Sunteți pe pagina 1din 8

ROD VIU ROMÂNESC

PLANTE MEDICINALE ÎN LUNA IUNIE

BUNĂ ZIUA, OAMENI DRAGI


Cu toate că în literatura de specialitate găsim o mulțime de cărți despre plantele medicinale,
multe din acestea ne oferă și rețete cu ajutorul cărora putem obține tot felul de minunății, eu mi-
am propus să vă însoțesc din nou în această călătorie minunată în lumea darurilor naturii.
Cu permisiunea dumneavoastră am să vă povestesc despre aventura mea de azi care m-a
făcut să fiu mult mai atentă la tot ce e în jurul meu.
Așadar, azi mi-am propus să fac o excursie la pădure, lucru obișnuit și care îl fac foarte des.
Până la pădurea de lângă orașul meu e drum lung prin oraș și apoi pe deal. Cum am ieșit dintre
zidurile urbei, m-am și descălțat. E minunat să mergi desculț prin iarbă. De obicei când fac
acest lucru sunt atentă să simt pământul ca forță care mă susține și mă hrănește. De fapt
pământul e mama noastră care ne oferă tot ce e necesar pentru susținerea vieții, e de asemenea
suportul fizic pentru legătura dintre noi și strămoși.
Megând eu agale și mulțumind naturii, simțeam și durerea pământului uscat, plin de
crăpături profunde și mă rugam în gând pentru ploaie, la unison cu toate vietățile și plantele
care făceau acest lucru.
Acuma să nu credeți că eu sunt „omul care aduce ploaia”, dar ploaia a venit, parcă din senin, a
venit o rafală deasă și liniștită care a adus bucurie pădurii, tuturor plantelor și animalelor. Deși
m-a udat ciuciulete, mi-am văzut nestingherită de drum până la pădure. Am stat un timp la
liziera pădurii pănă ploaia s-a liniștit și m-am dus mai departe.
În drumul meu am găsit o mulțime de plăntuțe de sezon pe care le voi culege într-o zi însorită.
Am să vă prezint câteva din plantele acestei luni.

MUȘEȚELUL (Matricaria recutita), numit și romoniță sau româniță. Alte denumiri

sinonime sunt Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita și altele.

Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

În țara noastră are o mare arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde
apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe lângă
drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile nisipoase ușoare
Plantă erbacee anuală, e inconfundabilă cu chipul său auriu împodobit de o coroniță de petale
albe. Foarte important e să știm că receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine
conic și gol la interior, lucru care ne permite să deosebim florile de mușețel adevărat de florile
de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice.
Pe cât de modestă, pe atât de bogată în proprietăți benefice este această regină a plantelor, aș
numi-o. Mușețelul e asemănător cu acei oameni care nu te lasă să ghicești mulțimea calităților
care le posedă. Pe vremuri, acestă plantă nu lipsea din nicio casă, de altfel în generozitatea ei, ea
creștea din abundență chiar și în bătăturile țăranilor. Este o plantă cu multiple aplicații, bună la
toate, cum mai spuneau femeile de la țară.

BENEFICII ALE PLANTEI


Încă din antichitate, ceaiul de mușețel era folosit în ameliorarea problemelor digestive
și reumatice, era recomandat si in cazul infecțiilor cu paraziți digestivi, dar si pentru păr sau
pentru ameliorarea simptomelor provocate de iritații sau alte afecțiuni ale pielii.
Mușețelul conține o cantitate considerabilă de ulei esențial, o componentă importantă a
acestuia fiind camazulena. Pe lângă uleiul esențial, planta conține și flavonoide (apigenină,
luteolină, patuletină și glicozide), cumarine și substanțe mucilaginoase precum pectina.
Mușețelul are proprietăți: antiinflamatoare, antiseptice, analgezice, antihistaminice,
cicatrizante și gastrice, decongestivă anorectal, tonic capilar.

