PARTEA TEORETICĂ

INTRODUCERE

Salvia poartă şi denumirea de planta Maicii Domnului. La baza acestei denumiri stă
o legendă veche, conform căreia Maica Sfântă, fiind fugărită de soldaţii lui Irod, a fost
protejată tocmai de această plantă. Neavând unde să se refugieze în mijlocul pustiului,
Fecioara Maria, cu Pruncul în braţe, s-a adresat salviei, cu rugămintea de a o ascunde din
faţa cruzilor soldaţi romani. Auzind aceste rugăminţi fierbinţi, salvia s-a înfrunzit brusc,
acoperindu-l pe Pruncul Iisus şi pe Maica Sfântă. Ei au scăpat nevătămaţi, iar drept
mulţumire, Maica Domnului a binecuvântat planta, conferindu-i puteri divine, să poată
trata orice boală. “De azi înainte şi până în vecii vecilor vei fi o floare preferată a
oamenilor. Îţi dau putere s ă vindeci oamenii de orice boală, salvează-i de la moarte,
cum ai făcut şi cu mine!”. Este posibil ca în acel moment, salvia să fi preluat în mod
miraculos din energiile lui Iisus Hristos, acestea fiind retransmise instantaneu prin Eul
colectiv al acestor plante. Este just faptul că aici vorbim despre o legendă a cărei
credibilitate poate fi pusă sub semnul îndoielii de către unii intelectuali sceptici, dar dacă
această plantă minune a supravieţuit atâtea secole zbuciumate, este posibil ca legenda să
conţină măcar un sâmbure de adevăr. Există multe mituri terapeutice legate de această
plantă sacră, mituri pe care ştiinţa modernă se străduieşte să le pătrundă şi să le dea o
utilitate practică. Salvia este astăzi o plantă studiată intens, căreia medicina îi descoperă tot
mai multe aplicaţii practice.
Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicaţii, ci şi un leac excelent pentru
menţinerea sănătăţii. Legenda spune că cine consumă salvie încă de la începutul primăverii
întinereşte şi el odată cu natura. Şi în medicina tradiţională românească, salvia are
numeroase întrebuinţări. Având o mare sensibilitate la îngheţurile din timpul iernii, salvia
este o plantă care necesită îngrijiri speciale şi, ca atare, nu creşte spontan, ci doar cultivată,
mai ales în zonele sudice ale ţării. De la ea se folosesc frunzele şi părţile aeriene înflorite,
care sunt foarte bogate în uleiuri volatile, având un gust puternic aromatic şi astringent.[1]

1
Fig.I Salvia officinalis

2
 CAP.I ISTORICUL PLANTEI ŞI UTILIZAREA POPULARĂ

I.A Istoricul plantei

Despre această plantă extrem de aromată cu frunze verzi albicioase şi flori roz-
albe si violete, se spunea în Antichitate că este sacră, fiind adusă pe pământ chiar de zei.
"Cine are salvie în gradină nu lasă bătrâneţea să se apropie" - spune un vechi proverb
chinezesc. Denumirea ei derivă din latinescul “salvere”, care semnifică “mântuitor”,
“salvator” sau “vindecător”.
Efectele uleiului esenţial de salvie, precum şi prezenţa unui fitoesrogen a fost
observată încă de vechii egipteni şi de romani. În Evul Mediu aceasta era o plantă
primordială şi intra în compoziţia numeroaselor preparate, ca de exemplu “apa celestă”
(cerească), “apa imperială”, etc. Medicii greci şi romani - Galen, Plinius, Dioscoride -
elogiază şi ei, considerând-o regina ierburilor tămăduitoare, cu efecte protectoare magice.
În Roma antică, salvia era considerată o plantă sacră, fiind adunată cu un întreg ritual. Cel
care oficia ceremonialul aducea drept jertfă pâine şi vin, fiind îmbrăcat într-o tunică albă.
Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerând că devin otrăvitoare în
contact cu salvia.
Mai ales la trecerea dintre iarnă şi vară, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosită
ca detoxifiant, protector împotriva diverselor infecţii care apar în această perioadă, tonic
nervos şi psihic, reîntineritor. Jaleşul (cilvie, jale, jaleş bun, jaleş de grădină, salvie, şalet,
şalvir) îi inspira pe romani la afirmaţia judicioasă: “Cum să fii bolnav, dacă pe lângă casă
îţi creşte salvia?” (Silva, 1975). În engleză speciei Salvia officinalis i se spune popular
“sage” care înseamnă om înţelept, inteligent, deştept. În flora spontană din zona
mediteraneană (Albania, Macedonia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina) se
găsesc diverse varietăţi de salvie printre care şi Salvia officinalis forma palidă cu flori albe.
Se cultivă pentru frunze (Salviae folium) sau pentru partea aeriană nelemnificată (Salviae
herba). Frunzele de salvie erau folosite sub formă de condiment încă din Antichitate,
rămânând oficinale în farmacopeele moderne.

3
Salvia divinorum, originară din Mexic, regiunea Oaxaca, era folosită în ritualurile
religioase şi de vindecare. Dar, în prezent, ea este la modă printre adolescenţii care caută
senzaţii psihedelice. Există numeroase tipuri de salvie însă, numai Salvia divinorum are
proprietăţi halucinogene. Substanţa activă din Salvia divinorum este Salvinorin-A, a cărei
moleculă conţine numai carbon, hidrogen si oxigen. Efectul pe care îl produce este o stare
de beţie mult diferită de a alcoolului. În doze mari, consumatorii au simţit o puternică
distorsionare a timpului, halucinaţii, călătorii în alte locuri, detaşarea sufletului de corp,
comunicări cu lumea spiritelor. Mulţi consumatori consideră această experienţă mai mult
înfricoşătoare decât distractivă. Nu se ştie încă dacă acest drog produce dependenţă fizică
sau psihică.
Ceea ce s-a aflat este că duce la o pierdere a controlului propriului corp, de aceea multe
site-uri care îl promovează îi sfătuiesc pe consumatori să fie în preajma unei persoane
treze, pentru a-i ajuta în caz de nevoie.[2]

I.B Utilizarea populară

Încă din antichitate, salvia are faima unui panaceu (leac universal), fiind
considerată ca unul dintre cele mai renumite tonice digestive şi nervoase. Ceaiul de salvie,
băut mai des, fortifică întregul organism, ne fereşte de atacuri de apoplexie şi are un efect
foarte favorabil asupra paraliziilor. Este recomandat celor cu astenie nervoasă şi
convalescenţilor, deoarece combate stările de slăbiciune, lipsa poftei de mâncare,
surmenajul, depresia, tremurăturile membrelor şi paralizia.

Salvia în mâncăruri. Pe lângă folosirea cu rezultate bune a salviei ca plantă medicinală,

ea nu trebuie uitată nici în calitatea sa de plantă aromatică (mirodenie) foarte gustoasă. Se
întrebuinţează în porţii foarte mici, asemănător cimbrului, la mâncăruri grase, cum ar fi
friptura de porc, de gâscă sau de curcan. În prepararea brânzeturilor amestecate cu
verdeţuri (cu mirodenii) şi a sosurilor condimentate ar trebui să ne gândim la salvie măcar
din motive de sănătate. Frunzele sunt folosite la prepararea marinatelor sau condimentarea
vânatului. La aluat se adaugă frunze de salvie tăiate foarte fin, asemenea anasonului. Ca
plantă alimentară, se utilizează în unele zone ale Europei sub formă de aromatizant în

4
mâncărurile grase, cum ar fi fripturile de porc, gâscă sau curcan, precum şi în preparatele
cu vânat. Vânatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzuliţe de salvie. Datorită
substanţelor antioxidante care acţionează contra radicalilor liberi, se utilizează ca
aromatizant în fabricile de mezeluri şi cârnaţi, oprind şi râncezirea grăsimilor. Frunzele
uscate şi măcinate fin se adaugă în aluatul pentru biscuiţi, prăjituri şi cozonaci. În anumite
zone se coc "prăjituri şi cozonaci de salvie". Salvia se foloseşte în cantităţi mici deoarece
are un gust foarte puternic. Se rumeneşte în ulei pentru a-şi elibera întreaga aromă. Aroma
delicată, specifică, este conferită de uleiul esenţial. Felurile de mâncare care folosesc salvia
ca ingredient esenţial sunt: saltimbocca (fileuri de carne de viţel învelite în prosciutto) şi
tortellini cu unt şi salvie. În Japonia, salvia este folosită la garnisirea preparatelor marine,
deoarece s-a dovedit că acidul rosmarinic prin proprietăţile sale conferă acestor preparate şi
o conservare foarte bună.[3]

5
 CAP.II

II.A Încadrarea speciei

Fig.II Salvia officinalis

Supraîncrengătura: TRACHEOPHYTA (CORMOPHYTA)

Încrengătura: SPERMATOPHYTA
Subîncrengătura: ANGYOSPERMOPHYTINA
Clasa: MAGNOLIOSIDA (DICOTYLEDONEAE)
Ordinul: SCROPHULARIALES
Familia: SCROPHULARIACEAE
Genul: MELAMPYRUM

Sinonime: Jale, Jaleş, Iarba Sfântului Ion, Seleghie, Şerlai etc.

