Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

EFICIENTA ENERGETICA IN CLADIRI

Modalitati de crestere a eficientei energetice

a anvelopei cladirii

Cadru didactic îndrumător, Intocmire: Diana Bugan

Conf. dr. Ing. Constantin Ionescu Teodora Cadere
Grupa: MS4
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Sporirea eficienţei energetice se poate realiza pe mai multe căi, de la educarea

utilizatorilor clădirii în spiritul economiei de energie, la intervenţii ce sunt la îndemâna
multora şi până la efectuarea unei expertize şi a unui audit energetic în urma cărora
experţii recomandă o serie de soluţii tehnice de modernizare. Aceste soluţii depind de
tipul, vechimea şi destinaţia clădirilor şi se constituie în ceea ce se numeşte reabilitarea
sau modernizarea clădirii.
Eficientizarea energetică a clădirilor reprezintă o prioritate de prim rang, având în
vedere slaba calitatea a majorităţii construcţiilor existente, fie vechi, fie ieftine. Pe de altă
parte, costurile legate de reabilitarea termică a unei clădiri sunt mai mici decât costurile
legate de instalarea unei capacităţi suplimentare de energie termică pentru încălzire. În
România, consumurile energetice pentru sectorul populaţiei sunt la nivelul a 40% din
consumul total de energie al ţării, iar ponderea aceasta s-a constatat mai mult sau mai
puţin peste tot în lume.
Clădirile cu altă destinaţie decât cea de locuire se împart după modul de ocupare
în clădiri cu ocupare continuă şi cu ocupare discontinuă, iar după clasa de inerţie
termică în clădiri de clasă de inerţie mare, medie sau mică.
Funcţiunea clădirilor civile este aceea de a crea în interior un climat confortabil,
indiferent de sezon. În acest sens, elementele de construcţie care alcătuiesc anvelopa
unei astfel de clădiri trebuie astfel concepute încât să asigure în interiorul încăperilor
condiţii corespunzătoare de confort higrotermic, acustic, vizual-luminos, olfactiv-
respirator. Noţiunea de confort trebuie să sugereze crearea unui mediu corespunzător
desfăşurării vieţii normale.
Starea de confort termic dintr-o încăpere se realizează în condiţiile în care cel puţin
90% din utilizatori nu pot indica dacă ar prefera o ambianţă mai caldă sau mai rece.
Identificarea exigenţelor de performanţă asociate realizării cerinţelor de confort termic ale
utilizatorilor se face analizând atât aspectul obiectiv legat de necesitatea menţinerii
temperaturii interne a corpului omenesc în jurul valorii de 37 oC, cât şi aspectul subiectiv
care se referă la metabolismul, sistemul termoregulator şi sensibilităţile proprii fiecărui
organism.
Cerinţe de calitate ale unei clădiri sunt, în esenţă, următoarele:
A. Rezistenţă şi stabilitate
B. Siguranţă în exploatare
C. Siguranţă la foc
D. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului
E. Izolaţie termică, hidrofugă şi economia de energie
F. protecţia împotriva zgomotului
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Nivelul protecţiei
termice al clădirilor care
alcătuiesc fondul existent de
clădiri, corespunde,
independent de sistemul
structural utilizat,
specificaţiilor şi exigenţelor
impuse de standardele
privind
calculul higro- şi termo-
tehnic. Deci, corespunzător
fiecărei generaţii de astfel
de standarde, precum şi
nivelului tehnologic specific
respectivei perioade, există
grupe de clădiri având
acelaşi nivel de protecţie
termică, indiferent de
materialele utilizate pentru
alcătuirea anvelopei
clădirilor.
Nivelul de termoizolare asigurat pe baza metodologiei standard este reflectat
în valorile rezistenţelor termice specifice ale elementelor de construcţie (pereţi
exteriori, terase, planşee peste subsol), în câmp curent, medii ponderate sau
corectate cu influenţa punţilor termice.
Principalele sisteme constructive practicate pentru clădirile existente au fost
următoarele:
Clădiri integral prefabricate, cu regim de înălţime preponderent de 5 niveluri, dar şi
9 niveluri, construite între anii 1960-1990 într-un volum de 1,2 milioane apartamente
(cca 37% din total).
Clădiri cu structura mixtă, cu cadre şi pereţi structurali din beton armat, având pereţii
exteriori din zidărie de BCA sau cu panouri prefabricate de faţadă, cu regim de
înălţime de 5 şi 9 niveluri.
Clădiri cu pereţi din beton armat, realizaţi cu utilizarea cofrajelor glisante şi cu
structura de rezistenţă din cadre de beton armat monolit având magazine la parter -
într-un număr relativ mic.
Clădiri cu structura din zidărie de cărămidă, cu regim de înălţime de 2...4 niveluri.
Clădiri cu pere ţi din lemn, paiantă sau chirpici.

