T E S T nr.

4
pentru examenul de curs la disciplina
DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Subiectul 1
NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICA GENERALĂ A DREPTULUI COMERŢULUI
INTERNAŢIONAL.

1.1. Relataţi despre obiectul dreptului comerţului internaţional.

Dreptul comerţului internaţional are ca obiect de reglementare rapoarte juridice de comerţ
internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională stabilite între
particulari, persoane fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică .
Aceste raporturi sunt raporturi patrimoniale ce se stabilesc între participanţii la circuitul mondial
de valori, aflaţi pe poziţie de egalitate juridică.
Relaţiile sau raporturile sociale, ce fac obiectul de reglementare pentru dreptul comerţului
internaţional, prezintă trei particularităţi coexistente, ce le diferenţiază de alte raporturi sociale, şi
anume :
1. prezintă caracter patrimonial;
2. prezintă caracter comercial;
3. prezintă caracter internaţional.

1.2. Determinaţi asemănările şi deosebirile între dreptul comerţului internaţional şi alte ramuri de
drept.
Raporturile juridice de drept ale comertului international se aseamana in mod esential cu
cele de drept comercial (intern) prin faptul ca amandoua aceste categorii de raporturi juridice
prezinta caracter patrimonial si comereial. Comercialitatea ca trasatura comuna, este data de
faptul ca amandoua izvorasc din acte si fapte de comert, iar subiectele lor sunt persoane fizice si
juridice care prezinta calitatea de comerciant.
Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate unitatea de esenta a celor doua raporturi
juridice este data de faptul ca ele sunt guvernate, in parte de aceleasi acte normative interne.
Astfel mai multe acte normative, care reglementeaza deopotriva raporturi comerciale interne si
de comert international, supun, fara distinctie, aceste raporturi, acelorasi legi, in principal codului
comereial si codului civil.
Asadar dreptul comertului international, ca materie pluridisciplinara preia o parte din normele
care, ca esenta apartin dreptului comercial, aparand astfel, ca un drept special fata de acesta din
urma, care ramane dreptul comun in domeniul raporturilor de comert.
Pe de alta parte, raporturile comerciale internationale se deosebesc de cele interne mai ales prin
faptul ca in cuprinsul lor apar elementele de extraneitate specifice, care fac ca ele sa devina
susceptibile de a fi supuse la doua sau mai multe sisteme de drept diferite.
Ca urmare, cu privire la raporturile de comert international apare un conflict de legi care face ca
ele sa fie supuse dreptului intern roman numai daca acesta este lex causae, in temeiul normei
conflictuale aplicabile in speta. Dar, cel mai frecvent, raporturile juridice la care ne referim sunt
guvernate de conventii internationale sau alte reglementari uniforme, care apar ca izvoare
specifice, ale dreptului comertului international, nu insa si ale dreptului comercial intern. De
asemenea, in materia comertului international se aplica, cu titlu de izvoare specifice, uzantele
comerciale internationale.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul civil si dreptul procesual
civil
Dr. comertului internat. prezinta importante elemente comune cu dr.civil si dr.procesual civil.
Astfel in primul rand, asa cum am aratat dreptul comertului international este o disciplina
pluridisciplinara, normele sale fiind, in afara celor comerciale (interne), in buna parte norme de
drept civil si procesual civil. Aceasta identitate -in esenta- de continut se manifesta si prin
metoda de reglementare comuna, constand in pozitia de egalitate juridica a partilor atat dreptul
civil si procesual civil, cat si dreptul comertului international facand parte, asadar, din domeniul
dreptului privat.
Dreptul civil si dreptul procesual civil constituie dreptul comun fata de dr.comertului internat.,
asa incat prevederile lor sunt aplicabile ori de cate ori reglementarile speciale in materia
comertului internat. nu sunt indestulatoare si nu exista reglementare specifica nici la nivelul dr.
