SOLUL. ACUMULAREA DEŞEURILOR. SALUBRIZAREA.

Actualitatea temei:
Din punct de vedere al impactului tehnogen în urma activităţii umane solul
este cel mai afectat în comparaţie cu alte componente ale naturii. El are acţiune
complexă asupra sănătăţii umane. Încărcătura exprimată a solului la suprafaţă cu
materii organice şi poluanţi neorganici rezultă prin poluarea aerului atmosferic,
apelor de suprafaţă şi subterane, aerului atmosferic, produselor alimentare şi, ca
consecinţă, incidenţă sporită de boli infecţioase, prevalenţă înaltă a stărilor
morbide cronice, decese premature. Cunoaşterea legităţilor influenţei acestor
factori asupra sănătăţii joacă un rol cheie în sănătatea publică.

Scopul: Însuşirea cunoştinţelor referitor la importanţa gradului de salubritate a

solului din centrele populate pentru bunăstarea sanitaro-epidemiologică
a populaţiei, mecanismul afectării sănătăţii umane prin solul contaminat
şi măsurile prevenire a stărilor morbide.

Cursantul trebuie să cunoască:

 Caracterul impactului nefast asupra sănătăţii umane în urma contaminării
solului din centrele populate;
 Stările morbide contagioase şi necontagioase determinate de contaminarea
solului cu materii organice şi compuşi chimici;
 Măsurile necesare pentru salubrizarea centrelor populate;
 Rolul administraţiei publice locale şi a populaţiei în asanarea mediului
ambiant.

Cursantul trebuie să fie în stare să:

 Identifice factorii de risc legaţi de sol;
 Elaboreze proiectul de măsuri pentru profilaxia şi asanarea solului în
centrele populate;
 Să familiarizeze cetăţenii cu exigenţele faţă de depozitarea şi înhumarea
deşeurilor solide;
 Să trecut în revistă problemele sănătăţii mediului din unitatea administrativ
teritorială sau localitatea în care activează;
 Să specifice cele mai actuale probleme de sănătate publică determinate de
sănătatea mediului.
PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE SOLULUI CU ROL SANITARO-
IGIENIC.

Structura mecanică a solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi

fizice cu rol important sanitaro-igienic. În acest sens cităm proprietăţile pe care le
are solul de a fi străbătut de aer şi apă, proprietate cunoscută sub denumirea de
permiabilitate.
PERMIABILITATEA PENTRU AER
Permiabilitatea pentru aer a solului depinde de mărimea porilor şi nu
volumul total al acestora. În acest sens solurile formate din particule mari ca
pietrişul şi nisipul sunt foarte permiabile pentru aer, deşi porozitatea lor este
redusă.
Cu cât solul conţine o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele
biologice care se petrec în sol sunt mai active şi cu atât solul este mai salubru.
Cantitatea de aer din sol este în funcţie de presiunea atmosferică şi de cantitatea şi
mişcarea apei subterane.
În general ca urmare a proceselor biologice şi biochimice care se petrec în
sol şi în primul rând de descompunerea substanţelor organice, calitatea aerului
teluric este diferită de cea a aerului atmosferic, procentul de oxigen fiind mai
scăzut, iar cel de bioxid de carbon mai ridicat. Tot ca urmare a proceselor de
biodegradare a substanţelor organice în compoziţia aerului din sol, pot apărea şi
alte gaze ca: amoniacul, hidrogenul sulfurat, metanul etc. cu cât compoziţia
aerului teluric este mai apropiată de cea a aerului atmosferic, cu atât solul este mai
curat, mai corespunzător din punct de vedere igienic. Dealtfel, între aerul teluric şi
aerul atmosferic este un permanent schimb determinat, mai ales de temperatura şi
presiunea de la suprafaţa solului.
 PERMIABILITATEA PENTRU APĂ

