Rugul Aprins al rugătorilor și mărturisitorilor creștin-ortodocși

din temnițele comuniste

Arhimandrit Mihail Stanciu
Constanța, 11 aprilie 2019

În cartea Apocalipsei (5,8 și 8.3-4) Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos vede

prin ochii curați ai Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan o realitate cerească, o
experiență duhovnicească neîncetată și nevăzută/neînțeleasă de oamenii acestei
lumi, anume: rugăciunile Sfinților (din Cer și de pe pământ) sunt purtate în cădelnițe
de aur de îngeri și ridicate înaintea slavei Sfintei Treimi – Dumnezeul cel Prea Înalt.
Aceste rugăciuni neîncetate ale Sfinților ne acoperă și pe noi, cei din Biserica
Luptătoare, ne întăresc și ne unesc cu Biserica Triumfătoare în același Duh Sfânt și
Iubitor, ajutându-ne să ne rugăm și noi cu mai multă râvnă în viețile noastre, să ne
curățim și să ne luminăm, trăindu-L și mărturisindu-L pe Dumnezeu – Sfânta Treime
și pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, avem datoria să-i iubim și să arătăm
tuturor recunoștința față de înaintașii noștri în dreapta credință, ultimii Sfinți și dintre
ei fiind Mărturisitorii și Pătimitorii din perioada comunistă (1944-1989), dar și din
ultimii 30 de ani (1989-2019), la fel de plină de viclenii, calomnii și prigoane
anticreștine. Acești Sfinți Români din ultimul secol formează un adevărat Rug
Aprins de rugăciune și iubire, tăria mărturisirii lor înaintea prigonitorilor anticreștini
și antiromâni reprezentând pentru noi un izvor de credință și de iubire a lui
Dumnezeu și a neamului.

Împrăștiați prin toate părțile țării și ale claselor sociale, Sfinții Mărturisitori au
întărit, au luminat și au sfințit cu rugăciunile și pătimirile lor nu doar pe
contemporanii lor, aflați sub aceeași opresiune politică și ideologică, ci continuă să
lumineze pe creștinii ortodocși de astăzi, încercați de același duh antihristic ucigaș

1
de suflete. Arhierei, monahi, preoți și mireni, cărturari și oameni simpli, bărbați și
femei, bătrâni și tineri, Sfinții Mărturisitori reprezintă modele de statornicie și
jertfelnicie în dreapta credință, viață curată și înțelepciune iubitoare, personalități
luminoase ale Bisericii și ale neamului nostru românesc1. Avem nenumărate mărturii
că acești Sfinți (nu doar Părinții duhovnicești prin sfaturile lor directe) au intervenit
în viața credincioșilor în chip minunat, pe unii aducându-i la Ortodoxia mântuitoare
de pe căile rătăcite ale unor ideologii străine2 de gândirea sănătoasă, de viața
Bisericii și de valorile tradiționale românești, iar pe alții vindecându-i de boli
trupești, unele foarte grele sau chiar incurabile. Și suntem convinși că și în viitor, la
arătare sau în ascuns, Sfinții Mărturisitori continuă să reverse înrâuriri puternice în
viețile multor români spre întărirea lor în credința ortodoxă și în conștiința națională
– rădăcinile noastre spirituale adânci care ne leagă de strămoși și ne dau stabilitate
într-o lume mișcătoare3, aflată într-un proces vizibil de descreștinare și destructurare,
de secularizare cosmopolitistă și globalizare relativistă totodată4.

Așadar, legătura strânsă cu Sfinții Români și cu personalitățile istorice și

culturale care au strălucit înaintea noastră ne ajută să rămânem demni și fermi în