si dreptul civil
il sunt patrimoniale si personal-nepatrimoniale, in timp ce raporturile de drept al comertului
international, sunt in principiu patrimoniale;
c) raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international intrunesc
caracterele specifice de comercialitate si internationalitate.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul international privat
Ca si raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international, cele de drept
international privat prezinta caracter de internationalitate, desi in unele cazuri sfera notiunii de
internationalitate este mai restransa pentru cea dintai categorie de raporturi.
Ambele materii juridice fac parte din dreptul privat, raporturile juridice care constituie obiectul
lor de reglementare caracterizandu-se prin pozitia de egaliate a partilor.
Principala deosebire dintre dreptul comertului international si Dreptul international privat rezida
in natura normelor juridice care intra in continutul lor. Astel in timp ce normele de drept al
comertului international sunt materiale, cele care intra in continutul dreptul international privat
sunt in marea lor majoritate, norme conflictuale. Obiectul lor de reglementare este de asemenea,
diferit in cazul dreptului international privat, el fiind mai larg. Intr-adevar daca dreptul
comertului international are ca obiect raporturi juridice care apar in domeniul comertului si
cooperarii economice internationale, dreptul international privat reglementeaza raporturi juridice
cu element de extraneitate din toate domeniile dreptului privat si anume, al dreptului civil
propriu-zis, dreptului familiei, anumitor institutii ale dreptului muncii (de exemplu contractul de
munca) si dreptul de proprietate intelectuala, cele din domeniul dreptului procesual civil, etc. De
asemenea, dupa parearea noastra dreptul international privat - si anume un domeniu al sau,
dreptul internat. privat comercial - reglement. si aspectele conflictuale in materia comertului
internat.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul international public
Principala deosebire dintre dreptul comertului international si dreptul international public consta
in natura si pozitia juridica a subiectelor. Astfel dreptul comertului international reglementeaza,
in principal asa cum am mai aratat raporturile dintre persoanele fizice sau juridice aflate pe picior
de egalitate juridica. Intra de semneea in obiectul dreptului comertului international raporturile
juridice comerciale la care una din parti este statul cealalta fiind o persoana fizica sau juridica
apartinind altui stat. Si in acest caz conditia esentiala pentru a fi vorba de raporturi de drept al
comertului international este ca partile sa se afle pe pozitie de egaliatte juridica, deci statul parte
la raport sa actioneze ca subiect de drept civil (dejure gestionis).
Raporturile juridice dintre state actionand ca puteri suverane (de jure imperil), dintre acestea si
organizatii internationale guvernamentale, precum si dintre asemnea organizatii intra in sfera de
reglementare a dreptul international public si mai precis, a dreptul international economic si
dreptului international al dezvoltarii ca ramuri ale dreptului international public, atunci cand
aceste raporturi juridice privesc domeniul cooperarii economice internationale.
Intre dreptul comertului international si dreptul international public exista si importante puncte
de convergenta, izvorate, in primul rand, din elementul de internationalitate care caracterizeaza
deopotriva, raporturile juridice, care fac obiectul lor de reglementare. Astfel principiile
fundamentale ale dreptul international public se aplica si in cadrul raporturilor de drept al
comertului international si, a fortiori, in cele la care participa statul. Corelatia dintre aceste doua
materii juridice apare mai evident in anumite situatii ca, de exemplu, in ceea ce privesc
consecintele pe care acordurile econiomice interstatale le produc asupra contractelor din
comertul international.

