Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

10. CONCEPTE FUNDAMENTALE

ÎN FORMALISMUL REŢELELOR PETRI

Reţelele Petri sunt grafuri bipartite şi oferă un cadru de modelare elegant şi riguros din
punct de vedere matematic al sistemelor dinamice cu evenimente discrete.

În multe domenii de cercetare comportarea sistemului real se studiază nu direct pe sistem,

ci indirect, cu ajutorul modelului. Modelul – întruneşte proprietăţile caracteristice pentru obiectul
sau sistemul studiat. Studiind modelul sistemului dat se pot deduce informaţii noi fără a avea
cheltuieli costisitoare.

În prezent, reţelele Petri au numeroase aplicaţii şi sunt utilizate în diverse domenii:

inginerie, modelarea proceselor de afaceri şi modelarea sistemelor de calcul, deoarece dispun de
o reprezentare grafică foarte accesibilă, au o semantică bine definită, care permite o analiză
formală a comportamentului şi proprietăţilor sistemelor modelate.

Teoria reţelelor Petri s-a dezvoltat în două direcţii:

1. Teoria formală a reţelelor Petri – care elaborează mijloacele, metodele şi

noţiunile necesare pentru utilizarea reţelelor Petri.
2. Teoria aplicativă a reţelelor Petri – care are drept scop utilizarea reţelelor
Petri la modelarea nemijlocită a sistemelor, analiza lor şi obţinerea
rezultatelor.
Modelarea sistemelor distribuite cu ajutorul reţelelor Petri se efectuează la nivel de stare:
se determină ce acţiuni se produc în sistem, care stări preced acestor acţiuni şi în ce stări va trece
sistemul după producerea acţiunilor. Simulând modelul de stări prin reţele Petri se obţine
descrierea comportamentului sistemului.

Reţelele Petri au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, deoarece se bucură de trei atuuri

fundamentale: simplitate, generalitate, adaptabilitate.

Simplitatea este descrisă de faptul că în teoria reţelelor Petri se face apel la un număr
redus de concepte elementare, dar care pot fi combinate într-o mare varietate. Există doar o
singură noţiune de bază de nedeterminism, o singură noţiune de bază de concurenţă, o singură

68
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

noţiune de bază de secvenţă, spre deosebire de CSP, de exemplu, unde acestea există într-o
varietate de forme.

Generalitatea poate fi explicată din mai multe puncte de vedere: reţelele Petri pot servi ca
intermediari în translatarea unor proprietăţi de la un anumit model (CSP, CCS) către mediul
exterior prin utilizarea lor în descrierea semanticii respectivelor modele. Reţelelor Petri li se pot
asocia relativ uşor diverse tipuri de semantici: secvenţe de tranziţii finite sau infinite, secvenţe de
mulţimi de tranziţii, urme, procese. Multe proprietăţi importante ale sistemelor modelate pot fi
exprimate cu destulă precizie prin intermediul reţelelor Petri.

Adaptabilitatea este evidenţiată prin faptul că modificări minore aduse modelului clasic
de reţea Petri conduc la modele speciale ce pot surprinde aspecte ca temporizare, probabilitate şi
incertitudine capabile să le facă utile în domenii cât mai variate.

Analiza rezultatelor obţinute prin simulare permite să se cunoască stările în care s-a aflat
sau nu sistemul, care sunt, în principiu, stările neaccesibile, însă o astfel de analiză nu oferă
informaţii despre caracteristicile numerice care determină stările sistemului.

Reţelele Petri clasice au fost introduse de către cercetătorul german Carl Adam Petri şi
prezentate în teza sa de doctorat în 1962. Sunt modele în care concurenţa, sincronizarea,
conflictul sunt situaţii tipice foarte des întâlnite. Descrierea grafică a reţelelor Petri este uşor de
înţeles şi foarte utilă în descrierea cât mai naturală a sistemelor distribuite reale.

Reţelele (grafurile) propuse de cercetătorul german Carl Adam Petri dispuneau de un

mecanism capabil de a guverna, pe principiile algebrei boolene, evoluţia unui vector cu elemente
numere naturale, având semnificaţie de stare, fără precizarea momentelor efective de timp când
aveau loc modificările stării. Cercetările ulterioare au condus şi la încorporarea informaţiilor
temporale, astfel încât, în prezent, pentru studierea sistemelor cu evenimente discrete, sunt puse
la dispoziţie modele de tip reţea Petri netemporizată (care permit studii calitative) şi, respectiv,
de tip reţea Petri temporizată (care permit studii cantitative). Introducerea temporizării s-a
realizat de aşa manieră încât să permită nuanţările de model determinist sau stohastic,
binecunoscute din cazul sistemele clasice. Aceste rafinări ale conceptului iniţial formulat de Petri
(rafinări care nu includ, în totalitate, extinderile propuse în literatură) evidenţiază atât resursele
oferite pentru modelare, cât şi compatibilitatea cu alte instrumente şi tipuri de modele. Reţelele
Petri pot modela fenomenele specifice sistemelor cu evenimente discrete, cum ar fi succesiunea
(o evoluţie succede alteia), alegerea sau conflictul (selectarea uneia din mai multe posibilităţi de
evoluţie), concurenţa (startarea unor evoluţii paralele), sincronizarea (încheierea unor evoluţii
paralele), excluderea mutuală (condiţionarea reciprocă a unor evoluţii), care pot fi formulate în
contexte temporizate sau netemporizate. Pe de altă parte, informaţiile conţinute de alte modalităţi
de descriere a dinamicii sistemelor cu evenimente discrete (automate, sisteme de aşteptare,

69
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

reprezentări de stare max-plus) pot fi grefate cu uşurinţă pe arhitectura modelelor de tip reţea
Petri. În plus, studiul reţelelor Petri este uzual acompaniat de o abordare la nivel vizual, prin
reprezentări grafice expresive. Drept urmare, literatura de specialitate raportează o largă utilizare
a reţelelor Petri în modelare, analiză şi proiectare, acoperind o arie semnificativă de procese
controlate secvenţial, de la dinamica unor entităţi individuale, la dinamica unor entităţi colective,
ca de exemplu, sisteme hardware şi software, procese chimice, sisteme de fabricaţie, roboţi şi
sisteme de transport, sisteme de comunicaţii.

