MATERIALE PENTRU ECHIPAMENTE

DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

- Proiect -

SUCEAVA, 2018
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Tema: Studierea problematicii globale privind influenţa materialelor pentru

echipamentele din industria alimentară asupra calităţii finale a produselor
alimentare.Materiale pentru echipamente din industria panificației.

2
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Cuprins
Intoducere 4

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuride materiale pentru malaxorul cu braț spiral și

cuvă mobilă 5
Reglementările 7
Concluzii 10
Capitolul II. Identificarea condițiilor de lucru 10
Concluzii 11
Capitolul II. Identificarea fenomenelor de la interfaţa material-mediu alimentar 12
Fenomenele ce au loc în zona de interfaţă şi interfază a sistemului material-mediu alimentar
12
Legile lui Fick 13
Concluzii 15
Capitolul IV. Metode de testare la coroziune a aliajului identificat în mediul alimentar studiat
16
Încercarea cu imersie completă 18
Încercarea cu imersie alternantă 18
Încercărea la coroziune intergranulară 19
Simulanți 19
Concluzii 22
Capitolul V. Metode analitice de caracterizare a comportarii la coroziune a materialelor 23
Spectrometria de absorbție atomică (AAS) 23
Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) 24
Microscopia electronică cu scanare (SEM) 24
Metode electrochimice de caracterizare a comportării la coroziune a materialelor metalice
în medii corosive 26
Concluzii 28
Concluzii generale 29

Bibliografie 30

3
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

INTRODUCERE
Pâinea este un aliment de bază produs prin coacerea aluatului obținut din făinăamestecată cu
apă și drojdie, adăugându-se de la caz la caz diferiți ingredienți în funcție decategoria pâinii
obținute.
Industria panificației și produselor făinoase ocupa un loc însemnat în cadrul
producției bunurilorde consum,produsele de panificație și făinoase,alături de celelalte
produsealimentarefurnizează organismului uman o parte însemnată de substanțe care îi
suntnecesare pentru activitatea vitală,menținerea stării de sănătate și conservarea capacității
de
muncă.Datorită insușirilor nutritive pe care le încorporează,produsele de panificație șifăinoase
reprezintăforme utile de valorificare înconsum a făinii,ca derivat obținut din prelucrarea
grâului [1].
Apariția otelurilor inoxidabile poate fi considerat un momentimportant al revoluției
industriale.Până la începutul sec. XX, o problemă pentru cercetători era corodarea în timp a
metalelor. Primul care a văzut rezolvarea acestei probleme a fost Henry Le Chatelier, prin
alierea oţelurilor cu o anumită cantitate de crom. Pentru ca un oţel să fie inclus în categoria
oţelurilor inoxidabile trebuie să conţină cel puţin 10.5 % crom şi cel mult 1.2% carbon
(conform Normelor Europene nr. En 10020). În prezent sunt cunoscute mai mult de 200 de
tipuri de oţeluri inoxidabile. Pe lângă crom, ca şi elemente de aliere uzuale se mai folosesc:
nichel, molibden, cupru, titan, niobiu. Alierea cu nichel de exemplu ajută la îmbunătăţirea
caracteristicilor de ductilitate şi alungire. Prin aliere cu aceste elemente oţelul îşi modifică
structura, astfel încât se pot obţine proprietăţi diferite în cazul diferitelor prelucrări cum ar fi:
deformări la rece, suduri etc. În prezent sunt cunoscute diferite tipuri de oțeluri inoxidabile cu
caracteristici şi proprietăţi multiple, destinate pentru a rezista la medii corozive, la diverse
condiţii de muncă, oferind astfel condiţii de siguranţă în întreprinderi, durată de viaţă mai
lungă în construcţii şi igiena în viaţa de zi cu zi. Oţelurile inoxidabile sunt folosite în toate
domeniile de activitate ale zilelor noastre: industria alimentară, medicală, chimică, construcţii,
navală, în industria auto, în sistemul de evacuare şi curăţire noxe. Pe lângă acestea oţelul
inoxidabil, după uzură este reciclabil, se poate topi şi refolosi.[2]
Primele observații aupra proprietăților chimice conferite fierului prinintroducerea de
crom au fost făcute de Berthier în 1821. Primelecompoziții de oteluri inoxidabile, datând de la
începutul secolului, aufost semnalate simultan de Guillet,Chevanard și Portevin, înFranța,
Goldschmidt, Giesen și Monartz în Germania.Rezultatele lor au fost strâns legate de
descoperirea proprietăților conferite fierului prin adăugarea unei cantități suficiente de crom,
careface ca aliajul să reziste foarte bine în numeroase medii agresive, ceeace în mod normal
se numește pasivitate.[2]
Oţelul este cel mai important aliaj al fierului, principala componentă este carbonul, cu o
concentraţie maximă de 2.11 % din greutate. Conform altei definiţii oţelul este un aliaj feros
care se poate obţine prin formare plastică (forjare, laminare). În această definiţie nu este
menţionată prezenta Carbonului, deşi este cel mai important element de aliere al fierului.
Carbonul în combinaţie cu o multitudine de alte elemente de aliere poate modifica
proprietăţile oţelului: îmbunătăţeşte rezistenţa şi micşorează plasticitatea. Cu ajutorul
elementelor de aliere se pot modifica proprietăţile principale ale oţelurilor: duritate,
elasticitate, flexibilitate, rezistenţa, limita de curgere, rezistenţa la acizi, rezistenţa la
coroziune. În cazul în care oţelul are un conţinut de carbon mai mare, devine mai greu dar şi
mai rigid decât fierul, iar dacă micşoram temperatura va scădea şi rezistenţa materialului[2].

4
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Capitolul I. Identificarea principalelor tipuri de materiale pentru

malaxorul cu braț spiral și cuvă mobilă

Datorităspectrului mare deutilizareși a compoziției chimice, oțelurile inoxidabile se

împart în patru mari grupe : feritice,austenitice, martensiticeși duplex[3].

Oțelurile inoxidabile sunt materiale înalt aliate cu un conținut de 18% Cr, rezistente
la coroziune. Aceste aliaje au o afinitate crescută pentru oxigen, formând o peliculă de oxid de
crom la suprafața materialului conferindu-i acestuia inoxidabilitatea și rezistența la coroziune.

Oţeluri inoxidabile austenitice: pentru fabricarea oţelurilor cu aplicaţii în industria

alimentară, ele trebuie să conţină un minim 16% Cr şi 6% Ni. Clasele de oţeluri austenitice au
conţinuturi variabile de crom şi nichel, uneori putând fi aliate şi cu molibden sau cupru pentru
utilizări speciale: cele cu 18% Cr şi 8-10% Ni sunt folosite pentru fabricarea ustensilelor de
bucătărie obişnuite, în timp ce clasele superioare au 17% Cr, 11% Ni şi 2% Mo, acestea fiind
utilizate la fabricarea componentelor instalaţiilor şi utilajelor care intră în contact cu
alimentele, echipamente de transport, conducte, etc. Clasele de oţeluri care conţin aproximativ
4,5% Mo sunt utilizate pentru calităţile lor foarte bune la coroziune în medii saline[3].

