Întrebări examen -an IV, sem 1

1. Noțiunea de ordine
Etimologic, noțiunea de ordine vine din latină, de la ordo,-inis = ordine, armonie, dar și normă sau măsură
a lucrurilor. De-a lungul timpului conceptul de ordine a avut sensuri și semnificații diverse. De exemplu,
în Antichitate, la Aristotel, conceptul de ordine era legat de viziunea sa despre univers. Acesta era privit ca
un organism viu, în care fiecare parte avea locul ei propriu și funcția sa specifică, astfel încât toate lucrau
împreună pentru a alcătui un întreg mic.

2. Ordinea în viziunea aristotelică

În viziunea aristotelică, despre ordinea universală și conceptul de normă sau măsură avea o semnificație
precisă și anume: măsura sau norma internă a fiecărui lucru, ceea ce face ca un lucru să fie ceea ce este și
nu altceva. Când cineva sau ceva încalcă sau depășește propria sa măsură, aceasta nu înseamnă că nu se
conformează unei norme obiective, externe, ci mai mult, este lipsit în adâncul său de armonie și astfel își
pune în pericol identitatea și integritatea sa.

3. Scopul ordinii morale

Ordinea morală presupune ca un dat prealabil, ordinea și armonia universului, fără de care omul nu ar putea
exista. Existența umană este posibilă și gândită numai în relație cu întregul univers.

4. Ființa sau esența ordinii morale (raportul faptă – lege)

Binele în Sine nu se impune omului în mod constrângător, ci se propune prin legea și normele morale de
care voința liberă a omului trebuie să țină cont în activitatea sa. Pentru a vedea în ce măsură omul participă
la Binele în Sine, el trebuie să-și raporteze mereu activitatea sa liberă și conștientă la legea și normele
morale.
Această raportare a activității sau a faptelor sale la legea morală constituie ființa moralității, de care se
leagă, de fapt, și ființa ordinii morale.
5. Ce semnifică/simbolizează în epoca modernă noțiunea de ordine?
În epoca modernă universul a început să fie privit ca un ansamblu constituit din părți separate, care pot să
intre în interacțiune, așa cum intră în interacțiune părțile unei mașini sau ale unui mecanism.

6. Ce consecință a avut această nouă concepție(mecanism) asupra persoanei umane și asupra

mediului înconjurător?
Această nouă viziune mecanică despre univers a condus a abandonarea dimensiunii ontologice a
conceptului de ordine și accentuarea unei dimensiuni mecanice și deterministe. Fizicianul David Bohm
afirmă că: „Oamenii au început astfel să deprindă noțiunile unei măsurători mecanice”. Pentru a descrie
această nouă semnificație a conceptului de ordine a fost nevoie și de un nou limbaj, iar în elaborarea lui un
rol esențial l-au jucat coordonatele filosofiei carteziene. Noțiunea de coordonată implică o funcție de
ordonare și întrebuințarea ei în contextul noii viziuni despre univers avea ca scop ordonarea percepției și a
gândirii în acord cu această nouă gândire.

7. Prin ce se deosebește ordinea morală de ordinea fizică și ordinea logică?

Conceptul de ordine morală nu este separat de cel de ordine în general, ci îl presupune și în același timp, îi
conferă un sens profund uman, întrucât purtătorul ordinii morale este omul. Ordinea morală presupune
ordinea și armonia universului fără de care omul nu ar putea exista.
Părintele Dumitru Stăniloae face o distincție clară între ordinea fizică și ordinea logică, între raționalitatea
lucrurilor și rațiunea analitică umană, dar atunci când vorbește de sensul și semnificația lucrurilor, el afirmă
necesitatea unei alte ordini care le presupune pe cele două, dar le depășește prin accentul pus pe semnificația
lor umană.
8. Cum definim conceptul de moralitate aplicat faptelor sau acțiunilor umane?
Conceptul de moralitate este folosit, așadar, în sensul larg și cuprinzător al faptelor libere și conștiente
raportate la legea morală și nu în sensul de opus conceptului de „imoralitate”. Fac parte din conceptul de
moralitate și faptele bune și cele rele.

