
femei. Scaderea mobilitatii colonului si tranzitul intarziat sunt doua forme ale constipatiei
cronice cauzate de scaderea activitatii musculaturii colonului.

II.7. Investigaţii

Majoritatea persoanelor care sufera de constipatie nu au nevoie de teste deosebite pentru

diagnostic si se pot trata prin schimbari ale dietei si modului de viata. De exemplu, la oamenii
tineri cu simptome usoare, un examen medical poate fi suficient pentru diagnostic si
prescrierea tratamentului. Explorari suplimentare pot fi necesare atunci cand se ridica
suspiciunea de cancer de colon ca substrat al constipatiei (pierdere in greutate, scaune cu
sange, etc).

Studiul tranzitului colorectal - Acest test, rezervat celor cu constipatie cronica, arata timpul
necesar alimentelor pentru a tranzita tubul digestiv. Pacientul inghite o substanta radio-opaca,
al carei tranzit poate fi urmarit pe un monitor timp de 3 la 7 zile, dupa ce capsula este
inghitita. Pacientul urmeaza o dieta bogata in fibre pe parcursul acestui test.

Irigografia - Permite vizualizarea colonului, putand evidentia obstructiile intestinale sau

modificari ale mucoasei acestuia.

Sigmoidoscopia sau colonoscopia - Consta in examinarea rectului si a partii de jos a

colonului (sigmoidul). Examenul intregului colon se numeste colonoscopie. Pentru aceste
explorari se utilizeaza un tub lung si flexibil cu un bec si o mini-camera de luat vederi la capat
numit colonoscop. Pacientului i se da un sedativ usor inainte de examinare. Daca se observa
vreo anormalitate, medicul poate face biopsia formatiunii respective.

Tratament

Cu toate ca tratamentul depinde de cauza, severitate si durata, in cele mai multe cazuri dieta si
schimbarile stilului de viata pot ajuta usurarea simptomelor de constipatie si prevenirea ei.

Dieta - O dieta cu suficiente fibre (intre 20 si 35 gr pe zi) ajuta la formarea unui scaun moale.
Hrana bogata in fibre include fasole, toate cerealele, fructe proaspete si legume ca
sparanghelul, salata, varza si morcovii. Pentru oamenii predispusi la constipatie, se recomanda
evitarea limitarii la mancarea care nu are fibre sau are un continut scazut de fibre, ca
inghetata, branza, carnea si mancarea gata preparata.

Schimbarile stilului de viata - Alte schimbari care pot ajuta la tratarea si prevenirea
constipatiei includ consumul suficient de apa si de alte lichide ca sucurile de fructe si legume
si supa limpede, exercitii fizice zilnice si rezervarea unui timp suficient pentru a merge la
toaleta. Pe langa acestea, urgenta de a iesi la toaleta nu ar trebui ignorata.

Laxativele - Majoritatea oamenilor cu constipatie usoară nu au nevoie de laxative. Oricum,

pentru cei care au facut schimbari in dieta si in stilul de viata fara o ameliorare a constipatiei,
medicul poate recomanda laxativele sau clisma dar pentru o perioada limitata de timp. Aceste
tratamente pot ajuta intestinele "lenese". La copii, tratamentele cu laxative pe termen scurt, cu
ajutorul restabilirii obiceiurilor normale ale colonului, previn constipatia. Medicul ar trebui sa
stie cand pacientul are nevoie de laxative si care sunt cele potrivite. Laxativele luate pe cale
orala se gasesc sub forma de lichid, tablete, guma, pudra si granule, modalitatea lor de actiune
fiind diferita.

22
Pacientii care sunt dependenti de laxative trebuie sa reduca treptat folosirea lor. Medicul
trebuie sa supravegheze acest proces. La majoritatea oamenilor, eliminarea uzului de laxative
readuce colonului abilitatea naturala de contractie.

Alte tratamente - Tratamentul se poate adresa unei cauze specifice. De exemplu, medicul
poate recomanda incetarea tratamentului sau internarea pentru efectuarea unei operatii care sa
corecteze o problema anorectala, ca de exemplu, prolapsul rectal.
Persoanele care sufera de constipatie cronica, cauzata de o disfunctie anorectala pot folosi
reactii naturale pentru a reeduca muschii care controleaza contractiile intestinale.
Biofeedback-ul implica folosirea unui senzor care sa monitorizeze activitatea musculara care
in acelasi timp poate fi urmarita pe ecranul unui computer permitand evaluarea corecta a
functiilor organismului.

Complicatii

Uneori, constipatia poate duce la complicatii:

- hemoroizi
- fisuri anale
- hernii abdominale
- prolaps rectal.

- constipatia poate afecta orice individ pentru perioade scurte

- multi oameni cred ca sunt constipati, dar de fapt tranzitul lor intestinal este normal
- cele mai comune cauze ale producerii constipatiei sunt reprezentate de o dieta anormala si
lipsa activitatii fizice
- cauzele suplimentare ale constipatiei includ medicatia, sindromul intestinului iritabil si
abuzul de laxative
- un examen medical poate fi singurul test medical inainte de stabilirea tratamentului
- in cele mai multe cazuri, sfaturile simple ajuta la ameliorarea simptomelor si la prevenirea
constipatiei:
- consumul unei diete bogate in fibre care include fasole, tarate, toate cerealele, fructe
proaspete si legume
- consumul de lichide
- activitate fizica regulata
- pastrarea unui timp dupa micul dejun sau dupa cina pentru a merge la toaleta netulburat
- neignorarea necesitatii de a merge la toaleta
- de fiecare data cand apare o schimbare semnificativa sau de durata in obiceiurile intestinale,
trebuie consultat un medic
- majoritatea oamenilor cu o constipatie usoara nu au nevoie de laxative.

23
 CAPITOLUL III

III. BAZE FARMACOLOGICE

III.1. Definiţie

 Antidiareice reduc consistenţa scazută,volumul şi numărul scaunelor.

 Laxativele şi purgativele sunt medicamente cu acţiune locală la nivelul intestinului,
utile în tratamentul constipaţiei.Laxativele produc un scaun normal ca aspect şi
consistenţă. Latenta=8-12h.

24
  Purgativele provoacă eliminarea întregului conţinut intestinal, prin mai multe scaune
repetate (solide, semisolide, apoi apoase). Latenta=2-6h. După efectul purgativ
(golirea completa a intestinului) urmează 1-3 zile fără scaun. Unele purgative sunt
laxative în doze mici [4].

III.2. Mecanism de acţiune

Accelerarea motilităţii gastrointestinale, prin stimularea chemo şi baroreceptorilor (direct

sau prin mărirea volumului conţinutului intestinal);
Fluidificarea conţinutului intestinal prin:
• Creşterea secreţiei active a electroliţilor şi apei, în lumenul intestinal
• Antrenarea şi reţinerea apei în intestin, prin forţe osmotice sau hidrofile;
Lubrefierea mucoasei intestinale şi înmuierea scaunului;
Intervenţia prin hormoni digestivi (ex. Colecistochinina).

