TEMA: Remediile antianemice. Hemostaticele și anticoagulantele.

Remediile antianemice se numesc preparatele utilizate în tratamentul anemiilor.

Deosebim câteva tipuri de „anemii”:
1.Anemie fierodeficitară (hipocromă).
2.Anemie megaloblastică (hipercromă).

Acest tip de anemie fierodeficitară se întâlneşte des în practica pediatrică şi este legată cu insuficienţă de Fe,
care are următoarele cauze:
 dereglările absorbţiei de Fe din intestin.
 Folosirea în alimentaţie preponderent a alimentelor sărace în Fe.
 pierderi intense de Fe (hemoragii gastro-intestinale)
 necesitatea majoră de Fe (sarcină, lactaţie, perioada de reconvalescenţă).
 dereglări a mecanismului de transport, depunere şi utilizare a Fe.
Remediile de bază în tratamentul anemiilor hipocrome sunt preparatele de Fe.
Necesitatea de Fe în 24 ore pentru adult constituie 0,2mg/cg, pentru copii mici 0,6mg/kg şi pentru sugari
1mg/kg, luând în consideraţie faptul că se reabsoarbe numai 5-10% din conţinutul total de Fe din alimente.
Anume la copii apare disbalansul deficitar de Fe cu încetinirea creşterii şi dezvoltării, paliditatea
tegumentelor, slăbiciuni generale, apatie, vertij, leşin. Aproximativ 70 % de Fe din organismul uman (3-4
gr) intră în componenţa Hg; 10-20% este depozitat sub formă de feritină şi hemosiderină; 10% - în
componenţa mioglobinei (proteinei musculare). Fe este necesar tuturor celulelor umane, însă în primul rând
pentru Hg eritrocitelor, ce asigură transportul de oxigen către celule. Absorbţia de Fe are loc numai în
duoden şi porţiunea superioară a jejunului şi se supune absorbţiei numai în formă redusă a Fe (Fe2+). În
alimentele ce conţin forma oxidată a Fe (Fe3+), aceasta în celulele mucoase ale intestinului trece în Fe2+ şi
numai apoi se absoarbe în sânge. Dacă remediile de Fe pentru terapia de substituţie conţin Fe2+ ,
absorbindu-se în sânge se leagă cu proteina de transport a plasmei (transferina), care îl duce către organe şi
ţesuturi. Sursele de Fe: produsele alimentare (legume, mere, citruşii, roşii, carnea şi peştele)
Absorbţia de Fe este ameliorată de acizii organici (ascorbic, citric, fumaric, malonic), deaceea deseori
preparatele de Fe se livrează sub formă de săruri a Fe cu aceşti acizi. Contrar acestora, laptele , sarurile de
Ca, fosfaţii, tetraciclinele, formează cu Fe complexe neabsorbabile, care cad în precipitat. Cu toate ca
preparatele de Fe posedă acţiune iritantă asupra mucoasei tractului digestiv, ele nu se administreză cu lapte,
timpul optimal de administrare – peste 2 ore după masă sau cu 30 min înainte de masă.
Tratamentul cu preparatele de Fe se efectuiază per os şi se livrează sub formă de comprimate, capsule şi
sirop. La ele se referă:
1. fersinol Z (capsule 0,5)
2. ferogradumet (tab. N30)
3. sorbifer
4. Tardiferon
5. Hemofer (sol. 10ml)
6. Feroplex, Feronal, Totema,
Preparatele de Fe sus enumerate conţin cantităţi variabile de Fe elementar (de regulă de la 40 la 100 mg
într-un comprimat) şi dozarea se face din considerentul că organismul are necesitate în 24 ore de 50 mg
-100mg de Fe elementar.
Terapia perorală a anemiilor hipocrome durează 3-6 luni (primele semne de ameliorare apar peste 5-7
