UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DUMITRU STĂLINOAE

PLANTELE MEDICINALE – LEACURI

DUMNEZEIEȘTI OBICEIURI ȘI TRADITII
POPULARE

Student: Pașcu Andrei – Denis

Prof.coordonator: Carmen Maria Bolocan

1
 INTRODUCERE

Plantele în general reprezintă însemnate izvoare vii de resurse utile precum : alimente,
fibre textile, medicamente, lemn, parfumuri, coloranţi, furaje, unele ştiute altele care aşteaptă
să fie descoperite şi valorificate. Plantele „de leac”, adică cele care contribuie la redobândirea
stării de sănătate, au pătruns tot mai mult în conştiinţa omenirii ca fiind zestrea inepuizabilă şi
care constituie forma principală de vindecare, deşi în ultimul timp rolul acestora a fost preluat
de medicina modernă.
În lumea satului românesc, femeile obişnuiesc să culeagă plante medicinale în pragul
sau în zilele marilor sărbători. Florile, frunzele, seminţele, fructele, rădăcinile ori tulpinile
acestora nu sunt culese la întâmplare, ci în anumite momente ale zilei sau ale nopţii, pentru a
deveni adevărate elixiruri de sănătate. Plantele de leac sunt culese în preajma echinocţiului de
primăvară (Florii, Joimari, Sfântu Gheorghe), a solstiţiului de vară (Todorusale, Ispas,
Sânziene, Circovii de vară, Ilie Pălie, Foca) sau a echinocţiunui de toamnă (Sfânta Maria
Mare, Sfânta Maria Mică sau Ziua Crucii). Plantele sunt alese din locuri curate, fiind recoltate
dimineaţa, devreme, până să se ducă roua, la răsăritul soarelui, sau noaptea, însă, pentru a fi
cu adevărat plante de leac, nu oricine le poate culege, ci numai persoanele curate trupeşte şi
sufleteşte.1

Începuturile farmaciei în România datează încă din vremea geto-dacilor. Deși, din
păcate, nu ne-au rămas prea multe informații din acea perioadă,  știm, grație scrierilor
grecești, că dacii erau mari cunoscători ai plantelor și aveau o abordare holistica asupra
sănătății, spunând că „nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupam de cap, ori
capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, și că
tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc
întregul de care ar trebui să îngrijească ” Nu au rămas izvoare scrise de pe vremea dacilor care
să ne transmită rețetele lor de leacuri din plante, dar, în schimb, puternica istorie orala
transmisă prin viu grai din generație în generație, a făcut ca tainele dacilor în domeniul
plantelor medicinale să fie cunoscute, folosite și îmbunătățite.2

Astfel, Romania a avut și are încă una dintre cele mai puternice tradiții în fitoterapie
din întreaga Europa. Poate că unul dintre secretele acestei tradiții a fost faptul că leacurile din
plante nu se găseau numai în zonele mănăstirești ca în restul Europei (deși au existat și în
1
Ghidul complet al plantelor medicinale si al bolilor pe care le vindeca, David Hofman, editura Lifestyle, pp. 10-
11.
2
Ibidem,p.15.

2
România puternice centre, cu bolnițe și grădini de plante medicinale la Tismana, Curtea de
Argeș, Cozia, Bistrița, Hurezi, Vochita, Neamț.). Leacurile erau cunoscute de fiecare femeie
din sat și erau transmise natural, vecinilor sau celor din familie. Vastele cunoștințe despre
plantele medicinale ale romanilor au fost cuprinse mai târziu, începând cu secolul al XVI-lea
în cărți precum „Folosirea plantelor de leac” , primul manuscris scris pe această temă,
„Psaltirea Şcheiană“ (1515), „Herbarium de la Cluj“ (1587) sau „Sanitatis studium“, scrisa de
Paul Kyr și publicată la Brașov in anul 1551, cea mai veche carte medicală tipărită în țările
române.3

Plante binecuvântate:

Avem deci o lungă tradiție în folosirea plantelor medicinale la care, fără îndoială, a
contribuit și abundența florei medicinale din țara noastră. Flora României cuprinde 3.600 de
specii din care peste 360 de specii sunt utilizate în tratarea diverselor afecțiuni. În medicina
tradițională românească s-au respectat o serie de reguli importante legate de modul de
culegere și de păstrare a plantelor (legate de ciclurile astronomice sau de cele biologice ale
plantei), dar și principiul conform căreia fiecare plantă indică boala la care este potrivită, prin
formă, culoare sau alte aspecte. Este și motivul pentru care rezultatele terapiilor cu plante au
avut dintotdeauna efecte benefice. Unele dintre plantele medicinale autohtone au fost folosite
în medicina populară românească, iar puterea lor de vindecare le-a făcut să fie folosite pentru
mai multe tipuri de afecțiuni. Trecem în revista câteva dintre ele, care își merită numele de
regine ale terapiei cu plante.  4

Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris)

Folosită de sute de ani pentru hemoragii uterine sau chiar ulcere, este folosită cu
succes și pentru împiedicarea coagulării prea rapide a sângelui și pentru ameliorarea
hemoroizilor.  

