DIRECȚIA GENERALĂ

ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR
OLIMPIADA DE LECTURĂ LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ-LAV
etapa națională, 16 aprilie 2016

Secțiunea liceu – lector experimentat, nivelul 4 – clasele a XI-a și a XII-a

Înainte de a răspunde la cerințele formulate, citește cu atenție următoarele precizări:

 Toate subiectele sunt obligatorii.
 În cazul subiectelor care presupun încadrarea într-o limită de rânduri, vei numerota fiecare rând
pe care îl vei scrie.
 În cazul cerințelor în care limita maximă de rânduri este precizată, nu se vor lua în considerare
rândurile excedentare.
 Timpul de lucru este de 3 ore.

Citește cu atenție fiecare text, apoi cerințele, și răspunde la fiecare dintre acestea.
SUBIECTUL I 30 de puncte

Insula la amiază
de Julio Cortázar

Prima oară când a văzut insula, Marini stătea aplecat politicos asupra fotoliilor din stânga,
potrivind măsuța de plastic înainte de a instala tava pentru prânz. Pasagera îl privise de mai multe
ori în timp ce el se ducea și se întorcea cu reviste sau cu pahare de whisky; Marini zăbovea
potrivind măsuța, întrebându-se plictisit dacă ar merita sau nu osteneala să răspundă privirii
insistente a pasagerei, o americancă la fel ca atâtea altele, când prin ovalul albastru al hubloului
pătrunse litoralul insulei, franjul aurit al plajei, dealurile înălțându-se până spre platoul pustiu.
Așezând cu atenție paharul de bere, Marini zâmbi pasagerei. „Insulele grecești”, spuse. Oh, yes,
Greece, răspunse americanca, mimând un fals interes. Se auzi încet o sonerie și însoțitorul de bord
se îndreptă într-acolo, fără ca zâmbetul profesional să-i dispară de pe buzele fine. Începu să se
ocupe de un cuplu sirian care dorea suc de roșii, dar rămase câteva clipe spre coada avionului
pentru a mai privi o dată în jos; insula era mică și pustie, și albastrul intens al Egeei îi scotea în
evidență marginea de un alb orbitor, aproape imaterial, care acolo, jos, nu putea fi altceva decât
spuma împrăștiată printre recifuri și golfulețe. Marini văzu că plajele pustii se întindeau spre nord și
vest, și în rest era doar muntele gata să intre în mare. O insulă stâncoasă și pustie, deși pata
întunecată de lângă plaja din nord putea fi o casă sau poate un grup de case vechi. Începu să
deschidă sucul de roșii și când se uită din nou, insula dispăruse din hublou; nu se mai vedea decât
marea, o nesfârșită întindere verde. Se uită la ceas fără să știe de ce; era exact amiază.
Lui Marini îi convenea să lucreze pe linia Roma-Teheran, deoarece pasagerii erau mai puțin
sobri decât pe liniile nordice și fetele păreau întotdeauna fericite să meargă în Orient sau să
cunoască Italia. Patru zile mai târziu, în timp ce ajuta un copil care-și pierduse lingurița și-i arăta
dezamăgit farfurioara pe care se afla desertul, descoperi din nou marginea insulei. Era o diferență
de opt minute, dar când se aplecă să se uite printr-un hublou dinspre coada avionului nu mai avu
nicio îndoială: insula avea o formă de neconfundat, asemeni unei broaște țestoase abia ieșite din
apă. O privi până fu chemat, de astă dată cu certitudinea că pata întunecată era un grup de case;
izbuti să distingă desenul unor terenuri cultivate care ajungeau până la plajă. În timpul escalei la
Beirut se uită în atlasul însoțitoarei de bord și se întrebă dacă insula nu era cumva Horos.
Radiotelegrafistul, un francez imposibil, rămase surprins de interesul pe care-l manifesta. „Toate
insulele astea seamănă între ele, de doi ani merg pe ruta asta și prea puțin mă interesează. Da,
arată-mi-o data viitoare.” Nu era Horos, ci Xiros, una dintre nenumăratele insule neincluse în
circuitele turistice. „Nu va mai rezista nici cinci ani”, îi spuse însoțitoarei în timp ce beau un pahar la
Roma. „Grăbește-te dacă vrei să mergi. Gengis Cook veghează1”. Marini continuă însă să se
gândească la insulă, privind-o când își amintea de ea sau atunci când era vreun hublou prin
apropiere, mai întotdeauna ridicând din umeri la final. Toate astea erau lipsite de sens, să zbori de
trei ori pe săptămână la amiază deasupra insulei Xiros era tot atât de ireal ca și cum ai visa de trei