1
Secolul XX a oferit omenirii și României mari încercări. Mai mult decât războaiele și exterminarea fizică, ateismul
comunist a distrus peste 60 de milioane de vieți. Dar a rânduit Dumnezeu și stâlpi vii ai Bisericii care au luminat
rezistența creștină în fața tăvălugului diabolic anticreștin. Rugători și mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos,
clerici, monahi și mireni, acești hristofori contemporani ne sunt adevărate modele de iubire și credință în viața
cotidiană atât de frământată.
2
Precum variatele forme de gnosticism și pietism, iubirism ecumenist și sectarism zelotist, filozofii orientale și
superstiții locale, sexualism și ocultism new age, etc.
3
Din nefericire, astăzi, procesul ateizării și islamizării Europei (cucerirea prin înmulțire demografică și prozelitism
violent) nu reprezintă doar un motiv de îngrijorare pentru mulți, ci și o variantă sumbră de viitor foarte apropiat, pe
fondul secularizării și descreștinării globaliste care are ca urmare pierderea identității creștine și naționale a
europenilor. Biserica Ortodoxă trebuie să lupte în continuare pentru apărarea credincioșilor ei și a societății civile cu
rădăcini creștine în primul rând prin educația copiilor și catehizarea continuă a tuturor, ca să poate stăvili valurile de
prozelitism ale ateismului, indiferenței, imoralității și idolatriei de toate felurile.
4
Provocările lumii și culturii secularizate (cu pronunțate accente anticreștine și chiar împotriva firii) trebuie să ne
mobilizeze pe toți creștinii ortodocși de pretutindeni ca să ne apărăm și să ne afirmăm credința într-o mărturie
simfonică, nu haotică, ajutându-ne unii pe alții, nu încurcându-ne și tulburându-ne reciproc. Pentru că lupta cu forțele
întunericului nu se face la întâmplare, ci strategic și unitar, cu multă trezvie, înțelepciune și bună comunicare între
noi, evitând extremismele de tip rasist, filetist, homofob și xenofob.

2
credința ortodoxă și în valorile sănătoase ale neamului românesc, rezistând valurilor
propagandistice inițiate de diverși agenți bine „antrenați” (în laboratoarele
neoliberalismului și neomarxismului cultural) și bine promovați mediatic, în pofida
mentalității și tradiției preponderent conservatoare ale poporului creștin.

Nu vreau să fac o nedreptate față de memoria și slava Mărturisitorilor creștini

anticomuniști care nu sunt pomeniți nominal în această evocare, ci sunt convins că
Dumnezeu are încă și mai mulți Sfinți necunoscuți, care s-au acoperit cu smerenie
și discreție în viața lor pământească și care mijlocesc în Ceruri pentru noi toți.
Veșnică este pomenirea și slava lor înaintea Tatălui nostru ceresc. Dar față de cei pe
care i-am cunoscut în mod direct (față către față), avem datoria să le înveșnicim
prezența în inimile noastre și prin asemenea prezentări și conferințe care ne
prilejuiesc adesea și intervenții minunate ale lor în viața noastră (vindecare de boli
sufletești și trupești, izvorâre de mir din sfintele lor moaște și icoane).

Lavra bucureșteană a Tuturor Sfinților, clădită din temelie și ocrotită de

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, este una dintre făcliile care au ținut aprinsă
lumina credinței creștine și a iubirii de neam în perioada comunistă. „Duhul și
puterea” (râvna credinței și mărturisirea convingătoare a) Sfântului Antim s-au arătat
și în lucrarea duhovnicească a unor ierarhi care au viețuit în obștea mănăstirii Antim
(Irineu Mihălcescu ș.a.) și părinți ieromonahi – membri ai mișcării isihaste Rugul
Aprins (1945-1948): ieroschimonahul martir Daniil Sandu Tudor, arhimandritul
Sofian Boghiu, ieromonahul Adrian Făgețeanu, arhimandritul Benedict Ghiuș,
ahimandritul Vasile Vasilache, arhimandritul Arsenie Papacioc ș.a.) – duhovnici
erudiți și artiști apreciați, teologi apologeți (preotul profesor Dumitru Stăniloae) și
predicatori experimentați (preotul profesor Nicolae Bordașiu), lucrători neobosiți în
câmpul pastoral-misionar al Bisericii Românești în vremea de grea încercare a
comunismului agresiv și prigonitor.

