SISTEMUL DE CITARE

Indiferent de subiectul ei, o lucrare științifică trebuie să respecte anumite norme de întocmire
a aparatului de note și a bibliografiei, precum și niște norme de tehnoredactare. Aceste din
urmă sunt variabile, de obicei fiind fixate de către cei care solicită lucrarea (comitetul unei
publicații periodice, organizatorii unei conferințe etc.). La Facultatea de Litere din Cluj,
cutuma academică pretinde redactarea cu TNRoman de 12 pct, spațiat la 1,5 rânduri pe o
pagină cu margini uniforme de 2,5cm, cu excepția celei din stânga, de 3cm (aici se leagă
lucrarea de obicei).

Normele de întocmire a sistemului de referințe sunt însă fixe, funcție de sistemul ales, care
trebuie respectat întocmai de la începutul până la sfârșitul lucrării.

1. Sistemul european (francez), recomandat tradiţional de Academia Română

BIBLIOGRAFIA se întocmeşte alfabetic (numerotată sau nu), după numele autorilor, cu

menţionarea opţională (între paranteze drepte) a anului în care a apărut prima ediţie a cărţii,
după modelul: Nume, Prenume, Titlul cărții, Editura, Locul, Anul

ex.: Blaga, Lucian, Experimentul şi spiritul matematic, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
[1969]

- titlul cărţii se scrie cu litere cursive (italice), despărţindu-se prin virgulă atît de numele
autorului, cît şi de indicaţiile de editare

- în cazul antologiilor sau al volumelor colective, enciclopediilor, dicționarelor, numele

antologatorului este urmat, între paranteze, de indicaţia: (ed.) sau (coord.) dacă este un singur
editor/ coordonator sau (eds.), (coord.) dacă sînt mai mulţi,

ex.: Brunn, Alain (ed.), L’auteur. Textes choisis et presentés, Flammarion, Paris, 2001

- titlurile de publicații periodice (reviste şi ziare), precum şi titlurile articolelor din

periodice sau din culegeri şi antologii de texte se dau cu caractere normale, între ghilimele,

ex.: Cesereanu, Ruxandra, “Provincia cărturarilor”, în “Familia”, vol. 13, anul LXXI, iunie-
iulie, nr. 3-4/2003, p.11

SAU:

Booth, Wayne C., “La seduction entre les lignes” în Alain Brunn (ed.), L’auteur. Textes
choisis et presentés, Paris, Flammarion, 2001

-în cazul periodicelor se recomandă citarea, acolo unde este posibil, inclusiv a volumului,
anului și datei de apariție (vezi cu roșu în exemplul anterior din „Familia”)
APARATUL DE NOTE: poate fi alcătuit doar din note de subsol, respectiv note de final, sau
şi din note de subsol, şi din note de final. În acest ultim caz, notele de final sînt cele mai
importante, notele de subsol rezervîndu-se unor comentarii legate de traducere, polisemii etc.
Notele de final pot apărea la sfîrşitul lucrării, departajate pe secţiuni marcate prin titlurile
capitolelor în care apar – caz în care numerotaţia nu se reia la fiecare început de capitol – sau
la fiecare final de capitol, caz în care numerotaţia reîncepe de la 1 cu fiecare nou capitol.

Dacă cităm în text, în limba română, din lucrări în alte limbi, în traducerea noastră, aceste
citate vor apărea în text în original și vor fi marcate cu notă, iar la subsol se va oferi
traducerea citatului. Uneori se permite ca traducerea să lipsească: dacă lucrarea este de strictă
specialitate, adresată unui public specializat și dacă limba din care se citează este de mare
circulație internațională. Ideal este ca, la primul citat de acest fel, nota de subsol să
menţioneze: „Citatele din lucrările în alte limbi decît limba română apar în traducerea
autorului acolo unde nu se menţionează traducătorul.” Dacă citatul este dintr-o carte deja
tradusă în limba română, este obligatoriu să folosim respectiva traducere, cu menţionarea în
notă a numelui respectivului autor. Trebuie evitate traducerile duble, adică citarea lui Jean-
Paul Sartre după un volum în engleză: se va folosi fie originalul francez, fie traducerea
românească.