Permiabilitatea pentru apă a solului este determinată de mărimea porilor,

dar şi de volumul total al acestora. În acest sens se cunosc soluri permiabile “în
mare” ca pietrişul şi nisipul care sunt uşor străbătute de apă şi soluri permiabile
“în mic” ca argila şi turba, care reţin apa şi sunt greu străbătute de apă. Cu cât
porozitatea unui sol este mai mare, cu atât reţinerea apei în porii solului este şi ea
mare: nisipul are o parazitate în jur de 35%, pe când argila de peste 65%.
În linii mari, apa din sol se găseşte aşezată în straturi succesive cunoscute
sub denumirea de zonele lui Hoffman:
 Zona de evaporare – este cea mai superficială şi este permanent supusă
fluctuaţiilor determinate de variaţiile de temperatură ale atmosferei;
 Zona de filtrare – este zona străbătută de apă, dar care reţine diferitele
impurităţi. Ea are un rol deosebit de important în protecţia calităţii apelor
subterane;
 Zona de căilaritate – este zona în care apa subterană se ridică în porii solului,
menţinând o continuă stare de îmbibiţie;
 Zona apei propriu-zise sau a stratului purtătorilor de apă cu o grosime
variabilă, reprezintă de fapt pânza de apă subterană. Sub această zonă se
găseşte stratul de sol impermiabil;
Apa din sol are un rol important, mai ales în întreţinerea vegetaţiei, dar şi
în diverse procese biologice şi biochimice care se petrec în sol. Eliminarea aerului
şi înlocuirea sa cu apă în porii solului, are un efect nefavorabil asupra gradului de
salubrizare a solului. În absenţa aerului, procesele biologice sunt încetinite, iar
solul se consideră insalubru. În acelaşi timp însă solurile care sunt cu uşurinţă
străbătute de apă, nu au capacitatea dea proteja în suficientă măsură apa subterană.
 CAPILARITATEA
Capilaritatea este o proprietate a solului dependentă de structura mecanică
a acestuia. Ea reprezintă capacitatea solului de a permite apei subterane să se
ridice prin porii săi către straturile superficiale. Capilaritatea se găseşte într-un
raport invers cu permibilatitatea; cu cât solul este mai permiabil pentru apă, cu
atât capilaritatea este mai redusă, ea fiind dependentă în primul rând de
porozitatea sau volumul total al porilor. În cazul solurilor cu o porozitate mică
(nisipul), timpul de ridicare al apei este scurt (minute), iar nivelul de înălţime este
redus (0,3-0,5m), în timp ce în cazul solurilor cu porozitate mare (argilă) timpul
de ridicare este îndelungat (ore), iar înălţimea este mare (1,5-2,0 m). importanţa
sanitară a capilarităţii solului este strâns legată de salubritatea construcţiilor; cu
cât solul are o capilaritate mai mare, cu atât apa subterană se poate ridica mai mult
în porii acestuia şi poate trece în porii materialelor de construcţii provocând
“umiditatea” acestora sau aşa-zisă “igrasie” cu consecinţe nedorite atât asupra
construcţiei însăşi cât şi asupra sănătăţii locatarilor.
În acelaşi timp capilaritatea solului are importanţă sanitară şi în
amplasarea corectă a latrinelor, platformelor de depozitare a reziduurilor,
fântânilor absorbante etc. care pot cu uşurinţă si polueze apa cu care vine în
contact, împiedicând utilizarea acesteia sau provocând îmbolnăviri, în caz de
utilizare.
 SELECTIVITATEA
Selectivitatea este o altă proprietate fizică importantă, prin ea înţelegându-
se calitatea pe care o are acesta de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl
străbat, acestea fiind purtate de aer cât şi mai ales de apă. Selectivitatea are la bază
fenomenul de absorbţie, sau mai exact de reţinere a impurităţilor pe granulele de
sol. În general, solurile greu permiabile sunt şi soluri cu grad mare de selectivitate.
Se înţelege că impurităţile care sunt reţinute, în primul rând sunt cele de
suspensie, inclusiv microorganismele. Astfel, dacă se trece printr-un strat de sol o
suspensie microbiană, iar apa care străbate solul este însemânţată pe medii de
cultură, ea poate fi practic sterilă. Dar, selectivitatea solului se adresează
deopotrivă şi elementelor în soluţie. Astfel, dacă se filtrează prin sol o soluţie de
fuxină, apa filtrată poate deveni incoloră. Selectivitatea solului este una din cele
mai importante calităţi ale acestuia prin care se realizează protecţia apelor
subterane şi are din acest punct de vedere un mare rol igienico-sanitar.
 TEMPERATURA
Temperatura solului este determinată atât de structura mecanică, cât şi de
natura şi compoziţia chimică a solului. După cum se ştie, solul primeşte căldura
atât de la soare prin radiaţiile calorice ale spectrului solar cât şi de la masa
incandescentă din centrul pământului şi căldura degajată de procesele biochimice
exogene care se petrec în sol.
Solul, în general este rău conducător de căldură, conductibilitatea sa
termică fiind determinată de umiditate etc. datorită conductibilităţii sale termice
reduse solul înregistrează cu întârziere variaţiile temperaturii atmosferice, cât cele
diurne cât şi cele sezoniere. Astfel, dacă la suprafaţa solului temperatura maximă
se constată la ora 1300 la 0,05 m adâncime aceasta este la ora 17 00, iar de la 1 m
adâncime variaţiile diurne nici nu se mai resimpt.
Temperatura solului are însemnătate sanitară în influenţa pe care aceasta o
joacă în determinarea climatului propriu diverselor zone geografice şi prin
influenţa sa asupra dezvoltării vegetaţiei. Ea exercită însă influenţe deosebite
asupra proceselor biologice şi biochimice care se petrec în sol ca şi în întreţinerea
vieţii diverselor organisme, inclusiv microorganismelor ca bacterii, protozoarele,
lavrele de insecte etc. cu rol important atât sanogen în autopurificarea solului, cât
şi patogen în transmiterea diferitor maladii endemice. Temperatura solului joacă,
de asemenea, un rol important în protecţia diferitor instalaţii faţă de varietăţile de
temperatură ale atmosferei cum sunt rezervoarele de apă, conductele de apă şi
canalizare, conductele de gaze etc. În fine, nu putem trece cu cedarea nici
importanţa reducerii variaţiilor exterioare ale temperaturii în păstrarea şi
conservarea unor alimente.
INDICATORII SANITARI AI POLUĂRII CHIMICE A SOLULUI
Recunoaşterea nivelului de poluare a solului este astăzi mult rămasă în
urmă faţă de cea a aerului şi apei. Indicatorii sanitari folosiţi în prezent pentru
depistarea gradului de poluare a solului pot fi împărţiţi în indicatori direcţi şi
indicatori indirecţi.
Indicatori direcţi
Indicatorii direcţi se adresează substanţelor chimice poluante ajunse pe sol
care au o acţiune nocivă prin ele însele asupra sănătăţii omului. Desigur că această
acţiune nu se produce ca urmare a contactului direct cu solul, decât în condiţii
excepţionale. De cele mai multe ori, acţiunea nocivă a substanţelor chimice
poluante ajunse în sol se produce prin intermediul aerului, apei sau plantelor. De