1
Joc de cuvinte: Gingis-Han – Gengis-Cook (compania turistică)
1
ori pe săptămână că zbori la amiază deasupra insulei Xiros. De sus, totul părea ireal și fals; totul, în
afară poate de dorința de a repeta zborul, de a-și consulta ceasul de la mână înainte de amiază,
scurtul, șocantul contact cu orbitorul franj alb înconjurat din toate părțile de acel albastru bătând
aproape în negru, și casele de unde pescarii de-abia își ridicau privirea spre a urmări zborul lor la fel
de ireal.
Opt sau nouă săptămâni mai târziu, când îi propuseră să zboare spre New York, cu toate
avantajele acestei rute, Marini își spuse că avea ocazia să termine cu această manie inocentă și
supărătoare. Avea în buzunar cartea unui geograf cu nume levantin, care dădea mai multe detalii
despre Xiros decât găsise vreodată în ghidurile obișnuite. Refuză, ascultându-și propriul refuz ca
venind de undeva de foarte departe, iar după ce evită fețele scandalizate ale șefului și ale celor
două secretare, se duse să mănânce la bufetul companiei unde îl aștepta Carla. Decepția Carlei
nu-l neliniști; coasta sudică a insulei Xiros era nelocuită, dar spre vest se păstrau urmele unei
colonii lidiene sau poate cretanomiceniene, iar profesorul Goldmann găsise două pietre gravate cu
hieroglife pe care pescarii le foloseau la construirea micului dig. Pe Carla o durea capul și plecă
aproape imediat; caracatițele erau principala hrană a locuitorilor, la fiecare cinci zile sosea un vas
care încărca peștele și lăsa câteva provizii și mărfuri. La agenția de voiaj îi spuseră că va trebui să
închirieze o barcă specială din Rynos, sau că va putea merge cu șalupa care aduna caracatițele,
dar acest lucru avea să-l afle numai în Rynos, pentru că agenția nu avea niciun reprezentant acolo.
Oricum, ideea de a-și petrece câteva zile pe insulă nu era decât un plan pentru concediul din iunie;
în săptămânile ce urmară trebui să-l înlocuiască pe White pe ruta spre Tunis, iar apoi începu o
grevă și Carla se întoarse la casa surorilor ei din Palermo. Marini se duse să stea la un hotel de
lângă Piazza Navona, unde găsi mai multe anticariate; se amuza căutând fără prea mult chef cărți
despre Grecia, răsfoind din când în când vreun ghid de conversație. Îi plăcu mai ales cuvântul
kalimera, pe care-l exersă cu o roșcată într-un cabaret, se culcă cu ea, vorbi despre bunicul ei din
Odos și despre niște dureri de gât inexplicabile. La Roma începu să plouă, la Beirut îl aștepta în
continuare Tania, și mereu alte probleme, rude, necazuri, și într-o zi din nou linia Teheran și insula
la amiază. Marini rămase atât de mult timp lipit de hublou, încât însoțitoarea cea nouă îl consideră
neserios și-i ținu socoteala tăvilor servite. În seara aceea, Marini o invită pe fată să ia masa la
Firouz și ea îi iertă comportamentul de dimineață. Lucia îl sfătui să se tundă în stil american; el îi
vorbi o vreme despre Xiros, dar înțelese apoi că ea preferă vodka-lime de Hilton. Și așa trecea
timpul, cu nenumărate tăvi cu mâncare, servite cu zâmbetul la care avea dreptul pasagerul. În
zborul de întoarcere, avionul survola Xirosul la ora opt dimineața; soarele intra prin hublourile de la
babord și abia lăsa să se întrevadă țestoasa aurită; Marini prefera să aștepte orele de amiază ale
zborului de dus, știind că atunci putea să stea ceva mai mult ca să se uite prin hublou, în timp ce
Lucia (și mai târziu Felisa) se ocupa de servit, puțin ironică. O dată a făcut o fotografie cu insula
Xiros, dar i-a ieșit neclară; știa acum câteva lucruri despre insulă, subliniase cele câteva menționări
găsite prin cărți. Felisa îi zise că piloții îi spuneau „nebunul cu insula”, dar asta nu-l deranja. Carla
tocmai îi scrisese că se hotărâse să nu țină copilul, și Marini îi trimise leafa pe două luni,
gândindu-se că restul nu-i va ajunge pentru concediu. Carla acceptă banii și-i transmise printr-o
prietenă că se va căsători probabil cu dentistul din Treviso. Toate astea aveau atât de puțină
importanță la amiază, în zilele de luni, de joi și de sâmbătă (și duminica de două ori pe lună).
Cu timpul, își dădu seama că Felisa era singura persoană care îl înțelegea cât de cât;
căzuseră de acord ca ea să se ocupe de pasageri la amiază, de îndată ce el se instala lângă
hubloul din coada avionului. Insula era vizibilă doar câteva minute, dar cerul era întotdeauna
limpede și marea ți-o aducea în fața ochilor, cu detalii pe care le păstrai în minte de la o călătorie la
alta: pata verde a promontoriului din nord, casele cenușii, plasele pescarilor uscându-se pe nisip.
Când lipseau plasele, Marini resimțea acest lucru aproape ca pe o insultă. Îi veni ideea să filmeze
insula, pentru a vedea filmul la hotel, dar preferă să economisească banii pe care i-ar fi cheltuit cu
aparatul de filmat, gândindu-se că mai avea doar o lună până la concediu. Nu prea știa cum trece
timpul; uneori cu Tania la Beirut, alteori cu Felisa la Teheran, aproape întotdeauna cu fratele mai
mic la Roma, puțin absent, un pic amabil și cordial, ca și cum voia să facă mereu altceva,
umplându-și orele de dinainte sau de după zbor, și în timpul zborului devenea iarăși absent, totul i
se părea ușor și prostesc, până venea ora în care se ducea să se uite, prin hubloul din coada
avionului, când simțea sticla rece ca pe o margine a acvariului unde țestoasa aurită se deplasa
încet în albastrul dens.
În ziua aceea, plasele se distingeau cu precizie pe nisip, și Marini ar fi putut jura că punctul
negru din stânga, de pe plajă, era un pescar care pesemne se oprise să se uite după avion.
Kalimera, gândi el absurd. Nu avea sens să mai aștepte, Mario Merolis îi va împrumuta banii de

