CURSUL 9

9. BLOCUL DE ALIMENTARE

Blocul de alimentare al unui receptor TV are rolul de a furniza tensiunile şi curenţii

necesari funcţionării blocurilor şi circuitelor componente ale acestuia. De regulă, el este
constituit dintr-un redresor nestabilizat conectat direct de la reţeaua de c.a., care alimentează
unul sau mai multe stabilizatoare ce furnizează tensiunile necesare funcţionării receptorului TV.
Dacă în majoritatea receptoarelor TV alb-negru sursele de alimentare folosite erau, de
regulă, stabilizatoare liniare cu reacţie, de tip serie sau paralel clasice (cu randamente sub
50%), complexitatea şi cerinţele receptoarelor TV color au impus folosirea unor surse de
alimentare cu performanţe superioare. Acestea sunt surse de alimentare în comutaţie,
cunoscute sub denumirea de choppere sau SMPS – Switched Mode Power Supply. Ele sunt, în
esenţă, nişte convertoare statice c.c. - c.c. Faţă de stabilizatoarele liniare cu reacţie, aceste
surse în comutaţie, au o serie de avantaje notabile, care elimină din competiţie stabilizatorele
liniare clasice:
- randament superior (de regulă cuprins între 75 - 95%), datorită funcţionării în
comutaţie a elementului regulator;
- stabilizare foarte bună;
- volum şi greutate mai mici;
- fiabilitate ridicată;
- posibilitatea de a genera mai multe tensiuni stabilizate, cu polarităţi diferite;
- domeniu mare pentru tensiunea de alimentare de c.a.;
- cost redus
Trebuie menţionat că, în cazul receptoarelor TV color, problema randamentului sursei de
alimentare devine critică, datorită în principal creşterii importante a puterii necesare deflexiei pe
orizontală şi a circuitelor de alimentare a tubului cinescop tricromatic. De asemenea, nu trebuie
neglijată nici puterea absorbită de amplificatorul final de audiofrecvenţă.

9.1. Principiul de funcţionare

Funcţionarea unui stabilizator în comutaţie poate fi descrisă cu ajutorul schemei bloc din
fig. 9.1. Tensiunea de reţea (cu frecvenţa de 50/60Hz) este redresată şi filtrată cu ajutorul
redresorului şi a filtrului de intrare iar apoi este “decupată” cu un comutator electronic realizat cu
un tranzistor de putere de comutaţie, bipolar sau unipolar. Acest comutator este blocul cel mai
important din structura stabilizatorului, el constituind un convertor c.c.-c.c. El se închide şi de

1
deschide cu o anumită frecvenţă, lăsând să treacă spre ieşire o cantitate de energie mai mare
sau mai mică, în funcţie de raportul dintre durata de blocare şi durata de conducţie. Frecvenţa
de lucru a comutatorului (cuprinsă între 20KHz şi 200KHz) poate fi fixă sau variabilă, reglajul
tensiunii de ieşire făcându-se respectiv prin modificarea duratei impulsurilor de comandă (Pulse
Width Modulation - PWM) sau prin modificarea frecvenţei de repetiţie a acestora. Sarcina
acestui comutator este constituită de primarul unui transformator de putere de construcţie
specială, realizat pe un miez de ferită, datorită frecvenţei mari la care operează. Pentru
obţinerea unui randament cât mai bun, pierderile transformatorului trebuie reduse la minimum,
proiectarea lui fiind critică.

Redresor de iesire
Comutator si filtru

Retea de iesire
c.a.
tensiune
Traf de putere de c.c.
Redresor de intrare
si filtru ton toff

T PWM A

Comanda factorului Osc Vref

de umplere (PWM)

Circuit de comanda

Fig. 9.1. Schema bloc a unui stabilizator în comutaţie

Impulsurile cu amplitudine constantă şi durată sau frecvenţă variabilă culese din

