14. Protecţia împotriva incendiilor.

Stingerea unui autovehicul care a luat foc din diverse motive este o operaţie dificilă, mai
ales când are loc pe drumuri cu circulaţie redusă, în afara localităţilor; dacă incendiul a luat
anumite proporţii stingerea este imposibilă şi se soldează de regulă cu explozia rezervorului de
combustibil, care poate provoca răniri foarte grave de persoane şi totodată poate antrena
incendierea de bunuri materiale situate în vecinătate. În consecinţă, prevenirea şi reducerea
riscului de incendii impun condiţii tehnice severe atât pentru domeniul concepţiei cât şi pentru
cel al exploatării; asemenea prescripţii se dau în [154], [155], [192] şi în [193].
Pericolul de incendiu trebuie raportat la factorii care sunt în stare să amorseze arderea şi care
fac ca arderea să continue cu un anume grad de violenţă. Arderea poate începe datorită unor
imperfecţiuni sau uzări a instalaţiei electrice constând în scurtcircuite însoţite de aprinderea
izolaţiei cablurilor; deasemeni, combustibilul scurs prin neetanşeităţi ale instalaţiei de alimentare
se poate aprinde de la ţeava de evacuare a gazelor. Pericolul aprinderii combustibilului este şi
mai mare în cazul răsturnărilor sau coliziunilor, când deformarea şi ruperea unor componente pot
genera neetanşeităţi în instalaţia de alimentare sau scurtcircuitarea conductorilor electrici.
În mod obişnuit, incendiile datorate aprinderii combustibilului apar în compartimentul
motorului, dar uneori se pot dezvolta din cauza aprinderii rezervorului de combustibil. Nu puţine
sunt situaţiile în care incendiile pornesc din interiorul caroseriei sau cabinei din cauza aprinderii
unor materiale cu calităţi combustibile bune, utilizate în amenajările interioare.
În principiu, protecţia împotriva incendiilor se realizează pe următoaarele căi:
- asigurarea unei bune etanşări a conductelor instalaţiei de alimentare cu combustibil şi
dispunerea lor în locuri ferite de lovituri şi cât mai departe de cuplaje electrice şi surse calde;
- realizarea unor rezervoare de combustibil rezistente la vibraţii şi amplasarea lor în zone
neafectate de şocurile coliziunilor din faţă sau din spate;
- dimensionarea corectă a cablajelor electrice şi dispunerea lor pe trasee depărtate de substanţe
combustibile;
- limitarea cantităţilor şi calităţilor combustibile ale materialelor folosite în amenajările
interioare.

