Sunteți pe pagina 1din 9

REFERAT

la disciplina
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale

cu titlul
Convenția Europeană a Dreptuilor Omului

VS

Legislața Națională

Student:

Bozga Dan
CUPRINS

Convenția Europeană a Drepturilor Omului ................................ 3

Drepturile omului în Constituția României ................................... 4

Dreptul la viață ................................................................................. 5

-în Convenția Europeană a Drepturilor Omului ........................ 5

- în constituția României ........................................................... 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă .................................................. 6

-în Convenția Europeană a Drepturilor Omului ........................ 6

-în constituția României ............................................................. 7

Dreptul la un proces echitabil .......................................................... 7

-în Convenția Europeană a Drepturilor Omului ....................... 7

-în constituția României ............................................................. 8

Bibliografie ........................................................................................ 9
Convenția Europeană a Dreptuilor Omului

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,


cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al
drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma
și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea
statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale
sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai
multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau
diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

Articolul 1 din Convenţie prevede următoarele:„Înaltele Părţi Contractante recunosc


oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al
prezentei Convenţii.”

Deşi articolul 1 pare să aibă un caracter pur declarativ, interpretarea acestuia nu este
lipsită de dificultăţi. Articolul 1 din Convenţie prevede obligaţia „cadru” pentru statele-părţi
la aceasta de a respecta drepturile şi obligaţiile prevăzute aici, dar şi în protocoalele ei
adiţionale, protocoale care conţin drepturi materiale. Articolul 1 impune determinarea
câmpului de aplicare a obligaţiilor statelor în baza Convenţiei, din perspectiva persoanelor
vizate şi a teritoriului pe care are loc o anumită ingerinţă în drepturile şi obligaţiile garantate
de Convenţie. Altfel spus, în circumstanţele unui caz concret, articolul 1 ne ajută să
răspundem la următoarele întrebări: 1. Dacă statul reclamat poate fi considerat responsabil
pentru încălcarea drepturilor unei persoane aflate, în momentul pretinsei încălcări, în afara
teritoriului său; şi 2. Dacă persoana care se găseşte pe teritoriul defacto necontrolat de acel
stat poate fi considerată o persoană aflată sub jurisdicţia acestuia. Majoritatea absolută a
cazurilor examinate de către Curte nu ridică întrebări din perspectiva articolului 1, însă acest
fapt nu diminuează importanţa lui în circumstanţele de tipul conflictelor armate, al
„regimurilor-marionetă”, al încălcărilor unor drepturi garantate de Convenţie comise în
spaţiile maritime, comise de către misiunile diplomatice şi consulare, al activităţii ex-
trateritoriale a serviciilor de securitate ale statelor, al extrădării care poate avea efecte
negative pentru inculpat din perspectiva Convenţiei, al aflării pe bordul unei aeronave ş.a.
Drepturile omului în Constituția României

Conform Constituției României, România este stat de drept, democratic și social, în


care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor
democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt
garantate. Constituția României consacră capitolul II al „Titlului II. Drepturile, libertățile și
îndatoririle fundamentale”. România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor
Unite, a semnat „Declarația universală a drepturilor omului” și este parte la cele două pacte
adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” și „Pactul
internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”. România este din 1994 stat
parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale” și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la
Strasbourg. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007
Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”.

Titlul II al Constituției este intitulat „Drepturile, libertățile și îndatoririle


fundamentale”. Acest titlu cuprinde atât drepturi absolute, cât și drepturi relative. Alături de
Constituție, există o serie de alte legi care întregesc sistemul drepturilor și libertăților
fundamentale (precum Codul Civil, Codul Penal) și care reglementează relația dintre stat și
cetățenii săi. Toate legile, hotărârile și deciziile trebuie să fie în conformitate cu Constituția.

