CATETERISMUL VENOS

Cateterismul venos se defineste ca totalitatea modalităţilor prin care se asigură acces

direct, disponibil în permanenţă şi de durată, la sistemul vascular al unui pacient.
Obiectivele cateterismului venos presupune instalarea unui tub de plastic în lumenul
venos, percutan sau prin denudare venoasă.
Vena cateterizată poate aparţine sistemului venos periferic (superficial sau profund), sau
poate fi reprezentată de una din venele cave - cateterism venos central.
Indicaţiile cateterismului venos sunt:
·0 prelevarea repetată de sânge de la bolnav pe parcursul unei perioade mai lungi
·1 administrarea rapidă sau prelungită de perfuzii şi/sau transfuzii
·2 alimentaţie parenterală
·3 terapie intravenoasă prelungită
·4 măsurarea presiunii venoase centrale şi monitorizare hemodinamică cu cateterul
Swan – Ganz
·5 stimularea cardiacă temporară sau permanentă
·6 hemodializă şi alte tehnici de epurare extrarenală (hemofiltrare, hemoperfuzie)
Tehnică - Pentru o terapie intravenoasă prelungită şi posibilitatea administrării unor
volume mari de lichide, puncţia venoasă trebuie completată cu cateterizarea venelor.
·7 După puncţionare, se introduce un cateter care să ajungă într-o venă centrală,
adică proximal de ultima valvulă venoasă, ideal la distanţa de 1 cm de vărsarea
venei cave superioare in atriul drept (pentru cateterismul venos cav superior) şi
imediat sub locul de vărsare al venelor renale (în cazul cateterizării venei cave
inferioare).
·8 Pentru aceasta se pot ataşa catetere lungi, introduse prin puncţionarea venelor
periferice (ale plicii cotului, vena safenă internă, vena femurală), sau catetere
scurte, când accesul venos este în vecinătatea venei cave (puncţia venei
subclaviculare, venei jugulare interne sau externe, trunchi brahiocefalic).
·9 Se poate plasa cateterul la "jumătatea drumului” dintre periferie şi vena cavă
superioară, cu vârful cateterului la joncţiunea dintre vena axilară şi vena
subclaviculară, apreciindu-se că astfel sunt preluate toate funcţiile unui cateterism
venos central.
Puncţionarea venelor periferice 15 Cea mai facilă modalitate de acces intravenos este
puncţia venoasă, urmată sau nu de cateterism venos.
Se utilizează:
·10 ace de oţel tip Luer
·11 canule scurte din teflon
·12 truse catetere
·13 trusa de perfuzie
Loc de elecţie
·14 venele dorsale ale mâinii
·15 vena cefalică
·16 spre partea radială a antebraţului
·17 vena bazilică
·18 spre partea ulnară a antebraţului
·19 vena mediană a antebraţului
·20 venele dorsale ale piciorului ·
Puncţionarea - cateterizarea venelor cefalică şi bazilică
Locul de elecţie pentru puncţie este plica cotului.
Materiale necesare
·21 soluţie antiseptică, ac, aţă pentru fixarea cateterului
·22 tampoane
·23 mănuşi sterile
·24 ac puncţie din oţel sau teflon cu mandren
·25 cateter de circa 50 cm - trusă de perfuzie, substanţe perfuzabile
Tehnică
·26 se aplică garoul în treimea inferioară a braţului
·27 degresarea şi dezinfecţia regiunii plicii cotului
·28 se stabilizeaza vena cu indexul sau policele mainii stangi
·29 puncţionarea venei cu ac gros conectat la seringă
·30 se desface garoul după puncţionare şi se introduce cateterul prin lumenul acului în
venă (de preferat vena bazilică care are diametrul mai mare şi se continuă cu vena
axilară)
·31 se scoate acul de puncţie din venă şi se conectează cateterul la trusa de perfuzie -
·32 fixarea cateterului la piele
·33 control radiologic pentru verificarea poziţiei cateterului ·
Cateterizarea venei jugulare externe
·34 Locul de elecţie este la jumătatea distanţei dintre unghiul mandibulei şi claviculă
·35 Poziţia bolnavului în decubit dorsal, în Trendelenburg (15 - 20°) cu capul rotit în
partea opusă
·36 Anestezie locală cu xilină 1%
·37 Se stabilizează şi comprimă vena cu indexul şi policele mâinii stângi 16
·38 Cu mâna dreaptă se inseră canula de teflon prin tegument şi venă, ca la orice
puncţie venoasă şi se introduce cateterul care se adaptează la trusa de perfuzie.