secundarul transformatorului sunt redresate şi filtrate, folosindu-se filtre capacitive sau inductiv-
capacitive, în funcţie de topologia utilizată. Se obţine astfel tensiunea (tensiunile) de ieşire
stabilizată. Reglajul acesteia şi menţinerea ei la valoarea prestabilită se realizează cu ajutorul
unui circuit de comandă inclus într-o buclă de reacţie: nivelul tensiunii de ieşire este comparat în
permanenţă cu un nivel de referinţă şi în funcţie de nivelul şi semnul tensiunii de eroare
rezultate se reglează în sensul corespunzător fie durata, fie frecvenţa impulsurilor de comandă
a comutatorului electronic. Întârzierea cu care se realizează controlul în bucla de reacţie trebuie
să fie cât mai redusă, scop în care componentele folosite trebuie să fie alese corespunzător.
Trebuie menţionat că nivelul tensiunii redresate de intrare se modifică în funcţie de
fluctuaţiile tensiunii de reţea şi de aceea capacitatea de filtrare de la intrarea stabilzatorului
trebuie să aibă o valoare corespunzătoare pentru a filtra aceste variaţii. De asemenea,
stabilizatorului poate fi configurat astfel încât să funcţioneze corect indiferent de mărimea
fluctuaţiilor tensiunii de intrare, el fiind în esenţă un convertor c.c.- c.c.

2
 9.2. Topologii standard

În majoritatea cazurilor, topologiile de stabilizatoare în comutaţie utilizează convertoare

c.c.- c.c. cu transformator de putere (de separare). Folosirea acestui transformator permite, pe
de o parte, izolarea galvanică între intrare şi ieşire iar pe de altă parte, obţinerea tensiunii
(tensiunilor) de ieşire prin modificarea raportului numărului de spire al înfăşurărilor, precum şi
obţinerea unor tensiuni de ieşire multiple.
Există şi topologii de stabilizator în comutaţie cu convertoare c.c.- c.c. fără transformator,
deci fără izolaţie galvanică între intrare şi ieşire. Marea majoritate a acestor convertoare sunt
derivate din următoarele 3 versiuni de bază:
- convertor cu transfer direct sau convertor coborâtor (în engleză buck converter sau
step-down converter);
- convertor cu transfer indirect sau convertor ridicător (în engleză boost converter sau
step-up converter);
- convertor coborâtor-ridicător (în engleză buck-boost converter sau non-isolated
flyback converter).
În funcţie de frecvenţa de lucru, convertoarele folosite în stabilizatoarele în comutaţie din
receptoarele TV pot fi:
- convertoare cu frecvenţă fixă, sincronizate sau nu cu frecvenţa liniilor
- convertoare cu frecvenţă variabilă (autooscilante), la care frecvenţa de lucru se
modifică în funcţie de consumul receptorului şi de tensiunea de reţea.

9.2.1. Convertorul cu transfer direct

La acest tip de convertor, energia este înmagazinată simultan într-o bobină de şoc şi
transferată sarcinii pe durata conducţiei comutatorului electronic (de regulă un tranzistor bipolar
sau unipolar), care este conectat în serie cu sarcina. Din acest motiv, acest tip de convertor se
mai numeşte şi convertor serie. Schema de principiu şi formele de undă ale convertorului sunt
prezentate în fig. 9.2. Funcţionarea convertorului în regim staţionar este, în esenţă, următoarea:
Când tranzistorul comutator TR1 conduce (intervalul ton), dioda D1 este blocată, tensiunea de
intrare Vin este aplicată sarcinii prin intermediul inductivităţii L1 şi curentul prin aceasta creşte
liniar, după legea:
Vin − Vo
∆I L1 = t on
L1
Când tranzistorul TR1 este blocat (intervalul toff), tensiunea care apare la bornele
inductivităţii L1 se inversează şi prduce deschiderea diodei D1. Energia acumulată în
inductivitate este cedată sarcinii sub forma unui curent care circulă în acelaşi sens, dar scăzând
de această dată tot liniar:

3
 Vo
∆I L2 = t off
L1
Echilibrul (regimul staţionar) este atins când:
∆IL1 = ∆IL2
De aici rezultă:
t on
V0 = Vi = δ Vi
T
Deci tensiunea de ieşire este întotdeauna mai mică decât tensiunea de intrare, de unde
şi numele convertorului. Reglajul ei se face modificând factorul de umplere δ (duty cycle) al
impulsurilor de comandă a comutatorului electronic.