Salvia officinalis este un subarbust înalt de 30-80 cm, originar din regiunea mediterană,
aflată în ţara noastră numai în culturi, în Banat şi în Oltenia, pentru scopuri medicale, sau
ca plantă ornamentală, în grădini şi parcuri.
Este şi o plantă meliferă.

6
Partea superioară este formată dintr-un rizom lignifiat, ramificat.

Tulpina aeriană este erectă, ramificată, stufoasă, uniform foliată, la bază este lignificată,
acoperită cu o scoarţă cenuşiu – cafenie, în partea superioară, ierboasă, are patru muchii şi
este cenuşiu albicioasă, tomentoasă. Ca şi ramurile este acoperită cu perişori albi.
Frunzele sunt opuse, alungit ovate, până la lanceolate, în special pe partea inferioară,
reticulate. Frunzele bazale şi mijlocii sunt peţiolate, iar cele superioare sunt sesile, reticulat
şi penat-nervate. Au lungimea de 2-8 cm şi lăţimea de 0,5-3 mm, cu baza rotunjită,
cuneată, mai rar cordiformă. Uneori au la bază doi lobi mici, arcuiţi şi rotunjiţi. Limbul are
marginea fin dinţată, uneori aproape întreagă. Pe faţa inferioară şi pe părţile proeminente
ale feţei superioare, frunzele sunt des-albicios-păroase, cu peri fini, care le conferă aspectul
general verde argintiu. Au mirosul caracteristic şi gustul aromatic, amar, astringent.
Florile sunt grupate în inflorescenţe speciforme simple sau ramificate, formate din pseudo-
verticile cu câte 3-10 flori ce se dispun la subsoara ultimelor 5-8 perechi de frunze. Caliciul
tubulos, cu lungimea de 1 cm, este verde-violaceu şi este format din două bure. Corola are
2-3 cm şi este de obicei albastră-violacee, rareori albă, bilabiată, cu labiul superior mai
scurt decât cel inferior, care este trilobat, lobul mijlociu mai proeminent şi aplecat în jos.
Andraceul are patru piese, dintre care două anterioare, cu un conectiv lung pârghie cu
braţe inegale ce ies de sub labiul superior, fiind stamine fertile, iar cele posterioare sunt
transformate în staminoide. Înfloreşte în lunile iunie-iulie.
Fructele sunt nuclee brune-negricioase, ovoide, de 2-3 mm diametru, grupate câte patru la
baza caliciului persistent. Dintre ele doar unele ajung la maturitate.[4]

II.B Specii de plante

B.1 Salvia divinorum este o plantă din genul Salvia, familia Labiatae, originară din Mexic.
Este cunoscută ca fiind psihotropă, halucinogenă, sau mai precis enteogenă. Termenul de
„enteogen”, neologism introdus în anul 1979, desemnează o substanţă vegetală, sau
preparat vegetal psihoactiv, care prin ingerare are efect halucinogen, care comportă stări
psihice alterate similare experienţelor mistice, droguri care din acest motiv au fost şi sunt
utilizate în practicile şamaniste sau a diferitelor culte religioase.
Alte denumiri pentru Salvia divinorum sunt: Salvia Divină, Iarba Fecioarei Maria (Ska
Maria Pastora - în aztecă), Frunzele Fecioarei, Frunzele Păstorului, Menta Magică,
Doamna Sally.

7
Planta a fost introdusă în repertoriul botanic în anul 1939, de către Jean Basset Johnston, ca
fiind o plantă tropicală vivace, cu frunze mari verzi, cu tije groase scobite şi flori albe
având un caliciu purpuriu şi înconjurat de un stigmat alb.[5]

Fig.III Salvia divinorum

B.2 Salvia Pratensis, sau salvia de câmp, este o plantă ierbacee perenă, din familia
Labiatae, nativă în Europa, vestul Asiei şi nordul Africii. Epitetul specific „pratensis” se
referă la tendinţa acestei specii de a creşte în câmp.
Florile ei sunt bogat violete sau violet-albastre, cu nuanţe de la roz la alb.
Perioada de înflorire este iunie-august, inflorescenţele glomerule spiciforme, înmulţirea
ginodioică, polenizarea entomogenă, iar fructul o achenă. Unii botanişti consideră Salvia
Pratensis subspecia haematodes ca fiind o specie separată.[6]

8
 Fig.IV Salvia Pratensis

B.3. Salvia scarlae herba produsul provine de la specia Salvia Sclarea L.

Sinonime: Şerlai sau Iarba Sfântului Ion. Este o specie de origine mediteraneană. La noi
creşte sporadic în sudul ţării în locuri uscate şi pietroase, de aceea se cultivă pentru
acoperirea necesarului – mai ales în parfumerie.
Descrierea plantei : Este o plantă ierboasă, bienală, înaltă de până la 1m.
Frunzele sunt oval cordiforme şi au dimensiuni diferite în funcţie de nivelul de tulpină.
Cele mijlocii sunt cele mai mari lungi de 25 cm şi late de 15 cm, cele superioare sunt
medii, lungi de 6-10 cm şi late de 4-7 cm, iar cele inferioare sunt cele mai mici se usucă şi
cad de timpuriu. Ambele feţe sunt acoperite cu peri tectori şi glandulari, motiv pentru care
sunt moi şi lipicioase la pipăit şi puternic mirositoare. Marginea frunzei este crenelată.
Florile sunt dispuse în inflorescenţe spiciforme.

9
Spicul este format din 6-10 pseudoverticile cu câte 4-6 flori. Corola, lungă de 2-2,5 cm este
bilobată şi bicoloră. Labiul superior, foarte boltit, este violaceu sau roz, iar cel inferior cu
doi dinţi laterali ascuţiţi, este gălbui. Sub labiul superior ies conectivele staminelor.
Fructele sunt nuclee ovoide, brune, lungi de 2-3 mm, cîte patru în caliciul persistent.
Se recoltează fie numai inflorescenţele, fie toată partea aeriană în timpul înfloririi, dar
numai după amiază, pe vreme frumoasă şi uscată. Materia vegetală se supune distilării în
primele 3 ore de la recoltare pentru a obţine un ulei de calitate superioară.[7]

Fig.V Salvia Scarlae

B.4 Salvia Splendens sau Salvia Tropicală este o specie originară din Brazilia, cunoscută
sub denumirea de Salvia Scarlet sau Salvie decorativă. Atât de comună nouă din parcuri şi
grădini, Salvia Splendens poate constitui o minunată floare şi pentru balcoane, datorită
robusteţei plantelor şi a bogăţiei florilor colorate în roşu aprins. Aceasta înfloreşte continuu
din iunie până la căderea brumei, având spice cu flori îintr-o variaţie de nuanţe de roşu.
Cele mai multe varietăţi ale salviei cresc până la înalţimea de 25-30 cm, dar sunt şi soiuri
care cresc până la 50 de cm. Salvia trebuie semănată în martie - aprilie în ladiţe, într-un
pământ nisipos. Seminţele germinează bine la temperatura de 16-18°C, după circa 2
săptămâni. Răsadul se repică, iar în luna mai poate fi plantat la locul definitiv la distanţa de
20-30 cm. Salvia splendens este o plantă puţin pretenţioasă. Nu suportă excesul de apă care
determină îngălbenirea şi căderea frunzelor.[8]

10
 Fig.VI Salvia Splendes

B.5 Alte specii de salvie

Având în vedere faptul că Salvia este cel mai răspândit gen de plantă din familia mentei,
Lamiaceae, cu aproximativ 700-900 specii de arbuşti, plante perene erbacee anuare, s-a
trecut la prezentarea speciilor în anexă (a se vedea anexa 1).