Oțelurileausteniticeconținîn general maimult de 16% cromdarcompoziția lor medie

de baza este:18%Cr și 9%Ni. Proprietățilelorvariază cu
conținutulacestordouăelementeșibineînteles cu conținutul de carbon.Oțelurileaustenitice se
livreazăastfelîncâtsăaibă o rezistență maximă la coroziune. Se distingurmătoarele:
 oțeluri de tip 18-10 cu 0,02-0,15%C;
 oțeluristabilizate la coroziuneaintergranularăprinadăugarea de titan sauniobiu;
 oțeluri cu conținutscăzutdenichelpentru a favorizadurificareaprinecruisare;
 oțeluri cu conținutridicat de nichelpentru a favorizaambutisareaadâncă și pentru aplicatii
criogenice;
 oțeluri cu rezistențămecanicăcrescutăprinadăugarea de azot;
 oțeluri în care manganulestesubstituitîn parte de nichel;
 oțeluri cu rezistență la coroziuneamelioratăprinadaugare de molibdenși cupru;
 oțelurirezistente la oxidarea la caldprinadăugarea de siliciu;
 oțeluri la care comportarea la fluajesteamelioratădatorităadăugarii de N, Mo, W, V, Ti,
Nb și B;
 oțeluripentruelectrozi de sudură;
 oțeluri a căroruzinabilitateesteamelioratăprinadăugarea de sulf,seleniu, cupru, etc.[3].

5
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Clasa austenitică (seria 300 – 304 si 316)– cea mai des folosită – conține 0,15 %
carbon – un minim 16 % cromși nichel sau mangan care mențin structura austenitică la o
gama largă de temperaturi. O compoziție uzuală este 18 % crom si 10 % nichel, folosită
pentru tacâmuri . Conținutul ridicat de oțel austenitic mărește prețul acestora. Versiuni cu mai
puțin carbon, ca 316 L sau 304 L sunt folosite pentru a evita probleme de coroziune cauzate
de sudură. L indică faptul că conținutul de carbon din aliat este sub 0,03 % reducand efectul
de sensitizare înregistrat în momentul sudurii la temperaturi înalte[3].

Tabelul1. Domenii de utilizareaoțelurilorinoxidabileșianticorozive[3]

Compozițiechimică Utilizări
C Cr Ni Alteelemente
0,15 16-18 3,5-5 Si5,7-7,5N=25 Rezistentîn mediu de acid acetic și acid
sulfuric
0,15 17-19 8-10 - Recipienteșiutilajeînindustriaalimentară,
echipamenterefrigeratoare
0,15 17-19 8-10 Si=2-3 Bolțuri , manșoane, șuruburi, arbori, pise la
care se impunecondiția de minim gripal
0,08 18-20 8-12 - Butoieșirezervoarepentrubere ,serpentine,
refigeratoare, evaporatoare,
tevipentrudistilatoare
0,25 24-26 19-22 Si<1.5 Încălzitoare de aer , schimbătoare de căldură
0,08 16-18 10-14 Mo=2-3 Utilajepentruindustriaalimentară, conducte ,
rezervoarepentrusaramură
0,12 14-18 - - Șuruburișibolțuri,
utilajepentrufabricareatutunului
0,12 14-18 - S<0.15 Șuruburi , bolțuri, piulițe

1.Clasificare materialelor cu destinație alimentară:

Astfel materialele utilizate în industria alimentară sunt următoarele:

1. Materiale metalice:
 Feroase
- Fonta
- Oțelurile
 Neferoase
- Al
- Cu
- Sn, Zn, Pb
- Ni

2. Materiale nemetalice:
- Lemnul
- Pluta
- Materiale plastice
- Materiale tip elastomer: cauciucul
- Mteriale cermaice și sticloase
- Materiale fibroase
- Materiale sinterizate
- Mteriale izolatoare

6
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

3. Proprietățiile fizice:
- Gravitația, câmpul termic, electric, magnetic etc.

4. Proprietățiile chimice:
- Rezistența la coroziune: proprietatea materialelor metalice de a se opune acțiunii
distructive a agenșiilor atmosferici și chimici.
- Refractaritatea: proprietate metalelor de a nu oxid puternic și de a nu crește în volum ,
peste limitele admise.

5. Proprietățiile mecanice:
- Elasticitatea: proprietatea metalelor și aliajelor de a se deforma sub acțiunea forțelor
exterioare și interioare și de a reveni la forma inițială după încetarea acțiuni solicitării
- Rezistența la rupere: proprietatea metalelor și aliajelor de a se opune deformării și
ruperii sub acțiunea unor forțe externe și interne.
- Rigiditatea: proprietatea materialelor de a se opune deformațiilor elastice.
- Plasticitatea: proprietatea metalelor și aliajelor de a se opune sub acțiunea forțelor
exterioare
- Fragilitatea: proprietatea unor materiale de a nu permite deformații plastice până la
rupere.
- Fluajul: proprietatea unor materiale de a se deforma în timp, lent și continuu, sub
acțiunea unor forțe constante.
- Tenacitatea: proprietatea materialelor solide de a absorbi o energie mare prin deformare
plastică.
- Duritatea: proprietatea materialelor metalice de a se opune rezistență la pătrundere din
exterior în stratul lor superficial a unor obiecte din material mai dur[4].

2. Reglementări în vigoare, la nivel internațional și național, cu privire la

materialele destinate a intra în contact cu alimentul

Reglementările ce privescmateriale ce intră în contact cu alimentele.Pe teritoriul

Uniunii Europeane, legislația de bază care reglementează controlul materialelor în contact cu
produsele este Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.
La nivel european, standardele care reglementeazăcondiţiiletehnice de livrare a
oţelurilorinoxidabile sub formă de table esteEN 10088-2:2005.

Principiul fundamental al prezentului regulament este că orice material sau obiect destinat să
vină în contact direct sau indirect cu produsele alimentare trebuie să fie suficient de inert încât
să împiedice transferul de substanțe constitutive către produsele alimentare în cantități
suficient de mari pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau să provoace o
modificare inacceptabilă în compoziția alimentului sau o alterare a proprietăților sale
organoleptice.
Orice material sau obiect destinat să vină în contact cu produsele alimentare, care este
introdus pe piață, ar trebui să respecte cerințele prezentului regulament.
Directiva 80/590/CEE a Comisiei a introdus un simbol care poate însoți materialele și
obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare. Din considerente de
simplificare, acest simbol ar trebui să fie introdus în prezentul regulament[5].