Fig. 9.2. Convertor cu transfer direct (coborâtor)

Avantajul principal al acestui tip de convertor este acela că o parte din energie se
transferă sarcinii pe durata conducţiei tranzistorului comutator, ceea ce duce la o solicitare mai
redusă a acestuia, a diodei D1, a condensatorului de filtraj C0 şi a bobinei de şoc L1.
Dezavantajele convertoarelor cu transfer direct sunt:
- circuitul sarcinii, deci nici şasiul receptorului TV, nu este separat (izolat) de reţeaua de
alimentare de c.a.;
- în cazul în care tranzistorul comutator se scurtcircuitează, întreaga tensiune de reţea
se aplică sarcinii., deci circuitelor receptorului TV.

9.2.2. Convertorul cu transfer indirect

La acest tip de convertor, energia este stocată în întregime într-o bobină de şoc pe
durata conducţiei comutatorului electronic, fiind apoi cedată sarcinii pe durata blocării acestuia.

4
 Deoarece comutatorul electronic este conectat în paralel cu sarcina, acest tip ce
convertoare se numesc convertoare de tip paralel. Schema de principiu şi formele de undă ale
convertorului sunt prezentate în fig. 9.3. Funcţionarea convertorului în regim staţionar este, în
esenţă, următoarea:
Când tranzistorul comutator TR1 conduce (intervalul ton), dioda D1 este blocată,
tensiunea de intrare Vin este aplicată în întregime numai inductivităţii L1 şi curentul prin aceasta
creşte liniar, după legea:
Vin
∆I L1 = t on
L1
La blocarea tranzistorului comutator, tensiune pe bobina de şoc se inversează pentru a
menţine circulaţia curentului în acelaşi sens, dioda D1 se deschide iar pe sarcină se aplică
tensiunea Vi. Energia acumulată în inductivitate pe durata conducţiei tranzistorului, plus energia
dată de tensiunea de intrare se transferă sarcinii. Curentul prin inductivitate scade liniar după
legea:
Vo − Vin
∆I L2 = t off
L1
Echilibrul (regimul staţionar) este atins când ∆IL1 = ∆IL2. De aici rezultă:
T 1
V0 = Vin = Vin
T − t on 1−δ
Deci tensiunea de ieşire este întotdeauna mai mare decât tensiunea de intrare. Ea poate
fi reglată modificând factorul de umplere δ (duty cycle) al impulsurilor de comandă a
comutatorului electronic.

Fig. 9.3. Convertor cu transfer indirect (de tip boost)

5
 9.2.3. Convertorul coborâtor-ridicător
Acest tip de convertor este, după cum îi spune şi denumirea, o combinaţie derivată din
cele două tipuri de convertoare prezentate anterior, buck şi boost, schema lui de principiu fiind
prezentată în fig. 9.4.

Fig. 9.4. Convertor cu transfer indirect de tip buck-boost

În regim staţionar, când tranzistorul comutator TR1 este în conducţie (intervalul ton),
dioda D1 este blocată şi întreaga tensiune de alimentare Vin se aplică bobinei de şoc L1 care
acumulează energie. Prin ea circulă un curent care creşte liniar pe toată durata conducţiei ton a
trenzistorului. La blocarea tranzistoruli, pe bobina de şoc apare o tensiune de autoinducţie care
deschide dioda D1 şi prelungeşte circulaţia curentului prin sarcină, acesta încărcând şi
condesatorul C0. Formele de undă sunt similare cu cele de la convertorul ridicător, cu excepţia
faptului că tranzistorul comutator suportă în blocare suma tensiunilor Vin şi Vo.
Expresia tensiunii de la ieşirea acestui convertor este dată de relaţia:
δ
V0 = Vin
1− δ
Rezultă că tensiunea de ieşire poate fi mai mică, mai mare sau egală cu tensiunea de
intrare, în funcţie de factorul de umplere δ al impulsurilor de comandă a comutatorului
electronic, ceea ce conferă acestei topologii o mare flexibilitate.

Observaţii
1. La acest tip de convertor, energia de ieşire este stocată în întregime în bobina de şoc
L1, ceea ce conduce la valori mai mari ale acesteia.
2. Tranzistorul comutator TR1 trebuie să fie capabil să suporte în blocare o tensiune
mare, adică suma tensiunilor Vin şi Vo. De asemenea, în conducţie, el trebuie să lucreze la
curenţi de colector mari. Din acest punct de vedere, acest tip de convertor solicită în cel mai
înalt grad tranzistorul comutator.
3. Convertorul produce tensiuni perturbatoare de amplitudine mare, ceea ce face
necesară folosirea unui filtraj mai complicat.
4. Transferul energiei în sarcină se face numai pe durata blocării tranzistorului comutator
şi din această cauză este necesar un condensator de filtraj Co de valoare mai mare, pentru
aceeaşi valoare a tensiunii ondulatorii de ieşire.