 Cateterizarea venei subclaviculare
·39 Locul de elecţie variaza functie de tipul de abord – infraclavicular sau
supraclavicular
·40 Poziţia bolnavului în decubit dorsal, cu umerii relaxaţi şi braţele întinse pe lângă
corp, capul flectat în direcţie opusă
·41 Anestezie locală cu xilină 1% - abord infraclavicular – la unirea 1/3 interne cu
cea mijlocie a claviculei - acul de puncţie adaptat la seringă se introduce sub un
unghi de 15° medial şi ascendent între claviculă şi prima coastă - se aspiră uşor, în
permanenţă. Când se pătrunde în venă, va veni sânge abundent
·42 Se introduce cateterul şi se adaptează la trusa de perfuzie
·43 Abordul supraclavicular – puncţia se face la vârful unghiului format de faţa
superioară a claviculei cu limita laterală a inserţiei muşchiului
sternocleidomastoidian sub un unghi de 45°.
Cateterizarea venei jugulare interne
·44 Locul de elecţie – se poate utiliza abordul medial sau lateral
·45 Poziţia bolnavului în decubit dorsal, în uşor Trendelenburg (20°) cu capul flectat
posterior şi rotit spre partea opusă
·46 Anestezie locală cu xilină 1% - abordul median – se identifică triunghiul format
de cele două inserţii ale muşchiului sternocleidomastoidian şi claviculă. Vena se
găseşte posterior faţă de marginea medială a fascicului clavicular. Artera este
situată medial de venă.
·47 Acul se introduce în jos şi lateral în direcţia mameleonului de aceaşi parte sub un
unghi de 45°. Cu celalată mână se palpează şi protejează artera carotidă.
·48 Abordul lateral – acul se introduce la marginea laterală a muşchiului
sternocleidomastoidian, la 5 cm deasupra claviculei sub un unghi de 30 - 40° faţă
de tegument, de sus în jos şi din afară spre înăuntru, traversând muşchiul
sternocleidomastoidian.
Cateterizarea venei femurale
·49 Locul de elecţie – se reperează pulsaţiile arterei femurale sub ligamentul inghinal.
Vena femurală se găseşte medial de artera femurală
·50 Poziţia bolnavului în decubit dorsal
·51 Anestezie locală cu xilină 1% 17 - acul se introduce la 1 – 2 cm sub arcada
crurală şi la 1 cm medial fată de artera femurală protejată cu indexul mâinii
stângi, orientat oblic ascendent sub un unghi de 45° faţă de tegument.
Descoperirea chirurgicală a venelor periferice
Denudarea venoasă asigură accesul la sistemul venos când puncţia – cateterismul
percutan nu sunt posibile.
