Floarea Vieții – simbolul mistic prezent

în culturile lumii încă de acum 6.000 de

ani

Floarea vieții este numele unei figuri geometrice alcătuită din

șapte sau mai multe cercuri egale, suprapuse, care creează
împreună un model floral perfect. Simbolul a fost considerat
sacru în multe culturi antice, forma ei geometrică fiind o
reprezentare a elementelor creatoare fundamentale, primordiale
și o legătură totodată dintre spirit și forma de viață gazdă.
Dovezi ale prezenței Florii Vieții regăsim aproape în fiecare
cultură din lume, încă din cele mai vechi timpuri. Aceasta poate
fi observată pe templele orașului interzis din China, în templele
budiste din India și Japonia, în arta asiriană din Mesopotamia, în
arta italiană din secolul al XII-lea, pe catedrala “La Mezquita”
din Cordoba, Spania , dar și în cultura geto-dacă.
Marele pictor italian, Leonardo da Vinci a studiat îndelung
Floarea Vieții și simbolistica pe care aceasta o are. Pentru a
înțelege și mai bine lucrurile, Leonardo a descompus și desenat
simbolul în trei forme: Oul Vieții, Fructul Vieții și Sămânța
Vieții. Oul vieții este structura care formează baza muzicii
pentru că distanța dintre sfere este identică cu distanța dintre
tonurile și semitonurile muzicale. De asemenea, este identică cu
structura celulară a celei de a treia diviziuni embrionare (prima
celulă se divide în doua celule, apoi în patru celule, apoi în opt).
ALBINELE melifere îşi construiesc fagurii din ceara secretată de glande
situate pe partea inferioară a abdomenului. Fagurele este considerat o
minune a ingineriei. De ce?

Gândiţi-vă: Timp de secole, matematicienii au presupus că împărţirea

spaţiului în hexagoane este mai bună decât cea în pătrate ori triunghiuri
echilaterale – sau în orice altă formă geometrică –, întrucât spaţiul e
utilizat la maximum, iar cantitatea materialelor de construcţie folosite
este minimă. Totuşi, ei nu au putut explica pe deplin de ce. În 1999,
profesorul Thomas Hales a demonstrat matematic avantajul a ceea ce el
a numit „conjectura fagurelui”. El a demonstrat că hexagoanele regulate
constituie cel mai bun mod de a diviza spaţiul în părţi egale cu minim de
resurse materiale şi efort.

Dând alveolelor fagurelui o formă hexagonală, albinele utilizează cel mai

bine spaţiul pe care îl au la dispoziţie, construiesc cu o cantitate minimă
de ceară un fagure uşor, dar rezistent şi depozitează o cantitate maximă
de miere în spaţiul existent. Nu ne surprinde, aşadar, că fagurele a fost
numit „o capodoperă arhitecturală”.

În prezent, oamenii de ştiinţă imită modelul fagurelui în realizarea de

structuri ce întrunesc două caracteristici importante: rezistenţă şi
eficientizarea la maximum a spaţiului. Inginerii din domeniul aeronauticii,
de exemplu, folosesc panouri cu o structură internă de tip fagure pentru
a construi avioane mai rezistente şi mai uşoare, cu un consum redus de
combustibil.