COMUNITATEA

AMISH
 Unii dintre oamenii cei mai blânzi şi pacifişti din
lume, cei din comunitatea Amish, locuiesc în
districtul Lancaster, în Pennsylvania, la câteva ore
de mers cu maşina de la New York.
Există cca.150.000 de Amish în America de Nord şi
ei trăiesc ca strămoşii lor din sec.XVII.
Amish au origini europene. Strămoşii lor au venit,
în cea mai mare parte, din Germania şi Elveţia, de
unde au fost alungaţi datorită credinţei lor
religioase.
Atunci, ei au acceptat invitaţia generoasă a lui
William Penn, fondatorul statului Pennsylvania şi
patriarhul protestanţilor Quakeri.
William Penn
Episcopul elveţian Jacob Amann le-a dat numele
de Amish, atunci când a hotărât reformarea şi
purificarea preceptelor protestantismului,
introducând noi reguli mai severe, între care
excluderea tuturor celor care nu se conformau
disciplinei religioase şi eticii comunităţii.
 Astăzi, aproape nimic nu s-a schimbat.
Toţi membrii comunităţii au nume biblice. Bărbaţii
poartă bărbi lungi patriarhale. Sunt îmbrăcaţi cu
veştminte negre ca de călugări şi poartă pălării
mari, tot negre. Femeile nu au voie să se îmbrace
cu rochii cu nasturi deoarece aceştia sunt
consideraţi bijuterii. De aceea, ele folosesc copci
pentru a-şi încheia hainele foarte simple, peste
care poartă şorţuri.
Deoarece duc o viaţă aspră şi sănătoasă, cu multă
muncă manuală la câmp, şi, de asemenea, pentru
că nu consumă decât alimente naturale, fără alcool
sau tutun, Amish se bucură de o sănătate
excelentă. Cea mai frapantă este ţinuta lor. Sunt
drepţi, mândri, supli, înalţi, ceea ce contrastează
considerabil cu delăsarea şi obezitatea întâlnită, în
general, la poporul american.
 Ei vorbesc o limbă curioasă, un amestec de
dialecte eleveţian, alsacian, olandez şi german,
numită astăzi olandeză de Pennsylvania.
Autorităţile americane n-au reuşit până acum să
interzică învăţământul în limba Amish în şcolile
lor, pentru a o înlocui cu engleza obligatorie. Şi
este mai bine.
Locuinţele Amish sunt case mici, fără nici o urmă
de confort modern: nu există nici apă curentă, nici
electricitate, pentru că este interzis de religie.
Atunci când familia sau grupul se reuneşte în
linişte şi blândeţe, pacea care domneşte în jurul
lămpilor cu ulei aminteşte de tablourile lui
Vermeer, care par că prind viaţă.
 Interioarele caselor sunt foarte colorate şi
acoperite cu piei de oaie sau ţesături. Pereţii sunt
vopsiţi în culori vii. Totul este din lemn, simplu,
rustic şi funcţional.
Plasticul face parte din obiectele interzise. Sunt
permise numai materialele naturale, neuzinate.
Saltele paturilor sunt umplute cu paie, care se
schimbă de două ori pe an.
 Amish sunt grupaţi în mici comunităţi.
O comunitate cuprinde aprox.35-40 de famili, adică
250-300 de persoane, sub conducerea unui
patriarh. Un spaţiu geografic de mici dimensiuni
ajută la coeziunea grupului. În fiecare fermă trăiesc
împreună patru sau cinci generaţii: de la sugari
până la stră-străbunici. Fiecare cuplu are, în medie,
10 copii.
 Sistemul este aproape de izolare economică. De
exemplu, Amish refuză securitatea socială pentru
că ei consideră că nu trebuie să fie asistaţi de stat.
În schimb, ei sunt exceptaţi parţial de la plata de
taxe şi impozite. Prima grijă a individului sau a
grupului este de a lua în consideraţie dacă ceva
este indispensabil bunului mers al existenţei. Dacă
răspunsul este “nu” ( şi aşa se întâmplă de cele
mai multe ori pentru tot ce oferă civilizaţia noastră
de consum), ei refuză pur şi simplu obiectul sau
serviciul.
 Activităţile lor sunt esenţial artizanale şi agricole.
Uneltele au un aspect ancestral, dar sunt mânuite
cu fermitate, rigoare, curaj, îndemânare şi răbdare.
Ele le permit obţinerea unor rezultate excelente.
Amish refuză electricitatea, pentru că, prin
pătrunderea ei în casele lor, se deschide uşa către
lumea fictivă a imaginilor, sunetului, comodităţii.
 Pentru Amish, calul este un tovarăş venerat şi
indispensabil. Desigur, se zâmbeşte când sunt
văzuţi deplasându-se în căruţele cu cai, atât de
nepotrivite cu flota de maşini americane moderne.
Dar, având în vedere ambuteiajele, ei circulă la fel
de repede ca şi omul modern. Şi poluează mult mai
puţin. Mirosul de bălegar este cu siguranţă mai
pregnant decât cel al oxidului de carbon, dar, şi
mai sigur, este mai puţin nefast pentru mediul
înconjurător şi sănătate.
 Trebuie să mergi pe micile drumuri care străbat
câmpurile districtului Lancaster. Totul este îngrijit.
Pământul este tratat cu dragoste şi respect.
Bărbaţii, absorbiţi de sarcinile lor, degajă o forţă, o
tenacitate şi o constanţă remarcabile. Ei sunt
absobiţi de munca lor şi nu se lasă deranjaţi de
nimic. Ară, sapă, seamănă, culeg cu o dârzenie de
admirat.
 Amish nu fac prozelitism religios. Nu caută să
convertească pe nimeni. Dacă, din întâmplare,
cineva vrea să treacă la religia lor, i se dă o greblă
şi i se cere să întindă bălegar
pe o arătură proaspăt făcută.
 Amish nu este o sectă, ci o comunitate. La ei nu
există îndoctrinare. De altfel, ei nu au încredere în
vorbe pentru că, fiind non-violenţi şi pacifişti,
consideră vorba drept primul moment posibil al
unei agresiuni. Singura predică este cea a
exemplului. Această virtute a exemplului este
pilonul esenţial al educaţiei pe care Amish o dau
copiilor lor, care sunt totdeauna curaţi, politicoşi şi
amabili.
LA REVEDERE...
 SFÂRŞIT

La vie est belle - André Rieu