În circumstanțe speciale, drepturile unei persoane pot fi restrânse. Exercițiul unor


drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după
caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a
drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea
consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
DREPTUL LA VIAȚĂ - Art. 2 din Convenţie prevede următoarele:„ Dreptul la
viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod
intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când
infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. Moartea nu este considerată ca
fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o
recurgere absolut necesară la forţă:(a). pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva
violenţei ilegale;(b). pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane
legal deţinute;(c). pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

Dreptul la viaţă reprezintă un drept fundamental al persoanelor. Dacă individul ar


putea fi lipsit în mod arbitrar de dreptul său la viaţă, toate celelalte drepturi ar deveni iluzorii.
Acest drept este garantat în toate instrumentele drepturilor omului, la nivel internaţional sau
regional. Caracterul fundamental al dreptului rezultă şi din faptul că acesta nu permite
derogări: nu poate fi negat chiar şi în „timp de război sau de alt pericol public care ameninţă
viaţa naţiunii”, cu toate că „decesele care rezultă din acte licite de război” nu constituie
încălcări ale dreptului la viaţă.

În Constituția României, în Titlul II, art. 22 prevede că:„ dreptul la viaţă, precum şi
dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate, nimeni nu poate fi supus
torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant, pedeapsa cu
moartea este interzisă”.

În anul 2018, ambasada Statelor Unite în România a întocmit un raport privind


situația respectării drepturilor omului în această țară, raport din care a reieșit că nu s-au
semnalat cazuri de ucidere arbitrară sau ilegală a unei persoane de către autorităţi sau agenţii
acestora. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
(IICMER) a fost autorizat să depună plângeri penale referitoare la presupuse crime din epoca
comunistă. Pe 25 iunie, IICMER a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la
presupusele tratamente inumane aplicate în perioada 1980-1989 la Spitalul pentru copii
neuropsihici cronici Siret, care a dus la 340 de decese. În mai 2017 a început procesul foştilor
ofiţeri de Securitate din era comunistă Marin Pârvulescu, Vasile Hodiş şi Tudor Postelnicu,
acuzaţi de crime împotriva umanităţii la Curtea de Apel Bucureşti. Aceştia au fost acuzaţi în
cazul decesului dizidentului Gheorghe Ursu, arestat şi se pare bătut până la moarte de
anchetatori şi colegii de celulă în 1985. În luna septembrie, cazul se afla la Curtea de Apel
Bucureşti. În 2016, Parchetul Militar i-a pus sub urmărire penală pe fostul preşedinte Ion
Iliescu, fostul prim-ministru Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi
fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu pentru crime împotriva
umanităţii. Aceştia au fost acuzaţi de implicare în mineriadele din 1990, când mii de mineri
au fost aduşi la Bucureşti pentru a-i ataca pe demonstranţii care se opuneau guvernării
Iliescu. Conform numerelor oficiale, actele de violenţă au dus la sute de răniţi, arestări ilegale
şi patru decese. Presa estimează că numărul răniţilor şi al deceselor a fost mult mai mare. În
luna septembrie, cazul se afla la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DREPTUL LA LIBERTATE ŞI LA SIGURANŢĂ - Articolul 5 din Convenţie


prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu
poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale.

Articolul 5 din Convenţie garantează principiul libertăţii şi siguranţei persoanei fizice.


Totuşi, fără a aduce atingere prezumţiei nevinovăţiei, Convenţia recunoaşte în acelaşi articol
că libertatea nu este un drept absolut: recurgerea la privarea de libertate individuală este
posibilă doar ca măsură extremă şi în condiţii strict definite. Astfel, statul nu este în drept să
prevadă alte motive, decât cele strict reglementate de Convenţie, pentru reţinerea sau
arestarea unei persoane. În acelaşi timp, în termenii art. 5 din Convenţie, o persoană nu poate
fi privată de libertate decât „în conformitate cu căile legale”, care însă nu trebuie să
depăşească limitele prevăzute de paragraful 1 al art. 5 din Convenţie. De asemenea, privarea
de libertate trebuie să conţină un anumit număr de garanţii procedurale pentru a nu fi contrară
art. 5.

În constituția României, art 23 intitulat „Libertatea individuală” prevede următoarele


(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.(2) Percheziţionarea,
reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura
prevăzute de lege.(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.(4) Arestarea preventivă se dispune
de judecător şi numai în cursul procesului penal.(5) În cursul urmăririi penale arestarea
preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30
de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de
zile.(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu
mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată,
punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au
încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea
privării de libertate.(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse
căilor de atac prevăzute de lege.(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă,
în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt
termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din
oficiu.(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor
măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.(10) Persoana arestată
preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe
cauţiune.(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana
este considerată nevinovată.(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în
condiţiile şi în temeiul legii.(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură
penală.