aceea unul din criteriile sanitare de bază în stabilirea concentraţiilor maxime
admise de substanţe toxice în sol, este reprezentat de determinarea transferului de
poluanţi în apă, aer sau plante. În mod obişnuit, în aer ajung cu precădere
substanţele volatile, iar în apă substanţele solubile. Plantele concentrează însă cea
mai mare parte a substanţelor chimice poluante din sol. Cercetările făcute în acest
sens pe pesticide au arătat o migrare către plante într-un procent de 30-70%, în
timp ce pentru apă procentul scade la 2-18%, iar pentru aer şi mai puţin. Fixarea
de către plante a substanţelor chimice poluante din sol depinde însă, în mare
măsură de felul sau tipul plantelor cultivate. Tot pentru pesticide s-a constatat că
plantele care concentrează cea mai mare cantitate sunt morcovul şi cartoful.
Aceste plante au fost denumite plante test sau plante indicator. De aici rezultă că
pentru fiecare substanţă chimică poluantă ajunsă în sol şi a cărei concentraţie
trebuie normată, este necesar să se caute planta sau plantele test pentru a putea
stabili concentraţiile maxime admise. Uneori când gradul de solubilitate al
substanţei este foarte mare şi aceasta migrează profund solul, plantele test sunt
arborii fructiferi, mai ales cei tineri care se pare că fixează cantităţi mai crescute.
Desigur că, gradul de migrare şi respectiv de transfer către apă sau plante
este dependent atât de cantitatea de substanţă poluantă ajunsă pe sol şi de structura
mecanică şi compoziţia chimică a solului, cât şi de starea meteo-climaterică din
momentul utilizării substanţei şi depozitării plantelor. De aici, de fapt rezultă
dificultatea deosebit de mare a stabilirii de concentraţii maxime admise pentru
substanţele chimice poluante din sol.
Pentru a ajunge la stabilirea de norme sanitare pentru diferite substanţe
chimice poluante din sol, ne apare indespensabilă:
 stabilirea prealabilă a acestor norme pentru aer, apă sau plante test care intră în
alimentaţia oamenilor şi animalelor;
 aprecierea stabilităţii sau bioagresivităţii substanţei chimice poluante în sol;
 cunoaşterea amănunţită a etapelor de degradare a compuşilor rezultaţi şi a
toxicităţii sau nocivităţii acestora;
 cunoaşterea influenţelor pe care substanţa chimică poluantă o exercită asupra
florei microbiene telurice, flora care ia parte directă la procesele de
autopurificare a solului.
 Indicatori indirecţi
Indicatorii indirecţi de poluare chimică a solului, sunt de fapt elementele
chimice care nu sunt nocive prin ele însele asupra sănătăţii omului, dar a căror
prezenţă în sol denotă sau arată prezenţa unor elemente nocive nu numai de natură
chimică, dar şi biologică (germeni patogeni, paraziţi intestinali, fungii, şi alţii).
Ca indicatori indirecţi de poluare a solului se pot folosi diverşi produşi
intermediari (amoniac, nitraţi, hidrogen sulfurat) sau chiar produşi finali (nitraţi,
fosfaţi- sulfaţi) ai substanţelor organice poluante. Cel mai utilizat indicator pentru
poluarea organică a solului este azotul sub diferitele lui forme şi în special azotul
organic teluric. Această formă de azot reprezintă forma cea mai avansată de
degradare, fapt pentru care valoarea sa raportată la azotul organic total din sol
constituie un indicator preţios care este cunoscut sub denumirea de cifră sanitară
sau indicele lui Hlebnicov.
N organictel uric
Raportul N organictot al este totdeauna subunitar, deoarece numai o