zile). Cantitatea de hemoglobină începe să crească peste 2-3 săptămâni şi se normalizează peste 1-3 luni.
În schema de tratament la fel se include vitamina C, B şi microelemente (Ca, Zn, Cu).
Lipsa efectului curativ în caz de diagnostic corect şi terapie raţională ne vorbeşte fie de o hemoragie, fie
de dereglarea procesului de absorbţie a Fe în rezultatul unui proces inflamator, sau atrofic, fie la
pacienţi după rezecţia gastrică şi porţiunii superioare a intestinului. În aceste situaţii şi în caz de
insuportare a preparatelor perorale este indicată administrarea parenterală a Fe numai în condiţii de
staţionar, sub controlul hematologic permanent.
Preparatele de Fe parenterale:
1. ferbitol (flac. 2 ml)
2. fercoven (fiole 5 ml)
3. ferumlec (fiole 2 ml i/m; 5 ml i/v)
Reacţiile adverse: durere pe parcursul (traiectul) venelor, flebite, tahicardie, dereglări de respiraţie, dureri
în spinare, articulaţii, greaţă, vomă, reacţii alergice, rar – şoc anafilactic.
Boala Adison-Birmer (anemia megaloblastică, hipercromă, i.c. mai mare de 1,2) – este cauzată de
deficitul vitaminei B12 şi acid folic, care este strict necesară pentru procesul de proliferare şi maturizare a
celulei eritroide. De asemenea poate fi ca rezultat a pierderii primare a „factorului intrinsec” din mucoasa
gastrică (ca rezultat al rezecţiei gastrice totale), fără de care nu poate avea loc absorbţia vitaminei B12 în
sânge. În natură vitamina B12 se sintetizează numai de microorganisme şi se conţine în produse alimentare
(predominant în carne, ouă, lactate, ficat); în produse vegetale practic lipseşte. În conformitate cu
patogeneza, tratamentul acestui tip de anemie se efectuiază cu vitamina B12 (ciancobolamina) şi acid folic.
Dozarea şi regimul de tratament este stabilit de hematolog. De regulă vit. B12se administrează i/m în doze
mari (100-1000 mcg) zilnic sau peste o zi timp de 1-2 săptămâni; apoi se trece la terapia de menţinere
1doză/lună toată viaţa. Ea se suportă bine, nu dă reacţii adverse şi complicaţii.
Acidul folic se găseşte în alimente vegetale (verdeaţă), lactate, ficat, ouă, în cantităţi minime se sintetizează
de microflora intestinală. Deoarece, ea bine se absoarbe, deficitul ei poate fi restabilit prin administrarea
peros a 10-20mg/24 ore.
Substanţele hemostatice (remediile ce măresc hemostaza, coagulabilitatea sângelui ). Se utilizează în
profilaxia şi tratamentul hemoragiilor acute şi cronice. Dereglările hemostazei pot apărea ca rezultat a
deficitului condiţionat genetic a fracţiilor de coagulare (hemofilia), în maladiile hepatice, intoxicaţii cu
substanţe medicamentoase.
Clasificarea remediilor hemostatice.
1. Substanţe coagulante:
A. cu acţiune directă:
 pentru utilizarea locală – preparatele trombinei şi fibrinogenului (burete hemostatic, de fibrină)
 pentru tratamentul resorbtiv – fibrinogenul.
B. cu acţiune indirectă – preparatele vitaminei K (fitomenadiona; vitamina K3 - vicasol);
2. Factorii de coagulare VIII şi IX – se utilizează în tratamentul maladiilor eriditare (hemofilia A şi B)
3. Substanţele antifibrinolitice – acid aminocapronic; contrical, gordox, aprotinina.
4. Agregantele plachetare – Ca clorid, Ca cluconat, carbazocrom (adroxon), etamzilat (dicinon)