14.1. Instalaţia de alimentare cu combustibil.

Traseul conductelor de alimentare care fac legătura între compartimentul motorului şi
rezervorul de combustibil trebuie ales astfel încât ele să nu poată veni în contact cu obstacolele
căii de rulare şi nici să poată să fie lovite de eventualele corpuri aruncate de anvelope în timpul
mersului. În acest scop conductele se amplasează mai sus în raport cu solul decât părţile de şasiu
sau lonjeroanele caroseriilor portante. Conductele trebuie confecţionate din materiale rezistente
la coroziunea datorată calităţilor combustibilului sau agenţilor externi. În compartimentul
motorului conductele de combustibil trebuie fixate pe ansamblurile rigide şi protejate de
eventualele contacte cu echipamentele mobile. Pendularea motorului în jurul suporţilor elastici
de fixare nu trebuie să inducă în armăturile conductelor eforturi de nici un fel.
Rezervorul de combustibil trebuie construit dintr-un material metalic rezistent la foc. Se
admit şi rezervoarele confecţionate din mase plastice dacă satisfac condiţiile care se expun în
continuare. Aceste rezervoare trebuie să reziste la şoc; pentru încercări se foloseşte un pendul al
cărui element de lovire este un corp din oţel cu masa de 15 kg, având formă piramidală cu
suprafeţele laterale - triunghiuri echilaterale şi cu o rază de curbură la vârf de 3 mm. În
momentul impactului elementul de lovire trebuie să posede o energie cinetică de cel puţin
30 N.m. Pe parcursul încercărilor, rezervorul este umplut cu lichid antigel, a cărui temperatură
trebuie menţinută la -40°±2°C. Se lovesc zonele cele mai vulnerabile din punct de vedere a
rezistenţei sau cele mai expuse la acţiunea unor forţe, ţinându-se seama de forma şi poziţia de
montaj a rezervorului. Încercarea nu trebuie să provoace scurgeri de lichid. Rezistenţa mecanică
se verifică similar ca la rezervoarele confecţionate din metal. După umplerea cu apă la
temperatura de 53°C se ridică presiunea în interior cu 0,3 bar şi se menţine pe o durată de 5 ore.
1
Pe perioada încercării nu se admit nici un fel de scurgeri de lichid; se acceptă doar eventuale
deformaţii permanente.
Pentru determinarea permeabilităţii la combustibil, rezervorul se umple la 50% din capacitate
cu combustibilul repectiv, şi fără a fi închis etanş, se expune la o temperatură exterioară de 40°C
o perioadă de cel mult patru săptămâni. Se reumple apoi rezervorul tot la capacitatea de 50%, se
închide etanş şi se supune la o temperatură interioară tot de 53°C, compensând creşterea de
presiune pe măsura egalizării temperaturii. Pe o durată de încercare de opt săptămâni se
determină pierderea în greutate a combustibilului datorită difuziei sale în materialul rezervorului.
Se admite o pierdere maximă de 20 grame în 24 ore. Rezistenţa la foc se încearcă prin expunerea
rezervorului, dispus într-o poziţie similară ca şi pe vehicul, la flacără, pe o perioadă de două
minute. În acest scop se utilizează un recipient cu combustibil cu suprafaţa de ardere depăşind
suprafaţa fundului rezervorului; între aceasta şi nivelul combustibilului din recipient se lasă o
distanţă egală cu garda la sol a rezervorului montat pe vehicul. În asemenea condiţii de încercare
nu se admit scurgeri de combustibil din rezervor. Rezistenţa la temperaturi înalte se verifică prin
expunerea rezervorului la o temperatură ambiantă de 95°C±2°C timp de o oră, după ce a fost
umplut cu apă la 50% din capacitate. Incercarea este satisfăcătoare, dacă rezervorul nu prezintă
scurgeri sau deformări importante.
Nu este permisă amplasarea rezervorului de combustibil în habitaclu şi nici să constituie
unul din pereţii acestuia. Mai mult, între rezervorul de combustibil şi habitaclu trebuie prevăzut
un perete care să poată rezista timp de minim două minute la un foc de benzină; între perete şi
nivelul benzinei care arde trebuie să fie o distanţă de 20 cm. Dacă în perete sunt practicate
orificii pentru trecere de cabluri, ele trebuie etanşate pentru a nu permite eventuala scurgere
liberă a combustibilului spre habitaclu. Rezervorul trebuie fixat rigid la structura autovehiculului
şi amplasat astfel ca scurgerile posibile de combustibil să fie direcţionate spre sol sau înspre
exterior. Pentru eliminarea încărcării separate faţa de autovehicul cu electricitate statică,
rezervorul trebuie să aibă un contact bun cu masa metalică a caroseriei.
Nu este permisă dispunerea orificului de umplere în habitaclu, portbagaj sau în
compartimentul motorului. Scurgerile de combustibil ce pot să apară cu prilejul umplerii
rezervorului nu trebuie să ajungă pe tubulatura de eşapare a gazelor.
Pentru instalaţia de alimentare cu combustibil se impun condiţii tehnice severe şi în ceea ce
priveşte comportarea la şocuri provocate de coliziuni. În acest scop se fac încercări la
coliziuni frontale şi din spate; coliziunea frontală se face cu o barieră fixă cu masa de cel puţin
70000 kg, la o viteză cuprinsă între 48,3 km/h şi 53,1 km/h. Rezervorul de combustibil se umple
la 90% din capacitate cu combustibil sau cu lichid neinflamabil, cu aceeaşi masă specifică ca şi a
combustibilului. La coliziunile din spate autovehiculul staţionează fără a fi frânat, cu maneta
schimbătorului cutiei de viteze în poziţie neutră. Lovirea din spate se efectuează cu un cărucior
(barieră mobilă) sau cu elementul unui pendul, a cărui masă trebuie să fie de 1100 kg±20 kg; în
momentul impactului trebuie realizată o viteză a elementului de lovire cuprinsă între 35 km/h şi
38 km/h.
În timpul şi după coliziunile menţionate se impun următoarele condiţii:
- pe perioada coliziunii se admit scurgeri uşoare de combustibil sau de lichid de înlocuire din
instalaţia de alimentare;
- dacă după coliziune apare o scurgere continuă de combustibil sau de lichid înlocuitor,
debitul acestuia trebuie să nu depăşească valoarea de
30 grame/minut;
- nu sunt admise incendii întreţinute de combustibil;
- în timpul şi după coliziune, acumulatorul trebuie să fie menţinut în sistemul său de pe
autovehicul.