10.1. Definiții de bază

În continuare se introduce informal, pe baza unui exemplu, noţiunea de reţea Petri. Se

descrie procesul de trimitere – primire de mesaje printr-un canal unidirecţional. Reprezentarea
grafică a acestui proces este dată în figura 10.1. După cum se observă din această figură există
două tipuri de noduri: cercuri şi pătrate, şi de asemenea arcele care unesc nodurile între ele.
Cercurile (care ulterior vor fi numite locaţii sau poziţii) sunt stările în care se poate afla procesul
la un moment dat, de exemplu: p1 este starea în care persoana care trimite mesaje este gata de a
trimite, iar p3 este starea în care destinatarul este gata de a primi mesajul trimis de către
expeditor. Pătratele (care ulterior vor fi numite tranziţii) descriu acţiunile care sunt executate
pentru a trece de la o stare la alta, de exemplu: t1 este acţiunea de trimitere a mesajului către
destinatar. Arcele determină legătura între stările şi acţiunile sistemului. La un moment dat doar
un singur mesaj poate fi trimis – recepţionat, însă dacă se doreşte trimiterea mai multor mesaje
simultan arcelor se asociază o dimensiune nouă, numită ponderea sau capacitatea arcelor, care se
indică printr-un număr scris pe ele (capacitatea 1 este considerată implicit).

Figura 10.1 – Exemplu de reţea Petri ce descrie

70
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

procesul de trimitere – primire de mesaje

Definiţia formală a reţelelor Petri de tip locaţie/tranziţie este:

O reţea Petri se compune dintr-un set de poziţii sau locaţii P, un set de tranziţii T, o
funcţie de intrare I şi o funcţie de ieşire O. Funcţiile de intrare şi de ieşire specifică:

- intrările: tranziţiile care pleacă din poziţii;

- ieşirile: tranziţiile care merg, intră în poziţii.

Aspectele prezentate anterior se formalizează matematic prin următoarea definiţie.

O reţea Petri C este un cuadruplu de forma C = (P, T, I, O), în care:

 P = {p1, p2, …, pn) este mulţimea poziţiilor sau locaţiilor (finită), n ≥ 1;

 T = {t1, t2, …, tm} este mulţimea tranziţiilor (finită), m ≥ 1; Mulţimile P şi T sunt
disjuncte, P ∩ T = .
 I : T → P∞este o funcţie de intrare;
 O : T → P∞este o funcţie de ieşire;
Reţeaua Petri, ca reprezentare a unui sistem, se bazează pe două concepte: tranziţiile
(folosite pentru reprezentarea evenimentelor) şi condiţiile (reprezentate de poziţii). Tranziţiile
sunt acţiuni care au loc în sistem şi a căror realizare este controlată prin starea sistemului. Starea
unui sistem poate fi descrisă ca o mulţime de condiţii. Condiţia este o descriere logică a stării
unui sistem.

Modelarea unui sistem cu reţele Petri presupune determinarea diferitelor evenimente şi

condiţii, precum şi relaţiile dintre acestea. În modelul sistemului evenimentele sunt executabile
simultan.

Reţelele Petri au anumite trăsături care le deosebesc de celelalte tipuri de modele ale
sistemelor, şi anume:

 relaţii explicite între evenimente;

 existenţa unui anumit limbaj ce poate descrie sistemul la diferite nivele de
abstractizare;
 reprezentarea reţelei permite examinarea proprietăţilor sistemului şi verificarea
corectitudinii procesului.
Reţelele Petri se reprezintă cu grafuri Petri cu două tipuri de noduri:

- de tip poziţie, reprezentate cu cercuri;

71
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

- de tip tranziţie, reprezentate cu pătrate.

Arcele grafului nu pot lega decât noduri de tip diferit adică, unesc fie o poziţie cu o
tranziţie, fie o tranziţie cu o poziţie. Nu există arce care să conecteze două poziţii între ele, sau
două tranziţii între ele.

Structura unei reţele Petri este astfel complet definită de cele trei mulţimi anterioare: a
poziţiilor, a tranziţiilor şi a arcelor.

Figura 10.2 - Exemplu de reţea Petri cu trei poziţii şi trei tranziţii

Dacă un arc leagă o tranziţie tj de o poziţie pi, atunci arcul este reprezentat prin perechea
(tj, pi) şi se spune ca tj este o tranziţie de intrare în poziţia pi iar pi este o poziţie de ieşire din
tranziţia tj. Analog, dacă un arc leagă o poziţie pi de o tranziţie tj, atunci arcul este reprezentat
printr-o pereche (pi, tj) şi se spune ca poziţia pi este o poziţie de intrare în tranziţia tj iar tranziţia
tj este o tranziţie de ieşire din poziţia pi.

În exemplul de reţea Petri din figura 10.2 de mai sus:

 poziţia p1 este poziţia de ieşire din tranziţia t3 şi este poziţie de intrare în

tranziţiile t1 şi t2 ;
 poziţia p2 este poziţie de ieşire din tranziţia t1 şi este poziţie de intrare în tranziţia
t3 ;
 poziţia p3 este poziţie de ieşire din tranziţia t2 şi este poziţie de intrare în tranziţia
t3 ;
 tranziţia t1 este tranziţie de ieşire din poziţia p1 şi este tranziţie de intrare în
poziţia p2 ;
 tranziţia t2 este tranziţie de ieşire din poziţia p1 şi este tranziţie de intrare în poziţia
p3 ;

72
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

 tranziţia t3 este tranziţie de ieşire din poziţiile p2 şi p3 şi este tranziţie de intrare în

poziţia p1.
Prin evaluarea arcelor unei reţele Petri se înţelege o aplicaţie prin care fiecarui arc al
reţelei i se ataşează o valoare naturală.