III. 3. Clasificare

III. 3. 1. Clasificarea antidiareicelor

III. 3. 1.1. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune
III. 3. 1.1.A. Antidiareice simptomatic- patogene
 Antipropulsive şi antisecretoare opioidergice
 Antipropulsive parasimpatolitice (Anticolinergice)
 Adsorbante şi protectoare (săruri de calciu, săruri de bismut, caolin, diosmectita,
pectine)
 Astringente (derivaţi de acid tanic: tanalbin, tanigen, tanoform)
 Antiinflamatoare intestinale:
 derivaţi de acid aminosalicilic (mesalazina, sulfasalazina, olsalazina)
 corticosteroizi locali: budesonid [4,11]
III. 3. 1.1.B. Antidiareice de substituţie
 Soluţii de electroliţi, pentru rehidratare
 Enzime digestive: gastrice, intestinale, pancreatice
 Microorganisme antidiareice, sintetizatoare de acid lactic (Lactobacillus
acidophilus, L. Casei, Saccharomyces boulardi)

III. 3. 1.1.C. Antidiareice etiotrope

Antiinfecţioase şi antiparazitare intestinale
 Antibiotice (nistatina, natamicina, colistina, rifaximin)
 Chimioterapice (furazolidon, nifuroxazid, clorchinaldol)[4,7].

A1: Antipropulsive şi antisecretoare opioidergice

 A1.1. : antipropulsive (antagonişti ai receptorilor opioizi µ periferici
intestinali): opiu, codeină, loperamid
 A1.2.: antisecretoare (inhibitor selectiv al enkefalinazei intestinale):
acetorfan

III. 3. 2. Clasificarea laxativelor şi purgativelor

III. 3. 2. 1 Clasificarea după mecanismul de acţiune
III. 3. 2. 1. 1. Laxative de volum
III. 3. 2. 1. 2. Purgative osmotice
III. 3. 2. 1. 3. Purgativede contact, stimulatoare iritante

25
III. 3. 2. 1. 4. Laxative lubrifiante şi emoliente
III. 3. 2. 1. 5. Laxative pentru uz rectal

III. 3. 2. 1. 1. Laxative de volum (măresc volumul conţinutului intestinal)

• substanţe mucilaginoase, polizaharide nedigerabile, naturale sau sintetice.
Agar-agar din algele Gelidium
Mucilag din alga Carrageen
Seminţe de in
Metilceluloză
Carboximetilceluloză
Seminţe de Psylla
• fibre vegetale nedigerabile: tărâţe de grâu.

• Substanţele mucilaginoase se imbibă cu apă, creşte volumul intestinal, sunt stimulaţi

mecanoreceptorii, creşte peristaltismul cu favorizarea alunecării bolului fecal.
• Efectul este blând şi lent.

III. 3. 2. 1. 2. Purgative osmotice (fluidifică şi cresc volumul conţinutului intestinal)

Saruri de Mg (sulfat, citrat)
Alte săruri (sulfat de sodiu, fosfat disodic, tartrat de sodiu şi potasiu)
Lactuloza
Macrogoli
Sorbitol, manitol

Sărurile de magneziu sunt hidrosolubile dar cu absorbţie digestivă redusă,

• administrate în soluţii hipertone, atrag apa şi o reţin în lumenul intestinal, prin
fenomenul de osmoză.
• Prin urmare creşte volumul intestinal, sunt stimulaţi baroreceptorii, creşte
peristaltismul.
• În plus fluidifică conţinutul şi favorizează eliminarea.
• Sărurile de Mg stimulează eliberarea de colecistokinină, hormon duodenal ce
stimulează motilitatea intestinală şi secreţia intestinală şi pancreatică [4,6].

Efecte secundare:
• hipermagneziemie, cu efect deprimant SNC (în caz de insuficienţă renală)
• hipernatriemie, ce poate agrava HTA sau insuficienţa cardiacă.
• Hipocalcemie severă cu comă, în cazul fosfaţilor

Lactuloza
- nu se absoarbe p.o.şi ajunge în colon unde este transformată de bacterii în acid lactic şi
acid acetic,
- acestea acţionează ca laxative osmotice
- diminuă flora bacteriană producătoare de amoniac;
- reglează un scaun normal.

26
III. 3. 2. 1. 3. Purgativede contact, stimulatoare iritante

Purgative iritante- stimulează peristaltismul intestinal

• Ale intestinului subţire -Oleum ricini, rezine
• Ale intestinului gros- antrachinone, derivaţi de difenil metan, sulf.

Aceste substanţe irită mucoasa intestinală, declaşând reflexe vegetaive, cu următoarele

consecinţe:
• cresc peristaltismul intestinal
• cresc permeabilitatea mucoasei şi secreţia de electroliţi şi de apă în lumenul intestinal,
fluidificând conţinutul şi favorizând eliminarea.

Uleiul de ricin
• este metabolizat sub acţiunea lipazei pancreatice în acid ricinoleic,
• acesta este metabolitul activ, ce stimulează chemoreceptorii.
Sulful ajuns în intestinul gros, sub acţiunea florei saprofite, este redus la hidrogen sulfurat,
• Hidrogenul sulfurat este stimulatorul fiziologic al peristaltismului colonului.

Antrachinone din: Rhamnus frangula, Aloe ferox, Cassia acetifolia, Senae folium, Plantago
xilum.
• Antrachinonele acţionează la nivelul colonului, prin metaboliţii activi, eliberaţi din
glicozidele precursoare, sub acţiunea florei intestinale.
• Stimulează secreţia de electroliţi şi apă, precum şi peristaltismul.

Derivaţii de difenilmetan (fenolftaleina, bisacodil, oxifenisatina).

Fenolftaleina:
• se absoarbe,
• se elimină biliar şi realizează circuit enterohepatic.
• Are potenţial alergizant.
Bisacodilul
• este un prodrug, transformat în metabolitul activ în intestinul subţire.
• Este administrat în forme farmaceutice enterosolubile.
• Se administrează oral 5-10 mg seara.
• Acţiunea se instalează după 6-8 ore.

27
La administrare prelungită poate apărea:
• iritarea mucoaselor, cu diaree, colici abdominale;
• hipokaliemie cu astenie, scădere ponderală;
• reacţii alergice, sub formă de erupţii cutanate (fenolftaleină);
• efect toxic hepatic (oxifenisatina).

III. 3. 2. 1. 4. Laxative lubrifiante şi emoliente

Uleiul de parafină
• trebuie administrat cu prudenţă deoarece produce hipovitaminoze (scade absorbţia
vitaminelor liposolubile A, D, K).
• Întârzia vindecarea după operaţii de hemoroizi.
Docustul
• creşte difuzia intracelulară la nivel intestinal şi hepatic,
• potenţând acţiunea şi toxicitatea hepatică a unor substanţe asociate.

III. 3. 2. 1. 5. Laxative pentru uz rectal

 fosfat monosodic şi disodic, citrat de sodiu, sorbitol, docusat, glicerină

Glicerina
• se administrează sub formă de supozitoare
• are efect laxativ
• poate produe obişnuinţă.

III. 4. Farmacoterapie

Antidiareicele simptomatic patogene sunt indicate în diaree cronică sau acută fără semne de
infecţie microbiană sau infestare parazitară.
- Indicaţiile laxativelor (timpul optim de administrare este seara înainte de
culcare): constipaţie cronică, uşurarea defecaţiei la bolnavii cu risc, la care
trebuie evitat efortul de defecare (cardiovasculari, hernie inghinală, fisura
anale, hemoroizi, colon iritabil, bolnavi la pat etc.)
În constipaţia cronică, laxativele se asociază cu măsuri igieno-dietetice:
- alimente bogate în fibre vegetale (pâine integrală, legume, fructe); piure de fructe la
copii
- dietă bogată în lichide
- mişcare, exerciţii fizice
sunt preferabile laxativele şi purgativele care scad consistenţa fecalelor; de rezervă
purgativele iritante ce cresc direct motilitatea intestinală.
Laxativele de uz rectal sunt indicate în fecaloame.

Indicaţiile purgativelor (timpul optim de administrare este dimineaţa, pe nemâncate):

- constipaţie acută
- intoxicaţii
- după antihelmintice, pentru grabirea eliminării viermilor intestinali

28
 - înainte de examenul radiologic al tubului digestiv şi preoperator [4,7,12].

