Cum ne poartă grijă Dumnezeu: „Doi
oameni erau vecini. Fiecare era însurat şi
avea şi copii. Amândoi trăiau din munca
lor cu palmele. Unul din ei era adeseori
trist şi posomorât şi zicea: „Dacă mor, sau
dacă mă îmbolnăvesc, ce se face nevasta
şi ce se fac copiii mei?” Gândul acesta nu-
l părăsea de loc, îl rodea întruna la inimă.
Celălalt om se gândea şi el că ar putea să
moară sau să se îmbolnăvească, dar îşi
zicea:” Dumnezeu care cunoaşte toate
făpturile şi îngrijeşte de toate ca un Tată,
va avea grijă şi de mine, de soția mea şi de
copiii mei!” Și astfel pe când cel dintâi era
veșnic îngândurat, cel de al doilea era
încrezător şi liniștit. Într-o zi, când cel
dintâi lucra îngândurat a văzut o păsărică
trecând repede într-un tufiș. S-a luat după
ea şi a văzut două cuiburi unul lângă altul
cu pui golaşi. Şi-a văzut apoi înainte de
lucru, aruncându-şi din când în când ochii
la păsărelele, care aduceau hrană pentru
puii lor. Mare îi fu însă durerea, când
întruna din zile văzu cum o păsărică, ce
venea cu mâncare la puii ei, fu răpită de
un herete. „S-au dus bieţii puişori!” - A
doua zi s-a dus să vadă dacă mai e vreunul
din pui în viaţă. Spre marea lui mirare,
văzu că toţi puii trăiau. „Ce să fie asta?”,
se gândi el. Şi se dădu laoparte ca să vadă
cine-i hrăneşte. Şi văzu în adevăr, că
mama celorlalţi pui aducea hrană şi pentru
unii şi pentru alţii. Rușinat că se îndoise
de grija lui Dumnezeu, povesti seara
vecinului său ce văzuse. „De ce să ne mai
neliniştim ?”, îi zice atunci vecinul.
„Dumnezeu nu părăseşte niciodată pe cei
ce sunt ai lui. Datoria noastră e de a crede,
a nădăjdui şi a iubi. Dacă mor eu, tu vei fi
tatăl copiilor mei; dacă mori tu, eu voi fi
tatăl copiilor tăi; şi dacă vom muri
amândoi, mai înainte de a fi ei mari, Tatăl
ceresc va fi tatăl lor”.
Dar daca cineva ar vrea sa afle cat de
prețios este un singur an din viața unui
om, atunci l-as sfătui sa stea de vorba cu
un student care tocmai a trebuit sa repete
anul universitar.
Daca vreți sa aflați cat de valoroasa este o
singura luna, întrebați o mama care a
trebuit sa nască prematur.
Daca vreți sa descoperiți valoarea unei
singure ore, întrebați doi îndrăgostiți care
nu mai au răbdare sa aștepte ora întâlnirii.
Daca vi se pare ca un minut nu înseamnă
chiar așa mult, vorbiți cu o persoana care
tocmai a pierdut trenul.
Poate aveți impresia ca o secunda este
nesemnificativa. Un atlet care trebuie sa se
mulțumească doar cu locul doi v-ar
contrazice.
Poate o fracțiune de secunda vi se pare
fără valoare. In cazul acesta, va sfătuiesc
sa vorbiți cu un șofer care tocmai a evitat
sau nu un accident.
"Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a
iubit si fiindcă trăia intre păcătoși, l-a
mutat de pe pământ. A fost răpit la cer,
pentru ca răutatea sa nu-i schimbe mintea
sa, înșelăciunea sa nu-i amăgească
sufletul" (Înțelepciunea lui Solomon
11,10-11).
Am stat de multe ori si m-am gandit: viata
unui om este un sir lung de despartiri...
Incepand cu gradinita, ne despartim de micii
prieteni de acolo. Apoi urmeaza scoala,
liceul, facultatea unde ne despartim de
prieteni, de colegi, de profesori. Mereu ne
despartim de cate cineva. Dupa fiecare
despartire, rupem mereu cate o bucata din
inima noastra, adaugam cateva riduri pe
frunte, mai imbatranim cu 2- 3 ani...
Sunt despartiri dureroase, despartiri
nostalgice, despartiri patetice, despartiri
jalnice, despartiri dramatice... Ele,
despartirile, au loc in aeroporturi, in gari, la
marginea gropii din cimitir, in casele noastre
sau ale prietenilor, in sali de tribunal, la un
colt de strada, aiurea in lume...
Suntem despartiti la un moment dat de cei
dragi, de distanta, de timp, de uitare, de
neputinta, de cuvinte, de gesturi... de moarte.