O casă bine izolată este confortabilă, silenţioasă şi acumulează mai puţin praf şi polen la
interior. Orice activitate de îmbunătăţire menţine clădirea într-o formă mai bună,
prelungindu-i durata de viaţă şi mărindu-i valoarea. Investiţiile contribuie la scară mai
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

mare şi la economisirea resurselor primare de energie, precum şi la diminuarea poluării

mediului prin emisiile de gaze inerente procesului de producere a energiei.
Înţelegerea modului în care funcţionează o clădire, atât din punctul de vedere al
construcţiei cât şi din punctul de vedere al echipamentelor şi instalaţiilor care o deservesc,
este esenţială pentru identificarea strategiilor ce trebuiesc adoptate pentru reabilitarea
sa energetică. Scopul acestui capitol este acela de a prezenta sumar modul în care o
clădire funcţionează ca un sistem, cu multiple fluxuri şi componenete interconectate.

Fig. 1.1 Fluxuri de căldură, aer şi umiditate prin anvelopa unei clădiri

Rezistenţele termice unidirecţionale ale elementelor anvelopei

Exemplu:
Relaţia generală de calcul este:

1  1  m2  K 
R  
 int   ext  W 

1. Placa pe sol
δ λ R
Material 2
[m] [W/mK] [m K/W]
Sapa autonivelanta 0.03 0.93 0.03
Placă BA (ρ=2500kg/m3) 0.15 1.74 0.09
Polistiren extrudat 0.1 0.027 3.70
Folie anticondens 0.0001 0.04 0.00
Nisip 0.05 0.7 0.07
Pietris 0.1 0.7 0.14
Pamant batut 1.5 2 0.75
R1= 4.79 m2K/W
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

2. Mansarda

Aer exterior 1.00 24.00 0.04

Placaj aluminiu 0.00 54.40 0.00
Membrana hidroizolatoare 0.001 0.17 0.01
Astereala 0.022 0.35 0.06
Vata minerala 0.10 0.04 2.38
Vata minerala caserata 0.100 0.04 2.38
Gips-carton 0.125 0.23 0.54
Aer interior 1 8 0.13
R2= 5.54

3. Perete exterior

δ λ R
Material 2
[m] [W/mK] [m K/W]
Aer interior 1 8 0.13
Caramida plina 0.28 0.8 0.35
Vata minerala 0.1 0.042 2.38
Aer exterior 1 24 0.04
2
R3= 2.90 m K/W

4. Tamplarie PVC
 m2  K 
R4  0,77 
 W 

Anvelopa şi fluxul de căldură

O condiţie importantă pentru realizarea confortului interior o reprezintă dotarea
clădirii cu un sistem de încălzire care să furnizeze căldură pe perioada sezonului rece.
Căldura furnizată trebuie să fie menţinută la interiorul clădirii, astfel încât consumul de
energie al sistemului de încălzire să fie minim necesar. Dar caracteristica transferului de
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

energie termică (sau căldurii, numită popular „transfer de căldură”) este aceea că el este
generat de orice diferenţă de temperatură şi poate avea loc în orice direcţie.
În cele din urmă, rolul anvelopei este acela de a separa mediul controlat,
confortabil de la interior de vremea de afară. Menţinerea condiţiilor dorite la interior se
realizează prin controlul fluxurilor de căldură, aer şi umiditate între interiorul şi exteriorul
clădirii. Prezenţa acestor fluxuri este ilustrată în Figura 1.1, unde se deosebesc fluxurile
de căldură, , de fluxurile de aer şi umiditate realizate prin ventilaţie, .
Multă lume crede poate că, datorită aerului cald care se ridică, cea mai mare parte
a căldurii se pierde prin acoperiş. Aceasta nu este neapărat adevărat. Căldura „curge” de
la orice suprafaţă mai rece spre una mai caldă, fie în sus, fie în jos, fie pe laterală. O
cameră încălzită plasată peste un garaj neâncălzit va pierde căldură prin podea. În mod
similar, pierderile de căldură pot apare prin pereţi – în subsol sau deasupra solului. Este
rolul anvelopei clădirii de a controla fluxul de căldură între mediul său interior şi cel
exterior.
Mecanismele (sau modurile) de transfer al căldurii sunt conducţia termică,
convecţia termică şi radiaţia termică. Fluxul de căldură prin anvelopă se poate realiza prin
unul, două sau toate cele trei moduri.
Conducţia termică apare într-un mediu staţionar (fie el solid, lichid sau gazos) prin
transferul de energie microscopică de la particulele componente (molecule, atomi) cu
viteze mari spre cele cu viteze mici, ca urmare a ciocnirilor inerente dintre particule.
Ca urmare, conducţia termică se realizează mai bine prin solide şi lichide decît în
gaze, unde densitatea de particule este scăzută. Materialele izolatoare termic au
adesea o structură poroasă, cu spaţii umplute cu aer, reducând astfel fluxul de căldură
prin anvelopă. Proprietatea materialelor de a transfera căldura prin conducţie se
numeşte conductivitate termică, iar valorile ei sunt dependente de temperatură. În
literatura de specialitate sunt prezentate valori sau expresii de calcul pentru
conductivitatea termică a majorităţii materialelor utilizate în inginerie.
Convecţia termică apare intre o suprafaţă şi un fluid în mişcare, realizându-se prin
acţiunea combinată a conducţiei termice prin fluid şi a mişcării macroscopice de
ansamblu a fluidului. Aceasta din urmă este în mare parte responsabilă de transportul
de energie microscopică între suprafaţă şi fluid. Într-o încăpere neizolată, de exemplu,
aerul „culege” căldura de la peretele cald, apoi circulă, ajungând la peretele rece prin
care ea se pierde. O parte a căldurii se transferă şi prin amestecarea aerului cald cu
aer rece. Convecţia termică este de două feluri: convecţie forţată, atunci când
mişcarea fluidului este impusă cu mijloace mecanice (cu pompe, ventialatoare etc.)
sau naturale îndepărtate (vânturile); şi convecţie naturală,atunci când mişcarea
fluidului se naşte natural din diferenţele de densitate generate de diferenţele de
temperatură locale (fluidul mai cald urcă, iar cel rece coboară, formându-se aşa numiţii
curenţi convectivi).
Radiaţia termică reprezintă energia emisă sub forma undelor electromagnetice, ca
urmare a modificărilor intervenite în configuraţia eelctronică a corpului emitor.
Radiaţia termică se manifestă la orice nivel de temperatură şi, spre deosebire de
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