Sunătoare (Hypericum perforatum)

În Evul mediu, plantei i s-au conferit până şi proprietăţi mistice, fiind folosită ca
talisman pentru protecţia faţă de demoni. Recoltarea plantei în epoca medievală însemna
culegerea ei într-o anumită zi, de obicei o zi cu semnificaţii religioase. Se credea că recoltarea
plantei în zile sfinte îi imprimă acesteia puteri mai mari. Ziua propice pentru recoltare era 24
iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, care, de fapt, este, de cele mai multe ori, şi
3
Ibidem, p.17.
4
Sănătate din farmacia Domnului, Maria Treben, editura Andreas p.19.

3
perioada de maximă înflorire a sunătoarei. Exista credinţa populară (păstrată şi în ziua de azi
în unele zone rurale) că, dacă cineva pune sub pernă o rămurică de sunătoare în seara
Sfântului Ioan, acesta însuşi va apărea în vis şi va binecuvânta acea persoană pentru tot anul
următor.

Veselă și luminoasă, sunătoarea, „iarba sângelui“ sau „floarea de năduf“ este ideala în caz de
arsuri, inflamații și iritații, dar și pentru alungarea nervozității și a depresiei5.  

Coada-calului (Equisetum Arvense)

Bătrână încă de pe vremea dinozaurilor, coada-calului nu încetează să aibă de secole

efecte uimitoare asupra rinichilor și tractului urinar, reumatismului și gutei. Este excelenta
pentru menținerea sănătății articulațiilor, ligamentelor si tendoanelor.  

Conform unor mituri, această plantă este cunoscută ca una dintre principalele componente ale
leacului fertilității. Femeia care își dorește un copil, pentru sporirea fertilității, trebuie să
doarmă pe o pernă umplută cu această plantă.

Coada-șoricelului (Achillea Millefolium)

Umila și discreta, coada-șoricelului nu încetează să uimească cu veleitățile sale de

plantă regală! Deseori folosită de femei contra sângerărilor, ea este folosita cu succes și pentru
greața, migrene, anorexie, sau arsuri la stomac.  

Coada șoricelului este cunoscută încă din antichitate, fiind folosită de medicii antici.
Hipocrate recomanda planta pentru băi de șezut în caz de hemoroizi sângerânzi. Numele
latinesc (Achillea) provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a folosit planta
pentru tratarea rănilor soldaților săi. A fost considerată o plantă minune și de către celți, și
colectată prin ceremonii rituale.

Socul (Sambucus nigra)

Socul este una dinte plantele de care se leagă cele mai multe legende și mituri. Vechile
popoare germanice credeau că în soc sălășluiește zeița vieții și a morții, numită Mama Soc.
Druizii credeau că planta oferă protecție față de spiritele rele, dar în anumite condiții putea
aduce răul, ghinionul. Dacă era plantat lângă o fântână, avea rol protector. Însă cine îl tăia,
avea ghinion.

5
Ibidem, p.21.

4
În Maramureș, credințele legate de soc păstrează această binaritate. Mai multe legende sunt
puse pe seama acestui arbust, toate fiind axate pe această dualitate bine-rău. Una dintre
frumoasele povești despre soc spune că după ce Dumnezeu a zămislit focul, Necuratul a
folosit un băț de soc pentru a fura focul. Astfel, lemnul de soc este blestemat. De aceea, nici
nu se pune pe foc niciodată.

Înconjurat de legende si povesti, soculeste de sute de ani folosit pentru detoxifierea

organismului. Dar asta nu înseamnă că nu este la fel de bun și pentru răceli sau boli de rinichi.
6

Busuiocul (Ocimum basilicum)

Busuiocul este o plantă cunoscută și apreciată încă din cele mai vechi timpuri, o plantă
biblică ce este asociată cu mai multe ritualuri magice. Termenul de busuioc provine din limba
greacă – basileus – însemnând „rege”. Despre busuioc se spune că a crescut pe locul unde
Împărații Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce. De aici se pare că a apărut tradiția
creștină de a pune busuioc sfințit la cruce. Această plantă era folosită în vechime la diverse
unguente și tratamente regale și se credea despre ea că are puteri magice. La indieni, despre
busuioc se spune că este planta lui Krishna și a lui Vishnu, menită să îi ducă în timpul
somnului pe tărâmurile paradiziace pe cei care o au asupra lor. La romani, busuiocul era
considerat planta dragostei și a fertilității, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări și diverse
ritualuri. La români, semnificațiile busuiocului sunt legate de fetele tinere, nemăritate, care,
după ce-l sfințesc la preot, în ajunul marilor sărbători, îl poartă la brâu, în cosițe, în sân, iar
înainte de culcare pun crenguța de busuioc sub pernă ca să-și viseze ursitul.