Tot în cadrul aceluiași raport întocmit de Ambasada SUA la București se precizează


că Constituţia asigură libertatea de exprimare, inclusiv a presei, iar guvernul a respectat
parţial acest drept. Organizaţii independente precum Active Watch – Agenţia de Monitorizare
a Presei, Freedom House şi Centrul pentru Jurnalism Independent au constatat politizarea
excesivă a presei, mecanisme de finanţare viciate şi politici editoriale subordonate intereselor
proprietarilor.Libertatea de exprimare: legea interzice negarea Holocaustului şi promovarea
sau utilizarea de simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe sau ideologii legionare, cea din urmă
reprezentând mişcarea naţionalistă, extremistă, antisemită din perioada interbelică ce s-a
numărat printre autorii Holocaustului în ţară. Deşi mass-media independentă a fost activă şi a
exprimat o varietate de opinii fără restricţii evidente, politicieni şi persoane apropiate
diferiţilor politicieni sau grupuri politice au deţinut sau au controlat indirect numeroase
instituţii de presă naţionale şi locale. Ştirile şi tonul editorial al acestor instituţii au reflectat în
mod frecvent vederile proprietarilor şi au îndreptat criticile către oponenţii politici şi alte
organizaţii de presă.

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL - Art. 6 din Convenţie consacră dreptul


la un proces echitabil. Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia europeană a
drepturilor omului prevede la art. 6 dreptul persoanei la un proces echi-tabil. Din textul
articolului reiese că acest drept acoperă un domeniu foarte larg şi include mai multe
elemente: accesul liber la justiţie în materie civilă şi penală; examinarea cauzei în mod
echitabil, public şi într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal
independent, imparţial şi stabilit prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti;
prezumţia nevinovăţiei; dreptul persoanei acuzate de a fi informată despre natura acuzaţiei
sale, de a beneficia de înlesnirile necesare apărării, de a avea un apărător, de a fi asistat de un
interpret, dreptul la contradictorialitatea procesului penal şi egalitatea armelor în cadrul
acestuia etc.

Ca un corespondent al acestui articol 6 în cadrul Constituției României găsim articolul


21 care prevede accesul liber la justiție:(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi
exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi
gratuite.

Nota raport a Ambasadei SUA prevede că A existat în continuare personal, spaţiu şi


echipament insuficient pentru a permite sistemului judiciar să funcţioneze rapid şi eficient,
ceea ce a dus la procese excesiv de lungi.Constituţia prevede un sistem judiciar independent.
Consiliul Superior al Magistraturii este este organul de administrare judiciară a ţării şi are
responsabilitatea de a proteja independenţa judiciară. În general, acesta a continuat să
desfașoare o activitate transparentă şi a acţionat pentru suspendarea judecătorilor şi
procurorilor suspectaţi de încălcarea legii. Cu toate acestea, s-au semnalat cazuri în care
Inspecţia Judiciară, o structură disciplinară autonomă din cadrul Consiliului, a fost supusă
unei influenţe police crescânde şi a fost folosită ocazional pentru a-i ancheta pe magistraţii
care încep urmărirea penală sau emit hotărâri împotriva demnitarilor membri sau aliaţi ai
coaliţiei de guvernare.În general, guvernul a respectat independenţa şi imparţialitatea
sistemului judiciar, însă numărul de mesaje politice îndreptate împotriva instanţelor,
procurorilor şi judecătorilor a crescut. Unii procurori şi judecători s-au plâns Consiliului că
presa şi declaraţiile politicienilor le-au afectat reputaţia profesională. Consiliul a stabilit că
declaraţiile publice ale unor politicieni au încălcat independenţa judiciară.
Bibliografie

1.Constituția României aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea de


revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ, cu
reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare.

2. Convenţia europeană a Drepturilor Omului amendată de Protocoalele nr. 11 şi


14,însoţită de Protocolul adiţional şi de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12, 13 şi 16.

3. Ambasada SUA în România – „România: Raportul privind situația respectării


drepturilor omului”.