II.C Descrierea macroscopică şi microscopică

C.1 Descrierea macroscopică

Controlul macroscopic al produselor vegetale stabileşte caracterele acestora

observate cu ochiul liber sau cu lupa, precum şi cele care pot fi determinate prin perceperea
mirosului şi a gustului.
Varietatea produsului vegetal, determinată de natura organului vegetal din care sunt
constituite, precum şi de felul prezentării lor (întregi, fragmentate sau pulberi), impune
unele particularităţi în efectuarea controlului macroscopic.[12]

11
Caractere macroscopice:
Frunzele întregi, oblung lanceolate, cu marginea prelung crenelată.
Nervurile sunt anastomozate, ceea ce le dă aspectul reticulat. Cele bătrâne prezintă la bază
excrescenţe mici, sunt glabre şi verzi pe faţa superioară şi cenuşii pe cea inferioară.
Frunzele tinere sunt pubescente, alb argintii, pe ambele feţe şi lipsite de cele două
excrescenţe. Mirosul este puternic aromat şi caracteristic, gustul amar astringent.[13]

C.2 Descrierea microscopică

Controlul microscopic al produselor vegetale se efectuează diferit în funcţie de

modul de prezentare al produsului vegetal.[12]

Caractere microscopice :
În secţiune transversală frunzele prezintă o formă ondulată cu nervura mediană şi cele
secundare proeminente pe faţa inferioară.
Pe ambele epiderme se observă un număr mare de peri pectori, pluricelulari cu ultima
celulă alungită în formă de bici. Se mai observă glande de tip labiate şi peri glandulari.[13]

12
 CAP.III COMPOZIŢIA CHIMICĂ

III.A Polifenolii

Polifenolii sau compuşii fenolici reprezintă o clasă de substanţe cu o răspândire

foarte largă în regnul vegetal. În prezent se cunosc peste 8000 de structuri de polifenoli.
Sunt metaboliţi secundari ai plantelor.

3.1.1 Flavonoidele

Flavonoidele sunt compuşi polifenolici, care se află în cantităţi mari în plante. În

medicina tradiţională, o parte din efectele terapeutice ale unor plantepot fi atribuite
flavonoidelor. Până în prezent au fost descrise până la 6000 de flavonoide diferite, numârul
lor fiind în creştere. Clasificarea flavonoidelor prezintă următoarele clase: flavonoli,
flavone, flavan-3-oli, flavanone, antocianidine şi izoflavonoide. [50]

O O

OH
O O

flavonoli flavone

O O

OH
O

flavon-3-oli flavanone

13
 O

O OH

izoflavonoide antocianidine

O
OH
O
HO
OH
OH

antocianine
Fig. 1 Clasificarea flavonoidelor

Reprezintă un grup valoros de compuşi de origine vegetală, de mare interes în

fitoterapie şi farmacologie: luteolina, derivaţii de apigenină, salvigenina (Salvia triloba),
esterul metilic al salvigeninei (Salvia offficinalis). Flavonele sunt caracterizate structural
prin prezenţa în molecula lor a nucleului benzopiranic (C6-C3-C6) substituit în poziţia 2 sau
3 cu un radical fenil.[31, 32]

3.1.2 Acizii polifenolcarboxilici

Aceşti acizi sunt în general derivaţi ai acidului cinamic (C6-C3), iar principalii acizi ai
acestei clase sunt acidul p-cumaric, acidul cafeic, acidul sinapic, acidul ferulic.[33]

14
Acidul cafeic, C9H8O4, este un compus fenolic, care se formează în numeroase fructe,
vegetale şi ierburi, inclusiv cele aparţinând speciilor de Salvia. În plante acidul cafeic se
formează din acidul 4-hidroxicinamic şi este transformat în acidul ferulic.

Formula moleculară: C9H8O4

Masa moleculară: 180,16 g/mol

COOH COOH COOH

OH OMe
OH OH OH

OH

O
OH
OH

Fig. 2 Acidul cafeic

Acidul clorogenic

Formula moleculară: C16H18O9

Masa moleculară: 354,31 g/mol

15
 OH

HO O
O O OH

HO
HO
OH

Fig. 3 Acidul clorogenic

Acidul p-cumaric
Acidul para-cumaric sau acidul para-hidroxicinamic este un compus fitochimic,derivat al
acidului cinamic.

Formula moleculară: C9H8O3

Masa moleculară: 164,16 g/mol

HO O

OH

Fig. 4 Acidul p-cumaric

Acidul ferulic

Acidul ferulic este un compus organic natural, aparţinând fitochimicalelor polifenolice,

prezent în pereţii celulari, fiind de fapt un derivat al acidului trans-cinamic.

Formula moleculară: C10H10O4

Masa moleculară: 194,18 g/mol

16
 O
MeO
OH

HO

Fig. 5 Acidul ferulic

Acidul litospermic B sau acidul salvianolic B

Formula moleculară: C26H22O10

Masa moleculară: 494,447 g/mol
O
OH
OH
O
HO O
OH O
O
O OH
O
HO HO OH

HO

Fig. 6 Acidul salvianolic B

Acidul cinamic

Frunzele unor specii de Salvia conţin cantităţi mici de acid cinamic. A fost observat prima
dată de Trommsdorf, în 1780, în uleiul de scortişoară, dar a fost confundat cu acidul
benzoic.

Formula moleculară: C9H8O2

Masa moleculară: 148,17 g/mol

17
 O

OH

Fig. 7 Acidul cinamic

3.1.3 Taninurile

Sunt substanţe polifenolice cu structuri variate, cu gust astringent, având în comun

proprietatea de a tăbăci pielea adică de a o face imputrescibilă; această proprietate este
legată de proprietatea de a se combina cu proteinele.
Greutatea lor molară este cuprinsă între 500 şi 3000.
Taninurile reprezintă o importantă clasă de principii active. Sunt substanţe de natură
vegetală din clasa polifenolilor şi au proprietatea de a precipita proteinele cu care dau
compuşi insolubili.[15] Se clasifică în funcţie de structura chimică în două grupe: taninuri
galice şi taninuri catechice.[16]
Taninurile galice (galo-taninuri) – dau prin hidroliză oze şi acid galic.

Acidul galic

Formula moleculară: C7H6O5

Masa moleculară: 170,12 g/mol

OH
HO
OH
O
OH
Fig. 8 Acidul galic

Taninurile elagice (elagitaninuri) – sunt scindate de către acizi sau enzime în oze şi acid
elagic.

18
Acidul elagic

Formula moleculară: C14H6O8

Masa moleculară: 302,197 g/mol

O
O OH

HO OH

HO O
O
Fig.9 Acidul elagic

III.B Uleiurile volatile

Se mai numesc impropriu “uleiuri eterice” sau “uleiuri esenţiale”. Sunt lichide cu
caracter lipofil (se evaporă în totalitate şi nu lasă pete grase pe hârtie). Sunt amestecuri
compexe de substanţe organice (aldehide, alcooli, acizi, esteri) în care predomină
terpenele. Au miros plăcut parfumat, gust iute sau amar. Sunt geru solubile în apă.[17]
Uleiul volatil, 0,39 - 2,54 %, format în principal din cetone, monoterpene biciclice, din
care până la 50 % tuionă (alfa şi beta), sinonim salvinol sau absintol. Alte substanţe
conţinute în uleiul esenţial sunt α şi ß-pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, acetat de
bornil, cineol ş.a., cu proprietăţi antiseptice, precum şi acizi polifenilcarboxilici (acid
rosmarinic, acid cafeic, acid fumaric, acid clorogenic, acid para-cumaric).

Salvinorinele reprezintă un grup de substanţe cu structuri apropiate, izolate din Salvia

divinorum, cea mai cunoscută fiind salvinorina A, dar au fost descrise şi salvinorinele B, C,
D, E, F. Salvinorina A pare să fie singura salvinorină naturală activă, cu acţiune psihotropă.
Salvinorina B este anologul desacetilat al salvinorinei A şi nu are o activitate dovedită
asupra organismului uman.

