Imi aduc aminte de copilarie, cu drag si dor.

Pentru mine a fost acea perioada a vietii

in care totul era pe cit de simplu pe atit de frumos. Locul de care imi amintesc mereu
cu mare drag este gradinita unde mi-am petrecut copilaria acel enorm castel plin de
copii, cu geamuri luminoase si Sali primitoare.

Convinsa de faptul ca viata mea de adult poate fi insufletita de amintirile din

copilarie am decis sa fac o vizita gradinitei din localitatea natala si m-am lovit de
realitate, o realitate dura care nu coincidea cu imagindea din copilarie. gradinita a
ramas neschimbata si nu in sensul bun al cuvintului. In acest loc timpul parca s-a oprit
iar imaginea cindva drumoasa acum e doar o amintire. Geamurile mari si luminoase
acum sunt vechi si sparte pealocuri. Locul care a fost cindva cald si primitor acum e
rece, e foarte frig in incaperi, camera unde dorm micutii e incalzita cu un resou
electric, utilajul si mobilierul invechit, exact aceleasi piese care erau 20 de ani in urma
dar mai urite si mai jerpuite. 14 fetite, 12 baietei si doar 20 de patucuri.

“mobila nu e doar veche dar e si putina, nu avem unde sa-I culcam pe toti, unii micuti
dorm cite doi pe un patuc” imi spune Amina, o tinara educatoare.

Frigul, starea mobilierului si utilajului nu sunt unicile probleme cu care se confrunta

gradinita. Cea mai acuta problema este lipsa de cadre.

“Lipsa personalului pentru noi este cea mai usturatoare problema la moment, oamenii
aici vin din dragoste pentru copii dar salariul mic iti taie orice pofta de munca,
educatoarele lucreaza de dimineata pina seara cu un salariu putin trecut de 1000 de lei,
e imposibil sa supravietuiesti cu asa bani. Avem nevoie de ajutor de bucatar dar nu
vine nimeni sa munceasca la noi pentru ca in cantina situata in vecinatate salariul e de
citeva ori mai mare. Nu e usor, probleme sunt foarte multe si nimeni nu se grabeste sa
le rezolve” se plinge doamna Eugenia, directoarea gradinitei.

Copiii zimbesc, alearga, cinta, se joaca si se implica activ in jocuri bucurindu-se de

perioada fara de griji. Ei nu stiu ce viitor ii asteapta, ei nu stiu de lupta cu sistemul,
pentru ei realitatea aceasta inca nu are o definitie iar pentru mine aceasta realitate trista
nu isi are locul in era performantei, tehnologiei si viteze, in era in care totul pare
posibil.