III. 5. Farmacocinetica
Farmacocinetica antidiareicelor: Loperamid se administreazo p.o., are BD 40%,
datorită unui coeficient de adsorbţie scăzut şi efectului primului pasaj hepatic. Nu traversează
bariera hematoencefalică, şi în consecinţă nu are efecte la nivelul SNC. 1/3 este
biotransformat hepatic, cu eccreţie biliară. Se elimină majoritar prin scaun (cca. 90%) şi pe
cale renală (10%, din care nebiotransformat numai 1%).
T1/2 este lung (în medie 11ore la administrare în doză unică şi 16 ore , la administrare
repetată) ceea ce conferă durată prelungită de acţiune (comparativ cu celelalte antidiareice
opioidergice).
Laxativele purgativele: au absorbţie intestinală parţială: păurgativele saline,
antracenozidele, fenolftaleina (ciclu entero hepatic).
Antracenozidele şi fenolftaleina pot produce diaree la sugar deoarece difuzează în laptele
matern [4,9,14].

III. 6. Farmacoepidemiologie

Este contraindicată administrarea antipropulsivelor (opioide, parasimpatolitice) în următoarele

cazuri de diaree acută:
- eneterite infecţioase ) cu E. Coli, Salmonella, Shigella etc.) deoarece
prelungesc stagnarea microorganismelor în intestin, şi febra
- diaree provocată de tratamentul cu antibiotice cu spectru larg, deoarece pot
provoca efecte toxice.
Laxativele şi purgativele sunt contraindicate în:
- apendicită acută, abdomen acut, peritonită
- obstrucţie intestinală
- sarcină, femeia care alăptează (cele care se absorb în circulaţia generală a
mamei şi difuzează prin placentă şi în laptele matern)[8].
Prudenţă la cardiaci (tratamentul îndelungat cu laxative purgative induce hipokaliemie şi
creşte toxicitatea cardiotonicelor.
Abuzul este contraindicat deoarece produce “boala laxativelor” (colită severă şi pierderi de
apă, electroliţi, vitamine).
Este contraindicată asocierea cu antibiotice cu spectru larg deoarece apare tendicţa la
diaree[4,7]
IV. REPREZENTANŢI
IV. 1. ANTIDIAREICE

IV. 1.1. ANTIINFECŢIOASE INTESTINALE

IV. 1.1.1. RIFAXIMINUM

29
NORMIX 200 mg, comprimate filmate
Compozitie: Un comprimat filmat contine: substanta activa: rifaximina 200 mg; excipienti:
amidon glicolat de sodiu 15 mg, palmito-stearat de glicerol 18 mg, siliciu precipitat 1 mg, talc
1 mg, celuloza microcristalina 115 mg, hidroxipropil metilceluloza 5,15 mg, dioxid de titan E
171 1,50 mg, edetat disodic 0,02 mg, propilen glicol 0,50 mg, oxid rosu de fier E 172 0,15
mg.

Indicatii: - Infectii intestinale acute si cronice produse de bacterii Gram-pozitive si Gram-

negative
- Diaree cauzata de alterarea echilibrului florei intestinale (diaree trecatoare, enterocolita)
- Profilaxia pre si postoperatorie a complicatiilor infectioase in chirurgia gastrointestinala
- Coadjuvant in tratamentul hiperamoniemiei

Contraindicatii: Hipersensibilitate individuala la rifaximina. Cazuri de obstructii intestinale,

chiar partiale, sau leziuni ulceroase grave ale intestinului.

Reactii adverse: In unele cazuri au fost semnalate varsaturi aparute la prima administrare si
care dispar rapid, nefiind necesara intreruperea tratamentului.Rar, in timpul tratamentelor
prelungite cu doze mari, poate aparea o reactie cutanata de tip urticarie.
Daca apar efecte adverse severe sau diferite, trebuie imediat informat medicul.

Mod de administrare: - Adulti si copii peste 12 ani: 10-15 mg/kg/zi

- Copii sub 12 ani: 20-30 mg/kg/zi
Tratamentul nu va depasi 7 zile.
Ca antidiareic: - Adulti si copii peste 12 ani: 200 mg la 6 ore
- Copii intre 6 si 12 ani: 100-200 mg la 6 ore
Tratamentul pre si postoperator:
- Adulti si copii peste 12 ani: 400 mg la 12 ore
- Copii intre 6 si 12 ani: 200-400 mg la 12 ore
Coadjuvant in tratamentul hiperamoniemiei:
- Adulti si copii peste 12 ani: 400 mg la 8 ore - Copii intre 6 si 12 ani: 200-300 mg la 8 ore

Precautii: In timpul unui tratament prelungit cu doze mari sau atunci cand sunt leziuni la
nivelul mucoasei intestinale, numai o mica parte a medicamentului se poate absorbi (mai

30
putin de 1%), determinand o culoare roz a urinei eliminate; aceasta depinde exclusiv de
substanta activa, care, la fel ca alte antibiotice din aceeasi grupa (rifamicine) coloreaza urina
in roz-portocaliu. Daca microorganismele nu dovedesc sensibilitate la antibiotic, tratamentul
va fi intrerupt si se va institui o terapie adecvata. A nu se lasa la indemana copiilor.

Sarcina si alaptarea: In timpul sarcinii si in timpul lactatiei, produsul va fi administrat doar

daca este strict necesar si numai sub control medical.
Forma de prezentare: Cutie de carton cu 1 blister a 12 comprimate filmate.

IV. 1.1.2. NIFUROXAZINUM

ERCEFURYL(R) 200 mg, capsule

Indicatii:Diaree acuta de origine presupus bacteriana, în absenta fenomenelor invazive.

Tratamentul nu se substituie unei rehidratari, daca este necesar. Importanta rehidratarii
si calea de administrare (orala, i.v.) trebuie adaptate gradului de diaree, vârstei si
terenului pacientului.

Contraindicatii :Orice antecedent de reactie alergica la derivatele de nitrofuran. Prematuri si

nou-nascuti pâna la 1 luna.

Precautii:În caz de diaree infectioasa cu manifestari clinice sugerând un fenomen invaziv,

trebuie prevazuta o antibioticoterapie sistemica. Indicatia nu justifica un tratament
prelungit.

Sarcina si alaptare: Studiile teratogene la animal nu permit anticiparea unui efect de

malformatie la om.

Reactii adverse: Posibilitate de reactii alergice.

Compozitie: Ercefuryl 4% : Nifuroxazid 220 mg. Excipienti (aroma de banane etc.) qsp 1
lingurita-masura (5 ml).
Ercefuryl capsule 200 mg : Nifuroxazid 200 mg. Excipienti qsp 1 capsula.

Actiune:Farmacodinamie: antibacterian intestinal a carui activitate esentiala este de contact

intraluminal.
Farmacocinetica: absorbtia este extrem de slaba când mucoasa intestinala nu este
lezata.

31
Administrare: Ercefuryl 4%: de la 1 la 30 luni: 220 mg pâna la 660 mg/zi în trei prize, ori 2
sau 3 lingurite-masura, conform vârstei. Copii: 3 lingurite-masura/zi în 3 prize.
Ercefuryl capsule 200 mg: Adulti: 4 capsule/zi în 4 prize. Tratamentul nu va depasi 7
zile [16,17,19].

Producator:Sanofi ~ Synthelabo

IV. 1.1.3. FURAZOLIDONUM

Compoziţie: 1 comprimat contine 25 mg sau 100 mg furazolidon.