Dacă un arc leagă o poziţie pi de o tranziţie tj, atunci evaluarea arcului respectiv se
notează cu a(pi, tj), iar dacă un arc leagă o tranziţie tj de o poziţie pi atunci evaluarea sa se
notează cu a(tj, pi).

În exemplul de reţea Petri prezentată în figura 10.3 de mai jos, toate arcele au evaluare
unitară, cu excepţia arcelor de la tranziția t2 la poziția p3 şi de la tranziția t3 la poziția p1, care au
evaluarea 2:

Figura 10.3 - Evaluarea arcelor unei reţele Petri

 a(p1, t1) = a(p1, t2) = a(t1, p2) = a(p2, t3) = a(p3, t3) = 1;

 a(t2, p3) = a(t3, p2) = 2.

73
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

10.2. Matricea de incidență

Matricea care conţine evaluările arcelor unei reţele Petri este denumită matricea de
incidenţă. Elementul de pe linia i şi coloana j a matricei de incidenţă A are valoarea evaluării
arcului ce leagă nodul pi de tranziţia tj dacă tj este o tranziţie de intrare în nodul pi.

Dacă tranziţia tj este o tranziţie de ieşire din nodul pi, atunci elementul respectiv al
matricei A are aceeaşi valoare a evaluării arcului corespunzător, dar cu semn schimbat.

Dacă între nodul pi şi tranziţia tj nu există nici un arc, atunci elementul corespunzător al
matricei de incidenţă este nul.

Matricea de incidenţă a reţelei din figura 10.3, prezentată anterior, este:

1 1 2 
 
A 1 0  1
0 2  1


 elementele a2,2 si a3,1 au valori nule deoarece între poziţia p2 şi tranziţia t2, sau
între poziţia p3 şi tranziţia t1 nu există nici un arc;
 elementele a1,1, a1,2, a2,3 şi a3,3 au valori negative deoarece tranziţiile
corespunzătoare sunt tranziţii de ieşire (t1 şi t2 sunt tranziţii de ieşire din poziția
p1, t3 este tranziţie de ieşire din pozițiile p2 şi p3).
Aspectele prezentate anterior se formalizează matematic prin următoarea definiţie:

Se consideră o reţea Petri C, cu n tranziţii şi m poziţii. Se numeşte matrice de incidenţă a

reţelei, o matrice A = [aij] de dimensiune n×m, ale cărei elemente sunt numere întregi:

aij  aij  aij ; i = 1,..., n j = 1,..., m

unde:

• aij  W (t i , p j ) este ponderea arcului de la tranziţia ti, către poziţia sa de ieşire pj;

• aij  W ( p j , t i ) este ponderea arcului către tranziţia ti, de la poziţia sa de intrare pj.

Matricele A   [aij ] şi A   [aij ] (de dimensiune n×m) sunt referite drept matrice de
incidenţă de ieşire, respectiv matrice de incidenţă de intrare.

74
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Din punctul de vedere al aplicaţiilor, scrierea matricei de incidenţă A se poate face global,
construind, mai întâi, matricele A+ şi A−, după care se efectuează diferenţa:

A = A+ − A−.

Se permite astfel reprezentarea unui sistem din punct de vedere static.

Pentru a modela un sistem în evoluţie în timp s-au completat reţelele Petri cu marcaje M
care înseamnă dispunerea de jetoane, m(pi), în fiecare loc al reţelei ceea ce se formalizează
matematic prin următoarea definiţie:

O reţea Petri marcată C este un cvintuplu de forma C = (P, T, I, O, M), unde marcajul
este:

M = [m(p1), …. m(pn)],

cu m(pi) = numărul de jetoane din poziţia pi.

Marcajul iniţial, care dă starea iniţială pentru cele n poziţii se notează cu M0. Jetoanele
vor fi reprezentate cu semnul grafic „●”.

Marcajul reţelei din figura 10.3 este M = (2, 1, 0), deoarece poziţia p1 conţine 2 jetoane,
poziţia p2 conţine un jeton iar poziţia p3 nu conţine nici un jeton (figura 10.4).

Figura 10.4 – Marcajul unei reţele Petri

Evoluţia reţelei Petri este definită de deplasarea jetoanelor; plecând de la starea iniţială,
jetoanele trec de la o poziţie la alta prin execuţia tranziţiilor.

Regulile de evoluţie sunt următoarele:

- o tranziţie este executabilă sau sensibilizată atunci când fiecare poziţie dinaintea
ei are un număr de jetoane cel puţin egal cu ponderea arcului de legătură dintre
poziţie şi tranziţie;
- reţeaua Petri nu poate evolua decât prin execuţia unei singure tranziţii la un
moment dat (aleasă la întâmplare dintre cele disponibile);

75
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

- execuţia unei tranziţii e considerată instantanee şi se traduce prin următoarele

operaţii invizibile: se scot atâtea jetoane câte arată ponderea arcului din poziţia
anterioară şi respectiv, se depun un număr de jetoane (nu întotdeauna acelaşi) în
poziţia care urmează, locul succesor (din aval) tranziţiei.
Formal acest proces se poate exprima ca în cele care urmează. Tranziţia se execută dacă
pentru tj,  pi  P m(pi) ≥ (pi, I(tj)). Execuţia pentru tranziţia tj plecând de la marcajul:

M = [m(p1), m(p2), …. m(pn)]

se traduce prin noul marcaj:

Mj = [mj(p1), mj(p2), …. mj(pn)]

astfel încât:
mj(pi) = m(pi) - (pi, I(tj)) + (pi, O(tj)).
Fiind dată o reţea Petri marcată, se spune că o tranziţie tj a acestei reţele este activabilă
pentru marcajul M dacă şi numai dacă, pentru orice poziţie pi care este poziţie de intrare în
tranziţia tj, marcajul locului pi este mai mare sau la limită egal cu evaluarea arcului dintre poziţia
pi şi tranziţia tj.