7
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Industriapanificațieși a produselor făinoase ocupăun loc însemnat în industria

alimentară cu numeroase produse. Procesul de panificaţie este un proces complex, pe fluxul
tehnologic de panificaţie materiile prime şi materiile auxiliare sunt supuse mai multor
operaţii.
O etapă importanta din industria panificației este operația de malaxare care constă în
operațiunea de amestecare și hidratare a elementelor constitutive ale aluatului[7].

Materii prime

Dozare

Malaxarealuat

Fermentarealuat

Divizarealuat

Modelarealuat

Dospirealuat

Condiționare

Coacere aluat

Sporire

Pâine

Figura 1. Schema tehnologică de preparare a pâinii

8
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Figura 2.Tipuri de malaxoare

Am ales ca echipament pentru industria panificațieimalaxorulcu braț spiral și cuvă

mobilă.Părţile malaxorului care intră în contact cu aluatul suntcuva și braţul spiral.
Componentele care intră în contact cu produsul alimentar sunt confecţionate din oţel
inoxidabilAISI 316.

Figura 3. Malaxor cu braț spiral și cuvă mobilă: 1-cuvă: 2-cărucior: 3-braț spiral:
4-roți antrenarecuvă: 5-apărătoare

9
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Tabelul 2. Oțel inoxidabil compoziție chimică[6]

ASTM EURON C Si Mn Cr Ni N Cu
(U.S.A.) ORM
10088-1
301 1.4310 0,05 a 2 2 18,0 ... 19,0 6,0 ... 9,5 0,11 -
0,15
303 1.4305 0,1 1 2 17,0 ... 19,0 8,0 ... 10,0 0,11 1

304 1.4301 1,07 1 2 17,0 ... 19,5 8,0 ... 10,5 0,11 -

304L 1.4306 0,03 1 2 18,0 ... 20,0 10,0 ... 12,0 0,11 -

310 1.4845 0,10 1,5 2 24,0 ... 26,0 19,0 ... 22,0 0,11 -

316 1.4401 0,07 1 2 16,5 ... 18,5 10,0 ... 13,0 0,11 -

316L 1.4404 0,03 1 2 16,5 ... 18,5 10,0 ... 13,0 0,11 -

Tabelul3.Compoziţia chimică a oţelurilor inoxidabile din seria 300[6]

Tip oțel Carbon Mangan Fosfor Sulf Siliciu Crom Nichel Molibden
AISI302 >0,15 >2% >0,045 >0.030 >1 17-19% 8-10% -
AISI304 >0,08 >2% >0,045 >0.030 >1 18-20% 8-12% -
AISI316 >0,08 >2% >0,045 >0.030 >1 16-18% 10-14% 2-3%

Standardul care reglementeazăcondiţiiletehnice de livrare a oţelurilorinoxidabile sub

formă de produse semi-fabricate, bare, tije, sârmă, profileșiproduseluminateesteEN 10088-
3:2005[3].

Tipul AISI 316 este o variantă îmbunătățită AISI 304 ( plus molibden ) , ceea ce îl
face deosebit de rezistent la coroziune. Proprietățile tehnice aleoțelului la temperaturi ridicate
sunt mai bune decât a oțeluluiAISI304care nu conține molibden, care îl facemai rezistent la
coroziune în mediu de clorură , apă de mare și vapori de acid acetic[3].

Concluzii

În cadrul operației de malaxare am ales ca și echipament malaxorul cu braț spiral și

cuvă mobilă, componentele care intră în contact cu produsul respectiv brațul spiral și
cuvămobilă sunt confecționate din oțel inoxidabil AISI 316. Am ales acest tip de oțel datorită
proprietățiilor deosebite pe care le are împotriva coroziunii.

Capitolul II. Identificarea condițiilor de lucru în care are loc contactul în

sistemul material-mediu alimentar

10
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

În procesarea alimentelor precum și în procesele tehnologice trebuie să se țină cont de

anumiți parametrii unde are loc contactul dintre material și aliment.
Tehnologiafabricării pâinii reprezintă baza panificației, care este
completată cufabricarea produselorspeciale,produselor dietetice șia covrigilor.Produsele sunt
obținute princoacerea unui aluat format din făină, drojdie, sare,apăca materii prime și alte
materii cum arfi grăsimile,zahărul,ouăle,laptele ca materii auxiliare.
Procesul tehnologic pentru fabricarea produselor cuprinde un ansamblu de faze
șioperații,datorită cărora se obține
aluatul,din care prin coacere,în urma transformării materiilor prime utilizate la prepararea
lui,rezultă produse destinate consumului[7].

Temperaturaoptimă pentru aluat este de 28…30°C. În timpul procesului de malaxare,

temperatura aluatului creşte datorită, pe de o parte, căldurii degajate la hidratarea particulelor
de făină, iar pe de ală parte, transformării unei cantităţi de energie mecanică în energie
termică. Creşterea temperaturii peste temperatura optimă duce la înrăutăţirea elasticităţii şi
consistenţei aluatului, ca urmare a creşterii activităţii fermentative.

Timpulreprezintă un alt parametru important care influenţează proprietăţile reologice

ale aluatului. Durata malaxării semifabricatelor variază între 7 şi 12 minute, funcţie de faza de
fabricaţie, tipul utilajului de malaxare folosit, calitatea făinii şi temperatură. Malaxarea cu
utilaje care au o turaţie ridicată a braţului de malaxare determină o reducere a duratei de
malaxare.

pH-uleste un parametru determinant, care permite modificarea fluajului aluatului fiind

cuprins între 4și 5 [7].

Concluzii

La alegerea tipului de material destinat confecționării componetelor malaxorului

trebuie să se țină cont de acești parametrii. Deoarece, la contactul dintre material și aliment
poate avea loc schimbarea caracteristiciilor organoleptice ale alimentului.

11
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Capitolul III.Identificarea fenomenelor de la interfaţa material-mediu

alimentar

Fenomene de interferență

Pe baza teoriei cinetice a gazelor, la deplasarea unei molecule cu viteză uniformă, pe o

distanţă anumită, apare ciocnirea cu o altă moleculă, fapt ce determină schimbarea vitezei
acesteia ca direcţie şi mărime. Procesul se repetă continuu, rezultând un traseu sub formă de
zig-zag foarte complex. Chiar dacă viteza moleculelor este foarte mare, ca urmare a
ciocnirilor repetate, viteza rezultantă pentru separarea masei sub un gradient de concentraţie
este mică. Mai mult decât atât, viteza rezultantă scade cu presiunea, datorită creşterii
numărului de ciocniri, prin micşorarea distanţei dintre molecule şi creşte odată cu
temperatura, ca efect al intensificării agitaţiei termice.
Fenomenul este valabil şi în cazul lichidelor, cu menţiunea că, datorită reducerii
distanţei dintre molecule şi creşterii numărului de ciocniri, viteza de difuziune scade
considerabil[8].