19
Tabel 1. Structura şi activitatea salvinorinelor

Nr.
Denumire Structură Activitate
crt.
O

H
O O
H H
O O
1. Salvinorina A O Activă
CH3
CH3
CH3
O O
CH3
O

H
O O
H H
HO
2. Salvinorina B O Inactivă
CH3

CH3
O O
CH3
O

O
H
H3C O O
H H
O O
3. Salvinorina C O Inactivă
CH3
CH3
CH3
O O
CH3
O

O
H
H 3C O O
H H
HO
4. Salvinorina D O Inactivă
CH3

CH3
O O
CH3

20
 O

H
OH O
H H
O O
5. Salvinorina E O Inactivă
CH3
CH3
CH3
O O
CH3
O

H
OH O
H H
H
6. Salvinorina F O Inactivă
CH3

CH3
O O
CH3

Se presupune că salvinorina C ar putea prezenta activitate mai puternică decât salvinorina

A, dar testele umane referitoare la afinitatea faţă de receptori, nu au putut confirma această
supoziţie, cel puţin până în prezent. Salvia divinorum conţine următorii compuşi
psihoactivi înrudiţi: salvinorina A, salvinorina B, salvinorina F, salvinorina TGA,
divinatorina A, divinatorina D, divinatorina E, salvinicinsa A. Salvinorina A, principiul
activ din Salvia divinorum (0,18 %), este un trans-neoclerodan terpenoid, compus
halucinogen cu efecte disociative.[18] Salvinorina A, diterpenă din familia neoclerodanilor,
a fost izolată pentru prima dată în anul 1982 de Alfred Ortega din Mexic, iar în anul 1983
de Leander J. Valdes din SUA, independent unul de celălalt.

Contrar majorităţii compuşilor psihoactivi cunoscuţi, salvinorina A nu este nici un alcaloid,

dar nici o amină, aceasta însemnând că nu conţine nici o grupare funcţională azotat, deci
nu acţionează asupra receptorilor clasici cunoscuţi 5-HT2A. Grupul salvinorin (salvinorin
A, salvinorin B, inclusiv salvinorin C) reprezintă de fapt neoclerodan diterpen cu
proprietăţi halucinogene. S-a dovedit că efectele salvinorinei A sunt blocate de antagoniştii
receptorilor k-opioizi. Aceasta înseamnă că efectele Salviei divinorum se datorează kapa

21
agonismului, salvinorina A fiind singurul compus natural cunoscut care induce o stare
vizionară prin acest mecanism de acţiune.[19]
În anul 2002 Roth şi colaboratorii au pus în evidenţă faptul că salvinorina A este un agonist
selectiv al k-receptorilor opioizi.
Frunzele de salvie, conţin ulei eteric 1,4%, tuionă (salviol, absintol, tanacetona), salven 1-
2%, pinen, cineol, terpene, sescviterpene, borneol, camfor, acetat de linalil, acetat de
borneol şi bornil, substanţe estrogene (6000 U.I.\Kg), saponine, substanţe amare
(picrosalvina), o rezină şi o oleorezină aromată folosită în parfumerie, sitosterol, tanin, acid
oleanolic, rezine, produşi triterpenoidici: acid ursolic, oleanic, acizi polifenilcarboxilici:
fumaric, clorogenic, p-cumaric, cafeic, acizii nicotinic, mici cantităţi de germanicol,
vitaminele A, B1 si C, săruri de potasiu (azotat), etc.
Planta conţine ulei volatil, tuionă, alfa şi beta pinen, camfor, borneol, cineol, dar şi tanin,
acid oleanoic, sitosteroli, substanţe estrogene, azotat de potasiu, principiu amar
(picrosalvina), acid nicotinic, acid cafeic, acid fumaric, rezine, substanţe estrogene,
vitaminele A, B1 si C, săruri de potasiu.
Uleiul volatil conţine tuionă, eucaliptol, camfor, borneol.
Frunzele proaspete furnizează cantităţi apreciabile de vitamina A şi C. Vitamina A, sau
antixeroftalmică, este considerată "vitamina ochilor". În scop medicinal se recoltează
frunzele înainte de perioada de înflorire.[20]

III.C Principiile amare – sunt conţinute în proporţie de 1,3-1,8% şi sunt reprezentate de:
picrosalvina, carnosol şi acid carnosic, şi sunt cunoscute pentru proprietăţile antioxidante şi
antiinflamatoare.

22
 OH CH3
HO
CH3
COOH

CH3

CH3

Fig. 10 Picrosalvina

III.D Terpenele pentaciclice – sunt conţinute în proporţie de 5-6%: arnirina, betulina,

acidul ursolic, acidul 3-hidroxiursolic, acidul crategolic, acidul oleanolic etc., mici cantităţi
de germanicol şi rezine.

Formula moleculară: C30H50O2

Masa moleculară: 442,72 g/mol

CH2
H3C
H
OH
CH3 CH3 H

H CH3
HO
H3C CH3

Fig. 11 Betulina

III.E Substanţe estrogene – fitosteroli – sitosterol, D-acetat de borneol.

Formula moleculară: C29H50O

Masa moleculară: 414,71 g/mol

23
 CH3

H3C CH3
CH3 H
CH3
CH3 H

H H
HO
Fig. 12 Sitosterol

III.F Flavone – luteolina, salvigenina, genkwanina, cirsimarina şi hispidulina, care

prezintă proprietăţi antioxidante şi estrogenice.

Formula moleculară: C15H10O6

Masa moleculară: 286,24 g/mol

OH
OH

HO O

OH O
Fig. 13 Luteolina

III.G Vitamine – vitaminele A, B1 şi C.

24
Formula moleculară: C20H30O
Masa moleculară: 286,45 g/mol

H3C CH3 CH3 CH3

OH

CH3

Fig. 14 Vitamina A

III.H Săruri – săruri de potasiu (azotat de potasiu).

CAP. IV ACŢIUNE INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

IV.A Acţiuni terapeutice interne

25
 Mulţi doctori au recunoscut proprietăţile remarcabile ale salviei: ei o administrează
în spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare şi tremurul membrelor cu
cele mai bune rezultate. În cazul acestor afecţiuni, se beau două ceşti pe parcursul zilei,
înghiţitură cu înghiţitură. Salvia este cel mai bun remediu antisudorific.
Efectele terapeutice ale salviei sunt: sedativ central şi periferic, antisudorific (scad
secreţiile activate de pilocarpină), depurative, antigalactogog, anticataral, antimicrobian,
astringent, uşor hipoglicemiant (antidiabetic), antiinflamator, expectorant, coleretic,
antispastic, carminativ, tonic amar, cicatrizant, antiseptic, estrogen, emenagog, nervin şi
astringent.
Are acţiune asupra glandelor sudoripare. În combaterea transpiraţiei nocturne este singura
plantă, în afară de levănţică, de mare ajutor oamenilor: ea vindecă maladia care provoacă
această transpiraţie în timpul nopţii şi îndepărtează, prin puterile ei înviorătoare,
slăbiciunea care însoţeşte boala.
Hepatoprotector în indispoziţiile legate de dereglările funcţionării ficatului.
Stimulează funcţiile stomacului şi calmează spasmele, înlătură greţurile, durerile
intestinale şi stopează diareea (mai ales la sugari). Are acţiune depurativă şi elimină
mucozităţile abundente din aparatul respirator şi stomac.
Salvia regularizează şi face să apară menstrele după naşteri, restabilizând tonusul uterului.
Uşurează naşterile. Favorizează fecundaţia, combate sterilitatea şi impotenţa.
Ajută la scăderea zahărului din sânge la diabetici, opreşte lactaţia la femei. Infuzia de
salvie este diuretică, antifebrilă, tonică şi stimulentă.
Activează funcţiile circulatorii (previne infarctul), vindecă reumatismul, astmul,
nevralgiile, edemele, combate guta.
Asupra SNC. Recent au fost studiate potenţialele acţiuni anxiolitice şi like-antidepresive
ale salvinorinului A, cel mai puternic principiu activ al uleiului volatil din Salvia
divinorum.[21]

Salvia este antiseptic natural. Încă din Evul Mediu se spunea despre salvie că are un
puternic efect geriatric, ajutând mai ales menţinerea nealterată a facultăţilor intelectuale şi
emoţionale, până la vârste înaintate.