conducţie şi convecţie, nu necesită un mediu transportor. Sunt situaţii în care radiaţia

termică este mică, chiar neglijabilă, în comparaţie cu celelalte moduri de transfer (la
diferenţe mici şi medii de temperatură), sau sunt situaţii în care radiaţia termică este
dominantă (la diferenţe mari de temperatură, precum radiaţia incidentă de la soare,
sau pe timp de noapte spre spaţiul atmosferic îndepărtat). Dacă o persoană stă în faţa
unei ferestre reci, ea pierde căldură şi simte frig, chiar dacă temperatura aerului la
interior este ridicată.
Controlul fluxului de căldură prin anvelopă se realizează prin intermediul
unui material izolator termic. Acesta înveleşte anvelopa clădirii pentru a-i reduce
pierderile de căldură spre exterior. Aerul în repaus nu este bun conductor termic, astfel
că el reprezintă în principiu un izolant relativ bun. Însă, în spaţii mai mari, precum cavităţile
din pereţi, căldura se poate pierde totuşi prin convecţie şi radiaţie. Rolul izolaţiei este
exact acela de a diviza volumul de aer în compartimente suficient de mici pentru a
împiedica formarea curenţilor convectivi, aerul rămânând în repaus. În acelaşi timp,
materialul izolator reduce radiaţia de la o suprafaţă la alta a compartimentului cu aer.
Cu ani în urmă, când tipurile de izolaţii erau extrem de limitate, măsura eficienţei
stratului izolator era grosimea lui. Azi, izolaţiile se aleg funcţie de rezistenţa lor termică,
proprietate definită ca , prin analogie cu rezistenţa electrică a unui
conductor .
Cu cât rezistenţa termică este mai mare, cu atât fluxul de căldură prin material este
mai mic. O izolaţie sau alta poate avea grosimi diferite, dar atâta timp cât rezistenţa lor
termică este aceeaşi, ele vor controla în mod egal pierderile de căldură. În ghidurile de
profil sunt listate toate materialele de construcţie şi de izolaţie împreună cu rezistenţa lor
termică.
O izolaţie termică funcţionează bine, dacă este montată corespunzător în pod,
subsol şi pe pereţii exteriori. Deşi tehnologia de montaj este relativ complexă şi specifică
locului şi nu face obiectul lucrării de faţă, se pot indica următoarele recomandări generale:
Izolaţia trebuie să umple spaţiul complet şi uniform. Orice porţiuni goale sau colţuri
vor permite apariţia convecţiei termice, capabile să by-paseze complet izolaţia.
Punţile termice trebuiesc evitate oriunde este posibil. După cum sugerează şi
numele, puntea termică reprezintă o porţiune de anvelopă cu rezistenţa termică
conductivă mai mică, permiţând astfel transferul preferenţial al căldurii prin acea
porţiune (de exemplu, o grindă în perete). Atunci când izolaţia se aplică peste una din
feţele punţii termice, ea acţionează ca o barieră, blocând fluxul de căldură.
Izolaţia trebuie să aibe grosimea permisă de mărimea spaţiului şi, atunci când este
formată din material moale şi poros, ea trebuie să aibe densitatea corespunzătoare
pentru a forma rezistenţa termică necesară.
Mărimea izolaţiei termice se alege funcţie de mai mulţi factori:
Normativele în domeniul reabilitării termice a clădirilor pot cuprinde specificaţii
asupra grosimii izolaţiei care trebuie adăugate.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Starea şi grosimea izolaţiei existente impun grosimea şi felul izolaţiei care trebuie
adăugate.
Modul în care este construită casa determină câtă izolaţie poate fi practic adăugată.
Derularea altor lucrări de reabilitare poate permite re-izolarea casei la un nivel
superior.