parte a azotului din sol trece în azot teluric, dar cu cât această parte este mai mare,
cu cât este mai aproape de unitate cu atât solul poate fi considerat mai curat.
Astfel, sub 0,7 arată un sol poluat, între 0,70 şi 0,85 poluare medie, între 0,85-0,95
poluarea redusă şi peste 0,95 sol curat (nepoluat).
 CALITATEA SOLULUI ŞI IMPACTUL ASUPRA SĂNĂTĂŢII
Conform datelor, Raportului Naţional “Sănătatea copiilor în relaţie cu
mediul” (20 mai 2004), în 2003 în Republica Moldova erau 1027676 deţinători
care dispun de teren echivalent cu o suprafaţă de 1535900 ha. Suprafaţa medie a
unei cote de teren pe republică constituie 1,49 ha.
Nota medie de bonitate a terenurilor agricole actualmente constituie 64
puncte. Pe parcursul ultimilor 30 de ani nota medie de bonitate a scăzut cu 4-6
puncte, iar în raioanele Calaraşi, Ungheni, Nisporeni – cu 10 puncte.
Structura învelişului de sol este: ciornoziom – circa 70%, soluri de pădure
10%, aluviale 4%.
În ultimele 2 decenii pentru necesităţile sociale anual au fost folosite câte
4400 ha, proces care se desfăşoară şi în continuare.
Circa 2 mln ha de terenuri sunt situate pe versaţi cu diferite grade de
înclinare.
Suprafaţa arabilă supusă pericolului eroziunii constituie 1,86 mln. ha.
Solurile atinse de toate formele de eroziune ocupă, 858564 (33,9%) ha. Suprafaţa
solurilor erodate s-a majorat pe parcursul a 35 ani cu 264,4 mii ha, ceea ce
constituie 10,4% din suprafaţa terenelor agricole, avansând anual cu 7554 ha.
Nivelul cel mai înalt de erodare a terenelor agricole este înregistrat în raioanele
Călăraşi (57,6%), Ungheni (46,3%). Cahul (42,5%), Hânceşti (42,1%).
Pierderile anuale de sol fertil de pe toate terenurile agricole, cauzate de
eroziuni, constituie 26 mln tone. Această pierdere provoacă a scădere importantă a
recoltei culturilor agricole. În mod indirect dauna din cauza eroziunii se extind şi
asupra altor domenii: înnămolirea iazurilor şi a altor bazine acvatice, poluarea
solurilor şi a apelor subterane cu produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi spălaţi de
pe versaţi, distrugerea căilor de comunicaţie, construcţiilor hidrotehnice etc. în
ansamblu pierderile anuale. În ansamblu pierderile anuale directe şi indirecte
cauzate de eroziune constituie 2 mlrd. 432 mln. lei.
Suprafaţa terenurilor afectate (complet deteriorate) de ravene este de
12206 ha, iar numărul acestora este de 6200.
O daună colosală economiei naţionale cauzează alunicările de teren.
Dinamica creşterii suprafeţelor supuse alunecărilor terenelor agricole este: în 1970
– 21,2 mii ha, 1980 – 48,6 mii ha. 1990 – 79,3 mii ha, 2000 – 84 mii ha. În ultimii
ani suprafaţa alunecărilor de teren creşte anual cu 1000 ha.
Intensificarea proceselor de eroziune pe versanţi provoacă colmotarea
solurilor cu materii slab humifer, fapt care generează degradarea şi reducerea
capacităţii lor productive, fertilitatea acestor soluri este în medie cu 10% mai
mică.
O influenţă negativă o au şi procesele de dehuminificare a solului. În anii
precedenţi conţinutul de humus în majoritatea solurilor de pe terenurile agricole
era de 3-4%, actualmente în centrul şi sudul republicii e de 1,8-2,0%, iar în unele
varietăţi de soluri mai puţin de 1,8%.
În ultimii 15-20 ani volumul îngrăşămintelor organice incorporate în sol s-
a redus de 30-40 ori, al celor minerale de 15-20 ori. În acelaşi timp, gunoiul de
grajd în multe cazuri se depozitează la gunoişti cu alte deşeuri sau împrăştiate pe
maluri de râuri, râpi, în diferite locuri neautorizate în loc să fie utilizat în calitate
de îngrăşământ.
S-au deformat asolamentele de câmp: cota culturilor leguminoase
fixatoare de azot biologic s-a redus de 4-5 ori, iar cea a culturilor prăşitoare a
crescut.
În ultimii ani în republică se manifestă pe larg procesele excesului
secundar de umiditate, suprafaţa cărora constituie 42 mii ha.
 Păşunitul excesiv este un fenomen specific pentru republică, cu influenţe
negative asupra mediului. Şeptelul de animale prevalează în comparaţie cu
normele stabilite de capete de 1 ha de păşuni. Totodată majoritatea păşunilor sunt
slab productive, deoarece sunt amplasate pe terenuri erodate. Nu se întreprind
măsuri de ameliorare a lor.
O problemă care trebuie rezolvată rămâne a fi poluarea solurilor din raza
depozitelor de păstrare a pesticidelor şi fertilizanţilor demolate şi parţial demolate.