Acţiune terapeutică: Antiseptic intestinal activ fata de numeroase tulpini de colibacili

patogeni, salmonele, shigele, enterococi, stafilococi, ca si fata deTrichomonas, Giardia si
Entamoeba.

Indicatii: Toxiinfectii alimentare (salmoneloze), dizenterii bacilare, enterite infectioase ale

sugarului, lambliaza, dizenterie amoebiana.
Mod de administrare: Oral
Adulti: 1 comprimat a 100 mg de 1-4 ori/zi;
copii: 5-10 mg/kg corp si zi, respectiv 1/2 -2 comprimate a 25 mg.
Contraindicaţii: Alergie la furazolidon, deficit de G-6-PD, nou-nascuti (pana la o luna). in
timpul tratamentului si 4 zile dupa, nu se consuma bauturi alcoolice (reactii de tip disulfiram)
si alimente ce contin tiramina: branzeturi preparate fermentate, bob, ficat de pui, heringi in
saramura, extract de drojdie, vin si produse fermentate (risc de crize hipertensive si alte
fenomene toxice).
Precauţii: Furazolidon coloreaza urina in galben închis.
Sarcina şi alaptare: Se administreaza cu prudenta in timpul sarcinii si lactatiei.
Reacţii adverse: Rareori cefalee, greata, voma (la doze mari), eruptii cutanate alergice, febra,
artralgii, foarte rar agranulocitoza, anemie hemolitica (cei cu deficit de G-6-PD) [16,17,19].

IV. 1.1.4. CHLORQUINALDOLUM

32
 SAPROSAN , drajeuri

ATC: A07AX - ALTE ANTIINFECTIOASE INTESTINALE [18]

Indicatii
Disbacterii intestinale, enterocolite, diaree estivala, dizenterie amebiana (forme usoare),
candidoza si giardioza; plagi infectate, infectii microbiene locale minore, micoze ale pielii.

Contraindicatii
Alergie la halochine, insuficienta renala sau hepatica severe, insuficienta cardiaca grava,
sarcina in primul trimestru. Atentie la supradozare; in cazurile acute tratamentul sistemic se
administreaza cel mult o saptamana, in cele cronice cel mult o luna; in cazul asocierii cu alte
preparate halochinice (mexaform, mexase, intestopan) nu se vor depasi (sumat) 750 mg/zi la
adulti si 400 mg/zi la copiii scolari; aceste preparate nu se administreaza in cure succesive,
daca durata totala a tratamentului depaseste o lună.

Reactii adverse Rareori greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, ameteli, eruptii cutanate
alergice; foarte rar nevrita periferica, nevrita optica, mielopatie (doze mari, tratament
prelungit).

Mod de administrare

Adulti: 1-2 drajeuri (100-200 mg) de 3 ori/zi. Copii: 10 mg/kg corp si zi.

Actiune farmacoterapeutica Antiseptic din grupa halochinelor, activ mai ales fata de
germenii grampozitivi (stafilococi, streptococi), Trichomonas, Giardia si fungi; nu
dezechilibreaza simbioza microbiană intestinală [16,18,20].

Producator: Sintofarm S.A.

IV. 1.2. ADSORBANTE INTESTINALE

IV. 1.2.1. CARBO MEDICINALIS

33
Prezentare farmaceutica:Comprimate continand carbune medicinal 500 mg [cutie cu 100
buc.].
Actiune terapeutica: Absoarbe secretii si substante nocive din tubul digestiv [produsi de
fermentatie si putrefactie, bacterii si toxine bacteriene, substante toxice].
Indicatii: Dispepsii de fermentatie si putrefactie, flatulenta, intoxicatii acute cu alcaloizi si
alte toxice, alergii medicamentoase sau alimentare, diaree rebela.
Mod de administrare: Cate 2-4 comprimate de 3-4 ori/zi; in intoxicatii acute 10-20
comprimate [desfacute in apa], repetat la nevoie la 15-20 minute [până la cel mult 50 g
carbune medicinal].
Reactii adverse:Folosirea indelungata poate determina tulburari de absorbtie gastro-
intestinala.
Contraindicatii: Carbunele medicinal nu este eficace in intoxicatiile cu acizi si baze tari, cu
preparate de fier, cianuri, sulfoniluree, antidiabetice [16,18,20].

IV. 1.2.2. DIOSMECTITA

SMECTA
Pulbere pentru suspensie orală, 3 g/plic
Compoziţie
Un plic conţine diosmectită 3 g şi excipienţi:glucoza monohidrat, zaharina sodica, aroma de
vanilie, aroma de portocala.
Grupa farmacoterapeutică: tractul digestiv şi metabolism; antidiareice antiinflamatoare;
antiinfecţioase intestinale; absorbante intestinale; alte absorbante intestinale.
Indicaţii terapeutice
- Tratamentul simptomatic al durerilor asociate bolilor eso-gastro-duodenale şi colice.

34
- Tratamentul diareei acute şi cronice, în special la copii.
Tratamentul nu exclude rehidratarea atunci când aceasta este necesară. Volumul rehidratării şi
calea de administrare (orală sau intravenoasă) trebuie adaptate la vârsta, starea generală a
pacientului şi la severitatea diareei.
Contraindicaţii
Nu este cazul.
Precauţii
Un plic Smecta conţine 0,679 g glucoza monohidrat.
Interacţiuni
Deoarece proprietăţile de adsorbţie ale acestui produs pot interfera cu proporţia şi/ sau gradele
de absorbţie ale altor substanţe, se recomandă să nu se administreze nici un alt medicament
concomitent cu Smecta.
Atenţionări speciale
Sarcina şi alăptarea
Smecta poate fi administrat în timpul sarcinii sau alăptării.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Smecta nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze şi mod de administrare
Administrare orală Copii:
- sub vârsta de 1 an: doza recomandată este de 1 plic Smecta (3 g diosmectită) pe zi.
- între 1 şi 2 ani: doza recomandată este de 1-2 plicuri Smecta (3-6 g diosmectită) pe
peste vârsta de 2 ani: doza recomandată este de 2-3 plicuri Smecta (6-9 g diosmectită) pe zi.
Suspensia poate fi preparata prin adaugarea conţinutului unui plic intr-un biberon cu 50 ml
apa (administrata in cursul zilei) sau prin amestecarea cu alimente semilichide: supă, compot
de fructe, piure de legume, mâncare pentru copii.
Adulţi:
Doza medie recomandată este de 3 plicuri Smecta (9 g diosmectită) pe zi. Pentru prepararea
suspensiei se adauga un plic intr-o jumatate de pahar cu apa. A se agita inainte de
administrare, în practică, în cazul diareei acute, doza zilnică poate fi dublată la începutul
tratamentului. Smecta se administrează preferabil:
- după mese, în esofagite;
- între mese, în alte afecţiuni.
Administrare rectala
Doza recomandată este de 1-3 clisme pe zi a câte 1-3 plicuri Smecta (3-9 g diosmectită) care
se adauga în 50-100 ml apă caldă pentru prepararea suspensiei.
Administrare:
Copii Sub 1 an : 1 plic pe zi
Intr-un biberon cu 50 ml apa admin mirata in cursul unei zile
Copii Intre 1 si 2 ani
1-2 plicuri pe zi
Copii Peste 2 ani
2 3 plicuri pe zi
Prin amestecare cu alimente semilichidefsupa, compot, piure de legume, mancare pentru
copii)
Adulţi 3 plicuri pe zi
Pentru prepararea suspensiei se adauga 1 plic intr-o jumatate de pahar cu apa
Reacţii adverse
Foarte rar, au fost raportate cazuri de apariţie sau agravare a constipaţiei; tratamentul poate fi
continuat după reducerea dozei.
Supradozaj

35
Nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu Smecta.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Ambalaj
Cutie cu 10 plicuri din hartie/AI/PE a câte 3,76 g pulbere pentru suspensie orală. Cutie cu 30
plicuri din hartie/AI/PE a câte 3,76 g pulbere pentru suspensie orală.
Producător
Beaufour Ipsen Industrie, Franţa
Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă
BEAUFOUR IPSEN PHARMA 24 RUE Erlanger, 75016 Paris, Franţa [16,18,20]

IV. 1.3. ANTIPROPULSIVE

IV. 1.3.1. LOPERAMIDUM

COMPOZIŢIE: O capsula contine clorhidrat de loperamida 2 mg si excipienti pentru

continutul capsului: lactoza monohidrat, stearat de magneziu, si pentru invelisul
capsului: dioxid de sliciu, laurisulfat de sodiu, acid acetic glacial, glicerol, p-
hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil, dioxid de titan (E 171), eritrozina
(E 127), albastru stralucitor FCF (E 133), galben de chinolina (E 104), verde S (E 142),
gelatina.