6
 O variantă perfecţionată a acestui tip de convertor se obţine folosind ca inductanţă L1
înfăşurarea primară a unui transformator, având o înfăşurare secundară L2 (fig. 9.5). În acest
mod se obţine izolarea galvanică între intrare şi ieşire, iar dacă se folosesc mai multe înfăşurări
secundare se pot obţine şi alte tensiuni de ieşire stabilizate, a căror energie provine tot din
energia înmagazinată în înfăşurarea primară L1, pe durata conducţiei tranzistorului comutator.
Avantajele acestui tip de convertor cu transfer indirect sunt:
- separarea galvanică între intrare şi ieşire:
- dacă tranzistorul comutator se distruge şi se scurtcircuitează, dioda D1 se blochează
şi tensiunea de ieşire este nulă;
- curentul maxim consumat de la înfăşurarea secundară nu depinde de curentul
absorbit de consumatorul principal, care, într-un receptor TV color, este etajul final de baleiaj
linii.

Fig. 9.5. Convertor cu transfer indirect, cu separare

galvanică între intrare şi ieşire

Acest tip de convertor, sau variante ale acestuia, cu toate dezavantajele sale, este
folosit pe scară largă în receptoarele TV, tocmai datorită separării galvanice de reţeaua de
alimentare de c.a.

9.2.4. Stabilizator în comutaţie cu frecvenţă variabilă

Este un tip de stabilizator foarte răspândit în schemele de receptoare TV color, el fiind
realizat pe principiul convertorului autooscilant. Este cea mai simplă formă de stabilizator în
comutaţie, având o fiabilitate ridicată şi performanţe bune. Schema de principiu a convertorului
este prezentată în fig. 9.6, iar funcţionarea sa este următoarea:
Convertorul amorsează printr-un impuls de pornire preluat de la tensiunea alternativă de
reţea, el oscilând apoi datorită reacţiei pozitive asigurate de înfăşurarea de bază nB.

Funcţionare
La închiderea comutatorului K, baza tranzistorului TR1 este polarizată şi acesta începe
să conducă la un curent de colector relativ mic. La bornele înfăşurării primare np apare un
impuls de tensiune care induce un impuls în înfăşurarea de bază nB cu polaritatea determinată

7
de sensul înfăşurării, care favorizează conducţia tranzistorului. Se produce astfel intrarea rapidă
a acestuia în saturaţie, moment în care întreaga tensiune de intrare Vin se aplică pe înfăşurarea
primară np a transformatorului Tr. În înfăşurarea de reacţie nB se induce o tensiune Vin nB/np,
determinată de raportul înfăşurărilor, iar curentul de colector al tranzistorului creşte liniar până
când miezul transformatorului de ferită se saturează sau tranzistorul iese din saturaţie.
Dacă miezul transformatorului se saturează, tensiunea colector-emitor creşte brusc
până la o valoare pentru care curentul de bază nu mai este suficient pentru menţinerea
tranzistorului în saturaţie.
Se poate întâmpla însă ca tranzistorul să iasă din saturaţie înainte de saturaţia miezului.
În ambele cazuri se produce scăderea tensiunii pe înfăşurarea primară np, ceea ce duce la
scăderea tensiunii pe înfăşurarea de reacţie nB şi la blocarea rapidă a tranzistorului. În acest
moment, în înfăşurarea secundară ns se induce un salt pozitiv de tensiune care deschide dioda
D1, iar energia înmagazinată în câmpul magnetic al transformatorului Tr se descarcă în circuitul
sarcinii Rs.
Se poate demonstra că tensiunea redresată Vo pe sarcina Rs este dată de relaţia:
ns T
Vo = Vin
n p T − t on
în care T este perioada oscilaţiilor convertorului, iar ton este durata conducţiei tranzistorului.

Fig. 9.6. Convertor autooscilant, cu transfer indirect,

cu izolare de reţea

Frecvenţa oscilaţiilor se modifică ori de câte ori se modifică consumul sarcinii sau
tensiunea de intrare Vin. Astfel, frecvenţa oscilaţiilor creşte sau scade după cum tensiunea de
intrare creşte sau scade. De asemenea, frecvenţa oscilaţiilor creşte când scade consumul
sarcinii.