Investigaţiile demonstrează poluări excesive ale acestor soluri. La depozitele
demolate de chimicale s-au depistat depăşiri esenţiale ale CMA la conţinutul de
săruri solubile şi nitraţi în mostrele de sol colectate la distanţa de 100 m de la
depozit, iar conţinutul pesticidelor organoclorurate depăşeşte CMA de 2,8-9,2 ori.
Cercetarea terenelor adiacente depozitelor de chimicale ne demonstrează
prezenta remanenţelor de pesticide atât la adâncimi cât şi la distanţe mari de
depozite.
S-au depistat cazuri de poluare a resurselor funciare cu deşeuri menajere,
ape reziduale, produse petroliere etc.
 ASANAREA ŞI PROTECŢIA SANITARĂ A SOLULUI
Pe baza indicatorilor de poluare, în cazul solurilor constatate poluate, se
pot lua o serie de măsuri de depoluare sau de salubrizare, cunoscute sub numele
de asanarea solului. Asanarea solului reprezintă ansamblul de măsuri necesare
pentru readucerea solului poluat la condiţii igienice. Aceasta se poate realiza, în
primul rând, prin îndepărtarea mecanică a excesului de poluanţi şi realizarea în
acest fel a unor condiţii favorabile de autopurificare.
În cazul solurilor umede, îmbibate cu apă a căror capacitate de
autopurificare este redusă se poate utiliza operaţia de drenare sau îndepărtare a
excesului de apă. Locul acesta va fi luat de aer care va favoriza procesele aerobe
de degradare mult mai rapide şi mai complete. Tot pentru favorizarea pătrunderii
aerului în sol, acesta poate fi arat, mijloc care prin întoarcerea straturilor de sol şi
aşezarea lor mai afânată, se permite o mai bună aerare şi autopurificare.
Cu toate aceste metode însă, salubrizarea solului este o operaţie dificilă şi
nu totdeauna salutară. Pentru aceasta este preferabil să se protejeze solul faţă de
evenimentul poluării şi în primul rând faţă de poluarea cu reziduuri. în această
ordine de idei menţionăm reglementarea legislativă a proiectării, construcţiei,
amenajării şi întreţinerii diferitor instalaţii comunale de colectare şi păstrare
temporară a reziduurilor.
Supravegherea asupra colectării, păstrării temporare şi înlăturării
reziduurilor din centrele populate este efectuată nu numai de către serviciului
sanitar-entiepidemic de stat, ci şi de către organele de poliţie şi întreprinderile de
exploatare a drumurilor.
Colectarea deşeurilor menajere solide poate fi efectuată prin
intermediul conductelor de gunoi sau containerilor şi pubelelor de gunoi (de
apartemen, curte, stradă).
 Pentru colectarea gunoiului pe terenuri speciale se stabilesc containere cu
volum de 750 l, containere-cărucioare cu volumul de 300 l, pubele cu capacitatea
de 60 sau 100 l. pentru colectarea resturilor alimentare se folosesc containere cu
volumul de 550 l, sau pubele de 20 şi 60 l.
În cazul locuinţelor cu curte (unifamiliare) pubelile cu capacitate de 100 l
se amplasează în zone umbroase, ferite de accesul animalelor şi copiilor, de
preferat în nişe speciale construite în acest scop.
În cazul locuinţelor multifamiliare (bloc) cu înălţimea de până la 5 etaje,
pubele se instalează în locuri special construite (betonate, îngrădite, unele
acoperite), denumite platfoarme intermediare, la distanţa de 200 m de faţada
bolocurilor locative.
În cazul blocurilor cu multe etaje, se construesc încăperi speciale de
colectare a reziduurilor la parter sau subsol, încăperi prevăzute cu condiţii de
intreţinere igienică. Reziduurile sunt conduse în aceste încăperi prin conducte
speciale din materiale rezistente la acezi şi baze, uşor lavabile şi cât mai
selenţioase.
Termenul de păstrare a gunoiului: cel casnic – până la 72 ore, resturile
alimentare – până la 24 ore (la temperatura joasă a aerului atmosferic – până la 48
ore), maculatura, metalele, textilele – 5 zile.
Neutralizarea deşeurilor menajere solide poate fi efectuată prin mai
multe metode, din care cele mai folosite sunt: depozitarea controlată pe soluri
anumite destinate, compostarea şi incinerarea lor, metodă care devine din ce în ce
mai utilizată. În ondiţiile Republicii Moldova metoda cea mai adecvată de
neutralizare a deşeurilor menajere solide în localităţile rurale este compostarea.
Compostarea este una din metodele biotermice de neutralizare a deşeurilor
solide. compostarea este un proces complex, care schematic poate fi reprezentat
astfel:
 Sustanţe Microorganisme (bacterii,
organice fungii, actinomicete, alge, O2 atmosferic
(proteine, + protozoare) +
lipide, glucide
şi produsele
lor de
dezintegrare