ABREVIERI necesare în redactarea notelor:

- prima ocurenţă în note a unui autor, lucrări etc. se dă complet, exact ca în bibliografie (cu
excepția numelui, care se dă în ordinea obişnuită, fără virgulă, după modelul Prenume
Nume), cu menţionarea obligatorie a numărului paginii. De cîte ori apare o referinţă nouă,
se dau în notă toate indicaţiile din bibliografie.

- pentru referințele de pe internet (webografice), prima trimitere se face respectând tiparul:

Prenume Nume, „Titlul articolului”, http://www.adresasiteului, data publicării articolului,

accesat ultima dată pe data de xxxx, la URL: http://toata_bara_de_link a paginii, după care
următoarele ocurențe respectă tiparul bibliografic obișnuit

- idem sau id. – înseamnă “acelaşi autor” şi referă la autorul menţionat în nota imediat
anterioară. Se foloseşte dacă numele autorului este recurent în note consecutive.

- ibidem sau ibid. – înseamnă “în acelaşi loc” şi referă la lucrarea şi pagina menţionate în nota
imediat anterioară; dacă referinţa este aceeaşi lucrare, dar la o pagină diferită, se menţionează
şi noul număr de pagină (ex. Ibid., p.34). Pentru că referă la un titlu de operă, se dă cu
caractere cursive (italice). Se foloseşte dacă numele operei este recurent în note consecutive.

- op.cit. sau loc.cit., respectiv lucr.cit. – înseamnă “opera citată”, “locul citat”, respectiv
“lucrarea citată”, se dă cu cursive pentru că referă la o operă şi se foloseşte dacă utilizarea lui
Idem, ibidem nu este posibilă, pentru că între prima ocurenţă a unui autor, cu opera lui (în
nota 2, să spunem), şi ocurenţa a doua a aceluiaşi autor, cu aceeaşi operă (în nota 5, de pildă),
există notele 3 şi 4 care referă la altceva. Utilizarea acestei trimiteri este posibilă numai dacă
bibliografia nu conţine mai multe titluri ale aceluiaşi autor (caz în care, în loc de op. cit. vom
folosi titlul operei la care trimitem, fără alte indicații).:
ex.: la nota 2 avem:

Lucian Blaga, Experimentul şi spiritul matematic, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 27;

la notele 3 şi 4 se trimite la alţi autori. Atunci, la nota 5 reţinem doar:

Lucian Blaga, op.cit., p. 39.

- apud – înseamnă “după” sau “după cum apare la” şi se utilizează pentru citatele preluate,
adică referă la un autor, operă, pagină citat(e) de un alt autor, operă, pagină, care se află în
bibliografia noastră,

ex: Johann Wolfgang Goethe, Zur Farbenlehre, 1812, p.439, apud Lucian Blaga,
Experimentul şi spiritul matematic, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.188.

- cf. sau v., respectiv v. şi – înseamnă “confer” sau “vezi”, respectiv “vezi şi”, referă la
lucrarea sau lucrările în care apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text,
cu cuvintele noastre (sau în parafrază, dar nu în citat), acolo unde operăm nota. De exemplu,
într-o lucrare unde susţinem ideea că autorul este o ficţiune, vom marca o notă, iar în corpul
notei vom da:

Cf., urmat de numele unui singur autor, cu titlul operei (după modelul din bibliografie) unde
apare această idee, sau chiar a mai multor autori, cu operele lor, unde ideea este prezentă. De
fapt, cf. introduce câte o mini-bibliografie pe o anumită temă pe care o atingem în argument.
Cu cf., menţionarea paginii sau a paginilor este opţională. Nu se foloseşte cf. pentru a da în
notă autorul şi opera din care este extras un citat din textul nostru. Dacă vrem să dăm
referinţele unui citat din text, nota va conţine, fără altă menţiune, numele, titlul şi restul
indicaţiilor din bibliografie, cu numărul paginii menţionat obligatoriu.