MOD DE ÎNTREBUINȚARE:
Planta poate fi folosită sub formă de infuzie, macerat, cataplasme, băi pentru diferite
afecțiuni, tincturi.
Unul dintre indiciile care ne arată cât de prețioasă este această plantă este aceea că este folosită
la băițele pentru bebeluși.

Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

SÂNZÂIENELE sau DRĂGAICELE sunt florile care ne duc cel mai mult cu gândul la

magie, ele fiind și simbolistica unor zâne care dansează în păduri


în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul - 24 iunie. Planta are o mare răspândire începând de la
câmpie până în zona subalpină.
În mitologia românească, sânzâienele sunt zâne bune, numite și iele, care atunci când nu le
este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Această sărbătoare a
Sânzienelor sau Drăgaica, celebrată pe 24 iunie, este o sărbătoare a iubirii și a fertilității,
încununată de tradiții și de superstiții. Fetele dormeau cu un buchețel de flori sub pernă pentru
a-și visa sortitul. Tot legat de această sărbătoare, oamenii credeau că dacă se îmbăiază în această
zi spală forțele magice care îi înconjoară. Credințele legate de Sânzâiene sunt mult mai
numeroase decât mi-am propus să trec eu în revistă.
Această plantă pe cât este de delicată pe atât e de plină de proprietăți tămăduitoare.

BENEFICII ALE PLANTEI:


Detoxifiant la nivelul ficatului, pancreasului, rinichilor, antiinflamator si diuretic,
cicatrizant, antispastic, depurativ, cicatrizant, stimuleaza eliminarea bilei din vezica
biliară, analgezic, stimulează secreția hepatică de bilă (colagog), afrodisiac, echilibrează
funcția tiroidiană, sudorific( mărește secreția glandelor sudoripare, astringent, hemostatic
(oprește sângerările), vulnerar (grăbește vindecarea rănilor externe si interne), calmant în
afectiuni neurovegetative.
După mulțimea proprietăților curative putem deduce că nici această plăntuță nu ar trebui să
lipsească din coșul nostru cu minuni ale naturii.

MODURI DE ÎNTREBUINȚARE:
Planta poate fi folosită în cele mai diverse forme în funcție de afecțiune: infuzie, macerat,
pulbere luată sublingual, tinctură, unguent care poate fi preparat cu unt clarifiat sau alte grăsimi,
sub formă de comprese în uz cosmetic.
Floarea de sânziene este utilizată și în domeniul culinar. Semințele acestei plante, care în
prealabil au fost prăjite și măcinate, se folosesc pentru prepararea unei băuturi energizante
Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

calde, asemănătoare cafelei. De asemenea din vârfurile înflorite se poate face prepara o băutură
răcoritoare asemănătoare socatei.

CONTRAINDICAȚII:
Femeile însărcinate sau a cele care alăptează ar trebui să fie atente la consumul în cantități mari
a ceiului din această plantă. De asemenea copii mici sau persoanele care suferă de alergii la
plante din familia Asteraceae, precum musetelul, ambrozia sau gălbenelele. Consumul excesiv
de ceai de sânziene poate cauza iritații ale pielii, senzație de greață sau dureri de cap.

CHIMENUL SĂLBATIC (Carum carvi) este o plantă bienală


(cu ciclul de viață de doi ani). Chimenul sălbatic crește foarte risipit, în fânețe, pe câmpuri, la
marginea pădurilor. Chimenul este utilizat atât pentru proprietățile sale curative, cât și ca
plantă aromatică și în bucătărie. Planta de chimen conține o mare cantitate de uleiuri
volatile(cu o mare valoare terapeutică), tanoizi, minerale precum fier, calciu, potasiu, mangan,
zinc, seleniu, magneziu și vitamine (A, C, E și complexul de vitamine B).