Venele cele mai des abordabile sunt:
·52 vena bazilică – superior de plica cotului
 ·53 vena cefalică – în şanţul deltopectoral
·54 vena safenă internă – în triunghiul Scarpa sau la nivelul gleznei, anterior de
malela tibială
Materiale necesare
·55 soluţie antiseptică, tampoane, mănuşi sterile, câmpuri
·56 soluţie anestezică – xilină 1%
·57 bisturiu, foarfecă, pense, depărtătoare, portac, ace, fire de sutură
·58 catetere, trusă de perfuzie, soluţie perfuzabilă
Tehnică
·59 dezinfecţia regiunii
·60 anestezie locală cu xilină 1%
·61 incizie paralelă cu plica cotului la 2 – 3 cm superior de condilul medial
·62 se izoleaza vena pe o lungime de 2 – 3 cm
·63 se trec două laturi de aţă şi se ridică vena
·64 se secţionează parţial vena şi se introduce cateterul în sens ascendent
·65 se leagă capătul distal al venei şi cel proximal pe cateter - sutura breşei cutanate
Complicaţii
·66 Obstrucţia cateterului survine în 14 – 25% din cazuri
·67 Malpoziţia vârfului cateterului (avansarea cateterului în sistemul venelor jugulare)
·68 Tromboza şi tromboflebita – datorită iritarii peretelui venos de către cateter
·69 Infecţia bacteriană – sursa contaminării bacteriene fiind de la tegument, cateter,
trusa de perfuzie, soluţiile perfuzabile
·70 Embolia gazoasă – survine fie în momentul debranşării seringii şi introducerii
cateterului, fie în momentul montării trusei de perfuzie, cateterul fiind plin cu aer
·71 Pneumotoraxul - la cateterismul venei subclaviculare, sau al jugularei interne
·72 Hidrotoraxul
·73 Cateterizarea arterei carotidiene (la vena jugulară internă)
·74 Lezarea nervilor, limfaticelor
·75 Hematoame, sângerare
RECOLTAREA PROBELOR DIN SCAUN
Recoltand esantioane din scaun se pot depista oua si paraziti, sange, bila, grasime,
agenti patogeni sau alte substante.
Analizarea scaunului ca si caracteristici (culoarea, consistenta, miros) poate depista o
eventuala sangerare gastro-intestinala.
Recoltarea probelor din scaun se face fie pentru o perioada specifica de timp ( cum ar fi
72 de ore) sau fara specificatie legata de un timp anume.
Deoarece probele de scaun nu se pot obtine "la cerere”, o recoltare corecta include
necesitatea invatarii pacientului pentru a ne asigura de corectitudinea manevrelor de
recoltare, fara a denatura rezultatul testului de laborator.
Materiale necesare:
·76 recipient colectare cu capac
·77 manusi
·78 2 apasatoare de limba din lemn ( sau alte instrumente specifice de recotare oferte
de laborator)
·79 prosop de hartie sau punga de hartie
·80 plosca
·81 etichete de reamintire pentru pacient
·82 formulare cerere analize pentru laborator
Recoltarea:
·83 se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si de
corectitudinea manevrei de recoltare

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilitati
ale asistentei.
Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasa eficienta si corecta,
asistenta trebuie sa fie familiarizata cu indicatiile, dozarile si efectele
medicamentului prescris. De asemenea, pacientul trebuie interogat inaintea
fiecarei administari despre eventualele reactii alergice din trecut la substanta
respective.
·84 Asistenta trebuie sa aiba cunostintele si abilitatile de a minimiza anxietatea
pacientului si de maximize eficienta medicamentului (cunoscand modalitatea de
administare, timpul etc.)
Caile de administare a medicamentelor: Medicamentele pot fi administrate pe diverse
cai:
calea de administare mucodermica: administrare oculara, vaginala, nazala,
auriculara, transdermala (prin absorbtie), orofaringelal (inhalatii)
calea de administare enterala: absorbtia medicamentelor prin tractul
gastrointestinal
calea de administrare parenterala: injectii sau perfuzii intradermale, subcutanate,
intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale
cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor in sistemul
respirator cu ajutorul sondei endotraheale ·
cale de administare epidurala: administare de medicamente (anestezic sau
analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural ·
 calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente in spatiul pleural
Calea de administare a medicamentului determina efectele acestuia.
De exemplu, medicamentele administrate intravenos actioneaza instant deoarece
intra imediat in circulatia sangvina. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenous
pentru a determina un raspuns imediat si constant.
