Pregatirea copiilor pentru pierderi afective, de persoane, de mediu stabil

,in cazul divortului

Creșterea copiilor în familie este un proces complex, iar succesul acesteia

depinde de modul în care îngrijitorii și profesioniștii reușesc sa pregătească copiii pentru
depășirea situațiilor care au determinat separarea lor și a consecințelor acestora.

Schimbările majore în viața unui copil pot fi diverse, precum:

– nevoia de a părăsi familia actuală;

– schimbarea locului de trai;

– schimbarea instituției de învățământ;

– contactul cu familia biologică sau extinsă; atât reluarea legăturilor cu unii membri, cât
și crearea legăturilor cu membrii acestora, în cazul când acestea au lipsit;

– reintegrarea în familia biologică sau extinsă.

Orice contact cu familia biologică/ extinsă sau schimbare semnificativă (în special
în cazul reintegrării în familia biologică/ adoptivă etc.) în viața unui copil, în special, în
cazul când acesta a avut și experiențe traumatizante, trebuie să urmeze următoarele
principii:

·0 Modalitatea de a anunța schimbarea trebuie să fie consultată cu un specialist

(psiholog, asistent social etc.) sau persoane care cunosc foarte bine copilul,
pentru a evita reacții sau comportamente nedorite sau pentru a evita
retraumatizarea.

·1 Schimbarea trebuie anunțată din timp (cel puțin o lună înainte ca această să aibă
loc).

·2 Copilul trebuie să afle cât mai multe informații despre schimbare și condițiile în
care urmează să plece. În special, dacă are frici sau experiențe de abuz și/ sau
neglijență.

·3 Sprijinul și suportul emoțional necesar trebuie să fie accesibil copilului, în orice

moment, după anunțarea schimbării majore.

Facilitarea întâlnirilor copil - familie

Reluarea legăturilor cu familia este importantă, dar trebuie să aibă loc doar în
condițiile când aceasta oferă copilului siguranță și stabilitate, precum și previne
angajarea acestuia în reacții emoționale și de comportament problematic.

Întâlnirile propriu-zise între copil și familie sunt organizate şi mediate/

supravegheate de specialiști sau persoane care cunosc particularitățile emoționale și de
comportament ale copilului.

Întâlnirile se pot organiza în locuri unde copilul se simte confortabil, într-o

cameră special amenajată sau la domiciliul familiei, precum și în alte locuri adecvate.
Locul ales pentru desfăşurarea întâlnirii trebuie să fie firesc și mai puţin restrictiv, cu
condiţia să fie asigurată siguranţa copilului. O dată cu evoluţia relaţiilor dintre copil şi
familie, întâlnirile în locuri neutre (cabinet, sală) vor fi, treptat, înlocuite cu vizitele acasă,
cu sfârșituri de săptămâna petrecute în familie. Șederile peste noapte vor fi posibile
atunci când exista certitudinea că se poate asigura securitatea copilului în noul mediu
familial.

La prima întâlnire copil - familie, este obligatorie prezența unui profesionist

(asistent social, psiholog) pentru a media discuţiile, pentru a-l ajuta pe copil și pentru a
răspunde la întrebările suplimentare ale părinţilor/membrilor familiei extinse. Familia
trebuie sa beneficieze de intimitate la întâlnirea cu copilul, dacă siguranţa acestuia din
urmă este asigurată.

Prezența persoanelor importante pentru copil, la unele din întâlnirile copil - familie este
esențială, pentru stimularea parteneriatului dintre profesioniști și părinți, cât și pentru
reușita procesului de reintegrare/integrare.

Sugestii pentru organizarea, facilitarea întâlnirilor și contactului cu familia biologică/

extinsă:

·4 Până la întâlnire

1. Asigurați-vă că întâlnirea între familie și copil este benefică pentru copil.

2. Anunțați, cu cel puțin o săptămână înainte, despre o posibilă întâlnire.

3. Oferiți posibilitatea de a comunica la telefon cu familia, ori de câte ori este

nevoie.