26
 Studii făcute recent într-un centru medical din Newcastle (Anglia) au confirmat din
plin acest lucru, punând în evidenţă trei elemente extrem de importante: salvia ajută la
menţinerea tinereţii celulelor din care este formată scoarţa cerebrală, prin efectul
antioxidant exercitat mai ales de acizii polifenilcarboxilici din compoziţie; salvia
acţionează asupra receptorilor unor hormoni importanţi în menţinerea tinereţii
organismului, prin fitosteroli – sitosterol, sau D-acetatul de bornil; salvia inhibă formarea
unor enzime care blochează procese extrem de importante la nivelul creierului, cum ar fi:
memorarea, asocierea, sinteza.[22] De altfel, această plantă şi acţionează printr-un
mecanism similar celor mai noi tratamente ale bolii Alzheimer.
Indigestia, balonarea. Această plantă stimulează digestia şi echilibrează apetitul, având
calitatea de a împiedica formarea gazelor în intestine.[23]
În lumea arabă, salvia este numită "iarba beduinilor", decoctul combinat de salvie fiind un
remediu celebru pentru tratarea tuturor problemelor digestive, mai ales a diareei, a colitei
de fermentaţie şi a diferitelor infecţii ale tubului digestiv.[24]
Tulburări de menopauză - contra acestor probleme, tinctura de salvie este un adevărat
elixir, reducând transpiraţia, rărind apariţia bufeurilor, având un puternic efect de
reîntinerire.
Utilizarea salviei în tratarea unor afecţiuni ginecologice, cum ar fi leucoreea, amenoreea
sau dismenoreea, se bazează pe proprietăţile estrogenice conferite de sitosterol şi D-
acetatul de bornil, dar mecanismele de acţiune în acest caz nu sunt încă pe deplin elucidate,
necesitând încă noi investigaţii.
Unii hormoni sexuali ai insectelor se găsesc în diferite specii de plante. Astfel, D-acetatul
de bornil se găseşte şi în salvie. Acest feromon este activ în concentraţii de sub 0,07
mg/cm. Feromonii (hormoni purtători de mesaj) sexuali sunt compusi chimici care
mijlocesc atracţia sexuală între indivizii de diferite sexe. Denumirea de feromoni a fost
utilizată pentru prima dată, în 1959, de către P. Karlson si I. Luscher. Prin feromon, în
general, se întelege un compus chimic emis de un individ şi recepţionat de un alt individ
din aceeaşi specie, provocând o reacţie specifică individului ce l-a recepţionat. L-acetatul
de bornil are o activitate hormonală a suta parte din activitatea izomerului D.

Un studiu realizat în Italia în 1998, pe 30 de femei, a arătat că după 3 luni de tratament cu

salvie, s-au rărit sau chiar au dispărut bufeurile nocturne, precum şi transpiraţia abundentă.
Un raport din Marea Britanie indică faptul că specialiştii în plante folosesc salvia pentru a

27
trata simptomele de menopauză. De altfel, împotriva transpiraţiei excesive sau cu miros
neplăcut, salvia are efecte extraordinare, fiind un adevarat deodorant cu administrare
internă.
Transpiraţia excesivă - studii făcute în paralel în Anglia, Germania şi Statele Unite au
arătat fară dubiu că salvia reduce puternic sudoraţia, inclusiv cea care apare pe fondul unor
dezechilibre la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Un studiu german preliminar pe
subiecţi ce suferă de transpiraţie excesivă a dovedit că, un extract sau o infuzie de frunze,
reduce transpiraţia cu mai mult de 50 %.
Diabetul de tip II - salvia sporeşte foarte mult receptivitatea (cu până la 2-3 ori)
organismului la insulină - este concluzia unuor studii pe această temă.[25]

IV.B Acţiuni terapeutice externe

În medicina modernă europeană din plante, o gargară cu ceai de salvie este

recomandată pentru a trata durerile în gât, inflamaţiile bucale, inclusiv cele gingivale.
Studiile au demonstrat că uleiul de salvie este antibacterian, antifungic şi antiviral, ceea ce
explică eficienţa salviei pentru aceste indicaţii.[26]
Salvia este utilizată pentru combaterea sângerărilor gingiilor, prin gargară sau clătire.
Proprietăţile bacteriostatice, antifungice şi antivirale ale salviei sunt conferite nu numai de
uleiul volatil, foarte bogat în tuionă, α şi ß-pinen, acetat de linalil, camfor, borneol, cineol
ş.a., dar şi de taninurile catechice 8%, cu efect astringent.
Frunzele de salvie se freacă pe dinţi spre a-i albi şi a le da stălucire, deasemenea frecate pe
locul înţepăturii de insecte, duc la înlăturarea pruritului şi prevenirea infecţiilor.
Tinctura de frunze 100-200 g în alcool, se lasă la macerat 10 zile la temperatura camerei,
agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se foloseşte în fricţiuni ale scalpului, pentru a împiedica
căderea părului şi pentru a întări rădăcina părului.
Frunzele de salvie se folosesc cu succes în dermatologie, parfumerie (Salvie sclarare
herba) cosmetică.
Infuzie de frunze 20g, se foloseşte pentru gargară în caz de aftoză bucală, stomatite ori se
pun comprese pe răni, ulceraţii cronice, contuzii, ulcere de gambă şi tamponări pe faţă, în
cazul tenurilor seboreice şi în acnee. Clătirea părului de culoare închisă cu această infuzie
îi conferă un colorit mai viu. Infuzie sau decoct dintr-un amestec în părţi egale de frunze de
salvie, flori de muşeţel, capsule de mac 25-30g, se folosesc pentru comprese şi cataplasme
în ulceraţiile şi rănile cu sau fără puroi, pe care le cicatrizează.[27]

28
Uleiul volatil se foloseşte sub formă de gargară (infuzie 1-2% sau tinctură diluată în
proporţie de 5%) sau geluri în afecţiuni ale cavităţii bucale şi gingiilor.
Efectul antiseptic se datorează uleiului volatil şi substanţelor tanante.
Seminţele (Semen), recoltate în iunie-august, au acţiune emolientă, şi sunt indicate în
inflamaţii ale mucoasei bucale, vaginale, celulită, plăgi.[28]
Ceaiul de salvie se recomandă extern în mod deosebit în amigdalite, boli de gât, abcese
dentare, inflamaţii ale faringelui şi cavităţii bucale. La mulţi copii şi adulţi nu s-ar fi ajuns
la operaţie de amigdale dacă s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Dacă lipsesc amigdalele,
care, în calitatea lor de "poliţişti" ai organismului, opresc substanţele otrăvitoare şi le
prelucrează, acestea se îndreaptă direct către rinichi. Salvia ajută şi dinţii care se mişcă,
gingiile care sângerează, desosările (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clăteşte gura
sau se face gargară cu infuzie.[29]

Acidul rosmarinic prezintă activitate antivirală, demonstrată prin tratarea cu succes a

herpesului simplu (Herpes simplex). A fost confirmat efectul protector al acidului
rosmarinic împotriva formării radicalilor liberi - ROS (Reactive Oxygen Species) în
celulele endoteliale, prin blocarea formării terţ-butilperoxidului (t-BHP), mediatorul
formării ROS. Speciile reactive de oxigen (ROS) sunt responsabile cu stresul oxidativ,
cauzator a unor grave afecţiuni: ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic,
sindrom cronic de fatigabilitate, boala Parkinson şi boala Arzheimer.[30] Acidul rosmarinic
prezintă efect supresiv în glomeluronefritele mesangioproliferative la şobolan. Acţiunea se
manifestă prin suprimarea proliferării celulelor mesagere şi expansiunii matricei
glomerulare in vivo, datorită acţiunii fibrinolitice şi antioxidante.[31] Acidul rosmarinic
prezintă acivitate fotoprotectoare, în special împotriva radiaţiilor UV, intrând în compoziţia
preparatelor dermatologice fotoprotective.[32]
Administrat pe cale orală acidul rosmarinic intervine în combaterea astmului de natură
alergică, suprimând activitatea celulelor care provoacă inflamaţia. Acidul rosmarinic este
folosit în tratarea ulcerului peptic, artritelor, cataractelor, cancerului, artritelor reumatoide
şi astmului bronşic.
În SUA a fost brevetat un complex acid rosmarinic-fosfolipide 1/2, un supliment alimentar
de succes.[33] Ultimele cercetări demonstrează că acidul rosmarinic induce un efect
neuroprotectiv in vitro modelelor morţii neuronale.[34]