Plantă considerată divină, busuiocul este poate cea mai iubita plantă de la noi. Pusa cu
sfințenie la icoane, se spune ca apară casa și pe cei din ea de tot ce este rău. Este folosită
pentru oboseală, vigoare mentala sau probleme digestive.  

Angelica (Angelica Archangelica)

O veche legendă românească vorbeşte despre Pintea Viteazul, binecunoscutul haiduc,

care cunoştea puterea de tămăduire a acestei plante.

Legenda spune că în propria traistă avea mereu o sticluta cu palincă, în care lăsa la plămădit
(fermentat) Angelica. Rezultatul era un adevărat elixir despre care se credea că vindecă de
ciumă, holeră, supărări, sminteală şi lingoare (febră tifoidă).

6
Ibidem, pp. 24-26.

5
Mamele de la ţară puneau Angelică în scăldătoarea copiilor care plângeau sau erau urmariţi de
boli, având credinţa că îngerul păzitor era chemat cu ajutorul acestei plante.

Legenda ajunge şi în realitatea zilelor noastre.

Misterioasa și eterica, angelica are reputația „ierbii celor șapte îngeri” și se spune că nu este
boală pe care nu o poate înfrânge. Este folosita mai ales pentru aciditatea stomacului,
stimularea poftei de mâncare, indigestiei, tuse, răceală, gripa, bronșită.  7

Lavanda (Lavandula angustifolia)

Este cunoscută pentru efectele sale sedative și calmante. Ameliorează digestia, elimină
flatulența și stimulează secreția biliară. Este antiseptică și bacteriană acționând asupra unor
infecții minore ale pielii, mușcăturilor de insecte și a arsurilor. Se folosește în băi terapeutice
pentru tratarea problemelor circulatorii și este capabilă să ușureze durerile reumatice având
acțiune antipiretică. Poate fi folosită sub formă de infuzie, capsule sau ulei esențial în
tratamentul durerilor menstruale.8

Trei-frați-pătați (Viola tricolor)

Sau panseluța sălbatică este o plantă cu acțiune antiinflamatorie, datorată conținutului

de acid salicilic. Are o eficiență deosebită când este aplicată sub formă de compresă pentru a
calma afecțiunile pielii pecum acnee, eczeme, impetigo, seboreea. Totodată, poate fi folosită
pentru tratarea inflamațiilor reumatice.

Folosită prin administrare internă este eficientă pentru tratarea infecțiilor tractului respirator,
cu efect expectorant datorită mucilagiului pe care îl conține. Antocianozidele și flavonoidele
plantei ajută la menținerea sănătății vaselor sangvine, îmbunătățesc circulația.

Nu în ultimul rând, planta are și efect laxativ și diuretic, ajutând la eliminarea toxinelor și
tratarea infecțiilor urinare. Prin conținutul crescut de tanini, planta este benefică pentru
creșterea imunității. Se folosește sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, compresă.

Deși au beneficii terapeutice, plantele nu sunt indicate să fie folosite în exces și este bine să
existe și o recomandare din partea specialiștilor.9

7
Remedii și tratamente cu plante medicinale, Victor Duta, editura Andreas pp.21-22.
8
Ibidem, p.26
9
Ibidem, p.28.

6
 Păpădia-albă ca luna și galbenă ca soarele (Taraxacum officinalis)

Păpădia este o plantă erbacee cu flori galbene, utilizată pentru proprietățile sale
terapeutice din cele mai vechi timpuri.

Păpădia face parte din flora spontană, este una din primele surse de hrană ale albinelor
primăvara și îndrăgită pentru beneficiile ei ca plantă medicinală.

De regulă crește brusc în orice zonă, de la litorală, până pe crestele munților. Ea predomină în
zona de câmpie, de deal și submontană.

O legendă de demult ne spune povestea minunatelor flori de păpădie.

Se spune că atunci când a creat lumea, Creatorul a trimis un înger pe pământ cu o

misiune foarte importantă: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să
arate.

Toate plantele au venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să degaje
cel mai frumos miros, unele să vindece oamenii. Unele își doreau să fie gincașe și micuțe,
altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile. Păpădia  nu se putea decide. Oricât de mult se
gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului.Așa că i-a cerut un timp de gândire.

În acest timp a intenționat să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Brusc și-a ridicat
păpădia privirea din pământ și s-a uitat la soare, dându-și seama cât de frumos este acesta, s-a
hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și fastuasă, luminând oriunde și oricând.