În reţeaua din figura 10.4, tranziţia t1 este activabilă deoarece singura sa poziţie de intrare
(p1) are un marcaj (2) mai mare decât evaluarea arcului (p1, t1). Din acelaşi considerent este
activabilă şi tranziţia t2 (marcajul poziţiei p1 este mai mare decat evaluarea arcului de la p1 la t2).
Tranziţia t3 a reţelei respective nu este activabilă, deoarece printre poziţiile de intrare în aceasta
se află una (p3) a cărui marcaj (nul) este mai mic decât evaluarea arcului corespunzător (de la p3
la t3).

Dacă o tranziţie este activabilă atunci ea poate fi activată. Activarea unei tranziţii constă
în modificarea marcajelor locurilor de intrare şi de ieşire din tranziţia respectivă. La activarea
tranziţiei tj, marcajul unei poziţii pi de intrare în tranziţia respectivă scade cu o cantitate egală cu
evaluarea arcului (pi, tj). Dacă poziția pi este un loc de ieşire din tranziţia tj, atunci marcajul său
creşte cu o cantitate egală cu evaluarea arcului (tj, pi). Dacă o poziţie a reţelei nu este legată de
tranziţia tj prin nici un arc, la activarea acesteia marcajul poziţiei ramâne neschimbat.

În figura 10.5 urmează sa fie activată tranziţia t2: din poziţia p1 (poziţie de intrare în
tranziţia t2) va fi scos un jeton (deoarece evaluarea arcului (p1, t2) are valoarea 1) iar în poziţia p3
(loc de ieşire din tranziţia t2) vor fi introduse două jetoane (deoarece evaluarea arcului (t2, p3) are
valoarea 2).

După activarea tranziţiei t2, reţeaua Petri va fi în situaţia prezentată în figura 10.6.

76
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Marcajul reţelei Petri a devenit astfel M’ = (1, 1, 2). Dacă în locul tranziţiei t2 ar fi fost
activată tranziţia t1, marcajul reţelei ar fi devenit M’ = (1, 2, 0). Se observă că, în urma activării
unei tranziţii, aceasta precum şi alte tranziţii ale reţelei îşi pot schimba starea de activabilitate.
Activarea tranziţiei t2 a făcut ca şi tranziţia t3 să devină activabilă.

Figura 10.5 - Activarea tranziţiei t2

Figura 10.6 – Reţeaua Petri după activarea tranziţiei t2

Situaţia din figura 10.6 se caracterizează prin aceea că, dacă una din tranziţiile t1 sau t2 va
fi activată (devenind astfel inactivabilă), cealaltă tranziţie îşi pierde şi ea caracterul de
activabilitate fără să fi fost însă activată. Situaţia respectivă poartă denumirea de conflict. Pentru
a decide în astfel de situaţii care din tranziţiile aflate în conflict trebuie activată prima, reţeaua
Petri trebuie sa aibă ataşate o serie de reguli de arbitraj.

În problemele de modelare ce utilizează conceptele de condiţii şi evenimente, poziţiile

reprezintă condiţii iar tranziţiile reprezintă evenimente. O tranziţie (eveniment) posedă un număr
de poziţii de intrare şi ieşire, care reprezintă pre-condiţii şi respectiv post-condiţii pentru
evenimentul în cauză. Prezenţa unui jeton într-o poziţie trebuie înţeleasă ca valoare logică
„adevărat” pentru condiţia asociată respectivei poziţii.

77
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

10.3. Tehnici de analiză a proprietăților comportamentale

Proprietăţile comportamentale ale reţelelor Petri sunt dependente atât de topologia cât şi
de marcajul iniţial al reţelei, astfel :

a) accesibilitate

O secvenţă de executări de tranziţii ale unei reţele Petri conduce la modificarea

marcajului (a distribuţiei de jetoane), în conformitate cu aplicarea regulii tranziţiei. Despre un
marcaj Mn se spune că este accesibil din marcajul iniţial M0 dacă există o secvenţă de executări
de tranziţii care transformă M0 în Mn. Această secvenţă de executări (de tranziţii) se notează prin:
σ = ti1 ti2 … tik , când nu interesează succesiunea de marcaje.

Mulţimea tuturor marcajelor care pot fi atinse în reţeaua C pornind din marcajul iniţial M0
se notează prin R(C, M0), sau, simplu, prin R(M0), atunci când se subînţelege reţeaua C la care ne
referim. Mulţimea tuturor secvenţelor de executare posibile în reţeaua C pornind din marcajul
iniţial M0 se notează prin L(C, M0) sau, simplu, prin L(M0) atunci când se subînţelege reţeaua C
la care se referă.

b) mărginire

O reţea Petri cu capacitate nelimitată este k-mărginită, sau, în limbaj prescurtat,

mărginită, dacă numărul de jetoane din fiecare poziţie nu depăşeşte un număr finit k pentru orice
marcaj accesibil din marcajul iniţial M0 (adică pentru orice secvenţă de executări de tranziţii
pornind de la M0). În limbaj matematic, aceasta revine la M(p)  k pentru orice p  P şi orice
M  R(M0).

Se spune ca reţeaua Petri (C, M0) este sigură dacă ea este 1-mărginită.

Din punct de vedere practic, când reţeaua modelează un proces, proprietatea de mărginire
permite a studia eventualele depăşiri ale unor capacităţi fizice de procesare/memorare a
informaţiei sau de prelucrarea/stocare a produselor. Mărginirea asigură nedepăşirea anumitor
valori, indiferent de secvenţa de evenimente (adică tranziţii executate).

c) viabilitate

O reţea Petri (C, M0) se numeşte viabilă dacă, indiferent de marcajul care a fost atins
pornind din M0, este posibil ca, în continuare, să fie executată orice tranziţie t a reţelei. Până la
executarea lui t poate fi necesară, eventual, executarea unui număr finit de alte tranziţii. Astfel,
viabilitatea este proprietatea reţelelor Petri care garantează o operare fără interblocare, asigurând
existenţa a cel puţin unei tranziţii care se poate activa.