Anvelopa şi fluxul de aer

Printre alte probleme, menţionate mai jos, schimbul de aer prin anvelopă poate
reprezenta o sursă importantă de pierdere termică. Deoarece aerul cald poate
conţine cantităţi mari de vapori de apă, fluxul de aer este de asemenea principalul
mijloc prin care umiditatea străbate anvelopa. În condiţii de iarnă, aerul este forţat să
treacă prin anvelopa clădirii. Aerul care iese transportă căldură şi umiditate, iar aerul
care intră este uscat şi creează curenţi neconfortabili.
Pentru ca aerul să traverseze anvelopa clădirii, trebuie să existe un spaţiu gol (o
gaură – uşă, fereastră deschise – un orificiu, o fantă) şi o diferenţă de presiune între
interiorul şi exteriorul anvelopei.

Diferenţa de presiune poate fi cauzată de orice combinaţie între:

vânt,
diferenţă de temperatură care conduce la fenomenul de stratificare termică pe
verticală, cunocut ca efect de coş,
echipamente dotate cu arzătoare sau ventilatoare de aerisire.
Efectul de vânt apare atunci când vântul suflă spre clădire, iar în punctul de impact
cu peretele energia cinetică se transformă în energie potenţială de presiune (se aplică
aici bine-cunoscuta lege a lui Bernoulli). În modul acesta, presiunea aerului creşte pe
partea dinspre care suflă vântul, iar aerul este forţat să pătrundă în clădire. Pe de altă
parte, presiunea aerului pe faţa opusă a clădirii scade datorită antrenării de către vânt
a aerului lateral clădirii, iar aerul din clădire este forţat să iasă afară.
Efectul de stratificare apare în casele încălzite, unde aerul cald, de densitate mai
mică, urcă şi se destinde, creînd la partea de sus a clădirii o presiune mai mare. Aerul
scapă afară prin fisurile din plafon şi prin crăpăturile din jurul ferestrelor de la etajele
superioare. O dată cu ridicarea aerului cald, în partea de jos a clădirii se creează o
uşoară depresiune care forţează aerul exterior să pătrundă la interior prin orice
neetanşeitate sau deschidere din anvelopă.
Efectul de ardere şi ventilare se datorează echipamentelor şi instalaţiilor cu procese
de ardere a unui combustibil, fie el lemn, petrol sau gaz natural. Procesul de ardere
necesită mai mult aer care să permită oxidarea elementelor chimice combustibile,
fapt pentru care se prevăd modalităţi de asigurare a acestui aer în exces (de exemplu,
ventilatoare sau coşuri cu tiraj corespunzător). Sobele deschise
sau şemineele trebuie să evacueze gazele de ardere, nocive pentru sănătate, iar
odată cu ele se evacuează şi mult aer. Aerul acesta trebuie înlocuit pentru menţinerea
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

presiunii din interior, aşa că, prin anvelopă, pătrunde aer proaspăt din exterior. Din
acest motiv, încăperile dotate cu sobe sau şeminee au curenţi de aer mai intenşi decât
celelalte.
La fluxul de aer prin anvelopa clădirii pot contribui şi ventilatoare mici de bucătărie
sau baie, ventilatoare mai mari din sistemul central de aerisire, grătare amplasate pe
sobe, uscătoare de rufe sau alte ventilatoare de aerisire existente în clădire.

Fig. 1.2 Fluxul de aer prin anvelopă

Controlul fluxului de aer între interior şi exterior asigură multe avantaje, precum:
Economie de bani şi energie
Clădire mai confortabilă fără zone reci şi curenţi de aer.
Protecţia materialelor clădirii împotriva stricăciunilor cauzate de umiditate
Un spor de confort, sănătate şi preotecţie, se elimină aerul uzat şi îmbâcsit şi se
asigură aerul în exces necesar pentru realizarea în siguranţă a proceselor de ardere.
O clădire mai curată şi mai calmă.
Controlul fluxului de aer implică trei activităţi simple, care trebuie realizate deodată:
Prevenirea scurgerilor necontrolabile de aer prin anvelopă,
Asigurarea aerului proaspăt şi evacuarea aerului uzat,
Asigurarea tirajului şi aerului de ardere necesar arzătoarelor din dotarea casei
(şeminee, aragaz, cazan de apă caldă).
Pentru a fi eficientă, izolaţia termică trebuie să includă spaţii mici de aer nemişcat. De
aceea, ea trebuie protejată împotriva vântului ce suflă dinspre exterior, dar şi împotriva
scăpărilor de aer dinspre interior.
Bariera de vânt este amplasată pe partea din exterior a anvelopei pentru a proteja
izolaţia de aerul atmosferic în mişcare. Uneori, anvelopa este îmbrăcată în plăci de carton
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