2
care avea nevoie pentru călătorie, și în mai puțin de trei zile se afla în Xiros. Cu buzele lipite de
sticlă, surâse la gândul că se va cățăra pe pata verde, că se va scălda gol în marea de lângă golful
din nord, că va pescui caracatițe alături de ceilalți pescari, înțelegându-se cu ei prin semne și
zâmbete. Nimic n-a fost greu odată hotărârea luată, un tren de noapte, primul vapor, apoi un altul,
vechi și murdar, escala în Rynos, tratative îndelungate cu căpitanul șalupei, noaptea pe punte, cu
ochii la stele, parfumul anasonului și mirosul de berbec, apariția zorilor printre insule. Debarcă odată
cu răsăritul și căpitanul îl prezentă unui bătrân, care trebuia să fie patriarhul. Klaios îi luă mâna
stângă și-i vorbi încet, privindu-l în ochi. Veniră doi băieți și Marini înțelese că erau copiii lui Klaios.
Căpitanul șalupei epuiză puținele cuvinte englezești cunoscute: douăzeci de locuitori, caracatițe,
pescuit, cinci case, italian în vizită care-i va plăti chiria lui Klaios.
Băieții râseră când Klaios vorbi despre drahme; la fel și Marini, acum prieten cu tinerii, în
timp ce privea soarele răsărind dintr-o mare mai puțin întunecoasă decât se vedea de sus; o
cameră sărăcăcioasă și curată, cu urcior cu apă, miros de pește și de piele tăbăcită.
Îl lăsară singur, pentru că trebuiau să încarce șalupa, iar după ce-și scoase hainele de
călătorie, după ce-și puse un pantalon și niște sandale, ieși să facă o plimbare pe insulă. Încă nu se
vedea nimeni, soarele se înălța încet și din tufișuri se simțea un miros discret, puțin acidulat,
amestecat cu iodul din aer. În jur de ora zece ajunse la promontoriul din nord și recunoscu cel mai
mare dintre golfuri. Prefera să fie singur și să se întindă pe nisip; insula îl invada și-i dădea atâta
bucurie lăuntrică, încât nu mai era capabil să gândească sau să aleagă. Pielea îi era arsă de soare
și vânt atunci când se dezbrăcă să se arunce de pe o stâncă în mare; apa era rece și-i făcu bine, se
lăsă purtat de curenți înșelători până la intrarea într-o grotă, se întoarse, îndepărtându-se de mal, se
lăsă pe spate, acceptă totul într-un moment unic de împăcare cu sine care avea să se prelungească
și în viitor. Știu din clipa aceea că nu va mai pleca de pe insulă, că va face cumva să rămână pentru
totdeauna pe insulă. Reuși să și-l imagineze pe fratele lui, pe Felisa, ce figură vor face când vor afla
că a rămas să trăiască din pescuit pe o insulă solitară. Îi uitase deja când se răsuci ca să înoate
spre mal.
Soarele îl uscă imediat, coborî până în dreptul caselor, unde două femei îl priviră uimite,
înainte de a fugi să se ascundă. Salută gol și coborî spre plase. Unul dintre copiii lui Klaios îl
aștepta pe plajă, și Marini îi arătă marea, invitându-l. Băiatul șovăi, îi arătă pantalonii de pânză și
cămașa roșie. Alergă după aceea spre una dintre case și la puțin timp se întoarse aproape gol; se
aruncară împreună într-o mare călduță, orbitoare în soarele de la ora unsprezece.
Uscându-se pe nisip, Ionas începu să desemneze obiectele. Kalimera, spuse Marini, și
băiatul se prăpădi de râs. Marini repetă după aceea frazele noi, îl învăță pe Ionas cuvinte italienești.
Aproape de orizont, șalupa se micșora din ce în ce mai mult; Marini simți că acum era într-adevăr
singur pe insulă cu Klaios și cu ai săi. Va lăsa să treacă zilele, își va plăti camera și va învăța să
pescuiască; și, într-o seară, după ce se vor cunoaște bine, le va spune că vrea să rămână și să
muncească cu ei. Ridicându-se, îi întinse mâna lui Ionas și porni încet spre colină. Coasta era
povârnită și se cățăra savurând fiecare popas, întorcându-se când și când să privească plasele de
pe plajă, siluetele femeilor care vorbeau însuflețit cu Ionas și cu Klaios și care-l priveau cu coada
ochiului, râzând. Când ajunse la pata aceea verde, pătrunse într-o lume unde parfumul de cimbru și
salvie avea aceeași compoziție cu focul din soare și briza mării. Marini își privi ceasul, apoi, cu un
gest de nerăbdare, și-l scoase de la mână și-l băgă în buzunarul de la slip. Nu-i va fi ușor să-l ucidă
pe vechiul om din el, dar acolo sus, încordat din pricina soarelui și a spațiului, simți că totul era
posibil. Se afla în Xiros, se afla acolo unde se îndoise de atâtea ori că va putea ajunge vreodată. Se
lăsă pe spate, printre pietrele fierbinți, stătu așa, cu fața și spatele încinse de soare, și privi cerul pe
verticală; de departe, ajunse până la el bâzâitul unui motor.
Închizând ochii, își spuse că nu va privi avionul, că nu se va lăsa ispitit de ce era mai rău în
el însuşi; că avionul va zbura încă o dată pe deasupra insulei. Dar înlăuntrul pleoapelor și-o imagină
pe Felisa cum împarte tăvile chiar în clipa aceea și pe însoțitorul de bord care îi ținea locul, probabil
Giorgio sau vreunul nou de pe altă linie, cineva care zâmbea ca și el, în timp ce servea vinul sau
cafeaua. Incapabil să lupte împotriva trecutului, deschise ochii și se ridică, și în aceeași clipă văzu
aripa dreaptă a avionului, aproape deasupra capului său, înclinându-se inexplicabil, zgomotul
schimbat al turbinelor, căderea aproape verticală în mare. Coborî colina în goană, lovindu-se de
stânci și zgâriindu-și un braț printre spini. Insula îi ascundea locul unde se prăbușise avionul, o luă
pe o scurtătură și ajunse la plaja cea mică. Coada avionului se scufunda la vreo sută de metri, într-o
liniște absolută. Marini se aruncă în apă, sperând ca avionul să mai plutească o vreme; dar nu se
mai vedea decât ușoara unduire a valurilor, o cutie de carton ce se balansa absurd lângă locul
prăbușirii, iar spre sfârșit – când nu mai avea rost să continue să înoate – o mână deasupra apei, o