Humus (substanţă
Carbonaţi, sulfaţi, Energie
organică sintezată de + +
fosfaţi, nitraţi
către
microorganisme)

În condiţii naturale procesul biotermic de neutralizare a deşeurilor

menajere solide durează 1 – 1,5 ani şi trece prin următoarele trei faze.
I fază, de creştere a temperaturii – are discompunere a proteinelor,
glucidelor şi lipidelor până la aminoacizi, anminiac, uree, acid uric, monosaharide
şi acizi graşi. Sustanţele respective sunt foloside pentru nutriţia
microorganismelor (mezofile), care în timpul înmulţirii contribuie la creşterea
până la 40-15 oC. Această fază durează 5-10 sau până la 30 zile, apoi mezofilele
mor, generând înmulţirea excesivă a bacteriiloe termofile (60-70oC).
II fază, de stabilire a temperaturii constante - prezintă cel mai mare interes
din punct de veder sanitaro-igienic. Durează până la 1,0 an. Are loc
discompunerea continuă a substanţelor organice cu resintezarea de către bacterii a
substanţelor humusului. La temperatura de 75oC termofilile mor, deoarece se
termină substanţele nutritive pentru dânsele, temperatura scade timp de 10-15 zile,
procesele de biotransformare se stopează şi compostul poate fi utilizat.
Pentru compostare sunt necesare următoarele condiţii
Colectarea, păstrarea temporară şi transportarea reziduurilor
comulane lichide. În cazul lipsei sistemului de canaliazre, cantitatea acestora
constituie annual 2000-3500 l/om şi diferă în funcţie de condiţiile de formare
(prezenţa apeductului şi altor elemente de salubrizare) şi de construcţia gropii
septice (nivelul apelor freatice, caracterul solului, densitatea pereţilor gropii etc.).
În raioanele locative se constuiesc closete şi gropi septice mari, cel mai frecvent
însă se folosesc vaterclosetele, luftclisetele şi latrinele de curte.
Cel mai raţional tip de closet, în cazul lipsei sistemului de canalizare este
luftclosetul, care sunt construite nemijlocit în bloc şi sunt uşor accesibile pentru
locatari. Acest tip de closet poate fi construit numai în casele cu 1 sau cu 2 etaje.
Evacuare gropilor se efectuează de 1-2 ori pe an.
În cazul lipsei canalizaţiei pot fi utilzate closetele de curte şi latrinele.
Exigenţa igienică cea mai riguroasă prevede construcţia gropii, şi anume pereţi şi
fund imperbiabile, care este una din măsurile de protejare a solului şi apelor
freatice de poluare.
În cazurile lipsei sistemelor de canalizare, transportarea reziduurilor
lichide la locurile de neutralizare se face cu autovasculante (2,5-4,0 m 3), care
exclude poluarea mediului ambiant şi a personalului tunităţii de transport. La
ficare 100000 locuitori ai sectorului necanalizat se prevăd 20 maşini (cisterne) de
asenizare.
 PROBLEMĂ DE SITUAŢIE

În perioada anilor 1990-2004 în Republica Moldova au avut loc

transformări sociale esenţiale, care în primul rând au fost marcate de trecerea la
economia de piaţă şi privatizare. Un prim pas în această ordine de idei a fost
împroprietărirea ţăranilor. În cadrul acestei acţiuni a fost determinată cota-valorică
a patrimoniului colhozurilor şi împărţirea ei fiecăruia colhoznic după criterii
stipulate în legislaţie. În foarte multe sate, practic a avut loc fragmentarea unui
colhoz în mai multe asociaţii de ţărani, inclusiv gospodării de fermieri şi ţărani
împroprietăriţi. În acelaşi timp, privatizarea a generat un şir de controverse, care
în cele din urmă au şi acţiune asupra sănătăţii.
În continuare Vă propunem spre atenţie şi rezolvare un caz concret, care s-
a întâmplat într-un sat din zona de Centru a Republicii Moldova.
La desfiinţarea colhozului din sat s-au format câteva asociaţii de ţărani
împroprietăriţi. Împărţirea cotei valorice a colhozului însă s-a făcut după nişte
criterii “de junglă”. În rezultat unui grup care întruneşte 1500 persoane, liderul
căruia a fost mai puţin competent, drept cotă valorică i s-a oferit numai Staţia de
epurare a apelor de canalizare. Timp de 6-7 ani această staţie a funcţionat regulat,
cuprinzând cu acoperire 2 grădiniţe de copii, şcoala, obiectivele de deservire
socială şi uzina de producere a vinului din localitate. Este de menţionat faptul că
numai în anul 2003, proprietarul staţiei de epurare a conştientizat faptul că situaţia
creată este bizară (a primit în moştenire un obiect care nu are valoare pentru
activitatea lor de agricultor, timp circa 7 ani prestează serviciile fără a lua plată
etc.).
În a doua jumătate a anului 2003, proprietarul a preîntâmpinat toţi
bineficiarii că dacă în continuare mai au nevoie de serviciile staţiei de epurare să
întocmească contracte, cu stabilirea plăţilor respective. Acest fapt a stârnit
nemulţămire şi evident refuz din partea tuturor obiectelor deservite. Ca răspuns,
proprietarul a sistat primirea apelor de canalizare la întreprinderea sa.
1. Care a fost impactul situaţiei descrise asupra Sănătăţii mediului.
2. Care sunt riscurile majore pentru sănătatea locatarilor.
3. Cum credeţi, cu ce s-a finalizat cazul respectiv.
4. De care informaţii suplimentare aveţi nevoie pentru a da o apreciere
obiectivă situaţiei create.
5. Evaluaţi acţiunea fiecărui participant la conflict.
6. Care sunt posibilităţile de intervenţie în redresarea situaţiei.
7. Elaboraţi planul de acţiuni.