1.3. Argumentaţi principiile fundamentale ale dreptului comerţului internaţional.

Principiul este regula de baza, idee fundamentala in procesul elaborarii normelor juridice si
al aplicarii acestora in raporturile comerciale si de cooperare economico-stiintifica internationala.
1. Principiul libertatii comertului. Aceasta inseamna libertatea de a vinde pentru a castiga,
deoarece nimeni nu se angajeaza intr-o afacere comerciala fara interesul de a castiga.
Respectarea acestui principiu presupune dezvoltarea capacitatii economice a fiecarui stat printr-o
industrie proprie care sa poata vinde nu numai materii prime ci mai ales produse finite.
Presupune de asemenea o balanta echilibrata din punct de vedere economic in sensul ca
exporturile sa depaseasca importurile iar imprumuturile externe sa fie utilizate in vederea
productiei si nu pentru consum.
Statul intervine pentru respectarea acestui principiu printr-un control utilizand mijloace financiar
bancare, cum ar fi taxe, impozite, licente de import-export. Politicile monopoliste contravin
principiului libertatii comertului.
2. Principiul concurentei loiale.Conform acestui principiu concurenta are urmatoarele functii :
- Garantarea desfasurarii raporturilor comerciale de piata
- Facilitarea liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor si serviciilor
- Stimularea initiativei participantilor la schimburile comerciale internationale
Concurenta loiala are rolul de a fixa un pret just al marfurilor.
Actul de concurenta neloiala este orice act in materie comerciala contrar uzantelor cinstite prin
folosirea unor mijloace frauduloase in vederea atragerii si mentinerii clientelei.
In cazul importurilor unor produse comercializate la un pret inferior pe piata interna se vorbeste
despre pretul de dumping.
3. Principiul egalitatii juridice a partilor.Fiecare parte contractanta are libertatea sa actioneze
potrivit vointei sale convenind asupra modului in care sa se deruleze operatiunea comerciala.
Actele si faptele de comert se caracterizeaza prin initiative in urma carora se iau decizii.
Intervine astfel vointa partilor si avandu-se in vedere riscul pe care il presupune orice contract,
partile ar trebui sa cunoasca sistemul de drept din care face parte contractantul pentru a-si limita
riscurile.
In orice contract comercial, trebuie sa existe un tratament egal pentru toate partile, astfel incat
daca una dintre acestea se bucura de anumite privilegii sau drepturi subiective, si cealalta are
dreptul sa i se aplice acelasi tratament in virtutea aceluiasi principiu. Ex. Clauza natiunii celei
mai favorizate
4. Principiul libertatii conventiilor (contract)Conform principiului, conventiile legal incheiate
au putere de lege intre parti; este inscris inclusiv in Codul Civil roman, iar in comertul
international regula se numeste „LEX VOLUNTATIS”.Fiecare subiect de drept se obliga numai
la ceea ce accepta ca fiind in interesul sau, dar este supus uzantelor comerciale internationale
(normele legale aflate in vigoare si bunele moravuri aplicabile la nivel international).Efectele
acestui principiu sunt :
- Alegerea partenerului comercial
- Posibilitatea de a negocia termenii contrcatului si de a insera acele clauze contractuale
care sa protejeze interesele partilor si sa le garanteze realizarea scopului propus
5. Principiul bunei credinte. Conventiile trebuie respectate cu buna credinta. Principiul este
intalnit si in dreptul intern si reglementat inscris si in Codul Civil roman.
Buna credinta in afacerile comerciale obliga atat pe comerciant cat si pe industrias sa se
comporte in limita normalitatii pe parcursul derularii tranzactiei si pana la finalizarea acesteia.
Daca se recurge la actiuni de natura a frauda partenerul, rezultatele pot fi vizibile, palpabile, pe
termen scurt dar pierderii sunt certe pe termen lung deoarece exista riscul de a se pierde nu
numai partenerul ci si de a fi eliminat de pe intreaga piata de desfacere a produsului.
Subiectul 2
CONTRACTE MODERNE ŞI COMPLEXE

2.1. Relataţi despre caracterul complex al contractului internaţional de leasing financiar prin
prisma Convenţiei de la Ottawa din 1988 şi Legii Republicii Moldova cu privire la leasing.
Contractual de leasing reprezinta un contract in a acarui baza o parte (locator) se oblige la cererea
unei alte părți (locatar) sa-i asigure posesiunea si folosinta temporara a unu bun achiziționat sau produs
de locator, contra unei plati periodice, iar la expirare sa respecte dreptul de preemtiune a locatarului de a
cumpara bunul, de a prelungi contractual de leasing ori de a face sa inceteze raporturile contractual.
In realitatea operatiunea de leasing avind un character complex pesupune realizarea a doua contracte
independente: contractual de locatiune si contractual de Vinzare cumparare. Interdependent acestora
genereaza raspunderea vînzătorului fata de locatar. Intre aceste contracte exista o conexitate deoarece
locatorul nu va procura bunul decit daca va avea certitudinea ca-l va da in leasing locatarului si invers,
contractual de leasing va fi incheiat numai după finalizarea tratativelor de procurare a bunului dintre
vinzator si locator. In opinia mea, contractual de lesing se refera la contractile complexe de prestari
servii, aceasta reprezentind instrumental juridic prin care se infaptuieste prestarea unui serviciu de ordin
financiar (creditare), prin intermediul mecanismului de locatiune.