Prevenirea erorilor in admnistarea medicatiei
·85 Inaintea administarii oricarei medicatii aceasta trebuie comparata cu medicatia
prescrisa de medic din foaia de observatie.
·86 Se va verifica mental regula celor cinci "p”:
·87 pacientul potrivit
·88 medicamentul potrivit
·89 doza potrivita
·90 calea de administare potrivita
·91 timpul (ora) de administare potrivit
·92 Intodeauna se va verifica si data expirarii fiecarui medicament pe care il vom
administra.
·93 Totodata, inaintea oricarei administrari medicamentoase se vor avea in vedere
drepturile pacientului:
·94 -dreptul de a stii de ce i se administreaza un anumit medicament si la ce efecte
adverse sa se astepte
·95 -dreptul de a refuza medicatia prescrisa
·96 Au aparut multe facilitati care sa previna erorile de administrare a
medicamentelor, in special pentru cele a caror administrare este cu risc
crescut:
·97 · amiodarone
·98 · anticoagulante
·99 · benzodiazepine
·100 · chimioterapice
·101 · dopamine
·102 · dobutamne
·103 · insulina
·104 · lidocaina
·105 · opioide (morfina)
·106 · trombolitice
·107 Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a
medicamentelor cu risc crescut constau in prepararea acestora astfel incat
ele sa poata fii imediat perfuzate, asa-numitele "premixed infusion”.
 Inainte de administarea lor trebuie verificate de catre doua nurse
diferite (dozajul si rata perfuziei).
Efectele medicamentelor si interactiunile dintre ele:
Urmarirea raspunsului la administrarea unui anume medicament necesita o buna
cunoastere a starii pacientului si a efectelor asteptate de la medicamentul administrat.
De exemplu: daca un pacient primind un antiaritmic continua sa prezinte contractii
ventriculare premature, trebuie anuntat medicul ca medicamentul administrat nu
produce efectul scontat.
In cadrul monitorizarii eficientei unei anume terapii medicamentuoase, trebuie luate in
calcul si rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect
advers sau un nivel toxic.
De exemplu: timpii de protrombina ajuta la evaluarea efectului administarii de
heparina, sau nivelul scazut al potasiului poate fi un semn al efectelor adverse ale
unui diuretic.
Unele medicamente insa pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzand asa-zisele
rezultate "fals pozitive”.
De exemplu: codeina poate creste presiunea intracraniana.

TERAPII VASCULARE
TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA :
Pregatirea terapiei intravenoase periferice: Pentru o administrare intravenoasa
eficienta este esential ca materialele sa fie pregatite .
Pregatirea materialelor necesare depinde de:
·108 de rata de administrare,
·109 de tipul terapiei, cat si
·110 de specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.
Exista doua tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese in functie
de ce se indica la administrare. Astfel:
·111 macropicuratorul este folosit pentru administrarea rapida a unor
cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea picaturilor mari.
·112 Perfuzoarele cu micropicurator se folosesc pentru uzul pediatric si la
adulti care necesita adminstrarea unor cantitati mici de solutie intr-un timp mai
indelungat, sub un control atent al ratei si cantitatii de adminstrare.
·113 Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase
secundare la una primara, deja existenta, permite adminstrarea alternativa sau
concomitenta a doua solutii.
·114 Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din sticle,
 ·115 cele fara filtru de aer se folosesc pentru solutiile din pungi de plastic sau
la flacoanele care au ele atasate filtru de aer.