3
clipă doar, atât cât Marini să aibă timp să-și schimbe direcția și să se scufunde ca să-l apuce de păr
pe omul ce lupta să se agațe de el și care înghițea cu lăcomie aerul pe care Marini îl lăsa să-l
respire, fără a se apropia prea mult. Târându-l încet, îl aduse pe mal, luă în brațe corpul îmbrăcat în
alb, și după ce-l întinse pe nisip, privi fața plină de spumă, pe care moartea se instalase deja,
sângele care curgea dintr-o rană enormă la gât. La ce putea servi respirația artificială dacă la
fiecare nouă convulsie rana părea să se deschidă tot mai tare, asemenea unei guri respingătoare
care-l chema pe Marini, îl smulgea din mărunta fericire a celor câtorva ore trăite pe insulă, îl striga,
bolborosind ceva ce el nu era în stare să audă. Alergau în goană copiii lui Klaios şi ceva mai în
spate veneau şi femeile. Când sosi Klaios, băieții înconjurară trupul întins pe nisip, fără să înțeleagă
cum cel înecat mai fusese în stare să înoate spre mal și să se târască, în timp ce pierdea atâta
sânge. „Închide-i ochii”, îl rugă plângând o femeie. Klaios se uită spre mare, căutând vreun alt
supraviețuitor. Dar, ca întotdeauna, erau singuri pe insulă, iar cadavrul cu ochii deschiși era singurul
lucru nou între ei și mare.