9. Temeiul ontologic – trinitar al ordinii morale creștine

În primul rând, ordinea morală creștină are un temei ontologic trinitar. Mai precis este un etos al comuniunii
trinitare extins în umanitate prin umanitatea asumată de Fiul lui Dumnezeu și prin lucrarea sau harul Sf.
Duh. Aceasta înseamnă că temeiul ordinii morale nu este o lege morală impersonală, ci iubirea
interpersonală dintre Tatăl, Fiul și Sf. Duh revărsată în lume nu doar ca un bine impersonal, ci ca bunătate,
dreptate și sfințenie pentru întreaga creație. Prin aceasta, omul nu este constrâns să respecte o lege
impersonală ca expresie a unui bine impersonal, fie el și absolut, ci este invitat să se împărtășească de
bunătatea, dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu.

10. Temeiul ontologic în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae.

În viziunea părintelui Dumitru Stăniloae, bunătatea, iubirea, dreptatea și sfințenia sunt atribute legate de
spiritualitatea lui Dumnezeu, însă ele pot fi numite și atribute morale la care sunt invitate să participe
creaturile raționale. Binele moral nu este doar o categorie a gândirii filosofice sau a experienței sociale, ci
este o categorie ontologică, adică ține de identitatea ființei umane și de vocația sa ultimă. În afara unui
temei ontologic trinitar al vieții și libertății, ordinea și viața morală nu ar fi decât un epifenomen trecător
determinat doar de condițiile biologice, psihologice și istorice ale existenței umane. În acest caz, ordinea
morală nu ar fi decât o dimensiune a conviețuirii sociale, iar legea și principiile morale nu ar mai avea un
caracter normativ, ci doar unul relativ și ipotetic.

11. Temeiul hristologic-uman

Temeiul ontologic-trinitar al ordinii morale a fost revelat de Mântuitorul Hristos, Fiul veșnic al lui
Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și cu Duhul, dar în același timp, așa cum spune Sinodul IV Ecumenic de la
Calcedon (451), deoființă cu noi după umanitate.

Plecând de la realitatea acestei unități de ființă cu noi după umanitate, putem vorbi și de un temei
hristologic-uman al ordinii morale. În Hristos, ordinea morală naturală se deschide din nou spre ordinea
morală originară, spre etosul comuniunii trinitare. Pr. Dumitru Stăniloae argumentează acest lucru plecând
de la cuvintele Sf. Pavel care spune că: „toate lucrurile au fost făcute prin El și așezate întru El”(Col 1₁₆-₁₇)
și de aceea El este sngurul „Mijlocitor” pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor ca scară către Sine. El nu este
numai acela în care Tatăl își privește strălucirea proprie, ci și Acela în care creația poate contempla slava
Tatălui. Având un rost etern revelațional, Fiul a fost rânduit ca și în raport cu lumea, să fie revelația Treimii.

Mântuitorul Hristos nu este doar revelatorul Treimii, ci și Cel care inaugurează o nouă ordine morală, care
se ientifică cu iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Odată cu întruparea și unirea dintre natura
dumnezeiască și natura umană în unicul ipostas al Fiului lui Dumnezeu s-au schimbat în mod decisiv
condițiile realizării ordinii morale pentru că, așa cum remarca un teolog contemporan, El a eliberat natura
umană de legăturile prin care ea s-a legat pe sine însăși de ordinea esențială a individualității muritoare. În
persoana lui Hristos, natura umană există ca ipostas personal al comuniunii cu Dumnezeu. Existența
personală a lui Hristos, în același timp omenească și dumnezeiască, ipostaziază ființa muritoare a omului,
întemeiază o nouă unitate care există în comuniune cu Tatăl (...) Această „nouă” naștere a omului „în
Hristos” presupune însă acordul libertății sale, (...) refuzul suficienței sale individuale.

12. Temeiul pnevmatic-eclesial

 Întemeierea concretă a ordinii morale creștine a avut loc la Cincizecime. În acel moment, la 50 de zile după
Învierea Mântuitorului și la 10 zile de la Înălțarea Sa la cer, Sf. Duh S-a pogorât peste Apostoli și ei au
devenit purtători de Hristos, adică biserici vii, trup al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt. O dată cu
Cincizecimea, Fiul lui Dumnezeu este „într-o apropiere maximă de noi (...) ceea ce face ca în tot drumul pe
care îl urcăm spre Dumnezeu să nu fim singuri, ci cu El și în El. Dar faptul acesta subiectiv este coroborat
cu faptul subiectiv, manifestat în conștiința trezită prin Sfântul Duh, că acest urcuș nu-l facem cu puterile
noastre individuale (...), ci printr-o singură legătură cu Iisus Hristos, Care ne stă alături susținând mersul
nostru, dar și în față ca model, chemându-ne spre Sine și spre o comuniune mai deplină cu El”.