Materiale necesare:
·116 solutia de administrare intravenoasa
·117 paduri alcoolizate
·118 perfuzor
·119 stativ
·120 medicamentele prescrise daca trebuie administrate in perfuzie
·121 manusi
·122 tavita sau carucior de lucru
Pregatirea echipamentului:
·123 se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul
solutiilor
·124 se examineaza solutiile ( de plastic sau de sticla) sa nu fie perforate sau
sparte
·125 se examineaza solutiile pentru a erifica aspectul lor( sa nu fie tulburi,
precipitate etc)
Administrare:
·126 se spala mainile bine
·127 se pun manusile
·128 se agata solutia in stativ
·129 se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad
alcoolizat portiunea unde va fi introdus perfuzorul
·130 se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila
daca acest lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia
introdusa
·131 se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem
capatul sau de nimic pentru a-l pastra steril
·132 se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se
umple jumatate
·133 se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga
in tavita pana cand nu mai este nici o bula de aer ü daca solutia este in flacon de
sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea sa curga. Daca este in
punga de plastic nu este nevoie
·134 se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se
ataseaza perfuzorul la branula
·135 se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii
Consideratii speciale:
·136 terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
Pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie
explicata pacientului in detaliu. Astfel, se va explica pacientului ca va ramane la
locul punctionarii un cateter de plastic la care se va atasa un perfuzor pentru
perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru adminstrarea
antibioticelor sau altor substante prescrise. Se va explica pacientului ca aceasta il
scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea tramentului
·137 i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi
indicate de medic
·138 se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de
tratament
·139 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice
modificare in rata de administrare potrivita de asistenta ( daca perfuzia se opreste
sau merge mult mai rapid), daca incepe sa-l doara. De asemenea, i se va preciza
ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este inserata
·140 se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la
locul de insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de
bine ca inainte de montarea branulei
MONITORIZAREA PACIENTULUI IN TIMPUL ADMINISTRARII
NUTRITIEI PARENTERALE:
·141 se masoara semnele vitale la fiecare 4 ore sau ori de cate ori este necesar,
deoarece cresterea temperaturii este unul dintre cele mai precoce semne de sepsis
de cateter, de exemplu
·142 se va schimba pansamentul sau fixatorul de la cateter cel putin o data
pe saptamana daca este transparent si semipermeabil si de trei ori pe saptamana
daca este obisnuit
·143 se vor folosi strict tehnici sterile la orice manevre de administrare sau
schimbare a cateterului, pansamentelor, fixatoarelor
·144 se evalueaza pacientul zilnic din punct de vedere fizic ( se va cantari la
aceeasi ora, dimineata, cu acelasi cantar, eventual se masoara circumferinta
bratului , daca se indica). Se va compara greutatea zilnica a pacientului cu
cantitatile de lichide administrate, ingerate si cele eliminate, deoarece castigul in
greutate poate fi , de fapt un dezechilibru hidric, un exces de lichide, de exemplu,
nu o crestere a depozitelor proteice sau lipidice. Iar excesul de lichide poate
determina edem pulmonar sau periferic ( de exemplu, gambier)
·145 se va monitoriza pacientul in ceea ce priveste semnele si simptomele unui
dezechilibru al metabolismului glucidic, echilibrului hidro-electrolitic. Anumiti
pacienti necesita administrare suplimentara de insulina pe durata tratamentului de
nutritie parenterala, desi, in mod obisnuit, produsele lipidice sunt livrate cu un
anume continut de insulna ü se va monitoriza frecvent nivelul electrolitilor si al
proteinelor ( zilnic pentru electroliti la inceputul terapiei si o data pe saptamana
pentru nivelul albuminelor)
 ·146 se va avea in vedere si monitorizarea nivelul calciului si al
magneziului
·147 monitorizarea glicemiei se va face din 6 in 6 ore initial si apoi o data
pe zi, supraveghindu-se pacientul pentru a observa din timp eventualele semne de
hiperglicemie ( poliurie, sete)
·148 se va monitoriza functia renala prin masurarea nivelului ureei si
creatininei urinare ( cresterea lor poate sugera o administrare in exces de
aminoacizi)
·149 se va monitoriza functia hepatica prin masurarea periodica a
biliruinei, trigliceridelor si colesterolului ( o crestere a acestora poate sugera fie
intoleranta, fie exces de lipide administrate, fie o dereglare in metabolizarea
proteinelor si glucidelor)
·150 se va schimba perfuzorul si flaconul de solutie la fiecare 24 de ore la
pacientii cu tratament indelungat, se vor folosi doar tehnici sterile
·151 se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp eventualele
semne de inflamare, infectie, sepsis ( mai ales prin contaminarea locului de
insertie a cateterului sau locului de cuplare a perfuzorului la acesta)
·152 se va asigura o buna ingrijire orala, deoarece, prin lipsa hranei orale si
neglijarea igienei se poate ajunge la infectii bucale
·153 cand se va decide intreruperea nutritiei parenterale, aceasta nu va fi
scoasa brusc, ci treptat, scazand progresiv rata de administrare ( in felul acesta
se va preveni riscul de hiperinsulinemie si, implicit, de hipoglicemie)
Complicatii:
·154 cele mai des intalnite complicatii sunt cele legate de cateter ( infectii) si
tulburarile metabolice
MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE: Reactiile
pstransfuzionale pot fi multiple si variate.