8
 9.3. Scheme practice de stabilizatoare în comutaţie

Primele scheme de stabilizatoare în comutaţie folosite în receptoarele TV color erau

realizate exclusiv cu componente discrete. Topologia folosită, de regulă, era convertorul
autooscilant, funcţionând la 20 - 30KHz, cu separare de la reţea, cu protecţie la scurtcircuit, la
supratensiune şi la mersul în gol.
Dezvoltarea explozivă a tehnologiei circuitelor integrate a pus la dispoziţia proiectanţilor
circuite integrate dedicate din ce în ce mai perfecţionate pentru realizarea stabilizatoarelor în
comutaţie.
O shemă interesantă apărută la începutul anilor ’80 a fost sistemul integrat de
alimentare şi baleiaj S2P2 (Single Switch Power Pack), care era de fapt un bloc de alimentare
unit cu etajul de baleiaj final linii, tranzistorul final de linii îndeplinind şi rolul de comutator pentru
stabilizator. Comanda funcţionării schemei era realizată cu circuitul integrat dedicat TDA 2582,
iar comutatorul electronic era implementat cu un tranzistor bipolar de tipul BU 508A. Sistemul
nu a mai fost dezvoltat ulterior.
În timp, tehnologia de realizare a alimentatoarelor în comutaţie pentru receptoarele TV
color a evoluat rapid, în prezent folosindu-se comutatoare electronice realizate cu tranzistoare
MOS de putere sau sub formă integrată, circuitele de comandă fiind extrem de elaborate.
Topologia preferată de proiectanţi este tot convertorul autooscilant (self-oscillating flyback
converter), cu frecvenţă variabilă sau de tip PWM. O variantă a acestui tip de convertor este
convertorul autooscilant cvasi-rezonant cu comutare la trecerea prin zero (Ouasi-Resonant Zero
Voltage Switching turn-on flyback converter – QR ZVS). Această topologie a câştigat teren
după anul 2000 şi este preferată de unii constructori de receptoare TV şi de monitoare PC.
În cele ce urmează vor fi trecute în revistă câteva scheme clasice de stabilizatoare în
comutaţie folosite în ultimii ani în receptoarele TV color.

9.3.1. Stabilizator autooscilant cu circuitul integrat TDA 4801

Circuitul integrat TDA 4601/D, realizat în tehnologie bipolară, a fost proiectat în mod
special pentru comanda stabilizatoarelor autooscilante cu separare de la reţea, care folosesc
drept comutator electronic un tranzistor bipolar. Circuitul asigură protecţia la scurtcircuit, la
supracurent şi la supratensiune.
Circuitul este folosit şi în aplicaţii profesionale datorită domeniului mare de control şi
stabilizării excelente pe care o asigură pentru o gamă largă de variaţie a curentului absorbit de
sarcină. De asemenea, în anumite aplicaţii, circuitul poate asigura controlul tensiunii stabilizate
pentru o variaţie a tensiunii reţelei de alimentare de c.a. cuprinsă între 90 şi 270V.
Schema bloc a circuitului este prezentată în fig. 9.7.

9
 Fig. 9.7. Schema bloc a circuitului integrat TDA 4601

În fig. 9.8 este prezentată o schemă practică de stabilizator în comutaţie pentru un

receptor TV color, realizată cu circuitul integrat TDA 4601.