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ: Antipropulsive.

INDICAŢII TERAPEUTICE: Tratamentul simptomatic al diareei acute si cronice la adult si

la copilul mai mare de 8 ani.

CONTRAINDICAŢII: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului;

acutizarile rectocolitei hemoragice.

PRECAUŢII: Loperamida nu dezvolta dependenţă.

36
INTERACŢIUNI: Se recomandă evitarea administrarii concomitente a produselor
medicamentoase cu actiune identica sau asemanatoare.

Deşi studiile la animale nu au evidentiat efecte embriotoxice si teratogene, iar excretia

loperamidei in laptele matern se face in cantitati foarte mici, administrarea produsului in
timpul sarcinii si alaptarii se va face numai dupa evaluarea raportului beneficiu/risc potential
fetal.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Acest medicament provoaca uneori somnolenta usoara si tranzitorie sau vertij, putand
influenta negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

DOZE SI MOD DE ADMINISTRARE

Diaree acută: Adulti : Doza initiala recomandata este de 2 capsule (4 mg loperamida)

administrate oral, urmate de 1 capsula (2 mg loperamida) dupa fiecare scaun diareic,
fara a depasi 8 capsule/zi (16 mg loperamida). Copii peste 8 ani : Doza initiala
recomandata este de 1 capsula (2 mg loperamida) administrata oral, urmata de 1 după
capsula (2 mg loperamida) fiecare scaun diareic fara a depasi 6 capsule/zi (12 mg
loperamida). Diaree cronica: Adulti :Doza uzuala este de 1 capsula de 1-3 ori pe zi.
Copii peste 8 ani : Doza uzuala este de 1 capsula de 1-2 ori pe zi.

REACŢII ADVERSE: Loperamida este, in general, bine tolerata.Pot sa apara urmatoarele

reactii adverse: reactii de hipersensibilitate (eruptii cutanate), constipatie, greata,
cefalee, ameteli, oboseala, somnolenta.La pacientii cu colita ulceroasa poate provoca
megalon toxic.

SUPRADOZAJ:In caz de supradozaj pot sa apara ileus paralitic si deprimarea sistemului

nervos central. Copiii sunt mai sensibili decat adultii la efectele asupra sistemului
nervos central.Tratamentul supradozajului presupune efectuarea spalaturilor gastrice si
administrarea antidotului naloxona. Deoarece durata de actiune a loperamidei este mai
mare decat cea a naloxonei, este indicata administrarea repetata a antidotului, iar
pacientii vor fi supravegheati timp de cel putin 48 ore in scopul observarii semnelor
unei eventuale deprimari a sistemului nervos central [16,18,20].

IV. 1.4. ANTIINFLAMATOARE INTESTINALE

IV. 1.4.1. BUDESONIDUM

BUDENOFALK 2 mg/doza

Spuma rectala. Ambalaj spitalicesc x 1 flac. din Al x 14 doze x 1,2g spuma rectala, 14
aplicatoare lubrefiante PVC si 14 pungi plastic

37
IV. 1.4.2. SULFASALAZINUM

Un comprimat filmat gastrorezistent conţine sulfasalazină 500 mg.

Sulfasalazin EN este indicat pentru:- tratamentul episoadelor acute ale bolii Crohn şi colitei
ulcerative; menţinerea remisiunii colitei ulcerative; tratamentul artritei reumatoide la adulţi şi
a poliartritei reumatoide juvenile, care nu răspund suficient de bine la tratamentul cu
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.

Sulfasalazina este un medicament antiinflamator. Are o acţiune imunosupresivă, iar efectul

său este mai important asupra ţesutului conjunctiv, peretelui intestinal şi fluidelor din seroase,
unde atinge concentraţiile cele mai mari. Efectele celor doi metaboliţi ai săi, care acţionează
local, în peretele intestinal şi la nivel sistemic, sunt bine cunoscute. Se pare că sulfapiridina
inhibă acţiunea celulelor NK şi transformarea limfocitară. Acţiunea antiinflamatoare a
acidului 5-aminosalicilic (mesalamină) este probabil cel mai important efect al tratamentului
în afecţiunile inflamatorii intestinale. Acţiunea se manifestă mai ales local; inhibă
ciclooxigenaza şi lipooxigenaza din peretele intestinal, prevenind astfel formarea
prostaglandinelor, leucotrienelor şi a altor mediatori ai inflamaţiei. Radicalii liberi de oxigen
sunt, probabil, de asemenea legaţi.

Aproximativ 30% din sulfasalazina ingerată se absoarbe din intestinul subţire; restul de 70%
este metabolizat de bacteriile din colon în sulfapiridină şi acid 5-aminosalicilic. Concentraţia
plasmatică maximă a sulfasalazinei şi metaboliţilor prezintă variaţii individuale destul de
mari; la acetilatorii lenţi concentraţiile sunt mult mai mari şi sunt asociate mai frecvent cu
reacţii adverse. Sulfasalazina atinge concentraţia plasmatică maximă la 3 - 12 ore după
administrarea comprimatelor gastrorezistente. Medicamentul se leagă în proporţie mare de
proteinele plasmatice şi ţesutul conjunctiv. O mare parte din cantitatea de sulfasalazină
absorbită se întoarce în intestin prin intermediul bilei; o parte mică este excretată nemodificată
prin urină. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al sulfasalazinei este de 5 - 10
ore. Majoritatea sulfapiridinei eliberate este absorbită şi atinge concentraţia plasmatică
maximă în 12 - 24 ore după administrarea medicamentului. Este metabolizată hepatic (prin
acetilare, hidroxilare şi glucuronoconjugare) şi eliminată pe cale renală. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 6 - 14 ore, depinzând de viteza (rata) acetilării.

Numai aproximativ 30% din acidul 5-aminosalicilic este absorbit şi acetilat hepatic şi eliminat
pe cale renală. Restul este excretat nemodificat prin fecale [16,18,20].

38
IV. 1.4.3. MESALAZINUM

1 comprimat filmat enterosolubil de Salofalk 500 conţine: Mesalazină (acid 5-aminosalicilic)

- 500 mg. Excipienţi: Carbonat de sodiu, Eudragit 4/Dibutilftalat, Talc, Poli(vinil-2-
pirolidonă), Celuloză microcristalină, Carboximetilceluloză sodică, Glicină, Stearat de calciu,
Siliciu coloidal, Hidroxipropilmetilceluloză, Eudragit E, Macrogol 6000, Bioxid de titan (E
171), Oxid de fier (galben) (E 172).