13. Temeiul duhovnicesc-bisericesc

În ordinea morală creștină, legătura aceasta cu Hristos, se face prin Sfintele Taine ale Bisericii, care sunt
lucrări tainice ale lui Hristos prin harul Sf. Duh, care este cea de a treia Persoană a Sf. Treimi, care prin
prezența Sa ni-l face „pururea prezent printre noi pe Domnul cel Înviat”. Aceasta înseamnă că ceea ce s-a
îmtâmplat cu primii creștini în ziua Cincizecimii se întâmplă cu fiecare om cae se împărtășește cu Sf. Taine.
El este invitat să participe la o nouă ordine morală, care îl transformă dintr-un simplu individ al unei
societăți anonime, într-o persoană purtătoare de Hristos și plină de harul Duhului Sfânt. Ceea ce primește
omul „inițiat” în ordinea morală creștină nu este, în primul rând, o îndrumare morală sau regli de viață, ci
conștiința unirii cu Hristos prin Sf. Duh. Toate normele morale creștine poartă amprenta acestei conștiințe
și de aceea ființa ordinii morale și legea morală, dobândește în viața creștină un sens cu totul nou.

14. Care faptă sau acțiune umană sunt considerate fapte sau acțiuni morale propriu-zise?
Faptele morale propriu-zise sunt faptele voluntare, cele săvârșite în mod liber și au un anumit scop.

15. Care este relația între legea morală și sfatul moral?

Legea morală și sfatul moral sunt instrumente ale autojustificării înaintea lui Dumnezeu și a semenilor
atunci când nu sunt înțelese și interpretate corect.
16. Cum se structurează Decalogul în Biserica Lutherană și în Biserica Reformată Calvină?
Biserica romano-catolică și bisericile lutherane împart Decalogul urmând pe Fericitul Augustin. Din
perspectiva aceasta, prima tablă a legii cuprinde 3 porunci și a doua 7. Fericitul Augustin a adoptat această
împărțire pentru a valoriza simbolic numerele 3, 7 și 10. El făcea, de asemenea, distincție între poruncile
care priveau datoriile față de Dumnezeu (primele 3) și datoriile față de aproapele (ultimele 7). Întrucât
prima parte cuprindea și porunca respectării zilei de odihnă pentru a nu depăș numărul 3, Fericitul Augustin
a luat împreună primele 2 porunci. Apoi pentru a rămâne pe a doua tablă 7 porunci, a împărțit ultima
poruncă în 2 părți, prima referindu-se la soția aproapelui, iar a doua la casa și bunurile sale.
17. Cum este structurat Decalogul în Biserica Ortodoxă Creștină și în Biserica Reformată?
Biserica Ortodoxă și bisericile reformate au adoptat o altă împărțire, prezentă în operele lui Filon din
Alexandria și Origen, și care împarte Decalogul în porunci care privesc datoriile față de Dumnezeu (primele
4, inclusiv porunca respectării zilei de odihnă) și datoriile față de aproapele (ultimele 6). În teologia
protestantă mai întâlnim o împărțire simetrică a Decalogului în care 5 porunci au în vedere evlavia și 5 au
în vedere practica dreptății.
18. Cum structurează Decalogul teologii moderni, bazându-se pe relația dintre identitate și
alteritate (eu și celălalt)?
Interpretările recente ale Decalogului au pus accent pe structura sa textuală. Conform acestor interpretări
etica Decalogului constă în mod fundamental în respectarea alterității lui Dumnezeu și a aproapelui. Două
pericope amenință existența acestui respect: idolatria și pofta nemăsurată după bunurile altuia. Prima și
ultima poruncă se referă la aceste două pericole. În spațiul dintre ele se află poruncile prin care omul învață
să fie recunoscător, în virtutea faptului că viața este un dar și ea trebuie celebrată (porunca 4) printr-un
ritual liturgic al timpului în virtutea faptului că fiecare om este înscris într-o filiație a legământului care dă
sens devenirii sale (porunca 5). Eliberat astfel de grija de a se autoîntemeia ca ființă, omul poate asculta
chemarea celorlalte porunci (2 și 3, 6 și 9), care definesc conținutul respectului față de Dumnezeu și de
semeni.

19. În ce constă ființa ordinii morale?

Ființa ordinii morale constă în raportul dintre faptă și voia lui Dumnezeu descoperită în Hristos. Ființa
ordinii morale creștine este Însuși Hristos, pentru că în poruncile pe care ni le dă, vorbește El personal,
conștiinței noaste morale.