1.Fenomenele ce au loc în zona de interfaţă şi interfază a sistemului material-mediu

alimentar

Când se introduce un metal într-o soluţie de electrolit zona de contact(interfaţa) se

încarcă electric,generând apariţia unui stratdublu electric (SDE)şi,implicito cădere de
potenţial [9].

Interfaţa se defineşte ca suprafaţa de contact a celor două faze (metal-

electrolit),având grosimea unui strat monoatomic.

Interfaza se defineşte ca regiunea cu proprietăţi modificate faţă de cele ale fazelor în

contact.Grosimea interfazei este mai extinsă decât a interfeţei.Proprietăţile acestei regiuni
afectează sau chiar domină reacţia electrochimică de transfer de sarcină[9].

Figura4. Reprezentarea schematică a interfeţei şi a interfazei

Apariţia stratului dublu electric la contactul metal-electrolit este datorată manifestării

unor forţe anizotrope, care conduc la rearanjarea particulelor electrice(ioni,electroni) din cele
două faze în contact.

Stratul dublu electric(SDE) apărut datorită separării de sarcini este asemănător unui
condensator cu armăturile localizate pe cele două faze şi este caracterizat de o diferenţă de
potenţial numită potenţial de electrod.

12
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Difuzia

Fenomenul de pătrundere a moleculelor sau a atomilor dintr-o regiune cu concentraţie mai

ridicată într-o regiune cu concentraţie mai scăzută.

Figura 5.Concentraţie ridicată Concentraţie scăzut

Transportul de masă se produce de la stânga la dreapta. Mişcarea moleculelor/atomilor se

datorează gradientului de concentraţie.
𝑑𝐶
𝑑𝑋
Migrarea

Fenomenul de deplasare a particulelor încărcare electric dintr-o zonă în alta într-un câmp
electric.

O modificare a potenţialului la suprafaţa unui electrod solid imersat într-o soluţie de electrolit
conţinând ioni provoacă o deplasare a ionilor, corespunzător sarcinilor electrice [9].

Legile lui Fick se folosesc la descrierea cantitativă a difuziei, ca proces de transport de

substanță.

Difuzia staţionară. Legea I a lui Fick

În cazul difuziei staționare, atunci cand există forțe care mențin gradientul de
concentrație constant în timp, prima legea lui Fick permite calcularea valorii fluxului (molar
sau masic) de substanță J, și anume:

𝜕𝐶𝑖
𝐽𝑖 = −𝐷𝑖 (III 1)
𝜕𝑖
unde D - coeficient de difuzie,

13
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Concentrația poate fi exprimată molar sau masic. Pentru cazul neizoterm-neizobar

fluxul molar e exprimat prin produsul dintre densitatea molara totală, difuzivitatea
(coeficientul de difuzie) și gradientul fracției molare [9].

𝜕𝑦𝑖
𝐽𝑖 = −𝐶𝑡 𝐷𝑖 (III 2)
𝜕𝑥𝑖

Difuzia nestaţionară. A doua lege a lui Fick

În cazul unei difuzii nestaționare, atunci când nu există forțe care să mențină
gradientul de concentrație constant, fluxurile de intrare ori de ieșire sunt variabile și pot fi
calculate cu cea de-a doua lege a lui Fick[10]:

𝜕𝐶𝑖 𝜕2 𝐶𝑖
= 𝐷𝑖 (III3)
𝜕𝑡 𝜕𝑥 2

Prin coroziune se înţeleg procesele de degradare şi deteriorare a metalelor, sau

obiectelor metalice, sub acţiunea agenţilor chimici din mediu.Cauza acestor modoficări
nedorite ale metalelor sunt reacţii chimice şi în special electrochimice, care pornesc de la
suprafaţa metalului respectiv.
In practică, fenomenele de coroziune sunt în mod frecvent extrem de complexe şi apar
sub diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene este
greu de efectuat [10].

14
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Coroziunea locală poate fi de mai multe feluri:

1. Coroziunea punctiformă, care se localizează pe suprafeţe mici (puncte de coroziune);

2. Coroziunea sub suprafaţă, care începe la suprafaţă, dar se extinde de preferinţă sub
suprafaţa metalului provocând umflarea şi desprinderea metalului (pungi de coroziune);
3. Pete de coroziune, care se repartizează pe suprafeţe relativ mari,dar adâncimea lor este
mică;
4. Coroziunea intercristalină, care se caracterizează prin distrugerea selectivă a metalului la
limita dintre cristale;
5. Coroziunea transcristalină, care reprezintă un caz tipic de coroziune locală la care
distrugerea corozivă este determinată de direcţia tensiunilor mecanice de întindere[8].

După mecanismul de desfăşurare se pot distinge două tipuride coroziune:

6.Coroziunea chimică care se referă la procesele de distrugerea metalelor şi aliajelor care se

produc în gaze uscate, precum şi în lichide fară conductibilitate electrică şi în majoritatea
substanţelor organice;

7.Coroziunea electrochimică se referă la procesele de degradare a metalelor şialiajelor în

soluţii de electroliţi, în prezenţa umidităţii, fiind însoţite de trecereacurentului electric prin
metal[10].

Concluzii

În acest capitol am prezentat fenomenele care au loc la interfața material-mediul

alimentar.Am definit legiile lui Fick care se folosesc la descrierea cantitativă a difuziei, ca
proces de transport de substanță.
In practică, fenomenele de coroziune sunt în mod frecvent extrem de complexe şi apar
sub diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene este
greu de efectuat.

15
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Capitolul IV. Metode de testare la coroziune a aliajului identificat în mediul

alimentar studiat

Încercările de testare la coroziune trebuie să îndeplinească urmatoarele două condiţi:

1.Săfiereproductibile,ceeacepoatefiobţinutfixândcondiţiileîntr-unmodfoarte precis
şiînmulţindnumărulîncercărilorpentruaaveaobază statistică sufficient delargă;
2.Săfieadaptatescopului practic propus,ceeaceestemultmaigreu.