4. Consultați un specialist, dacă aveți dificultăți în a înțelege cum este cel mai bine
să-i comunicați intenția de a contacta cu familia.

5. Discutați cu familia biologică despre intenția de a vă întâlni și situația actuală a

copilului.
6. Asigurați-vă că membrii familiei știu ce NU trebuie să facă și ce trebuie să facă,
pornind de la nevoile copilului.

·5 În timpul întâlnirii

7. Fiți alături de copil, pe tot parcursul întâlnirii, (în special, când aceasta este prima
după separare de familia biologică/ extinsă); la necesitate, consultați un
specialist.

8. În cazul când copilul evită comunicarea sau este rezistent, mențineți discuția pe
un ton constructiv și axați-vă pe aspectele pozitive.

9. Vorbiți despre succesele copilului și calitățile pe care acesta le manifestă, în

diferite medii.

10. Opriți discuția, dacă observați reacții emoționale negative ale copilului sau
schimbați subiectul discuției.

11. Încheiați discuția într-o manieră pozitivă și asigurați copilul că „totul este bine”.

·6 După întâlnire

12. Lăudați și/ sau apreciați verbal copilul pentru faptul că a acceptat ca întâlnirea să
aibă loc (de exemplu: „Mulțumesc că ai acceptat să vii și să vorbești, ești bravo și
foarte puternic că ai făcut asta”).

13. Propuneți să discutați cu copilul despre cum s-a simțit și ce crede despre
întâlnire. Nu insistați, dacă copilul refuză.

14. Asigurați-l că sunteți gata să vorbiți cu el când va simți nevoia.

15. Reveniți cu aprecieri pozitive pentru comportamentul și acceptarea întâlnirii cu

familia.

16. Planificați discuții la telefon pentru stabilirea ulterioarelor întâlniri.

Sugestii pentru îngrijitori în menținerea unui climat familial favorabil:

·7 Obțineți cât mai multă informație despre starea de bine a copilului (ce îl ajută să
se simtă bine, de ce are nevoie?). În cazul când vă este dificil să obțineți această
informație de la copil, apelați la persoane care cunosc copilul.

·8 Discutați cu toți membrii familiei despre necesitățile copilului și asigurați-vă că

fiecare membru știe „ce trebuie să fie evitat” și cum este acceptat să se
 vorbească și să se comporte cu copilul. Reluați discuțiile ori de câte ori se
manifestă abateri de regulile stabilite.

·9 Păstrați deschidere pentru discutarea regulilor și a obiceiurilor din casă.

·10 Obișnuiți-vă să apreciați inițiativa copilului.

·11 Discutați cât mai curând posibil cu copilul despre așteptările acestuia față de
viața de familie și explicați care sunt obiceiurile și tradițiile din familie.

·12 Oferiți copilului timp pentru acomodare fizică și posibilitatea de a-și amenaja
spațiul personal, așa cum consideră de cuviință.

·13 Fiți alături de el atunci când el vă solicită ajutorul sau dacă observați că întâmpină
dificultăți în a găsi soluții la probleme.

·14 Pregătiți surprize simple și speciale pentru succesele pe care le realizează copilul.
Încercați să-l apreciați prin cadouri simple, care nu solicită resurse financiare,
pentru a demonstra aprecierea și atenția pentru succese.

·15 Oferiți, în fiecare dimineață sau înainte de un eveniment important pentru copil,
o încurajare/ un îndemn simplu și pozitiv pentru a motiva o dispoziție bună (de
exemplu: „să ai o zi reușită, te așteptăm la 14.00 acasă, după școală”, „o să te
descurci, eu am încredere în tine”).