29
Acidul clorogenic, reprezentantul unei familii de esteri formaţi cu participarea unor acizi
trans cinamici şi acidul (-) chinic, este un factor important în metabolismul plantelor.[35]
Este un acid polifenilcarboxilic produs de unele plante, între care şi cele din Salvia sp., fie
liber, fie ca precursor al acidului 1,4-dicafeilchinic, numit cinarină. Cinarina şi acidul
clorogenic stimulează formarea şi eliminarea bilei, aceste proprietăţi coleretice şi
colecistokinetice fiind utile în cazul unui tranzit lent. Structural, acidul clorogenic, este un
ester format din anumiţi acizi trans cinamici şi acidul L-chinic (acidul 1L-1-OH, 3,4/5-
tetrahidroxiciclohexancarboxilic).[36] Acidul clorogenic este un inhibitor carcinogenic,
prevenind inducerea stresului oxidativ la şobolan.[37] Acest compus, un foarte cunoscut
antioxidant, încetineşte eliberarea glucozei în sistemul circulator, după mâncare,
manifestând o activitate hipoglicemiantă.[38]
De alfel, s-a demonstrat că acidul clorogenic şi acidul cafeic au activitate antioxidantă in
vitro, contribuind la prevenirea diabetului zaharat de tip 2, sindrom caracterizat prin valori
crescute ale glucozei în sânge (hiperglicemie) şi dezechilibrarea metabolismului.[39]
Acidul clorogenic inhibă activitatea enzimatică de hidroliză a 6-glucozofosfatazei,
reducând astfel glicogenoliza (transformarea glicogenului în glucoză) şi încetinind
absorbţia glucozei nou sintetizată în sânge. Studiile in vivo, pe animale, au demonstrat că
administrarea de acid clorogenic scade picul hiperglicemic indus de administrarea
glucagonului, un hormon hiperglicemiant. Alte studii au confirmat scăderea glucozei din
sânge şi creşterea concentraţiei intrahepatice de 6-fosfoglucoză şi glicogen.
Pe lângă activitatea antioxidantă apreciabilă, acidul clorogenic este un inhibitor al
tumorilor (carcinoamelor) provocate de esteri ai forbolului, diterpene tetraciclice
aparţinând compuşilor numiţi crotonoli sau tigliani, deoarece au fost izolaţi pentru prima
dată, în 1934, din seminţele plantei Croton tiglium, fam. Crotonaceae, una din cele 50 de
plante fundamentale pentru medicina chineză tradiţională.[40]
Aceşti doi compuşi au o contribuţie importantă în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare.
[41]
A fost dovedită, de asemenea, acţiunea antivirală a acidului clorogenic.[42]
Activitatea antibacteriană a acidului clorogenic este una apreciabilă.[43]
Acţiunea antifungică a acidului clorogenic a fost pusă în evidenţă relativ recent.[44]
Acidul clorogenic, înregistrat sub denumirea de SVETOL în Norvegia şi Marea Britanie,
este un ingredient alimentar utilizat la prepararea cafelei artificiale, a gumelor de mestecat
şi a produselor slab reducătoare.

30
Acidul litospermic B sau acidul salvianolic B
Este utilizat în medicina tradiţională chineză pentru prevenirea şi tratamentul
aterosclerozei. Acidul salvianolic B protejează funcţiile memoriei împotriva ischemiei
cerebrale.[45]
Acidul salvianolic B îmbunătăţeşte funcţia motorie după ischemia cerebrală, la şobolani.
[46]
Este una dintre cele mai studiate depside, dimerul acidului rosmarinic, izolat din Salvia
milthiorrhiza. S-a dovedit efectul său de ameliorare a ischemiei cardiace, efectul
renoprotectiv în diabetul de tip 1, precum şi cel de prevenţie a nefropatitiei diabetice, în
diabetul de tip 2.
Administrat intravenos în sistemul stem mesenchimal, acidul salvianolic B îmbunătăţeşte
funcţia cardiacă la şobolani cu infarct miocardic. Celulele stem mesenchemiale, sau MSCs,
sunt celule multipotente care includ osteoblastele, condrocitele, miocitele, adipocitele şi
beta-celulele pancreatice din insulele lui Langerhans, care produc şi eliberează insulină,
deci controlează nivelul glucozei din sânge. Osteoblastele sunt celule mononucleate
responsabile cu formarea osului. Condrocitele sunt singurele celule care formează
cartilajul, miocitele sunt celulele care formează muşchiul, iar adipocitele sunt celulele care
alcătuiesc ţesutul adipos, specializat în stocarea energiei şi a grăsimilor.[47]
În 2007, Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie a fost acordat cercetătorilor Mario R.
Capecchi, Sir Martin J. Evans, şi Oliver Smithies pentru "descoperirea principiilor de
introducere a unor modificări genetice specifice prin utilizarea celulelor stem embrionare".
Este remarcabil că, într-un mediu de creştere optim, celulele stem din măduva osoasă şi
cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferenţiere mult mai mare decât
cele provenind din alte ţesuturi. Studii recente sugerează că celulele stem ar putea fi
responsabile pentru rezistenţa la terapiile convenţionale a unor tipuri de cancer (mamar,
leucemii).[48]
În urma unor modificări, celulele stem ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară
(miocard, ţesut hepatic, epidermă, etc.), condiţia preliminară fiind înţelegerea factorilor
extrinseci ce controlează celulele stem, deoarece, în lipsa acestora, pluripotenţa lor poate
rezulta în formarea unor tumori. Acidul salvianolic B este cel mai bioactiv component al
speciei Salvia miltiorrhiza, utilizată de medicina tradiţională chineză pentru prevenirea
afecţiunilor cerebrovasculare. Acidul salvianolic B, sau acidul litospermic B, inhibă
hidrogenperoxidul, H2O2, care induce rCMECs apostopsis pe calea PI3K/MEC/Akt, iar
acidul litospermic protejează rCMECs împotriva H2O2-inductor, un reprezentant al ROS

31
(Reactive Oxygen Species), adică a radicalilor liberi reactivi de oxigen. Apoptoza sau
moartea celulară programată, denumită şi sinucidere celulară, este procesul prin care
celulele declanşează autodistrugerea, ca răspuns la un semnal, cum ar fi de exemplu stresul
oxidativ sau radiaţiile ionizante. PI3K, reprezintă un grup de enzime capabile să
fosforizeze gruparea OH din poziţia 3 a inozitolului, format în ciclul fosfatidilinozitolului.
MEK este denumirea metiletilcetonei, sau butanonei, precursor al metiletilceton-
peroxidului, un catalizator al numeroaselor reacţii de polimerizare.[49]
Acidul salvianolic este un inhibitor al lipazei, o glicoproteină, care în prezenţa sărurilor
biliare şi a colipazei, transformă grăsimile în acizi graşi si glicerol. Pancreasul reprezintă
sursa majoră a acestei enzime. După o leziune pancreatică, lipaza apare în circulaţie
aproximativ în acelaşi moment cu amilaza, dar ramâne crescută o perioadă mai îndelungată
decât aceasta (7-10 zile).
Lipaza serică este de obicei normală la pacienţii fără afectare pancreatică, care însă
prezintă valori crescute ale amilazei asociate cu ulcerul peptic, adenită salivară, boala
infamatorie.
Raportul lipază/amilază serică poate fi util în diferenţierea pancreatitei de etiologie
alcoolică de cea non-alcoolică. Astfel, un raport >2 este sugestiv pentru etiologia alcoolică.
În general acizii hidroxicinamici, deci şi acidul para-cumaric, sunt agenţi antioxidanţi, cu
rol în prevenirea cancerului de stomac.[49]

Acidul p-cumaric este folosit la codificarea genetică a ciamoil esterazelor, din celulele
bacteriilor probiotice, care formează flora intestinală. Graţie proprietăţilor antioxidante, se
presupune că acidul para-cumaric reduce riscul cancerului la stomac şi scade formarea
nitrozaminelor carcinogene.[41]

Acidul cafeic şi derivaţii săi fenetilesterici, denumiţi CAPE (Caffeic Acid Phenethyl
Ester), au acţiune antimitogenică, anticarcinogenică, antioxidantă, antiinflamatoare şi
imunomodulatoare.[42]
Activitatea sa de inhibitor carcinogenic a fost dovedită atât in vitro cât şi in vivo şi se
datorează acţiunii antioxidante. Prin esterificarea acidului cafeic cu gruparea OH din
poziţia 3 a acidului chinic, se formează acidul clorogenic.[43]
Administraţi subcutanat sau oral, acidul cafeic şi CAPE reduc semnificativ metastazele
hepatice. Aceste rezultate confirmă potenţialul terapeutic al acestor compuşi şi sugerează
efectele antimetastazice şi antitumorale ale acidului cafeic şi CAPE, ca mediatori de