După un timp , la sosirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de albă și
rotundă, lumina perfect întunericul nopții. Păpadia s-a întors asupra deciziei sale. Păpădia-
albă ca luna și galbenă ca soarele. De data aceasta își dorea să arate precum luna. Dar studiind
ea mai bine cerul, a rămas impresionată și de stele. I-au plăcut enorm steluțele și și-a dorit să
fie că ele. Timpul său de gândire a trecut. Iar a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul.
Doar că păpădia , era tot nehotărâtă și nu știa ce să aleagă.

Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene
și cu soarele, și cu lună, și cu stelele. Dumnezeu însă, în marea Sa bunătate, fiindu-I dragă
această floare bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate dorințele.

7
De aceea, păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din
primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele copiilor.10

Mușețelul-Floare pură și tămăduitoare (Matricaria recutita)

Trăia cândva, la extremitatea unei păduri, o sărmană femeie văduvă.

Bărbatul îi murise în pădure. Se dusese să taie un stejar gros. Dar trunchiul copacului a
căzut ,peste căruţa şi peste cai săi.

Biata femeie a rămas săracă lipită pământului şi cu un copil de crescut.

Unica ei rază de soare era Muşat, băiatul ei, un copil harnic, cuminte şi bun la suflet.

Când mama sa se întorcea de la muncă, el îi încălzea mâncarea.

Îi punea masa iar apoi cu mâinile lui mici încerca să-i ia durerea din oase. Pansând-o cu
frunze şi flori de plante culese din pădure. Doar de el cunoscute.Nu se ştie dacă puterea
plantelor sau dragostea de fiu îi lua durerile femei.Cinstit este că a doua zi se trezea proaspătă.
Dar într-o zi femeia se îmbolnăvi rău de tot. Băiatul se întoarcea de jur în prejur pe lângă ea.
Căuta să-i facă toate poftele. Dar nici ierburile culese din locuri ascunse nu au avut putere.
Privind toate acestea, băiatul pleacă la pădure.Cu gândul că poate v-a găsi o plantă minune,
care să o salveze pe mama lui. Se uita în dreapta și în stânga, dar totul era necunoscut pentru
el. Cu toate astea nu s-a dat bătut.A mers înainte cu speranța în suflet. Deodată, a ajuns într-un
loc plin de flori. În centrul poienii era cea mai mirositoare și splendidă floare. Mai mirositoare
ca toate celelalte. Acesta se îndreptă spre floare şi vru să o rupă. Atunci floarea grăi cu glas
omenesc: Nu mă rupe,omule! Eu sunt Zâna Florilor! Ce te aduce pe aici? Băiatul rămase
surprins, dar răspunse:

– Ce să mă aducă,problemele! Măicuţa e bolnavă rău.Am plecat să-i caut un leac.

Zâna stătu puţin pe gânduri,apoi îi spuse:

– Ai nimerit la fix, te pot ajuta, numai că…va trebui să-mi dai un lucru de preț.

– Orice,orice spuse el.

–Nu te grăbi să-mi dai răspuns.

Stai şi ascultă:Unica modalitate e să te transform într-o floare cu puteri miraculoase.

10
Plante medicinale de la a la z, Ursula Stănescu, editura Polirom p. 120.

8
Vei creşte în grădinile oamenilor, le vei alina suferinţele.Dar nu vei mai putea vorbi cu mama
ta decât prin glasul vântului.

– Aşa să fie, zise băiatul!

Zâna făcu nişte mișcări magice, doar de ea ştiute.

Așa cum spune și legenda. Florile aromate de mușețel au fost folosite de secole pentru ceai,
băi, comprese sau în unguente.11

Fie ca hrana sa-ți fie leac si leacurile hrană” Hipocrate

Plantele sunt cele care trebuie să promoveze sănătatea și chiar să contribuie la

vindecare. Plantele medicinale au aceste proprietăți, au capacitatea de a îmbunătăți si menține
starea de sănătate. De a crește longevitatea și de a contribui la vindecarea bolilor.

Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. (Luca 12:23)
12
De aceea a ne hrăni cu plantele culese cu rugăciune și binecuvântăre înseamnă a conștientiza
că darurile lui Dumnezeu sunt primite și apreciate de noi, cei ce avem nevoie de ele.

11
Ibidem, pp. 28-30.
12
Biblia sau Sfînta Scriptură editia 2018, p. 240.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. Plante medicinale de la a la z, Ursula Stănescu, editura Polirom p. 120.

2. Remedii și tratamente cu plante medicinale, Victor Duta, editura Andreas.
3. Sănătate din farmacia Domnului, Maria Treben, editura Andreas.
4. Ghidul complet al plantelor medicinale si al bolilor pe care le vindeca, David Hofman, editura
Lifestyle.
5. Biblia sau Sfânta Scriptură, editia 2018.

10