3
 Dintre intelectualii mireni amintim pe Vasile Voiculescu, scriitor şi poet de
mare erudiţie şi de mare valoare, dar totodată (lumea nu ştie!) doctor fără-de-arginţi,
căci el nu lua bani la consultaţii, ci îi sfătuia pe pacienți să-i ajute pe cei săraci. De
asemenea, trebuie amintit faptul că Vasile Voiculescu a fost întemeietorul emisiunii
de la radio „Sfatul medicului”. Apoi era profesorul Paul Constantinescu,
compozitorul care a realizat două oratorii bizantine, Oratoriul bizantin de Paşti
Patimile şi Învierea Domnului şi Oratoriul Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă
pe mine, păcătosul. Nu există alte creații în muzica clasică sau cultă cu o asemenea
încărcătură mistică. Mai erau scriitorii Ion Marin Sadoveanu, chiar şi Eugen
Jebeleanu, apoi Anton Dumitriu, mare filosof şi logician, care a venit chemat de
discipolul sau asistentul lui de la Filosofie, Andrei Scrima. Venea și profesorul
Alexandru Mironescu, cu fiul său Şerban Mironescu, profesorul Gheorghe
Dabija, întemeietorul şcolii de neuro-psihiatrie din România, care conducea Spitalul
nr. 9, spitalul de boli nervoase, apoi Olga Greceanu, singura femeie care a avut
binecuvântarea să predice în biserică, o pictoriţă şi o graficiană de valoare, ucenica
Părintelui Sofian. Ea a realizat împreună cu Părintele Sofian icoanele în mozaic din
pridvorul Mănăstirii Antim şi de pe catapeteasma de piatră a bisericii mari din
Mănăstirea Antim. Constantin Joja era şi el prezent, şi era şi el unul din cărturarii
români, de formaţie militară, din cultura interbelică.
Toţi aceşti Părinţi şi intelectuali ai Bisericii veneau la mănăstirea Antim cu
ucenicii lor, cu monahi sau cu studenţi și asistenţi pe care îi aveau la Facultate, dar
mai luau parte și simpli credincioși la întâlnirile bisăptămânale de la Rugul Aprins,
unde erau dezbătute mai multe teme. Cea mai importantă era Rugăciunea lui Iisus,
practică şi teorie. Prima conferință (în toamna anului 1945) a ținut-o chiar fratele
Alexandru (Sandu Tudor, novice pe atunci) și avea titlul „Călătorie spre locul
inimii”, și era o adevărată pledoarie pentru rugăciunea neîncetată și isihie. Concepția
lui privind viața mistică de unire rugătoare cu Dumnezeu o putem desprinde și din
4
cuvintele sale: „A te ruga necurmat lui Dumnezeu înseamnă să te aprinzi în toate
chipurile, în toate felurile şi din toate pricinile vieţii tale, tu însuţi să fii numai
flacără şi jar şi iar flacără pentru El. Domnul este Mângâietorul.”5 Alte teme de
dezbatere erau despre metoda cunoaşterii ştiinţifice şi limitele ei, certitudine şi
adevăr, legătura dintre ştiinţă şi credinţă. De asemenea, alte subiecte erau legate de
iconografia Mântuitorului și de expresii muzicale ale teologiei ortodoxe, adică
despre imnografie.

Așadar, toţi aceşti intelectuali creștini (clerici și mireni) amintiți prezentau în

timpul întâlnirile Rugului Aprins câte o temă, prezentare ce dura aproape o oră, după
care urmau întrebările. Iar fratele Alexandru realiza întotdeauna la final o
recapitulare a subiectelor dezbătute, şi în felul acesta se încheiau, după două-trei ore,
aceste întâlniri-dezbateri din cadrul bibliotecii Mănăstirii Antim. Și, precum ne
povesteau Părinții Sofian şi Adrian, erau trimişi şi informatori securişti ca să observe
și uneori să provoace diversiuni în cadrul acestor întâlniri, să pună întrebări
nepotrivite sau derutante ca să distragă atenţia oamenilor şi, totodată, să verifice
sinceritatea celor prezenţi. Dar fratele Alexandru îi punea la punct imediat, pentru
că îi simţea, îi vedea, îi recunoștea.

