Sunteți pe pagina 1din 4

Cele mai șocante știri despre iepurașul

de Paște [1]
DAN DARIE VINERI, 6 APRILIE 2018, 08:24

ZoomCele mai șocante știri despre iepurașul de


Paște
Primul iepuraș de Paște a fost acostat de Adrian Năstase care, sub amenințarea armei,
a vrut să-l sechestreze la ferma de la Cornu și să-l oblige să numere ouă. “Du-te acasă,
moșule, că la cum tragi tu, în cel mai rău caz mor de rîs. Și nu mai ispiti iepurașii, toată
lumea știe că nu-i nimic de numărat la ferma ta.”

Al doilea iepuraș l-a vizitat pe Ion Iliescu: “Nea Nelu, ia zi, e adevărat că mai ai
sentimente contradictorii cînd vezi ouă roșii?”.

Al treilea iepuraș a vizitat-o pe Viorica Dăncilă și a pus-o să repete: “Nu sînt o păpușă
de lemn, eu sînt un premier adevărat!” pînă cînd venerabila doamnă a spart geamul
biroului cu nasul.

Al patrulea iepuraș a venit degeaba la Cotroceni, pentru că pe biroul prezidențial stătea


deja un coș cu două ouă însoțit de un bilețel cu dedicație: “Domnului președinte
Iohannis, cu toată stima și considerația mea, Liviu Dragnea”.

Al cincilea iepuraș a venit cu un coș plin cu ouă clocite și așteaptă cuminte, în fața
Parlamentului, să iasă vitejii din PSD care au făcut terci din legea care limita cămătăria
practicată de Provident și de alții asemeni lor.

Al șaselea iepuraș l-a determinat pe Varujan Vosganian să urle isteric: “Știam eu! Nu
găina, ci iepurele subminează economia națională cu ouăle gratuite care nu generează
încasări de 50 de bani la buget! Blamați iepurii, nu clasa politică mizerabilă din care cu
onoare fac parte!”.

https://www.catavencii.ro/cele-mai-socante-stiri-despre-iepurasul-de-paste/

Cele mai șocante știri despre iepurașul


de Paște [2]
DAN DARIE VINERI, 26 APRILIE 2019, 12:08
ZoomCele mai șocante știri despre iepurașul de
Paște
Primul iepuraș de Paște a fost urmărit de un grup nervos, înconjurat și silit să predea
toate ouăle pentru că, au motivat cetățenii, “trebuie să respectăm ospitalitatea
moldovenească și să-l primim pe domnu’ Dragnea așa cum merită. Auzi, n-ai vreun văr
care aduce roșii storcite?”.

Al doilea iepuraș s-a oprit în fața porților faraonice ale unei vile aflate în Teleorman și în
județele învecinate. “Deschideți, sînt eu, iepurașul!” “Și aduci ouă?”, a întrebat o voce
tremurătoare din umbră. “Nu, nu, eu sînt iepurașul de la tribunal. Eu aduc coșcogea
morcovul!”
Al treilea iepuraș a bătut în ușa Vioricăi Dăncilă. După ce doamna premier i-a privit
atent pe vizor urechile mari, blana albă și codița pufoasă, l-a întrebat suspicioasă: “Tu
cine ești?”. “Iepurașul de Paște, cine ai vrea să fiu? Hai, deschide azi, că ți-am adus
ceva”, a răspuns acesta nervos fiindcă fusese nevoit să aștepte deja trei sferturi de oră.
“Și ce mi-ai adus?” “Tu ce gîndești?” “Nimic?”

Al patrulea iepuraș de Paște l-a sunat pe al cincilea iepuraș de Paște și i-a explicat:
“Băi, nu contează dacă nimerești la Iordache în loc de Nicolicea și eu la Nicolicea în loc
de Iordache. Important e să scoți cuiul de la ouă și abia apoi să le arunci!”.

Al șaselea iepuraș de Paște i-a adus lui Donald Trump niște impresionante ouă roșii de
struț. “Vedeți, mi-a adus ouă pe măsură”, s-a umflat Trump în pene. “Da, pe măsura
complexelor”, a zîmbit pentru sine iepurașul.

CITEŞTE MAI MULTE DESPRE:Donald Trump iepurașul de Paște Liviu


Dragnea Viorica Dăncilă
https://www.catavencii.ro/cele-mai-socante-stiri-despre-iepurasul-de-paste-2/

S-ar putea să vă placă și