- v. sopra sau v. infra – înseamnă “vezi mai sus” şi “vezi mai jos” şi, utilizate într-o notă,
trimit la nota anterioară, respectiv următoare.

- passim – înseamnă “fără loc precizat, în trecere” şi referă la la lucrarea sau lucrările în care
apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text, înseamnând că argumentul nu
este precizat la o pagină anume. Nota va conţine indicaţia după modelul bibliografic, dar în
loc de pagină apare passim

- subl.aut. sau s.a., respectiv subl.m. sau s.m. sînt urmate de o liniuţă de despărţire după care
urmează iniţialele celui care face sublinierea şi se dau între paranteze în corpul textului, unde
apare o subliniere în citatul dintr-un autor, operă:

ex. (s.a. – L.B.) pentru autorul Lucian Blaga sau (s.m. – C.X) pentru comentatorul lui Blaga,
Cutare Xulescu

- (sic!) – se dă în corpul textului, dacă trebuie să cităm fragmente care conţin greşeli de
gramatică, de exprimare, anacronisme, inexactităţi recunoscute etc.
2. Sistemul american bazat pe Chicago Manual of Style, ediţia a 14-a, University of
Chicago Press, 1993 şi MLA Handbook for Writers of Research Papers, ediţia a 6-a).

Dacă sistemul francez lasă o oarecare autonomie bibliografiei faţă de aparatul de note (practic
toate titlurile şi indicaţiile de editare apar în note, dacă acestea sînt corect elaborate), sistemele
Chicago sau MLA se bazează pe perechi de referinţe: dacă primul termen al perechii este
intrarea bibliografică, al doilea va fi notaţia din text. Descrierea acestui sistem conţine, de
aceea, întîi intrarea bibliografică şi apoi felul în care este aceasta utilizată în corpul textului.
Este important de remarcat că, utilizînd acest sistem, aparatul de note se reduce, practic,
numai la notele care conţin comentarii pe care le considerăm necesare, nu şi la cele care
precizează referinţa.

BIBLIOGRAFIA se întocmeşte alfabetic la sfîrşitul lucrării,după numele autorului. Indicaţiile

nu se despart prin virgulă, ci prin punct. După anul ediţiei consultate se poate menţiona, dacă
este important, de obicei în cazul lucrărilor considerate “clasice”, între paranteze drepte, anul
primei apariţii a respectivei cărţi. Intrarea bibliografică va avea modelul:

ex. Blinksworth, Roger. 1987. Converging on the evanescent. San Francisco: Threshold
Publications

Un citat de la pagina 23 a acestei lucrări va apărea în corpul textului, fără notă, imediat ce
am încheiat ghilimelele, ca:

ex. (Blinksworth 1987, 23)

- dacă avem autori cu acelaşi nume, dar cu prenume diferite, în text este necesară şi
indicarea iniţialei prenumelui, care altfel nu apare,

ex: (Blinksworth, R. 1987, 23) spre deosebire de (Blinksworth, A. 1998, 213)

- dacă avem la acelaşi autor, în acelaşi an, lucrări diferite, le vom numerota literal în
bibliografie, după anul apariţiei,

ex.: Blinksworth, Roger. 1987a. Converging on the evanescent. San Francisco: Threshold
Publications

Blinksworth, Roger. 1987b. Emergent blah-blah. San Francisco: Threshold Publications

CARE APAR ÎN TEXT CA: (Blinksworth 1987a, 23), respectiv (Blinksworth 1987b, 478)