tratat sau alefină care, pe lângă rolul de material de construcţie, acţionează şi ca bariere
de vânt.
Bariera de aer blochează aerul din interior şi-l împiedică să iasă în exterior. Prin
aceasta, bariera de aer îndeplineşte două funcţii importante:
reduce pierderile de căldură prin împiedicarea circulaţiei de aer prin anvelopă (aerul
cald care iese este înlocuit de aer rece din exterior);
protejează izolaţia şi structura de rezistenţă împotriva stricăciunilor cauzate de
umezeală atunci când vaporii de apă condensează în ansamblul anvelopei.
Bariera de aer poate fi instalată oriunde în anvelopă; ea poate fi chiar combinată
cu bariera de vânt, amplasată deci la exteriorul anvelopei. De obicei, însă bariera de aer
este instalată pe partea din interior a anvelopei, acolo unde poate fi menţinută caldă.
Astfel, materialul din care este confecţionată bariera poate fi ferit de temperaturile
extreme din timpul iernii sau verii, ceea ce îi sporeşte durabilitatea. Pe de altă parte, este
împiedicată circulaţia aerului prin perete, iar pierderile de căldură prin convecţie sunt
reduse semnificativ. În varianta de amplasare la interior, bariera de aer poate fi combinată
cu bariera de vapori.
Pentru a fi eficientă, bariera de aer trebuie să fie:
rezistentă la mişcarea aerului,
suficient de rigidă şi rezistentă pentru diferenţele de presiune,
continuă, prin etanşarea tuturor îmbinărilor, muchiilor, golurilor sau fisurilor.
Datorită numeroaselor componente care alcătuiesc anvelopa unei clădiri (precum:
pereţi, fundaţii, uşi, ferestre, acoperiş), este imposibil ca bariera de aer să fie alcătuită
dintr-un singur material care să învelească complet clădirea. De fapt, bariera de aer
reprezintă un sistem alcătuit din multe componente care sunt legate unele de altele. Mai
jos, sunt descrise câteva componente tipice pentru bariera de aer:
Foi de polietilenă sau tencuială – pentru suprafaţele mari (pereţi, plafoane)
Ferestre, uşi, trape, aerisiri cu clapă – incluse în construcţie din alte considerente
specifice,
Praguri, profiluri metalice de rame la ferestre – în fapt, elemente de construcţie,
Călăfătuială (etanşare cu ipsos), garnituri de tot felul, benzi adezive – etanşează
îmbinările componentelor pentru a asigura continuitatea barierei de aer.

În cazul în care anvelopa este suficient de etanşă, rezultatul unei renovări majore sau
caracteristica unei construcţii noi de calitate, controlul fluxului de aer trebuie în mod
obligatoriu completat cu sisteme de aerisire şi ventilare.
A nu se uita că o clădire complet etanşă este nesănătoasă, periculoasă chiar.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

(Vezi „MANUALUL DE INSTALATII, Instalatii de incalzire”)

În cazul în care anvelopa este suficient de etanşă, rezultatul unei renovări majore sau
caracteristica unei construcţii noi de calitate, controlul fluxului de aer trebuie în mod
obligatoriu completat cu sisteme de aerisire şi ventilare.
A nu se uita că o clădire complet etanşă este nesănătoasă, periculoasă chiar.

Anvelopa şi fluxul de umiditate

Umiditatea cauzează fărâmiţarea betonului, putrezirea lemnului, cojirea vopselii,
poate strica tencuiala şi distruge covoarele. Sub toate formele sale, umiditatea reprezintă
o cauză majoră de distrugere a componentelor unei clădiri.
Umiditatea poate apare sub formă de solid, lichid sau vapori. Sursa de umiditate
poate fi exterioară, sub formă de apă în sol, gheaţă, zăpadă, ploaie, ceaţă şi scurgeri pe
suprafeţe; sau poate fi interioară, sub formă de vapori produşi de către ocupanţii clădirii
(prin respiraţie) şi activităţile lor (spălat, curăţenie, gătit), sau prin utilizarea de
sisteme umidificatoare.
Sub diversele ei forme, umiditatea străbate anvelopa clădirii în mai multe moduri:
Apa se scurge de pe acoperiş sau pe geamul ferestrelor sub acţiunea gravitaţiei.
Capilaritatea permite circulaţia apei în toate direcţiile, creând un efect de sugativă;
acţiunea capilarităţii depinde de prezenţa unor spaţii foarte înguste, întâlnite la
înfăşurările suprapuse sau la materialele poroase (precum betonul şi solul).
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Vaporii de apă pot străbate materialele şi prin difuzie. Aceasta este generată de
prezenţa unei diferenţe în presiunea vaporilor de apă şi de rezistenţa materialului
traversat la această diferenţă.
Circulaţia aerului prin anvelopă realizează o circulaţie simultană de umiditate. Aerul
conţine întotdeauna o anumită cantitate de vapori de apă, cu atât mai mare cu cât
temperatura aerului este mai mare.
Prin comparaţie, fluxul de aer printr-o mică crăpătură în anvelopă transportă de
circa o sută de ori mai multă umiditate decât difuzia prin materialele anvelopei clădirii.