Este foarte important ca la fiecare transfuzie asistenta sa stie ca pot apare aceste
reactii, sa le reunoasca din timp si sa stie sa intervina promt si eficient.
O supravehere suplimentara necesita pacientii comatosi carora li se adminstreaza
sange, deoarece acestia nu pot acuza aparitia diverselor semne si simptome care sa
conduca la depistarea reaciilor adverse.
Aceste reactii pot fi endogenice ( datorita unei reactii antigen –anticorp) si exogene (
datorita unui factor extern ).
Reactiile endogene pot fi :
·155 alergiile,
·156 contaminarea baceriala,
·157 febra,
·158 hemoliza,
·159 incompatibilitate de roteine plasmatice.
Ce le exogene pot fi:
·160 tendinta la sangerare,
·161 incarcarea circulatorie,
·162 hemosideroza,
·163 hipocalcemie.
Implementare:
·164 imediat ce se va suspecta o reactie adversa, se va intreupe transfuzia si se
va porni perfuzia cu o solutie normal salina. Nu se va arunca punga cu sangele
( sau derivatele acestuia) care era transfuzat
·165 se anunta imediat medicul
·166 se va monitoriza starea pacientului, semnele sale vitale la fiecare 15
minute, sau continuu ( cu ajtorul unui monitor cardiac) in functie de severitatea
reactiilor
·167 se vor compara din nou eticheele de pe punga de sange si datele
pacientului
·168 se anunta centrul de transfuzii si i se returneaza punga ( chiar daca este
goala) pentru ca sa fie retestata in vederea depistarii cauzei declansatoare si a altor
reactii ce mai pot apare ü se va colecta prima proba de urina postransfuzionala, se
va eticheta ( " posibila reactie transfuzoanla” ) si se va trimite la laborator pentru
vedea daca contine hemoglobina, un indicu clar aparitiei hemolizei ü se va
monitoriza strict bilantul hidric ( intrari si iesiri) deoarece depozitele de
hemoglobina in structurile renale pot determina disfunctionalitati la acest nivel ü
daca se prescrie, se va administra oxigen, epinefrina sau alte medicamente, se va
aplica patura hipotermica pentru a reduce febra, daca este cazul
TERAPII VASCULARE
TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA :
Pregatirea terapiei intravenoase periferice: Pentru o administrare intravenoasa
eficienta este esential ca materialele sa fie pregatite .
Pregatirea materialelor necesare depinde de:
·169 de rata de administrare,
·170 de tipul terapiei, cat si
·171 de specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.
Exista doua tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese in functie
de ce se indica la administrare. Astfel:
·172 macropicuratorul este folosit pentru administrarea rapida a unor
cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea picaturilor mari.
·173 Perfuzoarele cu micropicurator se folosesc pentru uzul pediatric si la
adulti care necesita adminstrarea unor cantitati mici de solutie intr-un timp mai
indelungat, sub un control atent al ratei si cantitatii de adminstrare.