- dacă sînt mai mulţi autori sau mai mulţi editori ai aceleiaşi lucrări, doar primul suferă
inversiunea Nume, Prenume, numele celorlalţi se dau în ordinea obişnuită,

ex.: Collins, Geoffrey şi Matthew D. Wortmaster (eds.). 1953. The collected works of C.
Farthington Pennyloss. Boston: C.F. Pennyloss. APARE ÎN TEXT DREPT: (Collins şi
Wortmaster 1953, 127)
- pentru sursele citate de pe internet (webografice), dăm formatul:

ex. Numele autorului, Prenumele (sau iniţială). (Data documentului, dacă diferă de data
accesării). “Titlul documentului”. Titlul lucrării complete, dacă este accesibil. Versiunea sau
numărul file-ului, dacă este cazul. (Ediţia sau revizuirea, dacă e cazul).
www.toata_bara_de_link, adică protocolul şi adresa, calea de acces sau directoarele (data
accesării)

ex: Burka, L.P. (1993). “A hypertext history of multi-user dimensions”. MUD history.
http: //www.utopia.com/talent/lpb/muddex/essay (2 august 1996). APARE ÎN TEXT CA
(Burka 1993)

- pentru articolele din periodice: Cesereanu, Ruxandra. 2003. “Provincia cărturarilor”.

Familia 3-4/2003: 11 APARE ÎN TEXT CA (Cesereanu 2003, 11).

- antologatorii se dau în bibliografie urmaţi de paranteza (ed.), sau (eds.) dacă sînt mai mulţi,
dar în text se dă indicaţia corespunzătoare autorului cuprins în antologie, la care se referă
nota.

- pentru studiile din antologii sau culegeri:

ex. Booth, Wayne C. 2001. “La seduction entre les lignes”, antologat în L’auteur. Textes
choisis et presentés par Alain Brunn (ed.). Paris: Flammarion, 219-223. APARE IN TEXT
CA: (Booth 2001, 220).

- SAU (tot pentru situaţia de mai sus), este posibil:

ex. Booth, Wayne C. 2001. “La seduction entre les lignes”, în Brunn (ed.) 2001, 219-223.

La această din urmă formulă este necesar să creăm două intrări bibliografice, una pentru
titlul articolului (ca mai sus), şi una pentru culegere:

ex. Booth, Wayne C. 2001. “La seduction entre les lignes”, în Brunn (ed.) 2001, 219-223

Brunn, Alain (ed). 2001. L’auteur. Textes choisis et presentés. Paris: Flammarion APARE IN
TEXT TOT CA: (Booth 2001, 221)

- pentru citatele împrumutate, dacă nu vrem să utilizăm apud sau citat de în notă de subsol,
ca în sistemul european, se creează în bibliografie tot două intrări, una pentru autorul citat,
iar a doua pentru autorul care citează:

ex. Blaga, Lucian. 1998 [1969]. Experimentul şi spiritul matematic. Bucureşti: Humanitas

Goethe, Johann Wolfgang. 1812. Zur Farbenlehre. 439, în Blaga 1998, 188

APARE IN TEXT CA: (Goethe 1812, 439).

- pentru citatele în alte limbi din corpul textului se marchează notă, iar la subsol se poate oferi
traducere cu menționarea (v. mai sus), ca în sistemul anterior, a paternității traducerii. Pentru
traducerile care nu ne aparţin, nota de subsol va menţiona traducerea utilizată. Dacă lucrarea
din care cităm este deja tradusă în românește, este obligatorie utilizarea traducerii existente,
nerecomandându-se traducerea autorului.

OBSERVAȚII GENERALE: Notele se spaţiază la fel, dar se culeg cu caractere de 11.

Indiferent de sistemul utilizat (care trebuie să fie acelaşi de la începutul pînă la sfîrşitul
lucrării), înainte de menţionarea bibliografiei, recomand introducerea unui pasaj de text care
să clarifice pentru ce variantă de organizare a aparatului critic s-a optat, ce traduceri s-au
folosit (sau, după caz, dacă avem traducerea autorului) şi cum s-au citat sursele de pe internet,
pentru care sistemul european nu are recomandări diferite. Sistemul al doilea, american,
eliberează mult pagina de obstacole referențiale, fiind mai prietenos în lectură și presupunând
un număr mai mic de semne (de vreme ce accentul cade pe întocmirea bibliografiei). Primul,
deși mai tradiționalist, este utilizat pe scară largă în România.