Traducere de Luminița Voina-Răuț

A. (4 puncte: 1 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Scrie, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Pasagera americancă este servită cu:

a. un pahar cu apă;
b. un pahar cu bere;
c. un pahar cu vin;
d. un pahar cu whisky.

2. Marini este sfătuit să se tundă în stil american de către:

a. americancă;
b. Carla;
c. Felisa;
d. Lucia.

3. Marini își dă jos ceasul de pe mână pentru că:

a. îl deranjează cureaua;
b. i se pare că e un obiect aparținând unei alte vieți;
c. nu vrea să îl piardă din neatenție;
d. nu vrea să riște să i se ude.

4. Marini este incapabil să lupte împotriva:

a. destinului;
b. dorințelor;
c. trecutului;
d. viselor.

B. (4 puncte: 0,5 p. pentru fiecare idee plasată corect)

Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei principale ale textului, apoi
notează pe foaia de concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară
celei de mai jos:

1. Avionul se scufunda în liniște.

2. Klaios caută cu privirea eventuali supraviețuitori.
3. Ionas învață de la Marini cuvinte italienești.
4. Între Marini și Felisia se stabilește o înțelegere cu privire la servirea pasagerilor.
5. Marini decide să spună familiei lui Klaios că va rămâne pe insulă.
6. Marini refuză oferta companiei de a-l muta pe o rută mai avantajoasă
7. Marini vorbește despre niște dureri de gât inexplicabile.

4
 8. Radiotelegrafistul crede că toate insulele seamănă între ele.

C. (12 puncte: 3 puncte pentru răspunsul corect la fiecare din cerințe)

Răspunde, pe foaia de concurs, formulând enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Precizează motivul pentru care Marini preferă să privească insula la amiază.
2. Menționează trei mijloace de transport diferite cu care călătorește Marini pentru a ajunge pe
insulă.
3. Explică, în cel mult 6 rânduri, motivul pentru care Marini „nu mai era capabil să gândească sau să
aleagă”.
4. În text există următoarea secvență:
„Toate astea erau lipsite de sens, să zbori de trei ori pe săptămână la amiază deasupra
insulei Xiros era tot atât de ireal ca și cum ai visa de trei ori pe săptămână că zbori la amiază
deasupra insulei Xiros.”