32
suprimare selectivă a activităţii enzimei MMP-9 (Matrix Metaloproteinaza 9 sau
Gelatinaza B), precum şi de inhibare a factorului de transcripţie genetică NF-kB (Nuclear
Factor kappa-light-chain-enhancer of activated B cells), implicaţi în proliferarea celulelor
tumorale.[44]
Acţiunea antioxidantă a acidului cafeic s-a dovedit a fi mai puternică decât a altor
antioxidanţi (acid clorogenic, acid galic).
S-a demonstrat că acidul cafeic reduce cu 95 % sinteza aflatoxinelor, micotoxine produse
de diferite specii de Aspergillus (A. flavus, A. parasiticus), toxine considerate ca cele mai
cunoscute substanţe carcinogene. Această descoperire deschide perspectiva utilizării
acidului cafeic ca metodă antifungică naturală, în combinaţie cu alţi antioxidanţi. Acidul
cafeic şi acidul clorogenic reduc metilarea ADN in vitro. Prin metilarea ADN-ului se
produce proliferarea celulelor tumorale.[45]
Acţiunea de protejare a celulelor pielii expuse la radiaţiile UV, în particular la cele UVC,
deshide perspectiva utilizării acidului cafeic în diferite preparate de protecţie solară sau a
radiaţiilor de altă natură.[46]
Acidul cafeic s-a dovedit a fi un inhibitor al 5-lipoxigenazei, enzimă care participă la
sinteza leucotrienelor din acidul arahidonic. Leucotrienele sunt mediatori naturali de natură
eicosanoid lipidică, responsabile cu inflamaţiile. Această acţiune este utilizată în
experimentele ştiiţifice pentru a elucida rolul leucotrienelor în diferite răspunsuri
inflamatorii.[47]

Acidul cinamic este utilizat în principal în industria parfumurilor, ca atare sau sub formă
de esteri metilaţi, etilaţi sau benzilaţi, datorită mirosurilor lor rafinate. Intră, de asemenea,
în compoziţia indigoului sintetic şi a diferitelor produse farmaceutice. Posedă proprietăţi
antiseptice şi antifungice, cunoscute din perioada precolombiană, folosit în tehnicile de
trepanare din acele vremuri, precum şi în procesele de mumificare.

Acidul ferulic, alături de acidul dihidroferulic, glucoarabinoxilani şi pectine, intră în

alcătuirea lignocelulozei, polizaharidă de susţinere care conferă celulelor rigiditate şi
rezistenţă.[38]
Studiile recente evidenţiază o activitate in vitro direct antitumorală a acidului ferulic.[39]

33
A fost dovedită, de asemenea, activitatea antitumorală a acidului ferulic în carcinomul
hepatocelular.[40]
Acidul ferulic are efect proapoptoptic (apoptoza reprezintă moartea celulară programată şi
reglată genetic) în cazul celulelor cancerigene, legat de distrugerea acestora.[41] Acidul
ferulic prezintă un efect de prevenire a cancerului indus de acţiunea benzopiranului,
hidrocarbură policiclică cu efecte mutagenice şi înalt carcinogenice dovedite.[42] Acelaşi
efect a fost demonstrat şi în cazul nitrochinolin 1-oxidului, derivat chinolinic cu acţiune
tumorogenetică.[43]
Asociat cu vitaminele C şi E, în forme farmaceutice topice, acidul ferulic reduce stresul
oxidativ şi formarea timin dimerilor în piele. Dimerul de timină reprezintă o asociere de
două resturi adiacente de timină în interiorul unei celule de ADN, mediată de o legătură
covalentă şi catalizată de radiaţiile UV sau de prezenţa agenţilor mutageni de natură
chimică.[44] Acidul ferulic este folosit ca matriţă pentru proteine, în tehnica MALDI,
tehnică de ionizare morbidă utilizată în spectroscopia de masă, introdusă în anul 1990.[45]
Acidul ferulic este un important precursor în procesul de sinteză al vanilinei şi a diverşilor
compuşi flavonici, utilizaţi ca înlocuitori ai extractului natural de vanilie.[46] Graţie
proceselor biotehnologice moderne, acidul ferulic reprezintă un precursor important al
multor înlocuitori de compuşi naturali.[47]
Acizii diferulici sau dimerii acidului ferulic
Posedând proprietăţi antioxidante şi de absorbţie a luminii UV, dimerii diferulici devin
compuşi naturali ideali ai cremelor solare. Mai jos prezentăm formulele chimice ale
acizilor diferulici cunoscuţi.
Acidul sinapinic, sau acidul sinapic, acid carboxilic natural mai puţin cunoscut, face parte
din familia fenilpropanoidelor.
Biosinteză. Ca şi alţi fenilpropanoizi, acidul sinapinic este un derivat al fenilalaninei
(aminoacid esenţial).
Fenilalanina, este transformată cu ajutorul enzimei fenilalaninamonialiaza (PAL) în acid
cinamic, care printr-o hidroxilare şi metilare ulterioară se transformă în acid sinapinic.
Acidul ferulic, acidul p-cumaric, acidul cafeic şi acidul sinapic, formează grupul acizilor
hidroxicinamici, compuşi prezenţi în pereţii celulelor vegetale, primii doi fiind cel mai des
întâlniţi în natură. Structura lor de bază se compune dintr-un inel aromatic, un grup alifatic
şi o grupare carboxilică la un capăt. Are proprietatea de a absorbi radiaţiile laser şi de a
ceda protoni (H+) pentru diferitele tipuri de analize, în special pentru determinarea

34
diferitelor varietăţi de peptide şi proteine, utilizat fiind ca matriţă în spectroscopia de masă,
care foloseşte tehnica MALDI.[48]
Acidul clorogenic, reprezentantul unei familii de esteri formaţi cu participarea acizilor
trans cinamic şi (-) chinic, este un factor important în metabolismul plantelor.[39] Este un
acid polifenilcarboxilic produs de unele plante, între care şi cele din Salvia sp., fie liber, fie
ca precursor al acidului 1,4-dicafeilchinic, numit cinarină. Cinarina şi acidul clorogenic
stimulează formarea şi eliminarea bilei, aceste proprietăţi coleretice şi colecistokinetice
fiind utile în cazul unui tranzit lent.
Structural, acidul clorogenic, este un ester al acizilor trans cinamic şi L-chinic (acidul 1L-
1-OH-3,4/5-tetrahidroxiciclohexancarboxilic).[50]
Acidul clorogenic este un inhibitor carcinogenic, prevenind inducerea stresului oxidativ
la şobolan.[31]
Acest compus, un foarte cunoscut antioxidant, încetineşte eliberarea glucozei în sistemul
circulator, după mâncare, manifestând o activitate hipoglicemiantă.[42] De alfel s-a
demonstrat că acidul clorogenic şi acidul cafeic au activitate antioxidantă in vitro,
contribuind la prevenirea diabetului zaharat de tip 2, sindrom caracterizat prin valori
crescute ale glucozei în sânge (hiperglicemie) şi dezechilibrarea metabolismului.[43]

BIBLIOGRAFIE

1. Biochemical Systematics and Ecology 27 (6): 559–568.

2. Hofmann, A., LSD mon enfant terrible, Esprit frappeur, 1979 (reimpr. 1989, 1997,
2003).
3. Blumenthal, M., The Complete German Commission E Monographs: Therapeutic
Guide to Herbal Medicines, American Botanical Council, Austin, Texas, 1998.
4. Nădăşan, V., Incursiune în fitoterapie, Bucureşti, 2003.