Vaporii de apă devin o problemă atunci când condensează şi devin apă lichidă,
adică condens. Acesta se întâmplă la umiditatea relativă de 100%, când aerul nu mai
poate îngloba vapori de apă. Un exemplu tipic îl reprezintă condensul format pe ferestre.
Dacă geamul este sub zero grade, umiditatea depusă se transformă în gheaţă. O
fereastră cu un singur geam este mai rece decât una cu două geamuri, astfel încât
condensul se poate forma chiar în condiţii de umiditate interioară redusă. Condensul
apare mai ales în încăperile mai umede din clădire, precum bucătăriile şi băile.

Fig. 1.3 Apariţia

condensului în peretele anvelopei

Pentru ca clădirile să fie durabile şi confortabile, controlul fluxului de

umiditate prin anvelopă este foarte important. Elementele de construcţie precum
scurgerile, acoperişul, şi hidro-izolaţia din subsol protejează clădirea împotriva apei
lichide. Controlul fluxului de vapori de apă protejează structura clădirii şi asigură nivelul
confortabil de umiditate la interior.
Controlul umidităţii se realizează pe trei căi, numite şi strategii:
Tehnici de construcţie care menţin umiditatea departe de structura clădirii;
Micşorarea producţiei de umiditate;
Evacuarea la exterior a umidităţii în exces.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Chiar şi casele în aparenţă uscate, fără scurgeri prin acoperiş sau infiltraţii în subsol,
pot avea probleme cu umiditatea. Aceasta pentru că sursele de umiditate nu sunt
întotdeauna evidente:
Ocupanţii şi activităţile lor,
Ploaia bătută de vânt pe pereţi,
Subsolurile umede,
Umiditatea depozitată în materialele şi finisajele clădirii.

Materialele care pot fi folosite ca bariere de vapori includ polietilena, vopselele

pe bază de ulei şi vopselele impermeabile speciale, unele materiale de izolare
termică şi placajul. Bariera de vapori poate fi alcătuită din materiale diferite în diferite
părţi ale clădirii. Un acelaşi material poate reprezenta în acelaşi timp barieră de aer
şi barieră de vapori, cu condiţia să îndeplinească ambele tipuri de proprietăţi şi să fie
instalat corespunzător. De exemplu, foliile de polietilenă şi plăcile de ghips cu foiţă
metalică pe una din feţe pot combina cele două roluri.
Ca regulă generală, bariera de vapori trebuie montată pe partea caldă a izolaţiei.
În unele cazuri, însă, se preferă instalarea barierei în interiorul peretelui sau
plafonului, dar astfel încât circa 2/3 din grosimea structurii să fie spre partea rece.
Poziţionarea barierei de vapori trebuie reglată la clădirile cu umiditate interioară mare
sau atunci când clima este extrem de rece.

Solutii pentru cresterea eficientei energetice în cladiri

Solutiile pentru cresterea eficientei energetice în cladiri se refera la urmatoarele parti

componente ale cladirii:

 anvelopa cladirii, partea de constructii;

 instalatia de încalzire centrala;
 instalatia de ventilare;
 instalatia de apa calda menajera;
 instalatia electrica de iluminat.

Solutii de reabilitare termica a anvelopei cladirilor existente

Solutiile vizeaza urmatoarele elemente ale anvelopei cladirii:

 pereti exteriori,
 plansee de la ultimul nivel si subsol,
 tâmplarie exterioara.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

a. Solutii pentru peretii exteriori

Îmbunatatirea protectiei termice a peretilor exteriori se face, de regula, prin

montarea unui strat termoizolant suplimentar, la exteriorul peretilor
existenti.Materialul utilizat pentru termoizolatie este polistirenul sub forma de placi
având grosimea de 6-12 cm, stabilita în functie de necesitatile de izolare termica.

Suprafata peretelui exterior, care constituie suportul termoizolatiei, se repara

si se curata în prealabil, urmarindu-se realizarea unei bune planeitati.

Lipirea termoizolatiei de perete se realizeaza cu mortar sau pasta adeziva pe

baza de rasini; exista si varianta de fixare pe perete a stratului termoizolat prin bolturi
din otel inoxidabil, cu expandare, montate în gauri forate cu dispozitive
rotopercutante.

Protectia termoizolatiei poate fi realizata în urmatoarele variante:

 strat de mortar de ciment cu grosimea 3 - 5 cm, realizat prin torcretare,

armat cu plasa de sârma sudata;
 strat din mortar cu lianti organici cu grosimea de 5-10 mm, armat cu
tesatura din fibre de sticla.

b. Solutii pentru plansee

 Planseu de terasa

La reabilitarea termica a planseului peste ultimul nivel, sub terasa, solutia se

stabileste în functie de starea straturilor termoizolante existente.