Fig. 9.8. Schemă de stabilizator în comutaţie pentru un receptor

TV color, realizată cu circuitul integrat TDA 4601

10
 Descriere
Tensiunea de reţea este redresată cu o punte de diode, filtrată cu un condensator de
filtraj de 220µF şi aplicată convertorului autooscilant.
Transformatorul convertorului are mai multe înfăşurări:
- Înfăşurarea primară 1-7, în care se înmagazinează energia pe durata conducţiei
tranzistorului comutator BU 508A şi constituie sarcina acestuia. Colectorul tranzistorului este
conectat prin această înfăşurare la tensiunea de cca. 300V de la ieşirea redresorului de intrare.
- Înfăşurarea de reacţie 11-13, care asigură reacţia pozitivă bază-colector pentru
amorsarea şi întreţinerea oscilaţiilor;
- Înfăşurarea de reglaj 9-15, cuplată strâns cu înfăşurările secundare ale
transformatorului, de pe care sunt preluate impulsuri proporţionale cu nivelul tensiunii de ieşire.
Acestea sunt redresate, filtrate şi aplicate pe pinul 3 (pinul de control al circuitului integrat), sub
forma unei tensiuni continue de comandă, care urmăreşte fluctuaţiile tensiunii de ieşire.
- Înfăşurarea secundară 2-16, cu prizele 4, 6, 12, necesare producerii diverselor
tensiuni de alimentare ale etajelor receptorului TV.
Reglajul tensiunii de ieşire se realizează cu ajutorul potenţiometrului semireglabil de
10KΩ, iar limitarea curentului de vârf prin tranzistor se face modificând valoare capacităţii
condensatorului conectat la pinul 4 al circuitului integrat. Valoarea maximă a acestui
condensator este de 10nF.
Dacă sarcina de la ieşirea stabilizatorului scade la 20W, frecvenţa de oscilaţie a acestuia
creşte până la cca. 50KHz, cu un factor de umplere aproximativ constant de 1:3, iar dacă
sarcina scade până la 1W, frecvenţa creşte până la aprox. 70KHz, cu un factor de umplere de
1:11. În acelaşi timp, curentul de colector de vârf scade la mai puţin de 1A.
Pornirea schemei se realizează cu ajutorul termistorului PTC Q63100-P2462-J29,
proiectat special pentru o astfel de aplicaţie. Acesta este conectat direct la tensiunea redresată
de intrare şi atinge temperatura şi rezistenţa de regim staţionar în mai puţin de 8s.
În cazul în care există o suprasarcină, un scurtcircuit pe ieşire etc., circuitul inhibă
impulsurile de comandă de pe baza tranzistorului comutator.

9.3.2. Stabilizator în comutaţie cu tranzistor de putere MOS

Acest stabilizator foloseşte o schemă de comandă integrată în tehnologie bipolară, TDA
4605, concepută special pentru convertoarele autooscilante echipate cu tranzistoare de putere
MOS. Circuitul asigură o bună protecţie la suprasarcini şi în cazul întreruperii sau scurtcircuitării
buclei de control, iar în cazul scurtcircuitului la ieşire funcţionează cu trenuri de impulsuri (burst
operation). De asemenea, circuitul blochează funcţionarea convertorului dacă tensiune de
alimentare scade sub o anumită valoare (undervoltage switch-off) sau dacă temperatura
chipului creşte peste o anumită limită (thermal shutdown).