În general, metodele de testare la coroziune se referă la:

• material;
• sistemul de protecţie aplicat materialelor;

METODE DE ÎNCERCARE LA COROZIUNE

METODE DIRECTE METODE INDIRECTE

METODE DIRECTE

METODA MĂSURARE MĂSURARE CONSUM DE

GRAVIMETRICĂ GROSIME VOL.GAZE AGENT
REZULTATE COROZIV

16
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

METODE INDIRECTE

METODE METODE METODE OPTICE METODE

SPECTRALE ELECTROCHIMICE (VIZUALE+MICRO) MECANICE

Cea mai bună metodă de încercare, care dă şi rezultatele cele mai apropiate de
fenomenele reale, este cea de atelier.
Cele mai des întâlnite erori care se fac în conducerea unor experimente de încercare la
coroziune sunt următoarele:
- O primă eroare ar fi încercările grăbite
,cumarfiîncercărileînacizi.Nuseiaînconsideraremecanismuldeataccuacizicudegajarede
hidrogen
şicuformareadesărurisolubile,completdiferitedecoroziuneaprinreactivi,aşacumsuntsărurilepent
rucareoxigenuldizolvatînmediulcorosivjoacăunrolpreponderent;
-Pentruaprecierearezistenţeilacoroziuneînmediicareauloclaunatacprinciupituri,nueste
corect afixadreptcriteriudeevaluareopierdereîngreutatea epruvetei;

- Încercările reproduse în laborator au o durată relativ mică în comparaţie cu durata de

utilizare. De multe ori există tendinţa de a aplica epruvetei condiţii de încercare foarte severe,
severitatea mediului corosiv trebuind să compenseze durata limitată a încercării[9].

Metode de încercare la coroziune:

 încercări cu imersiecompletă;
 încercări cu imersiealternantă;
 încercarea de evaporareciclicăprinfierbere;
 încercareaînceaţăsalină;
 expunerea la o anumităatmosferăînstaţie de încercare;
 măsurareapotenţialuluişitrasareacurbelor de potenţial;
 coroziuneaprincuplu galvanic;
 încercărea la coroziuneintergranulară
 încercarea la coroziune sub tensiune;
 încercarea la obosealăînmediucorosiv;
 încercarea la coroziuneprinfrecare;
 metodespectrometrice de determinare a cantităţii de
ionimetalicimigraţiînmediulalimentar.

17
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

1. Încercarea cu imersie completă

Încercările folosite frecvent în laboratoarele de cercetare sau atelierele industriale,dau

informaţii foarte relevante şi cifre destul de reproductibile,cu condiţia de a avea în vedere
câteva precauţii şi de a se cuprinde diferiţii factori de coroziune,dintre care cei mai
importanţi:
•aerarea
•raportulsuprafeţeiepruveteişi al volumuluilichidului
•gradul de agitare
•forma epruvetelor
•stareasuprafeţei.

Aerareapoate fi realizatăfăcândsătreacăînlichidoxigen,aersauamestec de
azotşioxigen.Aceastăbarbotare se poate face printr-un creuzetsauprintr-un disc de sticlăfritată
care distribuieamestecul de gazîn mod uniform.
Atuncicândesteimperiosnecesar de a se lucre într-un mediulipsit de
oxigen,barbotareatrebuiesă se facă cu un gazneutru[9].

Raportul dintre suprafaţa epruvetei şi volumul lichiduluipoate fi important dacă nu există

oxigen;Dacă oxigenul favorizează coroziunea,atunci ea va fi mai mică cu o epruvetă de
suprafaţă mare;
Dimensiunea epruveteipoate exercita o altă influenţă:cu cât suprafaţa acesteia este mai
mare,cu atât vor fi mai multe produse de coroziune în lichid;anumite produse de coroziune pot
exercita însă o acţiune foarte importantă asupra atacului metalului.
Mişcarea lichiduluipoate acţiona în mai multe sensuri: mişcarea evită prezenţa straturilor
staţionare în jurul probei metalice,uniformizează concentraţia de oxigen şi astfel poate să
împiedice atacurile locale provocate de diferenţa de potenţial între zonele aerate,catodice şi
zonele neaerate,anodice.
Forma epruvetelorare o anumită importanţă;trebuie folosite epruvete suficient de mari pentru
a micşora acţiunea pe muchii şi margini,unde adesea se produce un atac exagerat.

2. Încercarea cu imersie alternantă

Epruveta în acest caz suferă o alternanţă de staţionare în mediul corosiv şi o uscare în

aer.Aceste încercări oferă informaţii asupra comportării pieselor care trebuie să fie supuse în
practică la condiţii similare.

18
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Figura 6.Schema de principiu a dispozitivului de încercare la coroziune prin imersie

alternantă
Temperatura şi frecvenţa imersiei sunt reglate:de exemplu 35ºC pentru încercări în soluţii
saline şi frecvenţa imersiei este la 30min.Este esenţial ca epruvetele să se poată usca complet
după imersie.
Fiindcă studierea fenomenelor de migrare a ionilor metalici în mediile alimentare,prin
utilizarea efectivă a unor probe alimentare,este de cele mai multe ori dificilă,a fost necesară
stabilirea şi utilizarea unor simulanţi convenţionali care să le înlocuiască[9].

3. Încercărea la coroziuneintergranulară

Această metodă permite determinarea susceptibilității la coroziune intergranulară a

oțelurilor inoxidabile.
Există mai multe metode de testare a coroziunii intergranulare. Înainte de a începe testarea
este important să alegem corect metoda care se potrivește cel mai bine pentru tipul de oțel și
compoziția marginii grăunților care urmează a fi testată.
Coroziunea intergranulară a unui oțel inoxidabil poate duce la precipitarea carburilor,
nitrurilor sau fazelor intermetalice. Numai în soluțiile puternic oxidante atacul intergranular
poate fi cauzat de fazele intermetalice. Când testul este limitat la carburi, într-un oțel
conținând nitruri sau faze intermetalice, se poate alege o soluție mai puțin oxidantă.[11]

Simulanți

La baza cercetării fenomenelor de migrare a ionilor din materiale ce urmează a intra în contact
cu produsele alimentare stau reglementările Decretului Ministerial din 21.03.1973 al
Ministerului Sănătăţii din Italia, în care stabileşte normele de control al ingienei
ambalajelor, containerelor şi a ustensilelor care sunt destinate a intra în contact cu produse
alimentare, dar şi condiţiile în care se efectuează testele de migrare.
Pe plan european, testarea migrării elementelor chimice şi a constituenţilor materialelor
precum şi a obiectelor ce intră în contact cu produsele alimentare, are loc în conformitate cu
normele de bază prevăzute de Directiva UE 82/711EEC din 18 octombrie 1982.Directiva
93/8/EEC şi 97/48/EEC, aduc completări în privința condiţiile de efectuare a testelor de
migrare, inclusiv simulanţii folosiţi[12].

EFSA (European Food Safety Authority) actualizează în 2008 reglementările cu privire la

efectuarea testelor de migrare. Conform acestor reglementări, simulaţii folosiţi sunt aleşi în
funcţie de caracteristicile produsului alimentar.