Școala rugăciunii lui Iisus deprinse în cadrul întâlnirilor i-a întărit și mai mult
pe participanți în credința dreaptă și în experierea (trăirea) lui Dumnezeu. Această
trăire duhovnicească înaltă a fost un dar de la Dumnezeu oferit rugătorilor de la
mănăstirea Antim ca o arvună de putere, pregătitoare pentru marile încercări prin
care aveau să treacă. Autoritățile comuniste nu suportau să vadă preoți și intelectuali
creștini uniți într-o concepție duhovnicească neconformă cu ideologia materialistă și
comunistă atee. În anul 1948, mișcarea Rugul Aprins a fost scoasă în ilegalitate,
întâlnirile ei au fost întrerupte, iar Părinții împrăștiați prin toată țara. Apoi, în anul

5
Caiete 2. Sfinţita Rugăciune, Editura Christiana, București, 2009, p. 13.

5
1958, mai toți participanții la întâlnirile Rugului Aprins au fost arestați, condamnați
pentru „activitate contrarevoluționară sub masca misticismului” și închiși în
temnițele comuniste (de la 5 ani în sus), unde au continuat să se roage pentru
mântuirea tuturor. Cum mărturisea și părintele Sofian, în temniță nu aveau decât
gândul la Dumnezeu, pentru că nu mai aveau alte griji, nici măcar a trupului lor
stăpânit și chinuit de alții. Sunt mărturii că și în temniță Părinții Daniil și Sofian
(alături de alți Sfinți ai închisorilor) au mijlocit cu rugăciunea lor vindecarea și
ocrotirea altor confrați de suferință, toți clericii (mai ales) având de înfruntat ocări și
bătăi grele din partea gardienilor și ofițerilor comuniști. Dar ei, cu răbdare și
rugăciune au biruit răutatea comuniștilor îndrăciți, statornicia lor devenind un model
de curaj și rezistență pentru toți creștinii. Părinții și deținuții rugători transformaseră,
iată, acele locașuri întunecate de pedeapsă (temnițele) în altar, de unde se înălța
neîncetat rugăciune către Dumnezeu, purtată de îngeri în cădelnițe de aur. Părintele
Sofian spunea că în temniță nu a avut alte preocupări, decât de rugăciune, și de aceea
i-a priit acolo. Părintele Daniil (Sandu Tudor) și alți Martiri, în urma torturilor și
bolilor îndurate, au trecut din viața pământească chiar în temniță, unii fără să aibă
un mormânt pentru păstrarea rămășițelor lor pământești. Cu toate aceste nedreptăți
suferite, „sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de
ele” (Înțelepciunea lui Solomon 3,1), iar mijlocirea lor pentru oameni continuă de
atunci în Ceruri, fără opreliști. Și, precum spuneam mai înainte, ajutorul Sfinților
Mărturisitori nu încetează a se face simțit nouă și astăzi, potrivit și râvnei noastre
pentru Dumnezeu și cinstirii ce le-o arătăm și noi, pomenindu-le numele, virtuțile și
învățăturile folositoare de suflet și rugându-ne lor în vremea bucuriilor și încercărilor
noastre.

În încheierea acestei scurte evocări, vreau să amintesc că mai mult decât

mărturiile noastre omenești despre Sfinții Mărturisitori, Rugători și Pătimitori

6
contează mărturia Domnului Hristos Însuși Care a zis: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe
Mine înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu pe el înaintea Tatălui Meu Care este
în ceruri.” (Matei 10, 32) - și, prin această mărturie fermă a Domnului în cer, numele
Sfinților Mărturisitori s-au scris în cartea Vieții veșnice a lui Dumnezeu (căci
Domnul Iisus Hristos viază întru ei). Iar, prin umila noastră recunoștință de acum și
prin recunoașterea, sperăm grabnică, a ierarhiei Bisericii, avem încredințarea că vom
vedea, alături de numele Tuturor Sfinților, și scrierea oficială a numelor Sfinților
Mărturisitori din ultimul veac în sinaxarul (cartea) Bisericii. Prin aceasta vom avea
confirmarea împlinirii Proniei dumnezeiești asupra Sfinților Bisericii Ortodoxe și a
neamului nostru românesc din ultimul secol. Amin!