Mesaje - cheie:

·16 În cadrul relațiilor îngrijitor - copil, climatul familial joacă un rol hotărâtor. Acesta
cuprinde stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de
satisfacție, etc. Climatul familial caracterizează familia, ca un grup social mic.

·17 O importanță deosebită, în relația îngrijitor - copil, o are componenta

emoțională, respectiv, „căldura” sau „răceala emoțională”, „răutatea” sau
„bunătatea”, „duritatea” sau „gingășia” care îmbrăcă și colorează activitatea de
îngrijire, comunicarea verbală și jocul cu copilul, raportul dintre toleranță,
înțelegere, blândețe și intoleranță, insistență și severitate, în procesul zilnic de
educație a copilului, precum și raportul dintre permisivitate și interdicție în
reglarea tendințelor, trebuințelor și dorințelor copilului.

·18 Climatul familial poate fi favorabil sau nefavorabil. Acesta este ca un filtru între
influențele educaționale exercitate de îngrijitori și obișnuințele copilului,
trăsăturile de caracter ale copilului fiind influențate de trăsăturile pe care le are
familia în care trăiește.
 ·19 Pentru a crea un mediu familial pozitiv, relația îngrijitor - copil trebuie sa fie cât
mai bine adaptată la individualitatea copilului și la specificul situațiilor în care
copilul se află.

·20 Orice exces nu poate avea decât un efect negativ asupra formării personalității
copilului.

Pregatirea copiilor pentru pierderi de persoane

Ca părinți, ne este foarte greu să conținem tristețea sau suferința copiilor noștri,
astfel că ne dăm toate „motivele“ pentru a amâna momentul în care să le povestim
despre moartea animalului de companie sau a unui membru de familie (bunic, unchi
etc.). Sau, și mai rău, încercăm să le deturnăm atenția fie înveselindu-i, fie arătându-le
partea pozitivă. Însă, procedând așa, le negăm sau minimalizăm sentimentele și nu le
dăm ocazia să le trăiască până la capăt.

Dificultatea de a aborda subiectul cu „cărțile pe masă“ poate proveni și din

complexitatea de emoții implicate (poate că moartea a survenit în urma unei boli în
stadiu terminal sau, pur și simplu, din senin), precum și din implicațiile culturale și
religioase. De cele mai multe ori, însă, dificultatea unui părinte de a vorbi despre
pierdere vine din experiența proprie, ce implică un doliu care nu a fost procesat, nu a
fost gestionat sau a fost gestionat greșit. Cum însă moartea este parte integrantă a vieții,
mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm – ca părinți – cu situația în care trebuie să
discutăm și acest aspect cu copiii noștri.

Actualmente, din ce în ce mai mulți părinți devin conștienți că suferința cauzată

de o pierdere nu poate fi evitată și confruntarea cu aceasta îi face pe copii să își dezvolte
reziliența, cu condiția unei gestionări corecte.

Gestionarea sănătoasă include:

• Încurajarea unor discuții deschise, ocazie atât pentru copii, cât și pentru părinți să-și
exprime îngrijorările sau temerile ori să pună întrebări. În acest context, nu există
întrebări inadecvate sau prea multe. Este foarte important ca și părintele să-și dea voie
să-și exprime trăirile, căci numai în acest fel îi va putea transmite copilului mesajul că nu
e nimic greșit în felul în care el se simte în aceste circumstanțe.

• Acceptarea de către părinți a oricăror emoții ce vor ieși la suprafață, știind că, pe lângă
tristețe, ne putem confrunta cu o panoplie foarte vastă – ce include furia, confuzia,
dezgustul, vinovăția, disperarea, frustrarea, ușurarea sau chiar veselia. Oricât de
paroxistic ar părea, sunt multe persoane care fac față unor astfel de momente râzând,
știut fiind că, la fel ca și plânsul, râsul și tremuratul sunt mecanisme naturale de
gestionare a emoțiilor. Indiferent de sentimentele care ies la suprafață, nu bagatelizați și
nu încercați să le arătați partea bună. Palmer Parker, sociolog și educator, fondator al
proiectului Centrul pentru Curaj și Reînnoire (Center for Courage and Renewal) spune:
„Sufletul uman nu vrea să fie sfătuit, reparat sau salvat. El vrea doar să îi fi martor…
exact așa cum este el“. Altfel spus, să-l vezi, să-l accepți și să-l validezi.