Astfel, în situatia în care starea termoizolatiei este necorespunzatoare

(umpluturi termoizolante cu continut mare de apa, praf hidrofob, etc.), se
îndeparteaza toate straturile existente pâna la fata superioara a planseului din beton
armat sau a betonului de panta; se refac straturile terasei, în conditiile înlocuirii
stratului termoizolant existent cu un nou strat termoizolant de calitate si grosime
corespunzatoare noilor cerinte (polistiren expandat sau polistiren extrudat cu
grosimea de 8-15 cm).

În cazul în care, atât termoizolatia, cât si hidroizolatia terasei sunt în stare

buna, se mentin straturile existente, îndepartându-se doar stratul de protectie a
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

hidroizolatiei si montându-se un strat termoizolant suplimentar din polistiren

extrudat (grosimea 8-12 cm), protejat si lestat corespunzator.

 Planseu de pod

Solutia de îmbunatatire a protectiei termice la planseele de sub podurile

neîncalzite presupune, de regula, mentinerea stratului termoizolant existent, inclusiv
a sapei de protectie si montarea, peste aceasta, a unei termoizolatii sub forma de
placi rigide din vata minerala sau polistiren.

Prevederea acestui strat termoizolant suplimentar la acest element de

constructie nu necesita investitii mari, este relativ simplu de executat, iar durata de
recuperare a investitiei este redusa.

 Planseu peste subsol neîncalzit

Termoizolarea suplimentara la nivelul planseelor peste subsoluri (subsoluri

tehnice, pivnite, garaje) se poate face sub planseu sau peste planseu.

Se recomanda amplasarea stratului termoizolant sub planseu întrucât prezinta

urmatoarele avantaje comparative:

 este o solutie mai ieftina;

 lucrarile se pot desfasura fara a se interveni în spatiul locuit;
 reprezinta o solutie mai corecta din punct de vedere termotehnic.

Termoizolatia este constituita din placi termoizolante rigide sau semirigide

(vata minerala, polistiren) sau din saltele din vata minerala sau vata de sticla;
materialul termoizolant se fixeaza direct pe planseul din beton armat, dupa caz, prin
lipire sau cu ajutorul ancorelor si al bolturilor tip CONEXPAND.

c. Solutii pentru tâmplaria exterioara

Îmbunatatirea performantelor termoizolatoare ale tâmplariei exterioare, în

principal ferestre, se poate realiza pe una din urmatoarele cai:

 repararea si reconditionarea tâmplariei existente (reabilitare);

 înlocuirea tâmplariei existente cu tipuri noi, mai performante, prevazute cu
geamuri termoizolante (modernizare).
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Adoptarea uneia sau alteia din cele 2 optiuni este în functie de starea
tâmplariei existente, de nivelul de performanta energetica dorit de proprietar si de
suma disponibila pentru aceste lucrari.

Trebuie avut în vedere ca, de cele mai multe ori se poate obtine o îmbunatatire
substantiala a performantelor energetice ale ferestrelor existente prin repararea
tâmplariei si dotarea acesteia cu garnituri de etansare.

Materiale pentru izolare termica eterioara:

Polistirenul expandat

Avantaje:

 Costul redus
 Materialul este usor si nu ingreuneaza fatada casei
 Permite circulatia vaporilor acumulati in interiorul casei
 Impiedica formarea igrasiei si a mucegaiului
 Rezistent la temperaturi inalte (se inmoaie abia la 100o C

Dezavantaje:

 Se poate inflama in cazul unui incendiu si poate intretine arderea (desi exista
si in varianta ignifugata
 Material sintetic, poluant
 Poate atrage rozatoare
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Vata minerala bazaltica

Avantaje:

 Ignifuga - rezista pana la temperaturi de 700o C

 Bun izolant fonic
 Permite circulatia vaporilor

Dezavantaje:

 Pretul ridicat
 Greutate mare
 Rigiditate
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Vata minerala de sticla

Avantaje:
 Mult mai flexibila si mai elastica decat vata bazaltica
 Poate fi folosita pentru a izola pereti cu forme neregulate
 Potrivita pentru izolatia interioara

Dezavantaje:

 Mai putin rezistenta la temperaturi ridicate decat vata bazaltica

 Izolant termic bun, dar inferior vatei bazaltice

Spuma poliuretanica

Avantaje:

 Aplicare usoara si rapida (cu ajutorul pistoalelor cu spray)

 Aderenta instanta pe aproape orice material de constructie (beton, lemn,
caramida etc.)
 Sigilare completa - aplicare fara imbinare, inchiderea tuturor porilor
materialului pe care este aplicata
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

 Grosime si greutate reduse

 Bun izolant fonic
 Nu putrezeste

Dezavantaje:

 Pretul foarte ridicat

 Poate elimina substante toxice in timpul aplicarii
 Nu poate fi aplicata uniform

Panourile sandwich

Panourile sandwich sunt placi stratificate, realizate din diferite materiale usoare
si bune izolatoare, protejate de diverse invelisuri din materiale rezistente si dure.
Miezul panourilor poate fi din vata de sticla, spuma poliuretanica sau spuma de
polistiren extrudat, iar exteriorul se realizeaza din PVC, placaj furniruit, aluminiu
sau tabla laminata.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Aparute ca o alternativa la lemnul folosit pentru constructia caselor si a halelor,

panourile sandwich au aparut in urma cu aproape 90 de ani, revolutionand piata
prin reducerea considerabila a timpului de construire. De altfel, acesta nu este
singurul lor avantaj, insa continua sa fie unul dintre principalele motive pentru care
constructorii le prefera pentru construirea anexelor, a halelor industriale, a spatiilor
de depozitare, a garajelor si a altor tipuri de constructii similare.

Tipuri de panouri sandwich

In functie de materialele din care este confectionat miezul, panourile sandwich sunt
de mai multe tipuri:

 cu spuma poliuretanica PUR (doua straturi de otel si un strat median de

spuma poliuretanica) sau PIR (doua straturi de otel si un strat median de
spuma poliizocianurat) - sunt foarte eficiente pentru conservarea caldurii in
interior, datorita conductibilitatii termice reduse;
 cu vata minerala bazaltica - termoizoleaza si izoleaza fonic foarte bine, dar
au si o rezistenta sporita la foc;
 cu polistiren - sunt foarte usoare si eficiente in eliminarea puntilor termice.

In functie de tipul de prindere, panourile sandwich pot fi de doua tipuri:

 cu prindere vizibila
 cu prindere aparenta
 cu prindere ascunsa, pentru obtinerea unui aspect estetic impecabil

In functie de numarul de cute, panourile sandwich sunt de regula produse in

urmatoarele variante:

 cu 3 cute
 cu 5 cute
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Proprietatile panourilor sandwich

In comparatie cu lemnul sau cu alte materiale folosite pentru peretii interiori,
pentru cei exteriori si pentru acoperisuri, panourile sandwich au o greutate foarte
redusa, care nu poate genera deteriorari ale structurii unei constructii.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

Bibliografie:

1. SR 7109 Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri şi unităţi de măsură"

2. SR 6472/2 "Fizica construcţiilor. Higrotermica. Parametrii climatici exteriori"

3. SR 6472/4 "Fizica construcţiilor. Termotehnica. Comportarea la difuzia vaporilor de

apă a elementelor de construcţie"

4. SR 6472/7 "Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a

elementelor şi materialelor de construcţii"

5. SR 13149 "Fizica construcţiilor. Termotehnica. Ambianţe termice moderate. Calculul

indicilor PMV şi PPD"

6. SR 4908 "Arii şi volume convenţionale"

7. C 107/1 "Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare termică la

clădirile de locuit"

8. *** "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale

clădirilor"

9. *** "Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie în

contact cu solul"

10. Ordin nr. 2513/2010 pentru modificarea reglementarii tehnice „ Normativ privind
calculul termotehnic al elementelor de constructie ale cladirilor”, indicativ C107-
2005, aprobata prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr.
2055/2005.
11. GP 051-2000. Ghid de proiectare, executie si exploatare a centralelor termice
mici. Colectia Normative si reglementari în constructii-instalatii Nr.14
ARTECNO.

12. Energy efficiency in buildings. CIBSE Guide, London, 1998.

13. I 13-02. Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor de încalzire

centrala. Buletinul Constructiilor nr.14-15/2003.

14. I 13/1-02. Normativ pentru exploatarea instalatiilor de încalzire centrala.

Buletinul Constructiilor nr.14-15/2003.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE ENERGETICĂ
060042 Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6

15. SC 005-2000. Ghid cu solutii cadru pentru instalatii interioare de încalzire

utilizând noi sisteme de producere a agentului termic - centrala termica de
apartament, de scara, de bloc. Colectia Normative si reglementari în constructii -
instalatii, Nr.21 ARTECNO.

16. Al.Marinescu, Emilia Cerna Mladin, Dan Berbecaru, Mihaela Georgescu.

Îndrumar de eficienta energetica pentru cladiri. Editura MTM PRODESIGN,
Braila, 2003.

17. I 5-98. Normativ privind proiectarea si executarea instalatiilor de ventilare si

climatizare.

18. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii (una dintre cele 6 exigenţe
esenţiale conţinute în lege este “izolaţia termică, hidrofugă şi economia de
energie”)

19.Legea nr.199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficienţă a energiei

20.Ordinul nr.550 din 9.04.2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice

“Îndrumător pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri şi instalaţii
aferente.” (publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 21.04 2003)

21. www.google.com