11
Fig. 9.9. Schema bloc a circuitului integrat TDA 4605-2 şi o schemă de
stabilizator în comutaţie realizat cu acesta

12
 Descriere
Tensiunea de reţea este redresată cu puntea de diode GR1, filtrată cu condensatorul de
filtraj de 150µF şi aplicată convertorului autooscilant.
Transformatorul convertorului are următoarele înfăşurări:
- Înfăşurarea primară n2, în care se înmagazinează energia pe durata conducţiei
tranzistorului comutator MOS - BUZ 90 - şi constituie sarcina acestuia. Drena tranzistorului este
conectat prin această înfăşurare la tensiunea de cca. 260V de la ieşirea redresorului de intrare.
- Înfăşurarea de reglaj n1, cuplată strâns cu înfăşurările secundare ale
transformatorului, de pe care sunt preluate impulsuri proporţionale cu nivelul tensiunii de ieşire.
Acestea sunt redresate cu dioda D3, filtrate cu condensatorul C6 şi aplicate pe pinul 1 (pinul de
control al circuitului integrat), sub forma unei tensiuni continue de comandă, care urmăreşte
fluctuaţiile tensiunii de ieşire. Reglajul tensiunii de ieşire se realizează cu ajutorul
potenţiometrului semireglabil de R7 de 2,5KΩ şi prin raportul rezistenţelor R5 şi R6.
- Înfăşurările secundare n3, n4, n5 necesare producerii diverselor tensiuni de
alimentare ale etajelor receptorului TV.
Grupul R4-C5 este folosită pentru a se realiza o creştere a curentului de drenă sub
formă de dinte de fierăstrău. Tensiunea de control este aplicată pe pinul 2 al CI. Constanta de
timp a grupului este aleasă astfel încât să se evite intrarea în saturaţie a tranzistorului MOS.
Divizorul rezistiv R10-R11 stabileşte nivelul tensiunii de intrare sub care circuitul integrat
blochează funcţionarea schemei (undervoltage switch-off). Tensiune de pe divizor se aplică pe
pinul 3 al CI.
Comutaţia schemei este realizată cu ajutorul tensiunii continue de control aplicate pe
pinul 1 al CI. Această tensiune se obţine redresând impulsurile preluate de pe înfăşurarea n1 a
transformatorului.
Trecerile prin zero ale tensiunii de ieşire sunt detectate la pinul 8, fiind preluate prin
rezistenţa R9.
Condensatorul C8 conectat la pinul 7 asigură pornirea silenţioasă a schemei, la o
frecvenţă peste frecvenţele domeniului audio, prin micşorare factorului de umplere a frecvenţei
de lucru.
Rezistenţele R15 şi R16 (fuzibile) protejează diodele redresoare D4 şi D5 la scurtcircuit,
iar rezistorul R12 este folosit ca rezistenţă de fugă.
Circuitul TDA 4605 conţine un circuit intern care asigură protecţia tranzistorului MOS
împotriva sarcinilor electrostatice care pot apărea pe poarta sa în timp ce circuitul integrat nu
este alimentat.
Rezistenţa R13 prin care se realizează comanda tranzistorului MOS pe poartă are rolul
de a limita spectrul zgomotului radiat de schemă.
Cu această schemă se asigură o putere de ieşire de până la 70W, pentru o tensiune a
reţelei de alimentare de c.a. cuprinsă între 180 şi 264V.

13
 9.3.3. Stabilizator în comutaţie cvasi-rezonant
Convertoarele autooscilante cvasi-rezonante cu comutare la trecerea prin zero (Ouasi-
Resonant Zero Voltage Switching turn-on flyback converter – QR ZVS) sunt folosite pe larg într-
o multitudine de aplicaţii, între care şi alimentatoarele pentru receptoarele TV color. Ele s-au
impus ca o alternativă la convertoarele autooscilante clasice, cu undă dreptunghiulară, care
generează radiaţii parazite semnificative.
Există două tipuri de convertoare autoosiclante cvasi-rezonante:
- cu comutare ala trecerea tensiunii prin zero (Zero Voltage Switching turn-on flyback
converter – ZVS)
- cu comutare la trecerea curentului prin zero (Zero Current Switching turn-on flyback
converter – ZCS).
Topologia de principiu a unui astfel de convertor, folosind pentru comandă circuitul
integrat dedicat L6565 este prezentată în fig. 9.10.

Fig. 9.10. Schema de principiu a unui convertor în comutaţie

cvasi-rezonant, cu comutare la trecerea prin zero

Principiul care stă la baza funcţionării acestui tip de convertor este sincronizarea intrării
în conducţie a tranzistorului MOS de putere cu demagnetizarea miezului transformatorului.
Aceasta se realizează prin detectarea trecerii prin zero a tensiunii drenă-sursă a tranzistorului
comutator. În principiu, orice tip de controler PWM cu posibilitatea de sincronizare poate fi
folosit pentru comanda acest tip de convertor, dar circuitul L 6565 are un pin dedicat acestei
operaţii (ZCD – Zero Crossing Detector). Funcţionare convertorului este posibilă, evident, numai
la frecvenţă variabilă.
Printre avantajele pe care le prezintă convertoarele cvasi-rezonante se menţionează:
- reducerea semnificativă a radiaţiilor parazite EMI generate;
- rezistenţa mărită la scurtcircuite;
- posibilitatea reducerii pierderilor în tranzistorul MOS de putere.
14
 Dintre dezavantaje, în literatura de specialitate se menţionează tensiunea mare VDS la
care trebuie să funcţioneze tranzistorul MOS (800V) şi limitarea folosirii acestor convertoare la
puteri mai mici de 150W, pentru micşorarea pierderilor în tranzistor şi în transformator.