 ·174 Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase
secundare la una primara, deja existenta, permite adminstrarea alternativa sau
concomitenta a doua solutii.
·175 Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din sticle,
·176 cele fara filtru de aer se folosesc pentru solutiile din pungi de plastic sau
la flacoanele care au ele atasate filtru de aer.
Materiale necesare:
·177 solutia de administrare intravenoasa
·178 paduri alcoolizate
·179 perfuzor
·180 stativ
·181 medicamentele prescrise daca trebuie administrate in perfuzie
·182 manusi
·183 tavita sau carucior de lucru
Pregatirea echipamentului:
·184 se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul
solutiilor
·185 se examineaza solutiile ( de plastic sau de sticla) sa nu fie perforate sau
sparte
·186 se examineaza solutiile pentru a erifica aspectul lor( sa nu fie tulburi,
precipitate etc)
Administrare:
·187 se spala mainile bine
·188 se pun manusile
·189 se agata solutia in stativ
·190 se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad
alcoolizat portiunea unde va fi introdus perfuzorul
·191 se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila
daca acest lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia
introdusa
·192 se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem
capatul sau de nimic pentru a-l pastra steril
·193 se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se
umple jumatate
·194 se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga
in tavita pana cand nu mai este nici o bula de aer ü daca solutia este in flacon de
sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea sa curga. Daca este in
punga de plastic nu este nevoie
 ·195 se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se
ataseaza perfuzorul la branula
·196 se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii
Consideratii speciale:
·197 terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului.
Pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie
explicata pacientului in detaliu. Astfel, se va explica pacientului ca va ramane la
locul punctionarii un cateter de plastic la care se va atasa un perfuzor pentru
perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru adminstrarea
antibioticelor sau altor substante prescrise. Se va explica pacientului ca aceasta il
scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea tramentului
·198 i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi
indicate de medic
·199 se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de
tratament
·200 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice
modificare in rata de administrare potrivita de asistenta ( daca perfuzia se opreste
sau merge mult mai rapid), daca incepe sa-l doara. De asemenea, i se va preciza
ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este inserata
·201 se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la
locul de insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de
bine ca inainte de montarea branulei
MONITORIZAREA PACIENTULUI IN TIMPUL ADMINISTRARII
NUTRITIEI PARENTERALE:
·202 se masoara semnele vitale la fiecare 4 ore sau ori de cate ori este necesar,
deoarece cresterea temperaturii este unul dintre cele mai precoce semne de sepsis
de cateter, de exemplu
·203 se va schimba pansamentul sau fixatorul de la cateter cel putin o data
pe saptamana daca este transparent si semipermeabil si de trei ori pe saptamana
daca este obisnuit
·204 se vor folosi strict tehnici sterile la orice manevre de administrare sau
schimbare a cateterului, pansamentelor, fixatoarelor
·205 se evalueaza pacientul zilnic din punct de vedere fizic ( se va cantari la
aceeasi ora, dimineata, cu acelasi cantar, eventual se masoara circumferinta
bratului , daca se indica). Se va compara greutatea zilnica a pacientului cu
cantitatile de lichide administrate, ingerate si cele eliminate, deoarece castigul in
greutate poate fi , de fapt un dezechilibru hidric, un exces de lichide, de exemplu,
nu o crestere a depozitelor proteice sau lipidice. Iar excesul de lichide poate
determina edem pulmonar sau periferic ( de exemplu, gambier)