78
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Din punct de vedere practic, când reţeaua modelează un proces, proprietatea de viabilitate
permite a studia funcţionarea fără incidente nereparabile (de factură logică, adică nu defecte),
care să necesite o intervenţie externă procesului.

d) reversibilitate

O reţea Petri (C, M0) se spune că este reversibilă, dacă pentru orice marcaj M  R(M0),
marcajul iniţial M0 este, la rândul său, accesibil când se porneşte din M. Astfel, într-o reţea
reversibilă este întotdeauna posibilă întoarcerea la marcajul iniţial.

Din punct de vedere practic, când reţeaua modelează un proces, proprietatea de

reversibilitate permite a studia repetabilitatea desfăşurării anumitor activităţi sau a apariţiei
anumitor condiţii.

Observaţie: Mărginirea, viabilitatea şi reversibilitatea sunt proprietăţi independente una

de cealaltă.

10.4. Proprietăți structurale

Proprietăţile structurale, legate direct doar de topologia reţelei, nu şi de dinamica acesteia

sunt importante în faza de concepţie a sistemului modelat, garantând o bună comportare a
acestuia, indiferent de modul încă necunoscut de gestionare a tuturor resurselor. Spre deosebire
de proprietăţile comportamentale, adeseori dificil de analizat, cea mai mare parte a proprietăţilor
structurale poate fi uşor verificată prin intermediul tehnicilor algebrice.

Proprietăţile structurale ale reţelelor Petri depind numai de topologia reţelei şi nu depind
de marcajul iniţial într-unul din sensurile următoare:

 fie proprietatea se păstrează indiferent de marcajul iniţial;

 fie proprietatea se referă la faptul că există marcaje iniţiale care asigură anumite
secvenţe de executări de tranziţii.
Această dependenţă numai de topologie face ca tehnicile de analiză a proprietăţilor
structurale să utilizeze instrumente specifice algebrei liniare care exploatează proprietăţile
matricei de incidenţă.

În cele ce urmează, Zm (Rm) şi Zn×m, pentru n, m  N* , reprezintă mulţimea vectorilor

coloană cu m elemente numere întregi (reale), respectiv cea a matricelor de dimensiune n×m cu
elemente numere întregi. Vectorul cu toate elementele nule se notează cu 0. Fie x, y  Zm doi
vectori de aceeaşi dimensiune, x = [x1, x2, …, xm]T, y = [y1, y2, …, ym]T ; în continuare se vor
utiliza următoarele notaţii de tip inegalitate între vectorii x şi y:

x<y  xi < yi,  i = 1, 2, …, m;

79
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

xy  xi  yi,  i = 1, 2, …, m;

x <≠ y  x  y şi  i {1, 2, …, m}, xi ≠ yi.

a) mărginire structurală

O reţea Petri C cu marcajul iniţial M0 este structural mărginită dacă este mărginită (în
sens comportamental) pentru orice marcaj iniţial finit.

O poziţie p a unei reţele Petri este structural nemărginită dacă există un marcaj M0 şi o
secvenţă de executări de tranziţii σ pornind din M0, astfel încât conţinutul în jetoane al poziţiei
p să devină nemărginit.

O reţea Petri C este structural mărginită dacă şi numai dacă există un vector
m-dimensional, y > 0, cu toate elementele numere întregi, astfel încât:

Ay ≤ 0. (10.1)

Într-o reţea Petri C, o poziţie p este structural nemărginită dacă şi numai dacă există un
vector n – dimensional x ≥ 0, cu toate elementele numere întregi, astfel încât:

ATx = ΔM >≠ 0 şi ΔM(p) > 0. (10.2)

Observaţie: Relaţia (10.2) are semnificaţia următoare: elementul vectorului ATx,

corespunzător poziţiei p, este pozitiv, celelalte elemente putând fi nule.

Mărginirea structurală arată că, oricât de mare ar fi numărul de resurse disponibile la

momentul iniţial şi oricât de multe operaţii ar fi în curs de servire (pentru orice marcaj iniţial
finit), în sistem nu se pot desfăşura un număr infinit de activităţi (deoarece în nici o poziţie nu se
pot acumula un număr infinit de jetoane).

b) conservativitate

O reţea Petri C este conservativă dacă există câte un întreg pozitiv y(p) pentru fiecare
poziţie p, astfel încât pentru orice marcaj iniţial M0 fixat şi orice marcaj accesibil din M0,
M  R(M0), are loc egalitatea:

MTy = M0Ty (= constant). (10.3)

Se spune că o reţea Petri C este parţial conservativă dacă există câte un întreg pozitiv y(p)
pentru o parte din poziţiile p (în sensul că nu pentru toate poziţiile), astfel încât pentru orice
marcaj iniţial M0 fixat şi orice marcaj M  R(M0), are loc egalitatea (10.3).
Observaţie: Egalitatea (10.3) are semnificaţia unei sume ponderate de jetoane care se
păstrează pentru orice marcaj accesibil.

80
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

O reţea Petri C este conservativă dacă şi numai dacă există un vector m–dimensional
y > 0, cu elementele numere întregi, astfel încât:

Ay = 0. (10.4)

O reţea Petri C este parţial conservativă dacă şi numai dacă există un vector
m–dimensional y >≠ 0, cu elementele numere întregi, astfel încât să fie satisfăcută egalitatea
(10.4).

Conservativitatea arată că numărul total de resurse existente la momentul iniţial (utilizate

sau neutilizate) se conservă pe tot parcursul funcţionării sistemului de calcul.

c) repetitivitate

O reţea Petri C este repetitivă dacă există un marcaj iniţial M0 şi o secvenţă de executări
de tranziţii σ ce porneşte din M0, astfel încât orice tranziţie apare infinit de des în σ.