2.2. Comparaţi varietăţile contractului internaţional de leasing financiar.

Dupa tipul de finantare al contractului exista:
Leasing cu autofinanfarea locatorului, situatie in care locatorul dispune de intreaga suma necesara
producerii sau cumpararii activului.
Leasing multiplicat sau tip levier (leveraged). Este un leasing financiar in care locatorul imprumuta
cu o parte din banii necesari • cumpararii activului sau chiar toata suma, folosind contractul de
lea-sing ca o garantie pentru un imprumut.
Dupa, tipul de service asigurat, avem:
Leasing full-service (brut), in cadrul caruia locatorul se angajeaza sa intretina activul, sa-l
asigure si sa plateasca orice taxe derivate din proprietatea asupra activului, prevazute de lege.
Leasing-net in care locatarul isi asuma obligatiile specificate mai sus. Majoritatea leasing-urilor
financiare sint de tipul net.

Dupa originea activului:

Leasing direct. Majoritatea contractelor de leasing se incheie pentru echipamente noi.
Utilizatorul inchiriaza direct activul de la producatorul original.
Leasing indirect. Utilizatorul (viitorul locatar) alege un anumit echipament, indica locatorului sa-
l cumpere de la producator si apoi incheie contractul de leasing cu locatorul. Locatorul este cel
care cumpara echipamentul de la producator.

Dupa durata contractului exista:

Leasing pe termen lung: 8 ani si mai mult;
Leasing pe termen mediu: intre 3 si 8 ani;
Leasing pe termen scurt: bazat pe contracte consecutive, cu perioade de 2-3 ani.

Forme speciale:
Leasing time sharing: bunurile se inchiriaza simultan mai multor beneficiari, pe perioade distincte,
in scopul folosirii integrale a capacitatii lor (calculatoare, mijloace de transport etc.).
Master leasing: forma speciala practicata pentru inchirierea containerelor:
Term leasing — pe termen.
Trip leasing — pe calatorie.
—Experimental: folosit in scopul promovarii vanzarilor de ma§ini si utimaje.
 Contractul de lease-back este o operatie complexa, in cadrul careia vanzatorul §i
utilizatorul este una si aceeasi persoana. Utilizatorul, proprietar al bunului, vinde finantatorului,
o instalatie, un utilaj, cu obligatia acestuia de a i-l inchiria §i de a i-l revinde la finele perioadei
de locatie la un pret rezidual. Rolul operatiei de lease-back este considerabil442: fiind un mijloc de
finantare foarte ingenios, el permite unui industria?, sa obtina capitalul necesar activitatii sale
prezente §i viitoare, fara ca economi-ce§te sa piarda echipamentul necesar pentru realizarea
comenzilor pe care le are sau este pe cale sa le aiba.
Dupa obiectul sau concret (bunul dat in locatie) leasing-ul poate fi mobiliar sau imobiliar.
Dar pentru comertul international prezinta interes leasing-ul mobiliar, deoarece se refera la ceea
ce se numeste echipament industrial.
Exista leasing financiar (financial/capital/full-payout lease) sj lea-sing operational
{operating lease). Leasing-ul operational se deosebeste de cel financiar in primul rand prin faptul,
ca locatorul (lessor) este un fabricant. Daca in cazul leasing-ului financiar locala realizeaza
intreaga valoare a bunului, la leasing-ul operational bunul este inchiriat pentru o perioada mai
scurta decat durata vietii sale economice sj, deci a amortizarii. Prin urmare, bunul poate fi dat in
locatie la mai multi utilizatori, in mod succesiv, iar valoarea reziduala a bunului este, la expirarea
contractului, inca importanta. In fine, incazul leasing-ului operational nu se prevede posibilitatea
transmiterii proprietarii bunului catre locatar.