Simulanții alimentari au fost introduși datorită faptului că nu este întotdeauna posibilă

utilizarea alimentelor pentru testarea materialelor de contact. Aceștia se clasifică prin
convenție, după cum prezintă caracteristicile unuia sau mai multor tipuri de produse
alimentare.
Tipurile de alimente și simulanții alimentari utilizați sunt indicați în tabelul nr.4.

19
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Tabelul nr.4.Tipuri de alimente și simulanți alimentari[12]

Tipul de aliment Simulantulalimentar Abrevierea

Alimente cu conținut Apădistilatăsauapă de calitate Simulantul A
de apă (alimente cu
conținut de apă care
au pH > 4,5)
Alimente cu Acid acetic 3% (m/v) Simulantul B
conținutacid
(alimentecu conținut
de apă care au pH ≤
4,5)
Alimente cu conținut Etanol 10% (v/v). Simulantul C
de alcool Aceastăconcentratieva fi adaptată la
tăriaalcoolicăreală a alimentuluidacă
depășește 10% (v/v)
Alimente cu Ulei de măslinerafinatsaualți Simulantul D
conținutdegrăsime simulanțialimentari cu conținut de
grăsime

Metoda A. Testul în acid oxalic (atacul cu acid oxalic)

Atacul cu acid acid oxalic este o metodă rapidă de a verifica acele tipuri de oțeluri
inoxidabile care nu ar trebui să aibă susceptibilitate la atac intergranular datorat precipitării
carburilor de crom. Testul este folosit mai degrabă pentru a accepta un oțel și nu pentru a-l
respinge.

Metoda B. Testul în sulfat feric - acid sulfuric (testul Streicher)

Acest test este bazat pe pierderea de masă datorată coroziunii și oferă o măsură
cantitativă a performanței relative a unui oțel. Testul constă în fierberea unei probe din oțel
inoxidabil timp de 24 până la 120 ore într-o soluție de sulfat feric și 50% acid sulfuric. Prin
acest test se evaluează susceptibilitatea oțelurilor inoxidabile sau a aliajelor de nichel la atacul
intergranular asociat cu precipitarea carburilor de crom la marginea grăunților cristalini[11].

Metoda C. Testul în acid azotic (testul Huey)

Probele sunt fierte în 5 perioade, fiecare perioadă de 48 de ore într-o soluție de 65%
acid azotic. Viteza de coroziune în timpul fiecărei perioade este calculată prin pierderea de
masă. Interpretate corect rezultatele pot să ne arate dacă oțelul inoxidabil a fost tratat termic
corect sau nu. Beneficiarul trebuie să specifice viteza maximă admisă de coroziune și eventual
date privitoare la tratamentul termic de sensibilizare. În testul Huey mediul de coroziune este
puternic oxidant și prin urmare este indicat să se aplice numai atunci când dorim să verificăm
dacă tratamentul termic aplicat aliajului inoxidabil a fost corect executat. Acest test este
deasemenea potrivit pentru a detecta zonele sărăcite în crom cât și precipitările intermetalice .
Este potrivit pentru aliajele care vin în contact cu agenți puternic oxidanți (de exemplu acidul
azotic). Testul Huey poate fi utilizat pentru a verifica eficacitatea elementelor de aliere cu
efect de stabilizare (care reduc susceptibilitatea la coroziune intergranulară) în oțelurile
inoxidabile cu crom și nichel.

20
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Metoda E. Testul în sulfat de cupru - 16% acid sulfuric (testul Strauss)

Această metodă este utilă pentru determinarea susceptibilității oțelului inoxidabil

austenitic la coroziune intergranulară asociată cu precipitarea carburilor bogate în crom.
Probele sunt fierte în soluția de sulfat de cupru și acid sulfuric apoi îndoite la 180 pe un dorn
cu diametru egal cu grosimea probei. Testul se bazează pe examinarea vizuală a probelor după
testare.

Metoda F. Testul în sulfat de cupru - 50% acid sulfuric

Acest test oferă o măsură relativă a performanței unui aliaj inoxidabil și se bazează pe
determinarea pierderii de masă datorită coroziunii. Testul se aplică probelor din oțel
inoxidabil furnizate de beneficiar (nu se pregătesc epruvete specifice) pentru a determina
susceptibilitatea la coroziune intergranulară[11].

4. Metode de testarea a coroziunii

Încercarea în ceață salină

Metoda constă într-o împroşcare continuă a probei cu soluţie 5% NaCl în apă distilată la
35°C, în echipamente speciale prevăzute cu duze sau duşuri, sistem de încălzire
şi posibilitatea programării ciclurilor alternante de umezire şi uscare, în conformitate cu
standardele ASTM B117 [1], ISO 7253, ISO 92227, DIN 53167, BS 3900.

Instalaţia de încercări în ceaţă salină este destinată determinării rezistenţei diferitelor

produse industriale, la degradările produse de aerosoli salini. Prin această încercare se
urmăreşte stabilirea calităţii şi uniformităţii acoperirilor de protecţie, existând două posibilităţi
de realizare a încercării în ceaţă salină: continuă şi discontinuă.

Principiul de funcţionare constă în menţinerea diferitelor materiale şi sisteme de protecţie în

atmosferă de ceaţă salină, cu o compoziţie prestabilită, la o temperatură şi presiune controlată,
pe o perioadă de timp determinată.

Încercările la ceaţă salină sunt realizate conform normelor şi standardelor U.E., S.U.A. şi a
celor existente în ţara noastră (SR EN ISO 7384, SR EN ISO 9227, ASTM B 117).Pot
fiîncercate materiale metalice şi acoperiri metalice şi nemetalice anorganice pe metale. Pot
fisupuse testării piese din oţeluri carbon şi inoxidabile tratate sau piese acoperite prin
nichelare,cromare, etc[11].

21
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Figura 7.Schema instalației de încercare în ceață

1 - comutator; 2 - lampă semnalizare termostat; 3 - comutator general: 4 – lampă semnalizare

rețea; 5 - programator I durată pulverizare: 6 - manometru; 7- rozetă; 8 - programator II
durată pulverizare; 9 - lampă h3 semnalizare ciclu continuu; 10 – selectorîncercare continuu-
discontinuu; 11 - lampă semnalizare ciclu discontinuu; 12 - priză; 13 - priză; 14 - rezervor; 15
- conducte flexibile; 16 - regulator; 17 - umidificator; 18 - priză bipolară; 19 -ștuț;
20- priză; 21 - priză; 22 - termometru; 23 - traductor; 24 - capac; 25 - pulverizator; 26 - stativ;
27 - rezistență.