O reţea Petri C este parţial repetitivă dacă există un marcaj iniţial M0 şi o secvenţă de
executări de tranziţii σ ce porneşte din M0, astfel încât o parte din tranziţii (în sensul că nu toate
tranziţiile) apar infinit de des în σ.

O reţea Petri C este repetitivă dacă şi numai dacă există un vector n–dimensional x > 0,
cu elemente numere întregi, astfel încât:

ATx ≥ 0. (10.5)

O reţea Petri C este parţial repetitivă dacă şi numai dacă există un vector n–dimensional x
>≠ 0, cu elementele numere întregi, astfel încât condiţia (10.5) să fie îndeplinită.

Repetitivitatea indică faptul că există o configuraţie a resurselor disponibile şi a

operaţiilor în curs de servire, de la care plecând, toate activităţile specifice sistemului vor fi
începute şi respectiv încheiate de un număr infinit de ori.

d) consistenţă

O reţea Petri este consistentă dacă există un marcaj M0 şi o secvenţă de executări de

tranziţii σ de la M0 înapoi la M0, astfel încât fiecare tranziţie apare cel puţin o dată în σ.

Se spune că o reţea Petri este parţial consistentă dacă există un marcaj M0 şi o secvenţă de
executări de tranziţii σ de la M0 înapoi la M0, astfel încât o parte din tranziţii (în sensul că nu
toate) apar cel puţin o dată în σ.

81
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

O reţea Petri C este consistentă dacă şi numai dacă există un vector n–dimensional x > 0,
cu elementele numere întregi, astfel încât:

ATx = 0. (10.6)

O reţea Petri C este parţial consistentă dacă şi numai dacă există un vector n–dimensional
x >≠ 0, cu toate elementele întregi, astfel încât să fie îndeplinită condiţia (10.6).

Consistenţa indică faptul că există o configuraţie a resurselor disponibile şi a operaţiilor

în curs de servire, de la care plecând, există o succesiune de evenimente însemnând începerea şi
respectiv încheierea tuturor activităţilor (cel puţin o dată), ce permite revenirea la starea iniţială.

Tabelul 10.1 prezintă rezumativ condiţiile necesare şi suficiente pentru existenţa

proprietăţilor structurale prezentate anterior. În aceste inegalităţi, vectorul ATx trebuie privit ca
diferenţă de marcaj corespunzând celor m poziţii, iar vectorul Ay trebuie interpretat ca schimbare
într-o sumă ponderată de jetoane corespunzând executării celor n tranziţii ale reţelei Petri.

În baza definiţiilor proprietăţilor structurale din secţiunile anterioare se constată că unele

din aceste proprietăţi constituie cazuri particulare ale altora. Cu alte cuvinte dacă o reţea Petri C
posedă o anumită proprietate structurală, atunci va poseda şi o altă proprietate structurală,
conform implicaţiilor prezentate rezumativ în tabelul 10.2.

Tabelul 10.1 - Prezentare rezumativă a criteriilor de tip necesar şi suficient

pentru existenţa unor proprietăţi structurale.
Proprietate structurală Condiţie necesară şi suficientă

C structural mărginită ∃ y>0 a.î. Ay ≤ 0

C conservativă ∃ y>0 a.î. Ay = 0

C parţial conservativă ∃ y>≠0 a.î. Ay = 0

C repetitivă ∃ x>0 a.î. ATx≥0

C parţial repetitivă ∃ x>≠0 a.î. ATx≥0

C consistentă ∃ x>0 a.î. ATx=0

C parţial consistentă ∃x>≠0 a.î. ATx=0

82
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Tabelul 10.2 - Prezentare rezumativă a conexiunilor de tip dacă – atunci existente între
proprietăţile structurale.

Implicaţie Dacă ⇒ Atunci

1. C conservativă C structural mărginită

2. C consistentă C repetitivă

3. C conservativă C parţial conservativă

4. C repetitivă C parţial repetitivă

5. C consistentă C parţial consistentă

6. C parţial consistentă C parţial repetitivă

10.5. Invarianții unei Rețele Petri

Verificarea proprietăţilor unui sistem distribuit modelat cu ajutorul unei reţele Petri
necesită cunoaşterea unor metode speciale. Se cunosc două metode de bază de analiză a
proprietăţilor reţelelor Petri şi anume: structurile de acoperire şi tehnica invarianţilor.

Cea mai utilizată este tehnica invarianţilor ce constă din două tipuri de invarianţi şi
anume: P invarianţi şi T invarianţi.

Invarianţii asociaţi unei reţele Petri au conotaţii speciale în cadrul analizei proprietăţilor
comportamentale ale acesteia şi constituie, de aceea un instrument des întâlnit. Această metodă
este utilizată pentru a demonstra proprietăţile dinamice ale reţelelor Petri precum proprietăţile de
accesibilitate, mărginire, reversibilitate şi viabilitate. Un avantaj al invarianţilor constă în aceea
că ei pot fi construiţi în timpul fazei de proiectare a sistemului, aceasta ajutând la obţinerea unei
modelări cât mai eficiente.

Ideea de bază constă în construirea ecuaţiilor, care sunt satisfăcute de către toate
marcările accesibile, apoi se demonstrează că ecuaţiile într-adevăr sunt satisfăcute independent
de paşii care apar în evoluţia sistemului. În final ele sunt utilizate pentru a demonstra anumite
proprietăţi structurale şi dinamice ale sistemului modelat.

În secţiunea de faţă se continuă explorarea algebrică a proprietăţilor structurale, în

scopul identificării acelor elemente topologice (submulţimi de poziţii şi submulţimi de tranziţii)

83
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

ce asigură conservativitatea (eventual parţială) şi respectiv consistenţa (eventual parţială) a unei

reţele Petri.