14.2. Instalaţia electrică.

Elementele instalaţiei electrice trebuie să poată rezista fenomenelor de coroziune la care sunt
expuse.
2
 Toţi receptorii electrici şi toate circuitele prevăzute cu cabluri electrice trebuie să fie
alimentate prin intermediul unor siguranţe care întrerup alimentarea în cazul depăşirii, din orice
motiv, a curentului maxim admis pe circuitul respectiv; se exceptează de la această condiţie
circuitele de încărcare a bateriei de acumulatoare şi cel care acţionează electromotorul de
pornire.
Nu se admit înlocuirea unor receptori cu alţii de putere mai mare (de exemplu becuri pentru
faruri, proiectoare, etc) decât numai în situaţiile în care cuplajele electrice suportă creşteri
corespunzătoare ale curentului iar siguranţele aferente sunt calibrate corect.
Cablajele electrice trebuie protejate împotriva deteriorării izolaţiei în locurile în care apar
treceri prin pereţi de tablă sau în zone supuse vibraţiilor şi frecărilor.
Legăturile între cablurile electrice şi diverse echipamente trebuie să prezinte siguranţă contra
desfacerilor accidentale şi să fie protejate cu materiale izolatoare.

14.3. Calităţile inflamabile ale materialelor folosite în amenajările interioare.

Cu anumite excepţii, nu este admisă utilizarea în "spaţiul interior" al unui vehicul a unui
material dacă viteza sa de ardere este mai mare de 250 mm/min. Prin viteză de ardere se înţelege
raportul între distanţa arsă şi timpul necesar flăcării pentru parcurgerea acestei distanţe. Noţiunea
de "spaţiu interior" se referă la următoarele componente:
- spaţiul interior al habitaclului sau al cabinei;
- spaţiul interior al remorcilor destinate transportului de persoane;
- compartimentul motorului dacă el este dispus în interior sau sub habitaclu;
- portbagajul vehiculelor destinate transportului de persoane;
- compartimentul de mărfuri al vehiculelor utilitare atunci când el comunică cu spaţiul interior.
Se admite folosirea materialelor cu viteză de ardere mai mare de
250 mm/min, în următoarele situaţii:
- pentru acoperirea podelei sau pentru îmbrăcămintea scaunelor, dacă suprafaţa totală a
materialului în cauză este de cel mult 300 cm2, iar volumul său total nu depăşeşte 100 cm3;
pentru orice pernă, dacă la o suprafaţă a acesteia de 625 cm2 revine o suprafaţă mai mică de 300
cm2 pentru materialul în cauză şi dacă volumul său total este sub 100 cm3.