Indicaţii: Colită ulceroasă şi proctită în tratamentul episoadelor acute şi pentru prevenirea

recidivelor. Boala Crohn în tratamentul episoadelor acute.

Contraindicaţii: Comprimatele filmate enterosolubile de Salofalk 500 nu se vor administra în

caz de: Hipersensibilitate la acidul salicilic şi derivaţii săi. Tulburări hepatice şi renale severe.
Ulcer gastroduodenal. Diateză hemoragică (predispoziţie la sângerare). Salofalk 500
comprimate nu va fi administrat sugarilor şi copiilor mici datorită insuficientei experienţe la
această grupă de vârstă.

Sarcină şi alăptare: Nu se va administra mesalazină în primele trei luni de sarcină decât la

indicaţia strictă a medicului. Dacă este posibil femeile care doresc o sarcină este bine să
aştepte o perioadă în care e nevoie de medicaţie redusă sau se poate renunţa la ea cu câteva
luni înaintea apariţiei sarcinii. Dacă starea individuală o permite, se va întrerupe tratamentul
în ultimele 2-4 săptămâni de sarcină. Nu sunt încă suficiente date privind tratamentul cu
mesalazină în timpul alăptării. Dacă tratamentul este necesar se va întrerupe alăptarea.

Efecte adverse: Efecte adverse gastrointestinale: Au fost raportate rar disconfort abdominal,
diaree, flatulenţă, greaţă, vomă. Efecte adverse pe sistemul nervos central: în cazuri izolate, au
apărut în timpul tratamentului cu mesalazină ameţeli şi dureri de cap. Reacţii de
hipersensibilitate: Au apărut în cazuri rare reacţii de hipersensibilitate care nu sunt dependente
de doză şi sunt comune acidului salicilic şi derivaţilor săi: rash alergic, febră medicamentoasă,
bronhospasm, peri- şi miocardită, pancreatită acută şi nefrită interstiţială. Pot apărea sporadic
cazuri de alveolită alergică şi pancolită. În anumite condiţii unele medicamente cu o structură
chimică asemănătoare cu a mesalazinei pot cauza un sindrom asemănător lupusului eritematos
(rash “în fluture”). De aceea, apariţia acestui sindrom nu poate fi exclusă în timpul
tratamentului cu Salofalk 500 comprimate. Alte efecte adverse: Au fost observate rar artralgii
şi mialgii. Datorită structurii chimice a mesalazinei, nu poate fi exclusă o creştere a nivelului
methemoglobinei. După folosirea medicamentelor cu mesalazină au fost raportate în cazuri
izolate modificări ale hemoleucogramei (neutropenie şi trombocitopenie). Au fost raportate
ocazional schimbări ale parametrilor funcţionali hepatici (niveluri crescute ale
transaminazelor). Notă: Salofalk 500 comprimate se administrează după prescripţia

39
medicului. În timpul tratamentului şi la indicaţia medicului trebuie efectuată hemoleucogramă
completă şi examenul de urină. Ca o conduită generală, se recomandă teste cu 14 zile înainte
de începerea tratamentului şi apoi de 2-4 ori la intervale de 4 săptămâni. Dacă rezultatele sunt
normale sunt necesare la fiecare 3 luni sau la apariţia unor semne de boală următoarele teste:
ureea serică (BUN) şi nivelul creatininei ca şi sedimentul urinar. Pacienţii trebuie să fie
monitorizaţi pentru creşterea valorilor methemoglobinei. La pacienţii cu tulburări ale funcţiei
pulmonare, în special astm bronşic, este necesară supravegherea medicală a dozei în timpul
tratamentului cu medicamente conţinând mesalazină. La pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la sulfasalazină tratamentul cu Salofalk 500 comprimate poate fi început numai sub
strictă supraveghere medicală. Dacă apar semne acute de intoleranţă: crampe, durere
abdominală acută, febră, cefalee severă şi urticarie, tratamentul trebuie întrerupt imediat.

Interacţiuni cu alte substanţe: Pot apărea interacţiuni la administrarea concomitentă a

Salofalk 500 comprimate cu următoarele medicamente: Anticoagulante: este posibilă
potenţarea acţiunii anticoagulante (creşte riscul sângerării în tractul gastrointestinal).
Glucocorticoizi: poate creşte riscul apariţiei efectelor adverse gastrointestinale. Sulfoniluree:
este posibilă potenţarea efectului hipoglicemiant. Metotrexat: poate creşte toxicitatea
metotrexatului. Probenecid/Sulfinpirazonă: posibilă reducere a efectului uricozuric.
Spironolactonă/Furosemid: posibilă reducere a efectului diuretic. Rifampicin: posibilă
reducere a efectului tuberculostatic. În timpul tratamentului cu mesalazină în combinaţie cu
mercaptopurina a fost raportat un caz de pancitopenie.

Mod de administrare: Se administrează câte un comprimat de Salofalk 500 cu suficient

lichid dimineaţa, la prânz şi seara cu o oră înainte de masă. Durata tratamentului este stabilită
de medic. La pacienţii cu rezecţie de intestin în regiunea ileocecală cu rezecţia valvei
ileocecale s-a observat în rare cazuri că Salofalk 500 comprimate a fost eliminat nedizolvat
împreună cu materiile fecale datorită tranzitului intestinal accelerat [16,18,20].

IV. 1.5. MICROORGANISME ANTIDIAREICE

IV. 1.5.1. SACCHAROMYCES BOULARDII

40
O capsulă conţine Saccharomyces boulardii liofilizat 282.5 mg (conţine celule liofilizate de
Saccharomyces boulardii 250 mg) şi excipienţi.

Indicatii: Enterol® 250 se recomandă în următoarele cazuri:

• tratamentul diareei infecţioase acute la adulţi şi la copii;prevenirea şi tratamentul colitei şi

diareei determinate de consumul de antibiotice;

• în asociere cu vancomicină/metronidazol, pentru prevenirea recurenţei bolilor produse de

Clostridium difficile;
• prevenirea diareei determinate de nutriţia enterală;

• tratamentul sindromului colonului iritabil.

Contraindicatii:

•hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului;

•pacienţi cu cateter venos central.

Mod de administrare
Doza recomandată este de 1-2 capsule Enterol® 250, de 1-2 ori pe
zi. Capsulele se pot înghiţi cu apă sau se pot deschide turnând conţinutul în puţină băutură
răcoritoare îndulcită (zahărul trebuie fiert) sau alimente sau, după caz in biberon.
La copiii sub 6 ani nu este recomandată înghiţirea capsulelor (risc de aspiraţie), ci deschiderea
şi turnarea conţinutului în băutură sau alimente [16,18,20].

IV.2. LAXATIVE –PURGATIVE

IV.2.1. EMOLIENTE, LUBRIFIANTE

IV.2.1.1. PARAFINNUM LIQUIDUM
IV.2.2. LAXATIVE DE CONTACT
IV.2.2.1. BISACODYLUM

41
 Indicaţii
Toate formele de constipatie, (la pacientii imobilizati in pat; in cazul schimbarii alimentatiei
ori a mediului; datorate bolilor sau tulburarilor digestive); favorizarea evacuarii cand exista
dureri, ca de pilda in cazul hemoroizilor; pre - si post - operator; pregatirea colonului pentru
examene endoscopice. Dulcolax este un laxativ de contact. Cand se administreaza oral, sub
forma de drajeu, induce cresterea peristaltismului prin actiunea directa asupra mucoasei
colonului, rezultand in mod obisnuit un scaun moale. Produsul este lipsit de efecte secundare
severe.
Compozitie si Mod de Prezentare
Drajeuri a 5 mg de bisacodil/drajeu. Cutie cu 30 drajeuri (3 folii X 10drajeuri).
Contraindicatii
Cu exceptia abdomenului acut chirurgical, unde orice laxativ este contraindicat, pentru
Dulcolax nu se cunoaste nici o contraindicatie.Ocazional, in cursul utilizarii drajeurilor poate
sa apara un disconfort abdominal. Acesta se produce mai ales in constipatiile cronice unde
continutul intestinal este deosebit de uscat si dur, in portiunea superioara a colonului.
Adeseori acest disconfort poate fi inlaturat prin cresterea dozajului cu drajeuri.