Prezintă, în cel mult 6 rânduri, rolul secvenței în conturarea raportului dintre realitate și irealitate.

D. (10 puncte)
Ai citit într-o revistă online o recenzie la povestirea lui Julio Cortázar, în care se afirmă:
„Marini trăiește fără dramatism drama superficialului însingurat. Insula reprezintă pentru el o
salvare concretă, dar salvarea este ea însăși iluzorie, căci devine o obsesie.”

Redactează un text de cel mult 30 de rânduri care să reprezinte comentariul tău, postat pe
site, la această afirmație, prin care să întărești sau să dezaprobi această afirmație.
În redactarea textului vei avea în vedere formularea a două argumente care să-ți susțină
punctul de vedere.

SUBIECTUL al II-lea 20 de puncte

C O N T R A C T D E E D I T A R E
(CESIUNE DREPTURI DE AUTOR)
Încheiat astăzi 24 aprilie 2012 între:
S.C. EDITURA …………….S.A., persoană juridică română, cu sediul în str. ………, nr. …, mun.
……, jud. ……, România, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ………, identificată fiscal prin
codul unic de înregistrare RO ……….., reprezentată prin dl. …………, în calitate de Manager
general, numită în continuare Editor,
şi
………, cu domiciliul în Mun. …………, str. ……., nr. …., ap. ……, jud. …., posesor al CI seria KX,
nr. …….., CNP ………., tel. ………, e-mail: …………………@yahoo.com,
numit în continuare Autor,
Denumirea "Autor" îi include, în situaţiile de drept, şi pe reprezentanţii sau moştenitorii autorului lucrării.
În baza prezentului Contract de Editare, Autorul şi Editorul au ajuns la următorul acord:
ART. 1. Obiectul contractului
Editorul va publica, pe cheltuiala sa, lucrarea Autorului, intitulată în prezent:
……………………………………………..
într-un tiraj provizoriu de 1000 exemplare, termen estimat de apariţie septembrie 2016.
Tirajul definitiv se va stabili la apariţia lucrării, fiind materializat în documentele de intrare - recepţie
în gestiunea editurii şi va fi făcut cunoscut Autorului. […]
ART. 4. Durata cesiunii
Autorul cedează Editorului dreptul exclusiv de reproducere şi difuzare a lucrării sale pe o
perioadă de 4 (patru) ani de la data publicării operei, în orice formă (tipărită, audio, electronică etc.)
şi prin orice mijloace existente în prezent sau care se vor inventa, fără restricţii privitoare la locul
editării, dreptul unic şi exclusiv de a reproduce, difuza şi comercializa opera pe teritoriul României şi
al altor state, fără a limita numărul de exemplare.
ART. 5. Drepturile morale ale Autorului
Editorul va include numele Autorului, scoţându-l în evidenţă, pe pagina de titlu, pe coperta şi
supracoperta (dacă există) lucrării care face obiectul prezentului contract şi va face tot ce-i stă în
putinţă pentru a asigura condiţii similare pentru orice ediţie a lucrării asupra căreia a acordat licenţă.

5
De asemenea, Editorul se obligă să dea importanţa cuvenită numelui Autorului în toate materialele
publicitare şi de prezentare ale Editurii …………… privitoare la această lucrare.