Fig. 9.12. Schema bloc a circuitului integrat L 6565 şi schema unui stabilizator
în comutaţie cvasi-rezonant, cu comutare la trecerea prin zero (QR ZVS)

15
 Descriere
Tensiunea de reţea este redresată cu puntea de diode B1, filtrată cu condensatorul de
filtraj C1 de 150µF/400V şi aplicată la intrarea convertorului cvasi-rezonant. Se remarcă circuitul
de deparazitare de la intrare, constituit din inductivităţile L1 bobinate pe acelaşi miez de ferită şi
condensatoarele C23 şi C24 de câte 100nF. Termistorul NTC1de 16Ω are rolul de a micşora
curentul de pornire al stabilizatorului.
Transformatorul T1 al convertorului are următoarele înfăşurări:
- Înfăşurarea primară 1-3 (N1), în care se înmagazinează energia pe durata conducţiei
tranzistorului comutator MOS Q1 şi constituie sarcina acestuia. Drena tranzistorului este
conectat prin această înfăşurare la tensiunea de cca. 260V de la ieşirea redresorului de intrare.
- Înfăşurarea auxiliară 4-5 (N2), de pe care sunt preluate impulsurile necesare pentru
alimentarea în regim staţionar a CI pe pinul 8 (Vcc).
- Înfăşurările secundare 8-9 (N3) şi 9-10 (N4) necesare producerii tensiunilor de
alimentare de 105V/0,35A şi 14V/1A necesare etajelor receptorului TV. Din tensiunea de 14V,
cu ajutorul unui stabilizator monolitic IC4 de tip 7805 se obţine tensiune de 5V necesară
funcţionării microprocesorului.
Pornirea CI la punerea sub tensiune a stabilizatorului se realizează cu ajutorului
rezistoarelor R1, R2 prin care se injectează un curent preluat direct din puntea redresoare. Pe
aceste rezistoare se disipă la pornire, pentru un timp foarte scurt (0,7s la 264VC.A. şi 2,8s la
88Vc.a.), max. 240W/264Va.c.
În regim staţionar, alimentarea CI se realizează prin redresarea impulsurilor preluate de
pe înfăşurarea N2 cu dioda D4, impulsuri care sunt filtrate cu condensatorul C4. Tensiunea
continuă astfel obţinută este stabilizată la valoarea de 15V cu dioda Zener DZ1 şi aplicată pe
pinul 8 (Vcc) care este pinul de alimentare al circuitului integrat.
Tensiunea de pe rezistorul din sursa tranzistorului MOS, proporţională cu curentul prin
primarul transformatorului, este aplicată pe pinul 4 (CS) al CI care este intrarea inversoare a
comparatorului PWM. Ea este comparată cu o tensiune de referinţă internă, pentru a determina
momentul blocării tranzistorului comutator.
Pe pinul 3 (VFF) al CI se aplică o fracţiune din tensiunea de intrare a stabilizatorului,
culeasă de pe divizorul rezistiv R3-R4. Ea este folosită pentru a modifica valoarea maximă la
care este limitat curentul prin tranzistorul comutator. În funcţie de fluctuaţiile tensiunii de intrare,
raportul dintre valoarea minimă şi maximă poate depăşi valoarea 2.
Pe pinul 1 (INV) al CI, care este intrarea inversoare a amplificatorului de eroare, este
aplicată informaţia referitoare la tensiunea de ieşire a stabilizatorului. Ea este furnizată prin
intermediul unui optocuplor (IC3) PC817, care face parte din bucla de reacţie prin intermediul
căreia se realizează tensiunea de ieşire la valoarea prestabilită. Aceasta se fixează cu ajutorul
potenţiometrului semireglabil P1.

16
 Momentele trecerii prin zero ale curentului prin tranzistor (momentele demagnetizării
transformatorului) sunt sesizate la pinul 5 (intrarea circuitului ZCD – Zero Current Detector
circuit), pe care sunt preluate, prin intermediul rezistorului R20, impulsurile de tensiune de pe
înfăşurarea auxiliară 4-5. Aceste impulsuri sunt, în fapt, replica exactă a variaţiei tensiunii de
drenă a tranzistorului. Circuitul ZCD este comutat pe fronturile (tranziţiile) negative ale
impulsurilor: când tensiunea pe pin scade sub 1,6V, latch-ul PWM este setat şi tranzistorul MOS
intră în conducţie. Latch-ul PWM este resetat după min. 3,5µs de la blocarea tranzistorului,
pentru o funcţionare sigură. În acest mod de realizează funcţionarea de tip cvasi-rezonantă a
stabilizatorului, cu comandă PWM.

17