Interactiuni
DULCOLAX trebuie administrat numai cu recomandarea medicului pe durata sarcinii.

Mod de Administrare
Oral: Drajeurile sunt forma obisnuita de administrare in cazul in care nu este necesara o
evacuare imediata. Ele se pot inghiti, pe stomacul gol sau plin, cu sau fara lichide.
Administrarea concomitenta a antiacidelor (de exemplu, bicarbonat de sodiu) trebuie evitata.
Adulti: Obisnuit se iau 2 drajeuri seara la culcare, in scopul de a provoca una sau doua
defecatii in dimineata urmatoare, sau cu o jumatate de ora inaintea mesei de dimineata pentru
un efect in aproximativ 5 ore. Copii in varsta de 4 ani si peste: 1 drajeu [16,18,20].

IV.2.2.2. SENNA

1 cub Regulax contine: 0,71 g frunze de Senna si 0,30 g fructe de Senna. Adjuvanti:
Propilenglicol, parafina semifluida, monostearat de glicerol, adeps solidum, acid sorbic, zahar
invertit, sorbitol, gem de prune, pasta de smochine, aromatizanti.
Actiune terapeutică: Laxativ vegetal.
Indicaţii :constipatie cu defecatii rare sau/si cu scaune de consistenta crescuta, motilitate
intestinala scazuta. Motilitatea intestinala scazuta si constipatia sunt afectiuni larg raspandite,
dar rareori sunt consecinta unei boli severe. In general, sunt cauzate de conditii deosebite de
viata, cum ar fi stresul, lipsa de miscare, toalete straine si alimentatia necorespunzatoare. De
aceea, un laxativ bun ar trebui sa va ajute fara a va crea un disconfort. Folosind Regulax, ati
ales un produs care regleaza motilitatea intestinala, mareste volumul scaunelor si stimuleaza

42
peristaltismul intestinal. Astfel, se stabileste o defecatie regulata, fiziologica. Regulax este
produs la Meuselbach/Thringen de mai bine de 30 ani din substante vegetale active extrase
din frunze si fructe de Senna. Laxativul poate fi usor divizat si astfel se obtine o dozare
individualizata adecvata. Administrarea se face usor datorita gustului placut. Incercati sa va
gasiti un ritm de viata echilibrat si concomitent sa micsorati doza de Regulax. In acest fel,
intestinul va avea din nou o activitate normala, regulata. Urmatoarele recomandari vor
determina o functie intestinala normala: incercati sa eliminati stresul din viata voastra. Este de
preferat sa se mearga la toaleta zilnic, la o ora fixa, intr-un mediu familial.Majoritatea
profesiilor favorizeaza sedentarismul. Din acest motiv, organismul nu consuma destula
energie din alimente. Lipsa de miscare este una din cauzele principale ale constipatiei.
Doze si mod de administrare
Daca nu se prescrie altfel, Regulax se va administra seara inainte de culcare, la adulti: 1 cub si
la copii peste 12 ani: 1/4 - 1/2 de cub, mestecandu-se bine. O doza individualizata corecta este
cantitatea minima necesara pentru a mentine un scaun de consistenta normala. Efectul se
obtine dupa circa 8 ore. Regulax se mesteca bine si este de preferat sa se administreze seara,
inainte de culcare. Laxativele antracenozide nu se administreaza fara prescriptie medicala pe o
perioada mai mare de timp (peste 1-2 saptamani).
Contraindicatii
Sunt boli sau circumstante pentru care unele medicamente nu sunt prescrise sau pot fi
prescrise numai dupa un examen atent al medicului, care va aprecia global proportia
favorabila dintre beneficiul terapeutic si eventualele reactii nedorite. Pentru aceasta, medicul
trebuie sa examineze atent in ce constau contraindicatiile si se va informa despre antecedente,
boli insotitoare, alt tratament concomitent, ca si despre circumstantele speciale de viata.
Contraindicatiile se pot stabili si dupa inceperea tratamentului cu acest produs. Si in astfel de
cazuri trebuie informat medicul. A nu se administra Regulax in: ocluzia intestinala (ileus), boli
inflamatorii acute ale intestinului (ex.: morbul crohn, colita ulceroasa, apendicita), dureri
abdominale de origine necunoscuta, la copii sub 12 ani.
Sarcina si alaptare: a nu se administra in perioada de sarcina si alaptare [16,18,20].

Masuri de precautie
laxativele nu se administreaza timp indelungat sau in doze mari. laxativele antracenozide se
administreaza pe o perioada scurta de timp, in caz contrar scaderea motilitatii intestinale se va
accentua. Regulax se recomanda numai in cazul in care nu se obtine un raspuns terapeutic cu
schimbarea regimului alimentar sau cu laxative de volum.
Indicatii pentru diabetici: caloriile per cub sunt de circa 63 kJ 15,4 kcal. , respectiv 0, 31 BE.

IV.2.3. LAXATIVE OSMOTICE

IV.2.3.1. LACTULOSUM

43
Indicaţii terapeutice: Tratamentul simptomatic al constipaţiei cronice; encefalopatia
hepatică; în cazurile în care se consideră că reducerea consistenţei scaunului are un beneficiu
medical (hemoroizi, după intervenţii chirurgicale pe colon sau regiunea anală).

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la lactuloză; galactozemie, sindrom de malabsorbţie la

glucoză sau galactoză sau deficit de lactază; colopatii organice inflamatorii (rectocolită
ulceroasă, boală Crohn); sindrom ocluziv sau subocluziv; abdomen dureros de etiologie
nedeterminată.

- Deoarece Duphalac conţine glucide de tip galactoză (până la 1,5 g/15 ml) şi lactoză (până la
0,9 g/15 ml) este contraindicat în caz de galactozemie, sindrom de malabsorbţie la glucoză
sau galactoză sau deficit de lactază.

Precauţii: În cazul în care constipaţia nu se ameliorează după câteva zile de tratament sau
reapare după tratament, se recomandă efectuarea unui consult medical.Tratamentul
medicamentos al constipaţiei este numai un adjuvant al tratamentului igieno-dietetic care
constă în: îmbogăţirea alimentaţiei în fibre vegetale şi apă; activitate fizică şi reeducarea
reflexului de defecaţie. Nu se recomandă utilizarea de lungă durată a lichidului oral Duphalac.
La persoanele vârstnice trebuie să se asigure o raţie hidrică suficientă.

Interacţiuni: Medicamentele care au o eliberare dependentă de pH-ul colonului (de exemplu:

acidul 5-amino salicilic) pot fi inactivate datorită mecanismului de acţiune al lactulozei (prin
scăderea pH-ului la nivelul colonului).

Atenţionări speciale: Doza utilizată în mod uzual în constipaţie nu necesită prudenţă sporită
la pacienţii cu diabet zaharat. Deoarece doza utilizată în tratamentul encefalopatiei hepatice
este, de obicei, mult mai mare, la pacienţii cu diabet zaharat trebuie avut în vedere că
substanţa activă este un dizaharid de sinteză.

În caz de megacolon, prin alterarea motricităţii colice şi la pacienţii imobilizaţi la pat,

prescrierea trebuie să fie făcută cu prudenţă (datorită riscului existenţei unui fecalom).

