ACCENTUL

Definiție: Accentul reprezintă pronunțarea mai accentuată a unei silabe dintr-un cuvânt. El
are rolul de a diferenția sensul unor cuvinte cu formă identică, dar pronunțate diferit, adică
omografe (acele fete – acele de cusut), dar diferențiază și forme gramaticale (ele cântă acum–
el cântă ieri-seară)

În limba română, el nu are un loc fix, putând fi întâlnit în următoarele situații (numărătoarea
se face de la sfârșitul cuvântului spre început):

- Pe ultima silabă – oxiton (ex. manta, popor)

- Pe penultima silabă – paroxiton (ex. Frumoasă, carte)
- Pe antepenultima silabă – proparoxiton (ex. Miaună, sarcină)
- Pe a patra sau pe a cincea silabă (numărați de la sfârșit spre început), ex. Veveriță,
doctoriță

ATENȚIE!! Accentul e mereu plasat pe o vocală. Pentru a stabili accentul unui cuvânt,
despărțiți cuvântul în silabe și vedeți ce silabă e pronunțată cu putere mai mare și apoi
marcați accentul pe vocala acelei silabe!

Aplicații:

1.Alegeți varianta corect accentuată a cuvintelor de mai jos.

Fluid/fluid
Cacao/cacao
Gingaș/gingaș
Fiică/fiică
Furie/furie

2. Precizează, prin subliniere, silaba accentuată din cuvintele: legata, frunzele, privighetoarea
(V1)

3. Precizează, prin subliniere, locul accentului din următoarele cuvinte: poverii, sarcina,
vrusei, pricina, dusese, neputincioși. (V33)

4. Indică, prin subliniere, silaba accentuată din cuvintele: suspină, biruitoare, salcâmi (V36)

5. Precizează, prin subliniere, silabele accentuate din versurile: „Ș-un dulce miros răspândesc/
În dalba sară.” (V44)