35
5. Csedo, C., Curs de farmacognozie, vol. 2, 1998.
6. Clebsch, B., Barner, C.D., The New Book of Salvias, Ed. Timber Press, 2003.
7. Kintyios, S.E., Medicinal and Aromatic Plants – industrial profiles.Sage. The
genus Salvia, 2000.
8. ***Farmacopeea Română, Ed. a X-a, 2003.
9. Brubeton, J., Pharmacognosie, Phytochimie, Plantes Medicinales, Ed.
TECO&Doc., 2nd Ed., London, Paris, N.Y., 1993.
10. Oniga, I., Benedek, D., Hanganu, D., Analiza produselor medicamentoase, Ed.
UMF I. Haţieganu, Cluj-Napoca, 2003.
11. Brett, C., Waldron, K.W., Physiology and biochemistry of plant cell walls, 2nd Ed.,
1996.
12. Ralph, J., Grabber, J.H., Hatfield, R.D., Wendw, G., New discoveries relating to
diferulates, USDFRC Research Summary, 1996.
13. Oniga, I., Benedek, D., Hanganu, D., Analiza produşilor naturali medicamentoşi,
Ed. UMF I. Haţieganu, Cluj-Napoca, 2003.
14. Ghiţă, D., Oniga, I., Hanganu, D., Popescu, H., Cercetări asupra taninurilor din
specia Hysopus officinalis L. (Lamiaceae) cultivată în România, Cluj-Napoca,
1996.
15. Prisinzano, T.E., Psychopharmacology of the hallucinogenic sage Salvia divinorum,
Life Sciences, 2005, 78, 527-531.
16. Zhang, Y., Butelman, E., Schlussman, S., Ho, A., Kreek, M., Effects of the plant-
derived hallucinogen salvinorin A on basal dopamine levels in the caudate putamen
and in a conditioned place aversion assay in mice: agonist actions at kappa opioid
receptors, Psychopharmacology, 2005, 179, 551-558.
17. Albert-Puleo, M., Fennel and anise as estrogenic agents, Journal of
Ethnopharmacology, 1980, 2, 337-344.
18. Brieskorn, C., Leiner, U., Thiele, K., Constituents of Salvia officinalis. X. Isolation
and properties of the bitter substance from sage leaves, Deutsche Apotheker
Zeitung, 1958, 98, 651-653.
19. Todorov, S., Philianos, S., et al., Experimental pharmacological study of three
species from genus salvia, Acta Physiologica Et Pharmacologica Bulgarica, 1984,
10(2).
20. Delia, B., Una nuova droga ipoglicemmizante, la salvia, Clin Med Ital., 1938, 69,
315-338.

36
21. Aizenman, B., et.al., Salvin, an antibiotic from Salvia officinalis, Mikrobiol.
Zhurnal, 1982, 44(3).
22. Nădăşan, V., Fitoterapie – Tratamente cu Plante Medicinale, Bucureşti, 2000.
23. Ling, Y.-H., Liebes, L., Zou, Y., Perez-Soler, R., Medicine Dept., Albert Einstein
College of Medicine, Bronx, New York 1046
24. Muso, E., Tazuke-Kofukai, Osaka, Japan. Nephron, 2002, 92, 898-904.
25. US 4358442
26. Clifford, M. N., Johnston, K. L., Knigh, S., Kuhnert, N., Hierarchical Scheme for
LC-MSn Identification of Chlorogenic Acids, Journal of Agriculture and Food
chemistry, 2003, 51, 2900-2911.
27. Clifford, M. N., Chlorogenic acids and other cinnamates – nature, occurrence and
dietary burden, Journal of the Science of Food and Agriculture, 1999, 79, 362-372.
28. J. Chromatogr. A, 1996, 741 (2), 223-231.
29. Biosci Biotechnol Biochem, 1996, 60(5), 765-768.
30. Johnston, K.L., Clifford, M.N., Morgan, L.M., Coffee acutely modifies
gastrointestinal hormone secretion and glucose tolerance in humans: glycemic
effects of chlorogenic acid and caffeine, American Journal of Clinical Nutrition,
2003, 79(4), 728-733.
31. Paynter, N.P., Yeh, H.C., Voutilainen, S., Schmidt, M.I., Heiss, G., Folsom, A.R.,
Brancati, F.L., Kao, W. H. L., Coffee and Sweetened Beverage Consumption and
the Risk of Type 2 Diabetes Mellitus, American Journal of Epidemiology, 2006,
164(11), 1075-1084.
32. Huang, M.T., Smart, R.C., Wong, C., et al., Inhibitory effect of curcumin,
chlorogenic acid, caffeic acid, and ferulic acid on tumor promotion in mouse skin
by 12-O-tetradecanoylphorbol-13-acetate, Cancer Res., 1988, 48, 5941-5946.
33. Lincoln W.M., Rima, A.-A. C., Puddey, I.B., Croft, K.D., Chemistry And
Biological Effects Of Dietary Phenolic Compounds: Relevance To Cardiovascular
Disease, Clinical and Experimental Pharmacology and Physiology, 2000, 27(3),
152-159.
34. Jassim, S.A.A., Naji, M.A., Novel antiviral agents: a medicinal plant perspective,
Journal of Applied Microbiology, 2003, 95(3), 412-427.
35. De Sotillo, D.R., Hadley, M., Wolf-Hall, C., Potato Peel Extract a Nonmutagenic
Antioxidant with Potential Antimicrobial Activity, Journal of Food Science, 1998,
63(5), 907.

37
36. Bowels, B.L., Miller, A.J., Caffeic Acid Activity Against Clostridium botulinum
Spores, Journal of Food Science, 1994, 59(4), 905.
37. Du, G.H., Qiu, Y., Zhang, J.T., Salvianolic acid B protects the memory functions
against transient cerebral ischemia in mice, J Asian Nat Prod Res, 2000, 2, 145-
152.
38. Tang, M., Feng, W., Zhang, Y., Zhong, J., Zhang, J., Salvianolic acid B improves
motor function after cerebral ischemia in rats, Behav Pharmacol, 2006, 17, 493-
498.
39. Nagaya, N., Fujii, T., Iwase, T., Ohgushi, H., Itoh, T., Uematsu, M., et al.,
Intravenous administration of mesenchymal stem cells improves cardiac function in
rats with acute myocardial infarction through angiogenesis and myogenesis, Am J
Physiol Heart Circ Physiol, 2004, 287, 2670–2676.
40. Deng, Y.B., Liu, X.G., Liu, Z.G., Liu, X.L., Liu, Y., Zhou, G.Q., Implantation of
BM mesenchymal stem cells into injured spinal cord elicits de novo neurogenesis
and functional recovery: evidence from a study in rhesus monkeys, Cytotherapy,
2006, 8, 210–214.
41. Liu, C.-L., Xie, L.-X., Li, M., Durairajan, S.S.K., Goto, S., et al., Salvianolic Acid
B Inhibits Hydrogen Peroxide-Induced Endothelial Cell Apoptosis through
Regulating PI3K/Akt Signaling, 2007.
42. Ferguson, L.R., Shuo-tun, Z., Harris, P.J., Antioxidant and antigenotoxic effects of
plant cell wall hydroxycinnamic acids in cultured HT-29, Molecular Nutrition &
Food Research, 2005, 49(6), 585–693.
43. Natarajan, K., Singh, S., Burke, T.R., Grunberger, D., Aggarwal, B.B., Caffeic acid
phenethyl ester is a potent and specific inhibitor of activation of nuclear
transcription factor NF-kappa B, 1996.
44. Olthof, M.R., Hollman, P.C., Katan, M.B., Chlorogenic acid and caffeic acid are
absorbed in humans, J. Nutr.,2001, 131(1), 66–71.
45. Chung, T.W., Moon, S.K., Chang, Y.C., et al., Novel and therapeutic effect of
caffeic acid and caffeic acid phenyl ester on hepatocarcinoma cells: complete
regression of hepatoma growth and metastasis by dual mechanism, 2004.
46. Lee, W.J., Zhu, B.T., Inhibition of DNA methylation by caffeic acid and
chlorogenic acid, two common catechol-containing coffee polyphenols,
Carcinogenesis, 2006, 27(2), 269–277.

38
47. Hirose, M., Takesada, Y., Tanaka, H., Tamano, S., Kato, T., Shirai, T.,
Carcinogenicity of antioxidants BHA, caffeic acid, sesamol, 4- methoxyphenol and
catechol at low doses, either alone or in combination, and modulation of their
effects in a rat medium-term multi-organ carcinogenesis model, Carcinogenesis,
1998, 19, 207–212.
48. Mirzoeva, O.K., Calder, P.C., The effect of propolis and its components on
eicosanoid production during the inflammatory response, Prostaglandins Leukot.
Essent. Fatty Acids, 1996, 441–9.
49. Iiyama, K., Lam, T.B.-L., Stone, B.A., Covalent Cross-Links in the Cell Wall,
Plant Physiology, 1994, 104, 315-320.
50. Jaganath, I.B., Crozier, A., Dietary Flavonoids and Phenolic Compounds, In: Plant
Phenolics and Human Health: Biochemistry, Nutrition, and Pharmacology, John
Wiley & Sons, Inc., 2010.
51.

39