La copii şi nou-născuţi prescrierea de laxative se va face foarte rar: trebuie avut în vedere
riscul interferării cu funcţionarea normală a reflexului de defecaţie. Sarcina şi alăptarea
Duphalac se va utiliza cu prudenţă în timpul sarcinii, numai dacă este absolut necesar.

Duphalac nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare:Doza zilnică trebuie ajustată individual. Următoarele doze pot
servi pentru orientare.Constipaţie cronică sau în cazurile în care se consideră că reducerea
consistenţei scaunului are un beneficiu medical:

Doza iniţială Doza de întreţinere

Adulţi 10-45 ml 10-25 ml

44
Copii (7-14 ani) 15 ml 10-15 ml
Copii (1-6 ani) 5-10 ml 5-10 ml
Sugari 5 ml 5 ml

Doza poate fi scăzută după câteva zile în funcţie de necesităţile pacientului.

Doza trebuie administrată în priză unică, în timpul micului dejun. Apariţia efectului poate
dura câteva zile datorită modului de acţiune al lactulozei. Dacă răspunsul terapeutic nu apare
în primele două zile, poate fi avută în vedere creşterea dozei.

Encefalopatia hepatică:

Doza iniţială: 30-50 ml lichid oral Duphalac de 3 ori pe zi

Doza de întreţinere: trebuie adaptată astfel încât să se obţină maximum 2-3 scaune moi pe zi.
De preferinţă, pH-ul scaunului trebuie să fie 5-5,5.

Duphalac se administrează oral. Poate fi amestecat cu lichide calde sau reci.

Reacţii adverse:În primele zile de tratament poate să apară flatulenţă. De obicei, aceasta
dispare după câteva zile. Dacă se utilizează doze mai mari decât dozele recomandate, pot să
apară dureri abdominale şi diaree. În aceste cazuri se recomandă scăderea dozei.Dacă sunt
utilizate doze mari (de obicei indicate doar în encefalopatia hepatică) pe o perioadă mai mare
de timp, pot să apară tulburări ale echilibrului electrolitic datorate diareei [16,18,20].

Supradozaj:Nu sunt disponibile date privind supradozajul cu lactuloză. La doze mai mari pot
să apară durere abdominală şi diaree. În acest caz, se recomandă întreruperea administrării
produsului medicamentos şi tratament simptomatic de reechilibrare hidroelectrolitică.

IV.2.3.2. MACROGOLUM

Indicaţii terapeutice: Tratamentul simptomatic al constipaţiei la adulţi şi copii cu vârsta

peste 8 ani. Înainte de iniţierea tratamentului trebuie eliminată o tulburare organică. În
tratamentul constipaţiei, Forlax 10 g trebuie sa ramana un tratament temporar adjuvant la
regimul de viata si dietetic corespunzator cu o durata de tratament de maxim 3 luni. Daca

45
simptomele persista in ciuda masurilor dietetice asociate, trebuie suspectata si tratata o alta
cauza.

Doze şi mod de administrare:Doza recomandată este de 1-2 plicuri pe zi, preferabil în doză
unică dimineaţa. Conţinutul fiecărui plic trebuie dizolvat într-un pahar cu apă.Efectul Forlax
10 g apare la 24-48 ore de la administrare.La copii, tratamentul nu trebuie să depăşească 3
luni. Restabilirea motilitatii intestinale, indusa de tratament, va fi mentinuta prin regim de
viata si dietetic.

Contraindicaţii:- hipersensibilitate la macrogol 4000 sau la oricare dintre excipientii

produsului; afecţiuni inflamatorii intestinale severe (cum sunt colita ulceroasă, boala Crohn)
sau megacolon toxic asociat cu stenoză simptomatică; perforaţie sau risc de perforaţie; ileus
sau suspiciune de obstrucţie intestinală; sindrom dureros abdominal de cauză necunoscută
[16,18,20].

IV.2.3. ALTE LAXATIVE

IV.2.3.1. GLYCEROLUM

Prezentare farmaceutică: Supozitoare continând glicerina 2,13 g (pentru adulţi) sau 1,39 g
(pentru copii) (cutie cu 6 buc).
Actiune terapeutică: Declanşează reflexul de defecaţie prin iritaţie locală
Indicaţii: Constipatie; este de ales la copii si la persoanele care elimina greu scaunul.
Mod de administrare: Rectal, câte 1 supozitor la nevoie [16,18,20].

46
 V. CONCLUZII

Laxativele şi purgativele sunt medicamente cu acţiune locală la nivelul intestinului,

utile în tratamentul constipaţiei.
Purgativele sunt substanţe care se folosesc în scopul evacuării conţinutului intestinal.
După intensitatea lor, purgativele pot fi laxative sau lenitive, catartice sau propriu-zise şi
drastice.
Purgativele se recomandă în cazul constipaţiilor, în scopul îndepărtării corpilor străini
şi a paraziţilor etc. Nu se folosesc în situaţia unor gastroenterite grave, în caz de gestaţie
avansată sau peritonite etc.
Efectul purgativ se poate produce şi prin intermediul principiilor active care pur şi
simplu irită mucoasa intestinală, accentuându-se peristaltismul. De asemenea,
parasimpaticomimeticele stimulează elementele morfo-funcţionale digestive inervate de
nervul vag şi exercită astfel efect purgativ. Unele substanţe purgative pot fi în acelaşi timp şi
coleretice sau colagoge.

47
 VI. BIBLIOGRAFIE

1. ALEXANDRESCU L.: Elemente de semiologie şi farmacologie, Editura Fundaţiei

România de Mâine, 2007; 182- 198;
2. BORUNDEL C.: Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura B.I.C. ALL
SRL, 2001; 416 - 486;
3. BURLACU E.: Dicţionar de medicină, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, 256-257,
652;
4. CRISTEA A. N.: Tratat de Farmacologie, Editura Medicală, Bucuresti 2005;. 1059-1079;
5. CRISTEA A. N.: Farmacie clinică, volumul I, Editura Medicală, Bucuresti 2006;. 113 -
181;
6. CUPARENCU B., PLEŞCA L.: Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1995; 116-136;
7. DOBRESCU D.: Farmacoterapie Practică volumul I, Editura Medicală, Bucureşti 1989;
372 - 391;
8. DOGARU T. M., VARI C.: Medicamentul, sarcina şi alăptarea, University Press, Tg.
Mureş, 2007; 186 - 187;
9. DOGARU T. M., VARI C.: Compendiu de farmacologie generală, University Press, Tg.
Mureş, 2003; 147- 150;
10. HĂULICĂ I.: Fiziologie umană, Editura Medicală, Bucureşti., 1996
11. MANOLESCU E.: Farmacologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986, 76-
89;
12. RAD I.: Farmacologie generală, Digital Color Center, Tg. Mureş, 2008; 209-234;
13. SARAGEA M.: Tratat de fiziopatologie, Editura Academiei, Bucureşti, 1994, 45 - 67;
14. STROIESCU V.: Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura Medicală,
Bucureşti, 2001; 549-577;
15. TEODORESCU E.: Biologie, anatomia şi fiziologia omului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A.- Bucureşti 1999; 106-124;
16. *** Agenda Medicală 2010, Editura Medicală, , Bucureşti, 2007;
17. *** Agenţia Naţională a Medicamentului, Nomenclatorul Produselor Medicamentoase de
Uz Uman, 2004, Editura Medicală, 2004;
18. *** Dicţionar de medicamente on line;
19. *** MemoMed 2010,Editura Minesan, Bucureşti, 2010; 261-265.

48