Concluzii

Înainte de a începe testarea este important să alegem corect metoda care se potrivește
cel mai bine pentru tipul de oțel și compoziția marginii grăunților care urmează a fi testați.
Studierea fenomenelor de migrare a ionilor metalici în mediile alimentare,prin utilizarea
efectivă a unor probe alimentare,este de cele mai multe ori dificilă,a fost necesară stabilirea şi
utilizarea unor simulanţi convenţionali care să le înlocuiască.

22
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Capitolul V.Metode analitice de caracterizare a comportarii la coroziune a

materialelor

Spectrometria de absorbție atomică (AAS)

Spectrometria de absorbţie atomică în flacără sau cu cuptor de grafit (FAAS/GFAAS) este

tehnica cea mai utilizată pentru determinarea conţinutului de metale grele din produsele
alimentare, având principalul avantaj al unor costuri pentru efectuarea analizelor relativ mici
faţă de alte metode, cum ar fi metoda ICP-MS[13].

Figura 8. Principalele componente ale unui spectometru de absorbţie atomică

Avantajele metodei

-costul mic al efectuării analizelor şi sensibilitatea bună pentru o gamă largă de probe
alimentare cu interferenţe relativ mici;
-utilizarea spectrometriei de absorbţie atomică în flacără limitează temperatura de excitaţie la
un maxim de aproximativ 2600ºC.
Spre deosebire de spectrele de emisie, spectrele de absorbţie sunt mai simple, pentru
rezolvarea lor necesitând utilizarea unui monocromator mai puţin pretenţios.

Dezavantajele metodei

-există o serie de elemente refractare, cum ar fi V, Zr, Mo sau B care nu pot fi detectate
datorită temperaturii insuficiente produsă de flacăra de acetilenă, soluţia fiind folosirea
spectrometriei de absorbţie cu cuptor de grafit unde sunt obţinute temperaturi de excitaţie de
până la 3000ºC;
-în cele mai multe dintre cazuri, spectrometria de absorbţie atomică prezintă dezavantajul
timpului relativ mare de efectuare al analizelor complete pentru probe alimentare;
-metoda prezintă dezavantajul folosirii a câte o lampă pentru fiecare element chimic studiat,
ceea ce duce la ridicarea preţului de efectuare a analizelor;
-un alt factor de creştere a costurilor este analiza separată a elementelor chimice[13];

23
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS)

În condiţiile în care metale grele se regăsesc sub formă de urme în produsele alimentare, se
impune utilizarea unei metode care să aibă o limită de detecţie mult mai bună decât cea oferită
de spectrometria de absorbţie atomică [13].

Avantajele metodei

-metoda este folosită pentru detectarea unei game foarte largi de elemente chimice ce se
regăsesc în produsele alimentare ca urmare a proceselor de fabricaţie sau de depozitare;
-metoda ICP-MS prezintă un randament ridicat, tehnică bazată pe o singură sursă de excitaţie
de înaltă energie (plasmă) oferind avantajul determinării precise a metalelor grele din
alimente. Caracterul multi-element şi multi-izotopic al analizelor prin metoda ICP-MS oferă
posibilitatea de a analiza o suită întreagă de elemente printr-o singură operaţie de injectare a
probei, economisindu-se timp şi resurse financiare;
-există posibilitatea analizării probelor solide cu ajutorul ablaţiei laser;
-metoda necesită cantităţi mici de probă (<10ml);
-prin metoda ICP-MS pot fi detectate toate elementele, mai puţin C, N, O, P, S, K şi Cl;

Dezavantajele metodei

-principalul dezavantaj pe care îl prezintă metoda este preţul ridicat al echipamentelor şi a

consumabilelor;
- deşi metoda ICP-MS oferă avantaje superioare altor metode, în cazul analizelor unui singur
element se impune folosirea metodei GFAAS, care prezintă limite de detecţie relativ
asemănătoare[13];

Microscopia electronică cu scanare (SEM)

Microscopul cu scanare de electroni (SEM) se bazează pe aceleaşi principii ca şi

microscopul optic, cu singura deosebire că „sursa de lumină” este în acest caz un fascicul de
electroni, iar lentilele nu sunt optice ci electromagnetice. Fascicolul de electroni primar, care
are o energie cuprinsă între câteva sute de eV şi 50 KeV, are o traiectorie verticală prin
coloana principală a microscopului. El trece prin sistemul de lentile care-l focalizează şi
concentrează pe suprafaţa probei până la secţiuni de ordinul 1-5 nm în diametru . Lungimile
de undă mult mai mici asociate electronilor din fascicol (conform principiului lui de Broglie)
permit formarea unor imagini cu o rezoluţie de 1000 de ori mai mare decât în cazul
microscopului optic. Astfel, SEM-ul permite studiul în profunzime al probei de analizat şi
poate produce o imagine care să fie o bună reprezentare 3D a probei. Fascicolul traversează o
serie de spirale de scanare situate în lentila obiectiv, care pune fascicolul pe o arie
dreptunghiulară a probei de analizat. De îndată ce loveşte suprafaţa probei, electronii
retrodifuzaţi şi secundari încep să fie expulzaţi din probă.[13]

24
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Figura 9. Microscopul electronic cu scanare (SEM)[16]

Figura10.Microscopelectronic cu scanare: 1-filamentdewolfram; 2-tundeaccelerareelectroni;

3-cameradeanalizăaprobelor; 4- detectordeelectronisecundari(SE);5-
detectordeelectroniretroîmprăştiaţi(BSE);6-detector(LVSD); 7-calculator
ceconţineelementeledecontrolşivizualizareaimaginilorobţinuteîncameraprobelor; 8-
caculatorpentruanalizacalitativăşicantitativăaprobelor.[15]

Avantajele şi dezavantajele folosirii SEM şi EDX pentru caracterizarea avansată a

compoziţiei şi a structurii materialelor metalice în contact cu medii alimentare.

25
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Avantaje

-principalul avantaj al celor două tehnici, SEM şi EDX, constă în complementaritatea dintre
ele, putând fi folosite simultan, cu o singură pregătire a probei de analizat;
-SEM este tehnica imagistică cu care se obţin ordine de mărire de până la 1000000x, suficient
pentru toate tipurile de probe din industria alimentară;

- folosirea vidului ca mediu de analiză, duce la obţinerea unor rezoluţii foarte bune a
imaginilor tridimensionale, furnizând informaţii complete privind topografia, morfologia şi
distribuţia elementală pentru o varietate mare de probe din industria alimentară

Dezavantaje

-Nu pot fi analizate probe ne-conductoare fără o acoperire prealabilă cu straturi bune
conductoare, ceea ce duce la o creştere a timpilor şi costurilor de efectuare a analizelor;
-metoda SEM-EDX necesită probe de dimensiuni mici (mm-cm), acest lucru fiind un
dezavantaj datorită necesităţii pregătirii prealabile a probelor.
-metoda EDX necesită concentraţii relativ mari ale elementelor chimice analizate[15];

Metode electrochimice de caracterizare a comportării la coroziune a materialelor metalice

în medii corosive

Potenţiometriaeste una dintre cele mai simple metode, care nu aplică semnale
perturbatoare în sistemul electrochimic, ci doar măsoară variația în timp a potențialului
electrodului de lucru în raport cu un electrod de referință, folosind un voltmetru cu impedanță
foarte mare.