2.3. Stabiliţi drepturile si obligaţiile parţilor în contractul internaţional de leasing.

Locatorul are dreptul:
a) să cesioneze sau să dispună în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau
de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod
nu-l degrevează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă
natura sau regimul juridic al contractului;
b) să folosească bunul în calitate de gaj în obligaţiile sale faţă de terţi dacă
contractul de leasing nu prevede altfel;
c) să ceară achitarea integrală şi înainte de termen a ratelor de leasing ori să
rezilieze contractul, cu reparaţia pagubelor şi/sau cu restituirea bunului, în cazul în care
locatarul încalcă în mod esenţial clauzele contractului; d) să îmbine calitatea de locator cu cea
de vînzător (furnizor) dacă acest fapt este
prevăzut în contractul de leasing;
e) să solicite locatarului documentele ce reflectă starea lui financiară.

Locatorul este obligat:

a) să nu intervină în alegerea bunului şi/sau a vînzătorului (furnizorului) făcută de
locatar dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
b) să coordoneze cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare
(furnizare) a bunului;
c) să nu opereze modificări în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) fără
acordul locatarului;
d) să dea locatarului contra plată bunul său în posesiune şi folosinţă temporară;
e) să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare
(furnizare) cu vînzătorul (furnizorul), să plătească preţul bunului şi să încredinţeze
locatarului executarea obligaţiilor sale privind recepţionarea bunului, formularea
cerinţelor care izvorăsc din acest contract dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
f) să primească bunul la expirarea contractului de leasing dacă locatarul nu-şi
exercită dreptul de a achiziţiona bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi contractul
conform prevederilor prezentei legi;
g) să garanteze locatarului folosinţa liniştită a bunului;
h) să respecte dreptul locatarului de a opta pentru achiziţionarea bunului,
prelungirea contractului ori restituirea bunului.
 Locatarul are dreptul:
a) să aleagă independent bunul şi/sau vînzătorul (furnizorul) ori să încredinţeze
locatorului această alegere;
b) să formuleze vînzătorului (furnizorului) cerinţe ce rezultă din contractul de
vînzare-cumpărare (furnizare);
c) să refuze recepţionarea bunului ce nu corespunde condiţiilor din contractul de
leasing şi să suspende plata către locator a ratei de leasing pînă cînd va fi eliminată
încălcarea clauzelor contractuale;
d) să execute înainte de termen obligaţia plăţii ratei de leasing şi să cumpere
bunul dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
e) să achiziţioneze, la expirarea contractului de leasing, bunul cu titlu de
proprietate, să prelungească contractul de leasing ori să restituie bunul dacă contractul
nu prevede altfel.

Locatarul este obligat:

a) să prezinte locatorului informaţii referitoare la bun şi/sau la vînzătorul
(furnizorul) lui în vederea încheierii unui contract de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă
contractul de leasing nu prevede altfel;
b) să execute obligaţiile de recepţionare a bunului şi de formulare a cerinţelor ce
rezultă din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă contractul de leasing nu
prevede altfel;
c) să informeze locatorul despre corespunderea bunului clauzelor din contractul de
vînzare-cumpărare (furnizare);
d) să asigure, pe durata contractului de leasing, integritatea bunului, menţinerea în
stare de funcţionare şi folosirea lui numai în conformitate cu clauzele contractuale;
e) să suporte toate cheltuielile de transport, recepţie, montare, demontare,
exploatare, întreţinere, păstrare, deservire tehnică, reparaţie, asigurare a bunului,
precum şi alte cheltuieli aferente, dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
f) să plătească ratele de leasing în modul şi în termenele stabilite în contractul de
leasing;
g) să permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului de
exploatare a bunului obiect al contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator în timp util despre orice tulburare a dreptului de
proprietate venită din partea unui terţ;
i) să restituie, la expirarea contractului de leasing, locatorului bunul în starea
stipulată de contract, luîndu-se în considerare uzura normală, în cazul în care nu-şi va
exercita dreptul, prevăzut de prezenta lege, de a achiziţiona bunul cu titlu de proprietate
sau de a prelungi contractul.