Preparatele trombinei – trombina se obţine din protrombină sub influenţa tromboplastinei şi ionilor de Ca.
Trombina transformă fibrinogenul în fibrina – monomer şi activează factorul XIII. Aceasta din urmă
produce polimerizarea fibrinei, care şi formează baza trombului roşu.
Trombina posedă o activitate fermentativă puternică, de aceea ea nu se administrează parenteral. Se
utilizează numai local sub formă de tampon îmbibat cu soluţie, sau burete hemostatic. Se utilizează în
hemoragii parenchimatoase (operaţii la ficat); osoase, gingivale la bolnavii cu dereglarea a coagulabilităţii
sângelui.
Fibrinogenul- se obţine din plazma sângelui donat şi se livrează sub formă de pulbere sterilă în flacoane, se
administrează i/v, perfuzie, printr-o sistemă cu filtru (aderată la preparat). Se utilizează la pacienţi cu
conţinut diminuat de fibrinogen în sânge pe fonul maladiilor hepatice, utilizării anticoagulantelor indirecte.
Cu scop profilactic este folosit înainte de intervenţii chirurgicale pe organe, bogate în activatori tisulari a
sistemului fibrinolitic (plămâni, pancreas, prostată, glanda tiroidă); în obstetrică (decolarea de placentă,
avort, cezariană). Se utilizează şi local sub formă de pelicule fibrinice sterile şi burete de fibrină.
Contraindicaţii:
–coagulabilitatea mărită a sângelui
–ictus ischemic
–tromboze.
Preparatele vitaminei K– în organism vitamina K se obţine din două surse:
– din frunzele verzi a legumelor (vitamina K1)
– se sintetizează de microflora intestinală (K2)
Pentru absorbţia vitaminei este necesară prezenţa obligatorie a acizilor biliari - absorbţia suferă în maladiile
hepatice. Vitamina K participă la sinteza fracţiilor de coagulare a sângelui: I, II,VII, IX, X. Preparatele
vitaminei K nu-s efective în hemofilie.
Analogii sintetici a vitaminei K
–fitomenadiona (liposolubil)
–vicasol (hidrosolubil) - K3.
Fitomenadiona se absoarbe repede din intestin şi posedă efect rapid (maximum peste 2-8 ore). Vicasol iniţial
se transformă în vitamina K1 şi K2 în ficat (efect maximum peste 24 ore şi mai mult).
Indicaţii:
 hemoragii, cauzate de deficitul vitaminei K, sau de supradozarea anticoagulantelor cu acţiune
 indirectă.
 stări însoţite de hipoprotrombinemie.
 hemoragii parenchimatoase şi capilare
 hemoragii ca complicaţie a U.G.D.
 hemoroizi
 hemoragii nazale îndelungate
Cu scop curativ fitomenadiona se administrează intern câte 0,01-0,02 de 3-4 ori pe zi; Vicasol 0,015-0,03/zi
sau i/m sol. 1% - 1-2ml.
Remediile antifibrinolitice.
Sunt remedii sintetice şi de natură animală cu activitate antienzimatică, care diminuiază activitatea
fibrinolitică a sângelui şi ţesuturilor. Se clasifică în:
1. de origine sintetică – acidul aminocapronic, amben.
2. de origine animală – aprotinina (contrical, gordox).
Indicaţii:
1. supradozarea preparatelor fibrinolitice.
2. cu scop profilactic în traumatisme şi intervenţii chirurgicale efectuate pe organe bogate în enzime
fibrinolitice (pulmoni, uter, pancreas, prostată).
3. decolarea placentei, moartea intrauterină a fătului.
4. transfuzii masive de sânge.
5. hemoragii pulmonare în tuberculoză.
6. hemoragii B.U.S.D. din venele esofagiene dilatate, intestin.
Contraindicaţii:
1. tromboze, trombembolii.
Agregantele plachetare.
La ele se referă substanţe medicamentoase din diverse grupe farmacologice, care favorizează agregarea
plachetară:
1. Ca clorid
2. Ca gluconat
3. Adroxon.
4. Etamzilat (dicinon)
Indicaţii:
 hemoragii capilare, condiţionate de permeabilitatea mărita a pereţilor capilari.
 hemoragii parenchimatoase în traume, în timpul operaţiei.
 pentru profilaxia hemoragiilor postoperatorii şi hematoamelor (după înlăturarea amigdalelor palatine,
adenoizilor, prostată, extragerea dinţilor).

