Nu e necesar sa va iertati parintii pentru a va simti mai bine

si pentru a va schimba viata!

Principiile religioase, filozofice si psihologice va spun de cele

mai multe ori ca iertarea este primul pas spre linistea sufleteasca
(uneori chiar unicul), dar eu nu cred asta. La inceputul carierei
mele am facut aceasta greseala si le-am cerut clientilor mei sa-i
ierte pe cei care le facusera rau, mai ales pe parinti. Alti clienti
sustineau inca de la inceputul terapiei ca si-au iertat deja parintii
pentru raul facut, dar ulterior constatam ca asta nu-i ajuta deloc
sa se simta mai bine! Unii se simteau chiar si mai complexati, si
mai vinovati, gandeau "poate nu i-am iertat suficient" etc. Am
inceput sa examinez cu atentie conceptul de iertare si sa ma
intreb daca nu cumva iertarea chiar incetineste procesul
vindecarii.

Am concluzionat ca iertarea cuprinde doua aspecte: renuntarea

la dorinta de razbunare si absolvirea vinovatului de raspundere.
Am acceptat ca trebuie sa renuntam la gandul de razbunare.
Dorinta de razbunare este un sentiment normal, dar negativ,
creeaza nefericire si frustrare si lucreaza impotriva starii
emotionale de bine. O razbunare ofera o satisfactie efemera si
produce in schimb haos emotional. Este o pierdere de energie si
de timp. Renuntarea la dorinta de razbunare este un pas dificil
dar sanatos. Celalalt aspect nu este insa atat de clar definit.
Totusi aveam senzatia ca ceva nu este in regula, din moment ce
ni se sugereaza sa ignoram responsabilitatea unui om care a
maltratat alt om, mai ales un copil. De ce, pentru numele lui
Dumnezeu, am ierta un parinte care a batut si a terorizat? Un
parinte care a chinuit si a facut viata altora un iad? Acest gen de
iertare nu este decat o alta forma de negare: "Daca te iert, ne
putem preface in continuare ca ceea ce s-a intamplat n-a fost asa
grav." Aceasta componenta a iertarii ii impiedica pe multi
oameni sa-si recastige controlul asupra propriei vieti.

Unul din cele mai periculoase aspecte ale "iertarii" este ca

influenteaza capacitatea de a elimina emotiile/sentimentele
acumulate si tinute la adapost atata timp. Cum poti sa mai fii
furios pe un parinte pe care l-ai iertat? Responsabilitatea nu
poate merge decat in doua directii: in exterior, catre oamenii
care ne-au facut rau, sau in interior, catre propria persoana.
Cineva trebuie sa poarte raspunderea. Deci puteti sa-i iertati pe
parinti, dar va veti uri pe Dvs. insiva si mai mult. Iertarea nu e o
scurtatura ca sa suferiti mai putin in timpul terapiei. O perioada
trebuie sa va pastrati furia vie daca doriti rezultate. Ii putem ierta
pe parintii "toxici", dar mai bine s-o facem la sfarsitul decat la
inceputul perioadei de curatenie emotionala.

Este normal sa fim furiosi pentru ce s-a intamplat. Este normal

sa fim tristi pentru ca nu am primit dragostea pe care ne-am fi
dorit-o. Trebuie sa incetam a minimaliza sau a ignora suferinta
care ne-a fost provocata. "A ierta si a uita" se traduce mult prea
des prin "a ne preface ca nu s-a intamplat nimic". Iertarea este
acceptabila numai atunci cand parintele care v-a facut un rau
face ceva ca sa merite iertarea; el trebuie sa recunoasca ce a
facut, sa-si asume intreaga responsabilitate si sa demonstreze
prin fapte ca vrea sa-si repare greseala. [...] Linistea sufleteasca
v-o veti recapata atunci cand va veti desprinde de controlul
parintilor toxici, chiar si fara a-i
ierta. Susan Forward – Parinti toxici