Fie o reţea Petri C, a cărei topologie este descrisă prin matricea de incidenţă A  Znxm. Un
vector m–dimensional y >≠ 0, cu elementele numere întregi se numeşte invariant P al reţelei dacă
Ay = 0 . Un vector n–dimensional x >≠ 0, cu elementele numere întregi, se numeşte invariant T al
reţelei dacă ATx = 0. Este evident faptul că pentru o reţea Petri pot exista mai mulţi invarianţi P
şi/sau mai mulţi invarianţi T.

Mulţimea poziţiilor reţelei C care corespund elementelor nenule ale unui invariant P,
notat y, se numeşte suportul invariantului y şi se notează cu <y>. Mulţimea tranziţiilor reţelei C
care corespund elementelor nenule ale unui invariant T, notat x, se numeşte suportul invariantului
x şi se notează cu <x>.

Un suport de invariant (adică o mulţime de poziţii, respectiv de tranziţii) se numeşte

minimal dacă nici o submulţime strictă a suportului nu reprezintă tot un suport (evident pentru un
alt invariant).

Un invariant P, notat y, se numeşte invariant P minimal, dacă nu există nici un alt

invariant P, notat y′ , astfel încât y >≠ y′. Un invariant T, notat x, se numeşte invariant T minimal,
dacă nu există nici un alt invariant T, notat x′ , astfel încât x >≠ x′.

Nu orice invariant (P sau T) minimal are suportul minimal (adică pot exista invarianţi (P
sau T) minimali având suporturi neminimale). Nu orice invariant (P sau T) cu suport minimal
este minimal (adică pot exista invarianţi (P sau T) cu suport minimal care nu sunt invarianţi
minimali).

Un invariant minimal cu suport minimal se numeşte invariant de bază (fundamental).

Aşadar fiecărei mulţimi (de poziţii sau tranziţii) care constituie un suport minimal îi corespunde
un singur invariant (P sau T) de bază (fundamental) şi reciproc.

Dacă matricea de incidenţă a reţelei A  Znxm are rangul r, atunci:

1. Reţeaua posedă cel mult m – r invarianţi P liniar independenţi.

2. Reţeaua posedă cel mult n – r invarianţi T liniar independenţi.

Fie a, b doi invarianţi de acelaşi tip (P sau T) ai unei reţele Petri C.

Dacă pentru α, β  R, vectorul αa + βb are toate elementele întregi, nenegative, atunci:

1. αa + βb este un invariant (P respectiv T) al lui C.

84
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

2. <αa + βb> = <a> ∪ <b>.

În continuare sunt prezentate criteriile de caracterizare a invarianţilor şi conexiuni cu

proprietăţile structurale.

1. Un vector m–dimensional y >≠ 0, cu toate elementele întregi, este un invariant P, dacă

şi numai dacă, pentru un marcaj iniţial M0 arbitrar şi pentru orice marcaj accesibil din M0,
M  R(M0), are loc egalitatea:

M T y  M 0T y (= constant). (10.7)

Din relaţia (10.7) rezultă următoarea semnificaţie fizică a invarianţilor P de bază în

modelarea dinamicii operaţiilor plus resurselor: fiecărei resurse din sistem i se poate asocia un
singur invariant P de bază, iar egalitatea de mai sus are semnificaţia conservării acelei resurse pe
parcursul funcţionării sistemului.

2. Un vector n–dimensional x >≠ 0, cu toate elementele întregi, este un invariant T, dacă

şi numai dacă există un marcaj iniţial M0 şi o secvenţă de executări σ, ce porneşte din M0 şi
ajunge înapoi la M0, cu vectorul numărului de executări σ = x.

Observaţie: Din cele două criterii de mai sus rezultă următoarele aspecte topologice
fundamentale legate de existenţa invarianţilor:

• invarianţi P posedă numai reţelele Petri care sunt parţial conservative;

• invarianţi T posedă numai reţelele Petri care sunt parţial consistente.

Utilizând primul criteriul de caracterizare a invarianţilor P, se poate determina numărul
maxim de jetoane ce pot exista într-o poziţie p, aparţinând unuia sau mai multor suporturi
minimale de invarianţi P.

Fie p* o poziţie oarecare a unei reţele Petri cu marcajul iniţial M0. Fie yi , i = 1, ..., q, cu
yi(p*) > 0, toţi invarianţii P de bază ai căror suporturi conţin poziţia p*.

Marcajul poziţiei p* satisface inegalitatea:

M ( p * )  min [ M 0T y i / y i ( p * )] (10.8)
i1,...,q

Se spune că o reţea Petri C este acoperită de invarianţi P, dacă fiecare poziţie a lui C
aparţine suportului unui invariant P de bază. Se spune că o reţea Petri C este acoperită de
invarianţi T, dacă fiecare tranziţie a lui C aparţine suportului unui invariant T de bază.

85
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Reţeaua Petri C este acoperită de invarianţi P(T) dacă şi numai dacă C posedă invarianţi
P(T) cu toate elementele nenule.

Dacă C este o reţea Petri acoperită de invarianţi P, atunci C este conservativă şi structural
mărginită.

Dacă C este o reţea Petri acoperită de invarianţi T, atunci C este consistentă şi repetitivă.

Considerentele prezentate au conturat ideea că reţelele Petri permit descrierea unui sistem
care evoluează într-o manieră autonomă potrivit dinamicii proprii.

Prin extensie, chiar o reţea Petri poate fi privită ca un sistem care are o structură indicată
prin propria ei topologie existentă şi o dinamică în concordanţă cu natura elementelor
componente. Potrivit acesteia, o tranziţie este executată imediat ce condiţiile necesare execuţiei o
activează, iar evoluţia între stările posibile are loc în urma unor secvenţe de execuţie a tranziţiilor
grafului. Abordarea unui sistem din acest unghi, vizând comportarea logică, independentă de
timp este una calitativă. O reţea Petri descrie o relaţie de cauzalitate între două evenimente:
evenimentul a îl precede totdeauna pe b.