ART. 6. Drepturile patrimoniale ale Autorului

6.1. Drepturile băneşti cuvenite Autorului în urma publicării prezentei lucrări reprezintă un
procent de 12% din preţul de vânzare al fiecărui exemplar. Acest procent va fi calculat din suma
încasată de Editură de pe urma exemplarelor vândute ale lucrării. Sunt excluse exemplarele care pot
face obiectul unor clauze ulterioare ale acestui contract sau altfel convenite de comun acord şi care
vor fi vândute sub incidenţa unui procent diferit. Drepturile de autor vor fi achitate după vânzarea a
minim 60% din fiecare tiraj realizat în cadrul fiecărei ediţii.
ART. 13. Nivelul şi calitatea lucrării
Editorul va accepta lucrarea cu condiţia ca manuscrisul predat de Autor să se conformeze
într-o măsură rezonabilă, prin forma de redactare, stil şi nivelul de elaborare a conţinutului,
condiţiilor convenite în scris între părţi.
Dacă manuscrisul nu se conformează acestor condiţii, Editorul are dreptul fie să refuze
publicarea lucrării, ceea ce duce la încetarea de drept a contractului în condiţiile art. 2, fie să ceară
Autorului să facă pe manuscris modificările necesare potrivit cerinţelor editoriale.
Dacă Autorul nu poate să opereze asemenea schimbări sau nu e în măsură să le facă în
perioada de timp cerută de Editor, atunci Editorul îşi rezervă dreptul, după consultări cu Autorul, de
a angaja o persoană competentă care să dea manuscrisului forma cea mai potrivită pentru editare.
În acest caz, cheltuielile Editorului vor fi deduse din sumele plătibile Autorului conform prezentului
contract.
ART. 15. Garanţii şi despăgubiri
Autorul garantează Editorului că este îndreptăţit să încheie acest contract şi că lucrarea sa
este originală, cu excepţia materialelor de domeniu public şi a extraselor din alte lucrări care au fost
incluse în ea cu permisiunea scrisă a proprietarilor de drept de autor. Autorul garantează Editorului
că lucrarea sa nu prilejuieşte în niciun fel o violare a altor drepturi de autor (copyright) sau o
încălcare a altor înţelegeri existente. Autorul dă asigurarea că lucrarea nu conţine nimic defăimător
sau licenţios şi că orice afirmaţii pe care ea le conţine, presupuse drept fapte, sunt adevărate.
Autorul garantează Editorului că nimic din lucrarea sa nu poate da naştere unei urmăriri penale sau
acţiuni civile pentru daune sau alte prejudicii şi se obligă să-l despăgubească pe Editor pentru orice
daune prilejuite de încălcarea acestor garanţii. Editorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau de a
cere Autorului să modifice textul lucrării conform scopului de a elimina sau amenda orice pasaj care,
în urma sfatului reprezentanţilor legali ai Editorului, poate fi considerat ca pasibil de a atrage
acţionarea în justiţie, fără însă ca Autorul să fie scutit de răspundere în legătură cu orice pasaj ce nu
a fost eliminat sau modificat conform acestei clauze. Răspunderea în faţa terţilor pentru conţinutul
lucrării sale aparţine integral Autorului. Drepturile şi garanţiile au efect şi după încetarea acestui
contract.
Extrase dintr-un Contract de editare

A. (10 puncte: 2 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe,
raportându-te la textul citat:
1. Precizează denumirile celor două persoane care încheie contractul.
2. Indică perioada în care editura deține drepturi exclusive de publicare a lucrării.
3. Menționează două posibilități de acțiune ale editurii, dacă manuscrisul nu respectă condițiile de
calitate.
4. Explică în ce constă diferența dintre drepturi și garanții, susținând explicația cu câte un exemplu.
5. Prezintă, într-un text de 6-8 rânduri, semnificația afirmației: „Autorul dă asigurarea că lucrarea nu
conţine nimic defăimător sau licenţios şi că orice afirmaţii pe care ea le conţine, presupuse drept
fapte, sunt adevărate.”

6
B. (10 puncte)
Care este opinia ta despre libertățile și restricțiile pe care le impune contractul drepturilor de autor?
Redactează un text de 20 de rânduri în care să-ți motivezi opțiunea. În textul tău vei face referire
atât la libertăți, cât și la restricții.

SUBIECTUL al III-lea 10 puncte (câte 2 puncte pentru cerințele 1-3; 3 puncte pentru cerința 4)
Privește cu atenție imaginile de mai jos, apoi răspunde la următoarele cerințe:
1. Precizează semnificația hărții din partea stângă a imaginii.
2. Menționează două elemente vizuale care sunt în dezacord cu mesajul general al paginii editurii.
3. Explică rolul citatului de deasupra fotografiei lui David Eagleman.
4. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, raportul dintre sigla librăriei și numele acesteia, evidenţiind
semnificaţia lor.