20. Deosebiri între legea morală naturală și cea pozitivă

Majoritatea cercetărilor în domeniul moralei consideră totuși că legea morală naturală este prezentă la toate
popoarele și în toate epocile de cultură ca o realitate a vieții umane, sau, mai precis, ca o exigență a ei și nu
ca un concept elaborat filosofic sau teologic. În general, legea morală naturală face parte din tradiția
religioasă a umanității întregi, însă în expresia sa filosofică ea a apărut în Grecia antică Legea pozitivă este
legea statului (Rom 2₁₄-₁₅). În Epistola către Romani, Sf. Pavel vorbește de legea pozitivă dată poporului
evreu prin Moise, dar și de legea morală naturală sădită de Dumnezeu în natura umană.

21. Conceptul de ierarhie

Termenul de ierarhie vine din greacă și înseamnă „origine” sau „principiu sacru”. Sf. Dionisie Areopagitul:
O rânduială, o cunoaștere și o lucrare sfântă care duce la asemănarea cu modelul dumnezeiesc și este înălțată
spre iluminările date ei de Dumnezeu pe măsura imitării Lui.

22. Conceptul de lege

Etimologic, conceptul de lege vine din limba latină de la substantivul lex, legis. După unii cercetători
rădăcina acestui substantiv este verbul ligo, -are, care înseamnă a lega, dar și a obliga. Deși etimologia nu
este sigură, totuși interpretarea sa este corectă, deoarece orice lege exprimă un anumit raport sau relație
între două sau mai multe lucruri sau ființe. Cel puțin acesta este sensul general al conceptului de lege în
domeniul științelor naturii.

23. Sensul juridic al legii

În domeniul științelor umaniste conceptul de lege dobândește și alte conotații. De exemplu, în domeniul
justiției sau al dreptului, legea este expresia scopului social al Omului și de aceea are în vedere, în primul
rând, faptele exterioare ale acestuia.
Unii consideră, totuși, că dacă legile juridice sunt bine inspirate și aplicate, ele vor avea în vedere întregul
orizont existențial al Omului, deci și binele moral nu doar binele social.
Legile juridice pentru a se impune într-o societate folosesc ca mijloace principale autoritatea puterii
executive și, în caz de eșec, puterea coercitivă.

24. Legea din perspectivă psihologică

Din această perspectivă legea este cea care structurează nu doar viața socială sau comunitară a Omului, ci
și întreaga sa dezvoltare psihică de care depinde accesul său la universul simbolic al cuvântului.

În acest univers, legea se poate defini și ca lege a cuvântului care structurează cunoașterea și relația Omului
cu lumea și cu semenii săi. Acest aspect ni se revelează în structurile lingvistice ale limbajului uman, prin
care se creează o „lume”, lumea celor ce vorbesc aceeași limbă.

25. Legea morală

Conceptul de lege morală, este legat, în primul rând, de conceptul de ordine morală, fiind criteriul obiectiv
al acesteia, dar și de conștiința morală, care este criteriul subiectiv al ordinii morale. Legea morală „obligă”
conștiința la săvârșirea binelui și oprește săvârșirea răului.
26. Care este diferența dintre legea morală și legea juridică?

Legea juridică se interferează permanent cu legea morală, însă aceasta din urmă o depășește pentru că are
în vedere și atitudinea „interioară” a Omului. Mai mult, legea morală unește, într-un mod paradoxal,
autoritatea cu libertatea; ea cere o ascultare fără condiții, fără rezerve, dar în același timp cere ca această
ascultare să fie liber consimțită.

27. Noțiunea de conștiință

Dacă legea morală reprezintă principiul obiectiv al ordinii morale, conștiința morală, este principiul
ei subiectiv. Etimologic, noțiunea de conștiință vine din limba latină de la prepoziția cum = cu și subsantivul
scientia = știință.

În limba română noțiunea de conștiință are două sensuri: unul psihologic și unul moral. De aceea putem
vorbi de o conștiință psihologică sau fenomenală și de o conștiință morală.

28. Dinstincția dintre conștiința psihologică și conștiința morală

Ceea ce caracterizează conștiința psihologică a omului este faptul că ea nu raportează actele psihice
la un principiu obiectiv, cum ar fi legea morală, ci doar informează Eul despre stările și actele sale psihice.
Atunci când aceste acte sunt raportate la legea morală și evaluate ca atare avem de a face cu conștiința
morală.