Voltametriaeste o clasă de metode prin care se aplică un semnal perturbator în

sistemul electrochimic și se înregistrează răspunsul electric al sistemului. Se folosește o celulă
electrochimică cu trei electrozi: electrodul de lucru, un contraelectrod inert care nu trebuie să
se corodeze în electrolit și electrodul de referință [14].

Sistemul potenţiostat-galvanostatutilizat pentru executarea măsurilor electrochimice,

cuprinde: un potețiostat / galvanostat, celula electrochimică propriu-zisă,amplificator și un
calculator.

Tipurile de măsuratori electrochimice care se pot efectua se încadrează în următoarele

categorii:

a)măsurători privind variația potențialului de coroziune în circuit deschis funcție de timp,

determinată pe diverse sisteme

b)efectuarea de măsuratori potențiodinamice utilizând metoda polarizării liniare pe probe

neacoperite, filmate, teste executate în diverse soluții inerte chimic, conținând diverse
concentrații de contaminanți (de exemplu Cl-)

26
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

c) măsurători executate prin metoda galvanostatică (sub un curent constant), când se

determină variația potențialului în timp;

d) măsurători executate prin metoda potențiostatică (sub un potențial constant), când se

determină variația intensității curentului în timp;

e) măsurători executate prin metoda polarizării ciclice pe probe expuse în soluții contaminate,
în scopul determinării susceptibilitatii materialului respectiv la pitting.

În celula electrochimică se introduce soluția de testare, în care se imersează cei trei

electrozi: electrodul de lucru – proba de testat, electrozii auxiliari – din grafit și electrodul de
referință. Pentru realizarea măsurătorilor electrochimice la temperaturi mai mari decât
temperatura camerei, soluția din celula electrochimică poate fi încălzită cu ajutorul unui
încălzitor electric.[14]

Figura 10. Schița unei celule electrochimice[17]

Figura 11. Echipament de testare: 1- celula de test; 2- potețiostat / galvanostat; 3 –

amplificator,4 - interfața Autolab-USB; 5 – calculator[15]

27
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Avantaje
-sunt instrumente rapide și puțin costisitoare
-furnizează informații exacte în legătură cu natura și amploarea proceselor de migrare a
speciilor metalice în soluții
-oferă mijloace pentru determinarea rapidă a tendinței și a vitezei de coroziune[15]

Concluzii

ICP-MS este un tip de spectrometrie de masă, extrem de sensibilă prin care se poate
măsura o gamă largă de metale și unele nemetale, la concentrații foarte mici, la nivel de 1-10
părți per trilion (ppt). Spre deosebire de spectrometria de absorbție atomică (AAS), ICP-MS,
are capacitatea de a detecta toate elementele simultan.Metoda ICP-MS se bazează pe
combinarea plasmei cuplate inductiv, ca metodă de ionizare, cu spectrometria de masă, ca
metodă de separare și detecție a ionilor. Întrucât în multe cazuri este nevoie să se determine
nu numai cantitatea totală dintr-un anumit element, ci și forma chimică a acestuia, deoarece
aceasta are un impact semnificativ asupra biodisponibilității, mobilității și toxicității acelui
element.
Combinată cu diverse tehnici de separare cromatografică (cum ar fi cromatografia în
gaz sau lichid), metoda ICP-MS este o metoda puternică și versatilă pentru analiza speciilor
elementare, inclusiv a speciilor izotopice.

28
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Concluzii generale

În acestă lucrare am abordat problematica globală privind influenţa materialelor pentru

echipamentele din industria alimentară asupra calităţii finale a produselor alimentare din
industria panificației.
Tipul de material utilizat pentru confecționare pieselor din structura malaxorului au
fost realizate din oteț inoxidabil AISI 316. În procesarea alimentelor precum și în procesele
tehnologice trebuie să se țină cont de anumiți parametrii unde are loc contactul dintre material
și aliment.
In practică, fenomenele de coroziune sunt în mod frecvent extrem de complexe şi apar
sub diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene este
greu de efectuat.Cea mai bună metodă analitică de testare la coroziuneamaterialelor este ICP-
MS, deoarece oferă posibilitatea de a analiza o suită întreagă de elemente printr-o singură
operaţie de injectare a probei, economisindu-se timp şi resurse financiare.

29
 MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

Bibliografie
 Surse electronice

[1]https://www.scribd.com/document/363661677/MATERIALE-PENTRU-ECHIPAMENTE-
DIN-INDUSTRIA-ALIMENTARA
[2]http://www.inoxservice.hu/index.php/ro/rozsdamentesacel
[3]http://www.scribd.com/doc/155536800/Oteluri-inoxidabile-austenitice#scribd
[4]https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/mecanica/materiale-pentru-echipamente-din-
industria-alimentara-372539.html
[5](http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A32004R1935 )
[6]http://www.italinox.ro/materiale/generalitati.html
[7]https://www.scribd.com/doc/269559346/Cap-4-Framantatoare-partea-2-pdf
[8]http://www.mec.tuiasi.ro/diverse/otiam.pdf
[9]Suport curs Materiale pentru echipamente din industria alimentară
[10]http://www.wikipedia.ro/
[11]http://coroziune.utcluj.ro/Teste_Coroziune/Entries/2010/2/19_Coroziune_intergranulara.h
tml
[12]http://www.dsclex.ro/legislatie/2002/decembrie2002/mo2002_883a.htm
[13]http://www12.tuiasi.ro/users/112/Indrumar%20SMMS%20-Cimpoesu.pdf
[14]http://www.qreferat.com/referate/chimie/EVALUAREA-COMPORTARII-LA-
COROZ628.php
[15]http://www.unitbv.ro/Portals/31/Sustineri%20de%20doctorat/Rezumate2014/OanceaLiset
te.pdf
[16]https://www.google.ro/search?q=microscop+electronic+cu+scanare&source=lnms&tbm=
isch&sa=X&ved=0ahUKEwjk4sjkucbYAhUqhqYKHd10BksQ_AUICigB&biw=1366&bih=
637
[17]http://www.rasfoiesc.com/inginerie/electronica/Tipuri-de-coroziune-specifice-64.php

30
MALAXORUL CU BRAȚ SPIRAL ȘI CUVĂ MOBILĂ

31