Modelele de tip reţea Petri sunt utilizate pentru descrierea unei înlănţuiri de procedee, de
acţiuni care conduc la structuri de date complexe, prin care are loc dialogul cu mediul
înconjurător şi care sunt supuse unor restricţii temporale explicite introduse de interacţiunile între
subsistemele componente. Modelului matematic de tip reţea Petri trebuie să i se atribuie, deci, un
sens concret, prin asocierea elementelor grafului (poziţii, tranziţii, marcaje) cu entităţi fizice bine
precizate.

10.6. Specificaţii de proiectare ale reţelelor Petri pentru structurile de conducere

Un proces tehnic cu funcţionarea pilotată de evenimente este constituit dintr-o mulţime

de resurse care sunt utilizate pentru a efectua o succesiune de operaţii. Realizarea fiecărei
operaţii necesită alocarea uneia sau mai multor resurse care sunt eliberate după încheierea
operaţiei respective.

Procesul are drept intrare un număr de clienţi (nume generic desemnând entităţi a căror
natură fizică depinde de specificul procesului). Fiecare operaţie realizată de proces reprezintă un
anumit tip de serviciu prestat unui client. În urma parcurgerii secvenţiale a întregii succesiuni de
operaţii, un client este servit complet şi poate părăsi procesul. Astfel, ieşirea procesului constă în
numărul de clienţi serviţi complet.

86
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

În cazul general, diferiţi clienţi pot necesita diferite succesiuni de operaţii. În aplicaţiile
practice uzuale, numărul de succesiuni diferite de operaţii este de ordinul unităţilor.

Problematica conducerii unui astfel de proces constă în a asigura îndeplinirea

următoarelor condiţii de funcţionare:

 corectitudinea succesiunii de operaţii pentru toţi clienţii;

 corectitudinea alocării şi eliberării resurselor necesare de fiecare operaţie în parte;

 prestarea unui anumit tip de serviciu de îndată ce resursele necesare pentru

operaţia respectivă sunt disponibile (adică, maximizarea numărului de clienţi
aflaţi în curs de servire, în etape diferite);

 repetabilitatea prestării serviciilor fără blocaje circulare datorate utilizării partajate

a unora dintre resurse.

O structură de conducere (proces + controler), reprezentată prin schema bloc din figura
10.7, ce asigură satisfacerea condiţiilor de funcţionare prezentate mai sus, exploatează numai
proprietăţi de tip logic (independente de durata operaţiilor) şi, drept consecinţă, descrierea acestei
structuri poate fi abordată prin formalismul reţelelor Petri.

Figura 10.7 - Reprezentarea sub formă de schemă bloc a structurii de conducere

a unui proces

87
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

10.7. Reţea Petri de transport

Problema transportului de la o sursă la o destinaţie, trecând şi prin centre intermediare,

exprimată până acum prin modele de programare liniară şi prin grafuri de tip reţea de transport,
poate fi modelată şi printr-o extensie a reţelelor Petri, pe care o vom numi ,,reţea Petri de
transport". În acest graf a cărui alcătuire presupune două tipuri de noduri, poziţiile vor modela
centre, localităţi, porturi etc., iar tranziţiile - acţiunea de transport între două centre.

Se numeşte reţea Petri de transport (RPt) un graf orientat, unde poziţiile

sunt legate prin arce de tranziţiile pure , în care există o

poziţie unică , având tranziţii doar pe ieşire, numită intrare (sursă) în reţea, şi o poziţie

unică , având tranziţii doar pe intrare, numită ieşire (destinaţie) din reţea, fiecărei tranziţii

atribuindu-i-se un număr , k=1,…m, numit capacitatea tranziţiei, aceasta fiind validă

pentru un număr de mărci transferat mai mic sau egal cu ck. În figura 10.8, este reprezentată o
reţea Petri pentru care P = {P0, P1, … P6}, T = {T1,T2,…T11}.

Mulţimii tranziţiilor i se asociază vectorul capacitate . Poziţia P0 este

intrarea în reţea (sursa), iar poziţia P6 este destinaţia (ieşirea din reţea).

Figura 10.8.

88
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

Figura 10.9

Fiind dată o reţea de transport RPt cu sursa P0 şi destinaţia Pn, notăm cu RPt0 reţeaua
obţinută din RPt prin adăugarea tranziţiei de retur T0. Pentru exemplificare, în figura 10.9, este
prezentată o astfel de reţea obţinută din reţeaua din figura 10.8.

Numim flux de la P0 la Pn în reţeaua RPt, vectorul care verifică legea

conservării fluxului în toate poziţiile cu excepţia poziţiilor P0 şi Pn, iar pentru acestea

, valoare notată . Cantitatea se numeşte valoarea fluxului şi se consideră

fluxul corespunzător arcului de retur.

Observaţie: Dacă este un flux de la P0 la Pn în reţeaua RPt, de valoare

, atunci este un flux simplu în RPt0.

Problema fluxului maxim de la P0 la Pn, într-o reţea Petri de transport (RPt), este de a

determina un flux în RPt0 care verifică restricţiile de capacitate şi

valoarea fluxului este maximă. Un flux care verifică restricţiile de capacitate se numeşte flux
compatibil cu capacităţile sau flux admisibil.

Ideea generării unei reţele Petri de transport este o noutate în modelarea sistemelor de
transport, a problemei de transport, în general. Matricea de incidenţă, construită cu ajutorul

89
 Sisteme de transport inteligente si optimizarea fluxurilor de transport

funcţiilor Pre şi Post oferă o descriere relaţională superioară a transportului în reţea, comparativ
cu matricea de adiacenţă a grafului tip reţea de transport. Algoritmii de determinare a vectorilor
caracteristici sunt componente de bază în algoritmii dezvoltaţi pentru determinarea fluxului
maxim, costului minim, rutelor minimale sau a altor valori optime, cerute de obiectivul unei
activităţi de transport.

90