·206 se va monitoriza pacientul in ceea ce priveste semnele si simptomele unui
dezechilibru al metabolismului glucidic, echilibrului hidro-electrolitic. Anumiti
pacienti necesita administrare suplimentara de insulina pe durata tratamentului de
 nutritie parenterala, desi, in mod obisnuit, produsele lipidice sunt livrate cu un
anume continut de insulna ü se va monitoriza frecvent nivelul electrolitilor si al
proteinelor ( zilnic pentru electroliti la inceputul terapiei si o data pe saptamana
pentru nivelul albuminelor)
·207 se va avea in vedere si monitorizarea nivelul calciului si al
magneziului
·208 monitorizarea glicemiei se va face din 6 in 6 ore initial si apoi o data
pe zi, supraveghindu-se pacientul pentru a observa din timp eventualele semne de
hiperglicemie ( poliurie, sete)
·209 se va monitoriza functia renala prin masurarea nivelului ureei si
creatininei urinare ( cresterea lor poate sugera o administrare in exces de
aminoacizi)
·210 se va monitoriza functia hepatica prin masurarea periodica a
biliruinei, trigliceridelor si colesterolului ( o crestere a acestora poate sugera fie
intoleranta, fie exces de lipide administrate, fie o dereglare in metabolizarea
proteinelor si glucidelor)
·211 se va schimba perfuzorul si flaconul de solutie la fiecare 24 de ore la
pacientii cu tratament indelungat, se vor folosi doar tehnici sterile
·212 se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp eventualele
semne de inflamare, infectie, sepsis ( mai ales prin contaminarea locului de
insertie a cateterului sau locului de cuplare a perfuzorului la acesta)
·213 se va asigura o buna ingrijire orala, deoarece, prin lipsa hranei orale si
neglijarea igienei se poate ajunge la infectii bucale
·214 cand se va decide intreruperea nutritiei parenterale, aceasta nu va fi
scoasa brusc, ci treptat, scazand progresiv rata de administrare ( in felul acesta
se va preveni riscul de hiperinsulinemie si, implicit, de hipoglicemie)
Complicatii:
·215 cele mai des intalnite complicatii sunt cele legate de cateter ( infectii) si
tulburarile metabolice
MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE: Reactiile
pstransfuzionale pot fi multiple si variate.
Este foarte important ca la fiecare transfuzie asistenta sa stie ca pot apare aceste
reactii, sa le reunoasca din timp si sa stie sa intervina promt si eficient.
O supravehere suplimentara necesita pacientii comatosi carora li se adminstreaza
sange, deoarece acestia nu pot acuza aparitia diverselor semne si simptome care sa
conduca la depistarea reaciilor adverse.
Aceste reactii pot fi endogenice ( datorita unei reactii antigen –anticorp) si exogene (
datorita unui factor extern ).
Reactiile endogene pot fi :
·216 alergiile,
 ·217 contaminarea baceriala,
·218 febra,
·219 hemoliza,
·220 incompatibilitate de roteine plasmatice.
Ce le exogene pot fi:
·221 tendinta la sangerare,
·222 incarcarea circulatorie,
·223 hemosideroza,
·224 hipocalcemie.
Implementare:
·225 imediat ce se va suspecta o reactie adversa, se va intreupe transfuzia si se
va porni perfuzia cu o solutie normal salina. Nu se va arunca punga cu sangele
( sau derivatele acestuia) care era transfuzat
·226 se anunta imediat medicul
·227 se va monitoriza starea pacientului, semnele sale vitale la fiecare 15
minute, sau continuu ( cu ajtorul unui monitor cardiac) in functie de severitatea
reactiilor
·228 se vor compara din nou eticheele de pe punga de sange si datele
pacientului
·229 se anunta centrul de transfuzii si i se returneaza punga ( chiar daca este
goala) pentru ca sa fie retestata in vederea depistarii cauzei declansatoare si a altor
reactii ce mai pot apare ü se va colecta prima proba de urina postransfuzionala, se
va eticheta ( " posibila reactie transfuzoanla” ) si se va trimite la laborator pentru
vedea daca contine hemoglobina, un indicu clar aparitiei hemolizei ü se va
monitoriza strict bilantul hidric ( intrari si iesiri) deoarece depozitele de
hemoglobina in structurile renale pot determina disfunctionalitati la acest nivel ü
daca se prescrie, se va administra oxigen, epinefrina sau alte medicamente, se va
aplica patura hipotermica pentru a reduce febra, daca este cazul