BENEFICII ALE PLANTEI:


Planta are proprietăți antispastice, astringente, diuretice, expectorante; galactogoge
(stimulează producția de prolactină, hormon necesar pentru
alăptare),carminative,stomahice,vermifuge.
Datorită proprietăților sale, chimenul este utilizat în: întărirea sistemului imunitar,
combaterea stărilor de grață și a anemiei, îmbunătățirea digestiei, alungarea oboselii,
antiinflamator intestinal, tratează anorexia, hemoroizii (pulbere de semințe de chimen),
dismenoreea, bronșita, colicile intestinale, reglează menstruația și elimină viermii
intestinali. Fiind un antioxidant si antiinflamator puternic ajută, de asemenea, la
îmbunătățirea memoriei, creșterea puterii si concentrare, in timp ce vitaminele B si E susțin
funcționarea neuronală si îmbunătățesc sănătatea mintală. Chimenul poate ajuta la prevenirea
cancerului, diabetului de tip 2, epilepsiei, tuberculozei si osteoporozei.

MODURI DE ÎNTREBUINȚARE:
Chimenul poate fi folosit sub formă de infuzie, decoct, pulbere, ulei volatil.

Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

CONTRAINDICAȚII
Chimenul este contraindicat pentru persoanele care au o sensibilitate față de plantele care fac
parte din familia chimenului.
Persoanele care iau medicamente pentru diabet trebuie să consulte medicul in prealabil.
De asemenea femeile gravide si care alăptează ar trebui, de asemenea, să întrebe medicul
înainte de a începe să consume chimen.

SUNĂTOAREA (Hypericum perforatum) poate fi întâlnită și sub alte denumirea de


pojarniță, sau regionalisme ca drobișor, fălcățea, harnică, închegătoare) este o plantă erbacee,
perenă

Planta crește pe câmpii și dealuri, până la altitudinea de 1000 m, pri fânețe, zone defrișate,
liziere, la marginea drumurilor, prin mărăcinișuri și terasamente de cale ferată.
Sunătoarea mai este numită și planta cât o farmacie, datorită mulțimii proprietăților benefice cu
care este înzestrată. Ea este populară pentru conținutul bogat de subtanțe antiseptice,
antivirale, antidepresive, calmante și antibacteriene. Planta conține în structurile sale
compuși precum hipericina, flavonoidele, taninurile și catehina și nu în ultimul rând uleiuri
volatile de mare valoare.

BENEFICII ALE PLANTEI:


Combate stările depresive, de anxietate sau de insomnie;
Păstrează nealterate funcțiile cognitive la vârste înaintate;
Asigură o bună funcționare a sistemului hepato-biliar și detoxifierea ficatului;
Reduce inflamațiile și durerile;
Diminuează simtomele psoriazisului;
Acționează foarte eficient în caz de răceală și gripă datorită proprietăților antivirale și
antiseptice;
Reduce intensitatea migrenelor datorită proprietăților calmante;
Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

Contribuie la închiderea rapidă și cicatrizarea plăgilor și rănilor și reduce senzația de usturime


la nivelul pielii;
Previne și atenuează problemele digestive și durerile de stomac;
Afecțiunile cavității bucale și ale faringelui se ameliorează făcând gargară cu ceai de
sunătoare;

MODALITĂȚI DE UTILIZARE A PLANTEI


Modul cel mai comun de utilizare a sunătoarei este ceaiul ( infuzie, macerat). Planta se mai
folosește sub formă de tinctură, ulei de sunătoare, pulbere, comprimate.
La fel ca la orice altă plantă care se pretează, uleiul și tinctura pot fi obținute cu ușurință în
casă. Linkul de mai jos o să vă ajute să aflați mai multe în acest sens
(https://youtu.be/7DV4WYCpZ90)

CONTRAINDICAȚII
Sunătoarea ar trebui evitată în anumite cazuri, conform unor studii:
- poate favoriza malformații congenitale în cazul sarcinii;
- la bebeluși poate provoca colici, agitație sau stări de somnolență;-
- poate agrava simtomele bolii Alzheime;
În cazuri de probleme chirurgicale, consumul plantei trebuie oprit înainte cu două săptămâni
pentru a evita complicații;
În cazul tratamentului medicamentos e bine să se evite consumul produselor din sunătoare
datorită faptului că aceasta poate altera efectul medicamentelor;

COADA ȘORICELULUI ( Achillea millefolium) este o altă plantă miraculoasă a florei


noastre. O altă minune a naturii care nu ar trebui să lipsească din recuzita de minuni ale

femeilor, în primul rând, dar nu numai.