• Fie că vorbim despre deces, fie despre o boală terminală, este important să le exlicăm
copiilor că nimic din ce au făcut sau ar putea face nu a cauzat decesul și nici nu ar putea
opri sau vindeca boala ori finalul nefericit. Adesea, sentimentele de tristețe sunt însoțite
de vinovăție, astfel că este foarte important să nu îi lăsăm pe copii cu vreun dubiu asupra
acestui aspect.

• Mesajul că moartea nu pune capăt unei relații, ci doar o transformă, că persoana dragă
continuă să existe în mintea noastră, a celor care i-am supraviețuit. Daniel Siegel, în
cartea sa Mintea – o călătorie spre centrul ființei umane, explică faptul că una dintre
caracteristicile minții umane este aceea că poate transcende – și anume, mintea nu
moare odată cu posesorul său, căci gândurile sale, convingerile, vorbele pe care le-am
auzit în mod repetat de la persoana iubită continuă să rezoneze în noi și după moartea
acesteia, având ecouri în propria noastră minte. Același lucru îl putem spune copiilor și
despre animale, făcând referire la toate experiențele, jocurile și aventurile, trăite
împreună.

• Vocabularul folosit în cadrul acestor discuții e foarte important. Este recomandat să nu

se folosească eufemisme. Dacă persoana decedată a suferit de cancer, folosiți termenii
științifici: „tumoare“, „cancer“, „leucemie“, „neuroblastom“, și nu „gâlmă“, „umflătură“
sau (generic) „boală“. Folosiți expresia „a murit“ sau „va muri“, în locul unor expresiile
vagi, de genul „nu se mai poate face nimic“, „s-a dus“, „l-am pierdut“ sau „e în ceruri“.
De asemenea, e important să le explicați aspectele tehnice, și anume faptul că inima și
respirația se opresc și nu mai pot fi „repornite“.

• Un ultim aspect (pe care îl consider foarte important) este modul în care e gestionată
despărțirea. Fie că este o moarte „anunțată“, fie că survine pe neașteptate, este
important să avem sau să le creăm copiilor ocazia de a-și lua rămas bun. Părinții pot crea
ritualuri sau ocazii de reamintire a animalului de companie sau a persoanelor dragi
decedate.

E important de știut, însă, că – la copii – doliul nu se manifestă la fel ca la adulți.

Se știe că – la adulți – doliul trece prin 5 stadii: negare și izolare, furie, negociere,
abandon sau depresie și acceptare.
 Însă la copii doliul nu are reguli:

·21 este impredictibil și nu ține cont de stadiile de dezvoltare, astfel că este foarte
posibil ca doi copii de vârste diferite să reacționeze similar sau ca stadiile să fie
suprapuse, inversate ori să nu existe deloc;

·22 copiii pot pendula între durere sau tristețe și bucurie sau joc;

·23 este posibil ca emoțiile puternice să nu apară imediat, ci la câteva săptămâni

după eveniment, astfel încât părintele va trebui să fie atent la orice schimbare în
stările copilului.

În principiu, dacă ținem cont de aceste câteva aspecte, modul prin care va trece copilul
prin doliu va fi unul cât se poate de sănătos, pentru viitorul său imediat și pe termen
lung. Ceea ce îi ajută cel mai mult pe copii este să se afle într-un mediu în care se poate
comunica deschis (însă fără a se simți forțați să vorbească), să se simtă în siguranță, să
aibă parte de căldură, înțelegere și familiaritate.