Sunteți pe pagina 1din 1

Monumentul intitulat Apostolii Basarabeni a fost ridicat în memoria eroilor naționali Simeon

Murafa, Alexei Mateevici și Andrei Hodorogea, la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în


Război”, după proiectul sculptorului Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923 (după alte
surse 1933), în grădina Catedralei din Chișinău. Monumentul fusese confecționat dintr-o placă de
piatră, așezată în poziție verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor
trei eroi, având dedesubt, săpată în piatră, inscripția: „Simeon Murafa, născut la 24 mai 1887, mort
la 20 august 1917; Pr. Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei
Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917”. Pe piedestal, în fața basoreliefurilor,
era așezată figura de bronz al unui vultur. Mai jos era amplasată inscripția: „Apostolii Basarabeni,
Martiri ai Sfintei Cauze Naționale”. În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat
cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar și alta de laur, toate executate în
bronz. Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de
2,75/3,00/0,60 m. În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz
ale lui Murafa și Mateevici din Chișinău, au fost recuperate și repartizate Muzeului de Artă Națională
„Carol I” din București, iar restul monumentului a fost distrus de sovietici. [5][6][7]

S-ar putea să vă placă și