Coada-soricelului este o planta cu flori mici si albe, care crește începând din zonele de
câmpie până în zonele subalpine. Este o plantă ușor de recunoscut datorită constituției sale
fibroase, cu frunze păroase. Planta conține uleiuri volatile de mare valoare.
Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

Planta are o multitudine de beneficii pentru organism si este utilizată cu precădere de către
femei, datorita faptului că este un adjuvant in diferite afectiuni ginecologice si renale.
Coada-soricelului se administrează atât intern cât și extern sub formă de băi, cataplasme,
decoct si comprese atât calde cât și reci. Datorită faptului că aria de răspândire a plantei este
foarte mare, se recoltează masiv pentru obținerea diferitelor preparate benefice pentru organism.
De la plantă se folosesc atât floarea, cât si tulpina si frunzele.
Planta de Coada Soricelului conține o mulțime de compuși printre care: achileina, acid formic,
acid linoleic, acid valerianoic, acidul acetic, acidul achileic, acizi organici, alcool cerilic, alcool
metilic, asparagina, azulen, borneol, camfen, cariofilen, chamazulene etc
Ceaiul de Coada Soricelului băut are efect calmant, ajută in caz de insomnii, balonări sau
alte probleme digestive. De asemenea în cazul femeilor care sufera de dereglări hormonale; la
menopauză reduc bufeurile și le ajută să se odihnească mai bine.

BENEFICII ALE PLANTEI

Îmbunătățește funcțiile digestiei și reduce simtomele colonului iritabil;


Este un excelent cicatrizant, personal am văzut persoane cu ulcer varicos care au obținut
rezultate foarte bune prin aplicarea de cataplasme;
Tratează infecțiilor ușoare;
Echilibrează sistemul hormonal și atenuează stările de slăbiciune;
Adjuvant în bolile cardiovasculare, reglează tensiunea arterială;
Combate afecțiunile colecistului;
Ameliorează acneea;
Elimină toxinele de la nivelul pielii;
Vindecă eczemele și previne descuamare apielii;
Calmează durerile menstruale și reglează fluxul menstrual;
Împiedică retenția de apă din organism;
Ajută la prevenirea cancerului de col uterin.

MODALITĂȚI DE UTILIZARE A PLANTEI


Coada Șoricelului se poate utiliza în mai multe forme: infuzie, decoct, macerat, uleiuri,
comprese, cataplasme, tinctură, pulbere.

CONTRAINDICAȚII

Consumul în exces poate provoca somnolențe și urinare exagerată, de asemenea poate produce
amețeli și dureri de cap.
Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut


ROD VIU ROMÂNESC

În finalul acestui material doresc mult să vă îndemn cu toată dragostea să beți apă de flori,
nu o numesc apă florală, deoarece există procedee mai elaborate pentru obșinerea ei, ci apă de
flori. În acest an am băut și socată care e o băutură minunată, dar încet, încet, am substituit-o cu
apă din flori deoarece e parfumată, neacidulată și nu e îndulcită. E atăt de simplu să pui într-un
borcan câteva plante, amestecate, sau doar câte o singură plantă pe care o preferați și să turnați
apă de izvor peste. În două ore se poate bea deja. E un macerat de scurtă durată care o să vă
hidrateze și o să vă aducă o stare de mulțumire atât la nivelul papilelor gustative cât și al
sufletului. Plantele sunt minuni, deschideți-vă ochii, mintea și sufletul spre ele și ele vă vor oferi
înmiit!

Material realizat de:

ALEXANDRINA COSTIN -fitoterapeut

S-ar putea să vă placă și