Anticoagulantele.
Se numesc preparatele, care suprimă coagulabilitatea sîngelui, pe contul inhibiţiei sintezei factorilor de
coagulare în ficat.
Clasificarea:
1. Anticoagulantele:
a) cu acţiune directă:heparina, dalteparină (fragmin), nadroparină (fraxiparin), enoxaparină (clexane),
citratul de Na.
b) cu acţiune indirectă:neodicumarina, acenocumarol (trombostop), sincumar, varfarin, fenilina.

Anticoagulantele cu acţiune directă.

Heparina reprezintă un anticoagulant fiziologic, care permanent este prezent în vasele sangvine. Heparina
este sintetizată de mastocitele ţesutului conjunctiv lax şi leucocite, depunîndu-seîn diverse organe.
Heparina se livrează sub formă de sare de Na şi se supune standartizării biologice (1mg- 130 U.A). În
prezent se utilizează pe larg fracţiile heparinei cu masă moleculară mică, care posedă un efect anticoagulant
mai pronunţat şi mai stabil, concomitent şi mai puţine complicaţii în special cu caracter alergic. Din acestea
fac parte: fraxiparina şi enoxaparina, care se obţin prin metoda depolimerizaţiei heparinei naturale. Ele se
livrează sub formă de soluţie 0,2 – 1ml în seringi dozate de unică folosinţă.
Mecanismul de acţiune a heparinei: în sînge se leagă cu o proteină numită antitrombina III, care trece în
forma sa activă formînd complexul heparina – antitrombina III. Acesta la rîndul său, reţine activarea
factorilor de coagulare II (protrombina). Concomitent blochează activitatea proteolitică a trombinei, care
asigură transformarea fibrinogenului în fibrină şi polimerizarea acesteia. Heparina fiiind administrată
intravenos, efectul se dezvoltă imediat şi durează 8-12 ore. De asemenea se indică i/m, şi s/c. Fraxiparina şi
enoxaparina se administrează s/c pe peretele anterior al abdomenul, efectul maxim se dezvoltă peste 3 ore şi
durează 18 ore.
Indicaţii: tromboza arterelor coronare, complicate cu infarct miocardic; tromboflebite; profilaxia
ttrombemboliilor la bolnavii cu embolii în anamneză, în cadrul operaţiilor şi perioadei postoperatorii; în
cadrul operaţiilor pe inimă şi vase – nu mai puţin de 7 zile; hemodializă; tromboflebite a venelor
superficiale a picioarelor – heparina sub formă de ungvent de 2 ori /zi.
Reacţiile adverse şi complicaţiile heparinei:
 hemoragii, condiţionate de supradozarea acesteia. În calitate de antidot se administrează protamina sulfat
din calculele 1mg protamină la 1mg de heparină administrată. Efectul apare imediat şi durează 2 ore.
 trombocitopenie tranzitorie.
 sensibilitate mărită, cu precauţie se administrează bolnavilor cu predispoziţie alergică.
Contraindicaţii:
 hemoragii, diateze hemoragice, hemofilie, trombocitopenie, HTA severă, ictus cerebral hemoragic,
boala ulceroasă, sarcina (I trimestru).
Citratul de Na – practic se utilizează numai pentru conservarea sîngelui. Acesta leagă ionii de Ca în săruri
greu disociabile, astfel exluzîndu-l pe acesta din procesul de hemocoagulare.

Anticoagulantele cu acţiune indirectă.

Aceste preparate inhibă sinteza factorilor de coagulare în ficat (II, VII, IX, X). Ele sunt active şi efective
numai în organism ( în vivo ). Perioada latentă constituie 24-72 ore, efectul se menţine timp de cîteva zile.
Se absorb bine şi complet din tubul digestiv, se supun biotransformării în ficat şi se elimină cu urina. În
rezultatul acţiunii îndelungate şi eliminării lente din organism, pot provoca cumulaţie funcţională şi
materială. De regulă se indică aceste anticoagulante cu scop profilactic în patologiile cronice.
Indicaţii: profilaxia trombemboliilor; profilaxia trombozei arterelor coronare şi cerebrale, inclusiv la
persoanele care au suportat infarct miocardic sau ictus; profilaxia trombozelor după plastia vaselor şi
valvelor cardiace; profilaxia trombozelor şi trombemboliilor în cadrul viciilor cardiace reumatice.
Contraindicaţii: hemoragii; diateze hemoragice; hemofilie; trombocitopenie; HTA severă; ictus
cerebral hemoragic; boala ulceroasă; sarcina (I trimestru); hipo- şi a- vitaminoza vit.K în cadrul
maladiilor hepatice.
Criteriul efectului anticoagulant pentru heparină serveşte timpul de sîngerare, dar pentru anticoagulantele cu
acţiune indirectă timpul protrombinic, care se determină zilnic pe parcursul tratamentului la început; apoi de
1-2 ori pe sîptămînă.